INTRODUCERE

Creșterea bovinelor reprezintă o ramură de primă importanță a agriculturii mondiale,

datorită volumului, diversității și valorii producțiilor și produselor care se obțin din această
activitate. Astfel, bovinele asigură 90-95 % din cantitatea totală de lapte consumată pe glob,
30-35% din cea de carne și aproximativ 90 % din totalul pieilor grele prelucrate în industria
mondială de tăbăcărie. În condiţiile existente din ţara noastră, creşterea bovinelor, în general,
şi a vacilor de lapte în special, constituie o activitate vitală şi prioritară, care trebuie privită nu
numai pe termen scurt şi mediu, ci şi în perspectivă, având în vedere faptul că laptele este
considerat un produs strategic cu importanţă socio - economică majoră.
Laptele este un aliment complet, indispensabil în alimentația copiilor, a vârstnicilor, a
femeilor însărcinate și a celor care alăptează, a convalescenților și a personalului care lucrează
în medii toxice.
În ultimii ani, pe plan mondial se observă o creștere a producției totale de lapte cu
13,29 %, cea mai mare creștere fiind identificată în Asia (44,24 %) și America de Sud
(26,0%), creștere realizată pe seama sporirii efectivelor de vaci, cât și pe seama introducerii
raselor specializate pentru lapte de tip Friză și a tehnologiilor moderne de exploatare.
Comparativ cu anul 1980, producția mondială de lapte a crescut cu 18,3 %.
Creșterea vacilor are, în principal, ca obiectiv obținerea unor cantități sporite de lapte
de la rasele existente și, pe această cale, de venituri ridicate și constante.
Producția totală de lapte depinde de:
- numărul de vaci de lapte în lactație;
- randamentul potențial al raselor;
- sistemul de exploatare utilizat;
- alimentație;
- starea de întreținere.

2
 Prin organizarea de ferme pentru creşterea vacilor de lapte, fie de tip familial sau
asociative, precum şi modernizarea celor existente, se poate beneficia în totalitate de
progresele ştiinţei realizate în domeniul raselor, a bazei furajere, în prevenirea bolilor şi al
uşurării muncii prin mecanizare.

Capitolul I - Înfiinţarea şi organizarea fermelor de tip familial pentru

creşterea vacilor de lapte

3
1.1. Pași esențiali utili în vederea înființării unei ferme de bovine
a. Stabilirea unui buget maxim necesar construirii unei ferme de bovine, în funcție de
tipul de proiect și de obiectivele dorite;
b. Analizarea pieței;
c. Stabilirea rasei de bovine ce urmează a fi exploatată, în funcție de tipul materiei prime
pe care dorim să o obținem;
d. Informarea și stabilirea tipurilor de echipamente și instalații necesare pentru o bună
organizare și dotare a viitoarei ferme;
e. În cazul deținerii unor cunoștințe minime, e absolut necesară consultarea unei societăți
specializate sau a unei persoane ce are experiență în domeniu și poate oferi detalii
esențiale în realizarea unui plan de afaceri bine pus la punct;
f. Aproximarea numărului de bovine destinat exploatării;
g. Căutarea unor posibili furnizori de furaje de înaltă calitate;
h. Asigurarea unui spațiu corespunzător din punct de vedere sanitar veterinar.

1.2. Organizarea fermelor de tip familial pentru creșterea vacilor de lapte

În multe ţări, mărimea fermelor este de 8 - 18 vaci, dar sunt şi ţări ca Danemarca -
unde predomină fermele de 28 vaci, Noua Zeelandă - de 100 vaci, la fel şi în SUA, iar în
California sunt exploatări efective de 500 şi chiar de 1.500 de vaci. în literatura de specialitate,
se menţionează că asemenea capacităţi justifică pe deplin posibilitatea de mecanizare şi că
tendinţa pe plan mondial, privită sub aspectul mărimii fermelor de vaci, este în dinamică
continuă.
Desigur, aceste exemple ne pot fi de un real folos numai sub aspect orientativ, pentru
că noi trebuie să avem în vedere, în primul rând, specificul zonelor din ţara noastră, a
tradiţiilor locale de creştere a vacilor, iar la stabilirea modulelor sau mărimii fermelor (de 5,
10, 20, 50, 100 sau 150 de vaci de lapte se va ţine cont, pe lângă cele menţionate şi de
multitudinea factorilor economici şi sociali, şi, numai în urma unui studiu de fezabilitate pe
zone pedoclimatice, să se direcţioneze organizarea exploatărilor pentru vacile de lapte.
Mărimea unei ferme se stabileşte în funcţie de suprafaţa de teren pentru producerea
furajelor, de gradul de dotare tehnică, de piaţa de desfacere a produselor etc.
Dacă zona de furajare, în principal ieslea, va avea capacitatea de a prelua întreaga
cantitate de furaje la un tain, dacă animalul are o poziţie comodă în timpul furajării, înseamnă

4
că se utilizează în mod optim rezerve de furaje, animalul va fi liniştit în timpul furajării fără a
depune eforturi nejustificate.
De asemenea, dacă standul (patul de odihnă) va fi suficient de spaţios, cald şi mai
puţin dur, cu o pantă de 1-2%, uscat şi curat în permanenţă, animalul va răspunde printr-un
plus de producţie, pe lângă faptul că toate acestea vor contribui şi la menţinerea stării de
sănătate şi a unei bune capacităţi de reproducţie.
O zonă de defecare bine delimitată şi care să permită nu numai o colectare a
dejecţiilor, dar şi o evacuare rapidă şi la timp, poate contribui la menţinerea condiţiilor de
igienă în adăpost.
Dacă şi în zona de mişcare se respectă unele reguli, cum ar fi o alee bine
dimensionată, care permite o evacuare sau introducere a animalului în adăpost fără probleme
şi o circulaţie sigură, normală şi comodă a oamenilor, mai ales atunci când transportă furaje
sau bidoane cu lapte, menţinută în acelaşi timp curată si uscată, se vor obţine rezultatele dorite.
Din cele prezentate mai sus reiese faptul că modul de organizare a adăpostului, a
fiecărei zone în parte, are o mare importanţă în desfăşurarea procesului de producţie.

1.3. Importanţa adăposturilor în creşterea vacilor de lapte

Odată cu crearea de noi rase de animale de mare productivitate, cerinţele acestora faţă
de „mediul extern” s-au modificat mult, încât specialiştii au trebuit să creeze un „mediu
artificial" prin adăposturi corespunzătoare, care să le asigure nu numai dezvoltarea, ci şi
obţinerea unor producţii ridicate şi totodată să permită îmbunătăţirea lor continuă. Acest lucru
este subliniat şi mai bine de geneticianul Jay Lush care arată că „fiecare nouă generaţie de
animale trebui să primească condiţii de mediu îmbunătăţite, în caz contrar câştigul genetic
înregistrat se va pierde”. În desfăşurarea proceselor de producţie în creşterea animalelor,
adăposturile reprezintă o condiţie materială strict necesară. în etapa actuală, funcţiile
tehnologice şi economice ale construcţiilor s-au amplificat, devenind un mijloc de muncă,
participând direct în procesele de producţie (loniţă M., 1983).
Avantajele folosirii adăposturilor rezidă în condiţiile pe care le oferă animalelor:
- prin elementele de construcţie şi o bună orientare a acestora,
protejează animalele faţă de intemperii, temperaturi scăzute, precipitaţii, vânturi reducând sau
suprimând eforturile de adaptare faţă de aceşti factori ai mediului;

5
 - ele servesc de „tampon termic” faţă de variaţiile continue ale
temperaturii mediului, reducând în sezonul rece pierderile de căldură ale
animalelor, iar în sezonul cald fluxul de căldură spre animale, ceea ce permite realizarea unei
temperaturi interioare cât mai uniforme, cu consecinţe favorabile asupra producţiei şi sănătăţii,
prin solicitările de adaptare mai reduse;
- în sezonul de vară animalele sunt protejate de acţiunea negativă a radiaţiilor solare
directe, de mare intensitate (insolaţie);
- se poate dirija iluminarea mediului în care stau animalele, atât a celui natural, cât
mai ales a celui artificial, sub raportul intensităţii şi duratei, după cerinţele animalelor;
- prin dotarea cu echipamente şi instalaţii adecvate se pot dirija după nevoi „calităţile”
mediului adăposturilor;
- animalele adăpostite sunt mai docile, pot fi mai bine supravegheate, accidentele sunt
mai rare, iar acţiunile sanitar - veterinare se pot executa cu mai multă uşurinţă;
- în adăposturi se poate organiza raţional procesul de producţie: alimentaţia, adăpatul,
îngrijirea animalelor, recoltarea producţiilor, iar prin mecanizarea lucrărilor de îngrijire şi
exploatare creşte mult productivitatea muncii în fermele familiale;
- permite stabilirea unui program de muncă raţional, folosirea mai
eficientă a forţei de muncă, condiţii bune de activitate pentru personal (Popescu D., 1985).
Este de menţionat că noile adăposturi, instalaţiile tot mai complexe, asistenţa tehnică
influenţează mult creşterea nivelurilor costurilor investiţiilor, doar că acestea trebuie să se
regăsească în sporirea productivităţii şi în reducerea costurilor de producţie. Pentru reducerea
costurilor producţiei atenţia trebuie îndreptată îndeosebi spre reducerea consumului de furaje,
a costului construcţiilor, a mortalităţii, a cheltuielilor efectuate cu mecanizarea producţiei şi a
cuantumului amortizărilor pe unitatea de produs (Cuţuhan, 1980).
Se poate afirma că eficienţa economică a adăposturilor pentru animale constă în
asigurarea condiţiilor optime de adăpostire, cu o investiţie specifică - cost al construcţiei pe
cap de animal - cât mai redusă. Dar este necesar ca reducerea costurilor investiţiei să nu
influenţeze negativ condiţiile ce trebuie asigurate animalelor, întrucât neasigurarea uneia din
aceste condiţii reduce producţia şi scumpeşte costul acesteia.
În cazul vacilor de lapte toate aceste condiţii sunt absolut necesare mai ales când sunt
întreţinute în stabulaţie permanentă şi chiar în stabulaţie prelungită, având în vedere în mod
deosebit sezonul rece.

6
 Indiferent că adăpostul este de mică capacitate sau de mare capacitate, el trebuie să
asigure toate condiţiile cerute de exploatarea acestei categorii de taurine, atât pentru
desfăşurarea normală a procesului de producţie cât şi a fluxului biologic. Confortul pentru
vacile de lapte se poate asigura în primul rând prin elementele de construcţie şi prin modul de
organizare interioară a spaţiului de cazare, care printr-o bună dimensionare şi dispunere a lor
în plan se poate realiza un confort termic optim şi respectiv un microclimat corespunzător.

1.4. Organizarea interioara a unui adăpost

Modul de organizare interioară a adăpostului este determinată de
capacitatea acestuia, de sistemul de întreţinere şi de dispunerea animalelor în adăpost, precum
şi de posibilităţile de mecanizare a procesului de producţie.
Spaţiul interior al adăposturilor pentru vacile de lapte în sistemul de stabulaţie fixă, se
poate organiza pe zone tehnologice după cum urmează:
- zona de furajare (cu una sau două fronturi de iesle şi o alee de
furajare);
- zona de odihnă (cu standuri);
- zona de defecare (cu rigole sau canale cu sau fără grătare);
- zona de circulaţie (cu o alee pentru circulaţia animalelor, a oamenilor pentru
evacuarea gunoiului).
Dispunerea şi
gruparea acestor zone în planul unui
adăpost poate să pe unul sau mai
multe rânduri dispuse de regulă în
sens longitudinal şi mai rar transversal
(fig. 1).

7
 Fig. 1. - Tipuri de organizare în plan a adăposturilor pentru vaci cu
aşezarea standurilor în rânduri longitudinale:
a) Aşezarea pe un rând fără alee de furajare;
b) Aşezarea pe un rând cu alee de furajare;
c) Aşezarea pe două rânduri crupă la crupă, fără alee de furajare;
d) Aşezarea pe două rânduri, cap la cap;
1 - iesle; 2 - standuri; 3 - alee de furajare şi evacuare a dejecţiilor; 4 - alee de furajare; 5 -
alee de evacuare a dejecţiilor (de serviciu).

În general, când efectivul de cazare este mai mare, zonele sunt dispuse pe două
rânduri, grupate în funcţie de sistemul de furajare şi de evacuare a dejecţiilor, iar
dimensionarea lor se face ţinând cont de aceleaşi criterii.
În prezent, sistemul de întreţinere a vacilor este cel legat la iesle, folosit frecvent la
noi şi în alte ţări, în diferite variante pentru că prezintă unele avantaje, şi anume:
- tratarea individuală a vacilor la muls şi hrănire;
- o supraveghere mai uşoară a stării de sănătate;
- se asigură totodată, condiţii superioare de odihnă.

8
 În acelaşi timp, are însă şi neajunsuri:
- productivitate muncii este redusă;
-efortul fizic al lucrătorilor este mare;
-limitarea mişcării vacilor le influenţează negativ starea de sănătate, funcţia de
reproducere şi longevitatea.

1.5. Zonele tehnologice din adăpost

A. Zona de furajare
Furajarea vacilor de lapte este una din cele mai importante operaţiuni. Administrarea
furajelor se face în jgheaburi numite iesle, care se concep ca formă şi se dimensionează în
funcţie de sistemul de furajare, de mijloacele de administrare a furajului, de sistemul de legare
a vacilor de lapte şi de alţi factori care trebuie avuţi în vedere.
Fundul ieslei trebuie să redea condiţia naturală a furajării la păşune. Dar, dispunerea
perpendiculară a bordurii ieslei faţă de stand, împiedică realizarea poziţiei de păşire
caracteristică păşunatului şi necesară coborârii botului la nivelul terenului. Astfel, în cazul
vacilor, se justifică ridicarea fundului ieslei cu 5...10cm peste nivelul standului, deoarece, sub
cota de 5cm, animalele încep să îngenuncheze pentru a consuma furajul din iesle. Pentru
tineretul femel până la 6 luni şi pentru masculii de toate vârstele, datorită gâtului mai scurt,
fundul ieslei se ridică până la 20 cm.
Bordura dinspre animale contribuie prin înălţimea ei la asigurarea
capacităţii ieslei şi la evitarea risipei de furaj. Astfel, la soluţiile care permit retragerea
animalelor pentru odihnă, bordura poate fi ridicată până la nivelul vidului substernal, de
40...50cm pentru adulte, însă chiar şi la standurile scurte pe lângă înălţimea redusă de 27-
30cm, din dreptul gâtului, bordura poate fi înălţată până la 45cm, între două animale.
Ieslele pot fi comune sau compartimentate, dispuse pe axul longitudinal adăpostului.
Lungimea ieslei trebuie coordonată cu numărul de animale şi sistemul de întreţinere, pentru a
asigura fiecărui animal un spaţiu corespunzător (un front de furajare) care să-i permită să
consume hrana administrată în bune condiţii. La sistemul de stabulaţie fixă frontul de furajare
corespunde cu lăţimea standului.
B. Zona de odihnă

9
 Zona de odihnă sau patul de odihnă mai poartă denumirea de stand; ca suprafaţă de
staţionare şi de odihnă, trebuie să răspundă unor cerinţe tehnice cum ar fi: rezistenţă mecanică
la compresiune şi uzură, elasticitate, impermeabilitate şi uscare rapidă a suprafeţei de contact,
antiderapantă, cu aderenţă redusă la dejecţii, rezistenţă la agenţii corozivi rezultaţi din
fermentaţ şi neagresivitate chimică pentru tegumentul animalelor. Exigenţele taurinelor pentru
pardoseala standului corespund pământului înţelenit al pajiştilor, pe cai acestea s-au format ca
specie.
Odihna, preponderent abdominală, este completată cu rezemarea pe membrele aduse
sub corp, astfel încât, repartizarea uniformă a masei, pe punctele de sprijin, se realizează
numai prin deformarea plastică a suportului, după tiparul animalului culcat. Suprafeţele tari
nedeformabile, exercită presiuni dureroase asupra proeminenţelor osoase ale membrelor,
determinând desfăşurarea laterală a membrelor posterioare, pentru transmiterea greutăţii prin
părţile musculare şi cauzând nelinişte în odihnă, cu ridicarea timpurie din decubit. Pe de altă
parte, nesiguranţa pasului pe suprafeţe alunecoase sau scufundarea ongloanelor în terenuri moi
produc eforturi musculare obositoare manifestate chiar prin tremuratul membrelor şi reţin
animalele din mişcările pregătitoare culcării.
Ridicarea de pe suporturi alunecoase le obligă să-şi adune membrele posterioare mult
sub abdomen, periclitându-şi cu accidentarea propriile sfârcuri.
Cerinţele tehnice menţionate, asupra pardoselii standurilor, sunt întrunite în mod
oportun de structuri consistente, ca betonul cu suprafaţa tratată antiderapant, cărămida presată
aşezată pe lat şi rostuită cu mortar de ciment sau cu asfalt dur şi semidur, fără deformaţii
plastice sub presiunea ongloanelor în toate aceste soluţii, exploatarea comportă acoperirea
stratului de uzură, pentru aşternutul tradiţional de paie. Până în prezent, singurele materiale
care satisfac condiţiile de confort, ca straturi finite pentru pardoseala standurilor sunt
covoarele de cauciuc, de aproximativ 2cm grosime, de calitate şi striaţie superficială
antiderapantă, elastice, cât mai puţin deformabile în timp şi care asigură scurgerea completă a
lichidelor, atât de la suprafaţa cât şi de dedesubtul covoarelor.
Literatura de specialitate menţionează că în experienţele asupra
suportului de odihnă, vacile au preferat aşternutul păios, chiar oferit în
adăposturi reci, deschise, dar în lipsa aşternutului, 88% din animale au ales covoarele de
cauciuc, faţă de pământ bătut, cărămidă, beton sau calupuri din lemn.
Pentru ca patul de odihnă să aibă o bună funcţionalitate şi să fie comod pentru
animale, se prevede cu o pantă de scurgere cu valori cuprinse între 1,0...2,5%, pentru întregul
10
stand, sau de 1,0% pe primele două treimi ale standului şi la 2-2,5% pe ultima treime a
acestuia.

C. Zona de defecare
Evacuarea dejecţiilor din adăposturile pentru vacile de lapte constituie o problemă
foarte importantă, având în vedere volumul mare de dejecţii produs anual (de circa 10-15
mc/cap.).
În adăposturile de mică capacitate evacuarea dejecţiilor se poate realiza manual, însă,
în adăposturile moderne, evacuarea dejecţiilor se face cu ajutorul rigolei mecanizate cu
transportor cu racleţi sau cu lopata mecanică. Rigola se amplasează lângă standuri, opus ieslei;
în secţiune are de regulă, formă dreptunghiulară, cu o lăţime de 44cm şi adâncime de 11-15cm
sau de 30cm când este acoperită cu grătare; este prevăzută cu o pantă de scurgere spre capete
de 0,5-1%. La unele rigole, din loc în loc, se găsesc şi sifoane prevăzute la partea superioară
cu o sită detaşabilă, având rolul de a colecta dejecţiile lichide şi apele reziduale şi a le dirija
spre canalele colectoare si, de aici, spre bazinul de purin, amplasat la 5,00m de pereţii exteriori
ai adăpostului. Bazinul (fosa de purin) în secţiune are forma cilindrică sau dreptunghiulară, cu
diametrul de 2,00m şi adâncimea de circa 3,00m. În cazul când în zona de defecare se folosesc
canale echipate cu racleţi sau lopată mecanică, acestea sunt acoperite cu grătare metalice.
Canalele acoperite cu grătare permit trecerea dejecţiilor prin cădere printre barele sau
lamelele de 40-50mm; în acest caz nu se mai utilizează aşternutul păios, folosindu-se cel mult
rumeguşul ca material absorbant, împrăştiat pe standuri. Dispunerea grătarului la acelaşi nivel
cu pardoseala patului de odihnă, permite scurtarea patului cu 10-15 cm, deoarece atunci când
animalul se culcă ocupă şi o porţiune din zona de defecare.
Pentru ca animalele să aibă o bună stabilitate a membrelor posterioare, pentru ca
starea lor de sănătate să nu fie afectată, barele grătarului trebuie să aibă minim 4-5cm.
Grătarele care acoperă canalele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii tehnice
şi funcţionale:
- să permită trecerea uşoară a dejecţiilor;
- să nu fie periculoase pentru animale (alunecoase, tăioase, cu asperităţi);
- să se poată curăţa uşor;
- să fie rezistente în exploatare.

11
 Evacuarea mecanică prezintă o serie de avantaje (asigură un confort tehnologic şi de
microclimat în adăpost, etc.) dar şi unele dezavantaje (măreşte investiţia şi cheltuielile de
întreţinere şi reparare).

D. Zona de mişcare
Zona de mişcare în adăpostul vacilor de lapte, este asigurată prin aleile de circulaţie
care se amplasează lângă pereţii longitudinali şi au lăţimea minim de 1,10m, iar cele situate
între două şiruri de standuri vor avea minimum 1,4m. Dacă circulaţia animalelor se poate face
şi pe o parte din grătarele din jur de defecaţie aşezate la acelaşi nivel, lăţimile aleilor propriu-
zise se pot reduce la 70cm, respectiv la 1,00m.

12
 Capitolul II - Rase de bovine specializate în producția de lapte

2.1. Rasa FRIZĂ (fig. 2.1.)

Este cea mai importantã rasã de lapte si cea mai rãspânditã. Se preteazã atât sitemului
intensiv cât si semiintensiv. Este rãspânditã în toatã lumea sub douã tipuri:
a) Tipul AMERICAN
b) Tipul EUROPEAN

a) Tipul AMERICAN cu talia de 133-137 cm, greutatea de 500-550 Kg. Capul este alungit,
pielea de pe cele douã fete laterale formeazã cute, gâtul este bine prins de trunchi, salba
este dezvoltata. Crupa este lunga, larga la solduride forma patrata, abdomenul
este dezvoltat, privit din profil are forma de trapez cu baza mare orientata posterior, ugerul
are o forma patrata sau globuloasa, mameloanele au o forma cilindro-conica si se preteaza
foarte bine mulsului mecanic. Culoarea este baltata alb cu negru sau negru cu alb.
Productia de lapte realizata de efectivele supuse controlului 6500 Kg cu 3,7 - 3,8 %
grasime cu unele recorduri de 10000 Kg pentru o lactatie normala. Este pretentioasa la
conditiile de hranire - necesita multe nutreturi combinate in ratie. Randamentul la
sacrificare este de 50%.
b) Tipul EUROPEAN are talia de 129-133 cm si greutatea de 550-600 Kg. Insusirile
morfologice sunt aceleasi la ca tipul american. Productia de lapte este de 6000 Kg cu 3,8%
grasime. Are aptitudini mai bune pentru productia de carne, randamentul la sacrificare
fiind de 55%. Poarta diferite denumiri in functie de tara: HOLSTEIN FRIZA, OSTFRIZA,
BALTATA CU NEGRU etc.

13
 Fig. 2.1. – Rasa Friză

2.2. Rasa JERSEY (fig. 2.2.)

S-a format in insula cu acelasi nume, mai poarta denumirea de rasa de unt. Talia este
de 1,22 - 1,25 cm iar greutatea este de 400-450 Kg, culoarea este caprui, insusirile
morfologice sunt asemanatoare cu ale rasei FRIZA. Privit din profil trunchiul este un trapez,
productia de lapte este de 4000-4500 Kg cu 5,5 - 6,5 % grasime. Randamentul la sacrificare
este mic 45 - 48%. Se creste in Anglia, iar in lume se creste mai putin in rasa pura. Taurii se
folosesc la incrucisari de infuzie cu rasele de lapte.

Fig. 2.2. – Rasa Jersey

14
 2.3. Rasa ROȘIE DANEZĂ (fig. 2.3.)
Talia este de 133-135 cm, greutatea este de 500-550 Kg pentru tipul de lapte si 600-
650 Kg pentru tipul de lapte-carne. Culoarea este rosie uniforma, productia de lapte 6000 Kg
pe lactatie normala, cu 3,8% grasime. Este sensibila la leucoza.
Rasa Roşie daneză este folosită pe larg pentru încrucişare cu alte rase roşii de aceeaşi
origine pentru sporirea producţiei de lapte, a conţinutului de grăsime, ameliorarea
conformaţiei corporale şi aptitudinilor pentru mulsul mecanic.

Fig. 2.3. – Rasa Roșie Daneză

2.4. Rasa AYRSHIRE (fig. 2.4.)

Producţia de lapte ajunge undeva la 6000-6500 kg cu un conţinut de grăsime de 4,3%,
iar greutatea vacilor este de 450-500 kg, a taurilor – de 700-880 kg. Sporul mediu zilnic în
greutate al tăuraşilor puşi la îngrăşare este de 700-850 g, iar randamentul la sacrificare a
animalelor adulte – 50-54%, după îngrăşare – până la 60%.
În prezent, rasa Ayrshire se foloseşte pe larg pentru încrucişare cu alte rase de lapte în
scopul sporirii conţinutului de grăsime în lapte şi ameliorării aptitudinilor ugerului pentru
mulsul mecanic.

15
 Fig. 2.4. – Rasa Ayrshire

2.5. Rasa ROȘIE de STEPĂ (fig. 2.5.)

Producţia medie de lapte se ridică la 3000-3500 kg/an, însă în fermele de prăsilă, de
la o vacă se obţin anual, 4100-5200 kg de lapte. Conţinutul de grăsime în lapte este de 3,6-
3,8%, de proteină – de 3,2-3,5%.

Fig. 2.5. – Rasa Roșie de Stepă

16
 Capitolul III - ALIMENTAŢIA ANIMALELOR

Tehnica hrănirii şi modul de administrare a furajelor

Nutriţia si alimentaţia influenţează direct şi evident nu numai nivelul producţiilor
animale dar şi reproducţia, procesele de creştere şi dezvoltare, starea de sănatate a animalelor
şi nu în ultimul rând eficienţa economică – obiectiv determinant în desfaşurarea activitaţii din
zootehnie.
O alimentaţie performantă sub aspect productiv şi economic impune cunoaşterea şi
aplicarea conceptelor şi recomandărilor nutriţiei animale, stiinţa aflată în continuu progres.
Nutriţia a contribuit decisiv, alături de ameliorarea genetica, la evoluţia spectaculoasă în
ultimii zeci de ani a performanţelor obţinute în zootehnie; între acestea, poate cea mai
elocventă este reducerea cu zeci de procente a consumului specific de hrană pentru realizarea
diferitelor producţii.
Importanţa nutriţiei în producţia animală este evidenţiată şi prin ponderea costului
hranei (peste 50%) în costurile produselor animale. Atenţia pe care crescătorii de animale o
dau nutriţiei si alimentaţiei efectivului, determină în mare măsură, rentabilitatea activitatii lor.
Este de neconceput o activitate de selecţie şi ameliorare a animalelor în condiţii
necorespunzătoare de hrănire; la fel, reproducţia normală a animalelor depinde de o
alimentaţie raţionala, bazată pe cele mai noi cunostinţe.
Dacă socotim ca ideale o durată a lactaţiei de 305 zile şi 60 zile repausul mamar, deci
un interval între două fătări de 365 zile, majoritatea autorilor sunt de acord că acest interval
trebuie împărţit în patru perioade distincte din punct de vedere fiziologic şi nutriţional.
Perioada I. Numită şi perioada de mobilizare a rezervelor corporale, când vaca,
indiferent de modul în care este hrănită, de obicei pierde în greutate, începe imediat după
fătare şi se încheie la 2- 3 săptămâni după ce s-a atins vârful lactaţiei. Are o durată care
depinde de nivelul producţiei de lapte, în medie fiind de circa 10 săptămâni. Caracteristic
pentru această perioadă este un apetit în creştere, cerinţe nutriţionale maxime, având în vedere
că şi producţia

17
de lapte este maximă. Pentru compensarea unui bilanţ nutritiv negativ (în special energetic),
sunt mobilizate rezervele corporale şi vacile pierd în greutate. În mod normal, pierderile în
greutate sunt de circa 0,5 kg/zi, putând ajunge chiar la 1 kg/zi. Pentru a compensa pierderile,
vaca trebuie să aibă suficiente rezerve constituite din perioada anterioară, deci să înceapă
lactaţia într-o stare bună de întreţinere, datorită unei hrăniri corespunzătoare în ultimele luni de
lactaţie; de asemenea, trebuie să fie pregătită pentru a consuma nutreţuri concentrate încă din
ultimele luni de gestaţie.
Raţia administrată trebuie să conţină furaje de cea mai bună calitate, cu palatabilitate
maximă şi să fie echilibrată în privinţa conţinutului energo-proteic şi vitamino-mineral.
Totodată, raţia trebuie să conţină suficiente zaharuri fermentescibile, cât şi fibre brute, pentru a
se realiza în rumen, datorită simbionţilor rumenali, o fermentaţie favorabilă producţiei de
lapte. În raţie trebuie incluse următoarele sortimente de furaje: fân de cea mai bună calitate,
nutreţuri însilozate cu conţinut crescut de substanţă uscată şi cu valoare energetică, în special
porumb însilozat cu 30-35% S.U. sau semifân cu 45-55% S.U., care au palatabilitatea maximă.
Perioada a II-a. Este perioada de stabilizare a masei corporale şi de refacere a
greutăţii pierdute în primele 10 săptămâni de lactaţie. Începe iniţial după ce vacile au început
să scadă în greutate şi durează până în jurul celei de a 30-a săptămâni de lactaţie. De obicei,
după ce s-a atins vârful producţiei de lapte şi bilanţul nutritiv a devenit pozitiv, vacile au
fecunditatea maximă şi în mod obişnuit rămân gestante, aşa că în a 30-a săptămână de lactaţie
se află în luna a 5-a de gestaţie, când apetitul este maxim, iar producţia de lapte este vizibil în
scădere, reprezentând circa 2/3 din producţia maximă. La sfârşitul acestei perioade trebuie să
fie refăcută greutatea corporală pierdută în prima
parte.
Perioada a III-a. Durează după săptămâna a 30-a de lactaţie respectiv luna a 5-a de
gestaţie, până la înţărcare. Caracteristic este începerea scăderii accentuate a producţiei de
lapte, apetitul se menţine încă ridicat, iar necesarul de nutrienţi pentru creşterea fetusului este
încă destul de scăzut. În această perioadă trebuie refăcute marea majoritate a rezervelor pentru
lactaţia următoare, deoarece, pentru aceasta, pot fi utilizate cantităţi mari de nutreţuri de
volum.
Trebuie să se ţină seama şi de faptul că, în această perioadă, dacă alimentaţia vacii nu este bine
condusă, există riscul supraîngrăşării, cu consecinţe nefavorabile asupra sănătăţii vacii şi a
viţelului. Pentru aceasta, creşterea în greutate în această perioadă nu trebuie să depăşească
500-750 g/zi.
18
 Perioada a IV-a (a repausului mamar). Într-o alimentaţie bine condusă, în această
perioadă formarea rezervelor corporale trebuie să fie terminată. Peste raţia de întreţinere, în
această perioadă trebuie să se mai adauge numai 1-2 U.N. pentru creşterea fetusului. O hrănire
abundentă în această perioadă, pe lângă o creştere exagerată a fetusului, determină o îngrăşare
exagerată şi, de asemenea, poate să ducă la un apetit scăzut după fătare.
Astfel, s-a observat că vacile care înregistrează creşteri mari de greutate în această
perioadă, imediat după fătare au un apetit foarte scăzut, slăbesc mult în primele săptămâni şi
sunt cel mai adesea predispuse la cetoze. De asemenea, la acestea apare adesea edemul
exagerat al ugerului. Hrănirea pe bază de nutreţuri de volum şi în special fibroase de bună
calitate este cea mai indicată.Nutreţurile concentrate se utilizează numai în ultima parte a
gestaţiei, respectiv înainte cu 2-3 săptămâni de fătare, când trebuie făcută aşa-zisa „punere sub
presiune”.
Hrănirea vacilor la păşune. Începerea şi încheierea sezonului de păşunat şi respectiv
durata acestuia, sunt în funcţie de zonă şi în special de regimul termic şi de posibilităţile de
acoperire a necesarului de nutreţ verde pentru vacile care păşunează. În principiu, începerea
păşunatului se va face când iarba a ajuns la 10-15 cm înălţime, , ceea ce corespunde pentru
zona de câmpie cu data de 25 aprilie-5 mai. Închiderea sezonului de păşunat pentru zona de
câmpie este în jurul datei de 15-31 octombrie.
Hrănirea mixtă a vacilor (la păşune şi la grajd). Se practică în fermele unde există
suprafeţe mici de pajişti naturale sau temporare, amplasate în apropierea fermelor, dar care nu
pot asigura întregul necesar de nutreţ verde în tot timpul anului. În asemenea situaţie, la
întocmirea conveierului verde, se va ţine seama de cantitatea pe care o furnizează pajiştile şi
de momentul când acestea pot fi folosite, urmând ca restul să se completeze cu nutreţuri
cultivate. În funcţie de aceste elemente, se stabileşte şi programul de păşunat. În mod obişnuit,
se păşunează dimineaţa circa 4 ore, iar după amiaza se administrează nutreţul verde la iesle.
Acest sistem mixt, cu utilizarea pajiştilor naturale sau a celor temporare, este cel mai adecvat
pentru majoritatea zonelor din ţara noastră.
Tehnica hrănirii vacilor lactante pe timp de iarnă. Ca o caracteristică a hrănirii în
perioada de iarnă, este utilizarea de nutreţuri conservate. Dintre furajele utilizate în perioda de
iarnă, în alimentaţia vacilor pentru lapte le menţionăm pe cele mai importante.
Fânurile. În special cele de leguminoase (lucernă, trifoi sau amestec de graminee şi
leguminoase) sunt indispensabile hrănirii normale a vacilor pentru lapte. Ele acoperă cea mai

19
mare parte a proteinei necesare, a sărurilor minerale şi a vitaminelor. Stimulează dezvoltarea
microflorei şi microfaunei ruminale, dirijând-o spre producerea precursorilor laptelui..
Porumbul însilozat. Este cel mai răspândit furaj cu valoare energetică pentru hrănirea
vacilor de lapte, prin faptul că dă producţii mari la hectar şi producerea lui se poate mecaniza
aproape complet. Consumabilitatea porumbului însilozat este în funcţie de aciditatea acestuia,
care la rândul său este condiţionată de conţinutul de S.U. pe care l-au avut plantele la
însilozare. Conţinutul de S.U. cel mai adecvat este de 30-35%, care de obicei determină un pH
de 4,2-4,5, format în special pe baza acidului lactic.
Semifânul. Este preparat din ierburi (graminee şi leguminoase) însilozate la un
procent scăzut de umiditate. Se recomandă să se conserve sub formă de semifân, în special
nutreţul de la coasa I care, din cauza timpului ploios, nu se poate păstra în condiţii bune sub
formă de fân. Prin pălirea nutreţului verde până la o umiditate de 45-55% se produce moartea
celulelor vegetale. În acest fel proteina din ele nu se mai scurge sub formă de suc celular,
glucidele rămânând disponibile pentru fermentaţia lactică, ceea ce determină o bună
conservare.
Sfecla furajeră. Planta dă producţii mari la hectar, însă cere multă forţă de muncă
manuală şi se păstrează mai greu peste iarnă. Este consumată cu plăcere de către vacile în
lactaţie. Se recomandă administrarea în cantităţi limitate la maximum 4 kg/zi pentru fiecare
100 kg masă corporală.
Guliile furajere. Reprezintă un nutreţ suculent de iarnă, apreciat în special în zonele
de deal şi submontane, unde sfecla furajeră nu dă rezultate bune. Se administrează vacilor în
cantităţi de 2-4 kg/zi la 100 kg masă corporală.
Subprodusele industriale suculente. În special tăiţeii de sfeclă şi borhotul de bere sunt
consumate cu plăcere de către vacile pentru lapte şi le stimulează producţia. Fiind sărace în
săruri minerale şi vitamine, se recomandă să fie date în raţii echilibrate din care să nu lipsească
fânul de cea mai bună calitate. Cantităţile zilnice recomandate sunt de 0,5 kg S.U./100 kg
masă corporală.
Nutreţurile concentrate. Nu sunt caracteristice pentru hrănirea vacilor în lactaţie, însă
sunt absolut necesare pentru a se putea susţine producţii mari de lapte. Ele trebuie să participe
în raţie pentru completarea nutreţurilor de volum, în special sub aspect energetic.
Concentratele trebuie să fie formate dintr-un amestec complex care să suplinească ceea ce nu
s-a putut realiza prin nutreţurile de volum. Cantitatea de nutreţuri concentrate este, deci,
condiţionată de calitatea furajelor de volum şi de producţia de lapte a vacilor, putând ajunge în
20
unele cazuri până la 10-12 kg/zi şi să reprezinte până la 60% din valoarea nutritivă a raţiei.
Dacă sunt necesare cantităţi mai mari de concentrate, acestea trebuie administrate în mai multe
tainuri. Se recomandă ca un tain de concentrate să nu depăşească 2,5 kg.
Prin strategia hrănirii se urmăreşte ca fiecare vacă să aibă satisfăcut necesarul de
substanţe nutritive, fără a se face risipă. La efective mari, acest lucru nu este uşor de realizat,
deoarece necesarul individual diferă foarte mult de la o vacă la alta în funcţie de următoarele
elemente: producţia de lapte, vârstă, masă corporală, starea reproducţiei etc. Pentru a se realiza
o hrănire diferenţiată în cadrul grupei, se stabileşte o raţie de bază formată în special din
nutreţuri de volum. Pentru vacile al căror necesar nu este satisfăcut de raţia de bază, se
administrează, suplimentar, anumite furaje şi în special nutreţuri concentrate până la
satisfacerea integrală a cerinţelor. Pentru vacile în repaus mamar se stabilesc raţii speciale.

21
 CAPITOLUL IV - Tehnologia de întreţinere şi exploatare

4.1 Sistemul de întreţinere liberă a vacilor lactante

Avantajele întreţinerii libere: -productivitatea muncii este de 2-4 ori mai mare
comparativ cu întreţinerea legată ca urmare a faptului că în cazul întreţinerii libere există
posibilitatea aplicării celor mai recente progrese ştiinţifice legate de mecanizarea şi
automatizarea proceselor de producţie, iar lucrătorii sunt specializaţi pe diferite operaţiuni
tehnologice;
Funcţionare şi concept
Sistemul de adăpost este conceput ca un sistem cu un rând de cuşete. Acest sistem este
dispus longitudinal, pe o parte a adăpostului. Cuşetele sunt amplasate începând de la rândul de
stâlpi de susţinere a acoperişului spre perete. La capatul dinspre perete al cuşetelor va rămâne
o distanţă de 90 centimetri care formează un culoar de vizitare pentru fermier.
Dejecţiile sunt manipulate în stare integrală. Pardoselile sunt betonate şi se curăţă cu
ajutorul unui tractor de capacitate mică prevăzut cu lamă şi bandă de cauciuc. Curăţarea
dejecţiilor din zona cuşetelor se face manual.
Aleea de furajare se află pe una dintre laturile adăpostului. Frontul de furajare cuprinde
câte un loc pentru fiecare animal, respectiv un spaţiu de 70 centimetri, astfel încât toate
animalele să aibă acces la hrană simultan.
Mulsul se desfăşoară într-o sală de muls tip brăduleţ 1x4 posturi amplasată în interiorul
adăpostului, pe aceeaşi latură cu cuşetele de odihnă. Aleea de circulaţie se află în zona centrală
a adăpostului, între cele doua rânduri de stâlpi de susţinere ai acoperişului. Spaţiul deschis al
zonei de plimbare, paralel cu sala de muls, serveşte drept zonă de aşteptare.
Camera de depozitare a laptelui este dotată cu un tanc de răcire de 1.600 litri, putând
depozita producţia de lapte pentru 2 zile. Capacitatea de depozitare este stabilită pentru un
efectiv de vaci cu producţie mare. Echipamentul tehnic necesar este amplasat într-o încăpere
separată.

22
 Întreţinerea vacilor în repaus mamar, fătarea, creşterea viţeilor şi a tineretului bovin,
precum şi depozitarea furajelor se efectuează în spaţii (construcţii) separate.
Între despărţitoarele de cuşete şi peretele din faţă există o bară metalică amplasată la o
distanţă de 30 centimetri, pentru a se evita trecerea animalelor pe sub limitatorul de greabăn
spre perete. Astfel, rezultă un culoar de 90 centimetri lângă perete. Acesta poate fi folosit
pentru inspectarea cuşetelor şi reîmprospătarea aşternutului
Pardoselile. Zona de furajare şi aleea de circulaţie sunt prevăzute cu pardoseli pline
betonate. Aleea de circulaţie betonată are suprafaţa prevăzută cu diverse profile care împiedică
alunecarea vacilor. Cuşetele au pardoseli betonate acoperite cu covoare (saltele) de cauciuc.
Sistemul de adăpare. Adăpătorile colective sunt montate pe aleea de plimbare, fiind
destinate grupului de vaci de lapte. Există patru adăpători colective cu lungimea de 1,50 metri
şi lăţimea de 45 centimetri.
Sistemul de furajare. Se administrează un furaj compus din mai multe tainuri: siloz
de porumb, fânuri şi furaje concentrate. Aceste tainuri sunt distribuite în ieslea de beton de pe
aleea de furajare. Frontul de furajare este dotat cu bariere metalice fixe, între care sunt
amplasate 4 posturi cu sisteme autoblocante, înclinate la un unghi de 20° faţă de verticală.
Sistemul de gestionare a dejecţiilor. Dejecţiile sunt manipulate sub formă de gunoi de
grajd integral. Evacuarea acestora se realizează cu ajutorul unui tractor de capacitate mică,
prevăzut cu lamă sau cupă. Dejecţiile sunt curăţate şi împinse până la capătul grajdului de
unde sunt încărcate în cupă şi depozitate pe platforma de dejecţii solide. Aceasta este
prevăzută cu un canal de colectare a lichidelor (purinul şi apa de ploaie) care deversează într-
un bazin vidanjabil etanş.
Manipularea aşternutului. Aşternutul din cuşete este împrospătat zilnic cu cel puţin
0,5 kg de paie pentru a-l menţine curat şi uscat.
Ventilaţia. Construcţia are un sistem de ventilaţie naturală. Pe pereţii laterali sunt
prevăzute ferestre de aerisire care permit admisia aerului, iar în acoperiş lângă coamă, există 6
deschideri de evacuare a aerului.
Iluminatul. În întregul adăpost, intensitatea luminii este de 100 de lucşi la nivelul
pardoselii iar în timpul nopţii poate fi reglată manual la 5 lucşi. În mod normal, lumina
naturală care pătrunde ferestrele prevăzute în pereţii laterali asigură necesarul de lumină pe
durata zilei. În sala de muls şi camerele tampon (spaţiile de serviciu) intensitatea luminii este
de 200 de lucşi.

23
 Particularităţi pentru proiectarea şi construcţia adăpostului
Structura portantă. Structura portantă este formată din stâlpi şi grinzi de lemn şi
pereţi din zidărie de cărămidă. Fermele de lemn susţin acoperişul şi termoizolaţia iar stâlpii
sprijină pe fundaţii izolate.
Fundaţia. Pereţii exteriori, interiori şi despărţitori se sprijină pe o fundaţie continuă
din beton. Pentru a se evita infiltrarea umezelii sau a apei din sol şi exfiltrarea apei din adăpost
este necesar ca fundaţia să fie izolată cu două straturi de carton asfaltat, fixate cu bitum. De
asemenea, fundaţia este protejată pe exterior cu un material de impermeabilizare.
Pardoseala. Întreaga pardoseală este realizată dintr-un strat de beton de 12 centimetri
din clasa C16/20, executat pe un strat de rupere a capilarităţii de 15 centimetri. Pardoseala este
armată cu plasă de oţel, care împiedică formarea fisurilor de contracţie. Pe aleea de mişcare
pardoseala are o înclinaţie de 2% de la margini spre mijlocul aleii.
Pereţii. Pereţii exteriori şi cei despărţitori sunt realizaţi din zidărie de cărămidă. În
camerele tampon (spaţiile de serviciu) pereţii sunt prevăzuţi cu ferestre. Suprafeţele interioare
ale construcţiei sunt acoperite cu tencuială şi sunt văruite. Colţurile sunt rotunjite.
Frontoanele. Ambele frontoane sunt realizate din zidărie de cărămidă şi sunt
prevăzute cu câte două uşi duble cu dimensinile de 3 x 2,45 metri. Acestea permit accesul şi
retragerea remorcii pe aleea de furajare şi accesul tractorului pe aleea de mişcare pentru
evacuarea dejecţiilor.

Acoperişul şi tavanul. Învelitoarea este alcătuită din plăci de carton ondulat tip
OnduLine aşezate pe astereală de lemn. Termoizolaţia interioară este realizată din material
textil refolosit care este susţinut de tavanul din scândură de lemn. În dreptul sălii de muls şi al
camerelor tampon (spaţiilor de serviciu) tavanul este realizat din foi de gips carton şi este
izolat.

4.2. Sistemul de întreţinere liberă a tineretului

Cel de-al doilea adăpost va fi amenajat pentru întreţinerea tineretului în sistem liber, pe
categorii de vârstă : 0-3 luni, 3 - 6 luni, 6 – 12 luni, 12- 18 luni, juninci şi boxă vaci reformate.
Adăpostul pentru tineretul femel de reproducţie este organizat în sistem de stabulaţie
liberă, cu zonă de odihnă pe grătare şi alee centrală de furajare.

24
 CAPITOLUL V – EFICIENȚA ECONOMICĂ

Analiza performanţelor realizate la nivelul fermei vizează identificarea şi corectarea

operativă a deficienţelor care apar pe parcursul procesului de producţie. Pentru operativitate,
zilnic, se face compararea unor indicatori tehnici a performenţelor realizate şi cele programate,
astfel încat efectul tehnico-productiv analizat la sfârşitul anului să fie cel proiectat.
În practica productivă, cel mai uşor de controlat sunt efectul de reproducţie,
consumul de concentrate şi producţia de lapte realizată.
Prin analiza indicilor de reproducţie se poate lua rapid decizia de tratament sau
reformare a vacilor infertile.
Având în vedere că furajele concentrate se procură, în general, prin cumpărare, la
preţuri ridicate, se impune analizarea cantitaţii de concentrate consumată zilnic şi producţia
totală de lapte obţinută. Se estimează cantitatea de lapte care poate fi obţinută prin furajele de
volum administrate, în funcţie de sezon, cantitatea administrată şi calitatea acestora şi
producţia medie zilnică realizată la care participă şi concenratele. Plusul de producţie de lapte
obţinut prin folosirea concentratelor este economic, dacă acest lapte se obţine cu un consum de
cca. 500-600g concentrate/kg lapte. Pentru calcularea venitului net total pe vacă şi pe ha
cultivat cu nutreţuri de volun se va raporta veniturile anuale realizate din vânzarea laptelui,
viţeilor a vacilor reformate la cheltuielile efectuate.

25
 BIBLIOGRAFIE

1. Cucu Ion, Particularităţile constructive ale zonelor de odihnă şi furajare şi

influenţa lor asupra comportamentului vacilor de lapte întreţinute legal, Revista Cercetări
agro în Moldova, Iaşi, 1982.
2. Maciuc Vasile, Managementul creşterii bovinelor, editura Alfa, Iaşi, 2006
3. Maciuc Vasile, Curs – Managementul producțiilor bovine – Master MPA,
U.S.A.M.V. Iași, 2017
4. Ujică Vasile, Tehnologia creşterii bovinelor, Curs (notiţe) U.S.A.V.M. Iaşi, 1999-
2000
***https://www.gazetadeagricultura.info/animale/bovine/16653-11-pasi-pentru-a-
infiinta-o-ferma-de-vite.html
*** http://agripedia.ro/topul-raselor-de-vaci-specializate-in-productia-de-lapte/
***http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/aproape-totul-despre-resele-de-
vaci-pentru-carne-si-lapte-din-lume-si-de-la-noi-programul-alltech-de-management-
nutritional-pentru-vaca-de-lapte-sisteme-intensive-de-ingrasare-a-taurinelor-tendi/
***www.google.ro

26