Morometii

Tema si viziune
De Marin Preda

Primul roman scris de Marin Preda, “Moromeţii”, este alcătuit din două volume,
publicate la doisprezece ani distanţă: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.
Deşi modalităţile de exprimare artistică şi problematica celor două volume diferă,
romanul este unitar, deoarece reconstitue imaginea satului românesc în perioade de criză,
în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Sunt prezentate transformările vieţii rurale,
ale mentalităţilor şi ale instituţiilor, de-a lungul unui sfert de secol, şi se impune o tipologie
nouă în proza românească.
Ca formulă estetică, proza lui Marin Preda se încadrază în realismul postbelic
(neorealism). Romanul “Moromeţii” ilustrează sfârşitul romanului doric, „renunţarea
parţială la omniscienţă” (Nicolae Manolescu), întrucât perspectiva naratorului obiectiv, care
relatează la persoana a III-a, se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, în
volumul I, şi Ilie Moromete cu Niculae, în volumul al II-lea), cat şi prin aceea a informatorilor
(personaje-martori ai evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora, cum este, de
exemplu, Parizianu, care povesteşte despre vizita lui Moromete la băieţi, la Bucureşti sau
Scămosul care l-a văzut pe Achim la Bucureşti). Efectul este limitarea omniscienţei şi
perspectiva mult mai clară asupra lumii şi vieţii ţăranului.
În ceea ce priveşte tema, romanul prezintă destrămarea - simbolică pentru
gospodăria ţărănească tradiţională – a unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea-
Gumeşti. Evoluţia şi criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al
vremii. Astfel că romanul unei familii este şi o frescă a vieţii rurale din proximitatea şi de
după cel de-al Doilea Război Mondial.
O alta tema este criza comunicarii, absenta unui dialog real intre Ilie Moromete si
familia sa. Tema timpului “viclean”, nerabdator, a raportului tragic intre individ si istorie
nuanteaza tema sociala.
Există în primul volum al romanului câteva secvenţe narative simbolice pentru tema
destrămării familiei.
De exemplu, scena cinei surprinde un moment din existenţa familiei tradiţionale,
condusă de un tată autoritar, dar dezvăluie tensiunile şi conflictele din familie. Astfel,
aşezarea în jurul mesei prefigurează iminenta destramare a familie: “Cei trei fraţi vitregi,
Paraschiv, Nilă şi Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca şi când ar fi fost gata în
orice clipă să se scoale de la masă şi să plece afară[…]Moromete stătea parcă deasupra
tuturor.”Catrina sta intoarsa spre oalele cu mancare, semn ca ea se ocupa de gospodarie.
Ilinca, Tita si Niculae, stau langa mama, de cealalta parte a mesei fata de fratii lor vitregi, de
ura carora parca incearca sa se protejeze.
De asemenea, o altă secvenţă relevantă este aceea a tăierii salcâmului. Ilie
Moromete este nevoit sa taie salcamul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fara a
vinde pamant sau oi. Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce femeile isi plang mortii,
prefigureaza destamarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluziilor lui
Moromete: “ Gradina, caii, Moromete insusi aratau bicisnici”. Lumea Morometilor se
desacralizeaza. Odata distrus arborele sacru, “axis mundi”, ce sta de veghr la ordinea
ordinea lumii, haosul se instaleaza treptat.
 Un prim element al textului narativ, semnficativ pentru prezentarea temei şi viziunii
despre lume este simetria incipitului cu finalul. Simetria compoziţională este dată de cele
două referiri la tema timpului, în incipit şi în paragraful final al volumului I. La început,
timpul pare îngăduitor, “Se pare că timpul era foarte răbdător cu oamenii; viaţa se scurgea
fără conflicte mari”, pentru ca enunţul din finalul volumului, “timpul nu mai avea răbdare”,
să modifice imaginea timpului, care devine necruţător. Imaginea timpului răbdator
reprezintă doar o iluzie a lui Ilie Moromete, contrazisă de evenimentele petrecute pe
parcursul romanului.
În ceea ce priveşte relaţiile temporale şi spaţiale, acţiunea romanului se desfăşoară
în Siliştea – Gumeşti, un sat din Câmpia Dunării în care existenţa decurge de generaţii întregi
“fără conflicte mari”, pe o perioadă de un sfert de veac şi înfăţişează destinul ţăranului la
confluenţa dintre două epoci istorice: înainte şi după al Doilea Război Mondial.
Acţiunea primului volum, structurat pe trei parti, pune în prim-plan Moromeţii, o
familie numeroasă, măcinată de nemulţumiri mocnite. Ţăran de mijloc, Ilie Moromete
încearcă să păstreze întreg, cu preţul unui trai modest, pământul familiei sale, pentru a-l lăsa
apoi băieţilor. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nilă şi Achim îşi doresc
independenţa economică, astfel cei trei pun la cale un plan care amplifică drumul către
destrămare al familiei. In volumul al doilea, structurat pe cinci parti, se prezinta viata rurala
dintr-o perioada ce se intinde pe un sfert de secol, de la inceputul anului 1938, pana la
sarsitul lui 1962.
Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete: dezacordul dintre tata si cei trei
fii din prima casatorie, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea, apoi
conflictual dintre Moromete si Catrina, sotia lui, si conflictual lui Moromete cu sora sa,
Guica. Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie Moromete si fiul cel mai mic, Niculae.
Copilul isi doreste cu ardoare sa merga la scoala, in timp ce tatal, care trebuie sa plateasca
taxele, il ironizeaza sau sustine ca invatatura nu ii adduce niciun “beneficiu”. In volumul al
doilea acest conflict trece in prim plan, pentru ca tatal si fiul reprezinta doua mentalitati
diferite.
În opinia mea, romanul “Moromeţii” surprinde dramatic iluzia protagonistului că
viaţa îşi poate continua cursul în tiparele tradiţionale, în timp ce istoria modifică relaţiile de
la nivelul vieţii de familie şi de la nivelul comunităţii rurale, schimbând chiar rostul cele mai
vechi şi numaroase clase, ţărănimea.
Viziunea despre lume se conturează în roman mai ales prin perspectiva personajului
Ilie Moromete asupra vieţii şi a întâmplărilor, personaj principal şi reflector al evenimentelor
prezentate. În volumul al doilea, Niculae devine reflector al mentalităţilor colectiviste, al
lumii de după război.
 Morometii
Caracterizarea personajului
De Marin Preda

Primul roman scris de Marin Preda, “Moromeţii”, este alcătuit din două volume,
publicate la doisprezece ani distanţă: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.
Se încadrează în curentul realist prin reflectarea veridică a vieții sociale, surprinzând
satul românesc din Câmpia Dunării înainte și după Al Doilea Război Mondial. Tot de realism
țin tipicitatea personajului, obiectivitatea naratorului, tehnica detaliului semnificativ.
În ceea ce priveşte tema, romanul prezintă destrămarea - simbolică pentru
gospodăria ţărănească tradiţională – a unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea-
Gumeşti. Evoluţia şi criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al
vremii. Astfel că romanul unei familii este şi o frescă a vieţii rurale din proximitatea şi de
după cel de-al Doilea Război Mondial.
O alta tema este criza comunicarii, absenta unui dialog real intre Ilie Moromete si
familia sa. Tema timpului “viclean”, nerabdator, a raportului tragic intre individ si istorie
nuanteaza tema sociala.
Perspectiva narativa este de tip obiectiv, evenimentele fiint relatate la persoana a III-
a si se complteaza prin aceea a reflectorilor ( Ilie Moromete in volumul I, si Niculae, in
volumul al II-lea) si a informatorilor. Efectul este limitarea omniscientei.
În ceea ce priveşte relaţiile temporale şi spaţiale, acţiunea romanului se desfăşoară
în Siliştea – Gumeşti, un sat din Câmpia Dunării în care existenţa decurge de generaţii întregi
“fără conflicte mari”, pe o perioadă de un sfert de veac şi înfăţişează destinul ţăranului la
confluenţa dintre două epoci istorice: înainte şi după al Doilea Război Mondial.
Simetria compoziţională este dată de cele două referiri la tema timpului, în incipit şi
în paragraful final al volumului I. La început, timpul pare îngăduitor, “Se pare că timpul era
foarte răbdător cu oamenii; viaţa se scurgea fără conflicte mari”, pentru ca enunţul din
finalul volumului, “timpul nu mai avea răbdare”, să modifice imaginea timpului, care devine
necruţător.
Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete: dezacordul dintre tata si cei trei
fii din prima casatorie, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea, apoi
conflictual dintre Moromete si Catrina, sotia lui, si conflictual lui Moromete cu sora sa,
Guica. Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie Moromete si fiul cel mai mic, Niculae.
Acţiunea primului volum, structurat pe trei parti, pune în prim-plan Moromeţii, o
familie numeroasă, măcinată de nemulţumiri mocnite. In volumul al doilea, structurat pe
cinci parti, se prezinta viata rurala dintr-o perioada ce se intinde pe un sfert de secol, de la
inceputul anului 1938, pana la sarsitul lui 1962.
Ilie Moromete reprezintă un tip de țăran aparte în literatura noastră, un personaj
simbolic al cărui destin exprimă moartea lumii rurale și care ilustrează concepția tradițională
despre pământ și familie. Criza satului arhaic se reflectă în conștiința acestui personaj
confruntat în mod tragic cu istoria și cu timpul nerăbdător.
 Ilie Moromete este caracterizat direct de către narator la începutul primului volum:
,,era cu zece ani mai mare decât Catrina(contingent ’911, făcuse războiul) și acum avea acea
vârstă între tinerețe și bătrânețe”.
Personajul este caracterizat indirect prin comportament, vorbe, gesturi,fapte si
relațiile sale cu celelalte personaje.
Din punct de vedere social, Ilie Moromete este un țăran mijlocaș dintr-un sat situat
în Câmpia Dunării și în același timp tatăl autoritar al unei numeroase familii, cu șase copii din
două căsătorii diferite.
Ca profil moral, ilustrează tipul țăranului patriarhal ale cărui valori importante sunt
familia și pământul, care-și înțelege rostul nemijlocit legat de pământ, considerând că
datoria lui implică transmiterea acestuia generațiilor următoare: ,,până în clipa din urmă,
omul e dator să țină la rostul lui, chit că rostul acesta cine știe ce s-o alege de el!”.
Din punct de vedere psihologic, Moromete este mai degrabă o fire contemplativă,
reflexivă. El consideră că viața autentică presupune capacitatea de a reflecta asupra ei și
respinge ideea că acțiunea presupune faptă fără răgazul de a-i înțelege sensurile.
Ilie Moromete este un om respectat în sat pentru inteligența și umorul său. Este
sfătos, îi face plăcere să discute, iar opinia lui contează pentru ceilalți. Atitudinea față de
pământ și față de bani îl individualizează pe Moromete. Pentru el pământul reprezenta
simbolul libertății, al independenței sale și al familiei:,,Domnule[…] eu totdeauna am dus o
viață independentă”.
Principala trăsătură a personajului este spiritul contemplativ al acestuia și detașarea
cu care reușește să-și privească propria existență.
Un episod semnificativ ce evidențiază această principală trăsătură a personajului
este călătoria la munte împreună cu Bălosu, pentru a vinde cereale. Moromete nu reușește
să obțină un câștig important din vânzarea grânelor, dar privește cu atenție și interes locuri
și oameni noi, iar la întoarcere povestește niște fapte care lui i se par extraordinare. Cei ce
au ascultat povestea nu au descoperit însă nimic deosebit în călătoria acestuia: ,,avea
ciudatul dar de a vedea lucrurile care lor le scăpau, pe care ei nu le vedeau”.
O altă secvență relevantă o reprezintă monologul lui Moromete de la Piatra Albă de
hotar. Este momentul culminant al unei crize existențiale prin care trece personajul, după ce
băieții cei mari au plecat de acasă. Destrămarea familiei duce la prăbușirea lui morală.
Durerea lui Moromete vine, așa cum afirmă criticul literar Eugen Simion, ,,dintr-un simț al
paternității rănite”. Monologul constă într-o serie de întrebări mai degrabă retorice: ,,Ce mai
trebuia să fac și n-am făcut?[…]Mi-au spus ei mie ceva să le dau și nu le-am dat? A cerut
cineva ceva de la mine și eu am spus nu?”.
În opinia mea, Ilie Moromete, personajul principal al romanului ,,Moromeții” de
Marin Preda, reprezintă un tip aparte de țăran în literatura română, înzestrat cu o serie de
calități care îl fac memorabil. Dimensiunea tragică a acestui personaj confruntat cu istoria se
proiectează pe două coordonate fundamentale: pe de o parte, el asistă neputincios la
destrămarea satului tradițional și a rostului său, iar pe de altă parte, este incapabil să
împiedice înstrăinarea propriilor copii și a familiei sale. Destinul lui Ilie Moromete devine
astfel simbolic pentru lumea pe care o reprezintă.
 Morometii
Relatia intre doua personaje
De Marin Preda

Primul roman scris de Marin Preda, “Moromeţii”, este alcătuit din două volume,
publicate la doisprezece ani distanţă: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.
Se încadrează în curentul realist prin reflectarea veridică a vieții sociale, surprinzând
satul românesc din Câmpia Dunării înainte și după Al Doilea Război Mondial. Tot de realism
țin tipicitatea personajului, obiectivitatea naratorului, tehnica detaliului semnificativ.
În ceea ce priveşte tema, romanul prezintă destrămarea - simbolică pentru
gospodăria ţărănească tradiţională – a unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea-
Gumeşti. Evoluţia şi criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al
vremii. Astfel că romanul unei familii este şi o frescă a vieţii rurale din proximitatea şi de
după cel de-al Doilea Război Mondial.
O alta tema este criza comunicarii, absenta unui dialog real intre Ilie Moromete si
familia sa. Tema timpului “viclean”, nerabdator, a raportului tragic intre individ si istorie
nuanteaza tema sociala.
Perspectiva narativa este de tip obiectiv, evenimentele fiint relatate la persoana a III-
a si se complteaza prin aceea a reflectorilor ( Ilie Moromete in volumul I, si Niculae, in
volumul al II-lea) si a informatorilor. Efectul este limitarea omniscientei.
În ceea ce priveşte relaţiile temporale şi spaţiale, acţiunea romanului se desfăşoară
în Siliştea – Gumeşti, un sat din Câmpia Dunării în care existenţa decurge de generaţii întregi
“fără conflicte mari”, pe o perioadă de un sfert de veac şi înfăţişează destinul ţăranului la
confluenţa dintre două epoci istorice: înainte şi după al Doilea Război Mondial.
Simetria compoziţională este dată de cele două referiri la tema timpului, în incipit şi în
paragraful final al volumului I. La început, timpul pare îngăduitor, “Se pare că timpul era
foarte răbdător cu oamenii; viaţa se scurgea fără conflicte mari”, pentru ca enunţul din
finalul volumului, “timpul nu mai avea răbdare”, să modifice imaginea timpului, care devine
necruţător.
Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete: dezacordul dintre tata si cei trei
fii din prima casatorie, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea, apoi
conflictual dintre Moromete si Catrina, sotia lui, si conflictual lui Moromete cu sora sa,
Guica. Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie Moromete si fiul cel mai mic, Niculae.
Acţiunea primului volum, structurat pe trei parti, pune în prim-plan Moromeţii, o
familie numeroasă, măcinată de nemulţumiri mocnite. In volumul al doilea, structurat pe
cinci parti, se prezinta viata rurala dintr-o perioada ce se intinde pe un sfert de secol, de la
inceputul anului 1938, pana la sarsitul lui 1962.
Ilie Moromete, personajul principal al romanului, taran de mijloc, reprezinta mai
mult un tip aparte de taran in literatura noastra. Nu este o fiinta rudimentara, ci are
o complexitate psihologica ce tradeaza inteligenta, ironie sau chiar spirit contemplativ.
Este un personaj exponential, reprezentand conceptia traditionala fata de pamant si de
familie, al carui destin exprima moartea unei lumi, cea a satului traditional. Moromete este
un pater familias, autoritatea principala in familia sa, pe care incearca sa o intretina cu
ajutorul cultivarii pamantului.
Niculae Moromete este fiul cel mai mic, din a doua casatorie a lui Ilie Moromete, in
cele doua volume fiind prezentat la varste diferite: copilul si tanarul in formare. In primul
volum, Niculae este un copil dornic sa invete carte ca sa-si schimbe statutul social. In al
doilea volum, dupa ce Ilie Moromete il retrage de la scoala sub pretextul ca invatatura nu
aduce niciun „beneficiu”, Niculae incepe sa-si caute sensul existentei si devine „adeptul unei
noi religii a binelui si a raului”, cum crede ca este noua dogma socialista.
Una din scenele semnificative ce reflecta evolutia relatiei tata-fiu este aceea in care
Niculae ia premiul I, iar Moromete afla acest lucru absolut intamplator, trecand prin fata
scolii unde avea loc serbarea de sfarsit de an. Desi isi cenzureaza sentimentele, este evident
ca Ilie Moromete traieste o puternica emotie atunci cand afla ca fiul sau, despre care credea
ca o sa ramana repetent, este chir premiant. Emotia este amestecata de compasiune fata de
criza de friguri a lui Niculae, boala de care tatal sau nici nu stia.
In al doilea volum, conflictul secundar petrecut intre cei doi trece in prim plan,
pentru ca tatal si fiul reprezinta doua mentalitati diferite. In acest sens, se contureaza o
secventa simbolica aceea in care Niculae incearca sa il convinga pe tatal sau ca taranii
trebuie sa dispara. Ilie Moromete nicidecum de accord, afirmatia lui Niculae ii provoaca o
criza interioara, tatal ajungand in final la concluzia ca omul “ omul e dator sa tina cu rostul
lui, chit ca rostul asta cine stie ce s-o alege de el!”.
Relatia dintre cei doi ramane tensionata pana la final. Dupa moartea lui Moromete,
fiul sau are remuscari si incearca sa vorbeasca macar in vis cu tatal sau. Va reusi sa-si
regaseasca tatal si s-ai cearca iertare, in vis, abia zece ani dupa moartea lui, cand de altfel se
incheie actiunea romanului.
In opinia mea, Marina Preda reuseste sa surprinda in romanul sau lumea satului
romanesc intr-un moment de rascruce, la trecerea dintr-o epoca in alta. Cei doi protagonisti
a-I romanului, Ilie Moromete si fiul sau, Niculae, sunt exponenti reprezentativi ai celor doua
lumi.