Tudor Dan - Reabilitarea - Structurilor - Cu - Diafragme - de - Zidarie PDF

MASTER AN II, SEM I
REABILITAREA CONSTRUCTIILOR/REABILITAREA STRUCTURILOR CU DIAFRAGME DE ZIDARIE
PROF.DR.ING. TUDOR DAN
FACULTATEA DE CONSTRUCTII
DEPARTAMENTUL C.C.I.A.
REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 1

Prof.dr.ing. Tudor Dan
MASTER AN II, SEM I
CUPRINS
1.PREVEDERI REFERITOARE LA EVALUAREA NIVELULUI DE PROTECTIE A
CONSTRUCTIILOR EXISTENTE
1.1. Cerinţe fundamentale

1.2. Evaluarea lucrarilor de consolidare la cladiri existente
1.2.1. Colectarea informatiilor pentru evaluarea structuri
1.2.2. Niveluri de cunoaştere
1.2.3. Identificarea nivelului de degradare a construcţiei
1.3. Evaluarea seismica a structurilor
1.3.1. Evaluarea calitativă
1.3.2.4. Metodologia de nivel 3
1.4. Particularitati ale structurilor cu diafragme de zidarie
1.4.1. Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din
zidărie
1.4.2. Evaluarea siguranţei seismice
1.4.2.1. Generalităţi
1.4.2.2. Metodologii de evaluare pentru clădiri din zidărie
1.4.3. Evaluarea calitativă a clădirilor din zidărie:
1.4.3.1. Evaluarea calitativă preliminară
1.4.3.2. Evaluare calitativă detaliată
1.4.4. Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirilor din zidărie
1.4.4.1. Siguranţa faţa de efectele acţiunii seismice în planul pereţilor
1.4.4.1.1. Evaluarea forţei seismice de proiectare pentru ansamblul clădirii
1.4.4.1.2. Evaluare preliminară de ansamblu
1.5. Evaluarea finala si formularea concluziilor
1.5.1 Aspecte generale ale activităţii de evaluare
1.5.2 Stabilirea clasei de risc a construcţiilor
1.6. Conţinutul raportului de evaluare
2. PROPRIETATILE ZIDĂRIILOR
2.1. Proprietăţile mecanice ale zidăriei
2.1.1. Tipuri de elemente pentru zidărie
2.1.2. Gruparea elementelor de zidarie în funcţie de nivelul de încredere al
proprietăţilor mecanice
2.1.3. Rezistenţa la compresiune a elementelor pentru zidărie
2.1.4. Rezistenţa zidăriei la forfecare în rost orizontal
2.1.5. Rezistenţa la întindere din încovoiere perpendicular pe planul zidăriei
2.2. Proprietăţi de deformabilitate ale zidăriei.
2.2.1. Relaţia efort unitar – deformaţie specifică (σ - ε)
2.2.2. Modulul de elasticitate al zidăriei
MASTER AN II, SEM I
2.2.2.1. Modulul de elasticitate longitudinal

2.2.2.2. Modulul de elasticitate transversal
2.3. Proprietăţile fizice ale zidăriei
2.4. Durabilitatea zidăriei
2.4.1. Generalităţi
2.4.2. Clasificarea condiţiilor de mediu înconjurător
2.4.2.1. Condiţii de microclimat de expunere
2.4.3. Durabilitatea componentelor zidăriei
2.4.3.1. Elemente pentru zidărie
2.4.3.2. Mortar
2.4.3.3. Oţel pentru armături
2.4.3.4. Durabilitatea betoanelor
2.4.3.5. Straturi de rupere a capilarităţii-hidroizolatii
2.4.3.6. Elemente de legătură pentru pereţi
2.4.3.7. Eclise, scoabe şi corniere
2.4.4. Durabilitatea zidăriei aflată sub nivelul terenului
3. CALCULUL CLĂDIRILOR CU PEREŢI STRUCTURALI DIN ZIDĂRIE

3.1. Principii generale de calcul
3.2. Calculul structurilor la încărcări verticale
3.2.1. Modelul de calcul pentru încărcări verticale
3.2.2. Metode de calcul pentru încărcări verticale
3.2.2.1.Determinarea forţelor axiale de compresiune în pereţii structurali
3.2.2.2. Determinarea excentricităţilor de aplicare a încărcărilor verticale
3.2.2.3. Excentricităţi provenite din alcătuirea structurii.
3.2.2.4. Excentricităţi datorate imperfecţiunilor de execuţie (excentricitate
accidentală)
3.2.2.5. Excentricitatea datorată momentelor încovoietoare produse de forţele
orizontale perpendiculare pe planul peretelui
3.3. Calculul capacitati de rezistenţei de proiectare a pereţilor de zidărie
3.3.1.Condiţii generale de calcul
3.3.1.1.Modelul de calcul.
3.3.1.2. Ipoteze de calcul
3.3.1.3.Caracteristici geometrice ale secţiunii orizontale a peretelui
3.3.2. Capacitatea de rezistenţa de proiectare a pereţilor la forţă axială
3.3.2.1. Capacitatea de rezistenţa la compresiune a pereţilor din zidărie nearmată
(ZNA) cu elemente din argilă arsă
3.3.2.1.1. Determinarea coeficientului de reducere a rezistenţei ΦI-(sus si jos in
articulatie)
3.3.2.1.2.Determinarea coeficientului de reducere a rezistenţei Φm (pe treimea de
mijloc)
3.3.2.1.3. Determinarea înălţimii efective a peretelui (hef)

MASTER AN II, SEM I
3.3.2.2. Capacitatea de rezistenţa la compresiune a pereţilor din zidărie armată – ZC,

ZC+AR,ZIA
3.3.2.3. Capacitatea de rezistenţa a pereţilor la compresiune locală sub efectul
încărcărilor concentrate
3.3.3. Capacitatea de rezistenţa de proiectare a pereţilor supuşi la încovoiere
perpendicular pe planul median
3.4. Verificarea cerinţelor de rezistenţă
3.4.1. Verificarea cerinţei de rezistenţă pentru solicitările în planul peretelui
3.4.1.1. Verificarea cerinţei de rezistenţă pentru solicitările perpendiculare pe planul
peretelui
4. CAUZE CARE PRODUC DETERIORAREA STRUCTURILOR DIN ZIDARIE

4.1. Generalitati
4.2. Avarii generate de fundatii
4.3. Avarii ale suprastructurii
5. SOLUTII DE CONSOLIDARE A STRUCTURILOR DIN ZIDARIE

5.1. Consideratii generale
5.2.1. Categorii de lucrări pentru reducerea riscului seismic
5.2.2. Scopul lucrărilor pentru reducerea riscului seismic
5.2.2.1. Scopul intervenţiilor de reparaţie
5.2.2.2. Scopul intervenţiilor de consolidare
5.3. Alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie
5.3.1. Criterii pentru alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie
5.3.1.1. Starea de avariere a structurii
5.3.1.2. Vulnerabilitatea seismică
5.3.1.2.1. Stabilirea nivelului de vulnerabilitate prin coeficienţii R3 şi Rconv
5.3.2. Categorii de lucrări de intervenţie recomandate
5.4. Calculul şi verificarea lucrărilor pentru reducerea riscului seismic
5.4.1. Bazele calculului lucrărilor de intervenţie
5.4.2. Modele şi metode de calcul
5.4.3. Criterii de verificare
5.5. Lucrări de reparaţie
5.6. Lucrări de consolidare
5.6.1. Intervenţii de consolidare individuală a elementelor structurale
5.6.2. Intervenţii de consolidare de ansamblu
5.6.2.1. Intervenţii fără modificarea alcătuirii structurale existente
5.6.2.1.1 Lucrări pentru realizarea conlucrării între pereţi.
5.6.2.1.2. Lucrări pentru realizarea legăturilor între pereţi şi planşee/şarpantă
5.6.2.1.3. Lucrări pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal a planşeelor.
5.6.2.1.4. Lucrări pentru eliminarea efectelor împingerilor

MASTER AN II, SEM I
5.6.2.1.5. Lucrări pentru consolidarea fundaţiilor

5.6.2.2. Intervenţii cu modificarea/completarea structurii existente
5.6.2.2.1. Lucrări pentru asigurarea continuităţii traseului forţelor gravitaţionale
/seismice.
5.6.2.2.2. Lucrări pentru sporirea redundanţei
5.6.2.2.3. Lucrări pentru eliminarea /limitare efectelor de răsucire de ansamblu
5.7. Consolidarea peretilor portanti
5.7.1. Consolidarea zidariilor care prezinta fisuri importante izolate care nu formeaza
o retea.
5.7.2. Pereti cu fisuri izolate, cat si cei care prezinta o retea densa, neregulata de fisuri
5.7.3. Colturi si intersectii legaturile dintre pereti
5.7.4. Repararea fisurilor izolate
5.7.5. Consolidarea legaturilor dintre peretii portanti si cei de contravantuire
5.7.6. Camasuirea cu plase a zidariei
5.7.7. Sistemul cel mai eficient, in scopul maririi capacitatii portante, de ex. la actiuni
5.7.8. Consolidarea portiunilor de zidarii dislocate
5.7.9. Solutie de consolidare pasiva
5.8. Consolidarea zidariilor neportante
5.8.1. Consolidarea peretilor de umplutura exteriori si interiori
5.8.2. Repararea peretilor neportanti
5.9. Consolidarea stalpilor de zidarie
5.10. Consolidarea arcelor si boltilor
6. INTERVENŢII ASUPRA ELEMENTELOR DIN LEMN ALE CONSTRUCTIILOR CU

STRUCTURA DE ZIDARIE
6.1. Analiza degradărilor datorate condiţiilor de exploatare

6.2. Intervenţii asupra elementelor degradate ale planşeelor din lemn
6.3. Intervenţii asupra legăturilor dintre planşeele din lemn şi pereţii din zidărie
6.4 Intervenţii asupra planşeelor din lemn pentru sporirea rigidităţii acestora
6.5. Intervenţii asupra şarpantelor din lemn la clădiri cu pereţi din zidărie
6.6. Intervenţii asupra elementelor verticale (stâlpi, diafragme)
ANEXA A1 (CONFORM P100-1-Exemple de calcul)

EXEMPLU DE CALCUL PENTRU O STRUCTURA DE ZIDARIE NEARMATA(ZNA)
ANEXA A2 (CONFORM P100-1-Exemple de calcul)

EXEMPLU DE CALCUL PENTRU O STRUCTURA DE ZIDARIE CONFINATA(ZC)

MASTER AN II, SEM I
FACULTATEA DE CONSTRUCTII
REABILITAREA CONSTRUCTIILOR
DISCIPLINA: REABILITAREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DE ZIDARIE
REABILITAREA STRUCTURILOR
CU DIAFRAGME DIN ZIDARIE PORTANTA
1.PREVEDERI REFERITOARE LA EVALUAREA NIVELULUI DE
PROTECTIE A CONSTRUCTIILOR EXISTENTE
1.1. Cerinţe fundamentale
Evaluarea seismică a clădirilor existente urmăreşte să stabilească dacă acestea satisfac cu un grad
adecvat de siguranţă cerinţele fundamentale (nivelurile de performanţă) avute în vedere la
proiectarea construcţiilor noi, conform P100 – 1: 2006.
Cerinţele fundamentale, respectiv cerinţa de siguranţă a vieţii şi cerinţa de limitare a degradărilor
şi stările limită asociate (starea limită ultimă SLU şi starea limită de serviciu SLS), sunt definite în
Normativul P100 – 1: 2006, unde se indică şi intervalele medii de recurenţă (IMR) de referinţă ale
acţiunilor seismice luate în considerare pentru cele două stări limită.
Diferenţierea siguranţei necesare pentru construcţii aparţinând diferitelor clase de importanţă şi de
expunere la cutremur se face prin intermediul factorului de importanţă γ,(α) conform P100 – 1:
2006.
Pentru construcţii de importanţă deosebită sau pentru clădiri cu funcţiuni speciale investigaţia
poate avea în vedere şi alte niveluri de performanţă şi/sau alte valori ale IMR ale cutremurelor pe
amplasament.
Pe parcursul utilizării fondului de construcţii existent în România (locuinţe, clădiri social-
culturale, industriale, inginereşti, agrozootehnice etc.), au apărut o serie de degradari/avarii
datorită acţiunii unor factori nocivi de mediu, tasări, explozii, alunecări de teren, prăbuşiri de
galerii de mină şi taluzuri de halde, modificari functionale sau structurale, a regimului de
inaltime(mansardari), etc. şi în special datorită acţiunii solicitărilor din cutremure.
Ca urmare, numeroase construcţii nu mai au capacitatea portantă iniţială pentru a mai
putea prelua noi solicitări ale unor factori de degradare.
În aceste condiţii, punerea în siguranţă a fondului de construcţii care prezintă avarii se impune ca o
necesitate de primă urgenţă.

MASTER AN II, SEM I
În perioada de după 1850 şi în special după cel de-al doilea război mondial, în România s-a
realizat un volum mare de construcţii de locuinţe, cu care să se poată acoperi necesităţile sporului
de natalitate, ale procesului de industrializare şi urbanizare, volum impus prin programele de
modernizare ale perioadelor respective.
S-au construit numeroase capacităţi de producţie pentru industriile extractivă, energetică,
prelucrătoare, materiale de construcţii etc., care au necesitat un volum important de construcţii
industriale, agricole, hidrotehnice, inginereşti.
De asemenea, a fost construit un volum important de clădiri social-culturale, administrative, de
sănătate şi ocrotire socială, turistice, de cult etc.
Fondul de locuinţe existent la 31 decembrie 1992, defalcat după structura constructivă, perioada în
care au fost realizate construcţiile, pe categorii de localităţi, este cel prezentat în tabelul 1.1.
Pe zone seismice, locuinţele, care cuprind volumul cel mai mare de construcţii, se distribuie
aproximativ ca în tabelul 1.2.
Din datele de mai sus constatăm că 63,8% din construcţiile de locuinţe sunt situate în zone cu
intensităţi seismice ridicate, din care 35,2% în zonele seismice cu acceleraţii de peste 2,0 m/s2.În
aceste zone se situează foarte multe municipii şi oraşe cu densităţi mari de construcţii (Bucureşti,
Ploieşti, Buzău, Piteşti, Craiova, Slatina, Târgovişte, Galaţi, Brăila, Iaşi, Vaslui etc.), fapt care
justifică constatarea că în aceste zone s-a produs, la ultimele cinci cutremure (10 noiembrie 1940,
4 martie 1977, 30 august 1986 şi 31 mai 1990), volumul cel mai mare de avarii şi colapsuri.
Fără a greşi, se poate afirma, din datele existente, că peste 40% din numărul apartamentelor situate
în fostele zone de grad 7-9 au degradări mari care obligă pe proprietari (stat sau particulari) să ia
măsuri de consolidare şi de retrofitare, pentru a se putea evita, la un eventual cutremur sever,
pierderi mari de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale.
La acest volum de locuinţe cu degradări deosebite se mai adaugă şi un volum important de clădiri
avariate din categoria celor social-culturale, industriale, agrozootehnice etc. Sunt numeroase
construcţii degradate în zonele cu pământuri de fundare sensibile la umezire, pământuri care se
întind pe o suprafaţă de peste 20% din suprafaţa ţării, în: Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia,
care sunt şi zone cu intensităţi seismice ridicate.
De asemenea, se prezintă cu avarii şi un mare volum de construcţii în regiunile miniere, cele cu
halde de steril, precum şi în regiunile cu masive de sare, alunecări de teren etc.

MASTER AN II, SEM I
Menţionăm că pot produce mari degradări construcţiilor de orice fel şi cutremurele de pământ cu
focare de mică adâncime, aşa cum au fost cele din regiunea Banatului, la Banloc-Buziaş, Moldova
Veche, Voiteni şi Herculane, care au reactivat în perioada 12-16 iulie 1991, cu magnitudini care în
general nu au depăşit 5,4 grade pe scara Richter, dar care au avariat peste 2500 de locuinţe şi
clădiri socio-culturale din zonele respective, neconformate şi nedimensionate în mod
corespunzător.
Ţinând seama de volumul foarte mare de construcţii cu avarii existent în fondul construit al ţării
care trebuie reparat, consolidat şi chiar retrofitat, considerăm că este necesar să se ia măsuri
tehnice şi organizatorice de urgenţă în proiectare şi execuţie, care să grăbească reducerea riscului
de colapsuri parţiale sau totale, sub acţiunea unor factori de risc de natura celor menţionaţi.
Este de reţinut faptul că acţiunea de consolidare a construcţiilor pune probleme deosebit de
complexe, cu mult mai dificile decât se pun când se proiectează şi se execută construcţii noi.
Tabelul 1.1.
CATEGORII DE TOTAL DIN CARE, PE STRUCTURI CONSTRUCTIVE
LOCALITĂŢI APART.
SCHELET ZIDĂRIE ZIDĂRIE LEMN PAIANT
DIN ŞI PLAN- ŞI PLAN- ŞI A
BETON ŞEE DIN ŞEE DIN BILE ŞI
BETON LEMN CHIRPIC
I
TOTAL ROMÂNIA 7.828.171 2.164.053 1.135.945 1.708.800 808.681 2.010.692
Din acestea în:
MUNICIPII ŞI ORASE 4.054.362 2.134.246 880.278 590.016 106.551 343.271
COMUNE 3.773.809 29.807 255.667 1.118.784 702.130 1.667.421
DIN CARE REALIZATE ÎN PERIOADA: 1977-1992
TOTAL ROMÂNIA 1.628.855 1.393.155 129.941 79.465 11.218 15.076
Din acestea în:
MUNICIPII ŞI ORAŞE 1.454.670 1.370.000 73.152 8.800 1.218 1.500
COMUNE 174.185 23.155 56.789 70.665 10.000 13.576
1950-1976
TOTAL ROMÂNIA 3.800.001 756.864 752.848 947.262 422.376 900.651
Din acestea în:
MUNICIPII ŞI ORAŞE 1.723.383 750.307 584.530 219.184 47.003 112.359
COMUNE 2.076.618 6.557 168.318 728.078 395.373 778.292
1921-1949
TOTAL ROMÂNIA 2.038.574 14.034 186.589 387.899 355.087 1.094.965
Din acestea în:
MUNICIPII ŞI ORAŞE 629.817 13.939 161.862 176.274 58.33O 219.412
COMUNE 1.408.757 95 24.727 211.625 196.757 875.553
ÎNAINTE DE 1921
TOTAL ROMÂNIA 360.741 - 66.567 294.174 - -
Din acestea în:
MUNICIPII ŞI ORAŞE 246.492 - 60.734 185.758 - -

MASTER AN II, SEM I
COMUNE 114.249 - 5.833 108.416 - -

Tabelul 1.2.
NR. APARTAMENTE ZONE SEISMICE CU ACCELERAŢIE „ag „ DE :
0,8 m/s2 1,2-1,6 m/s2 2,0-2,5 m/s2 3,2 m/s2
6 7-7,5 8-8,5 9
7.828.171 2.833.798 2.238.857 2.692.891 62.625
100% 36,2% 28,6% 34,4% 0,8%
Pentru elaborarea proiectelor şi execuţia lucrărilor de consolidare se impune folosirea unor cadre
tehnice cu pregătire specială şi cu un înalt grad de conştiinciozitate.
Calitatea constructiilor este rezultanta totalitatii perfomantelor de comportare a acestora in
exploatare, in scopul satisfacerii, pe intreaga durata de existenta, a exigentelor utilizatorilor si
colectivitatilor /1/.
Pentru obtinerea unor constructii de calitate corespunzatoare sunt obligatorii realizarea si
mentinerea pe intreaga durata de existenta a constructiilor, a urmatoarelor exigente
conform Legea 10/1995-Calitatea in Constructii:
a) rezistenta mecanica si stabilitate ;
b) siguranta in exploatare ;
c) siguranta la foc ;
d) igiena, sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului ;
e) izolatia termica si economia de energie ;
f) protectia impotriva zgomotului.
In scopul satisfacerii acestor exigente s-a instituit “Sistemul calitatii in constructii” care se
compune din :
1). reglementari tehnice in constructii ;
2). calitatea produselor folosite la realizarea constructiilor ;
3). agremente tehnice utilizate pentru noi produse si procedee
4). verificarea proiectelor, a executiei lucrarilor si expertizarea proiectelor si constructiilor
5). conducerea si asigurarea calitatii in constructii ;
6). autorizarea si acreditarea laboratoarelor de analize si incercari in constructii ;
7). activitatea metrologica in constructii ;
8). receptia constructiilor ;
9). comportarea in exploatare si interventii in timp ;

MASTER AN II, SEM I
10). postutilizarea constructiilor ;

11). controlul de stat al calitatii in constructii.
Verificarile executiei, proiectelor si realizarea expertizelor se face de catre specialisti atestati
ai MLPAT/MTCT si anume :
• - responsabili tehnici atestati cu executia lucrarilor ;
• - verificatori atestati de proiecte ;
• - experti tehnici atestati.
Verificarea executiei/respectarea proiectului, se mai urmareste si de “inspectori de santier”
atestati, ca angajati ai beneficiarului lucrarilor.
Reglementarile tehnice in constructii, referitor la proiectarea si executia zidariilor sunt :
• - STAS 10109-81;
• - Normativ P2-85(in revizuire);
• - Normativ P100-2006(corespondent EC8), intrat in vigoare in anul 2006;
• CR6(Cod Romanesc 6)-in aparitie, corespondent EC6;
• - standardele de materiale pentru zidarii-SR EN.
STAS 10109-81 reglementeaza calculul si alcatuirea elementelor din zidarie simpla, complexa,
armata si mixta la sarcini gravitationale si vant.
Normativul CR 6-2006 si P2-85, reglementeaza alcatuirea structurilor din zidarie, inclusiv in
zone seismice, precum si calculul structurilor.
Normativul P100-1/2006, reglementeaza proiectarea antiseismica a constructiilor cu indicatii
privind alcatuirea de ansamblu a constructiilor. Deasemenea, in cap.8 sunt prezentate prevederi
referitoare la structurile din zidarie.
Normativul P100-3/2008, cuprinde prevederi privind evaluarea seismica a clădirilor existente in
Vol. I iar in Vol. 2, principii si solutii de consolidare a cladirilor avariate.
Normativul SR EN 771-1-1, prevede materialele utilizate in zidarii, caramida plina sau cu
goluri
O constructie se expertizeaza obligatoriu sau conditionat de :
• - avarii ale sistemului structural provocate de cutremure anterioare, incendii, explozii, tasari
ale terenului de fundare, coroziune etc.

MASTER AN II, SEM I
• - transformari functionale sau ale arhitecturii exterioare ale cladirii care conduc la modificari
ale sistemului structural.
Expertizarea unei constructii existente are ca scop :
• evaluarea nivelului de protectie la incarcari gravitationale, la actiuni seismice si la alte actiuni
cu intensitati semnificative ;
• fundamentarea si propunerea deciziei de interventie.
1.2. Evaluarea lucrarilor de consolidare la cladiri existente
1.2.1. Colectarea informatiilor pentru evaluarea structuri

In conformitate cu Normativul P100-3/2008, evaluarea stari structuri de rezistenta
urmareste etapele de colectare a datelor pe baza documentatiilor existente, identificarea
sistemului structural si a avariilor acestuia.
În vederea evaluării rezistenţei la cutremur a construcţiilor existente colectarea datelor se obţine
din surse cum sunt:
- documentaţia tehnică de proiectare şi de execuţie a construcţiei examinate;
- reglementările tehnice în vigoare la data realizării construcţiei;
- investigaţii pe teren;
- măsurători şi teste în situ şi/sau în laborator.
Informaţiile necesare pentru evaluarea structurală trebuie să permită:
o Identificarea sistemului structural şi măsura în care sunt satisfăcute criteriile de
regularitate din P100-1: 2006. Informaţiile vor fi obţinute, fie din investigaţiile pe
teren, fie din planurile proiectului, dacă acesta este disponibil;
o Identificarea tipului de fundaţii ale clădirii;
o Identificarea categoriilor de teren clasificate în P100-1: 2006,.
o Stabilirea dimensiunilor generale şi a alcătuirii secţiunilor elementelor structurale,
precum şi a proprietăţilor mecanice ale materialelor constituente.
o Identificarea eventualelor defecte de calitate a materialelor şi/sau deficienţe de
alcătuire a elementelor
o Precizarea procedurii de stabilire a forţelor seismice de proiectare şi a criteriilor de
proiectare seismică folosite la proiectarea iniţială.

MASTER AN II, SEM I
o Descrierea modului de utilizare a clădirii pe durata de exploatare şi a modului de

utilizare planificat al acesteia şi precizarea clasei de importanţă în acord cu
prevederile din P100-1: 2006,
o Reevaluarea acţiunilor aplicate construcţiei, ţinând cont de utilizarea clădirii.
o Identificarea naturii şi a amplorii degradărilor structurale şi a eventualelor lucrări
de remediere – consolidare executate anterior. Se au în vedere nu numai degradările
produse de acţiunea cutremurelor ci, şi cele produse de alte acţiuni, cum sunt
încărcările gravitaţionale, tasările diferenţiale, atacul chimic datorat condiţiilor de
mediu sau tehnologice, etc.
1.2.2. Niveluri de cunoaştere

În vederea selectării metodei de calcul şi a valorilor potrivite ale factorilor de încredere, se
definesc următoarele niveluri de cunoaştere:
- KL1: Cunoaştere limitată
- KL2: Cunoaştere normală
- KL3: Cunoaştere completă
Factorii consideraţi în stabilirea nivelului de cunoaştere sunt:
- Geometria structurii: dimensiunile de ansamblu ale structurii şi dimensiunile elementelor
structurale, precum şi ale elementelor nestructurale care afectează răspunsul structural (de
exemplu, panourile de umplutură din zidărie)
- Alcătuirea elementelor structurale, incluzând cantitatea şi detalierea armăturii în
elementele de beton armat, detalierea şi îmbinările elementelor de oţel, legăturile
planşeelor cu structura de rezistenţă la forţe laterale, realizarea rosturilor cu mortar şi
natura blocurilor la zidării, etc.
- Materialele utilizate în structură, respectiv proprietăţile mecanice ale materialelor beton ,
oţel, zidărie, lemn, după caz.
Nivelul de cunoaştere realizat determină metoda de calcul permisă.
KL1 Cunoaştere limitată

KL1 corespunde următoarei stări de cunoaştere:

MASTER AN II, SEM I
- în ceea ce priveşte geometria: configuraţia de ansamblu a structurii şi dimensiunile

elementelor structurale sunt cunoscute, fie (a) din relevee fie, (b) din planurile proiectului
original şi al eventualelor modificări intervenite pe durata de exploatare. În cazul (b),
verificarea prin sondaj a dimensiunilor de ansamblu şi ale elementelor este de regulă
suficientă. Dacă se constată diferenţe semnificative faţă de prevederile proiectului se va
efectua o verificare mai extinsă a dimensiunilor.
- în ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: nu se dispune de proiectul de structură al clădirii şi
se aleg detalii plecând de la practica obişnuită din epoca construcţiei; se vor face sondaje în
câteva dintre elementele considerate critice şi se va stabili măsura în care ipotezele
adoptate corespund realităţii. Dacă există diferenţe semnificative se va extinde cercetarea
pe teren şi asupra altor elemente.
- în ceea ce priveşte materialele: nu se dispune de informaţii directe referitoare la
caracteristicile materialelor de construcţie, fie din specificaţiile proiectelor, fie din rapoarte
de calitate. Se vor alege valori forfetare în acord cu standardele timpului, asociate cu teste
limitate pe teren în elementele considerate critice (esenţiale) pentru structură.
Informaţiile culese trebuie să fie suficiente pentru întocmirea verificărilor locale ale capacităţii
elementelor şi pentru construirea unui model de calcul al structurii.Evaluarea structurii bazată pe
KL1 poate fi realizată pe baza unui calcul liniar, static sau dinamic
KL2 Cunoaştere normală

elementelor sunt cunoscute fie (a) dintr-un releveu extins fie (b) din planurile de execuţie a
construcţiei originale şi a eventualelor modificări intervenite pe durata de exploatare. În
cazul (b) este necesară verificarea pe teren prin sondaj a dimensiunilor de ansamblu şi a
dimensiunilor elementelor; dacă se constată diferenţe semnificative faţă de prevederile
proiectului se va efectua o verificare mai extinsă a dimensiunilor.
- în ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: detaliile sunt cunoscute, fie dintr-o inspecţie
extinsă pe teren sau dintr-un set incomplet de planşe de execuţie. În ultimul caz, se vor

MASTER AN II, SEM I
prevedea verificări limitate in-situ a elementelor considerate ca cele mai importante pentru
a constata daca informaţiile disponibile corespund realităţii.
- în ceea ce priveşte materialele: informaţiile privind caracteristicile mecanice al
materialelor sunt obţinute, fie din testări extinse in-situ, fie din specificaţiile de proiectare
originale. În ultimul caz se vor efectua teste limitate pe teren.
Informaţiile culese trebuie să fie suficiente pentru întocmirea verificărilor locale ale capacităţii
elementelor şi pentru construirea unui model de calcul al structurii. Evaluarea structurii bazate pe
KL2 poate fi realizată pe baza unui calcul liniar sau neliniar static sau dinamic .
KL3 Cunoaşterea completă
elementelor sunt cunoscute, fie (a) dintr-un releveu complet, fie (b) din proiectul complet
al construcţiei originale şi al eventualelor modificări intervenite pe durata de exploatare. În
cazul (b) verificarea prin sondaj a dimensiunilor de ansamblu şi ale elementelor este de
regulă suficientă; dacă se constată diferenţe semnificative faţă de prevederile proiectului se
va efectua o verificare mai extinsă a dimensiunilor.
- în ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: detaliile sunt cunoscute, fie dintr-o inspecţie
cuprinzătoare pe teren, fie dintr-un set complet de planuri de execuţie. În ultimul caz se vor
prevedea verificări limitate in-situ a elementelor considerate ca cele mai importante pentru
a constata dacă informaţiile disponibile corespund realităţii
- în ceea ce priveşte materialele: informaţiile privind caracteristicile mecanice ale
materialelor sunt obţinute, fie prin testări cuprinzătoare in-situ, fie din documentele originale
referitoare la calitate execuţiei. În acest din urmă caz se vor efectua şi încercări
in-situ limitate.

MASTER AN II, SEM I
1.2.3. Identificarea nivelului de degradare a construcţiei

Evaluarea trebuie să stabilească dacă integritatea materialelor din care este realizată structura a
fost afectată pe durata de exploatare a construcţiei şi, dacă este cazul, măsura degradării rezultate.
La cercetarea construcţiei trebuie să se aibă în vedere că degradările pot fi ascunse sub finisaje
bine întreţinute.
Evaluarea va identifica cauzele degradării materialelor
- ca efect al cutremurelor anterioare
- ca efect al tasării terenului de fundare
- ca efect al altor deformaţii impuse: acţiunea variaţiilor de temperatură, a contracţiei şi
curgerii lente a betonului
- ca efect al agenţilor de mediu sau a agenţilor tehnologici, în special a apei fără duritate
sau încărcate cu substanţe agresive de diferite naturi.
În cazul elementelor de beton armat se urmăresc:
- calitatea slabă a betonului şi/sau degradarea lui fizică (de exemplu, din îngheţ-dezgheţ)
sau chimică (de exemplu, carbonatarea sau coroziunea produsă de acţiunea atmosferei
marine);
- existenţa şi gradul de coroziune a oţelului;
- starea aderenţei între beton şi armături;
- deformaţiile remanente semnificative şi fisurile din elementele structurale cu diverse
configuraţii şi direcţii. Interesează în special fisurile deschise peste 1 mm. În cazul
pereţilor structurali se vor examina cu prioritate fisurile înclinate, mai ales cele în “x”. În
cazul stâlpilor şi grinzilor vor fi urmărite situaţiile cu cedare potenţială cu caracter neductil
şi efectele interacţiunii cu pereţii de compartimentare şi de închidere;
Examinarea stării elementelor şi materialelor va fi înregistrată într-un releveu de degradări detaliat
(în plan şi elevaţie) pentru a stabili efectele asupra siguranţei de
ansamblu a structurii.
În cazul elementelor de oţel se va cerceta:
- rugina, coroziunea sau alte degradări ale oţelului (de exemplu fisuri de oboseală);
- deformaţiile remanente rezultate din comportarea postelastică sau din fenomene de
pierdere a stabilităţii (flambaj, voalare);

MASTER AN II, SEM I
- starea elementelor de îmbinare: suduri, buloane, nituri.

În cazul elementelor de zidărie se vor evidenţia:
- rosturi neumplute sau incomplet umplute pe orizontală şi pe verticală;
- degradări ale mortarului din rosturi;
- degradări prin fisurare a cărămizilor;
- fisurarea în ansamblu a pereţilor structurali şi a pereţilor de umplutură a panourilor de
cadru în “x” şi în rosturi orizontale, cu deschideri mai mari de 1mm.
În cazul elementelor de lemn se urmăreşte să se evidenţieze:
- degradarea lemnului prin putrezire sau ca efect al acţiunii unor microorganisme;
- despicarea lemnului ca urmare a unor suprasolicitări locale;
- starea de fixare a cuielor şi a altor elemente de prindere.
1.3. Evaluarea seismica a structurilor

Operaţiile care alcătuiesc procesul de evaluare se pot grupa în două categorii care
constituie:
- evaluarea calitativă, şi respectiv,
- evaluarea cantitativă (prin calcul).
Ansamblul operaţiilor de evaluare calitativă şi cantitativă (prin calcul) alcătuiesc metodologia de
evaluare.
Metodologia de evaluare se diferenţiază funcţie de complexitatea operaţiilor de evaluare.
1.3.1. Evaluarea calitativă

Evaluarea calitativă urmăreşte să stabilească măsura în care regulile de conformare generală a
structurilor şi de detaliere a elementelor structurale sunt respectate în structurile analizate. Natura
deficienţelor de alcătuire şi întinderea acestora reprezintă criterii esenţiale pentru decizia de
intervenţie structurală şi a soluţiilor de consolidare.
Principalele componente ale evaluării calitative privesc următoarele categorii de condiţii.
Condiţii privind traseul încărcărilor
Aceste condiţii au în vedere existenţa unui sistem structural continuu şi sufficient de puternic care
să asigure un drum (traseu) neîntrerupt, cât mai scurt, în orice direcţie, al forţelor seismice până la

MASTER AN II, SEM I
terenul de fundare. Forţele seismice care iau naştere în toate elementele clădirii ca forţe masice,
trebuie transmise prin intermediul diafragmelor orizontale (planşeele) la elementele structurii
verticale (de exemplu pereţii structurali sau cadrele), care la rândul lor le transferă la fundaţii şi
teren.
La evaluarea construcţiei trebuie identificate eventualele discontinuităţi în acest drum. De
exemplu, un gol de dimensiuni mari în planşeu, lipsa colectorilor şi suspensorilor din planşeu,
legătura slabă între pereţi şi planşeu, ancoraje şi înnădiri insuficiente ale armăturilor în betonul
armat, suduri cu capacităţi insuficiente la elementele metalice etc.
Deficienţe din acest punct de vedere se pot întâlni mai ales la clădirile vechi în care s-au operat
transformări.
Condiţii privind redundanţa
Structurile trebuie astfel concepute şi alcătuite încât să fie satisfăcute două condiţii:
- atingerea efortului capabil într-unul din elementele structurii sau în puţine elemente nu
expune structura unei pierderi de stabilitate.
- structura mobilizează la acţiuni seismice severe un mecanism de plastificare care să
permită exploatarea rezervelor de rezistenţă ale structurilor şi o disipare avantajoasă a
energiei seismice.
Condiţii privind configuraţia clădirii
Evaluarea trebuie să evidenţieze abaterile de la condiţiile de compactitate, simetrie şi regularitate
care pot afecta negativ răspunsul seismic. Astfel vor fi identificate discontinuităţile distribuţiilor
rigidităţii la deplasare laterală, ale rezistenţei laterale, ale geometriei, maselor.
Neregularităţile pot apărea pe verticală sau orizontală.
A. Neregularităţi pe verticală
Discontinuităţi în distribuţia rigidităţilor laterale.
Se vor identifica eventualele niveluri slabe din punct de vedere al rigidităţii. Un nivel se consideră
flexibil dacă rigiditatea laterală a acestuia este mai mică cu cel puţin 25% decât a nivelurilor
adiacente. La aceste niveluri efectele de ordinul II sunt sporite şi aici trebuie verificate cu
prioritate condiţiile referitoare la deformaţiile structurale.
Efectele negative ale discontinuităţilor de rigiditate intervin la nivelurile flexibile ale unor
construcţii rigide la restul nivelurilor.

MASTER AN II, SEM I
Discontinuităţi în distribuţia rezistenţei laterale

Se vor identifica nivelurile slabe din punct de vedere al rezistenţei, la care se pot concentra
deformaţiile plastice în structură. Un etaj slab este acela în care rezistenţa la forţe laterale este mai
mică cu 30% decât cea a etajelor adiacente. Elementele verticale ale nivelului slab se verifică pe o
schemă de tip stâlp slab – grindă puternică, cu stâlpi articulaţi plastic la extremităţi.
Condiţii privind regularitatea geometrică
Se consideră discontinuităţi geometrice semnificative situaţiile în care dimensiunile pe orizontală
ale sistemului structural activ în preluarea forţelor orizontale prezintă diferenţe mai mari de 30%
în raport cu dimensiunile acestora la nivelurile adiacente. La ultimul nivel sunt permise diferenţe
mai mari.
Condiţii privind regularitatea distribuţiei maselor
Se consideră că neregularităţile distribuţiei maselor afectează semnificativ răspunsul seismic al
structurilor dacă masa unui nivel este mai mare cu cel puţin 50% faţă de cele de la nivelurile
adiacente.
Discontinuităţi în configuraţia sistemului structural
Se identifică abaterile semnificative de la monotonia sistemului structural cum sunt întreruperea la
anumite niveluri ale unor pereţi, modificarea dimensiunilor unor pereţi, devierea în plan a unor
elemente de la un nivel la altul. Evaluarea trebuie să evidenţieze efectele acestor discontinuităţi
cum sunt sporurile de eforturi în stâlpi care susţin pereţii întrerupţi, starea de eforturi din planşeul -
diafragmă de transfer, etc.
B. Neregularităţi în plan
Evaluarea construcţiilor va urmări identificarea structurilor în care dispunerea neechilibrată a
elementelor şi subsistemelor structurale produc efecte nefavorabile de torsiune de ansamblu. Pe
lângă determinarea comportării la torsiune în domeniul elastic, se va estima răspunsul seismic de
torsiune în domeniul neliniar prin examinarea relaţiei dintre centrul maselor şi centrul de rezistenţă
al structurii. Se vor investiga în acest context structurile expuse instabilităţii la torsiune.
C. Condiţii privind interacţiunea structurii cu alte construcţii sau elemente
Condiţii privind distanţa faţă de construcţiile învecinate
Se va verifica dacă dimensiunea rosturilor respectă condiţiile date în P100 – 1: 2006 si se vor
investiga efectele posibile ale coliziunii dintre cele două clădiri vecine. Astfel:

MASTER AN II, SEM I
- dacă planşeele sunt decalate, acestea pot produce şocuri prin lovirea stâlpilor construcţiei
vecine,
- în cazul în care construcţiile sunt diferite ca înălţime, construcţia mai joasă şi mai rigidă
poate acţiona ca reazem pentru construcţia mai înaltă; efectele posibile sunt aplicarea unei
forţe suplimentare construcţiei joase, în timp ce construcţia înaltă va suferi o
discontinuitate însemnată a rigidităţii, care modifică răspunsul seismic,
- când construcţiile sunt egale ca înălţime şi cu sisteme structurale similare, cu planşeele la
acelaşi nivel, efectul coliziunilor este nesemnificativ, astfel încât se pot accepta dimensiuni
de rosturi oricât de reduse.
D. Condiţii pentru diafragmele orizontale ale clădirilor
Evaluarea seismică a clădirilor trebuie să stabilească măsura în care planşeele îşi îndeplinesc rolul
structural de a distribui în condiţii de siguranţă încărcările seismice orizontale la subsistemele
structurale verticale (de exemplu, la pereţi structurali şi cadre).
Comportarea planşeelor este optimă atunci când acestea sunt realizate ca diafragme rigide şi
rezistente pentru forţe aplicate în planul lor.
În cazul structurilor cu pereti, planşeul trebuie să asigure rezemarea laterală a pereţilor pentru
încărcări normale pe suprafaţa acestora.
Obiectivele evaluarii diafragmelor orizontale de beton sunt reprezentate de aspectele specifice care
intervin la realizarea grinzilor pereţi şi anume:
• preluarea eforturilor de întindere din încovoiere. Cu ocazia evaluării trebuie verificate dacă
armăturile dispuse în elementele de bordare ale planşeului (centuri şi grinzi) sunt suficiente şi dacă
aceste armături sunt continue şi conectate adecvat la placă.
• transmiterea reacţiunilor de la planşeu la reazemele acestuia, pereţi sau grinzi de beton armat sau
din oţel, prin intermediul unor armături perpendiculare pe planul reazemelor. Aceste legături pot
servi şi pentru ancorarea unor pereţi de zidărie la forţe normale pe planul acestora.
• colectarea forţelor distribuite în masa planşeelor şi transmiterea lor la elementele structurii
verticale, atunci când continuitatea legăturii dintre acestea şi diafragmele orizontale este întreruptă
de goluri sau când încărcarea planşeului se transferă structurii verticale prin eforturi de întindere.
Colectarea se realizează prin armături de oţel cu secţiune suficientă şi corect ancorate în masa
planşeului şi în elementele structurii verticale.

MASTER AN II, SEM I
• „suspendarea” încărcărilor distribuite în masa planşeului prin armături adecvate, atunci când
eforturile în direcţia de acţiune a forţei seismice sunt întinderi;
• preluarea eforturilor care apar la colţurile intrânde ale planşeelor prin armături de bordare,
ancorate corespunzător;
• preluarea eforturilor din jurul golurilor de dimensiuni mari, prin armaturi dimensionate pe
modele de calcul adecvate, ancorate suficient în masa planşeului.
Evaluarea va stabili efectele pe care discontinuităţile create de golurile de scară,
prin rampele şi podestele acestora, le produc asupra comportării structurii, cum sunt solicitarea de
tip element scurt a stâlpilor, datorate interceptării lor de către rampele scării şi la alte niveluri
decât la cotele planşeelor.
Rezistenţa scării se va stabili pe scheme de comportare suficient de acoperitoare având în vedere
efectele grave ale ruperii scărilor asupra siguranţei oamenilor pe durată şi imediat dupa atacul unui
seism puternic.
1.3.2. Evaluarea prin calcul

1.3.2.1. Metodele de calcul
Efectele acţiunii seismice, care urmează să fie combinate cu efectul altor încărcări permanente şi
variabile, în acord cu regulile de comportare date la 4.3.2(4) pot fi evaluate printr-una din
următoarele metode:
- calculul la forţa laterală static echivalentă;
- calculul modal bazat pe spectrul de răspuns;
- calculul static neliniar;
- calculul dinamic neliniar.
În cazul utilizării metodelor de calcul în domeniul elastic, se consideră valori ale forţelor laterale
obţinute prin reducerea forţelor răspunsului elastic prin factorul de comportare.
Verificările elementelor structurale
Verificările elementelor structurale constau în verificarea condiţiei ca cerinţa seismică să fie mai
mică, la limita egală, cu capacitatea elementului. Verificarea se face în termeni de rezistenţă sau
deformaţii, funcţie de tipul metodei şi natura cedării elementului. Modul concret de realizare al
verificărilor se indică pentru fiecare din metodologiile prevazute la cod P100-06.

MASTER AN II, SEM I
Verificările se fac pentru stările limită. Diferentierea asigurării între construcţiile din clase diferite
se face prin amplificarea parametrilor acţiunii seismice cu coeficientul de importanţă.
La evaluarea capacităţilor, valorile caracteristicilor materialelor se afectează cu valorile
coeficienţilor CF, corespunzător nivelului de cunoaştere a construcţiei examinate.
Metodologii de evaluare
Alegerea metodologiilor de evaluare se face pe baza unor criterii cum sunt:
• cunoştintele tehnice în perioada realizării proiectului şi execuţiei construcţiei;
• complexitatea clădirii, în special din punct de vedere structural, definită de proporţii
(deschideri, înălţime), regularitate etc.;
• datele disponibile pentru intocmirea evaluarii (nivelul de cunoastere);
• functiunea, importanta şi valoarea clădirii;
• condiţiile privind hazardul seismic pe amplasament; valorile ag maxime pe amplasament,
condiţiile locale de teren, efectele induse potenţiale ale cutremurelor, cum pot fi la alunecările de
teren;
• tipul sistemului structural;
• nivelul de performanţă ales pentru clădire.
Construcţiile recente, a căror proiectare şi execuţie a beneficiat de aplicarea unor coduri de
proiectare şi practică modernă nu necesită evaluarea seismică, decât dacă proprietarii acestora
doresc să sporească performaţele lor faţă de cele iniţiale.
În această categorie se pot îngloba toate construcţiile proiectate pe baza Normativului P100/92 şi
construcţiile proiectate pe baza P100/82 având cel mult 5 niveluri, indiferent de sistemul
constructiv.
Codul P100-2006 prevede 3 metodologii de evaluare:
• Metodologia de nivel 1 - (metodologie simplificată)
• Metodologia de nivel 2 - (metodologie de tip curent pentru construcţiile curente de orice tip);
• Metodologia de nivel 3 - Această metodologie utilizează metode de calcul neliniar şi se aplică la
construcţii complexe sau de o importanţă deosebită, dacă se dispune de datele necesare.
Metodologia de nivel 3 este recomandabilă şi la construcţii de tip curent datorită gradului de
încredere superior oferit de aceste metode de investigaţii.

MASTER AN II, SEM I

Metodologia de nivel 1 se pot aplica la:
- construcţii regulate în cadre de beton armat, cu sau fara pereţi de umplutura din zidărie
- cu până la 3 niveluri, amplasate în zone seismice cu valori ag ≤ 0,12 g.
- construcţii cu pereţi structurali din zidărie de caramida nearmata cu plansee din beton
armat monolit, cu până la 2(3) niveluri sau zidărie, întărită cu samburi şi centuri de beton
armat, cu regim de înălţime până la 5 niveluri amplasate în zone seismice cu valori ag
≤0,12 g.
- construcţii cu pereţi structurali deşi de beton armat monolit (sistem fagure) cu până la 5
niveluri, amplasate în zone seismice cu valori ag ≤ 0,16g.
- construcţii de orice tip amplasate în zone seismice caracterizate de valori ag = 0,08g.
Aplicarea metodologiei de nivel 1 la construcţiile de mai sus este valabilă numai dacă acestea
aparţin categoriei de importanţă şi expunere la hazardul seismic 3.
Evaluarea simplificata poate fi utilizată pentru stabilirea unor caracteristici globale ale unor
construcţii proiectate numai pentru incarcari gravitationale, fără un sistem structural definit şi
identificabil pentru preluarea forţelor orizontale seismice. Asemenea construcţii sunt, de exemplu,
blocurile înalte (peste 6 - 7 etaje) interbelice, dar şi unele construcţii executate ulterior, până la
apariţia unor regelementări tehnice de proiectare seismică. La asemenea construcţii, o evaluare
prin instrumentă de investigare de nivel superior nu este nici posibilă, nici recomandabilă. Aceste
clădiri prezintă de multe ori vicii esenţiale, de conformare şi de alcătuire evidente şi o rezistenţă la
forţele laterale insuficientă ceea ce le fac extrem de vulnerabile la acţiunea cutremurelor. Pentru
aceste clădiri instrumentele de calcul evoluate nu se pot aplica pentru că structura, de altfel foarte
slabă, nu se poate modela cu suficienţă fidelitate, iar efortul de calcul nu se justifică pentru că
rezultatul este cât se poate de previzibil.
La clădirile de acest tip, de regulă, se poate trece direct la elaborarea soluţiei de intervenţie, numai
pe baza rezultatelor pe care le poate furniza metodologia de tip 1.
Metodologia de evaluare de tip 1 poate fi utilizată, opţional şi pentru analiza unor construcţii mai
complexe sau mai importante, în scopul obţinerii unor informaţii preliminarii.
Metodologia de nivel 1 presupune:

MASTER AN II, SEM I
- Evaluarea calitativă a construcţiei, pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire şi de

etaliere a construcţiilor. Rezultatele evaluării calitative se înscriu într-o listă, care arată
dacă şi masura în care construcţia şi elementele ei satisfac criteriile de alcătuire corectă.
Lista de condiţii este dată în anexele specifice structurilor din diferite materiale.
- Evaluarea calitativă este completată de verificări prin calcul, folosind metode rapide de
calcul structural şi verificări rapide ale stării de eforturi (a efectelor acţiunii seismice) în
elementele esenţiale ale structurii. Rezultatele acestor verificări se înscriu, de asemenea, în
liste de verificare pentru elementele structurale esenţiale ale clădirii.
Evaluarea prin calcul
Evaluarea efectelor acţiunii seismice de proiectare (eforturi şi deformaţii) se face considerând
structura încărcată cu forţa laterală echivalentă (vezi P100-1: 2006) şi procedee simplificate de
calcul privind distribuţia forţelor între elementele verticale ale structurii şi pentru determinarea
eforturilor, a perioadelor vibraţiilor proprii etc.
Verificările se referă numai la starea limită ultimă.
Valoarea factorului de reducere al structurii se ia funcţie de natura structurii şi a materialului din
care este realizat astfel:
Tab. 1.3.Valori q adoptate în metodologia de nivel 1
Tipul de structură
- structuri de beton armat q = 2,5
- structuri din zidărie simplă q = 2,0
- structuri din zidărie întărită cu sâmburi şi centuri q = 2,5
- structuri de oţel q = 3,3
Valorile q indicate sunt valori aproximative (în general acoperitoare), pentru structuri care nu
respectă, decât parţial, regulile de alcătuire ale construcţiilor din zonele seismice.
În cazul când se dispune de date sigure privind detaliile de alcătuire şi redundanţa cladirii şi
acestea permit considerarea unor valori imbunatatite, se vor corecta în consecinta valorile din
tabelul 1.3.
Forţa seismică statică echivalentă într-o direcţie orizontală a clădirii se calculează cu expresia din
P100-1: 2006.

MASTER AN II, SEM I
Fb = γ Sd(T1) m λ
unde :
Sd(T1)-ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale;
T1-perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii în planul vertical ce conţine direcţia
orizontală considerată;
m-masa totală a clădirii;
γ-factorul de importanţă - expunere al construcţiei, conform 3.2 din P100-1:2006;
λ-factor de corecţie, care ţine seama de contribuţia modului propriu fundamental prin masa modală
efectivă asociată acesteia, ale cărui valori sunt:
- λ = 0,85, dacă clădirea are mai mult de 2 niveluri;
- λ = 1, în celelalte cazuri.
Perioada fundamentală de vibraţie a clădirii în direcţia considerată T, necesară pentru stabilirea
valorii spectrale Sd se poate calcula cu expresia:
T = kT H3/4
în care:
kT-coeficient care are valorile 0,07 pentru structuri în cadre de beton armat şi 0,045 pentru
structuri cu pereţi de beton armat şi pereţi de zidarie
H-înălţimea clădirii deasupra bazei
Valorile medii ale eforturilor unitare normale în secţiunile pereţilor din încărcările verticale se face
pe baza ariilor aferente de planşeu folosind valorile încărcărilor considerate în gruparea seismică.
1.3.2.3 Metodologia de nivel 2

Metodologia de evaluare de nivel 2 se aplică la toate clădirile la care nu se poate aplica
metodologia de nivel 1.
Metodologia de nivel 2 implică evaluarea calitativă constând în verificarea listei de alcătuire
structurală dată în anexele corespunzătoare structurilor din diferite materiale şi o evaluare
cantitativă (prin calcul) bazată pe un calcul structural elastic şi factori de reducere diferentiaţi pe
tipuri de elemente.
Principiul metodei de calcul

MASTER AN II, SEM I
Efectele cutremurului sunt aproximate printr-un set de forţe conventionale (pseudoforţe) aplicate
constructiei. Mărimea forţelor laterale este stabilită astfel încât deplasările (deformaţiile) obţinute
în urma unui calcul liniar al structurii la aceste forţe să aproximeze deformaţiile impuse structurii
de către forţele seismice.
Relaţia de verificare depinde de modul de cedare, ductil sau fragil, al elementului structural
considerat la diferitele tipuri de solicitare (M,V,N).
În cazul cedării ductile verificarea se face comparând efortul secţional înregistrat sub acţiunea
forţelor laterale şi gravitaţionale, împărţit la un factor de reducere a cărui valoare este specifică
naturii ruperii elementului la tipul de efort considerat.
Prin comparaţia între cerinţe şi capacitate pentru elementele structurale, se obţin astfel informaţii
mai semnificative decât cele furnizate de metodologia din P100/92(96) bazată pe un factor de
reducere unic pe structură stabilit în mare măsură arbitrar.
În cazul cedărilor neductile (cedări fragile) verificarea constă în compararea efortului secţional
rezultat sub acţiunea forţelor laterale şi gravitaţionale, associate plastificării elementelor
structurale ductile ale structurii, cu valorile minime ale rezistenţelor.
Metoda de calcul asociată metodologiei de nivel 2 se aplică numai la structuri la care diagramele
de momente în domeniul elastic sunt aproximativ proporţionale cu valorile rezistenţelor la
încovoiere.
Calculul structural
Calculul structural în domeniul elastic poate utiliza una din cele două metode date în P100-1:
2006, în condiţiile date de cod, respectiv metoda forţelor seismice statice echivalente sau metoda
de calcul modal cu spectre de răspuns.
Se consideră spectrele răspunsului elastic, cu ordonatele nereduse prin factorul q .

Domeniul de aplicare
Metodologia de nivel 3 se aplică la construcţii importante şi complexe la care se doreşte o analiză
mai precisă a performanţelor seismice ale construcţiei şi la construcţii care nu îndeplinesc
condiţiile de regularitate care să permită utilizarea metodologiei de nivel 2.

MASTER AN II, SEM I
Metodologia de nivel 3 implică evaluarea calitativă constând în verificarea listei complete de

condiţii de alcătuire structurală dată în anexele corespunzătoare structurilor din diferite materiale
şi o evaluare prin calcul care ia în considerare în mod explicit comportarea inelastică a elementelor
structurale sub acţiunea cutremurelor severe. Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3 este
preferabil să se dispună de proiectul iniţial al clădirii analizate, datorită necesităţii unor detalii de
execuţie precise. Se pot utiliza două metode de calcul şi anume:
- metoda bazată pe calculul static neliniar
- metoda bazată pe calculul dinamic neliniar.
Metodele sunt descrise în anexa D a codului P100-1: 2006.
1.4. Particularitati ale structurilor cu diafragme de zidarie

1.4.1. Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din zidărie
a). Date generale privind construcţia
Informaţiile cu caracter general privind clădirile din zidărie se referă la:
• data execuţiei;
• numărul de niveluri;
• forma şi dimensiunile în plan;
• forma şi dimensiunile în elevaţie;
• tipul zidăriei (nearmată, confinată);
• natura elementelor pentru zidărie (argilă arsă, piatră) şi modul de zidire (cu
mortar, zidărie uscată);
• tipul şi materialele planşeelor;
• tipul şi materialele acoperişului (şarpantei);
• natura terenului de fundare;
• tipul şi materialele fundaţiilor;
• tipul şi materialele finisajelor şi decoraţiilor exterioare.
Informaţiile de mai sus vor fi colectate din documentele disponibile şi/sau prin examinare vizuală.
b). Date privind starea fizică a construcţiei
Vor fi cercetate următoarele aspecte legate de starea fizică, relevante pentru evaluarea siguranţei la
cutremur a clădirilor din zidărie:

MASTER AN II, SEM I
• degradarea fizică a materialelor structurii:

- degradarea zidăriilor prin: ascensiunea capilară a apei (igrasie), efecte de îngheţ -
dezgheţ, degradrea mortarului;
- degradarea planşeelor din lemn prin: putrezirea lemnului, crăpături în lemn, prezenţa
microorganismelor şi ciupercilor;
- degradarea elementelor metalice prin: coroziunea tiranţilor, ancorelor, grinzilor de
planşeu.
• afectarea structurii din cauze neseismice:
- cedarea fundaţiilor (tasare uniformă/neuniformă);
- împingeri neechilibrate date de arce, bolţi, cupole;
- cedarea planşeelor din încărcări verticale.
• afectarea structurii din acţiuni seismice:
- identificarea şi descrierea stării de fisurare, prin clasificarea fiecărei fisuri
pe baza tipologiei respective (separare, rotire, lunecare, ieşire din plan) sau prin
deformaţiile aparente (vizibile): abatere de la verticală (ieşire din planul vertical, umflare,
coborârea/deformarea bolţilor,etc)
Informaţiile de la b) vor fi colectate prin examinare vizuală şi vor fi consemnate (sub formă de
desene, fotografii, texte) în releveul avariilor/degradărilor care va face parte integrantă din
raportul de evaluare.
c). Date privind geometria structurilor din zidărie
Principalele date privind geometria structurilor din zidăriei se referă la:
• poziţionarea în plan a pereţilor structurali şi dimensiunile pereţilor structurali (lungime, grosime,
înălţime);
• continuitatea pe verticală a pereţilor structurali;
• poziţionarea în plan şi în elevaţie a golurilor (uşi, ferestre) şi a zonelor de perete cu grosime
redusă (nişe) şi dimensiunile acestora;
• poziţionarea în plan şi în elevaţie a elementelor structurale din zidărie care generează împingeri
(arce, bolţi, cupole) cu indicarea tipologiei şi a principalelor dimensiuni (formă, grosime);
• poziţionarea în plan şi dimensiunile elementelor principale ale planşeelor din lemn sau metalice,
grosimea plăcilor de beton;

MASTER AN II, SEM I
• poziţiile şi dimensiunile elementelor de confinare (stâlpişori şi centuri) şi ale buiandrugilor.

Pentru toate nivelurile de cunoaştere, datele specifice privind geometria structurilor din zidărie se
vor obţine. cu următoarele precizări:
• Examinare vizuală. Rezultatele examinării vizuale vor fi prezentate sub formă de desene cotate
corespunzător, pentru fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: pereţii cu rezistenţă
semnificativă la forţă tăietoare (poziţionarea în plan, principalele dimensiuni geometrice),
elementele de zidărie care generează împingeri (arce, bolţi, cupole), direcţiile de rezemare ale
planşeelor şi alcătuirea acestora (prin sondaj, în zone semnificative - de exemplu la încăperile cu
deschiderile cele mai mari).
• Relevarea construcţiei. Releveul construcţiei va conţine desene cotate corespunzător, pentru
fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: toate elementele din zidărie (structurale, inclusiv
elementele de confinare, şi nestructurale), elementele de zidărie care dau împingeri (arce, bolţi,
cupole) inclusiv descrierea tipologiei acestora (formă şi grosime) şi a umpluturilor peste acestea,
rezemările tuturor planşeelor.
d). Detalii constructive specifice structurilor din zidărie
Informaţiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie se referă la:
• tipul şi calitatea legăturilor între pereţi la colţuri, ramificaţii şi intersecţii;
• calitatea legăturilor între planşee şi pereţi; existenţa / lipsa centurilor la nivelul planşeului;
existenţa / lipsa ancorelor şi tiranţilor;
• existenţa buiandrugilor cu rezistenţă semnificativă la încovoiere deasupra golurilor şi alcătuirea
acestora;
• prezenţa elementelor structurale care dau împingeri şi a eventualelor elemente capabile să preia /
elimine împingerile;
• existenţa unor zone de zidărie slăbite de nişe, coşuri de fum, şliţuri pentru instalaţii, etc;
• existenţa unor intervenţii ulterioare, necontrolate :
- modificarea poziţiei golurilor din pereţii structurali (modificarea
deschiderii, înălţimii, desfiinţarea totală/parţială a buiandrugilor sau a bolţilor de
descărcare);
- deschiderea unor goluri noi;
- desfiinţarea unor goluri (umpluturi de zidărie cu/fără ţesere);

MASTER AN II, SEM I
- spargerea şliţurilor orizontale şi verticale pentru instalaţii.

• prezenţa unor elemente structurale/ nestructurale, cu vulnerabilitate ridicată:
- elemente majore de zidărie situate la nivelul acoperişului: frontoane, timpane;
- elemente minore de zidărie situate pe faţade (parapeţi, elemente decorative) sau la nivelul
acoperişului (coşuri de fum şi de ventilaţie).
• alcătuirea planşeelor:
- geometria planşeului (orientarea elementelor principale de planşeu, distanţele între
acestea);
- dimensiunile elementelor principale şi identificarea esenţelor (în cazul planşeelor de
lemn);
- detaliile constructive ale prinderilor de pereţii structurali.
Obţinerea informaţiilor se va face, cu următoarele precizări:
• Inspecţie in teren limitată : va fi făcută numai prin examinare vizuală, de regulă, după
desfacerea tencuielilor. Se cercetează, pentru cel puţin 15% din numărul pereţilor, următoarele
elemente:
- caracteristicile zidăriei la suprafaţă şi în profunzime,
- legăturile între pereţii care se intersectează;
- alcătuirea generală a planşeelor şi prinderile acestora în pereţii pe care se reazemă.
Detaliile privind legăturile între pereţii care se intersectează şi cele privind legăturile între planşee
şi pereţi pot fi evaluate şi ţinând seama de tipologia constructivă (clădiri similare) şi de practica
curentă a etapei de construcţie.
• Inspecţii in teren extinse şi cuprinzătoare: vor fi făcute deasemeni prin examinare vizuală,
pentru fiecare nivel al clădirii, şi vor consta, cel puţin, în:
- desfacerea tencuielilor (pe suprafeţe suficient de mari, orientativ > 1.0 m2);
- sondaje în zidărie pentru examinarea:
* caracteristicilor în profunzime ale zidăriei;
* legăturilor între pereţii care se intersectează (colţuri, ramificaţii, intersecţii);
* legăturilor între pereţi şi planşee;
- defacerea tavanelor/pardoselilor pentru identificarea alcătuirii / rezemării planşeelor;
- decopertarea fundaţiilor (în zonele semnificative, stabilite de expert).

MASTER AN II, SEM I
Inspecţia in-situ extinsă se va face pentru cel puţin 30% din numărul pereţilor iar inspecţia
cuprinzatoare pentru cel puţin 50% din numărul pereţilor.
e). Proprietăţile materialelor
Calitatea zidăriei se evaluează în funcţie de:
* Tipologia şi calitatea zidăriei:
- tipul elementelor pentru zidăriei: cărămizi pline sau cu goluri, din argilă arsă sau silico-
calcare, blocuri de beton obişnuit sau din BCA, piatră de construcţie, fasonată sau brută;
- tipul şi calitatea mortarului: tipul liantului, tipul agregatelor, raportul liant / agregat,
gradul de afectare (carbonatare);
- regularitatea ţeserii şi a grosimii rosturilor verticale şi orizontale;
- legăturile (ţeserea) la intersecţiile pereţilor;
- umplerea rosturilor cu mortar : toate rosturile umplute, rosturile verticale neumplute,
zidărie uscată (fără mortar), compactitatea mortarului;
* Precizia geometrică a pereţilor: verticalitate, planeitate;
* Rezultatele încercărilor nedistructive in-situ: încercări cu prese plate, încercări sonice,
endoscopie, etc
* Rezultatele analizelor chimice şi ale încercărilor mecanice pe elemente şi mortare extrase din
lucrare.
Încercările specifice pentru determinarea caracteristicilor materialelor se vor face. cu următoarele
precizări:
• Încercări in-situ limitate: se vor face prin examinarea vizuală a ţeserii zidăriei şi a elementelor
din care aceasta este alcătuită. Este necesar să se efectueze cel puţin un examen, pentru fiecare tip
de zidărie din clădire şi pentru fiecare nivel al clădirii; nu sunt cerute date experimentale.
• Încercări in-situ extinse: au ca scop obţinerea informaţiilor cantitative, cu caracter general,
asupra rezistenţelor zidăriei. Pentru aceasta, se va efectua cel puţin o încercare pentru fiecare tip
de material existent în structură (cu aceleaşi elemente şi/sau mortare), în plus faţă de verificările
vizuale de la încercările limitate.
• Încercări in-situ complete : au ca scop evaluarea mai exactă a rezistenţelor materialelor şi/sau
ale zidăriei. Pentru a se obţine rezultate semnificative, se vor face cel puţin trei încercări pentru

MASTER AN II, SEM I
fiecare tip de material existent în lucrare şi pentru fiecare nivel al clădirii. În cazul unor construcţii
importante se recomandă şi:
- încercări de laborator (compresiune diagonală şi/sau compresiune cu forţă tăietoare) pe probe de
zidărie extrase din lucrare;
- încercări de încărcare statică şi/sau dinamică pe planşee.
În cazul în care există o corespondenţă tipologică pentru materiale, forma şi dimensiunile
elementelor, detaliile constructive, în locul încercărilor pentru lucrarea respectivă se pot folosi
rezultatele încercărilor de la clădiri similare executate în aceiaşi zonă şi aproximativ în aceiaşi
epocă.
Pentru construcţiile proiectate şi executate după anul 1950 rezistenţele zidăriei pot fi luate din
standardele în vigoare la data proiectării/execuţiei (STAS 1031-50 cu modificările ulterioare).
Pentru clădirile construite între cele două războaie valorile de referinţă ale rezistenţelor zidăriei
pot fi considerate cele date în literatura de specialitate (de exemplu V.Asquini Indicator tehnic în
construcţii Ed. Cartea Românească, Bucureşti 1938).
1.4.2. Evaluarea siguranţei seismice

1.4.2.1. Generalităţi
Evaluarea siguranţei seismice a clădirilor din zidărie implică două categorii de verificări:
• verificarea ansamblului structurii si a fiecărui perete pentru rezistenţa la acţiunea seismică în
planul fiecărui perete;
• verificarea fiecărui perete pentru rezistenţa la acţiunea seismică perpendiculară pe planul
peretelui.
Cele două categorii de forţe seismice acţionează simultan asupra pereţilor cu forme complexe
(L,I,T) ceea ce face ca efectele lor să se suprapună în special în zonele de intersecţie.
Verificarea condiţiei de rigiditate pentru solicitarea seismică în planul peretelui nu este necesară,
de regulă, la clădirile cu structura din zidărie.
Evaluarea siguranţei seismice a clădirilor din zidărie se face prin coroborarea rezultatelor
obţinute cu categorii de procedee:
• procedee de evaluare calitativă;

MASTER AN II, SEM I
• procedee de evaluare prin calcul.

Pentru clădirile din zidărie procedeele de evaluare calitativă au două niveluri de complexitate:
• evaluare calitativă preliminară;
• evaluare calitativă detaliată.
Pentru clădirile din zidărie procedeele de evaluare prin calcul au două niveluri de complexitate:
• evaluare preliminară de ansamblu, numai pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor;
• evaluare detaliată, pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor şi normal pe planul
pereţilor
Evaluarea detaliată prin calcul pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor are mai multe
trepte de complexitate în funcţie de modelul şi metoda de calcul folosite:
• modele de calcul liniar elastic:
- metoda forţelor static echivalente;
- metoda de calcul modal cu spectre de răspuns;
• modele de calcul neliniar:
- calcul static neliniar;
- calcul dinamic neliniar.
Condiţiile de folosire a modelelor şi metodelor de calcul menţionate sunt definite in continuare.
1.4.2.2. Metodologii de evaluare pentru clădiri din zidărie

În codul P100-3/2008 sunt date trei metodologii de evaluare a siguranţei seismice a clădirilor din
zidărie:
- Metodologia de nivel 1(NU SE APLICA LA TIMISOARA LA ZIDARIE SIMPLA-ZNA)

- Metodologia de nivel 2 (SE APLICA LA TIMISOARA LA ZIDARIE SIMPLA-ZNA)
- Metodologia de nivel 3 (SE APLICA CONSTRUCŢIILOR IMPORTANTE ŞI
COMPLEXE SI CARE NU SE INCADREAZA LA 1 SI 2)
Metodologia de nivel 1 se aplică la:
• clădiri din zidărie confinată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat
monolit, având înălţime:

MASTER AN II, SEM I
- ≤ P+2E în zone seismice cu ag = 0,16g-(Timisoara);

- ≤ P+4E în zone seismice cu ag ≤ 0,12g;
• clădiri din zidărie nearmată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat
monolit, având înălţime:
- ≤ P+2E în zone seismice cu ag = 0,12g;
- ≤ P+4E în zone seismice cu ag = 0,08g.
Metodologia de nivel 1 constă în:
• evaluare calitativă preliminară

• evaluare simplificată prin calcul, pentru efectul de ansamblu al acţiunii seismice în planul
pereţilor
• evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor, dacă evaluarea
calitativă preliminară a identificat existenţa pereţilor sau a altor elemente majore de zidărie
(calcane, timpane, frontoane) care prezintă risc de prăbuşire, parţială sau totală.
Metodologia de nivel 2 se aplică :
• tuturor clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi zidărie confinată cu planşee fără
rigiditate semnificativă în plan orizontal, indiferent de zona seismică şi de regimul de înălţime;
• clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi din zidărie confinată cu planşee rigide în
plan orizontal care îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea metodelor de calcul liniar elastic dar
care nu se încadrează în condiţiile pentru utilizarea metodologiei de nivel 1;
• clădirilor care îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea metodologiei de nivel 1, în condiţiile în
care se urmăreşte determinarea mai exactă a nivelului de siguranţă disponibil (se recomandă în
cazul clădirilor din clasele de importanţă şi de expunere la cutremur I şi II).
• evaluarea calitativă detaliată bazată, cel puţin, pe:

- inspecţii în teren extinse;
- încercări in-situ extinse.
• evaluarea prin calcul cu metode liniar elastice, pentru efectele acţiunii seismice în planul
pereţilor;

MASTER AN II, SEM I
• evaluarea prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor.
Metodologia de nivel 3 se aplică construcţiilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea

metodologiei de nivel 2 şi construcţiilor importante şi complexe în condiţiile în care se urmăreşte
o evaluare mai exactă a performanţelor seismice.
• evaluare calitativă detaliată bazată pe:

- inspecţii în teren cuprinzătoare;
- încercări in-situ cuprinzătoare.
• evaluare prin calcul cu metode neliniare, pentru acţiunea seismicǎ în plan;
• evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor.
1.4.3. Evaluarea calitativă a clădirilor din zidărie:

1.4.3.1. Evaluarea calitativă preliminară
Evaluarea calitativă preliminară se face ţinând seama de:
• caracteristicile generale ale clădirii;
• starea generală de avariere seismică.
Caracteristicile generale ale clădirii folosite pentru evaluarea calitativă preliminară sunt:
1. Regimul de înălţime
a. ≤ P+2E (1.1)
b. > P+2E (1.2)
2. Rigiditatea planşeelor în plan orizontal
a. rigide (2.1)
b. fără rigiditate semnificativă (2.2)
3. Regularitatea geometrică şi structurală
a. cu regularitate în plan şi în elevaţie (3.1)
b. fără regularitate în plan sau în elevaţie (3.2)
c. fără regularitate în plan şi în elevaţie (3.3)
Pe baza identificării caracteristicilor de mai sus coeficientul R1 care caracterizează din punct de
vedere calitativ alcătuirea clădirii se ia din tabelele 1.4. si 1.5.

MASTER AN II, SEM I
Coeficientul R1 pentru zidăria nearmată. Tabelul 1.4.

Rigiditate Regim Condiţii de regularitate
planşee înălţime 3.1 3.2 3.3
2.1 1.1 100 85 70
1.2 85 70 60
2.2 1.1 75 55 40
1.2 55 40 20
Coeficientul R1 pentru zidăria confinată. Tabelul 1.5.
Rigiditate Regim Condiţii de regularitate
planşee înălţime 3.1 3.2 3.3
2.1 1.1 100 100 85
1.2 90 85 75
2.2 1.1 85 70 60
1.2 70 55 35
Pentru evaluarea calitativă preliminară, starea generală de avariere se notează în funcţie de
gravitatea avariilor prin punctajul dat în tabelul Tabelul 1.6.
Tipul avariilor Elemente verticale (Av) Elemente
orizontale (Ah)
Nesemnificative 70 30
Moderate 60 20
Grave 45 15
Foarte grave 25 10
Coeficientul R2 care defineşte gradul de avariere seismică se determină cu relaţia

R2= (Av+Ah)/100
1.4.3.2. Evaluare calitativă detaliată (pentru metodologia de nivel 2 si 3)

Evaluarea calitativă detaliată se face ţinând seama de:
• criteriile de alcătuire care conform experienţei cutremurelor trecute influenţează decisiv
comportarea seismică a clădirilor din zidărie;
• amploarea fenomenului de avariere seismică.
Aprecierea calitativă detaliată se face prin notare în raport cu următoarele criterii:
1. Calitatea sistemului structural:

- criterii de apreciere: eficienţa conlucrării spaţiale a elementelor structurii care
depinde de natura şi calitatea legăturilor între pereţii de pe direcţiile ortogonale şi a

MASTER AN II, SEM I
legăturilor între pereţi şi planşee, existenţa ariilor de zidărie aproximativ egale pe cele două
direcţii;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile CR 6-2006.
2. Calitatea zidăriei:
- criterii de apreciere: calitatea elementelor, omogenitatea ţeserii, regularitatea
rosturilor, gradul de umplere cu mortar, existenţa unor zone slăbite de şliţuri şi/sau nişe, etc;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: calitatea materialelor şi a execuţiei
conform reglementărilor în vigoare.
3. Tipul planşeelor:
- criterii de apreciere: rigiditatea planşeelor în plan orizontal şi eficienţa legăturilor cu
pereţii (capacitatea de a asigura compatibilitatea deformaţiilor pereţilor structurali şi de a
împiedica răsturnarea pereţilor pentru forţe seismice perpendiculare pe plan);
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: planşee complete din beton armat
monolit la toate nivelurile, fără goluri care le slăbesc semnificativ rezistenţa şi rigiditatea în
plan orizontal.
4. Configuraţia în plan:
- criterii de apreciere: compactitatea şi simetria geometrică şi structurală în plan,
exprimate prin raportul între lungimile laturilor şi prin dimensiunile retragerilor în plan,
existenţa sau absenţa bowindow-urilor.
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.
5. Configuraţia în elevaţie:
- criterii de apreciere: uniformitatea geometrică şi structurală în elevaţie exprimate
prin absenţa / existenţa retragerilor etajelor succesive, existenţa unor proeminenţe la ultimul
nivel, discontinutăţi create de sporirea ariei golurilor din pereţi la parter /la un nivel
intermediar;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.
6. Distanţe între pereţi:

- criterii de apreciere: distanţele între pereţii structurali, pe fiecare dintre direcţiile
principale ale clădirii;

MASTER AN II, SEM I
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: sistem structural cu pereţi deşi –

(fagure) definit conform CR 6-2006.
7. Elemente care dau împingeri laterale:

- criterii de apreciere: existenţa arcelor, bolţilor, cupolelor, şarpantelor, cu/fără
elemente care preiau/limitează efectele împingerilor;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa elementelor care dau împingeri.
8. Tipul terenului de fundare şi al fundaţiilor:

- criterii de apreciere: natura terenului de fundare (normal/dificil), capacitatea
fundaţiilor de a prelua şi transmite la teren încărcările verticale, eforturile provenite din
tasări diferenţiate şi din acţiunea cutremurului;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: teren normal de fundare, fundaţii
continue din beton armat.
9. Interacţiuni posibile cu clădirile adiacente:

- criterii de apreciere: existenţa/absenţa riscului de ciocnire cu clădirile alăturate
(clădire izolată, clădire cu vecinătăţi pe 1,2,3 laturi), înălţimile clădirilor vecine, existenţa
riscului de cădere a unor componente ale clădirilor vecine;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: clădire izolată.
10. Elemente nestructurale:

- criterii de apreciere: existenţa unor elemente de zidărie majore (calcane, frontoane,
timpane), placaje grele, alte elemente decorative importante care prezintă risc de prăbuşire;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa acestor elemente sau asigurarea
stabilităţii lor conform prevederilor din P 100-1/2006.
Notarea se va face prin apreciere, cu următorul punctaj:
• criteriul este indeplinit 10 (punctaj maxim)

• neîndeplinire minoră 8÷10
• neîndeplinire moderată 4÷8
• neîndeplinire majoră 0÷4
Punctajul maxim total este 10 x 10 = 100 puncte.

MASTER AN II, SEM I
Rezultatul analizei calitative detaliate în raport cu criteriile de alcătuire se cuantifică prin

indicatorul
R1 = Σ pi
unde pi sunt punctele acordate fiecărui criteriu
În funcţie de amploarea şi distribuţia nivelului de avariere pe întrega construcţie, punctajul

detaliat pentru diferitele categorii de avarii se va lua din tabelul 1.7.
Tabelul 1.7. Calculul indicatorului R2 pentru evaluare calitativă detaliată
Categoria Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)

avariilor Suprafaţa afectată Suprafaţa afectată
≤ 1/3 1/3÷2/3 > 2/3 ≤ 1/3 1/3÷2/3 > 2/3
Nesemnificativ 70 70 70 30 30 30
e
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5
NOTĂ Elementele orizontale includ: planşee, bolţi, cupole, şarpante.
Indicatorul R2 pentru evaluarea calitativă detaliată se calculează cu relaţia:
R2 = Ah + Av
1.4.4. Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirilor din zidărie

1.4.4.1. Rezistenţele de proiectare ale zidăriei
Pentru calculul în domeniul liniar elastic, cu considerarea factorului de comportare q (spectrul
redus), rezistenţele de proiectare ale zidăriei pentru evaluarea capacităţii de rezistenţă la
încovoiere cu forţă axială şi la forfecare, se iau după cum urmează:
1. Valoarea rezistenţei de proiectare la compresiune pentru pereţii solicitaţi la încovoiere cu

forţă axială (fd) se ia egală cu rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei (fm) împărţită la
factorul de încredere CF stabilit conform tabelului 4.1. din P100-3/06

MASTER AN II, SEM I
cunoaşterii
Nivelul Alcătuirea
Geometrie de Materiale Calcul CF
detaliu
KL1 Din Pe baza proiectării Valori stabilite pe baza LF-MRS CF=1,35

proiectul de simulate în acord standardelor valabile în
ansamblu cu practica la data perioada realizării
original şi realizǎrii construcţiei
verificarea construcţiei şi
vizuală şi din teste în teren limitate
prin sondaj pe baza unei
în teren sau inspecţii în teren
dintr-un limitate
KL2 releveu Din proiectul de Din specificaţiile de Orice metodă, CF=1,20
complet al execuţie original proiectare originale şi din conform
clădirii incomplet şi dintr- teste limitate în teren P 100 - 1/2006
o inspecţie în teren sau
limitată dintr-o testare extinsă a
sau calităţii materialelor în teren
dintr-o inspecţie în
teren extinsă
KL3 Din proiectul de Din rapoarte originale Orice metodă, CF=1,0
execuţie original privind calitatea materialelor conform
complet şi dintr-o din lucrare şi din teste P 100 - 1/2006
inspecţie limitată limitate pe teren
pe teren sau
sau dintr-o testare
dintr-o inspecţie pe cuprinzătoare
teren
cuprinzătoare
În lipsa unor date obţinute prin încercări la lucrarea respectivă, rezistenţa medie la compresiune a
zidăriei se poate lua:
- fm = 1,3 fk, unde fk este rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei stabilită conform
CR 6-2006;
- din standardele de proiectare bazate pe calculul în stadiul de rupere (STAS 1031-50,
STAS 1031-56, STAS 1031-71) utilizând rezistenţa medie a cărămizilor şi a mortarului
determinate prin încercări in-situ la lucrarea respectivă.
2. Valoarea rezistenţei de proiectare pentru pereţii solicitaţi la forţă tăietoare se stabileşte în

funcţie de mecanismul de rupere:
- Pentru rupere prin lunecare în rost orizontal (fvd):
f vm
f vd =
γ M CF

MASTER AN II, SEM I
unde fvm este rezistenţa medie de rupere la forfecare în rost orizontal iar γM se ia conform (2).
În lipsa unor date obţinute prin încercări in-situ la lucrarea respectivă, rezistenţa medie de
rupere la forfecare în rost orizontal (fvm) se poate lua egală cu:
- fvm = 1,3 fvk
unde fvk este rezistenţa caracteristică de rupere determinată conform CR 6-2006;
- pentru zidăriile vechi cu cărămizi pline şi cu mortar de var, fvk se calculează cu relaţiile
(4.3a) şi (4.3b) din CR 6-2006 în care rezistenţa unitară caracteristică iniţială la forfecare a
zidăriei se ia:
fvk0 = 0,045 N/mm2.
- Pentru rupere în scară sub efectul eforturilor principale de întindere (ftd):
0.04f m
- f td =
γ M CF
unde fm este rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei stabilită ca mai sus.
Pentru evaluarea siguranţei clădirilor existente coeficientul parţial de siguranţă pentru zidărie se
ia egal cu:
γM = 3,0 pentru zidăriile vechi cu cărămizi realizate manual şi mortar de var (orientativ,
anterior anului 1900);
γM = 2,75 pentru zidăriile vechi cu cărămizi presate şi mortar de var-ciment / ciment-var
(orientativ, între ani 1900÷1950);
γM = 2,5 pentru zidăriile recente (orientativ, după anul 1950).
În cazul zidăriei confinate şi/sau armate în rosturi, pentru calculul capacităţii de rezistenţă se
folosesc valorile medii ale rezistenţelor betonului şi oţelului, determinate conform STAS 10107/0-
90, 3.1.7.
1.4.4.2 Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan
1).Forţa tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică a unui perete de zidărie nearmată
solicitat de forţa axială de proiectare Nd se calculează cu relaţia:

MASTER AN II, SEM I
Nd
Vf1 = (1 − 1,15υ d )
c pλ p
unde
Hp
• λp = - factorul de formă al peretelui de zidărie
lw
unde
Hp înălţimea peretelui;
lw lungimea peretelui;
cp coeficient care depinde de condiţiile de fixare la extremităţi ale peretelui:
cp = 2,0 pentru perete consolă (montant);
cp = 1,0 pentru perete dublu încastrat la extremităţi (spalet);
Nd
• σ0 = - efortul unitar mediu de compresiune corespunzător forţei axiale de proiectare Nd.
tl w
unde t este grosimea peretelui
σ0
• υd =
fd
unde fd este rezistenţa de proiectare la compresiune
2. Capacitatea de rezistenţă la forţa tăietoare a peretelui de zidărie nearmată este dată de relaţia
Vf2 = min (Vf21,Vf22)
unde cele două valori se calculează după cum urmează :
2.1. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin lunecare în rostul orizontal:
Vf21 = fvdD't
unde
D' lungimea zonei comprimate a peretelui;
t grosimea peretelui;
fvd rezistenţa de proiectare la lunecare în rost

MASTER AN II, SEM I
2.2. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin fisurare diagonală (eforturi
principale de intindere-în scară):
tl w f td σ0
V f 22 = 1+
b f td
unde
b coeficient cu valori 1,0 ≤ b = λp ≤ 1,5;
ftd rezistenţa de proiectare a zidăriei la eforturi principale de întindere (D.4) .
(3) Capacitatea de rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistenţa la
compresiune excentrică dacă valoarea forţei tăietoare Vf1, este mai mică decât valoarea forţei
tăietoare Vf2 (Vf21.sau Vf22 )
Pereţii care satisfac condiţia de la (3) sunt definiţi ca pereţi cu comportare ductilă (pereţi ductili)
(4) Rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistenţa la forţă tăietoare dacă
valoarea forţei tăietoare Vf2 este mai mică decât valoarea forţei tăietoare Vf1 (Vf21.sau Vf22 )
Pereţii care satisfac condiţia de la (5) sunt definiţi ca pereţi cu comportare fragilă (pereţi fragili).
(5) În cazul pereţilor din zidărie confinată, pentru calculul forţelor tăietoare Vf1 şi Vf2 se va ţine
seama de aportul elementelor de confinare determinat conform CR 6-2006.
1.4.4.3. Verificarea preliminară prin calcul a capacităţii de rezistenţă pentru ansamblul

clădirii (metodologia de nivel 1)
În cadrul metodologiei de nivel 1, evaluarea preliminară prin calcul constă în determinarea

capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare a clădirii pe baza unor ipoteze simplificatoare şi
compararea acesteia cu forţa tăietoare de bază. Capacitatea de rezistenţă se calculează în secţiunea
de la baza pereţilor structurali (secţiunea de încastrare definită în CR 6-2006).
Ipotezele pentru evaluarea simplificată a eforturilor unitare de compresiune şi de forfecare în

pereţii structurali sunt următoarele:
- legăturile între pereţii de pe cele două direcţii şi între pereţi şi planşee asigură conlucrarea
acestora pentru preluarea încărcărilor verticale şi seismice;

MASTER AN II, SEM I
- planşeele constituie diafragme rigide în plan orizontal; în clădirile cu nniv ≥ 3 ultimul

planşeu poate fi din lemn în cazul zidăriei confinate şi în cazul zidăriei fără stâlpişori dacă sunt
respectate condiţiile din CR 6-2006, 7.1.2;
- clădirea are regularitate în plan şi în elevaţie;
- distribuţia pereţilor, inclusiv a golurilor, este identică la toate nivelurile (pereţii sunt continui
până la fundaţii);
- ruperea pereţilor se produce din forţă tăietoare, prin fisurare diagonală (mecanismul de rupere
în scară).
Efortul unitar de compresiune (σ0 în t/m2) în pereţii structurali se calculează cu relaţia:
n niv q etajA etaj

σ0 =
A zx + A zy
unde
nniv numărul de niveluri al clădirii peste secţiunea de încastrare;
qetaj încărcarea totală verticală pe etaj, considerată uniform distribuită pe suprafaţa
planşeului (t/m2)
Aetaj aria etajului, inclusiv balcoane şi bowindowuri (m2)
Azx şi Azy ariile de zidărie pe cele două direcţii principale ale clădirii (m2)
Încărcarea echivalentă qetaj se calculează cu relaţia:
q etaj = q zid,etaj + q planseu =

( )
γ zid A zx + A zy h etaj
+ q planseu
A etaj
unde γzid (greutatea volumică a zidăriei) şi qplanşeu se iau în funcţie de alcătuirea zidăriei şi a
planşeelor clădirii. Pentru zidăria cu cărămizi pline din argilă arsă se poate considera suficient de
precis valoarea γzid = 2.0 t/m3 (inclusiv tencuiala). Valoarea qplanşeu include, în afara încărcărilor
permanente, şi fracţiunea din încărcarea utilă stabilită în CR 0-2005.
Forţa tăietoare capabilă pentru ansamblul clădirii se calculează pentru direcţia în care aria de
zidărie este minimă Az,min = min (Azx,Azy) cu relaţia:

MASTER AN II, SEM I
2 σ0
S cap = Az ,minτ k 1 +
3 τk
unde
• τk - valoarea de referinţă (forfetară) a rezistenţei la forfecare a zidăriei care se ia, pentru
zidăria cu elemente din argilă arsă, în lipsa unor date mai precise:
τk = 0,06 N/mm2 (6 t/m2) pentru zidărie cu mortar de var;

τk = 0,12 N/mm2 (12 t/m2) pentru zidărie cu mortar de ciment;
Valoarea τk se referă la zidăriile pereţilor neavariaţi; în cazul zidăriilor pereţilor avariaţi, expertul
tehnic va aprecia nivelul de reducere care se impune. Orientativ, pentru zidăriile cu avarii
importante valoarea τk se reduce cu 25÷30% iar în cazul avariilor grave cu 50÷60%.
Pentru mortarele var-ciment sau ciment-var se recomandă interpolarea liniară între valorile de mai
sus în funcţie de raportul între cei doi lianţi (ciment/var).
Indicatorul R3 care exprimă capacitatea de rezistenţă a clădirii se determină cu relaţia:
S cap
R3 =
Fb
Unde Fb este forţa tăietoare de bază;
1.4.4.4. Verificarea capacităţii de rezistenţă pentru clădiri cu planşee fără rigiditate

semnificativă în plan orizontal (metodologia de nivel 2)
Capacitatea de rezistenţă se calculează separat, pe ambele direcţii principale, pentru fiecare dintre
pereţii orientaţi cu axa majoră în direcţia de acţiune a forţei seismice.
Pentru fiecare perete se determină, la fiecare nivel (j):
- suprafaţa aferentă de planşeu;

- masa corespunzătoare greutăţii proprii a peretelui (câte o jumătate din greutatea peretelui
inferior şi, respectiv, superior) şi greutăţii planşeului aferent (Gij).
În secţiunea de la baza peretelui se determină pentru fiecare perete:

MASTER AN II, SEM I
- forţa axială (G0i) prin însumarea greutăţilor de nivel aferente (Gij)
G 0i ∑ G ij
- efortul unitar de compresiune centrică σ 0 = =
A zi A zi
unde Azi este aria secţiunii de zidărie la baza peretelui.
Pentru fiecare perete se determină forţa tăietoare capabilă minimă şi modul probabil de rupere Vfd
(pentru rupere ductilă) sau Vff (pentru rupere fragilă) în secţiunea de la bază, cu metodologia
anterioara
Forţa tăietoare de bază pentru clădire (Fb) se determină conform P100-06
Forţa tăietoare de bază (Fb,i) pentru fiecare perete se determină prin distribuirea forţei Fb
proporţional cu greutatea Gi corespunzătoare ariei aferente de planşeu pentru peretele respectiv.
Gi
Fb,i = Fb
ΣG i
unde ΣGi este greutatea totală a clădirii.

Pentru pereţii fragili ai clădirilor din zidărie confinată la care forţa Fb s-a calculat cu factorul de
comportare q = 2,0, valoarea Fb,i, se multiplică cu raportul 2,0/1,5.
Indicatorul R3i se calculează, pentru fiecare perete şi pentru fiecare direcţie, cu relaţia
Scap,i
R 3i =
Fb,i
unde Scap,i este forţa tăietoare capabilă a peretelui "i" (exprimată, după caz, prin Vfd sau Vff).
Indicatorul R3 pentru ansamblul clădirii, pe fiecare direcţie, se calculează cu relaţia
∑V
jd
fd + ∑ Vff
kf
R3 =
Fb
unde
∑V jd
fd suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere ductilă (j pereţi)

MASTER AN II, SEM I
∑V kf
ff suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere fragilă (k pereţi).
În sumele respective capacităţile de rezistenţă ale pereţilor se introduc cu valorile:
Vfd,i (Vff,i) = 0 dacă R3i < 0,5;

Vfd,i (Vff,i) ≤ 1,5 Fb,i.
1.4.4.5. Verificarea prin calcul liniar elastic a capacităţii de rezistenţă pentru clădiri cu
planşee rigide în plan orizontal (metodologia de nivel 2)
Pentru verificarea siguranţei, efectele acţiunii seismice determinate prin calculul liniar elastic cu
spectrul elastic redus (cu forţă static echivalentă sau cu analiză modală cu spectre de răspuns) se
iau după cum urmează:
- pentru pereţii ductili: cu valorile rezultate din calculul structurii;
- pentru pereţii fragili: cu valorile rezultate din calculul structurii multiplicate cu raportul 2,0/1,5
dacă pentru spectrul de proiectare s-a utilizat valoarea q =2,0 (în cazul zidăriei confinate)
Siguranţa seismică a pereţilor se determină în termeni de forţe. Pentru fiecare stare limită,
eforturile secţionale de proiectare pentru fiecare perete (N,V,M) rezultate din calculul liniar elastic
al structurii cu spectrul de proiectare, corectate, după caz, , se compară cu capacitatea de rezistenţă
a peretelui calculată cu rezistenţele materialelor determinate anterior.
În cazul pereţilor cu goluri care au rigle de cuplare din beton armat, eforturile secţionale de
proiectare în montanţi/spaleţi se vor determina pentru situaţia formării articulaţiilor plastice în
rigle la toate nivelurile. Această schemă de calcul se aplică numai în condiţiile în care zidăria
poate prelua eforturile locale corespunzătoare plastificării riglelor.
Pentru ansamblul clădirii indicatorul R3 se calculează pentru fiecare direcţie. În sumele de la

numărător se introduc numai capacităţile de rezistenţă ale pereţilor (i) pentru care R3i ≥ 0,30.
1.4.4.6. Verificarea prin calcul static neliniar a siguranţei pentru efectele acţiunii seismice în
planul pereţilor (metodologia de nivel 3)

MASTER AN II, SEM I
Modelul de calcul adecvat pentru calculul static neliniar implică următoarele schematizări:
- spaleţii (montanţii) sunt caracterizaţi printr-o lege efort-deformaţie de tip "liniar elastic-perfect
plastic" pentru care rezistenţa şi deplasarea (deformaţia) ultimă sunt definite în funcţie de tipul de
rupere probabil;
- parametrii limită ai legii constitutive, în lipsa unor date mai exacte, se vor lua după cum
urmează:
a. deplasarea ultimă este egală cu 0,8% din înălţimea peretelui dacă rezistenţa de rupere prin
forţă tăietoare a peretelui (calculată cu relaţia D.6) este mai mare cu cel puţin 30% decât
rezistenţa de rupere la compresiune excentrică (calculată cu relaţia D.5);
b. dacă nu este îndeplinită condiţia de la punctul "a" deformaţia ultimă se ia egală cu 0,4%
din înălţimea peretelui;
- pentru clădirile cu 1÷3 niveluri este suficientă verificarea mecanismului de etaj, cu evaluarea
simplificată a rezistenţei plinurilor orizontale.
Verificarea siguranţei se face în termeni de deplasare.
Capacitatea clădirii se defineşte prin deformaţia laterală a ultimului planşeu pentru care s-a produs
scăderea forţei tăietoare capabile cu mai mult de 20% datorită degradării/ieşirii din lucru a unor
componente ale ansamblului structurii.
Cerinţa de deplasare se stabileşte conform procedeului general indicat la 6.9.2 pentru spectrul
elastic de proiectare (q=1) şi fără aplicarea coeficienţilor de suprarezistenţă (αu/α1); se aplică
reducerea spectrului elastic prin înmulţire cu coeficientul η=0,88 conform anexei A din P 100-
1/2006.
În cazul structurilor din zidărie cu regularitate în elevaţie, caracteristicile elastice echivalente ale
sistemului cu un singur grad de libertate se pot calcula suficient de exact dacă se consideră masele
şi înălţimile de nivel identice la toate nivelurile şi deformata primului mod de vibraţie aproximată
cu o linie dreaptă.
Pentru clădirile cu nniv >2 se pot utiliza şi alte metode de calcul neliniar:
- calculul elasto-plastic cu forţe crescătoare, pe model de cadru cu bare cu extremităţi rigide;

MASTER AN II, SEM I
- calculul cu modele cu tip element finit pentru care se definesc legi de comportare elasto-
plastică adecvate (calculul este mai exact, dar datorită complexităţii, utilizarea metodei în practica
curentă nu este justificată).
1.4.4.7. Siguranţa faţă de acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor
Avarierea unui perete sub efectul încărcărilor perpendiculare pe plan se poate produce printr-unul
dintre următoarele mecanisme:
• ieşire din plan sau răsturnare, dacă:

- peretele nu este legat cu planşeele şi/sau cu pereţii perpendiculari;
- cedează legăturile peretelui cu planşeele şi/sau cu pereţii perpendiculari;
• fisurare/rupere, dacă este depăşită rezistenţa la compresiune excentrică a zidăriei; în acest caz
planul de rupere este, de regulă, paralel cu rosturile orizontale, la mijlocul distanţei între legăturile
cu planşeele, sau, eventual, într-o secţiune slăbită de goluri sau şliţuri orizontale.
Modelele de calcul pentru identificarea efectelor acţiunii seismice perpendiculare pe planul

peretelui se stabilesc, pentru fiecare mecanism de avariere al panoului de perete, în funcţie de
caracteristicile constructive ale clădirii:
A. În funcţie de legătura între perete şi planşee:

1. Perete mărginit sus şi jos de centurile planşeelor din beton armat.
2. Perete cu prinderi articulate la nivelul planşeelor (cazul planşeelor cu grinzi metalice / din
lemn, rezemate pe perete, cu sau fără ancore).
3. Perete nelegat de planşee (zidărie continuă, fără legătură cu planşeul - cazul planşeelor cu
grinzi metalice /din lemn dispuse paralel cu peretele).
B. În funcţie de legătura peretelui cu pereţii perpendiculari:

1. Existenţa sau lipsa pereţilor perpendiculari, la ambele extremităţi sau la o
singură extremitate.
2. Geometria peretelui: raportul între lungime (distanţa între pereţii
perpendiculari) şi înălţime (distanţa între planşee).
3. Eficienţa legăturii cu pereţii perpendiculari: zidărie ţesută sau neţesută,

MASTER AN II, SEM I
existenţa armăturilor.
Verificarea prin calcul a stabilităţii şi rezistenţei pereţilor la acţiunea seismică perpendiculară pe

plan se face pentru o forţă statică echivalentă determinată conform capitolului 10 din P 100-
1/2006, relaţia (10.1) considerând:
• factorul de reducere q = 1,5 pentru toate tipurile de elemente din zidărie;

• coeficientul de amplificare propriu β = 1,0 pentru toţi pereţii din zidărie, cu următoarele excepţii:
- β = 1,5 pentru pereţi de faţadă cu legături pe toate patru laturile;
- β = 2,0 pentru pereţi de faţadă cu legături numai pe două laturi;
- β = 2,5 pentru pereţi şi alte elemente din zidărie (frontoane, timpane, calcane) care lucrează
în consolă.
Verificarea rezistenţei legăturilor unui perete cu pereţii perpendiculari va ţine seama de toate
eforturile care se dezvoltă în intersecţie:
- forţe tăietoare şi momente încovoietoare produse de acţiunea seismică perpendiculară pe

perete;
- forţe de lunecare verticale rezultate din încovoierea peretelui perpendicular sub efectul forţelor
seismice care acţionează în planul său.
Verificarea peretelui la răsturnare implică următoarele etape:
i. Identificarea mecanismelor posibile de răsturnare (întreg peretele pe toate nivelurile sau numai
pe un singur nivel, numai o zonă a peretelui);
ii. Pentru fiecare dintre mecanismele posibile de răsturnare, pentru zona de perete antrenată de
mecanismul respectiv, se determină:
- încărcările statice verticale (combinaţiile de încărcări din CR 0-2005 care includ efectele
acţiunii seismice) şi excentricităţile de aplicare ale acestora;
- eventualele forţe statice orizontale (împingeri din bolţi, arce, şarpante,etc.);
- forţa seismică orizontală calculată conform (3);
- rezistenţele de proiectare ale legăturilor care pot să împiedice deplasarea peretelui în
ambele sensuri pe direcţia prinderii, calculate conform (6) ;

MASTER AN II, SEM I
iii. Pentru fiecare dintre mecanismele de răsturnare, cu forţele şi excentricităţile determinate la ii,
se calculează:
- momentul de răsturnare (Mr);
- momentul de stabilitate (Mst).
Pentru calculul momentului de stabilitate nu se iau în considerare forţele de legătură datorate
frecării iar efectul favorabil al încărcărilor permanente va fi redus cu 10%.
Raportul între momentul de stabilitate şi momentul de răsturnare defineşte gradul de asigurare al
peretelui la stabilitate.
M st
R 3,st =
Mr
Capacitatea de rezistenţă a prinderilor depinde de:
- rezistenţa piesei de prindere la rupere sau la smulgere;

- rezistenţa peretelui la eforturile concentrate din zona de ancorare.
Calculul rezistenţei de proiectare a prinderilor se face conform anexei E (E.2.3.1).
Pentru starea limită ultimă (ULS), momentul capabil al secţiunii transversale a peretelui la rupere
din compresiune excentrică perpendiculară pe plan se poate calcula acceptând diagrama de eforturi
de compresiune dreptunghiulară, cu valoarea de proiectare egală cu 0,85 fd (neglijând rezistenţa la
întindere a zidăriei). Această situaţie de echilibru implică acceptarea unei stări avansate de fisurare
a peretelui.
Pentru evaluarea capacităţii unui perete la acţiunea seismică perpendiculară pe plan în starea limită
ultimă (ULS), se poate lua în considerare formarea liniilor de rupere pe trasee compatibile cu
geometria şi condiţiile de fixare pe contur ale peretelui.
Raportul dintre momentul capabil al secţiunii transversale a peretelui şi momentul încovoietor

maxim produs de forţa seismică perpendiculară pe plan defineşte capacitatea de rezistenţă a
peretelui
M cap
R 3, rez =
M max,perp
1.4.5. Încadrarea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie în clase de risc seismic

MASTER AN II, SEM I
Pereţii structurali din zidărie pentru care, sub acţiunea seismică perpendiculară pe plan,
indicatorul R3,st, , este mai mic decât 1,3 se consideră nesiguri. Pentru aceşti pereţi, lucrările de
intervenţie pentru asigurarea stabilităţii sunt obligatorii indiferent de clasa de risc pentru acţiunea
seismică în planul pereţilor.
Pentru pereţii structurali care au R3,st ≥ 1,3 încadrarea în clase de risc în raport cu acţiunea
seismică perpendiculară pe plan se face pe baza indicatorului R3,rez, utilizând tabelul 1.10
Încadrarea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie în clase de risc în raport cu acţiunea seismică
în planul pereţilor se face în conformitate cu tabelele 1.8.-1.10., utilizând indicatorii R1÷R3
calculaţi conform prevederilor de mai sus.
1.5. Stabilirea clasei de risc a construcţiilor
Rezultatele verificărilor reprezintă elementele esenţiale care fundamentează evaluarea finală
privind starea de siguranţă faţă de acţiunile seismice. Aceasta se defineşte global prin
vulnerabilitatea construcţiei, raportul de evaluare urmând să încadreze construcţia examinată într-o
clasă de vulnerabilitate asociată cutremurului de proiectare (clasa de risc).
Evaluarea siguranţei seismice şi încadrarea în clasele de risc seismic se face pe baza a 3 categorii
de condiţii care fac obiectul investigaţiilor şi analizelor efectuate în cadrul evaluării. Pentru
orientarea în decizia finală privitoare la siguranţa structurii (inclusiv la încadrarea în clasa de risc a
construcţiei) şi la măsurile de intervenţie necesare, măsura în care cele 3 categorii de condiţii sunt
îndeplinite este cuantificată prin intermediul a 3 indicatori. Aceştia sunt:
- gradul de îndeplinire al condiţiilor de alcătuire seismică, notat cu R1, exprima gradul de
îndeplinire a condiţiilor de conformare structurale, de alcătuire a elementelor structurale şi a
regulilor constructive pentru structuri care preiau efectul acţiunii seismice.
- gradul de afectare structurală, notat cu R2, care exprimă proporţia degradărilor structurale
produse de acţiunea seismică şi de alte cauze.
- gradul de asigurare seismică, notat cu R3 reprezintă raportul între capacitatea şi cerinţa
structurală seismică, exprimată în termeni de rezistenţă în cazul folosirii metodologiilor de nivel 1
şi 2 sau în termeni de deplasare în cazul utilizării metodologiei de nivel 3. Acest indicator se
determină pentru ULS.

MASTER AN II, SEM I
Indicatorul R1 ia valori pe baza punctajului atribuit fiecărei categorii de condiţii de alcătuire dat
în lista specifică tipului de structură analizat din anexa corespunzătoare tipului de material
structural folosit. Sunt stabilite 4 domenii ale scorului realizat de construcţia analizată, asociate cu
cele 4 clase de risc seismic, în limita unui punctaj maxim R1 max = 100, corespunzător unei
construcţii care îndeplineşte integral toate categoriile de condiţii de alcătuire. Cele 4 intervale
distincte ale valorilor R1 sunt date în tabelul 1.8.
Tabelul 1.8. Valorile R1 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R1
< 30 30 – 60 61 – 95 96 – 100
Indicatorul R2 ia valori pe baza punctajului atribuit diferitelor categorii de degradări structurale
şi nestructurale dat în lista specifică tipului de construcţie analizat, din anexa corespunzătoare
materialului structural utilizat.
Şi în cazul acestui indicator sunt stabilite 4 intervale ale scorului realizat de construcţia analizată,
asociate celor 4 clase de risc seismic, în limita unui punctaj maxim R2 max =100, corespunzător
unei construcţii cu integritatea neafectată de degradări.
Cele 4 domenii distincte ale valorilor R2 sunt date în tabelul 1.9.
I II III IV
Valori R2
< 40 40 – 70 71 – 95 96 – 100
Indicatorul R3 evidenţiază capacitatea de rezistenţă şi de deformabilitate a structurii în raport cu
cerinţele seismice. Modul de evaluare al gradului de asigurare seismică depinde de metodologia de
evaluare, după cum urmează:
(a) Metodologia de nivel 1
Raportul R3 se estimează în termeni de rezistenţă prin:
R3= ν adm /q ν med
în care:
νadm-valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar tangenţial în elementele verticale.
Valoarea νadm se dă în anexele B, C şi D pentru elemente de beton, armat, oţel şi, respectiv
zidărie.

MASTER AN II, SEM I
νmed-efortul unitar tangenţial mediu calculat conform P100-06, 4.3.7.2(6).

q-factorul de reducere corespunzător structurii,
(b) Metodologia de nivel 2
Se determină valorile individuale R3j, pentru fiecare din elementele structurale. Pe baza valorilor
obţinute se stabileşte ponderea elementelor structurale cu cedare fragilă, cu precădere a
elementelor verticale aflate în această situaţie, raportul între rezistenţele elementelor verticale şi
cele ale elementelor orizontale şi se estimează mecanismul structural probabil de disipare al
energiei seismice.
Aceste informaţii constituie elemente esenţiale în estimarea siguranţei seismice a structurii şi
pentru încadrarea construcţiei într-o anumită clasă de risc.
Indicatorul R3 la nivelul structurii se determină aproximativ cu relaţia:
R3=Σ VRdj / (ΣV* Ed j)/qj
în care:
VRd j-forţa tăietoare capabilă a elementului vertical j, (sau proiecţia pe orizontală a efortului
axial, în diagonalele de contravântuire). Valorile VRd j introduse în relaţie sunt cele
corespunzătoare mecanismului de cedare al elementului (după caz încovoiere sau forţă tăietoare)
V*Ed j-forţa tăietoare în elementul j, obţinute pe baza valorilor din spectrul de răspuns neredus
qj-factorul de reducere atribuit elementului pe baza mecanismului potenţial de rupere al acestuia
(valoare dată din anexele B, C, D pentru structuri din beton armat, oţel, respectiv, zidărie).
Pentru elementele cu cedare fragilă V*Edj / q se înlocuieşte cu valoarea rezultată din echilibrul pe
mecanismul de plastificare.
(c) Metodologia de nivel 3
Indicatorul R3 se determină în acest caz în termeni de deplasare, cu expresia:
R3 = ds/du
Unde:
ds-deplasarea laterală impusă structurii de cutremurul de proiectare, pentru starea limită ultimă, la
nivelul ales, de regulă la vârful construcţiei
du-deplasarea laterală ultimă (capabilă) a structurii, la acelaşi nivel.
Cu caracter orientativ, încadrarea construcţiei în clase de risc în baza valorilor R3 se face
(inmultind valorile obtinute cu 100), conform tabelului 1.10.

MASTER AN II, SEM I

I II III IV
Valori R3 (%)
< 35 36 – 65 66 – 90 91 – 100
1.6. Conţinutul raportului de evaluare

Raportul de evaluare va conţine o sinteză a procesului de evaluare, care să conducă şi la decizia de
încadrare a construcţiei în clase de risc seismic. Această sinteză va cuprinde, la nivel minimal:
a) Datele istorice referitoare la epoca construcţiei şi la nivelul codurilor de proiectare aplicate,
dacă este cazul.
b) Datele generale care să descrie condiţiile seismice ale amplasamentului şi sursele potenţiale de
hazard.
c) Datele privitoare la sistemul structural şi la ansamblul elementelor nestructurale. Se vor face
aprecieri globale, calitative privind abilitatea sistemului structural de a rezista la acţiuni seismice.
d) Descrierea stării construcţiei în momentul evaluării. Se vor face referiri la comportarea
construcţiei la eventuale cutremure pe care le-a suportat clădirea şi identificarea efectelor acestora
asupra clădirii. Se vor evidenţia, dacă este cazul, degradările produse de alte acţiuni, cum sunt cele
produse de acţiunile climatice, tehnologice, tasările diferenţiale sau cele rezultate din lipsa de
întreţinere a clădirii.
e) Rezultatele investigaţiilor de diferite tipuri pentru determinarea rezistenţelor materialelor (a
valorilor proiectate, a valorilor realizate şi a valorilor efective în prezent).
f) Stabilirea valorilor rezistenţelor pe baza cărora se fac verificările, pe baza nivelului de
cunoaştere dobândit în urma investigaţiilor (prin aplicarea factorilor de încredere, CF).
g) Precizarea obiectivelor de performanţă selectate în vederea evaluării construcţiei.În cazuri
deosebite sau la solicitarea beneficiarului se pot avea în vedere şi obiective suplimentare.
h) Alegerea metodologiei (sau a mai multor metodologii) de evaluare şi a metodelor de calcul
specifice acesteia.
i) Efectuarea procesului de evaluare care cuprinde toate grupurile de operaţii indicate.
Completarea listei de condiţii privind alcătuirea de ansamblu şi de detaliu şi a listei privind starea
de integritate a construcţiei. Calculul structural seismic şi verificările de siguranţă cu stabilirea
indicatorilor R1, R2 şi R3.
j) Sinteza evaluării şi formularea concluziilor construcţiei în clase de risc seismic. Propuneri de
soluţii de intervenţie.
Valorile celor trei indicatori, măsuri ale performanţei seismice aşteptate a construcţiei, trebuie
considerate numai scoruri orientative în decizia de încadrare a construcţiei într-o anumită clasă de
risc seismic. Faptul că valoarea unui anumit indicator (admiţând că este apreciat drept criteriul
critic din toate cele trei, pentru construcţia considerată) se înscrie într-un anumit interval de valori,
asociat unei anumite clase de risc, nu conduce automat la încadrarea clădirii în clasa respectivǎ.
Decizia privind încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc trebuie să fie rezultatul unei analize
complexe a ansamblului condiţiilor de diferite naturi. Investigaţiile efectuate au scopul de a
identifica verigile slabe ale sistemului structural şi deficienţele semnificative ale elementelor

MASTER AN II, SEM I
nestructurale. Odată identificate, aceste deficienţe trebuie ierarhizate din punctul de vedere al
efectelor potenţiale asupra stabilităţii structurii în cazul atacului unui cutremur puternic şi al
riscului de pierdere a vieţii oamenilor şi de vătămare a acestora, sau a pagubelor materiale.
În aceste aprecieri, expertul trebuie să evalueze, în primul rând, elementele vitale pentru siguranţa
structurală la seism care prezintă deficienţe majore şi capacitate insuficientă faţă de cerinţele de
diferite naturi, să precizeze ponderea acestora în ansamblul structurii şi să estimeze marja de
insecuritate. Cunoaşterea mecanismului de cedare probabil al unei structuri este esenţială pentru
aprecierea corectă atât a răspunsului seismic potenţial al construcţiei, cât şi pentru alegerea
potrivită a soluţiei de intervenţie.
Identificarea, chiar aproximativă, a mecanismului de rupere este posibilă într-un numǎr redus de
cazuri pentru construcţiile vechi, care sunt şi cele mai vulnerabile. Motivele pot fi diferite: absenţa
unei structuri bine definte pentru preluarea forţelor laterale, lipsa datelor care să permită evaluarea
comportării structurii în domeniul postelastic (de exemplu, la clădirile de beton armat, datele
referitoare la lungimile de ancorare şi înnădire ale armăturilor, la armarea transversală în zonele
critice), riscul necontrolabil al unor ruperi fragile prin acţiunea forţei tăietoare etc. Din acest
motiv, evaluarea corectă a performanţei probabile a construcţiei trebuie să se bazeze pe o analiză
cuprinzătoare şi pe o judecată inginerească a tuturor condiţiilor de alcătuire, a corelaţiei între
efectele acestora, operaţii care reclamă competenţa înaltă şi experienţa deosebită.

MASTER AN II, SEM I
2. PROPRIETATILE ZIDĂRIILOR
In conformitate cu codul CR6-2006, zidariile sunt caracterizate de urmatoarele proprietati
mecanice, de deformabilitate, fizice si de durabilitate.
2.1. Proprietăţile mecanice ale zidăriei
2.1.1. Tipuri de elemente pentru zidărie
Pentru executarea zidăriilor se pot utiliza orice elemente pentru zidărie corespunzătoare normelor
europene asimilate în România (SR EN) :
• elemente pentru zidărie ceramice – document normativ de referinţă SR EN 771-1;
• elemente pentru zidărie din silico-calcar - document normativ de referinţă SR EN 771-2;
• elemente pentru zidărie din beton (cu agregate obişnuite sau uşoare) - document normativ de
referinţă SR EN 771-3;
• elemente pentru zidărie din BCA - document normativ de referinţă SR EN 771-4;
• elemente pentru zidărie din piatră artificială - document normativ de referinţă SR EN 771-5;
• elemente pentru zidărie din piatră cioplită – document normativ de referinţă SR EN 771-6;
Deasemeni pot fi folosite elemente pentru zidărie din sticlă (cărămizi presate din sticlă cu goluri)
fabricate avand la baza documentul normativ de referinţă STAS 10690-89.
Elementele pentru zidărie produse în mod curent în România se încadrează în standardele de
referinta menţionate după cum urmează:
• cărămizi ceramice pline (document normativ de referinţă SR EN 771-1):
* elemente HD: element de argilă arsă cu densitate aparentă, în stare uscată, mare > 1000
Kg/m3, utilizat pentru zidării neprotejate şi protejate (exemplu: 240 x 115 x 63 mm);
• cărămizi şi blocuri ceramice cu goluri verticale (document normativ de referinţă SR EN 771-
1):
* elemente HD: element de argilă arsă cu densitate aparentă, în stare uscată, mare > 1000
Kg/m3, utilizat pentru zidării neprotejate şi protejate (exemple: 240 x 115 x 88, 240 x 115 x 138,
290 x 140 x 88, 290 x 140 x 138, 290 x 240 x 138, 290 x 240 x 188, 365 x 180 x 138)
* elemente LD: element de argilă arsă cu densitate aparentă, în stare uscată, mică <
1000 Kg/m3, utilizat pentru zidării protejate;

MASTER AN II, SEM I
• elemente pentru zidărie din beton cu agregate obişnuite (document normativ de referinţă
C14/1-94) (exemplu : 240 x 290 x 138);
• elemente pentru zidărie din beton cu agregate uşoare (document normativ de referinţă SR
EN 771-3 Elemente pentru zidărie din beton cu agregate uşoare);
• elemente pentru zidărie din beton celular autoclavizat (document normativ de referinţă SR
EN 771-4 Elemente pentru zidărie din beton autoclavizat); (exemple: 240 x 300 x 600, 200 x 240
x 600, 150 x 300 x 600
• elemente pentru zidărie din piatră naturală cioplită prelucrată (document normativ de
referinţă SR EN 771-6 Elemente pentru zidărie din piatră naturală).
2.1.2. Gruparea elementelor de zidarie în funcţie de nivelul de încredere al proprietăţilor

mecanice
Elementele pentru zidărie se clasifică în două clase, în funcţie de probabilitatea de nerealizare a
rezistenţei la compresiune specificată de producător, conform condiţiilor specificate la 1.3.3. din
CR6.
1. Gruparea în funcţie de caracteristicile geometrice
Elementele pentru zidărie se grupează în funcţie de valorile următorilor parametri
geometrici:
• volumul golurilor (% din volumul brut);
• volumul fiecărui gol (% din volumul brut);
• grosimea minimă a pereţilor interiori şi exteriori (mm);
• grosimea cumulată a pereţilor interiori şi exteriori pe fiecare direcţie (% din dimensiunea
elementului pe direcţia respectivă). luând ca document normativ de referinţă EN 1996-1-1-1
(EC6)
Gruparea elementelor pentru zidărie în funcţie de caracteristicile geometrice se utilizează pentru:
• determinarea rezistenţei la compresiune a zidăriei;
• stabilirea domeniului şi condiţiilor de utilizare pentru elementele respective conform
Codului P100-1/2006, CR6-2006.
Elementele pentru zidărie menţionate se încadrează în grupe, în funcţie de caracteristicile
geometrice menţionate), după cum urmează:

MASTER AN II, SEM I
Grupa 1
• cărămizi ceramice pline 240 x 115 x 63 , document normativ de referinţă SR EN 771-1;
• cărămizi ceramice cu goluri rotunde de uscare, document normativ de referinţă SR EN
771-1;
• blocuri cu goluri din beton uşor cu volumul golurilor ≤ 25% , document normativ de
referinţă SR EN 771-4.
• blocuri pline din beton celular autoclavizat, document normativ de referinţă SR EN 771-4.
Grupa 2
• cărămizi ceramice pline cu goluri dreptunghiulare de uscare, document normativ de
referinţă SR EN 771-1;
• cărămizi şi blocuri ceramice cu goluri verticale, document normativ de referinţă SR EN
771-1;
• blocuri cu goluri din beton uşor cu volumul golurilor cuprins între 25%÷50% , document
normativ de referinţă SR EN 771-4;
• blocuri cu goluri din beton obişnuit cu volumul golurilor cuprins între 25%÷50% ,
document normativ de referinţă SR EN 771-3.
Elementele pentru zidărie cu goluri verticale încadrate avand ca document de referinţă EN 1996-1-
1-1 în grupa 2, pot fi folosite, în condiţiile de proiectare şi de execuţie stabilite prin CR6-2006 şi
prin Codul P100-1/2006, numai dacă respectă următoarele cerinţe geometrice:
• volumul golurilor ≤ 50% din volumul total;
• grosimea pereţilor exteriori te≥ 15 mm;
• grosimea pereţilor interiori ti ≥ 10 mm;
• pereţii verticali interiori sunt realizaţi continuu pe toată lungimea elementului.
În condiţiile specifice de proiectare şi execuţie stabilite prin prezentul Cod şi prin Codul P100-
1/2006, pentru elementele structurale şi nestructurale din zidărie, pot fi folosite şi alte elemente
încadrate avand ca document de referinţă EN 1996-1-1-1 (EC6) în grupa 2: cărămizi şi blocuri
din argilă arsă cu goluri verticale cu geometrie specială (cu pereţi subţiri -grupa 2S) care
îndeplinesc următoarele condiţii:
• geometria blocului respectă următoarele cerinţe:
• volumul golurilor ≤ 50% din volumul blocului;

MASTER AN II, SEM I
• grosimea pereţilor exteriori 11 mm ≤ te < 15 mm;

• grosimea pereţilor interiori 6 mm≤ ti <10 mm;
• pereţii verticali interiori sunt realizaţi continuu pe toată lungimea
elementului.
• legea constitutivă σ-ε a zidăriei este de tip elasto-plastic cu ductilitate limitată (fig. 2.3.)
2. Gruparea în funcţie de profilaţia exterioară a elementului
Din punct de vedere al profilului feţelor exterioare, elementele pentru zidărie folosite în mod
curent în România, se clasifică după cum urmează:
• elemente cu toate feţele plane (fără amprente sau profilaţie; cu/fără cavitate interioară de
prindere);
• elemente cu locaş de mortar;
• elemente cu locaş de mortar şi amprente suplimentare pentru mortar;
• elemente cu profilaţie "nut şi feder".
Folosirea elementelor cu diferite profilaţii, altele decât cele cu toate feţele plane, din producţia
internă şi din import, se va face în conformitate cu prevederile reglementărilor specifice, în
condiţiile stabilite la 1.1.(10) din CR6-2006 şi în Codul P100-1/2006.
2.1.3. Rezistenţa la compresiune a elementelor pentru zidărie

Rezistenţa la compresiune a elementelor pentru zidărie va fi definită, luând ca document normativ
de referinţă SR EN 771-1:2003, ca rezistenţă medie, cu următoarele precizări obligatorii:
• producătorul va declara dacă rezistenţele individuale la compresiune, înregistrate pe
toate epruvetele încercate sunt mai mici decât 80% din valoarea declarată, pentru toate
elementele cu volum > 0.010 m3;
• producătorul va declara dacă elementul este de clasa I sau de clasa II-a, conform
definiţiilor date;
Rezistenţa la compresiune a elementelor pentru zidărie, utilizată pentru determinarea
rezistenţelor de proiectare la compresiune şi forfecare, va fi rezistenţa la compresiune
standardizată, fb., care reprezintă rezistenţa la compresiune a elementelor pentru zidărie
transformată în rezistenţa la compresiune a unui element pentru zidărie uscat în aer, echivalent
având 100 mm lăţime x 100 mm înălţime.

MASTER AN II, SEM I
În cazul în care rezistenţa la compresiune a elementelor pentru zidărie, determinată prin încercări
conform reglementărilor specifice, este declarată de producător ca rezistenţă medie, luând ca
document normativ de referinţă SR EN 771/1÷6, această valoare va fi convertită în rezistenţă
standardizată la compresiune, pentru a se ţine seama de înălţimea şi lăţimea elementelor de
zidărie, prin multiplicarea cu un factor δ, stabilit conform tabelului 2.1a.
Factorul de transformare δ Tabelul 2.1a
Înălţimea Cea mai mică dimensiune orizontală a
elementului elementului pentru zidărie (mm)
pentru zidărie (mm) 50 100 150 200 ≥250
40 0,80 0,70 - - -
50 0,85 0,75 0,70 - -
65 0,95 0,85 0,75 0,70 0,65
100 1,15 1,00 0,90 0,80 0,75
150 1,30 1,20 1,10 1,00 0,95
200 1,45 1,35 1,25 1,15 1,10
≥250 1,55 1,45 1,35 1,25 1,15
Pentru elementele pentru zidărie produse în mod curent în România, menţionate , valorile
factorului δ şi valorile rezistenţei standardizate fb sunt date în tabelul 2.1b. pentru elemente din
argilă arsă şi din beton obişnuit şi uşor şi în tabelul 2.1c pentru elemente din BCA.
Factorul de transformare δ şi valori fb pentru elemente de argilă arsă
şi de beton obişnuit sau uşor produse curent în România Tabelul 2.1b
Element pentru zidărie Factor fmed
δ (N/mm2)
10 7.5
Cărămizi ceramice pline 240x115x63 mm 0.81 8.1 6.1
Cărămizi şi blocuri ceramice cu goluri verticale - 240x115x88 mm 0.92 9.2 6.9
290x240x138 mm
290x240x188 mm
Blocuri cu goluri din beton obişnuit şi uşor, 290x240x188 mm
Factorul de transformare δ şi valori fb pentru elemente de beton celular autoclavizat produse
curent în România Tabel 2.1c
Element pentru zidărie Factor fmed (N/mm2)
δ 5 4 3.5
Blocuri mici pentru zidărie din B.C.A. 1.10 5.5 4.4 3.8

MASTER AN II, SEM I
Atunci când rezistenţa la compresiune a elementelor pentru zidărie este declarată de producător ca
rezistenţă caracteristică, aceasta va fi transformată în rezistenţă medie echivalentă, utilizând un
factor de conversie bazat pe coeficientul de variaţie al rezistenţelor comunicat de producător în
documentele de însoţire a produsului. Rezistenţa medie echivalentă va fi convertită apoi în
rezistenţă standardizată, fb, prin intermediul coeficientului δ.
Rezistenţa la compresiune a elementelor pentru zidărie este definită prin două valori, după
poziţia forţei de compresiune în raport cu faţa de pozare:
• normal pe faţa de pozare fb;
• paralel cu faţa de pozare în planul peretelui fbh (compresiune pe capete).
Valorile minime ale celor două rezistenţe la compresiune ale elementelor pentru zidărie
(fb,fbh) care pot fi folosite la elementele structurale şi nestructurale ale clădirilor din
România sunt date în Codul P100-1/2006.
Zidăria cu rosturi verticale umplute parţial sau neumplute şi zidăria cu rosturi întrerupte (cu
mortarul aplicat numai pe pereţii exteriori ai elementelor pentru zidărie cu goluri verticale) nu
poate fi folosită în prezent în România deoarece lipsesc date suficient de sigure privind
comportarea acestora la acţiunea seismică.
Zidăria cu rosturi verticale tip "nut şi feder/lambă şi uluc", indiferent de tipul şi dimensiunile
elementelor pentru zidărie, va fi utilizată numai pentru elemente nestructurale, şi numai în
conformitate cu prevederile din prezentul Cod şi din Codul P100-1/2006.
a). Rezistenţa unitară caracteristică la compresiune a zidăriei
Rezistenţa unitară caracteristică la compresiune a zidăriei, fk, va fi determinată pe baza
rezultatelor încercărilor pe probe din zidărie, luând ca document normativ de referintă SR EN
1052-1.
Când nu există date ale încercărilor, rezistenţa unitară caracteristică la compresiune fk a zidăriei
realizată cu mortar pentru utilizare generală (G), pentru încărcări normale pe planul rosturilor
orizontale, va fi calculată, în funcţie de rezistenţele unitare la compresiune ale elementelor pentru
zidărie şi a mortarului, cu relaţia:
f k = K f b0.70 f m0.30 unde:
• K - constantă care depinde de tipul elementului pentru zidărie şi de tipul mortarului;

MASTER AN II, SEM I
• fb= fmed δ - rezistenţa la compresiune standardizată a elementului pentru zidărie, pe direcţia

normală pe rosturile orizontale, în N/mm2 definită luând ca document normativ de referintă SR
EN 771-1÷4;
• fm - rezistenţa medie la compresiune a mortarului, în N/mm2;
Pentru zidăriile executate cu elementele fabricate curent în România -vezi 3.1.1.(2) din CR6- şi cu
mortar pentru utilizare generală (G), valorile K, stabilite luând ca document normativ de referintă
EN 1996-1-1 , sunt următoarele:
Valorile coeficientului K pentru zidărie cu elementele fabricate în România şi mortar pentru
utilizare generală (G) sunt date in tab. 2.2.
Tabelul 2.2.
Tipul elementului pentru zidărie Coef. K
Cărămizi ceramice pline 0.50
Cărămizi şi blocuri ceramice cu goluri verticale 0.45
Blocuri cu goluri din beton obişnuit şi uşor 0.50
Blocuri mici de zidărie din b.c.a. 0.50
Pentru elementele pentru zidărie provenite din import din ţările care au adoptat documentul
normativ de referinta EN 1996-1-1 se vor folosi valorile K date în acesta.
Formula de calcul al valori fk poate fi folosită pentru determinarea rezistenţei caracteristice la
compresiune a zidăriei numai dacă sunt satisfăcute toate condiţiile specificate în continuare:
• rezistenţa elementului pentru zidărie fb ≤ 75 N/mm2 ;
• rezistenţa mortarului satisface condiţiile fm ≤ 20 N/mm2 şi fm ≤ 2fb ;
• zidăria este alcătuită în conformitate cu prevederile din prezentul Cod;
• coeficientul de variaţie a rezistenţei elementelor pentru zidărie este ≤ 25%;
• toate rosturile zidăriei sunt umplute cu mortar;
• grosimea zidăriei este egală cu lăţimea sau lungimea elementului pentru zidărie, astfel
încât nu există rost de mortar paralel cu faţa peretelui pe toată lungimea acestuia sau pe orice
porţiune din perete (figura 2.1a); în cazul în care există rost de mortar paralel cu faţa peretelui
(figura 2.1b) valoarea rezultată din relaţie se reduce cu 20%.

MASTER AN II, SEM I
Figura 2.1. Alcătuirea zidăriei

(a) Fără rost de mortar paralel cu planul peretelui (b) Cu rost de mortar paralel cu planul peretelui
În absenţa unor date obţinute conform normelor, rezistenţa caracteristică la compresiune,

perpendicular pe rosturile orizontale, a zidăriei cu cărămizi pline din argilă arsă, pentru care δ =
0.81, şi mortare pentru utilizare generală (G), va fi luată din tabelul 2.3a.
Rezistenţa caracteristică la compresiune (fk în N/mm2) a zidăriilor cu cărămizi pline din
argilă arsă 240 x 115 x 63 mm Tabelul 2.3.a
Rezistenţa Ţesere Rezistenţa medie a mortarului
cărămizii fmed (N/mm2)
(N/mm2) M10 M5 M2.5 M1
10.0 fig.4.1a 4.30 3.50 2.85 2.15
fig.4.1b 3.45 2.80 2.30 1.75
7.5 fig.4.1a 3.50 2.85 2.30 1.75
fig.4.1b 2.80 2.30 1.85 1.40
5.0 fig.4.1a 2.65 2.15 1.75 1.35
fig.4.1b 2.10 1.70 1.40 1.05
Pentru zidăriile executate cu alte elemente produse în România, valoarea caracteristică a
rezistenţei la compresiune se determină prin înmulţirea valorilor din tabelul 2.3.a, în funcţie de
modul de ţesere, cu următorii coeficienţi de corecţie:
• fδ = 0.95 pentru elementele cu goluri verticale cu dimensiunile:

MASTER AN II, SEM I
- 240 x 115 x 88 mm
- 240 x 115 x 138 mm
- 290 x 240 x 138 mm
• fδ = 1.10 pentru elementele cu goluri verticale cu dimensiunile:
- 240 x 115 x 138 mm
- 290 x 140 x 138 mm
- 290 x 240 x 188 mm
• fδ = 1.22 pentru elemente cu goluri din beton obişnuit şi uşor:
- 290 x 240 x 188 mm
Pentru zidăriile executate cu blocuri din BCA valoarea rezistenţei caracteristice la compresiune se
va lua din tabelul 2.3.b.
Rezistenţa caracteristică la compresiune (fk în N/mm2) a zidăriilor cu blocuri din BCA

fabricate în România Tabelul 2.3.b
Rezistenţa Rezistenţa medie a
blocului mortarului
fmed fm (N/mm2)
(N/mm2) M5 M2.5 M1
5.0 2.65 2.15 1.65
4.0 --- 1.85 1.40
3.5 --- 1.70 1.30
Rezistenţa caracteristică la compresiune, pe direcţie paralelă cu rosturile orizontale, poate fi

determinată deasemeni cu aceiasi relaţie, în care:
• fbh rezistenţa la compresiune standardizată a elementului pentru zidărie pe direcţie
paralelă cu rostul orizontal;
• factorul de transformare δ din tabele va fi luat ≤ 1.0;
• pentru elementele pentru zidărie din grupa 2, coeficientul K din tabel va fi multiplicat cu
0,5;
• pentru elementele pentru zidărie din grupa 2S coeficientul K din tabel va fi multiplicat cu
0.4.

MASTER AN II, SEM I
b). Rezistenţa unitară de proiectare la compresiune a zidăriei

Rezistenţa unitară de proiectare la compresiune a zidăriei se va determina cu relaţia
f
f =m x k
d z γ
M
unde:
• mz – coeficientul condiţiilor de lucru;
• fk – rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei;
• γM - coeficientul de siguranţă al materialului, in consecinta conditiilor de control al
calitati productiei de materiale(elemente/mortar) si a executiei:
Pentru calculul la starea limită ultimă (ULS), cu încărcările din gruparea fundamentală şi
din gruparea specială, în cazul zidăriilor cu elemente pentru zidărie din clasa I şi mortar de
uz general pentru zidărie (G) -mortar performant sau de reţetă-, în condiţii de control
normal, valoarea de referinţă a coeficientului parţial de siguranţă pentru zidărie se va lua γM
= 2.2.
Pentru calculul la starea limită ultimă (ULS), cu efectele încărcărilor din toate grupările
stabilite conform Codului CR0 - 2005, în cazul zidăriilor alcătuite cu elemente pentru zidărie
clasa II şi/sau cu mortare preparate la şantier, pentru care nu sunt satisfăcute toate cerinţele
din documentul normativ de referinţă SR EN 998-2:2004 dar sunt satisfăcute cerinţele din
normativul de referinţă C17-82, în condiţii de control normal, valoarea de referinţă a
coeficientului parţial de siguranţă pentru zidărie se va lua γM = 2.5.
Sunt considerate condiţii de control normal al execuţiei dacă:
• lucrările sunt supravegheate, în mod permanent, de un responsabil tehnic
cu execuţia atestat conform legii;
• proiectantul urmăreşte/controlează, în mod ritmic, desfăşurarea
lucrărilor;
• responsabilul tehnic al beneficiarului verifică, în mod permanent, calitatea
materialelor şi modul de punere în operă;
• se efectuează toate verificările preliminare şi în etape intermediare luand
ca referential reglementările în vigoare: C56-86, NE 012-99, etc.

MASTER AN II, SEM I
Pentru calculul la starea limită ultimă (ULS), cu efectele încărcărilor din toate grupările
stabilite în Codul CR0 - 2005, pentru zidăriile alcătuite din orice clasă de elemente pentru
zidărie şi /sau de mortare, în condiţii de control redus, valoarea de referinţă a coeficientului
parţial de siguranţă pentru zidărie se va lua γM = 3.0.
Sunt considerate condiţii de control redus al execuţiei dacă:
• lucrările nu sunt supravegheate, în mod permanent, de un responsabil tehnic
cu execuţia atestat conform legii;
• proiectantul nu controlează decât rar sau foarte rar execuţia lucrărilor;
• reprezentantul tehnic al beneficiarului nu verifică sistematic calitatea
materialelor şi modul de punere în operă;
• nu se efectuează verificări preliminare şi în etape intermediare (cu excepţia
fazelor determinante) luand ca documente normative de referinta: C56-86, NE 012-99, etc .
Pentru clădirile din zidărie care fac obiectul Codului CR6, proiectantul, executantul şi
investitorul asigura toate condiţiile necesare pentru efectuarea activităţilor de control
normal astfel încât nivelul de siguranţă realizat la execuţie să fie cel proiectat (care rezultă
prin utilizarea coeficienţilor γM = 2.2 şi/sau γM = 2.5).
Controlul redus va fi luat în considerare la proiectare (prin utilizarea coeficientului γM =
3.0), numai la cererea specială a investitorului, consemnată în tema de proiectare, şi numai
în condiţiile acceptate prin Codul P100-1/2006.
Valorile coeficienţilor parţiali de siguranţă γM şi ale coeficienţilor condiţiilor de lucru m
pentru celelalte materiale (beton, oţel, lemn) se vor lua conform prevederilor din
reglementările specifice în vigoare.
c). Coeficienţii condiţiilor de lucru pentru zidărie

Valorile coeficientului condiţiilor de lucru "mz" pentru elementele structurale şi nestructurale din
zidărie, se vor lua, diferenţiat în raport cu starea limită care se verifică, după cum urmează:
• Pentru verificările la starea limită ultimă (ULS)
• mz,ULS = 1.0 - pentru toate cazurile, cu excepţia celor menţionate în continuare;
• mz,ULS = 0.85 - pentru elementele cu aria secţiunii transversale < 0.30 m2;

MASTER AN II, SEM I
• mz,ULS = 0.85 - pentru zidăriile executate cu mortar de ciment (fără adaos de var), pentru
rezistenţa de calcul la compresiune;
• mz,ULS = 0.75 - idem, pentru rezistenţele de calcul la întindere din încovoiere,
forfecare în lungul rostului orizontal şi eforturi principale de întindere;
• mz,ULS = 1.25 - pentru verificarea rezistenţei elementelor în cursul execuţiei.
• Pentru verificările la starea limită de serviciu (SLS)
• mz,SLS = 1.0 - pentru toate cazurile cu excepţia celor menţionate în continuare;
• mz,SLS = 2.0 - pentru elementele cu tencuială obişnuită;
• mz,SLS = 1.5 - pentru elementele cu tencuială hidroizolatoare care lucrează sub acţiunea
presiunii hidrostatice;
• mz,SLS = 1.2 - pentru elementele cu tencuială decorativă şi la construcţii cu finisaje de
calitate superioară;
2.1.4. Rezistenţa zidăriei la forfecare în rost orizontal

a). Rezistenţa unitară caracteristică a zidăriei la forfecare în rost orizontal
Rezistenţa unitară caracteristică iniţială la forfecare a zidăriei - sub efort unitar de
compresiune egal cu zero -, fvk0, va fi obţinută din rezultatele încercărilor pe zidărie efectuate
avand ca document normativ de referinta SR EN 1052-3:2003.
Dacă nu sunt disponibile rezultate obţinute, valorile pentru rezistenţa caracteristică iniţială la
forfecare a zidăriei executată cu mortar pentru zidărie pentru utilizare generală (G), fvk0, în N/mm2,
vor fi luate din tabelul 2.4.
Rezistenţa unitară caracteristică iniţială la forfecare a zidăriei (fvk0) în N/mm2, Tabelul 2.4.
Elemente pentru zidărie Rezistenţa medie a mortarului fm (N/mm2)
M10 M5, M2.5 M1
Ceramice 0.30 0.20 0.10
Beton obişnuit sau uşor 0.20 0.15 0.10
Beton celular autoclavizat --- 0.15 0.10
Rezistenţa unitară caracteristică la forfecare a zidăriei, fvk, realizată cu mortar pentru zidărie
pentru utilizare generală (G), cu toate rosturile umplute, se va lua egală cu cea mai mică dintre
valorile:
• Pentru elemente pentru zidărie din grupa 1
fvk= fvk0+0,4 σd
MASTER AN II, SEM I
fvk= (0,034 fb+0.14 σd)

• Pentru elemente pentru zidărie din grupa 2
fvk= fvk0+0,4 σd
fvk= 0,9 (0,034 fb+0,14 σd)
unde:
fvk0 - rezistenţa unitară caracteristică iniţială la forfecare, conform tabelului 4.3;
σd - efortul unitar de compresiune perpendicular pe planul de forfecare în peretele de zidărie, în
secţiunea considerată, corespunzător încărcărilor de proiectare;
fb - rezistenţa standardizată la compresiune a elementelor pentru zidărie.
Pentru zidăriile executate cu elemente pentru zidărie din grupele 1 şi 2 valorile rezistenţei
caracteristice la forfecare fvk (în N/mm2) se vor lua din tabelele 2.5.a şi 2.5.b. Pentru zidăriile
executate cu elemente din BCA din grupa 1, valorile rezistenţelor caracteristice la forfecare în rost
orizontal se vor lua din tabelul 2.5.c.
Rezistenţa unitară caracteristică la forfecare în rost orizontal fvk a zidărie cu elemente
pentru zidărie din argilă arsă din grupa 1 Tabelul 2.5.a
fb Efort unitar de compresiune σd (N/mm2)
N/mm Mortar 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
2
10.0 M10 0.340 0.368 0.382 0.396 0.410 0.424 0.438 0.452 0.466 0.480
M5/2. 0.240 0.280 0.320 0.360 0.400
5
M1 0.140 0.180 0.220 0.260 0.300 0.340 0.380 0.420 0.460
7.5 M10 0.269 0.283 0.297 0.311 0.325 0.339 0.353 0.367 0.381 0.395
M5/2. 0.240 0.280
5
M1 0.140 0.180 0.220 0.260 0.300
5.0 M5/2. 0.184 0.198 0.212 0.226 0.240 0.254 0.268 0.282 0.296 0.310
5
M1 0.140 0.180

MASTER AN II, SEM I
Rezistenţa unitară caracteristică la forfecare în rost orizontal fvk a zidăriei

cu elemente pentru zidărie din argilă arsă din grupa 2, Tabelul 2.5.b
N/mm2 Mortar
0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
10.0 M10 0.319 0.332 0.345 0.358 0.371 0.384 0.397 0.410 0.423 0.436
M5/2.5 0.240 0.280 0.320
M1 0.140 0.180 0.220 0.260 0.300 0.340 0.380
7.5 M10 0.243 0.256 0.269 0.282 0.295 0.308 0.321 0.334 0.347 0.360
M5/2.5 0.240
M1 0.140 0.180 0.220 0.260
5.0 M5/2.5 0.166 0.179 0.192 0.205 0.218 0.231 0.244 0.257 0.270 0.283
M1 0.140
Rezistenţa unitară caracteristică la forfecare în rost orizontal fvk a zidăriei
cu elemente pentru zidărie din beton celular autoclavizatTabelul 2.5.c
N/mm Mortar 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
2
5.0 M5/2. 0.184 0.198 0.212 0.226 0.240 0.254 0.268 0.282 0.296 0.310
5
M1 0.140 0.180
4.0 M5/2. 0.150 0.164 0.178 0.192 0.206 0.220 0.234 0.248 0.262 0.276
5
M1 0.140
3.5 M5/2. 0.133 0.147 0.161 0.175 0.189 0.203 0.217 0.231 0.245 0.259
5
M1
b). Rezistenţa unitară de proiectare a zidăriei la forfecare în rost orizontal
Rezistenţa unitară de proiectare a zidăriei la forfecare în rost orizontal, fvd, se va calcula cu
formula:

MASTER AN II, SEM I
f vk
f vd = m z
γM
în care:
• coeficientul de siguranţă pentru material γM se va lua la fel ca si la solicitarea de
compresiune.;
• coeficientul condiţiilor de lucru mz se va lua la fel ca si la solicitarea de compresiune.;
2.1.5. Rezistenţa la întindere din încovoiere perpendicular pe planul zidăriei

În cazul solicitării la încovoiere, produsă de forţe perpendiculare pe planul zidăriei, vor fi luate
în considerare rezistenţele corespunzătoare următoarelor situaţii de rupere:
• rezistenţa la încovoiere după un plan de rupere paralel cu rosturile orizontale, fx1;
• rezistenţa la încovoiere după un plan de rupere perpendicular pe rosturile orizontale, fx2.
Figura 2.2: Ruperea zidăriei încovoiate perpendicular pe planul peretelui

(a) Plan de rupere paralel (b) Plan de rupere perpendicular
cu rosturile orizontale, fx1 pe rosturile orizontale, fx2
a).Rezistenţele unitare caracteristice la întindere din încovoiere perpendicular pe planul
zidăriei
Rezistenţele unitare caracteristice la întindere din încovoiere ale zidăriei, fxk1 şi fxk2, vor fi obţinute
din rezultatele încercărilor pe zidărie .

MASTER AN II, SEM I
În cazul în care nu sunt disponibile date experimentale valorile rezistenţelor unitare caracteristice
la încovoiere ale zidăriei, cu toate rosturile complet umplute, realizată cu mortar pentru zidărie
pentru utilizare generală (G), fxk1 şi fxk2, în N/mm2, se vor lua din tabelul 2.6..
Rezistenţe unitare caracteristice la încovoiere perpendicular pe planul zidăriei, Tabelul 2.6.
Rezistenţa medie a
Tipul elementelor mortarului
M10*,M5 M2.5
fxk1 fxk2 fxk1 fxk2
Argilă arsă, pline sau cu 0.240 0.480 0.180 0.360
perforaţii verticale
Beton celular autoclavizat 0.080 0.160 0.065 0.130
*
Mortarul M10 nu se foloseşte pentru elemente cu fmed = 5 N/mm2 şi pentru elemente din
BCA
În cazul zidăriilor cu rosturi verticale de tip "nut şi feder", rezistenţele caracteristice la încovoiere
fxk1 şi fxk2 vor fi declarate de producător.
b). Rezistenţele unitare de proiectare la întindere din încovoiere perpendicular pe planul
zidăriei
Rezistenţele de proiectare la întindere din încovoiere, perpendicular pe planul peretelui ale
zidăriei se vor calcula cu formulele:
f xk1
f xd1 = m z
γM
f xk 2
f xd 2 = m z
γM
în care
• coeficientul de siguranţă pentru material, γM , se va lua la fel ca si la solicitarea de
compresiune.;
• coeficientul condiţiilor de lucru, mz, se va lua la fel ca si la solicitarea de compresiune.;
2.2. Proprietăţi de deformabilitate ale zidăriei.

2.2.1. Relaţia efort unitar – deformaţie specifică (σ - ε)
Pentru calculul rezistenţei secţiunilor elementelor structurale şi nestructurale din zidărie, se
foloseşte o lege (relaţia efort unitar - deformaţie specifică) de tip elasto-plastic cu ductilitate
limitată şi fără rezistenţă la întindere, care poate avea una dintre următoarele forme:

MASTER AN II, SEM I
• liniar - parabolică;
• parabolic - dreptunghiulară;
• dreptunghiulară.
Figura 2.3 Relaţia efort-deformaţie pentru zidăria solicitată la compresiune axială
Pentru simplificarea relaţiilor de calcul, în Codul CR6-2006, se foloseşte relaţia σ - ε de formă

dreptunghiulară, cu precizările care sunt date în text pentru fiecare caz în parte.
Valoarea deformaţiei specifice ultime (εuz) se va lua după cum urmează:
• pentru elemente din argilă arsă din grupa 1 : εuz = 3.0‰;
• pentru elemente din argilă arsă cu goluri verticale din grupa 2 : εuz = 2.0‰;
• pentru elemente din argilă arsă cu goluri verticale din grupa 2S: valoarea εuz va fi declarată de
producător ;
• pentru elemente din BCA : εuz = 2.0‰
• pentru elemente cu goluri din beton obişnuit: εuz = 3.0‰
• pentru elemente cu goluri din beton uşor: εuz = 2.0‰

MASTER AN II, SEM I
2.2.2. Modulul de elasticitate al zidăriei

2.2.2.1. Modulul de elasticitate longitudinal
Pentru calculul deformaţiilor longitudinale ale elementelor structurale şi nestructurale din zidărie
simplă se folosesc, în funcţie de situaţia de proiectare respectivă, următoarele valori ale modulului
de elasticitate longitudinal:
• modulul de elasticitate secant de scurtă durată, Ez;
• modulul de elasticitate de lungă durată, Ez,ld.
a). Modulul de elasticitate secant de scurtă durată Ez.
În absenţa valorilor determinate conform (2), modulul de elasticitate secant de scurtă durată al
zidăriei nearmate (Ez), executată cu elemente pentru zidărie din grupele 1 şi 2, cu mortar pentru
zidărie pentru utilizare generală (G), cu toate rosturile complet umplute cu mortar, va fi luat din
tabelul 2.7., în funcţie de rezistenţa caracteristică a zidăriei la compresiune fk.
Valorile modulului de elasticitate secant de scurtă durată al zidăriei (Ez), Tabelul 2.7.
Zidărie cu Zidărie cu
Tipul calculului elemente din elemente
(situaţia de proiectare) argilă arsă din BCA
sau din beton
Stabilirea caracteristicilor 1000 fk 850 fk
dinamice
Deformaţii în ULS 500 fk 400 fk
Deformaţii în SLS (numai 800 fk 650 fk
pentru sisteme static
nedeterminate)
În cazul zidăriei simple cu armături în rosturile orizontale valorile Ez stabilite ca mai sus vor
fi majorate cu 10%.
Modulul de elasticitate echivalent de scurtă durată al zidăriei confinate (ZC) şi al zidăriei cu
inimă armată (ZIA) se va calcula cu relaţia
E z Iz + E bIb
E ZC ( ZIA ) =
Iz + Ib
unde
• Ez şi Eb - modulii de elasticitate longitudinali ai zidăriei şi betonului;
• Iz şi Ib - momentele de inerţie ale secţiunilor de zidărie şi de beton,
calculate în raport cu axele principale de inerţie ale peretelui.

MASTER AN II, SEM I
În cazul zidăriei confinate si cu armături în rosturile orizontale (ZC+AR), valorile date de

relaţia (4.7) se vor majora cu 10%.
b). Modulul de elasticitate de lungă durată Ez,ld

Se va determina din valoarea modulului secant de scurtă durată Ez , redusă conform relaţiei
(4.8), pentru a ţine cont de efectele curgerii lente,:
Ez
E z , ld =
1+ Φ
∞
unde
• Φ∞ - coeficientul final de curgere lentă dat în tabelul 4.9.
2.2.2.2. Modulul de elasticitate transversal

Modulul de elasticitate transversal, Gz, pentru zidăria nearmată, cu elemente pentru zidărie din
toate grupele (1, 2, 2S), se determină cu relaţia:
Gz = 0.4 Ez
unde
• Ez - modulul de elasticitate secant de scurtă durată, cu valorile corespunzătoare situaţiei de
proiectare respective;
În lipsa unor date mai exacte, stabilite prin încercări, modulul de deformaţie transversală
echivalent pentru pereţii de zidărie confinată (ZC) şi pereţii de zidărie cu inimă armată (ZIA) se
va calcula cu relaţia:
GZC(ZIA) = 0,40 EZC(ZIA)
2.3. Proprietăţile fizice ale zidăriei

Următoarele proprietăţi fizice ale zidăriei sunt relevante pentru obiectul Codului:
• curgerea lentă;
• variaţiile de volum datorate modificărilor umidităţii;
• dilatarea termică.
Valorile de proiectare ale acestor proprietăţi trebuie să fie determinate prin încercări.

MASTER AN II, SEM I
În absenţa unor date mai exacte, valorile de proiectare respective vor fi luate, orientativ, în limitele
indicate în tabelul 2.8.
Valorile principalelor proprietăţi fizice ale zidăriei Tabelul 2.8.
Valoarea ultimă
Coeficientul de de umflare la Coeficientul de
Tipul elementului curgere lentă umiditate sau dilatare termică,
pentru zidărie finală Φ∞ contracţia αtz, 10-6/1oC
mm/m
Domeniul de variaţie (valoare de referinţă)
Ceramice(*) 0,5 ÷ 1,5 -0,2 ÷ +1,0 4 ÷ 8 (5 x 10-6)
Beton greu şi piatră
1,0 ÷ 2,0 -0,6 ÷ –0,1 6 ÷ 12
artificială
Beton cu agregate
1,0 ÷ 3,0 -1,0 ÷ –0,2 8 ÷ 12
uşoare
Beton celular
1,0 ÷ 2,5 -0,4 ÷ +0,2 7 ÷ 9 (8 x 10-6)
autoclavizat
2.4. Durabilitatea zidăriei

2.4.1. Generalităţi
Clădirile din zidărie vor fi proiectate astfel încât să aibă durabilitatea necesară pentru a fi utilizate
în conformitate cu cerinţele şi cu durata de exploatare stabilite prin tema de proiectare, în
condiţiile specifice ale mediului înconjurător.
2.4.2. Clasificarea condiţiilor de mediu înconjurător
2.4.2.1. Condiţii de microclimat de expunere
La proiectarea clădirilor din zidărie vor fi luate în considerare condiţiile de microclimat la care va
fi expusă zidăria în timpul exploatării.
Pentru stabilirea condiţiilor de microclimat de expunere ale zidăriei, se va ţine seama şi de:
• efectul finisajelor şi al placajelor de protecţie;
• modul în care detaliile de finisaj împiedică menţinerea/acumularea apei pe faţade.
Condiţiile de microclimat de expunere a zidăriei terminate se încadrează în clase de expunere,
definite după cum urmează:
• MX1 – mediu ambiant uscat;
• MX2 – expus la umiditate sau umezire;
• MX3 – expus la umezire cu cicluri de înghet-dezgheţ;

MASTER AN II, SEM I
• MX4 – expus la aer saturat de sare, apa de mare sau alte ape cu săruri;
• MX5 – mediu ambiant chimic agresiv;
Pentru determinarea clasei de expunere se vor lua în considerare:
• factorii climatici specifici ai amplasamentului:
- ploaia şi zăpada;
- acţiunea simultană a vântului cu ploaia;
- variaţiile de temperatură;
- variaţiile umidităţii relative;
• severitatea expunerii la umezire;
• expunerea la cicluri îngheţ/dezgheţ;
• prezenţa compuşilor/substanţelor chimice care, în contact cu apa, pot conduce la reacţii
care afectează integritatea zidăriei.
2.4.3. Durabilitatea componentelor zidăriei

2.4.3.1. Elemente pentru zidărie
Elementele pentru zidărie vor fi suficient de durabile pentru a rezista, în condiţiile relevante de
expunere, pe toată durata de exploatare proiectată a clădirii.
În cazul zidăriilor aparente se vor respecta prevederile documentului normativ de referinta SR EN
771-1 privind condiţiile de folosire a elementelor pentru zidărie în funcţie de densitatea acestora.
2.4.3.2. Mortar
Mortarul pentru zidărie va fi suficient de durabil pentru a rezista, în condiţiile relevante de
microclimat de expunere, pe toată durata de exploatare proiectată a clădirii şi nu va conţine
componenţi care pot avea efect dăunător asupra proprietăţilor sau durabilităţii mortarului, oţelului
sau altor materiale cu care se află în contact.
2.4.3.3. Oţel pentru armături
Oţelul pentru armături, înglobat în beton sau în mortar, va fi suficient de durabil, astfel că, atunci
când este pus în operă în condiţiile prevăzute la capitolul 8, să reziste la condiţiile locale de
expunere pe toată durata de exploatare proiectată a clădirii.
Pentru asigurarea durabilităţii se va folosi oţel pentru beton armat (oţel carbon), protejat prin
măsurile date în continuare, sau oţel rezistent la coroziune.

MASTER AN II, SEM I
Pentru clasa de expunere MX1, oţelul poate fi neprotejat (cu excepţia zidăriei de placaj).
Pentru clasele de expunere MX2 şi MX3, protecţia oţelului se poate realiza prin:
• înglobare în mortar sau beton;
• galvanizare;
• acoperire cu răşini epoxidice;
sau printr-o combinaţie a acestor procedee.
Protecţia armăturilor prin înglobare în mortar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• tipul şi marca minimă a mortarului vor fi:
- mortar de ciment-var M5 - pentru încăperi cu umiditate relativă interioară permanentă
a aerului ≤ 60%;
- mortar de ciment cu adaos de plastifianţi M10 - pentru încăperi cu umiditate relativă
interioară permanentă a aerului > 60%;
• acoperirea laterală cu mortar a barelor dispuse în rosturile orizontale va fi ≥ 20 mm la
pereţii care se tencuiesc ulterior şi ≥ 35 mm la pereţii care rămân netencuiţi; grosimea stratului de
protecţie va fi sporită până la 45 mm în cazul pereţilor care trebuie să rămână netencuiţi (zidărie
aparentă sau de placaj), în condiţiile de expunere MX4 şi MX5;
• zidăria va fi tencuită cu mortar ≥ M2.5.
Protecţia armăturilor din elementele de confinare prin înglobare în beton se asigură prin
prevederea în proiecte a unui strat de acoperire minim a cărui grosime va corespunde cerinţelor
din documentul normativ de referinta STAS 10107/0-90, Art.6.1.
Protecţia prin galvanizare se va realiza cu o acoperire de zinc de minimum
900 g/ m2 sau cu o acoperire de zinc de minimum 60 g/m2 completată cu o acoperire cu răşină
epoxidică cu grosime medie recomandată 100 μm. Oţelul va fi galvanizat după fasonare.
2.4.3.4. Durabilitatea betoanelor

Pentru betoanele care intră în alcătuirea clădirilor de zidărie se vor avea în vedere prevederile
generale referitoare la durabilitate prezentate in documentul normativ de referinta STAS 10107/0-
90, NE 012-99 şi măsurile specifice din prezentul Cod.
2.4.3.5. Straturi de rupere a capilarităţii-hidroizolatii

MASTER AN II, SEM I
Straturile pentru ruperea capilarităţii vor avea durabilitatea corespunzătoare tipului de clădire la
care se utilizează şi condiţiilor de mediu respective; ele vor fi alcătuite din materiale care să nu
poată fi străpunse la utilizare şi vor fi capabile să reziste la eforturile mecanice fără să favorizeze
producerea condensului.
Straturile pentru ruperea capilarităţii pot fi realizate din :
• materiale plastice;
• tencuieli hidrofuge.
2.4.3.6. Elemente de legătură pentru pereţi
Elementele de legătură pentru pereţi şi prinderile lor vor fi capabile să reziste la acţiunea relevantă
a mediului înconjurător şi la mişcările relative între straturi. Ele vor avea rezistenţă la coroziune
corespunzătoare mediului în care sunt utilizate.
Elementele de ancorare ale placajelor din zidărie sau ale stratului exterior al faţadelor ventilate
(cu gol de aer) vor fi executate din oţel inoxidabil.
2.4.3.7. Eclise, scoabe şi corniere

Eclisele, ancorele, scoabele şi cornierele înglobate în zidărie vor avea rezistenţă la coroziune
corespunzătoare condiţiilor de mediu în care sunt utilizate. Protecţia acestora se va realiza cu orice
procedeu recunoscut în practica curentă pentru condiţii de mediu similare.
2.4.4. Durabilitatea zidăriei aflată sub nivelul terenului

Zidăria aflată sub nivelul terenului va fi proiectată astfel încât să nu fie afectată defavorabil de
condiţiile terenului sau va fi protejată în mod corespunzător.
În acest scop:
• se vor lua măsuri pentru a proteja zidăria de efectele umezelii provenite din contactul cu
pământul, mai ales împotriva propagării umidităţii prin capilaritate;
• în cazul în care, prin studiul geotehnic efectuat pe amplasament, se constată că terenul
conţine substanţe chimice care pot afecta integritatea şi durabilitatea zidăriei, aceasta va fi
proiectată din materiale rezistente la aceste substanţe sau va fi protejată corespunzător (de
exemplu, cu tencuieli rezistente la acţiunile chimice respective).

MASTER AN II, SEM I
3. CALCULUL CLĂDIRILOR CU PEREŢI

STRUCTURALI DIN ZIDĂRIE
3.1. Principii generale de calcul

Zidăria este un material neomogen, anizotrop şi caracterizat de comportare inelastică chiar pentru
niveluri reduse de solicitare. Realizarea unui model mathematic de calcul care să ia în considerare
toate aceste particularităţi şi, în acelaşi timp, să poată fi aplicat cu uşurinţă în proiectarea curentă
este practic imposibilă.
Pentru proiectarea structurilor clădirilor curente, definite in Codul CR6 si P100-2006,
determinarea eforturilor şi deformaţiilor în elementele de zidărie, se poate face utilizând un model
de calcul, suficient de precis, bazat pe următoarele ipoteze simplificatoare:
• zidăria este un material presupus omogen, izotrop şi cu răspuns elastic până în stadiul ultim;
• caracteristicile secţionale ale pereţilor de zidărie se determină pentru secţiunea brută
(nefisurată);
• pentru aplicaţiile curente, rezultatele calculelor obţinute prin modelele bazate pe ipotezele de
mai sus, se afectează cu factori de corecţie stabiliţi astfel încât să se obţină o concordanţă cât mai
bună cu datele rezultate din încercări.
Modelul de calcul pentru determinarea eforturilor secţionale şi a rezistenţei de proiectare a
pereţilor (elementelor) de zidărie trebuie să reprezinte în mod adecvat proprietăţile de rezistenţă,
de rigiditate şi de ductilitate ale întregului sistem structural.
3.2. Calculul structurilor la încărcări verticale

3.2.1. Modelul de calcul pentru încărcări verticale
Pereţii structurali din zidărie sunt elemente verticale ale suprastructurii clădirii care preiau, în
principal, încărcările de tip gravitaţional aduse de planşee şi le transmit terenului de fundare prin
intermediul infrastructurii.
Pentru calculul sub acţiunea încărcărilor verticale, pereţii structurali sunt consideraţi console
rezemate la nivelul planşeului peste subsol (în cazul clădirilor cu subsol) sau la faţa superioară a
fundaţiilor (în cazul clădirilor fără subsol).
Pereţii din zidărie pot fi solicitaţi, simultan cu încărcările verticale, şi de încărcări orizontale, cu
caracter local, care acţionează perpendicular pe planul peretelui:

MASTER AN II, SEM I
• încărcări din acţiunea cutremurului, pentru toţi pereţii structurali şi nestructurali;

• încărcări date de presiunea vântului, pentru pereţii exteriori din elevaţia clădirii;
• încărcări date de împingerea pământului, pentru pereţii de contur de la subsol (aceste
încărcări vor include şi eventualele suprasarcini pe terenul din imediata vecinătate a clădirii);
• forţe datorate împingerilor produse de bolţi, arce, sau şarpante;
• încărcări de exploatare (mobiler sau echipamente/instalaţii suspendate pe console,
împingerea oamenilor în spaţii aglomerate, etc).
Modelul de calcul trebuie să ţină seama de:
• particularităţile modului de aplicare a încărcărilor verticale;
• excentricităţile corespunzătoare momentelor încovoietoare produse de încărcările
orizontale perpendiculare pe planul peretelui;
• zvelteţea peretelui.
3.2.2. Metode de calcul pentru încărcări verticale

3.2.2.1.Determinarea forţelor axiale de compresiune în pereţii structurali
Forţa axială de compresiune într-o secţiune de calcul a unui perete structural se compune din:
• suma încărcărilor aplicate pe zonele aferente ale planşeelor aflate peste nivelul secţiunii de
calcul;
• greutatea proprie a porţiunii de perete aflată peste nivelul secţiunii de calcul
În cazul planşeelor alcătuite din plăci de beton armat care transmit încărcările pe două direcţii,
indiferent de tehnologia de realizare (monolit, prefabricat din panouri mari, mixt- predale cu
suprabetonare), pereţii preiau încărcările aplicate pe porţiunile de placă aferente, determinate de
bisectoarele unghiurilor formate de laturile plăcilor (l1 ≤ l2).
Aceste încărcări se consideră uniform distribuite pe lungimea peretelui respectiv la care, în cazul
pereţilor cu goluri de uşi şi/sau ferestre, se adaugă câte ½ din lăţimea golurilor care mărginesc
peretele.
În cazul pereţilor în formă complexă T,L,I, se consideră că, prin legătura creată prin ţeserea
zidăriei sau prin stâlpişorii de beton de la intersecţii sau ramificaţii, se realizează o distribuţie
uniformă a intensităţii forţelor de compresiune pe întreaga suprafaţă a peretelui (figura 3.1a)

MASTER AN II, SEM I
În cazul planşeelor de beton armat care descarcă pe o singură direcţie (fâşii pline sau cu goluri)
sau în cazul planşeelor cu grinzi metalice sau din lemn, se consideră că încărcările se transmit atât
pereţilor pe care acestea reazemă cât şi zonelor active la compresiune ale pereţilor transversali
(tălpilor) (figura 3.1b).
Figura 3.1. Încărcări verticale pe pereţii structurali date de planşee

(a) Planşeu din beton armat monolit (b) Planşeu din elemente liniare (beton, oţel, lemn)
Pentru încărcările concentrate sau pentru încărcările distribuite aplicate numai pe anumite zone ale
peretelui se admite că repartizarea eforturilor în perete se face după linii înclinate la 30o faţă de
verticală ca în figura 3.2a . În cazul pereţilor cu goluri traseul de descărcare se modifică conform
figurii 3.2b.
Figura 3.2. Încărcări verticale concentrate pe pereţii structurali

(a) Cazul curent (b) Devierea traseului de descărcare în vecinătatea golurilor
În situaţiile curente se admite că rezultanta încărcărilor verticale se aplică în centrul de greutate al
secţiunii active a peretelui. În cazul în care distanţa dintre centrul de greutate al încărcărilor
verticale şi centrul de greutate al secţiunii orizontale a peretelui este relativ importantă (cazul
clădirilor cu balcoane/bowindow-uri cu deschideri mari, dispuse pe o singură latură a clădirii, de

MASTER AN II, SEM I
exemplu) şi dacă efectul excentricităţilor nu se echilibrează pe ansamblul structurii, este necesar să

se evalueze eforturile suplimentare rezultate din această situaţie.
Figura 3.3. Încărcări verticale excentrice pe pereţii structurali
3.2.2.2. Determinarea excentricităţilor de aplicare a încărcărilor verticale

În clădirile din zidărie, încărcările verticale aduse de planşee, considerate, de regulă, că se transmit
către fundaţii ca forţe axiale în pereţi, sunt asociate, în realitate, unor excentricităţi care provin din
mai multe surse:
• alcătuirea constructivă a structurii, care poate implica deviaţii ale fluxului forţelor verticale
de la un nivel la altul;
• existenţa unor imperfecţiuni de execuţie, inevitabile – în anumite limite - în practica
curentă, în ceea ce priveşte geometria structurii, omogenitatea materialelor structurii, poziţiile
relative ale subansamblurilor/elementelor structurii;
• efectele unor încărcări cu caracter local, de intensitate mai mică, dar nu neglijabilă, decât
cea a încărcărilor permanente sau a forţelor seismice.
Efectele acestor excentricităţi se concretizează în momente încovoietoare suplimentare, care
solicită peretele perpendicular pe planul de rezistenţă/rigiditate maxime şi care, în anumite
condiţii, pot periclita rezistenţa şi stabilitatea peretelui.

MASTER AN II, SEM I
În calculele curente de dimensionare/verificare, efectele excentricităţilor, din toate categoriile

menţionate mai sus, se introduc prin coeficienţi de reducere a capacităţii teoretice de rezistenţă
calculată pentru încărcările "ideal" axiale.
3.2.2.3. Excentricităţi provenite din alcătuirea structurii.

Excentricităţile provenite din alcătuirea structurii se produc în zonele în care se produce transferul
forţelor verticale de la un etaj la altul şi se datorează :
• suprapunerii excentrice pe verticală a pereţilor la etajele adiacente;
• rezemării excentrice a planşeelor pe perete;
• rezemării pe perete a unor planşee cu deschideri şi încărcări diferite.
Momentele încovoietoare rezultate din excentricităţile menţionate, variază liniar pe înălţimea
peretelui între valoarea maximă la partea superioară a peretelui şi zero, la partea inferioară a
peretelui.
Figura 3.4. Excentricităţi provenite din alcătuirea structurii

• pentru încărcarea orizontală din vânt, ph este forţa uniform distribuită, aferentă fâşiei
respective;
• pentru încărcările orizontale din cutremur, ph este forţa medie pe înălţimea etajului
respective, calculată conform Codului P 100-1/2006, Cap.10

MASTER AN II, SEM I
Figura 3.5. Model simplificat de calcul pentru încărcări perpendiculare pe planul peretelui la
clădiri etajate
Excentricitatea datorată tuturor încărcărilor verticale aplicate peste nivelul de calcul, provenită din
modul de alcătuire a structurii, se determină cu relaţia:
N 1 d 1 + ΣN 2 d 2
e =
i0 N 1 + ΣN 2
unde:
• N1 – încărcarea transmisă de peretele de la etajul superior;
• d1 – excentricitatea cu care este aplicată încărcarea N1;
• N2 - încărcările aduse de planşeul/planşeele care reazemă direct pe perete;
• d2 – excentricităţile cu care sunt aplicate încărcările N2.
3.2.2.4. Excentricităţi datorate imperfecţiunilor de execuţie (excentricitate accidentală)

Excentricitatea accidentală a forţelor verticale (ea) poate fi cauzată de următoarele categorii de
imperfecţiuni de execuţie:
• deplasarea relativă a planurilor mediane ale pereţilor de la două niveluri adiacente;
• abaterile de la valoarea nominală a grosimii pereţilor;
• abaterile de la poziţia verticală a peretelui;
• neomogenitatea materialelor.
În calcule, excentricitatea accidentală se va introduce cu cea mai mare dintre valorile:
t
• ea = ≥ 1.0cm
30

MASTER AN II, SEM I
h et
• ea = ≥ 1.0cm
300
unde:
• t - grosimea peretelui;
• het - înălţimea etajului.
3.2.2.5. Excentricitatea datorată momentelor încovoietoare produse de forţele orizontale

perpendiculare pe planul peretelui
Pentru determinarea excentricităţii de calcul, momentele încovoietoare Mhm(i) produse de forţele
orizontale din vânt sau cutremur pot fi calculate simplificat cu relaţia (6.8) de la 6.4.2. din CR6.
Excentricitatea forţei verticale corespunzătoare momentelor Mhm(i) este dată de relaţia
M hm ( i )
• e hm ( i ) =
N1 + ΣN 2
unde
• N1 - încărcarea transmisă de peretele superior;
• ΣN2 - suma reacţiunilor planşeelor care reazemă pe peretele care se verifică
3.3. Calculul capacitati de rezistenţei de proiectare a pereţilor de zidărie

3.3.1.Condiţii generale de calcul
3.3.1.1.Modelul de calcul.
Modelul de calcul pentru determinarea rezistenţei de proiectare a pereţilor (elementelor) de

zidărie trebuie să ţină seama de:
• geometria peretelui;
forma secţiunii transversale;
raportul înălţime / grosime;
existenţa unor zone slăbite (şliţuri, nişe,etc).
• condiţiile de rezemare pe contur ale peretelui;
o modul de fixare la nivelul planşeelor;
o modul de fixare laterală;

MASTER AN II, SEM I
o efectele golurilor asupra condiţiilor de rezemare.

• condiţiile particulare de aplicare a încărcărilor;
o excentricităţile de aplicare rezultate din alcătuirea constructivă;
o excentricităţile rezultate din imprecizia de execuţie (inclusiv din neuniformitatea
proprietăţilor materialelor);
o efectele încărcărilor de lungă durată.
• proprietăţile de rezistenţă şi de deformabilitate ale zidăriei;
o legea constitutivă a zidăriei σ-ε;
o proprietăţile reologice ale zidăriei;
o compatibilitatea deformaţiilor specifice ultime ale zidăriei şi betonului (în cazul
clădirilor din zidărie armată - ZC, ZC+AR, ZIA).
• condiţiile probabile de execuţie.
Rezistenţa de proiectare a pereţilor structurali se determină pentru:
a.) solicitările secţionale datorate sistemelor de forţe care acţionează în planul median al
peretelui:
• forţa axială (NRd);
• moment încovoietor (MRd);
• forţă tăietoare (VRd);
• forţă de lunecare verticală în pereţii cu secţiuni compuse (VLhd);
b.) solicitările secţionale datorate forţelor care acţionează perpendicular pe planul median al
peretelui:
• moment încovoietor în plan paralel cu rosturilor orizontale (MRxd1);
• moment încovoietor în plan perpendicular pe rosturile orizontale (MRxd2).
3.3.1.2. Ipoteze de calcul
Rezistenţa de proiectare a pereţilor de zidărie se determină în raport cu starea limită ultimă
(ULS).
Determinarea eforturilor şi deformaţiilor din elementele de zidărie, se face pe baza următoarelor
ipoteze:
• ipoteza secţiunilor plane;

MASTER AN II, SEM I
• rezistenţa la întindere a zidăriei pe direcţie perpendiculară pe rostul orizontal este nulă;

• relaţia efort unitar - deformaţie specifică este dreptunghiulară pentru calculul la
starea limită ultimă (ULS)-domeniu elastic;
• relaţia efort unitar – deformaţie specifică este triunghiulară pentru calculul la starea
limită de serviciu (SLS).
3.3.1.3.Caracteristici geometrice ale secţiunii orizontale a peretelui

Dimensiunile secţiunii transversale a pereţilor de zidărie, folosite pentru calcul, sunt dimensiunile
"nete" (perete netencuit) .
Pereţii cu goluri cu dimensiunea maximă ≤ 0.2 lw pot fi consideraţi în calcul ca pereţi plini, dacă
golul este situat în treimea mijlocie a înălţimii nivelului iar plinurile de zidărie până la marginile
peretelui sunt cu cel puţin 20% mai mari decât valorile minime .
Golurile din tălpi cu dimensiunea maximă ≤ h/4 pot fi neglijate iar golurile cu dimensiune > h/4
vor fi considerate margini ale tălpii.
3.3.2. Capacitatea de rezistenţa de proiectare a pereţilor la forţă axială

Grosimea pereţilor structurali pentru care se aplică prevederile acestui capitol, trebuie să
satisfacă următoarele cerinţe:
• pentru pereţi din zidărie armată (ZC, ZC+AR, ZIA): coeficientul de zvelteţe hef/t ≤ 20;
• pentru pereţi din zidărie nearmată (ZNA): coeficientul de zvelteţe hef/t ≤ 16;
unde hef este înălţimea efectivă a peretelui
Pentru pereţii din zidărie, nearmată sau armată, solicitaţi la compresiune axială, deformaţia
specifică maximă în zidărie (scurtare) se va lua εmax = -2‰.
3.3.2.1. Capacitatea de rezistenţa la compresiune a pereţilor din zidărie nearmată (ZNA) cu
elemente din argilă arsă
Capacitatea de rezistenţa de proiectare la compresiune centrică pentru un element din ZNA
cu secţiune oarecare, se va determina cu relaţia
NRd = Φi (m)A fd
unde:

MASTER AN II, SEM I
• Φi(m) - coeficientul de reducere a rezistenţei datorită efectului zvelteţei elementului şi

efectului excentricităţilor de aplicare a încărcărilor în secţiunile extreme (Φi) şi, respectiv, în
secţiunea de la ⅔ din înălţimea elementului măsurată de la bază (Φm);
• A - aria secţiunii transversale a elementului;
• fd - rezistenţa de proiectare la compresiune a zidăriei.
În cazul pereţilor de zidărie cu secţiune dreptunghiulară, rezistenţa de proiectare la compresiune
centrică se calculează, de regulă, pentru unitatea de lungime a peretelui. Ecuaţia devine:
NRd(l) = Φi(m) t fd
unde:
• t – grosimea peretelui;
• NRd(l) - rezistenţa de proiectare a peretelui dreptunghiular pe unitatea de lungime.
3.3.2.1.1. Determinarea coeficientului de reducere a rezistenţei ΦI-(sus si jos in articulatie)

Coeficientul de reducere a rezistenţei în secţiunile de la extremităţile peretelui (Φi) - sus şi jos in
articulatie- depinde numai de excentricitatea de aplicare a încărcărilor şi se va determina cu
relaţia:
e
Φ =1− 2 i
i t
unde
• t – grosimea peretelui;
• ei - excentricitatea de calcul, în raport cu planul peretelui, în secţiunea de la extremitatea
peretelui (sus/jos) în care se face verificarea, calculată cu relaţia:
e i = e 0 i + e hi + e a ≥ 0.05t
cu notaţiile:
• ei0 - excentricitatea datorată tuturor încărcărilor aplicate peste nivelul de calcul
• ehi - excentricitatea datorată forţelor aplicate perpendicular pe planul peretelui -de exemplu
din vint;
• ea - excentricitatea accidentală

MASTER AN II, SEM I
3.3.2.1.2.Determinarea coeficientului de reducere a rezistenţei Φm (pe treimea de mijloc)

Pentru zidăriile executate cu elemente din argilă arsă, cu mortar pentru utilizare generală (G), cu
toate rosturile complet umplute, coeficientul de reducere a rezistenţei Φm va fi luat din tabelul 6.1,
în funcţie de rapoartele hef/t şi emk/t în care emk este excentricitatea de calcul în zona centrală a
peretelui (la ⅔ het, măsurată de la baza peretelui) calculată cu relaţia:
emk = em + ek
în care
2
e = ei0 + e ±e
m 3 hm a
şi
e
e = 0.002Φ h m
k ∞ ef t
unde
• hef - înălţimea efectivă a peretelui
• ei0 - excentricitatea în secţiunea de sus a peretelui
• ehm - excentricitatea datorată efectului încărcărilor orizontale, în secţiunea de la ⅔ din
înălţimea peretelui,
• ea - excentricitatea accidentală determinată;
• ek - excentricitatea datorată curgerii lente;
• Φ∞ - coeficientul de curgere lentă

MASTER AN II, SEM I
Valorile coeficientului Φm Tabelul 3.1

Zvelteţea Excentricitatea relativă emk/t
hef/t 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30
5 0.89 0.79 0.69 0.59 0.49 0.39
6 0.88 0.78 0.68 0.58 0.48 0.38
7 0.88 0.77 0.67 0.57 0.47 0.37
8 0.86 0.76 0.66 0.56 0.45 0.35
9 0.85 0.75 0.65 0.54 0.44 0.34
10 0.84 0.73 0.63 0.53 0.42 0.32
11 0.82 0.72 0.61 0.51 0.40 0.30
12 0.80 0.70 0.59 0.49 0.38 0.28
13 0.79 0.68 0.57 0.47 0.36 0.26
14 0.77 0.66 0.55 0.45 0.34 0.24
15 0.75 0.64 0.53 0.42 0.32 0.22
16 0.72 0.61 0.51 0.40 0.30 0.20
17 0.70 0.59 0.48 0.38 0.28 0.18
18 0.68 0.57 0.46 0.35 0.25 0.16
19 0.65 0.54 0.44 0.33 0.23 0.14
20 0.63 0.52 0.41 0.31 0.21 0.13
Excentricitatea ek poate fi neglijată în cazul zidăriilor cu elemente din argilă arsă.
3.3.2.1.3. Determinarea înălţimii efective a peretelui (hef)

Înălţimea efectivă a unui perete de zidărie (hef) se stabileşte în funcţie de dimensiunile panoului
(h, lw) şi de condiţiile de legătură ale acestuia cu elementele adiacente (planşee şi/sau pereţi
perpendiculari).
Pentru a fi considerate reazeme laterale, elementele care mărginesc peretele trebuie să aibă
rigiditate comparabilă cu cea a peretelui pe care îl rigidizează.
Un perete din zidărie poate fi considerat rigidizat dacă este legat, prin ţesere, cu un perete din
zidărie perpendicular care îndeplineşte următoarele condiţii:
• lungimea peretelui de rigidizare este ≥ 1/5 din înălţimea etajului;

MASTER AN II, SEM I
• grosimea peretelui de rigidizare este ≥ ½ din grosimea peretelui care este rigidizat;
• în cazul în care peretele de rigidizare are goluri în vecinătatea peretelui rigidizat, lungimea
acestuia trebuie să îndeplinească condiţiile din figura 3.6.
Φi
Φm
Φi
Figura 3.6. Rigidizarea unui perete cu pereţi transversali
Figura 3.7. Rigidizarea pereţilor cu pilaştri din zidărie

Înălţimea efectivă (hef) a unui perete de zidărie va fi calculată cu relaţia :
hef = ρn h
unde
• ρn (n = 2÷4) - coeficient care ţine seama de condiţiile de rezemare pe contur şi
de numărul laturilor peretelui care sunt rezemate/rigidizate;
• h - înălţimea liberă a peretelui;
• lw - lungimea secţiunii orizontale a peretelui.
Coeficienţii ρn se stabilesc după cum urmează:
• . Perete fixat cu planşeu de beton armat sau din lemn dispus pe ambele părţi:

MASTER AN II, SEM I
ρ2 = 0.75
• Perete fixat cu planşeu de beton armat sau din lemn dispus pe o singură parte
(perete exterior , de exemplu):
ρ2 = 1.00
În funcţie de condiţiile de fixare la nivelul planşeelor (ρ2) coeficienţii ρ3 (pentru perete rigidizat pe
o latură verticală) şi ρ4 (pentru perete rigidizat pe două laturi verticale) se determină conform
tabelul 3.2
Tabelul 3.2
Valori Valori ρ3 Valori ρ4
ρ2 h ≤ 3.5 lw h>3.5 lw h ≤ lw h > lw
12 12
ρ3 = 2
ρ4 = 2
0.75 ⎛h ⎞ ⎛ 3h ⎞
16 + ⎜⎜ ⎟⎟ 16 + ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ lw ⎠ lw ⎝ lw ⎠ lw
ρ 3 = 1 .5 ρ4 =
1 h 1 2h
ρ3 = 2
ρ4 = 2
1.00 ⎛ h ⎞ ⎛h ⎞
1 + ⎜⎜ ⎟⎟ 1 + ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ 3l w ⎠ ⎝ lw ⎠
3.3.2.2. Capacitatea de rezistenţa la compresiune a pereţilor din zidărie armată – ZC,

ZC+AR,ZIA
Rezistenţa pereţilor din zidărie armată se va calcula prin transformarea secţiunii mixte într-o
secţiune ideală de zidărie folosind coeficientul de echivalenţă.
Aria de beton armat a stâlpişorilor comprimaţi poate fi înlocuită cu o arie echivalentă de zidărie;
coeficientul de echivalenţă nech se ia egal cu raportul dintre valoarea de bază a rezistenţei de
proiectare la compresiune a betonului din stâlpişor (fcd*) redusă cu coeficientul condiţiilor de lucru
m = 0.75 şi rezistenţa de proiectare la compresiune a zidăriei (fd):
*
f cd
n ech = 0.75
fd
Calculul se va conduce apoi ca la 3.3.2.1.

Contribuţia armăturilor din stâlpişori (ZC, ZC+AR) şi din stratul median (ZIA) la preluarea
forţei de compresiune se va neglija.

MASTER AN II, SEM I
3.3.2.3. Capacitatea de rezistenţa a pereţilor la compresiune locală sub efectul încărcărilor

concentrate
Pentru un perete din ZNA, alcătuit cu elemente de zidărie din grupa 1, rezistenţa de proiectare la
compresiune locală datorită încărcărilor concentrate se va determina cu relaţia:
NRd,cl = β.Ab.fd
1 β 1.50
Excentricitatea de aplicare a forţei concentrate, faţă de planul median al peretelui, nu va depăşi ¼
din grosimea t a peretelui.
Forţa concentrată trebuie să fie aplicată pe o zidărie cu elemente de grupa 1 .
În cazul în care forţa concentrată este aplicată prin intermediul unui cuzinet cu rigiditate
satisfăcătoare efortul de compresiune sub forţa concentrată (σcl) nu trebuie să depăşească 1.5 fd în
cazul elementelor de zidărie din grupele 1 şi 2 şi fd în cazul elementelor de zidărie din grupa 2S.
NOTĂ.
Se poate considera că un cuzinet cu lăţimea egală cu grosimea peretelui, cu înălţimea de 200
mm şi cu lungimea de trei ori mai mare decât lungimea pe care este rezemată încărcarea are
rigiditatea necesară pentru a satisface aceste condiţii.
3.3.3. Capacitatea de rezistenţa de proiectare a pereţilor supuşi la încovoiere perpendicular

pe planul median
Pentru calculul rezistenţelor de proiectare la încovoiere perpendicular pe planul peretelui de
zidărie (MRxd1 şi MRxd2) se vor folosi rezistenţele de proiectare la întindere din încovoiere
perpendicular pe planul zidăriei, fxd1, fxd2, determinate cu relaţiile (4.5a) şi (4.5b).
Pentru pereţii de zidărie confinată şi armată în rosturile orizontale, la calculul momentului MRxd2
(cu plan de rupere perpendicular pe rosturile orizontale) se va ţine seama şi de armăturile din
rosturile orizontale care sunt ancorate corespunzător în stâlpişorii care mărginesc panoul.
Valorile MRxd1 şi MRxd2 (în Nmm) se calculează, pentru o bandă din perete de lăţime egală cu
1000 mm, cu relaţiile:
MRxd1 = Ww fxd1

MASTER AN II, SEM I
MRxd2 = Ww fxd2
unde
1000 t 2
• Ww = modulul de rezistenţă al peretelui (mm3) ;
6
• t - grosimea peretelui în mm.
3.4. Verificarea cerinţelor de rezistenţă

3.4.1. Verificarea cerinţei de rezistenţă pentru solicitările în planul peretelui
Elementele structurale şi nestructurale de zidărie vor fi proiectate pentru a avea, în toate secţiunile,
rezistenţele de proiectare la eforturi secţionale (NRd, MRd, VRd) mai mari decât eforturile
secţionale de proiectare (NSd, MSd, VSd) rezultate din încărcările cele mai defavorabile din
grupările de încărcări, luând ca document normativ de referintă STAS 10101/OA-77.
NSd NRd
MSd, MRd
VSd VRd
3.4.1.1. Verificarea cerinţei de rezistenţă pentru solicitările perpendiculare pe planul

peretelui
Cerinţa de rezistenţă la acţiunea forţelor perpendiculare pe plan, este îndeplinită dacă există
relaţiile:
MRxd1 ≥ MSxd1
MRxd2 ≥ MSxd2
unde
• MSxd1 şi MSxd2 sunt momentele încovoietoare de proiectare datorate forţelor perpendiculare
pe plan
• MRxd1 şi MRxd2 sunt rezistenţele pe proiectare la încovoiere perpendicular pe planul
peretelui de zidărie

MASTER AN II, SEM I
4. CAUZE CARE PRODUC DETERIORAREA STRUCTURILOR DIN ZIDARIE

4.1. Generalitati
Analizand in ansamblu capacitatea de rezistenta a structurilor din zidarie prin prisma cauzelor care
pot produce deteriorarea sub incarcari sau aparitia defectelor, se intalnesc urmatorii factori
esentiali :
modul si masura in care capacitatea de rezistenta a fost asigurata initial, la proiectarea
constructiei, prin conceptia, dimensionarea si alcatuirea acesteia ;
modul in care capacitatea de rezistenta a structurii a fost realizata efectiv la executie
(respectarea proiect, materiale, controlul lucrarilor ascunse etc.) ;
modul in care capacitatea de rezistenta a fost conservata in timp, tinand seama de
influentele si actiunile exterioare intervenite pe parcurs (actiuni seismice, tasari sau rotiri ale
reazemelor, modificari structurale, schimbari de destinatie, conditii de exploatare si intretinere
etc.).
Dintre factorii enumerati mai sus, cel mai important si care se trateaza in continuare este
cel legat de actiuni exterioare, datorita unuia din factorii de mai sus.
Nu se pot neglija insa alte cauze care se adauga la efectul produs de actiunile exterioare, in
multe situatii amplificandu-le efectele, de exemplu :
- la cladiri vechi, miscari seismice anterioare si la care nu au fost executate consolidarile
corespunzatoare ;
- degradarea in timp a materialelor sub solicitari mecanice repetate sau agresive care au
condus la scaderea rezistentelor ;
- modificari ulterioare executiei, prin practicarea dezordonata a unor goluri noi in peretii
structurali, modificarea pozitiei peretilor de compartimentare, schimbari de destinatie a unor spatii
etc. ;
- umplerea unor goluri in pereti fara a lega prin tesere, umplutura de plinuri ;
- infiltratii de apa, din diverse surse, la terenul de fundare, cu consecinta deplasarea
fundatiilor.
Neeluarea in considerare a degradarilor, in timp, are un efect multiplicativ care conduce la
agravarea sigurantei in exploatare a constructiei(fig.4.1).

MASTER AN II, SEM I
Fig.4.1. Efectul multiplicativ al degradarilor si forma curbei de stare

Pentru stabilirea cauzelor care au condus la avarii, in cadrul examinarii preliminare,
trebuie constatate :
- modelul de fisurare ;
- avariile structurale (elemente portante) ;
- avariile nestructurale (elemente neportante ) ;
- mecanismul de avarie ;
- corelatia dintre avarii si actiunile exterioare ;
- evolutia avariilor ;
- valoarea incarcarilor permanente, temporare si exceptionale.
Modelul de fisurare al elementelor de zidarie urmareste aceiasi caracteristici ca si in cazul
elementelor de beton(fig.4.2).
Avariile au in general urmatoarele cauze exterioare :
degradarea materialelor (imbatranire, agenti atmosferici, umiditate etc.) ;
cresterea incarcarilor de exploatare (schimbare de destinatie, supraetajare) ;
actiuni dinamice (vibratii din trafic, actiuni seismice) ;
evenimente exceptionale (lunecari de teren, explozii, ciocniri, incendii, cutremure in zone
neseismice ;

MASTER AN II, SEM I
Fig.4.2. Fisuri mecanice tipice la elementele de beton armat

Tipurile de avarii pot fi :
deplasari rigide ;
deformatii (schimbari de configuratie structurala) ;
fisuri sau crapaturi (deplasari relative ale unor parti de constructie).
Cauzele care produc avariile pot demara :

MASTER AN II, SEM I
- la nivelul fundatiilor ;
- la nivelul suprastructurii.
4.2. Avarii generate de fundatii

Avariile produse de fundatii sunt generate de deplasari ale acestora, in plan:
- orizontal;
- vertical;
- rotiri;
Starea de eforturi si de deformatii din deplasari este reprezentata in fig. 4.3…4.5.

In plan orizontal , deplasarile sunt caracteristice fundatiilor de suprafata, pe nisip sau soluri
argiloase ca o consecinta a deformatiilor periodice provocate de absorbtia de apa. Aceste deplasari
pot fi :
- longitudinale;
- transversale;
- oblice.
Realizarea unor fundatii de adancime realizate sub forma unor retele de grinzi,
scaderea nivelului apelor freatice sau dispunerea unor grinzi-tiranti etc., pot elimina fenomenul.
In plan vertical, deplasarile pot fi :

- de capat, sau,
- intermediare.
In ambele situatii, deplasarile pot avea loc pe o lungime mica, medie sau mare, predominante fiind
in consecinta eforturile din T sau M, cu o stare de fisurare in suprastructura in conformitate cu
cauza.

MASTER AN II, SEM I
Fig.4.3a. Deplasari orizontale

MASTER AN II, SEM I
Fig.4.3b. Deplasari orizontale si verticale
Fig.4.4. Distributia fisurilor din deplasari si rotiri

MASTER AN II, SEM I
Fig.4.5. Deplasari verticale

MASTER AN II, SEM I
Deplasarile verticale sunt cauzate de :

- soluri compresibile, mai ales daca sunt soluri argiloase ;
- permeabilitate la apa a terenului ;
- realizarea unor cladiri invecinate, in etape diferite ;
- supraetajare, mai ales daca este partiala ;
- lipsa de omogenitate a terenului de fundatie ;
- alunecari de teren ;
- avarii ale suprastructurii, care conduc la o redistributie a solicitarilor etc.
Avariile maxime sunt semnalate atunci cand o singura parte a constructiei este supusa la
deplasari verticale. La executia unei constructii noi langa una existenta, trebuie acordata o atentie
deosebita evitarii suprapunerii efectelor celor doua fundatii. O fundatie noua adanca, poate evita
acest fenomen.
Deplasarile rigide (fig.4.6), pot sa nu afecteze structura dar modifica pozitia centrului de greutate,
aspectul cladirii etc.
Fig.4.6.Deplasari rigide
4.3. Avarii ale suprastructurii

MASTER AN II, SEM I
Se iau in considerare numai avariile independente de deplasarile orizontale sau verticale,

ale fundatiilor.
Acestea pot fi cauzate de :
a) tasari ale structurii verticale (deformatii pe verticala) provocand avarii de continuitate
structurala. Acestea apar in zidarii, in functie de :
- caracteristicile mecanice ale mortarului
- numarul. si grosimea rosturilor orizontale
- dimensiunile si forma pietrelor de zidarie
- tehnologia de executie, conditii de mediu etc.
Aceste deformatii pe verticala (longitudinale) au o componenta generala pe cladire
(uniforma) si componente locale, antrenand numai parti din cladire, mai ales la un regim de
inaltime diferit, sau la supraetajari locale ;
b) compresiuni mari, (fig.4.7), care conduc la zdrobirea zidariei si la deformatii
transversale mari. Fenomenul urmareste stadiile de lucru ale unei zidarii comprimate, pana la
colapsul structurii (elementului) ;
c) instabilitate(fig.4.8), fie datorita depasirii Pcrt, fie datorita separarii elementului in
subelemente componente, zvelte, cu un Pcrt cu mult mai mic. Flambajul acestora poate fi dupa o
latura sau mai multe ;
d) impingeri provocate de elemente structurale(fig.4.9), care pot aduce la scoaterea din
plan (vertical sau orizontal) a unor elemente, cu deformatii si deplasari mari ;
e) lipsa legaturilor intre pereti pe verticala sau la intalnirea peretilor, rezultand deplasari,
desprinderi la colturi, intersectii etc. ;
f) actiuni seismice provocate de depasirea capacitatii portante la lunecare (forfecarea) in
rost orizontal, compresiune excentrica respectiv la eforturi principale de intindere(fig.4.10).
Acestea pot produce o stare de fisurare singulara sau combinata alaturi de zone cu zidarie zdrobita,
ruperea legaturilor din pereti, deplasari ale acestora, degradarea legaturilor cu planseele etc.
Comportarea de ansamblu a constructiei este fundamental influentata de caracterul
legaturilor dintre elementele structurale, structura neimbinata sau imbinata, legaturi care asigura
sau nu asigura comportarea de “cutie inchisa”, care comporta o rigiditate de ansamblu mult
sporita(fig.4.11,4.12).

MASTER AN II, SEM I
Fig.4.7. Fisuri din compresiuni
Evolutia fisurilor
Fig.4.8.a. Comportarea zidariei comprimate

MASTER AN II, SEM I
Fig.4.8.b. Pierderea stabilitatii zidariei comprimate
Fig.4.8.c. Flambajul elementelor din zidarie solicitate la compresiune

MASTER AN II, SEM I
Fig.4.9. Efectele impingerilor si lipsei legaturilor structurale
Fig.4.10. Avarii din actiuni seismice

MASTER AN II, SEM I
Fig.4.11
Fig.4.12.
Avariile produse de una din cauzele de mai sus trebuie reparate-consolidate, urmarindu-se:
- inverventii pentru conservare ;
- reparare-consolidare pentru refacerea capacitatii portante initiale ;
- consolidare pentru marirea capacitatii portante ;
- interventii pentru micsorarea incarcarilor ;
- reproiectare antiseismica ;
- re-constructie.
5. SOLUTII DE CONSOLIDARE A STRUCTURILOR DIN ZIDARIE

MASTER AN II, SEM I
5.1. Consideratii generale

Lucrarile de consolidare a zidariilor se executa pe baza unui proiect de consolidare, elaborat in
urma concluziilor de interventie rezultate din EXPERTIZA TEHNICA.
Consolidarile vor tine cont de :
avariile suferite de toate elementele cladirii ;
rezultatele incercarilor asupra materialelor folosite, atunci cand nu exista suficiente
informatii sau nu sunt certe ;
rezultatele verificarii prin calcul a ansamblului structurii ;
incarcarile suplimentare datorate lucrarilor de consolidare.
Proiectul de consolidare trebuie sa fie OBLIGATORIU verificat/avizat de EXPERTUL
ATESTAT care a intocmit Expertiza Tehnica.
Din punct de vedere constructiv consolidarea zidariilor se poate realiza in urmatoarele modalitati :
- consolidare prin substituire ;
- consolidare pasiva ;
- consolidare activa ;
- re-construire.
Consolidarea prin substituire, presupune inlocuirea zonelor avariate cu materiale sau elemente
cu performante ridicate. Astfel se utilizeaza inlocuirea zidariei zdrobite sau fisurate cu o zidarie
noua cu mortar de mare rezistenta, sau “strepi” de beton pe traseul fisurii. Deasemenea se pot
introduce elemente de beton armat care maresc local rezistenta sau intaresc legatura cu pereti
adiacenti.
Consolidarea pasiva are ca scop marirea caracteristicilor materialelor in zone delimitate de avarii.
Se utilizeaza :
- consolidarea prin injectarea de mortar sau beton ;
- consolidarea prin realizarea unei retele de perforatii armate si injectate cu beton ;
- injectare cu rasini epoxidice ; (dezavantaje)
- intarirea locala a zidariei cu elemente de beton armat sau otel ;
- descarcarea unor elemente de zidarie prin suspendare pe o structura independenta.
Consolidarea activa are ca scop introducerea unor elemente active care sa se opuna cauzei care a
produs avaria zidariei. Se utilizeaza sistemele :

MASTER AN II, SEM I
- introducerea unor grinzi-tiranti din otel in campul elementelor de zidarie (lateral)

- introducerea unor tiranti de otel la baza elementelor care genereaza impingeri in
structura;
- dispunerea de bare de otel in scopul precomprimarii elementelor incovoiate sau
comprimate excentric ;
- confinarea elementelor supuse la sarcini verticale (stalpi), cu piese metalice de contur ;
Reconstruirea elementelor avariate presupune demolarea acestora si refacerea lor in solutie
initiala sau in varianta imbunatatita (materiale, schema statica etc.).
In toate variantele acceptate de proiectant este necesara asigurarea :
- unei suficiente legaturi intre elementele noi introduse in structura ;
- transmiterii sarcinilor gravitationale si orizontale la intregul element nou realizat cu
dirijarea incarcarilor pana la terenul de fundare ;
- minimalizarea dezavantajelor unor solutii prin masuri tehnice si tehnologice adecvate ;
- unor rigiditati uniforme pe nivel, fara salturi bruste si fara a avea diferente semnificative
intre elementele structurale.
5.2. Categoriile şi scopul lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic al

clădirilor din zidărie
5.2.1. Categorii de lucrări pentru reducerea riscului seismic

Lucrările pentru reducerea riscului seismic al clădirilor din zidărie se grupează în două categorii
conceptual diferite:
- lucrări de reparaţie
- lucrări de consolidare
În funcţie de amploarea şi complexitatea lucrărilor de consolidare acestea se clasifică după cum
urmează:
- consolidarea individuală, care implică intervenţii asupra unui număr redus de elemente
structurale cu avarii grave şi foarte grave;
- consolidarea de ansamblu a structurii care implică intervenţii asupra unui număr
mare/totalitatea elementelor structurale şi poate fi făcută:

MASTER AN II, SEM I
- cu menţinerea sistemului structural existent;

- cu modificarea sistemului structural existent.
5.2.2. Scopul lucrărilor pentru reducerea riscului seismic
Lucrările de reducere a riscului seismic al clădirilor din zidărie au ca scop reducerea următoarelor
categorii de risc seismic:
- afectarea siguranţei vieţii;
- pierderi importante, directe şi indirecte, de valori materiale si culturale.
Amploarea şi complexitatea lucrărilor necesare pentru reducerea riscului seismic al clădirilor din
zidărie depinde de:
- starea de avariere a structurii din cauze seismice şi neseismice;
- nivelul de vulnerabilitate seismică al structurii, identificat conform P100-3/vol. 1,
anexa D;
- obiectivele de performanţă stabilite pentru clădire după reabilitare;
- severitatea acţiunii seismice de proiectare la amplasament;
Nivelurile de performanţă seismică ale structurilor din zidărie care trebuie să fie realizate după
executarea lucrărilor de intervenţie se stabilesc în corelare cu obiectivele de performanţă seismică
pentru clădirea în ansamblu cerute de investitor / utilizator:
- obiective de performanţă de bază (OPB):
- limitarea degradărilor;
- siguranţa vieţii;
- obiective de performanţă superioare (OPS).
Lucrările de intervenţie prevăzute în acest capitol nu pot evita, în unele cazuri, producerea unor
avarii majore sau ireparabile dar trebuie să elimine situaţiile de risc pentru siguranţa vieţii cum
sunt cele generate de prăbuşirea pereţilor sau căderea de pe reazeme a planşeelor.
5.2.2.1. Scopul intervenţiilor de reparaţie

Prin lucrările de reparaţii se urmăreşte ridicarea nivelului disponibil de siguranţă structurală la
acţiunea seismică, în raport cu un obiectiv/nivel de performanţă cerut de investitor/utilizator, fără
ca prin aceasta să poată fi depăşit nivelul de siguranţă iniţial.
Pentru reducerea riscului seismic pot fi avute în vedere două niveluri de lucrări de reparaţie :

MASTER AN II, SEM I
A. Pentru revenirea la nivelul de siguranţă disponibil în momentul producerii ultimului

cutremur.
B. Pentru realizarea unui nivel de siguranţă apropiat sau egal cu cel iniţial.
Lucrările de intervenţie de reparaţie se recomandă, de regulă, pentru clădirile din zidărie puţin
afectate, mai ales pentru afectări din cauze neseismice sau pentru structurile clădirilor situate în
zone de seismicitate redusă - zonele cu ag≤ 0.12g;
Lucrări de intervenţie de reparaţie pot fi necesare şi când s-au produs degradări limitate (la un
număr redus de elemente) ale proprietăţilor de rezistenţă şi deformabilitate ale materialelor de
construcţie datorită numai acţiunilor fizice, chimice şi biologice.
5.2.2.2. Scopul intervenţiilor de consolidare

Lucrările de intervenţie de consolidare urmăresc eliminarea totală sau, după caz, parţială, a
deficienţelor care conduc la un nivel de siguranţă structurală insuficient în raport cu obiectivele de
performanţă stabilite de investitor / utilizator.
Aceste deficienţe pot proveni din:
- defecte de alcătuire a ansamblului structurii;
- dimensionarea insuficientă şi/sau alcătuirea necorespunzătoare a subansamblurilor
structurale/ elementelor de structură;
- degradarea proprietăţilor de rezistenţă şi deformabilitate ale materialelor de construcţie
datorată acţiunilor fizice, chimice şi biologice;
- lipsa/insuficienţa lucrărilor de întreţinere, reparaţie şi/sau consolidare
Intervenţiile de consolidare individuală au ca scop eliminarea uneia sau mai multor dintre
eficienţele de dimensionare/alcătuire identificate la 5.3.1.2.3 pentru un număr redus de
ansambluri/elemente structurale.Intervenţia de consolidare individuală a unui element structural
este precedată, în toate cazurile, de o intervenţie de tip reparaţie pentru restabilirea continuităţii
aparente a zidăriei.
Intervenţiile de consolidare de ansamblu au ca scop eliminarea uneia sau mai multor dintre
deficienţele de alcătuire de ansamblu identificate la 5.3.1.2.2. şi include şi consolidarea
individuală a unui număr important de elemente structurale.

MASTER AN II, SEM I
5.3. Alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie

5.3.1. Criterii pentru alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie
5.3.1.1. Starea de avariere a structurii
Starea de avariere a zidăriei din acţiunea seismică poate fi încadrată în următoarele clase:
I. Avariere nesemnificativă
II. Avariere moderată
III. Avariere gravă
IV. Avariere foarte gravă
Descrierea stărilor de avariere este dată în continuare.
Starea de avariere nesemnificativă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmeaza:
- pereţi structurali:
- fisuri orizontale foarte subţiri în rosturile de la bază;
- posibile fisuri diagonale şi desprinderi minore la bază;
- spaleţi între goluri:
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi (pentru efect
dominant: încovoiere cu fortă axială)
- fisuri cu traseu discontinuu, foarte subţiri /mortar sfărâmat în rosturile orizontale şi verticale (fără
deplasări); nu sunt fisuri în cărămizi (pentru efect dominant: forţă tăietoare- lunecare în rosturi);
- fisuri diagonale subţiri în cărămizi în < 5% din asize (pentru efect dominant:forţă tăietoare-
eforturi principale de întindere).
Starea de avariere moderată a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
- fisuri orizontale/mortar desprins la bază şi în apropierea acesteia; deplasări 5÷6 mm în
planul de fisurare;
- posibile fisuri înclinate care pornesc de la bază şi se extind pe câteva rânduri de
cărămidă;
- posibile fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi)
- spaleţi între goluri
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi şi, uneori şi
în alte rosturi apropiate de extremităţi (pentru efect dominant: încovoiere cu forţă axială)

MASTER AN II, SEM I
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi deschiderea

rosturilor verticale (< 5÷6 mm); rupere în scară cu <5% din asize cu crăpături în cărămizi (pentru
efect dominant forţă tăietoare- lunecare în rosturi);
- fisuri diagonale (<5÷6mm), cele mai multe prin cărămizi care ajung la colţuri sau în apropierea
acestora, dar fără să se producă zdrobirea zidăriei (pentru efect dominant: forţă tăietoare-eforturi
principale de întindere).
Starea de avariere gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25%
din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un etaj sau
B. Numărul spaleţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25% din numărul total al
spaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj.
C. Avariile caracteristice pentru această starea de avariere sunt următoarele:
- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 10÷12 mm;
- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize;
- posibile fisuri înclinate cu deschideri < 10÷12 mm în partea superioară;
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi plus una/mai
multe dintre
- uneori fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat şi în alte rosturi orizontale apropiate de
extremităţi;
- posibil, ieşirea din plan sau deplasări în plan (sus/jos)
- cărămizi zdrobite la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă axială)
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi deschiderea
rosturilor verticale (< 10÷12mm); rupere în scară cu >5% din asize cu crăpături în cărămizi (efect
dominant forţă tăietoare - lunecare în rosturi);
- fisuri diagonale (>6mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la colţuri şi/sau
deplasări mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare (efect dominant: forţă tăietoare-
eforturi principale de întindere).
Starea de avariere foarte gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:

MASTER AN II, SEM I
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de
10÷15% din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un
etaj, sau
B. Numărul spaleţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 10÷15% din numărul total al
spaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj,
C. Avariile caracteristice pentru această stare de avariere sunt următoarele:
- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale;
- deplasări în scară importante, unele cărămizi au lunecat de pe cele pe care erau zidite;
- secţiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremităţi;
- deplasari laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).
- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale plus una sau mai multe
dintre
- deplasări semnificative în plan şi/sau perpendicular pe plan;
- zdrobirea extinsă a cărămizilor la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă axială)
- deplasări în scară mari (unele cărămizi au căzut de pe cele inferioare);
- ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;
- deplasari laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă; (efect dominat forţa
tăietoare-lunecare în rosturi)
- deplasări şi rotiri importante în lungul planului de fisurare.
- (efect dominat forţa tăietoare-eforturi principale de întindere).
Avarierea zidăriei, cu forme de manifestare specifice şi cu niveluri de severitate asemănătoare
celor de mai sus, se poate produce din cauze neseismice prin:
• acţiuni mecanice (cedarea fundaţiilor/terenului de fundare);
• acţiuni fizice, chimice şi biologice asupra materialelor de construcţie .
Avarierea clădirilor din zidărie datorată acţiunilor mecanice neseismice provine, cele mai multe
cazuri, din una sau din mai multe din următoarele cauze:
• cauze datorate naturii terenului de fundare:
- teren de fundare necorespunzător:

MASTER AN II, SEM I
- teren în pantă supus alunecărilor active;

- teren compresibil sau sensibil la umezire;
- teren cu rezistenţă insuficientă;
- teren neuniform;
- variaţia nivelului apelor subterane (inclusiv efectul apelor de infiltraţie, pierderilor din reţele):
- coborârea nivelului apelor;
- ridicarea nivelului apelor;
- modificări ale terenului în vecinătatea construcţiei:
- săpături sau demolarea construcţiilor alăturate;
- umpluturi sau executarea unor construcţii alăturate;
- cauze datorate interacţiunii sol-structură:
- alcătuirea necorespunzătoare a fundaţiilor:
- fundaţii cu dimensiuni insuficiente;
- fundaţii din materiale slabe, nearmate sau cu armături insuficiente;
- încărcări neuniforme pe fundaţii;
- adâncimi de fundare insuficiente faţă de limita de îngheţ;
- fundare pe terenuri cu caracteristici geotehnice diferite;
- lipsa legăturilor între fundaţii.
- amenajarea necorespunzătoare a spaţiului exterior care nu asigură îndepărtarea apelor din
precipitaţii de construcţie;
- acţiuni dinamice asupra terenului de fundare:
- vibraţii din trafic;
- vibraţii/şocuri produse de lucrări de construcţii.
Avarierea clădirilor din zidărie poate fi facilitată/datorată şi acţiunilor fizice, chimice şi biologice
asupra materialelor care se manifestă prin:
- reducerea rezistenţei şi/sau proprietăţilor termotehnice ale zidărieiprin:
- ascensiunea capilară a apei (igrasie);
- cicluri repetate de îngheţ-dezgheţ;
- reducerea secţiunii elementelor metalice prin coroziune;

MASTER AN II, SEM I
- reducerea rezistenţei/secţiunii elementelor din lemn prin degradare biologică (insecte,

ciuperci,etc).
5.3.1.2. Vulnerabilitatea seismică

Pentru stabilirea categoriei categoriei lucrărilor de intervenţie, vulnerabilitatea seismică a clădirii
se determină ţinând seama de:
- factorul de vulnerabilitate R3 sau Rconv determinat conform P100-06
- influenţele deficienţelor de alcătuire ale:
- ansamblului structurii;
- elementelor structurale.
5.3.1.2.1. Stabilirea nivelului de vulnerabilitate prin coeficienţii R1, R2 si R3
Rezultatele verificărilor precizate la 8.1(3) reprezintă elementele esenţiale care fundamentează
evaluarea finală privind starea de siguranţă faţă de acţiunile seismice. Aceasta se defineşte
global prin vulnerabilitatea construcţiei, raportul de evaluare urmând să încadreze construcţia
examinată într-o clasă de vulnerabilitate asociată cutremurului de proiectare (clasa de risc).
Evaluarea siguranţei seismice şi încadrarea în clasele de risc seismic se face pe baza a trei
categorii de condiţii care fac obiectul investigaţiilor şi analizelor efectuate în cadrul evaluării.
Pentru orientarea în decizia finală privitoare la siguranţa structurii (inclusiv la încadrarea în clasa
de risc a construcţiei) şi la măsurile de intervenţie necesare, măsura în care cele trei categorii de
condiţii sunt îndeplinite este cuantificată prin intermediul a trei indicatori, care sunt:
- gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică (gradul de îndeplinire a
condiţiilor de conformare structurală şi alcătuire a elementelor structurale şi a regulilor
constructive pentru structuri care preiau efectul acţiunii seismic). Acesta se notează cu R1;
- gradul de afectare structurală, notat cu R2, reprezintă o măsură a degradărilor structurale
produse de acţiunea seismică şi de alte cauze.
- gradul de asigurare structurală seismică, notat cu R3, reprezintă raportul între
capacitatea şi cerinţa structurală seismică, exprimată în termeni de rezistenţă în cazul utilizarii
metodologiilor de nivel 1 şi 2 sau în termeni de deplasare în cazul utilizării metodologiei de nivel
3. Acest indicator se determină pentru ULS.

MASTER AN II, SEM I
Valorile celor trei indicatori se asociază cu o anumită clasă de risc şi orientează expertul tehnic în
stabilirea concluziei finale privind răspunsul seismic aşteptat şi încadrarea într-o anumită clasă de
risc seismic, precum şi în stabilirea deciziei de intervenţie.
5.3.2. Categorii de lucrări de intervenţie recomandate.

Prevederile din aliniatele următoare referitoare la alegerea categoriei de lucrări de intervenţie în
funcţie de criteriile descrise mai sus. au caracter de recomandare.
Lucrările de intervenţie asupra structurii nu sunt, în general, necesare dacă sunt îndeplinite
următoarele două condiţii:
- afectarea zidăriei este nesemnificativă sau vulnerabilitatea calculată este redusă;
- deficienţele de alcătuire de ansamblu şi ale subansamblurilor / elementelor structurale au efecte
reduse.
De regulă, în aceste cazuri este necesară numai refacerea finisajelor.
Pentru cazurile în care:
- avarierea pereţilor structurali este moderată sau vulnerabilitatea calculată este moderată şi
- deficienţele de alcătuire de ansamblu şi ale subansamblurilor / elementelor structurale au efecte
reduse.
In condiţiile de mai sus dacă efectele deficienţelor de alcătuire au efecte moderate sau dacă
investitorul / utilizatorul solicită ca prin efectuarea lucrărilor de intervenţie structura să satisfacă
obiective de performanţă superioare (OPS), expertul va analiza şi oportunitatea unor lucrări de
intervenţie de consolidare individuală a unor elemente structurale
În cazurile în care zidăria este avariată grav, sau dacă vulnerabilitatea este scăzută pentru
satisfacerea obiectivelor de performanţă de bază (OPB) pot fi necesare:
- lucrări de intervenţie de consolidare de ansamblu a structurii dacă deficienţele de alcătuire de
ansamblu sunt moderate sau majore;
- numai lucrări de consolidare individuală a unor elemente, dacă deficienţele de alcătuire de
ansamblu sunt reduse.
În condiţiile acestea dacă investitorul / utilizatorul solicită ca, prin efectuarea lucrărilor de
intervenţie, structura să satisfacă obiective de performanţă superioare (OPS), expertul va analiza şi

MASTER AN II, SEM I
eficienţa economică a lucrărilor prin care se asigură această cerinţă, în raport cu costurile înlocuirii
clădirii.
În cazurile în care zidăria este avariată foarte grav, sau dacă vulnerabilitatea calculată este foarte
scăzută, indiferent de severitatea deficienţelor de alcătuire, sunt necesare lucrări de consolidare de
ansamblu.
5.4. Calculul şi verificarea lucrărilor pentru reducerea riscului seismic

5.4.1. Bazele calculului lucrărilor de intervenţie
Elementele structurale noi, introduse pentru corectarea deficienţelor de alcătuire de ansamblu
(vezi 5.6.2.2.) se calculează conform prevederilor din CR6-2006 pentru solicitările respective.
Legăturile dintre pereţii existenţi şi cei noi se dimensionează pentru preluarea eforturilor de
lunecare verticale astfel încât să fie asigurată conlucrarea lor.
În cazul zidăriilor placate cu tencuială armată sau cu beton armat (turnat sau torcretat)
determinarea eforturilor unitare în cele două materiale se face în ipoteza conlucrării celor două
materiale până în stadiul ultim de solicitare al celui mai slab dintre ele (dincolo de această limită
aportul acestuia se neglijează).
În cazul menţionat , eforturile în zidărie şi în materialul de placare pot fi determinate:
- considerând separat modulii de elasticitate ai zidăriei şi betonului/mortarului de placare;
- neglijând aportul zidăriei şi dimensionând straturile de placare pentru a prelua în totalitate
eforturi secţionale (soluţia este recomandată în cazul zidăriilor din materiale slabe).
În cazul în care se ia în considerare aportul zidăriei existente, caracteristicile mecanice de
rezistenţă şi de rigiditate ale acesteia se introduc în calcul cu valorile determinate conform P100-
3/Vol.1, Anexa D, D.3.4.1.7
În ambele cazuri caracteristicile mecanice ale mortarului/betonului de placare şi ale armăturilor se
introduc cu valorile corespunzătoare construcţiilor noi
În cazul în care legătura/conlucrarea între zidăria existentă şi elementele noi se realizează prin
ancore pentru zidărie acestea se verifică pentru rezistenţa la smulgere, la forfecare şi pentru efectul
combinat al acestor solicitări
5.4.2. Modele şi metode de calcul

MASTER AN II, SEM I
Modelele şi metodele de calcul pentru structurile din zidărie consolidate sunt cele date în P100-
3/Vol.1 Anexa D, D.3.4.1.3.÷ D.3.4.1.6.
Factorii de comportare se iau în considerare în funcţie de neregularităţile în plan şi în elevaţie,
după efectuarea lucrărilor de consolidare, conform prevederilor din P100-1/2006, cap.8, 8.3.4. în
care se iau valorile:
- αu/α1 = 1.0 dacă forţele seismice sunt preluate prin conlucrarea elementelor de consolidare cu
zidăria existentă;
- αu/α1 = 1.25 dacă forţele seismice sunt preluate numai prin elementele de consolidare.
În cazul utilizării calcului liniar elastic modelul şi metoda de calcul se iau conform P100-1/2006,
tab.4.1 în funcţie de neregularităţile în plan şi în elevaţie, după efectuarea lucrărilor de consolidare
5.4.3. Criterii de verificare

Criteriile de verificare a siguranţei seismice a elementelor din zidărie după consolidare sunt cele
date în P100-3/Vol.1, Anexa D, D.3.4.1.10.
5.5. Lucrări de reparaţie

Principalele lucrări de reparaţie aplicabile în cazul clădirilor cu pereţi structurali din zidărie
sunt:
- reţesere/rezidirea zonelor cu fisuri/crăpături înlocuind elementele rupte cu cărămizi sau
blocuri de piatră asemănătoare celor originare (reţeserea se va face folosind mortar cu proprietăţi
cât mai apropiate de mortarul originar);
- refacerea mortarului din rosturi;
- injecţii cu lapte de var (pentru completarea golurilor);
- injecţii cu lapte de ciment;
- injecţii cu răşini epoxidice (se vor folosi numai răşini pentru care există confirmarea durabilităţii
în timp);
- injecţii însoţite de introducerea unor elemente metalice (platbande, bare rotunde);
- matarea crăpăturilor cu mortar de var sau de ciment;
- umplerea crăpăturilor mari (dislocări) cu beton simplu sau mortar-beton armat cu bare din oţel
rotund;

MASTER AN II, SEM I
- montarea unor câmpuri de scoabe în "X" în zonele cu dislocări extinse;

- placarea locală, pe traseul fisurii/crăpăturii cu tencuială armată (armătură din oţel,
grile polimerice, ţesături din polimeri armate cu fibre)
Repararea zidăriilor prin injectarea fisurilor se face ţinând seama de următoarele condiţii:
- fisurile mici (cu deschideri < 2mm) nu se pot injecta sau injectarea lor implică, în general,
materiale, dispozitive şi utilaje care nu se găsesc în dotarea curentă a întreprinderilor din România;
- fisurile mari (cu deschideri între 2 ÷10 mm) pot fi injectate cu procedee manuale sau mecanice;
- pentru fisurile foarte mari (cu deschideri > 10 mm) injectarea nu este eficientă.
Repararea panourilor de zidărie de umplutură se referă la:
- refacerea contactului între cadru şi panou prin umplerea rosturilor cu mortar, pentru asigurarea
conlucrării;
- asigurarea panourilor care nu sunt în contact nemijlocit cu cadrul împotriva răsturnării prin
profile metalice dispuse de fiecare parte a peretelui şi fixate de cadru (de exemplu, prin ancore
chimice/mecanice - în cazul cadrelor din beton armat sau prin sudură- în cazul cadrelor din oţel).
5.6. Lucrări de consolidare

5.6.1. Intervenţii de consolidare individuală a elementelor structurale
Consolidarea pereţilor structurali din zidărie pentru sporirea rezistenţei se face, de regulă, prin:
- injectarea de mortar / răşină epoxidică care permite sporirea rezistenţei peretelui la forţă
tăietoare;
- placarea peretelui pe una sau pe ambele feţe cu tencuiala armată cu plasă din oţel, grile
polimerice de înaltă rezistenţă şi rigiditate,
Notă. Pentru placare nu se vor folosi plasele sudate din sârmă trasă deoarece au deformaţie
specifică de rupere mică
Consolidarea zidăriei prin confinare cu centuri si stâlpişori din beton armat aduce următoarele
avantaje:
- crearea unei stări de eforturi multiaxiale prin introducerea unei forţe de compresiune în direcţie
perpendiculară pe sarcina aplicată
- sporeşte rezistenţa în faza elastică
- sporeşte capacitatea portantă
- sporeşte ductilitatea la rupere
MASTER AN II, SEM I
Întroducerea stâlpişorilor din beton armat împlică spargeri importante în zidăria existentă şi
ancorarea armăturilor în fundaţii; din acest motiv soluţie trebuie adoptată numai dacă placarea
zidurilor nu este posibilă din diferite motive.
Consolidarea plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri (uşi/ferestre) se realizează prin:
- sporirea rezistenţei la încovoiere prin introducerea imediat deasupra golului a unor profile
laminate asociate cu zidăria şi ancorate în pereţii alăturaţi.
- sporirea rezistenţei la forţă tăietoare prin placare cu tencuială armată cu plase de oţel sau cu alte
materiale cu rezistenţă ridicată la întindere
- sporirea simultană a rezistenţei la încovoiere şi la forţă tăietoare prin următoarele elemente:
- buiandrug metalic peste gol, prins în zidărie cu şuruburi/ancore;
- centură tirant la planşeu din oţel rotund/ profile sau beton armat
- injecţii armate în zidărie şi placare cu tencuială armată
5.6.2. Intervenţii de consolidare de ansamblu

5.6.2.1. Intervenţii fără modificarea alcătuirii structurale existente
5.6.2.1.1 Lucrări pentru realizarea conlucrării între pereţii de pe direcţiile principale ale
structurii
Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care legăturile între pereţi, la colţuri,
ramificaţii şi intersecţii lipsesc sau sunt insuficiente pentru a asigura transmiterea forţei de
lunecare verticală corespunzătoare comportării ca secţiune compusă (cu forma în plan I,L,T).
Realizarea/refacerea acestor legături este una dintre conditiile necesare pentru realizarea "cutiei"
spaţiale (box system).
Situaţia anterioara poate proveni din:
- deficienţe de execuţie: de exemplu, ziduri neţesute ca urmare a folosirii elementelor pentru
zidărie cu înălţimi diferite în pereţii respectivi;
- intervenţii ulterioare: de exexmplu, pereţi structurali adăugaţi fără ţesere cu cei existenţi.
Pentru realizarea/refacerea/consolidarea legăturilor se utilizează de regulă următoarele procedee:
- inserţia de bare de oţel rotund în găuri forate înclinat în zidărie şi umplute ulterior cu mortar;
- inserţia de bare de oţel rotund/platbande în rosturile de aşezare ale elementelor
- inserţia de stâlpişori din beton armat la intersecţia pereţilor;

MASTER AN II, SEM I
- introducerea de centuri / tiranţi la nivelul planşeelor;

- post-tensionare.
Centurile vor forma conturi închise, se vor executa de preferinţă, pe ambele feţe ale peretelui, sub
sau peste planşeu, şi vor fi ancorate în zidăria adiacentă (centuri aderente). Armarea centurilor se
face conformprevederilor din P100-1/2006, 8.5.4.2.2.
Prin utilizarea tiranţilor se obţine şi:
- îmbunătăţirea legăturii între structura orizontală (planşee sau bolţi) şi structura verticală
(5.6.2.1.2);
- reducerea sau eliminarea împingerilor arcelor şi bolţilor (5.6.2.1.3);
- sporirea forţelor de compresiune în zidărie pentru creşterea rezistenţei la forţă tăietoare.
Note:
1o.Folosirea tiranţilor este recomandată cu zidăriile care au o rezistenţă suficient de mare.
2o. Se recomanda o uşoară pretensionare a titanţilor în scopul obţinerii unei conlucrări structurale
satisfăcătoare chiar pentru valori mici ale încărcării.
5.6.2.1.2. Lucrări pentru realizarea legăturilor între pereţi şi planşee/şarpantă
Executarea lucrărilor pentru legarea pereţilor de planşee este necesară în cazul clădirilor cu
planşee alcătuite din elemente care descarcă pe o singură direcţie (cu grinzi din lemn sau metalice)
astfel încât pereţii paraleli cu grinzile rămân, de regulă, fără legături laterale pe mai multe niveluri.
Legarea pereţilor de planşeele cu grinzi din lemn sau profile din oţel se face, de regulă, prin ancore
metalice fixate la exteriorul peretelui şi de mai multe grinzi ale planşeului.
Dacă planşeul se consolidează prin suprabetonare armată armăturile se ancorează în zidăria
adiacentă pe toată lungimea peretelui. Elementele majore din zidărie care se dezvoltă peste ultimul
planşeu (calcane, timpane, frontoane) se vor ancora de şarpana clădirii care va fi consolidată în
mod corespunzător pentru a prelua forţele datorate acţiunii seismice perpendiculară pe planul
peretelui.
5.6.2.1.3. Lucrări pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal a planşeelor.
Lucrările din această categorie se aplică, după caz, clădirilor ale căror planşee au
rigiditate nesemnificativă în plan orizontal:
- planşee din elemente prefabricate de tip "fâşie" cu bucle sau cu bare de legătură la extremităţi,
fără suprabetonare armată sau cu şapă nearmată cu grosimea ≤ 30 mm;

MASTER AN II, SEM I
- planşee din lemn;

- planşee din grinzi metalice (profile laminate) şi bolţişoare de cărămidă.
Pentru planşeele din elemente prefabricate de tip "fâşie" cu bucle sau cu bare de legătură la
extremităţi, fără suprabetonare armată se adaugă o suprabetonare cu grosime ≥ 60 mm armată cu
plasă de oţel beton cu aria ≥ 250 mm2/ m; dacă planşeul are numai şapă nearmată aceasta se
îndepărtează (pentru a evita supra încărcarea) şi se adaugă şapa armată menţionată.
Pentru planşeele din lemn procedeele pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal sunt, în principal,
următoarele:
- adăugarea, pe grinzile existente, sus şi jos sau numai pe o singură parte, a unui strat de
scânduri/dulapi (perpendicular sau înclinat la 45o faţă de direcţia grinzilor); scândurile se prind de
grinzi cu un număr suficient de cuie pentru preluarea lunecărilor;
- prinderea de grinzile de lemn, sus şi jos sau numai pe o singură parte, a unui sistem de zăbrele
din platbande din oţel care se ancorează în pereţii de contur;
- realizarea unei suprabetonări armate legată corespunzător cu grinzile din lemn şi cu pereţii de
contur.
În cazul planşeelor cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă sporirea rigidităţii se realizează
prin sudarea la partea inferioară a profilelor a unui sistem de zăbrele din platbande din oţel care se
ancorează în pereţii de contur; în cazul clădirilor vechi, orientativ sfârşitul secolului XIX, se va
verifica dacă oţelul profilelor este sudabil.
5.6.2.1.4. Lucrări pentru eliminarea efectelor împingerilor
Eliminarea împingerilor laterale date de arcele sau bolţie de zidărie se realizează, de regulă prin
introducerea:
- tiranţilor din oţel, ancoraţi corespunzător în masivul de zidărie; se recomandă ca acesţi tiranţi să
aibă o pretensionare uşoară;
- centurilor din beton armat.
Împingerile laterale date de şarpante se pot elimina prin:
- adăugarea unor elemente suplimentare, recomandabil la nivelul tălpilor inferioare, destinate să
preia împingerile;
- refacerea şarpantei după o schemă statică fără împingeri.
Efectele împingerilor pot fi preluate şi prin adăugarea unor elemente structrale cu rezistenţă şi
rigiditate adecvate (contraforţi, pereţi interiori suplimentari,etc)
MASTER AN II, SEM I
5.6.2.1.5. Lucrări pentru consolidarea fundaţiilor

Lucrările pentru consolidarea fundaţiilor pot fi necesare în următoarele situaţii:
- pentru fundaţiile din materiale slabe : piatră, cărămidă sau beton simplu;
- pentru fundaţiile care nu pot prelua solicitările capabile (N,M,V) ale pereţilor structurali din
secţiunea de la bază;
- pentru clădirile la care soluţia de intervenţie implică adăugarea unor încărcări permanente
importante prin: placarea cu beton armat a pereţilor, înlocuirea planşeelor din lemn cu planşee din
beton armat, supraetajarea clădirii;
- clădirea a suferit avarii din cauze neseismice legate de natura terenului şi/sau interacţiunea
sol/structură .
Procedeele de consolidare a fundaţiilor sunt:
- injectarea mortarului în fundaţiile de zidărie din piatră fără mortar;
- armarea în rosturi a fundaţiilor din zidărie nearmată;
- subzidirea fundaţiilor existente pentru atingerea adâncimii de îngheţ sau a stratelor cu rezistenţă
suficientă;
- lărgirea fundaţiilor prin placare cu beton armat turnat sau torcretat.
5.6.2.2. Intervenţii cu modificarea/completarea structurii existente
Aceste lucrări se realizează, de regulă, prin adăugarea unor elemente structurale noi (pereţi, stâlpi
din zidărie) cu caracteristicile geometrice şi poziţiile stabilite în funcţie de categoria deficienţelor
care trebuie să fie corectate.
Eficienţa acestui tip de intervenţie este condiţionată de :
- asigurarea conlucrării cu structura existentă pentru toate tipurile de încărcări;
- integrarea fundaţiilor elementelor noi în ansamblul fundaţiilor clădirii, luând măsuri pentru
evitarea tasărilor diferenţiate
5.6.2.2.1. Lucrări pentru asigurarea continuităţii traseului forţelor gravitaţionale /seismice.
Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care:
- unii pereţi structurali nu continuă până la fundaţii;
- legătura între planşeu şi unii pereţi este întreruptă pe lungimi mari (de exemplu, golul scării
lângă perete);

MASTER AN II, SEM I
- centurile perimetrale nu sunt continue (de exemplu, lipseşte centura de la nivelul planşeului la
casa scării).
Pentru corectarea acestei deficienţe se poate proceda după cum urmează:
a. Se adaugă pereţi structurali, pentru completarea discontinuităţilor din sistemul iniţial de
scurgere a eforturilor sau pentru refacerea sistemului structural iniţial dacă discontinuitatea se
datorează unei intervenţii ulterioare.
b. Se adăugă elemente verticale noi, eventual numai stâlpi, pentru preluarea directă a forţelor
verticale în cazul planşeelor cu rezemări de ordin superior.
c. Se completează sistemul de centuri.
În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, expertul va
examina traseele "deviate" pe care se scurg forţele, va identifica punctele slabe susceptibile de
avariere prematură şi va stabili soluţiile necesare de consolidare locală.
5.6.2.2.2. Lucrări pentru sporirea redundanţei
Aceste lucrări sunt necesare când structura existentă nu îndeplineşte cerinţele de redundanţă
structurală precizate în P100-1/2006, 4.4.1.2.
Sporirea redundanţei se realizează prin:
- adăugarea unor elemente structurale noi (pereţi sau stâlpi din zidărie) în zonele în care ruperea
unui singur element poate provoca pierderea stabilităţii întregii clădiri (de exemplu, în cazul
spaleţilor/stâlpilor cu dimensiuni mici de la colţurile clădirilor);
- înzestrarea altor elemente structurale cu ductilitatea sporită prin lucrări adecvate de consolidare
Elementele adăugate trebuie să aibă rezistenţa şi rigiditatea de acelaşi ordin de mărime cu cea a
elementelor cu care vor conlucra la preluarea forţelor orizontale
Soluţia de consolidare a elementelor a căror rupere pune în pericol stabilitatea clădirii poate fi
acceptată numai dacă prin procedeul folosit se asigură şi o ductilitate suficientă.
5.6.2.2.3. Lucrări pentru eliminarea /limitare efectelor de răsucire de ansamblu
Această categorie de lucrări este necesară în cazul structurilor cu planşee rigide în plan orizontal
dacă dispunerea pereţilor cu rigiditate mare este nesimetrică, sau a devenit nesimetrică prin
intervenţii în timpul exploatării (prin suprimarea totală/parţială a unor pereţi), astfel încât rezultă
efecte de răsucire de ansamblu importante.

MASTER AN II, SEM I
Pentru remedierea acestei deficienţe se adaugă pereţi structurali cu rigiditate suficientă pentru a se
reduce torsiunea de ansamblu. Pentru sporirea eficienţei acestei intervenţii se recomandă:
- introducerea pereţilor noi în poziţii cât mai depărtate de centrul de rigiditate al planşeului;
- examinarea posibilităţilor de creştere a rigidităţii pereţilor de contur prin închiderea unor goluri;
soluţia este recomandată în special în cazul în care golurile au fost create prin intervenţii ulterioare
În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, expertul va
examina, printr-o metodă de calcul spaţial, care ia în considerare toate neregularităţilor structurale,
starea de eforturi din structură şi va stabili soluţiile necesare de consolidare locală a elementelor
ale căror solicitări totale depăşesc capacităţile de rezistenţă respective cu mai mult de 10÷15%.
Consolidarea locală are în vedere sporirea rezistenţei şi a ductilităţii elementelor respective.
5.7. Consolidarea peretilor portanti

Avariile caracteristice ale zidariilor portante sunt : fisurarea dupa directia uneia sau ambelor
diagonale, fisuri orizontale in zona mediana pe inaltimea peretelui, dislocarea si sfaramarea
partiala a zidariei, aparitia fisurilor la intersectii, ramificatii si colturi, care afecteaza conlucrarea
peretilor, striviri locale la nivelul reazemelor altor elemente, forfecarea stalpilor de zidarie si a
plinurilor dintre golurile de ferestre. Peretii de zidarie pot prezenta concomitent mai multe avarii
de tipul celor mentionate.
Aceste avarii se pot repara- consolida cu una din procedeele prezentate in continuare.
5.7.1. Consolidarea zidariilor care prezinta fisuri importante izolate care nu formeaza o retea
generala, se poate face prin : camasuirea intregului perete, tiranti metalici, consolidari locale cu
plase sudate aplicate in dreptul fisurii, prin injectare cu mortar fluid de ciment, “cusaturi” cu
strepi de beton, prindere cu scoabe etc.
La zidariile la care din diferite motive nu pot fi aplicate procedeele aratate, consolidarea se poate
face prin indepartarea treptata, incepand de jos, a caramizilor degradate din dreptul fisurilor si
rezidirea zonei respective(fig.5.13). Se va acorda o atentie deosebita asigurarii legaturilor dintre
zidaria existenta si cea noua prin udarea caramizilor, umplerea completa a rosturilor cu mortar etc.
Consolidarea zidariei fisurate, cu dislocari ale caramizilor numai la nivelul fisurii, se poate face cu
3-4 strepi de beton.

MASTER AN II, SEM I
In acest scop, incepand de jos se indeparteaza pe inaltimea a 3-4 asize caramizile degradate din
dreptul fisurii si se inlocuiesc cu beton de clasa Bc10. Intervalele dintre strepi se zidesc din nou cu
caramida, urmarindu-se realizarea unei legaturi cat mai bune cu strepii si cu portiunile nedegradate
ale zidariei.
5.7.2. Peretii cu fisuri izolate, cat si cei care prezinta o retea densa, neregulata de fisuri pot fi
consolidati prin injectarea in zidarie a unui mortar fluid, a unei paste de ciment sau rasina
epoxidica (fig.5.13). In acest scop fisurile se curata de praf cu un jet de aer comprimat, se spala cu
apa, dupa care pe zidaria degradata, pe ambele fete, se aplica un strat de mortar de ciment de 3-4
cm grosime. Concomitent cu tencuirea,in fisuri, se introduc pe o adancime de cca. 5 cm stuturile
prin care urmeaza sa se faca injectarea. Ele se monteaza la intervale de 1-1,5 m in lungul fisurii si
se fixeaza cu mortar. Presiunea de injectare nu va depasi 3 atm. Injectarea se face initial prin teava
situata la baza fisurii. Dupa ce mortarul a inceput sa se scurga in afara prin teava urmatoare,
primul stut se astupa cu un dop si injectarea se continua prin stutul urmator. Operatia se repeta
prin injectarea mortarului succesiv prin fiecare stut.
5.7.3. Colturile si intersectii legaturile dintre pereti, se consolideaza cu plase sudate ancorate
intre ele cu bare de otel-beton introduse in rosturi orizontale prin gauri perforate in 3 sectiuni pe
inaltimea zidariei. O alta solutie practica o constituie “teserea” cu armaturi introduse in perforatii
care ulterior vin injectate cu pasta de ciment sub presiune(fig.5.14…5.15).
5.7.4. Repararea fisurilor izolate se poate face cu 2 plase sudate cu ochiuri de 10 cm, aplicate in
lungul fisurii si legate intre ele cu agrafe conform procedeului aratat la pct.3.2.3.(fig.5.16).
5.7.5. Consolidarea legaturilor dintre peretii portanti si cei de contravantuire se poate face
prin aplicarea procedului descris la pct.5.2.3. Suplimentar se curata de mortar 2 rosturi orizontale
dintre caramizile de la partea superioara a zidariei se injecteaza mortar de ciment fluid conform
procedeului aratat la pct.5.2.2.

MASTER AN II, SEM I
Reparatii ale zidariei cu strepi de caramida sau beton
Fig.5.13.
5.7.6. Camasuirea cu plase a zidariei se face prin aplicarea pe cele 2 fete ale acesteia a doua
plase sudate din STM φ 3-5 mm cu ochiuri de 10-20 cm. Plasele se leaga intre ele cu agrafe din
otel-beton φ6 mm prevazute cu ciocuri care se introduc prin gauri executate in acest scop in
zidarie, la intervale de 50-60 cm pe ambele directii. Gaurile se vor executa cu bormasina si vor
avea diametrul de 25-30 mm pentru a putea fi umplute cu mortar.

MASTER AN II, SEM I
Fig. 5.14. Repararea intilnirilor dintre pereti cu perforatii armate si injectate cu pasta de
ciment sub presiune
Camasuirea se va realiza cu mortar marca M5-M10, cu pompa de mortar,(sau cu mistria) cu
care se vor umple atat crapaturile din zidarie, cat si golurile prin care s-au introdus agrafele.
Operatia de camasuire va fi precedata de indepartarea caramizilor sfaramate, a tencuielii si
curatirea rosturilor, dupa care zidaria va fi periata si spalata.
5.7.7. Camasuirea cu diafragme de beton armat reprezinta sistemul cel mai eficient, in
scopul maririi capacitatii portante, de ex. la actiuni seismice (fig.5.19, 5.20). Grosimea
camasuielii este de 6...20 cm, cu o clasa de beton minim C12/15. Camasuirea poate fi asociata cu
armarea zidariei prin realizarea de perforatii armate si injectate cu beton, armaturile din perforatii
avand si rolul de a lega straturile de beton respectiv zidarie pentru a conlucra (zidarie mixta).

MASTER AN II, SEM I
Fig.5.15. Consolidarea suplimentara a unui colt de zidarie cu legatura compromisa, cu tiranti.
Fig.5.16. Repararea locala a fisurilor izolate
Fig.5.17.

MASTER AN II, SEM I
5.7.8. Portiunile de zidarii dislocate se vor consolida cu tiranti metalici sub nivelul planseelor
curente sau imediat deasupra planseului de peste ultimul nivel(fig.5.15, 5.18). Tirantii se vor
ancora de ziduri portante exterioare nedegradate cu profile laminate, platbande asezate pe cant
etc., astfel ca sa fie asigurata repartizarea uniforma a eforturilor .
Fig.5.18. Consolidarea zidariilor cu tiranti
Fig. 5.19.Consolidarea prin camasuire a peretilor de zidarie cu beton armat

MASTER AN II, SEM I
Plasa sudata
Fig. 5.20. Camasuirea stilpilor

de zidarie cu beton armat
5.7.9. O solutie de consolidare pasiva o constituie introducerea de stalpi din beton armat legati
de zidaria existenta cu perforatii armate(fig. 5.21,5.22). Stalpii se pot dispune pe o latura sau doua
laturi ale peretilor, perforatiile de φ35 fiind armate cu bare φ16, umplute cu mortar min. M.50.
5.8. Consolidarea zidariilor neportante

5.8.1. Consolidarea peretilor de umplutura exteriori si interiori cu grosimea egala sau mai
mare de 12.5 cm va tine seama ca acesti pereti,in special atunci cand au fost bine impanati,
rigidizeaza structura. In consecinta, repararea lor prin inlocuirea portiunilor degradate se va face
treptat, trecand de la un perete la altul, evitandu-se demolarea lor concomitenta la un acelasi nivel.

MASTER AN II, SEM I
Fig. 5.21. Intarirea zidariei cu stilpi de beton armat legati de zidarie cu perforatii armate
Fig.5.22. Realizarea conlucrarii dintre stilpi de beton si zidarie

MASTER AN II, SEM I
5.8.2. Repararea peretilor neportanti se va face prin inlaturarea caramizilor, blocurilor, placilor
degradate, precum si a portiunilor de zidarie dislocata, impanarea lor la partea superioara cu pene
metalice si ancorarea de structura conform prevederilor normativului C.126.
5.9. Consolidarea stalpilor de zidarie
Cresterea capacitatii de rezistenta a elementului de tip stalp se poate realiza prin :
aplicarea unor armaturi transversale intr-un strat de mortar (camasuire armata) ;
realizarea unui strat de zidarie de caramida pe cant, armata cu etrieri in rosturi orizontale ;
executarea unei camasuieli din beton armat ;
consolidarea cu juguri sau profile metalice dispuse pe contur sau la interiorul elementelor
de zidarie, combinat cu tiranti dispusi in perforatii in zidarie(fig.5.23…5.25).
Fig.5.23. Consolidarea pe contur a peretilor de zidarie cu elemente metalice

MASTER AN II, SEM I
Fig.5.24. Consolidarea stilpilor si peretilor cu profile dispuse la exterior
Fig.5.25. Consolidarea peretilor si stilpilor cu profile metalice la interior sau exterior

Etapele de executie pentru varianta cu juguri si profile metalice, cea mai eficienta tehnic este
descrisa in figura 5.23. Profilele metalice asigura atat o consolidare a elementului, cat si preluarea
de la zidarie a unor sarcini gravitationale sau orizontale, descarcand zidaria.

MASTER AN II, SEM I
5.10. Consolidarea arcelor si boltilor de caramida fisurate se pot repara/consolida prin:

• reparatii cu strepi de caramida, inlocuind caramizile degradate;
• injectarea fisurilor cu mortare cu rasini epoxidice;
• consolidare cu scoabe de otel-beton.
• Introducerea de armaturi in perforatii, ulterior injectate (teserea cu armatura);
• Camasuirea cu plase sudate a fetelor arcelor de zidarie;
• Dispunerea de grinzi-centuri pentru preluarea impingerilor generate de arce sau bolti
Injectare cu
Reparatii cu mortar cu rasini
strepi de epoxy
caramida
Scoabe
Plase sudate
Perforatii
armate
Perforatii
armate
Grinzi de Perforatii
beton armate
armat
Fig. 5.26.Solutii de consolidare bolti si arce

MASTER AN II, SEM I
6. INTERVENŢII ASUPRA ELEMENTELOR DIN LEMN ALE STRUCTURILOR DE

ZIDARIE
6.1. Analiza degradărilor datorate condiţiilor de exploatare

După o perioadă îndelungată de exploatare elementele din lemn sunt slăbite chiar dacă nu au avut
contact direct cu umezeala sau insectele xilofage. O atenţie deosebită trebuie acordată modului în
care s-au asigurat şi se respectă condiţiile normale de exploatare (prevăzute în proiect), atât în ceea
ce priveşte încărcările cât şi în ceea ce priveşte umiditatea şi temperatura mediului ambiant, cu
menţiunea că respectarea acestor condiţii nu exclude apariţia unor defecte ale structurii în
exploatare.
Principalele probleme care apar pe parcursul exploatării:
- apariţia crăpăturilor datorită fenomenului de contragere şi umflare;
- atacul ciupercilor lignivore - fenomenele de putrezire;
- atacul insectelor xilofage;
- fenomene de îmbătrânire a materialului lemnos
- deformaţii excesive din supraîncărcări şi din subdimensionări
- slăbirea elementelor de îmbinare;
- degradări datorate temperaturilor ridicate;
- degradări datorate acţiunii agenţilor chimici.
Analiza comportării structurii se poate şi face prin măsurarea deformaţiilor elastice şi remanente.
Comparând deformaţiile înregistrate cu cele admisibile se pot formula concluzii cu privire la
condiţiile de exploatare ale elementelor de rezistenţă ale construcţiei şi a structurii în ansamblu.
Dacă valorile măsurate ale săgeţilor depăşesc valorile normate medii (raportul f/Lef > f/Lmed), se
trece la determinarea solicitărilor conform încărcărilor efective şi secţiunilor nete efective, în
grupările de încărcări cele mai defavorabile. Se va
verifica respectarea condiţiilor de calitate a materialelor utilizate la îmbinări.
6.2. Intervenţii asupra elementelor degradate ale planşeelor din lemn

Lucrările de reparaţii a planşeelor presupun fie înlocuirea elementelor degradate, fie înlăturarea
părţilor degradate ale acestora şi înlocuirea cu elemente sănătoase, concomitent cu consolidarea

MASTER AN II, SEM I
elementului structural reabilitat, sau după caz, a planşeului în ansamblu. În ambele situaţii, înainte
de începerea lucrărilor, planşeul care urmează a fi reabilitat se descarcă provizoriu pe stâlpi,
eşafodaje, etc.
În cazul unor deteriorări importante ale planşeelor se impune înlocuirea lor în întregime, cu
excepţia cazurilor în care din motive arhitectural-patrimoniale acest lucru nu se admite.
Grinzile care lucrează la încovoiere cu compresiune şi prezintă defecte în zona cu moment maxim
pot fi eclisate cu eclise metalice sau de lemn dacă acest lucru nu creează disconfort estetic sau
functional. Deşi, de regulă, eclisarea în câmp obişnuită nu este oportună deoarece slăbirile datorate
găurilor pentru buloanele de prindere a ecliselor se admite folosirea unor eclise foarte lungi,
prinderile urmând a se face în zonele cu moment mai redus. O altă posibilitate de remediere a unor
astfel de grinzi este dublarea cu profile metalice capabile să preia parţial sau integral solicitările la
care sunt supuse acestea. In fine, se pot adopta solutii de consolidare a grinzii pe toata lungimea ei
prin structuri din otel special concepute. (fig.6.1).

MASTER AN II, SEM I
6.3. Intervenţii asupra legăturilor dintre planşeele din lemn şi pereţii din zidărie
Soluţia minimală de transfer al forţei orizontale de la diafragma de zidărie la planşeul din lemn
este prin frecare şi eficienţa ei depinde de rezistenţa la forfecare a zidăriei, grosimea peretelui şi
mărimea suprafaţei de contact între elementele de planşeu (grinzi) şi acesta precum şi greutatea
transmisă de perete asupra grinzilor din lemn fiind hotărâtoare în ceea ce priveşte capacitatea de
transfer (fig. 6.2.a). Pentru asigurarea unei forţe de transfer corespunzătoare, se pot introduce
legături suplimentare între grinzi şi perete de tipul conectorilor verticali (fig. 6.2.b) sau tiranţi
prevăzuţi cu elemente de ancoraj (fig. 6.2.c).
6.4 Intervenţii asupra planşeelor din lemn pentru sporirea rigidităţii acestora
În scopul sporirii rigidităţii planşeului în planul lui, grinzile principale pot rigidizate cu tiranţi din
oţel de o parte şi de alta a antretoazelor, asigurând astfel transmiterea forţelor orizontale între
grinzi perpendicular pe acestea, precum şi prin realizarea la partea superioară sau la partea
inferioară a planşeului a unei podini rigide din plăci de placaj de construcţii fixată cu cuie de
grinzi (fig. 6.3).

MASTER AN II, SEM I
Fig.6.3. Planseu de lemn alcatuit din grinzi, antretoaze si toroane de otel si acoperite de
elemente de placaj fixate cu cuie de grinzi si antretoaze
În cazul în care din motive tehnologice sau arhitecturale nu se poate realiza podina rigidă
menţionată la pct. de mai sus, se acceptă, pe bază de calcule, realizarea între grinzi, pe ambele
direcţii, a unor elemente cu zăbrele menite să asigure rigiditatea acestuia la foţele seismice
orizontale (fig. 6.4).

MASTER AN II, SEM I
O soluţie modernă şi deosebit de eficientă este realizarea planşeelor mixte lemn-beton armat.
Soluţia presupune realizarea unei plăci din beton armat peste planşeul existent din lemn sigurându-
se legături între elementele structurale din lemn ale planşeului existent şi placa de beton prin
conectori metalici judicios plasaţi, pe bază de calcule. Soluţia poate fi utilizată numai în cazul în
care pardoseala existentă a planşeului din lemn poate fi înlocuită, se poate asigura rezemarea
parţială a plăcii din beton pe diafragmele de zidărie şi dacă greutatea suplimentară a plăcii din
beton poate fi preluată de elementele structurale verticale ale clădirii, de către fundaţii şi terenul de
fundare.
Situaţiile particulare, în care rezemarea grinzilor planşeelor din lemn pe diafragmele din zidărie se
realizează pe direcţii diferite în cadrul aceluiaşi nivel, necesită intervenţii specifice de asigurare a
rigidităţii orizontale a acestora.
In fig.6.5. se prezintă o soluţie de rezolvare a unei astfel de intervenţii.

MASTER AN II, SEM I
6.5. Intervenţii asupra şarpantelor din lemn la clădiri cu pereţi din zidărie
Unele din aceste intervenţii constau în legături mai bune între diafragmele verticale (pereţii din
zidărie) şi fermele şarpantei, astfel încât o parte a forţei seismice să poată fi transmisă tuturor
diafragmelor de zidărie prin intermediul şarpantei.
Intervenţiile privind aceste legături nu trebuie să prejudicieze deformaţiile libere ale şarpantei sub
efectul acţiunilor climatice, termice sau contragerii şi umflării lemnului, cu urmări dintre cele mai
periculoase dacă sunt împiedecate.
În fig.6.6 de mai jos se prezintă câteva soluţii de legături suplimentare dintre elementele şarpantei
şi pereţii de zidărie.

MASTER AN II, SEM I

MASTER AN II, SEM I
Intervenţii cu efect însemnat asupra rigidizării ansamblului acoperişului, capabil astfel să

transmită o parte mai mare din forţa seismică diafragmelor verticale, se pot face prin rigidizarea
suplimentară a căpriorilor în planul lor şi prin rigidizarea coardelor fermelor cu o grinda
suplimentară perpendiculară pe acestea şi suspendată de căpriori în zona coamei (fig.6.7), prin
introducerea unui sistem macaz, etc.
Creşterea rigidităţii structurilor acoperişurilor din arce sau ferme cu

deschideri mari se poate realiza deosebit de eficient prin modificarea schemei statice (arcele
pot fi transformate în ferme, la ferme se poate modifica dispunerea zăbrelelor, etc) - fig. 6.8.
a,b,

MASTER AN II, SEM I
6.6. Intervenţii asupra elementelor verticale (stâlpi, diafragme)

În general, la sistemele structurale din lemn având o anumită vechime se constată că nu se
îndeplinesc cerinţele de deplasări laterale la starea limită de serviciu (SLS) şi uneori chiar la starea
limită ultimă (SLU) – codul P100-1/2004. Pentru limitarea deplasărilor laterale, se poate înlocui
elementul degradat, repara sau consolida.
În cazul stâlpilor, pentru realizarea operaţiei de înlocuire sau reparare se impune descărcarea
provizorie a construcţiei pe porţiunea aferentă stâlpului care urmeaza a se consolida (se folosesc în
acest scop sprijiniri provizorii, de regulă din popi metalici reglabili).
La stâlpii puternic solicitaţi la compresiune pot interveni situaţii de pierdere a stabilităţii (apariţia
şi creşterea deformaţiilor transversale) ca urmare a supraîncărcărilor sau a reducerii rigidităţii.
Dacă sageata se înscrie în limitele admisibile (f <L / 200), consolidarea se poate face fără
îndreptarea lor, prin dispunerea pe ambele feţe a unor eclise fixate prin cuie sau buloane. Numărul
legăturilor de îmbinare (cuie, buloane) în cazul solicitării la compresiune cu flambaj sau la
compresiune cu încovoiere se stabileşte prin calcul tinând seama de eforturile de lunecare.

MASTER AN II, SEM I
În cazul degradării parţiale (capătul superior, inferior sau o portiune mediană) se poate înlocui
partea degradata cu segmente de lemn sănătos. Extremităţile degradate ale lemnului afectat se
înlătură prin tăieturi transversale executate la 90o, astfel încât să se asigure un contact perfect, pe
toată suprafaţa între piesele înnădite.
În unele situaţii se impune în prealabil reaxarea (îndreptarea, aducerea la verticală) a stâlpului cu
ajutorul unor juguri metalice sau prese mecanice sau hidraulice, pentru prevenirea eforturilor
suplimentare care crescând în timp pot duce la situaţii periculoase pentru elementul de construcţie
afectat şi pentru construcţie în ansamblu.
La clădirile cu structura verticală cu schelet (stâlpi şi rigle)
a. Îmbinările se vor reface utlizînd piese metalice
b. Se pot utiliza montanti amplasati la distante reduse, diagonale de contravântuire, in forma de K,
continue pe un nivel sau pe mai multe niveluri, etc – fig. 6.9.
c. Se pot utiliza plăci din placaj, PAL, etc. care se fixează cu cuie sau buloane de structura
verticală (stâlpi şi rigle) pe toată înălţimea nivelului.
d. Se pot utiliza contravântuiri din profile metalice

MASTER AN II, SEM I
ANEXA A1
(CONFORM P100-1-Exemple de calcul)
EXEMPLU DE CALCUL PENTRU O STRUCTURA DE ZIDARIE NEARMATA(ZNA)
Date generale
• Clădire de locuit P+2E
• Înălţimea de nivel het = 2.80 m
• Structura din zidărie nearmată (ZNA), identică la toate nivelurile (figura.1)
• Zona seismică ag=0.08g.
Figura 1
1. Materiale
• elemente pentru zidărie: cărămizi pline de argilă arsă, fb = 7.5 N/mm2;
• mortar M5;
• rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei fk = 2.30 N/mm2;
• rezistenţa caracteristică la forfecare cu efort unitar de compresiune nul a zidăriei

MASTER AN II, SEM I
fvk0 = 0.20N/mm2 (CR6-2006, tab.4.3);

• modulul de elasticitate longitudinal al zidăriei Ez = 1000 fk = 2.300 N/mm2,(CR6-2006, tab.4.9);
• modulul de elasticitate transversal al zidăriei Gz = 0.4Ez = 0.4 x 2300 = 920N/mm2
(→CR6-2006, relaţia 4.9).
2. Stabilirea încărcărilor verticale
Aria totală a nivelului
• 16.70 x 10.70 = 178.69 m2
Ariile nete ale încăperilor (pe care se aplică încărcările de la 2.6.1.)
• 4 x (3.65 + 3.95) x 4.85 = 147.44 m2
Ariile ocupate de pereţi:
• 178.69 -147.44 = 31.25 m2
Volum zidărie:
• 31.25 x 2.80 = 87.50 m3
se scad golurile :
• (4x1.50x15.0+4x1.80x1.50+2x1.0x2.10)x0.375 = 9.00 m3
• 6 x1.0x2.10x0.25 = 3.15 m3
Total goluri 12.15 m3
Volum total zidărie pe nivel 87.50 - 12.15 = 75.35 m3
Greutate zidărie:
• greutatea volumetrică a zidăriei γzid = 1.95 tone/m3 (inclusiv tencuiala)
• greutate totală zidărie : Gzid/ nivel = 1.95 x 75.35 = 146.9 tone = 1469.0 kN
Greutate planşeu:
Greutate planşeu / 1 m2:
• placa din beton armat 13 cm grosime 3.25 kN/m2
• tencuiala la tavan 2 cm grosime 0.40 kN/m2
• pardoseala + şapa 1.50 kN/m2
• pereţi despărţitori amovibili 0.80 kN/m2
Total 5.95kN/m2
• încărcare de exploatare (→ CR 0 - tab. 4.1) :
- q = 1.5 kN/m2 (locuinţă)

MASTER AN II, SEM I
- ψ2i = 0.4
- ψ2iq 0.6 kN/m2
• încărcare totală / 1m2 planşeu 6.55 kN/m2
Greutate totală planşeu / nivel
• 147.44 x 0.655 = 96.6 tone = 966.0 kN
Greutate totală clădire / nivel
• Gniv = 146.9 +96.6 = 243.5 tone = 2435 kN
q echiv = 243.5/178.69= 13.6 kN/m2
Greutate totală clădire
• G = 3 x 243.3 = 730 tone = 7300 kN
Calculul forţei seismice de proiectare

Coeficienţi de calcul:
• Factor de importanţă γI = 1.0 (clădire din clasa de importanţă III) (→P100-1/2006, tabel 4.3)
• Valoarea spectrului elastic de proiectare Se = 0.08g x 2.75 = 0.22g (→P100-1/2006, relaţia 3.6)
• Factorul de comportare q = 2.0 x 1.1 = 2.2 (→ P100-1/2006, 8.3.5. (3) şitab.8.5)
• Factorul de corecţie pentru contribuţia modului propriu fundamental λ = 0.85, pentru clădire cu
nniv > 2 (→ P100-1/2006, 4.5.3.2.2.)
Forţa tăietoare de bază (→ P100-1/2006, relaţia 4.4)
Fb=1x(0.08x2.75)/2.2x0.85x7300/g= 620.5kN
Forţe seismice de nivel (→ P100-1/2006, relaţia 4.6)
• F1 = 103.4 kN
• F2 = 206.8 kN
• F3 = 310.3 kN
Moment de răsturnare la cota ± 0.00
Mo= ΣFixhi = 103.4x2.80+206.8x5.60+310.3x8.40=4050 kNm
Încărcări din greutatea planşeului şi încărcarea de exploatare:
• forţe uniform distribuite corespunzătoare ariilor aferente de planşeu

MASTER AN II, SEM I
Tabel A1
Ax Perete qpl Ax Perete qpl
(kN/m) (kN/m)
Ax 1&5 1A-1B 7.5 Ax A A1-A2 6.0

A4-A5
1B-1C 7.5
A2-A3 6.6
A3-A4
Ax2&$ 2A-2B 15.2 Ax B B1-B2 12.0
B4-B5
2B-2C 15.2 B2-B3 13.0
B3-B4
Ax3 3A-3B 15.4 Ax C Idem ax A
3B-3C 15.4
Figura 2

MASTER AN II, SEM I
Pereţi activi pe direcţiile principale
Figura 3a
Figura 3b

MASTER AN II, SEM I
Distribuţia forţei seismice de proiectare între pereţii activi:

• se neglijează aportul riglelor de cuplare (→ CR6-2006, 6.3.1.(11))
• rigiditatea consolelor verticale se calculează cu relaţia (→ relaţiile C.8.4a÷C.8.6a))
Ez
R=
H3 H
+3
3Ip Ai
unde
- H = 3 x 2800 = 8400 mm (înălţimea totală a consolei)
- Ip - momentul de inerţie al peretelui activ
- Ai - aria inimii peretelui activ
• forţa tăietoare seismică şi momentul de răsturnare se distribuie între pereţii active
proporţional cu rigidităţile respective
Calculul momentelor încovoietoare capabile ale pereţilor activi

. Schema de calcul
• Calculul caracteristicilor geometrice ale secţiunii active a peretelui:
- coordonatele centrului de greutate al secţiunii (xG,yG)
- aria (A)
- momentele de inerţie faţa de axele care trec prin centrul de greutate (Ix,Iy)
- limitele sâmburelui central al secţiunii cu relaţiile:
Ix Ix
e1x= ; e2x= ;
xG .A (hx − xG ).A
Iγ Iγ
e1y= ; e2y= ;
γ G .A (hγ − γ G ).A
unde hx şi hy sunt înălţimile secţiunii pe cele două direcţii.
Calculul forţei axiale (NE) pe secţiunea activă a peretelui:

NE = σ0EA

MASTER AN II, SEM I
unde efortul unitar de compresiune se ia din tabelul A2 pentru grupul de pereţi căruia îi
aparţine
• Calculul momentului încovoietor capabil
Mcap = 1.2 eNxNE
Caracteristici geometrice pereţi activi (a se vedea figurile A3a şi A3b)
Transversal Tabel A3a
Momente încovoietoare capabile (asociate încărcărilor aferente fiecărui perete activ)
Distribuţia forţei seismice de bază şi a momentului de răsturnare

MASTER AN II, SEM I
Calculul forţelor tăietoare capabile ale pereţilor activi

Schema de calcul
• Fortă tăietoare capabilă se calculează conform CR6-2006 considerând că lungimea zonei
comprimate corespunzătoare momentului capabil (determinat cu relaţia C.E.5) este 0.6 li , unde li
este lungimea inimii peretelui compus
Vcap = 0.6 li tp fvd

• Valoarea caracteristică a rezistenţei unitare la forfecare se determină conform
(CR6-2006, 4.1.1.2.1.)

MASTER AN II, SEM I
8.2. Forţe tăietoare capabile (asociate momentelor încovoietoare capabile)
Verificarea siguranţei
. Siguranţa în raport cu solicitarea de încovoiere cu fortă axială
• Se compară momentele capabile (tabelele A4a şi A4b) cu momentele încovoietoare rezultate din
distribuţia momentului de răsturnare între pereţii activi de pe fiecare direcţie (tabelele 5a şi 5b)

MASTER AN II, SEM I
Siguranţa în raport cu solicitarea la forţă tăietoare

• Se compară forţele tăietoare capabile (tabele 6a şi 6b) cu forţele tăietoare rezultate din distribuţia
forţei seismice între pereţii activi de pe fiecare direcţie (tabelele 5a şi 5b).
.Concluzii:
• Condiţia de verificare la încovoiere cu forţa axială este satisfăcută pentru ansamblul
clădirii, pentru ambele direcţii de acţiune a cutremurului.
• Pentru direcţia longitudinală momentul capabil al peretelui Long4 este numai 92.2% din
momentul necesar. Deoarece diferenţa este mai mică de 20% iar pe ansamblu condiţia de
siguranţă este satisfăcută se poate accepta o redistribuire a momentului către ceilalţi pereţi
• Condiţia de verificare la forţa tăietoare este satisfăcută, pentru ansamblul clădirii, pentru
ambele direcţii de acţiune a cutremurului.
• Pentru direcţia longitudinală forţa tăietoare capabilă a peretelui L4 este numai 53.3 din
forţa tăietoare necesară. Deoarece diferenţa este mai mare de 20%, chiar dacă pe ansamblu
condiţia de siguranţă este satisfăcută, nu se poate accepta redistribuirea forţei tăietoare
către ceilalţi pereţi :CONDIŢIA DE SIGURANŢĂ NU ESTE SATISFĂCUTĂ

MASTER AN II, SEM I
ANEXA A2
(CONFORM P100-1-Exemple de calcul)
EXEMPLU DE CALCUL PENTRU O STRUCTURA DE ZIDARIE CONFINATA(ZC)
Date generale
• Clădire de locuit P+3E
• Înălţimea de nivel het = 2.80 m
• Structura din zidărie confinată (ZC), identică la toate nivelurile (figura.1)
• Zona seismică ag=0.16g.
Figura 1
Materiale
• elemente pentru zidărie: cărămizi pline de argilă arsă, fb = 7.5 N/mm2;
• mortar M5;
• rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei fk = 2.30 N/mm2 (→ CR6-2006, tab.4.2a,
fig.4.1b);

MASTER AN II, SEM I
• rezistenţa caracteristică la forfecare cu efort unitar de compresiune nul a zidăriei fvk0 =

0.20N/mm2 (→ CR6-2006, tab.4.3);
• modulul de elasticitate longitudinal al zidăriei Ez = 1000 fk = 2.300 N/mm2(→ CR6-2006,
tab.4.9);
• modulul de elasticitate transversal al zidăriei Gz = 0.4Ez = 0.4 x 2300 = 920N/mm2 (→CR6-
2006, relaţia 4.9).
Stabilirea încărcărilor verticale
Aria totală a nivelului
• 16.70 x 10.70 = 178.69 m2
. Ariile nete ale încăperilor (pe care se aplică încărcările.)
• 4 x (3.65 + 3.95) x 4.85 = 147.44 m2
Ariile ocupate de pereţi:
• 178.69 -147.44 = 31.25 m2
Volum zidărie:
• 31.25 x 2.80 = 87.50 m3
se scad golurile :
• (4x1.50x15.0+4x1.80x1.50+2x1.0x2.10)x0.375 = 9.00 m3
• 6 x1.0x2.10x0.25 = 3.15 m3
Total goluri 12.15 m3
Volum total zidărie pe nivel 87.50 - 12.15 = 75.35 m3
Greutate zidărie:
• greutatea volumetrică a zidăriei γzid = 1.95 tone/m3 (inclusiv tencuiala)
• greutate totală zidărie : Gzid/ nivel = 1.95 x 75.35 = 146.9 tone = 1469.0 kN
Greutate planşeu:
Greutate planşeu / 1 m2:
• placa din beton armat 13 cm grosime 3.25 kN/m2
• tencuiala la tavan 2 cm grosime 0.40 kN/m2
• pardoseala + şapa 1.50 kN/m2
• pereţi despărţitori amovibili 0.80 kN/m2
Total 5.95kN/m2

MASTER AN II, SEM I
• încărcare de exploatare (→ CR 0 - tab. 4.1) :

- q = 1.5 kN/m2 (locuinţă)
- ψ2i = 0.4
- ψ2i q 0.6 kN/m2
• încărcare totală / 1m2 planşeu 6.55 kN/m2
. Greutate totală planşeu / nivel
• 147.44 x 0.655 = 96.6 tone = 966.0 kN
Greutate totală clădire / nivel
• Gniv = 146.9 +96.6 = 243.5 tone = 2435 kN
•2
q echiv = 243.5/178.69=1.36 t /m= 13.6 kN/m2
Greutate totală clădire
• G = 4 x 243.3 = 973 tone = 9730 kN
Calculul forţei seismice de proiectare
Coeficienţi de calcul:
• Factor de importanţă γI = 1.0 (clădire din clasa de importanţă III), (→ P100-1/2006, tabel 4.3)
• Valoarea spectrului elastic de proiectare Se = 0.16g x 2.75 = 0.44g, (→P100-1/2006, relaţia .6)
• Factorul de comportare q = 2.5 x 1.25= 3.125 (→ P100-1/2006, 8.3.5. (3) şi tab.8.5)
• Factorul de corecţie pentru contribuţia modului propriu fundamental λ = 0.85, pentru clădire cu
nniv > 2 (→ P100-1/2006, 4.5.3.2.2.)
Forţa tăietoare de bază (→ P100-1/2006, relaţia 4.4)
Modelul de calcul simplificat.

Ipoteze de modelare:
• s-au considerat numai "inimile" profilelor compuse pe ambele direcţii (secţiuni reptunghiulare,
fără aportul tălpilor);
• modulul de elasticitate, pentru fiecare secţiune, s-a calculat cu relaţia:

MASTER AN II, SEM I
• riglelele de cuplare au fost considerate încastrate în montanţi/stâlpişori, la faţa golurilor

respective.
Pentru calculul eforturilor secţionale s-a folosit varianta P100-92 a programului CASE 386,
cu următorii parametri:
• Factor de importanţă γI = 1.0 (clădire din clasa de importanţă III)
• Coeficientul ks = 0.16
• Factorul de comportare ψ= 0.35
• Coeficientul ε a fost calculat prin program
Valorile forţei seismice de bază calculate cu modelul simplificat:
• Fbx = 1109.6 kN (-5% faţă de valoarea din P100-1/2006)
• Fby = 1081.0 kN (-7.2% faţă de valoarea din P100-1/2006)
Forţe seismice de nivel
3.4.1. Cu valorile din P100-1/2006, relaţia 4.6:
• F1 = 116.4 kN
• F2 = 232.8 kN
• F3 = 349.3 kN
• F4 = 465.8 kN
. Cu modelul simplificat (rezultate din programul CASE 386)
• F1x = 91.6 kN
• F2x = 225.8 kN
• F3x = 349.7 kN
• F4x = 442.5 kN (-5%)
• F1y = 80.2 kN
• F2y = 202.6 kN
• F3y = 333.5 kN
• F4y = 452.7 kN (-3%)
Moment de răsturnare la cota ± 0.00
Cu valorile din P100-1/2006

MASTER AN II, SEM I
Cu modelul simplificat (rezultate din programul CASE 386)
Eforturi unitare de compresiune pe pereţii structurali

Încărcări din greutatea planşeului şi încărcarea de exploatare:
• forţe uniform distribuite corespunzătoare ariilor aferente de planşeu
Tabel 1
Încărcări totale şi eforturi unitare de compresiune pe grupuri de pereţi Tabel 2

MASTER AN II, SEM I
Pereţi activi pe direcţiile principale
Figura 3a
Figura 3b
Distribuţia forţei seismice de proiectare între pereţii activi:
MASTER AN II, SEM I
• Eforturile secţionale globale (M şi V) au fost obţinut pe modelul simplificat cu programul

CASE386. Valorile de proiectare pentru secţiunile de la cota ± 0.00 sunt date în tabelul 3
Calculul momentelor încovoietoare capabile ale pereţilor activi (MRd)

Schema de calcul
• Se folosesc relaţiile
→ pentru calculul MRd : CR5-2006, relaţia (6.23)
→ pentru calculul MRd(zna,i): CR6-2006, relaţiile (6.25), (6.26)
→ pentru calculul MRd(As) : CR6-2006, relaţia (6.23)
Valorile sunt date în tabelele 4a şi 4b
Calculul forţelor tăietoare capabile (VRd)

Schema de calcul

MASTER AN II, SEM I
• Se folosesc relaţiile
→ Pentru calculul VRd : CR6-2006, relaţia (6.32)
→ Pentru calculul VRd1 : CR6-2006, relaţia (6.31)
→ Pentru calculul VRd2 : CR6- 2006, relaţia (6.33)
• Aria de armătură din stâlpişori : Asc = 842 mm2, oţel OB37
8.2. Valorile sunt date în tabelele 5a şi 5b
. Siguranţa în raport cu solicitarea la încovoiere cu fortă axială

• Pentru toate elementele structurale, în secţiunea de încastrare, este satisfăcută
relaţia MRd ≥ qMEd (→ P100-1/2006, relaţia 8.3) aşa cum rezultă din tabelul 6

MASTER AN II, SEM I
Posibilităţi de corectare
. Folosirea materialelor cu rezistenţe superioare C10 şi M10
• Rezistenţa caracteristică la forfecare sub efort de compresiune egal cu zero creşte de la fkv0 =
0.20 N/mm2 la fvk0 = 0.30 N/mm2
• Valorile VRd din tabelele 5a şi 5b se modifică după cum urmează (tabelel 8a şi 8b)
Armarea zidăriei în rosturi

Se propune armare cu 2Φ8 OB37 la şase asize (≅ 40.0 cm) -relaţia CR6-2006, 6.35
Creşterea rezistenţei de proiectare la forţa tăietoare este următoarea
MASTER AN II, SEM I
Tr1 → VRd3 = 245 kN

Tr2 → VRd3 = 161.7 kN
Tr4 → VRd3 = 352.8 kN
L2 → VRd3 = 100.8 kN
L3 → VRd3 = 106.0 kN
Valorile din tabelul 9a se corectează după cum urmează
Tabelul 9b

MASTER AN II, SEM I
BIBLIOGRAFIE
1. CR0 - 2005 Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcţii
2. P100-1/2006 Cod de proiectare seismică. Partea I: Prevederi de proiectare pentru clădiri
3. CR1-1-3-2005 Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor
4. NP-082-04 Cod de proiectare. Bazele proiectării şi acţiuni asupra construcţiilor. Acţiunea
vântului
5. CR2-1-1.1 Cod de proiectare a construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat
6. NP 007-97 Cod de proiectare pentru structuri în cadre din beton armat
7. NP001-2000 Cod de proiectare şi execuţie pentru construcţii fundate pe pământuri cu umflări şi
contracţii mari
8. ST 009-2005 Specificaţie tehnică privind cerinţe şi criterii de performanţă pentru produse din
oţel utilizate ca armături în structuri din beton
9. NE 012-99 Cod de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton
precomprimat. Partea A: Beton şi beton armat.
10. NP 019-1997 - Ghid pentru calculul la stări limită a elementelor structurale din lemn
11. NP 005-2003 Normativ privind proiectarea construcţiilor din lemn
12. NP112-2004 Normativ privind proiectarea şi executarea lucrărilor de fundaţii directe la
construcţii
13. P7-2000 Normativ privind fundarea construcţiilor pe pământuri sensibile la umezire
(proiectare, execuţie, exploatare)
14. C17-82 Instrucţiuni tehnice privind compoziţia şi prepararea mortarelor de zidărie şi tencuială
15. NP-028-1978 Norme tehnice provizorii privind stabilirea distanţelor între rosturile de dilatare
la proiectarea construcţiilor
16.COTTA N.L., CURTU I., SERBU A.- Elemente de construcţii si case prefabricate din lemn.
Ed.Tehnică, Bucureşti, 1990.
17.CURTU I., ROŞCA C.,- Reologia lemnului. Repografia Universitatea TRANSILVANIA
Braşov, 1993.
18. GOTZ, K.H- Construire én bois. Presses Polytechniques Romandes, Lausanne 1998.
19. NATTERER J., HERZOG T., VOLZ M.- Holzbau Atlas Zwei. Institut fur internationale
Arhitektur- Dokumentation, 1991, Munchen.

MASTER AN II, SEM I
20. PERCHAT M.- Calcul des éléments et structures en bois initiation aux états limites. Principes,
généraux. Annales L’I.T.B.T.P., nr.497, octobre, PARIS
21. RACHER PATRICK s.a- Structures on bois aux états limites. Calcul de structure. Ed.
Eyrolles, 1997, Paris.
22. ● ● ● Eurocode 5, Calcul des structures en bois, part 1.1,. Règles générales et régles pour les
bâtiments. Norme P21-711, Ed. Eyrolles, Paris.
23. ● ● ● Manuel de calcul des charpantes en bois. Canadian Wood Council, 1991, Ottawa.
24. ● ● ● Cod pentru calculul si alcătuirea elementelor de construcţii din lemn. NP.005-2003.
Buletinul Construcţiilor. Vol.12, 2003, Bucureşti.
25. ● ● ● Eurocode 5,- Design of timber structure. Part 1.2- General rules for structural fire
design.ENV 1995-1-2
26. ● ● ● Normativ privind calculul structurilor de rezistenţă din lemn amplasate in zone seismice
NP019-2003 (Completare P100)
Documente normative de referinţă

1. STAS 10101/1-78-Acţiuni în construcţii. Greutăţi tehnice şi încărcări permanente
2. STAS 10101/2-75-Acţiuni în construcţii. Încărcări datorite procesului de exploatare
3. STAS 10101/2A1-87-Acţiuni în construcţii. Încărcări tehnologice din exploatare pentru
construcţii civile, industriale şi agrozootehnice.
4. STAS 10101/23-75 Acţiuni în construcţii. Încărcări date de temperatura exterioară.
5. STAS 10101/23A-78 - Acţiuni în construcţii. Încărcări date de temperatura exterioară în
construcţii civile şi industriale.
6. STAS 10107/0-90 Calculul şi alcătuirea elementelor structurale din beton, beton armat şi beton
precomprimat.
7. STAS 10107/1-90 Planşee din beton armat şi beton precomprimat. Prescripţii generale de
proiectare
8. STAS 10107/2-92 Planşee curente din plăci şi grinzi din beton armat şi beton precomprimat.
Prescripţii de calcul şi alcătuire
9. STAS 10107/3-90 Planşee cu nervuri dese din beton armat şi beton precomprimat. Prescriptii de
proiectare

MASTER AN II, SEM I
10. STAS 10107/4-90 Planşee casetate din beton armat. Prescriptii de proiectare
11. SR EN 1991-1-1 Eurocod 1 Actiuni asupra constructiilor. Partea 1-1: Actiuni
generale.Greutati specifice , greutati proprii, incarcari utile pentru cladiri.
12. SR EN 1991 - pr. NA Eurocod 1 Actiuni asupra constructiilor. Partea 1-1: Actiuni generale.
Greutati specifice , greutati proprii, incarcari utile pentru cladiri. Anexa nationala.- serii de
standarde europene
13. SR EN 771-1 – Elemente pentru zidărie de argilă arsă
14. SR EN 771-2 - Elemente pentru zidărie de silico-calcar
15 SR EN 771-3 - Elemente pentru zidărie din beton
16. SR EN 771-4 - Elemente pentru zidărie de beton celular autoclavizat
17. SR EN 771-5 - Elemente pentru zidărie din piatră artificială
18. SR EN 771-6 - Elemente pentru zidărie din piatră naturală
19. SR EN 772-1 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 1: Determinarea
rezistenţei la compresiune
20. SR EN 772-3 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 3:Determinarea
prin cântărire hidrostatică a volumului net şi a procentului de goluri al elementelor pentru zidărie
din argilă arsă
21. SR EN 772-5 Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 5: Determinarea
conţinutului de săruri solubile active al elementelor pentru zidărie din argilă arsă
22. SR EN 772-7 Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 7:Determinarea
absorbţiei de apă prin fierbere pentru ruperea capilarităţii elementelor pentru zidărie din argilă arsă
23. SR EN 772-11 Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 11: Determinarea
absorbţiei de apă datorită acţiunii capilare a elementelor pentru zidărie de beton cu agregate, piatră
artificială şi naturală şi viteza iniţială de absorbţie a apei a elementelor pentru zidărie din argilă.
densităţii aparente şi absolute în stare uscată a elementelor pentru zidărie (cu excepţia pietrei
naturale)
25. SR EN 772-16 Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 16:Determinare
dimensiuni

MASTER AN II, SEM I

dilatării la umiditate a elementelor ceramice cu goluri orizontale mari pentru zidărie de argilă
27. SR EN 998-1-Specificaţie a mortarelor pentru zidărie. Partea 1 : Mortare pentru tencuire şi
gletuire
28. SR EN 998-2 Specificaţie a mortarelor pentru zidărie. Partea 2 : Mortare pentru zidărie
29. SR EN 1015-1 Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie – Partea 1 : Determinarea
distribuţiei granulometrice (analiza prin cernere)
30. SR EN 1015-2Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie- Partea 2: Luarea probelor de
mortar din grămadă şi pregătire încercări
31. SR EN 1015-7 Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie- Partea 7: Determinarea
cantităţii de aer din mortarul proaspăt
duratei de lucrabilitate şi timpului de corecţie a mortarului proaspăt
densităţii aparente a mortarului întărit
34. SR EN 1015-11 Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie- Partea 11 :Determinarea
rezistenţei la încovoiere a mortarului întărit
conţinutului de săruri solubile din mortarele proaspete
coeficientului de absorbţie a apei datorată acţiunii capilare a mortarelor întărite
37. SR EN 1052-1 Metode de încercare a zidăriei. Partea 1:Determinarea rezistentei la
compresiune
38. SR EN 1052-2 Metode de încercare a zidăriei. Partea 2 :Determinarea rezistentei la
încovoiere.
39. SR EN 1052-3 Metode de încercare a zidăriei. Partea 3: Determinarea rezistenţei iniţiale la
forfecare.
40. SR EN 1052-4 Metode de încercare a zidăriei. Partea 4: Determinarea rezistenţei la forfecare
ţinând seama de umiditatea inclusă.

MASTER AN II, SEM I
41. SR EN 1745 -Zidărie şi elemente pentru zidărie – Metode pentru determinarea valorilor
termice de calcul
42. SR EN 13501-1 Clasificarea produselor pentru construcţii în funcţie de comportarea la foc –
Partea I : Clasificarea în funcţie de rezultatele încercărilor de reacţie la foc
43. ETAG 003-1998 Guidelines for european technical approval for internal partition kits for use
as non-loadbering walls. EOTA, Brussels ,1998
44. SR EN 1996-1-1 Eurocod 6: Proiectarea structurilor din zidarie. Partea1-1. Reguli generale
pentru structuri de zidarie armate sau nearmate.
Anexă Bibliografică de echivalenta a SR EN
Nr.
Indice Titlu in româna a corespondentei
crt.
Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur

1 SR EN 1998-1:2004
Partea 1: Reguli generale, acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri
Unităţi SI şi recomandări pentru utilizarea multiplilor şi

2 SR ISO 1000:1995
submultiplilor lor zecimali precum şi a altor unităţi
SR EN 1992-1- Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli

3
1:2004 generale si reguli pentru cladiri
Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 2: Poduri de

4 SR EN 1992-2:2006
beton - Proiectare si prevederi constructive
SR EN 1992-1- Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-2: Reguli

5
2:2006 generale - Calculul comportării la foc
SR EN 1993-1- Eurocod 3: Proiectarea structurilor de otel. Partea 1-1: Reguli

6
1:2006+AC:2006 generale si reguli pentru cladiri
SR EN 1993-1- Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-2: Reguli

7
2:2006+AC:2006 generale. Calculul structurilor la foc
SR EN 1993-1- Eurocod 3: Proiectarea structurilor de otel. Partea 1-8: Proiectarea

8
8:2006+AC:2006 îmbinarilor

MASTER AN II, SEM I
SR EN 1993-1-
9 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de otel. Partea 1-9: Oboseala
9:2006+AC:2006
SR EN 1993-1- Eurocod 3: Proiectarea structurilor de otel. Partea 1-10: Alegerea

10
10:2006+AC:2006 claselor de calitate a otelului
SR EN 10002- Materiale metalice. Încercarea la tracţiune. Partea 1: Metoda de

11
1:2002 încercare la temperatura ambiantă
SR EN 771- Specificaţii ale elementelor pentru zidărie. Partea 1: Elemente

12
1:2003+A1:2005 pentru zidărie de argilă arsă

13
2:2003+A1:2005 pentru zidărie de silico calcare

14
3:2004+A1:2005 pentru zidărie de beton cu agregate (agregate grele şi uşoare)

15
4:2004+A1:2005 pentru zidărie de beton celular autoclavizat

16
5:2004+A1:2005 pentru zidărie de piatră artificială
Specificaţii ale elementelor pentru zidărie. Partea 6: Elemente

17 SR EN 771-6:2006
pentru zidărie de piatră naturală
Specificaţie a mortarelor pentru zidărie. Partea 2: Mortare pentru

18 SR EN 998-2:2004
zidărie
19 STAS 1040-85 Lemn rotund de răşinoase pentru construcţii. Manele şi prăjini
20 STAS 256-79 Lemn pentru mină
21 STAS 3416-75 Lemn rotund pentru piloţi
22 STAS 4342-85 Lemn rotund de foioase pentru constructii
SR EN Lemn rotund şi cherestea. Abateri admisibile şi dimensiuni

23
1313+1+A1:2001 preferenţiale. Partea 1: Cherestea de răşinoase
24 STAS 1928-80 Cherestea de stejar. Clase de calitate

MASTER AN II, SEM I
SR EN 1611- Cherestea. Clasificare după aspect a lemnului de răşinoase. Partea

25
1:2001+A1:2003 1: Molid, brad, pin, Douglas şi larice europene
26 STAS 3363-86 Cherestea de cireş, frasin, paltin, păr şi ulm. Clase de calitate
Cherestea de artar, carpen, jugastru, mesteacan si salcâm. Clase de

27 STAS 6709-86
calitate
Constructii civile si industriale. Calculul si alcatuirea elementelor

28 STAS 10107/0-90
structurale din beton, beton armat si beton precomprimat
Constructii civile industriale si agricole. Calculul elementelor din

29 STAS 10108/0-78
otel


Tudor Dan - Reabilitarea - Structurilor - Cu - Diafragme - de - Zidarie PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tudor Dan - Reabilitarea - Structurilor - Cu - Diafragme - de - Zidarie PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MASTER AN II, SEM I

REABILITAREA CONSTRUCTIILOR/REABILITAREA STRUCTURILOR CU DIAFRAGME DE ZIDARIE

PROF.DR.ING. TUDOR DAN

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 1

1.1. Cerinţe fundamentale

2.2.2.1. Modulul de elasticitate longitudinal

3. CALCULUL CLĂDIRILOR CU PEREŢI STRUCTURALI DIN ZIDĂRIE

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 3

3.3.2.2. Capacitatea de rezistenţa la compresiune a pereţilor din zidărie armată – ZC,

4. CAUZE CARE PRODUC DETERIORAREA STRUCTURILOR DIN ZIDARIE

5. SOLUTII DE CONSOLIDARE A STRUCTURILOR DIN ZIDARIE

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 4

5.6.2.1.5. Lucrări pentru consolidarea fundaţiilor

6. INTERVENŢII ASUPRA ELEMENTELOR DIN LEMN ALE CONSTRUCTIILOR CU

6.1. Analiza degradărilor datorate condiţiilor de exploatare

ANEXA A1 (CONFORM P100-1-Exemple de calcul)

ANEXA A2 (CONFORM P100-1-Exemple de calcul)

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 5

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 6

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 7

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 8

COMUNE 114.249 - 5.833 108.416 - -

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 9

10). postutilizarea constructiilor ;

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 10

1.2. Evaluarea lucrarilor de consolidare la cladiri existente

1.2.1. Colectarea informatiilor pentru evaluarea structuri

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 11

o Descrierea modului de utilizare a clădirii pe durata de exploatare şi a modului de

1.2.2. Niveluri de cunoaştere

KL1 Cunoaştere limitată

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 12

- în ceea ce priveşte geometria: configuraţia de ansamblu a structurii şi dimensiunile

KL2 Cunoaştere normală

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 13

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 14

1.2.3. Identificarea nivelului de degradare a construcţiei

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 15

- starea elementelor de îmbinare: suduri, buloane, nituri.

1.3. Evaluarea seismica a structurilor

1.3.1. Evaluarea calitativă

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 16

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 17

Discontinuităţi în distribuţia rezistenţei laterale

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 18

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 19

1.3.2. Evaluarea prin calcul

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 20

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 21

1.3.2.2. Metodologia de nivel 1

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 22

- Evaluarea calitativă a construcţiei, pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire şi de

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 23

1.3.2.3 Metodologia de nivel 2

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 24

1.3.2.4. Metodologia de nivel 3

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 25

Metodologia de nivel 3 implică evaluarea calitativă constând în verificarea listei complete de

1.4. Particularitati ale structurilor cu diafragme de zidarie

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 26

• degradarea fizică a materialelor structurii:

REMEDIEREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DIN ZIDARIE 27

• poziţiile şi dimensiunile elementelor de confinare (stâlpişori şi centuri) şi ale buiandrugilor.