Sunteți pe pagina 1din 11

Cercetarea și conduita psihosocială

Una din principalele provocări ale psihologiei a fost aceea de a dovedi că este o știință și
că, prin urmare, concluziile demersurilor psihologice sunt justificabile.
Dar, foarte mult timp, acest lucru nu a fost deloc ușor. Câtă vreme „sufletul” era considerat
a fi obiectul „cercetării” psihologice, era greu să se vorbească în același timp și de știință.
Numele de psihologie provine, de altfel, de la cele două cuvinte grecești „psyche” (suflet)
și „logos” (știință). Așadar, psihologie înseamnă „știință despre suflet”.
Istoria studierii „sufletului” sau a „psihicului” uman, termen care ajunge să fie preferat
mai târziu, este foarte lungă, deși abia la sfârșitul secolului al XIX-lea putem vorbi de o studiere
științifică în acest domeniu.
Atunci apar primele laboratoare de psihologie experimentală și începe să se acorde mai
multă importanță metodelor.
Înainte de această perioadă, cunoașterea sistemului psihic uman era cuprinsă în filosofie,
având un caracter speculativ, de presupunere.
De aici importanța metodologiei în momentul în care vine vorba despre cercetare în
psihologie.
Fiind o știință a oamenilor despre oameni, care lucrează de multe ori cu date greu
operaționalizabile (dificil de măsurat și de exprimat prin numere), subiectivitatea, părerea proprie
a celui care cercetează poate ușor să apară și să denatureze cercetarea.
Faptul că este atât de ușor să existe scepticism în ceea ce privește statutul de știință al
psihologiei, implică și faptul că cercetarea trebuie să fie foarte riguroasă, pentru a preîntâmpina
eventualele critici.
Totuși, psihologia continuă să fie contestată ca știință cu diverse argumente, dintre care
putem enumera:
 ideea cum că are în vedere caracterul individual al psihicului și nu generalul,
 faptul că metodele ei ar fi subiective, sau că, fiind obiective, nu reușesc să dovedească decât
evidențe,
 faptul că este absurd să ai pretenția de a înțelege omul formulând matematic ecuații în ceea
ce privește sufletul său etc.
Cercetarea | Etape

Psihologia, în general, își propune să înțeleagă funcționarea persoanelor și a grupurilor


pe care acestea le formează.
Individul uman este avut în vedere punându-se accentul atât pe structura lui mentală, cât și
pe comportamentele lui sociale.
Cercetarea are rolul de a adăuga cunoașterii umane informații cu privire la tiparele
comportamentelor umane.
De la cazuri concrete se ajunge la legi generale, care scot în evidență conduita cu cel
mai mare grad de probabilitate a unei persoane într-un anumit context.
Astfel, predispozițiile umane (tendințele de a gândi, simți, acționa etc. într-un anumit fel),
sunt mai bine înțelese.
Dar cercetarea nu își asumă pretenția de a formula legi care să se aplice apoi oricărui caz –
întâlnim de fiecare dată, cu fiecare individ, excepții în științele sociale, deoarece fiecare
persoană este diferită ce ceilalți.
Cercetarea este alcătuită din mai multe etape:
1. alegerea temei și documentarea
2. formularea ipotezelor
3. operaționalizarea variabilelor
4. stabilirea metodei și elaborarea strategiei de aplicare a acesteia
5. colectarea datelor
6. prelucrarea informațiilor
7. formularea concluziilor.

Alegerea temei și documentarea

Aceasta este prima etapă, în care cercetătorul caută, în cadrul domeniului său de
interes, o temă potrivită pentru o nouă cercetare.
Tema, dincolo de interesul cercetătorului pentru ea, trebuie să aibă și alte câteva calități.
Câteva dintre lucrurile care este important să fie avute în vedere în alegerea temei:
 să fie de interes pentru comunitatea științifică în general,
 să fie originală sau să propună o abordare originală (este inutil să dovedim ceva ce a fost
deja dovedit înainte),
 să fie fezabilă (în sensul în care poate fi abordată de persoana care dorește să o cerceteze,
adică dacă aceasta are acces la resursele de care are nevoie).
În această etapă, cercetătorul parcurge următorii pași:
 explorează ce s-a mai scris în legătură cu potențialul lui subiect,
 care au fost perspectivele din care acesta a fost deja abordat,
 precum și în ce direcții ar trebui să se îndrepte pentru a găsi material care nu a fost deja
folosit pentru alte cercetări.
De exemplu, subiectul de interes al celui care își propune să înceapă o nouă cercetare sunt
comportamentele antisociale. În același timp, persoana are deja o experiență pedagogică
considerabilă și este familiară cu psihologia copilului. Se hotărăște că vrea să studieze agresivitatea
la copii, încercând să explice cauzele care duc la asemenea comportamente.

Formularea ipotezelor

O nouă cercetare începe cu formularea unei ipoteze.


O ipoteză are rolul de a surprinde așteptările cercetătorului cu privire la felul în care vor
interacționa variabilele sale .
Cercetătorul presupune, la începutul cercetării, concluzia la care urmează să ajungă în
final.
Variabilele sunt conceptele pe care vrea să le studieze un cercetător.
Spre exemplu, dacă vrem să studiem nivelul de agresivitate la adolescenți, atunci agresivitatea
și adolescenții reprezintă variabilele din cercetarea noastră.
În urma cercetării propriu zise și a aplicării metodei de cercetare, ipoteza poate să fie
confirmată sau infirmată, după cum rezultatele studiului pot să nu fie suficient de concludente,
de relevante pentru a judeca asupra validității (corectitudinii) ipotezei.
Un exemplu de ipoteză ar putea fi: sărăcia influențează negativ performanțele școlare ale unui
copil.
Pentru ca această ipoteză să se verifice, și să fie considerată confirmată, nu este nevoie ca toate
cazurile de copii avuți în vedere să se conformeze modelului.
Ipoteza se confirmă dacă există o corelație semnificativă între cele două variabile, altfel spus
dacă majoritatea copiilor săraci au performanțe școlare modeste.
Pentru ca rezultatul unei cercetări psihologice să devină o teorie, nu este suficient ca un singur
studiu să confirme o anumită ipoteză. El trebuie reluat, pentru a exista certitudinea că rezultatul nu
a fost unul accidental.

Operaționalizarea variabilelor

Această etapă este una foarte importantă pentru bunul mers al cercetării psihologice.
În foarte multe situații de cercetare este nevoie ca termenii care apar în ipoteză (termeni vagi,
abstracți și care nu pot fi măsurați) să primească o dimensiune concretă, măsurabilă.
Acest lucru delimitează clar obiectul cercetării, înlăturând confuziile
Pe de altă parte, în acest fel termenii pot fi transformați în cifre, astfel încât cercetătorul să
poată măsura, compara și corela (observa legăturile dintre variabile).
Operaționalizarea variabilelor înseamnă, mai concret, transformarea variabilelor astfel
încât să se poată opera cu ele într-un program statistic, prin intermediul cifrelor.
De exemplu, în cazul ipotezei „sărăcia influențează negativ performanțele școlare ale
copilului”, este necesar în această etapă să delimităm ce înseamnă sărăcie și ce înseamnă
performanță școlară.
Cercetătorul poate folosi, de exemplu, ca reper pentru sărăcie salariul minim pe economie din
țara respectivă.
Apoi va putea analiza diverse cazuri în funcție de unde se situează venitul familiei față de acest
reper.

Pentru performanță școlară, el va putea avea în vedere media școlară a copilului sau locul pe
care acesta îl ocupă în ierarhia pe medii a clasei.
Astfel, pentru fiecare dintre cele două variabile avem un număr care să îi corespundă.
Stabilirea metodei | Elaborarea strategiei de aplicare | Colectarea datelor

Stabilirea metodei și elaborarea strategiei de aplicare a acesteia


În această etapă, cercetătorul hotărăște care metodă de cercetare se potrivește cel mai bine
cu tema studiului pe care dorește să îl facă, precum și cum o va aplica.
Metoda de cercetare se află în strânsă legătură cu procesul de eșantionare – adică de alegere
a unui număr de persoane reprezentative statistic, din cadrul societății, care urmează să fie
investigate.
O singură persoană sau două pot fi suficiente pentru anumite tipuri de cercetare, în timp ce
pentru altele trebuie să existe eșantioane formate din mii de persoane
Eșantionul (indivizii supuși cercetării) poate fi decis ori după ce se decide metoda de
cercetare, ori în funcție de eșantionul avut la îndemână se poate concepe o metodă potrivită.
Fiecare metodă vine împreună cu un tip de procedeu în ceea ce privește colectarea, adunarea
datelor, procedeu care trebuie personalizat în funcție de fiecare cercetare.
De exemplu, dacă cercetătorul alege să folosească metoda anchetei psihologice și să conceapă
chestionare pentru subiecții săi, în această etapă el va trebui să decidă următoarele lucruri:
 eșantionul (incluzând de unde îl extrage, ce procent de persoane cu anumite date socio-
demografice are nevoie etc.),
 cum va arăta chestionarul (întrebările trebuie formulate corect, pentru a primi cele mai
sincere și specifice răspunsuri),
 în cât timp se așteaptă ca persoanele să îl completeze etc.
Colectarea datelor
În această etapă se realizează efectiv cercetarea, după strategia deja concepută în fazele
premergătoare.

Est o etapă activă, practică, în care cercetătorul își strânge materialul pe care urmează
să îl analizeze, rezolvând eventualele probleme ce îi pot bloca demersul.
Dacă metoda aleasă este, de exemplu, metoda psihometrică prin teste psihologice, atunci în
această etapă, cel care realizează cercetarea, va aplica efectiv testele persoanelor pe care și-a
propus să le investigheze, iar datele colectate vor fi răspunsurile date de subiecți.
Prelucrarea informațiilor | Formularea concluziilor

Prelucrarea informațiilor
Datele obținute, odată adunate, sunt acum prelucrate pentru a se stabili dacă studiul confirmă
sau nu ipoteza formulată la început.
 Variabilele operaționalizate sub formă de numere sunt analizate din punct de
vedere statistic, în cadrul unei cercetări de tip cantitativ.
 Sau, dacă este vorba de o cercetare de tip calitativ, acum se pun cap la cap toate
informațiile adunate, pentru crearea de legături între diverse elemente.
Așadar, spre deosebire de cercetarea calitativă, cercetarea cantitativă vizează variabile ce pot
fi măsurate, ce pot fi transformate în numere.
Felul în care datele se prelucrează este o știință în sine, care respectă principii riguroase
matematice și are o multitudine de formule proprii.
Statistica aplicată în psihologie este unul din felurile cele mai evidente prin care psihologia
dorește să demonstreze că este, cu adevărat, o știință, în ciuda argumentelor care se aduc împotriva
acestui lucru.
Dar și statistica are criticii ei, care argumentează în favoarea metodelor calitative și împotriva
orientării „pozitiviste” (stricta aplicare a metodei științifice) în științele sociale - dintre care face
parte și psihologia.
Formularea concluziilor
În cele din urmă, ținând cont de rezultatele prelucrării informațiilor colectate, cercetătorul
formulează concluziile studiului său:
 explicând confirmarea sau infirmarea ipotezei,
 expunându-și opinia cu privire la importanța oricăreia dintre aceste două variante,
 sugerând nevoia de viitoare cercetări și în ce direcție ar trebui ele orientate etc.

Metode de cercetare

Psihologia împrumută metodele altor științe, în special din categoria celor sociale, pe care
le particularizează pentru nevoile sale de cercetare.
Ținând cont de varietatea metodelor și de importanța lor în cadrul cercetării, le alocăm un
spațiu separat în care cele mai comune dintre ele să poată fi prezentate succint.
Metodele folosite se împart în două categorii principale: cantitative și calitative.
 Cele cantitative își propun să extragă legi generale dintr-o multitudine de cazuri analizate
prin metode statistice.
 Cele calitative își propun să înțeleagă în profunzime un caz sau un grup restrâns de cazuri,
prin diverse alte variante de analiză.
Metode utilizate în cadrul cercetării din psihologie:
 Metoda observației
 Metoda experimentului
 Metoda psihometrică
 Metoda convorbirii
 Metoda anchetei psihologice
 Metoda biografică
 Metoda analizei prouselor activității.

Metoda observației

Această metodă presupune urmărirea însoțită de înregistrare exactă și sistematică a


unor comportamente avute în vedere, realizate de către o persoană sau un grup de persoane, în
anumite contexte date.
 dintre conduitele observate se numără cele: verbale, de mișcare, expresiv-atitudinale.
Pentru ca observația să fie eficientă și să conducă la rezultate științifice, este nevoie ca:
 să aibă un scop,
 să se realizeze după un plan,
 să fie repetată într-un alt moment,
 persoana urmărită să nu știe că este observată.
În general, această metodă este una de tip calitativ și nu presupune cu necesitate prezența de
tehnici matematice de analiză.
Se poate aplica cu succes în situația în care avem nevoie de studiul unui caz (sau a unui număr
foarte redus de cazuri, de persoane).
De exemplu, cercetătorul poate să se infiltreze într-un cult religios, pentru a observa
mecanismele psihologice care funcționează acolo și care generează apariția diverselor fenomene
de interes. La sfârșit, analizând observațiile sale și creând legături între ele, el va propune un sistem
de înțelegere asupra fenomenului cultului religios respectiv.

Metoda experimentului

Această metodă presupune provocarea fenomenului care se dorește a fi analizat (spre


deosebire de cazul observației, în care se așteaptă pasiv producerea lui).
Metoda funcționează pe baza variabilelor:
1. dependente (reacțiile și comportamentele subiectului) și
2. independente (manipulate de cercetător).
Unul din cele mai celebre și putenice experimente psihologice este așa-numitul experiment
Milgram.
În cadrul experimentului se dorește a se cerceta supunerea față de autoritate în contextul în
care cineva dintr-o poziție de autoritate le va cere să aibă comportamente care s-ar afla în opoziție
cu propria lor conștiință.
Stanley Milgram1 dorește în acest fel să înțeleagă ideea des invocată de național-socialiști
cum că au comis numeroase atrocități doar pentru că respectau ordinele lui Adolf Hitler.
Experimentul se desfășoară în felul următor:
O persoană este cea care desfășoară experimentul, o alta, complicele celei dintâi, pretinde că
este un voluntar și o a treia este un voluntar real, care nu cunoaște ce presupune experimentul și
cum se desfășoară el. Voluntarul real avea rolul „profesorului”, iar complicele rolul
„studentului”. Studentul trebuia să răspundă corect la cerința de a împerechea o serie de cuvinte,
în caz contrar urmându-se a i se aplica un șoc electric de către profesor. În realitate nu se aplica
niciun șoc electric, dar voluntarul real credea că ele sunt reale și putea să asculte reacțiile din ce

1
Stanley Milgram - Stanley Milgram (15 august 1933 - 20 decembrie 1984) a fost un psiholog social american, cel
mai bine cunoscut pentru experimentul său controversat privind ascultarea efectuat în anii 1960 în timpul profesoriei
sale la Yale . Milgram a fost influențat de evenimentele Holocaustului , în special de studiul lui Adolf Eichmann, în
dezvoltarea experimentului.
în ce mai puternice ale studentului. Deși mulți au vrut să se oprească la un moment dat, doar puțini
dintre ei au și făcut-o. Majoritatea a continuat la îndemnurile autoritare ale celui care realiza
experimentul și cu conștiința că nu ei vor fi responsabili pentru ce avea să i se întâmple
studentului.

Metoda psihometrică | Metoda convorbirii

Metoda psihometrică
Este o metodă care măsoară capacitățile psihice ale unei persoane, pentru a concluziona cu
privire la nivelul lor de dezvoltare
Cea mai răspândită variantă a acestei metode este aplicarea de teste psihologice.
Pot exista diverse tipuri de teste psihologice: de performanță, de personalitate etc.
Nu orice test este neapărat și un test psihologic, adică nu orice test poate fi folosit ca instrument
al unei metode științifice.
El trebuie să aibă câteva caracteristici:
 validitatea (rezultatele trebuie să fie identice cu cele pe care subiectul le va avea la
aceleași probe, în alte situații),
 fidelitatea (se măsoară ce anume se dorește a fi măsurat și nu altceva),
 standardizarea (se aplică înainte unui grup experimental),
 etalonarea (grupul experimental reprezintă un eșantion reprezentativ)

Metoda convorbirii

Este o metodă în care cercetătorul discută cu subiectul său, pentru a-i putea descifra
personalitatea și structura psihică.
Convorbirea celor doi este dirijată de cercetător, în scopul de a crea o atmosferă potrivită pentru
ca subiectul să destăinuie chestiuni intime.
Această metodă favorizează deschiderea subiectului, prin introspecție și autoanaliză,
oferind indicii sugestive despre modul în care el gândește.
De aceea, una din cele mai comune tehnici presupune intervenția cât mai minoră a
cercetătorului în conversație.
El trebuie să lase subiectul să vorbească, să divagheze, să adâncească din proprie inițiativă
subiectele.
Întrebările cercetătorului trebuie să fie deschise și să aibă doar rolul de a-l încuraja pe
celălalt să se deschidă.
Metoda anchetei psihologice

Metoda anchetei psihologice se poate realiza fie pe bază de chestionar, fie pe bază de
interviu, principiul fiind același.
Scopul acestei metode este recoltarea unor informații care să stea la baza unei analize cu
privire la comportamentul uman și condițiile în care se manifestă.
Chestionarul trebuie realizat în conformitate cu anumite reguli specifice, legate de formularea
întrebărilor și ordinea în care ele apar.
Potențialele răspunsuri trebuie, de asemenea, alese atent în concordanță cu natura cercetării.
Răspunsurile pot fi:
 deschise (cu avantajul că persoana are deplină libertate de a răspunde exact) sau
 închise (cu avantajul că datele vor putea fi apoi mai ușor de analizat statistic).
În cazul răspunsurilor închise, se poate opta pentru varianta cu „da” și „nu” sau pentru varianta
cu un număr de răspunsuri prestabilite din care subiectul optează.
Interviul, spre deosebire de metoda convorbirii, este puternic dirijat de către intervievator,
care pune întrebări specifice, în legătură cu o anumită temă care îl interesează.
Interviul este, concret, un chestionar cu întrebări deschise, în care mijlocul de comunicare este
oral.

Metoda biografică | Metoda analizei produselor activității

Metoda biografică
Prin această metodă se dorește cunoașterea și înțelegerea trecutului unei persoane, pentru
a fi reconstituită istoria personală a acesteia.
Se adună date și informații care urmează a fi puse în scheme de tip cauzal, adică se vor crea
diferite legături de cauză-efect între informațiile adunate.
Aceste informații pot fi adunate:
 fie în mod direct, prin conversații cu persoana respectivă (dacă există posibilitatea,
etapa nu poate fi sărită),
 fie în mod indirect, prin conversații cu persoanele care au cunoscut-o pe cea în cauză,
sau prin intermediul documentelor – scrisori, jurnale etc.

Metoda analizei produselor activității

Aceasta este o metodă potrivită pentru cercetarea aptitudinilor unei persoane, în scopul de
a se ajunge la legi generale cu privire la această parte specifică a personalității umane.
Sunt analizate produsele pe care o persoană le generează, ca urmare a activității ei fizice și
intelectuale.
În analiza acestor produse se au în vedere:
 timpul în care ele sunt realizate,
 valoarea lor (originalitate, complexitate, utilitate etc.)
 frecvența cu care ele apar.