Liberalismul

Liberalismul este o doctrină politică ce plasează în centrul preocupărilor politicii ocrotirea și

întărirea libertății individului. În principiu, liberalii consideră că guvernarea este necesară pentru
a proteja individul de ceilalți, dar, recunosc, de asemenea, că actul de guvernare în sine poate
reprezenta o amenințare pentru libertate. În acest sens, Thomas Paine, celebrul autor american de
pamflete, scria în lucrarea sa Common Sense (1776) că, în cel mai bun caz, „guvernarea este un
rău necesar”.

Instituțiile statului sunt necesare pentru a proteja viața și libertatea individului, dar forța lor
coercitivă se poate răsfrânge asupra individului, devenind astfel necesar să se stabilească un
sistem care, pe de o parte să dea guvernanților puterea necesară pentru a proteja libertatea
individuală și pe altă parte să prevină abuzul de putere. Această viziune este proprie
liberalismului neo-clasic (libertarianism), dar începând cu sfarșitul secolului al XIX-lea,
majoritatea liberalilor au susținut ideea că statul, prin instituțiile sale, poate nu doar promova, ci
și proteja libertatea individuală. Potrivit liberalismului modern, principala sarcină a guvernului
este să îndepărteze obstacolele care împiedică indivizii să trăiască liber sau să își atingă
adevăratul potențial. Astfel de obstacole sunt sărăcia, bolile, discriminarea și ignoranța.

LIBERALISMUL CLASIC – principii de bază

Deși ideile liberale nu s-au remarcat în politica liberală decât la începutul secolului al XVI-lea,
fundamentele liberalismului pot fi identificate în Evul mediu sau chiar mai timpuriu. În Evul
mediu, drepturile și responsabilitățile individului erau determinate de poziția acestuia în ierarhia
socială, ierarhie bazată în mare măsură pe acceptare și conformitate. Sub impactul dezvoltării
comerțului și a urbanizării Europei, spre sfârșitul secolului al XVI-lea și al Renașterii, vechea
ordine feudală a început să se dizolve treptat, lasând loc temerilor față de instabilitate. În acest
context, absolutismul monarhic părea singura soluție pentru disensiunile din rândul populației.
Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, autoritatea papalității se destrămase în cea mai mare parte
a nordului Europei și fiecare conducător a încercat să iși consolideze puterea prin impunerea
catolicismului roman sau a protestantismului, toleranța fiind acceptată abia în secolul al XVII-
lea.

Ambițiile șefilor de stat și nevoile determinate de dezvoltarea comerțului și a industriei au

condus la adoptarea treptată a politicilor economice bazate pe mercantilism, un curent ideologic
care promova intervenția statului în economie cu scopul de a crește puterea și bogăția statului.
Cu toate acestea, intervenția statului nu a însemnat decât servirea unor interese restrânse și
inhibarea spiritului antreprenorial, context dezaprobat de membrii noii clase de mijloc
emergente. Aceasta a fost una dintre cauzele revoluțiilor din Anglia și din Franța secolelor al
XVII-lea si al XVIII-lea. Liberalismul clasic s-a născut, ca ideologie articulată, din aceste mari
ciocniri civile.

Ideile politice care au stat la baza acestor revoluții au fost transpuse în lucrările filozofilor
englezi Thomas Hobbes si John Locke. In Leviathan, Hobbes susținea că puterea absolută a
suveranului era justificată de consimțământul celor guvernați care au acceptat, într-un ipotetic
contract social, să se supună suveranului în toate privințele în schimbul unei garanții pentru pace
și securitate. Locke a susținut, de asemenea, o teorie a guvernării în baza unui contract social, dar
nu credea că părțile contractante se pot plasa în mod convenabil sub puterea absolută a unui
suveran. Pentru Locke, puterea absolută este incompatibilă cu scopul și rațiunea autorității
politice și anume, nevoia protejării individului și a proprietății acestuia și garantarea drepturilor
naturale – libertatea conștiinței, libertatea de exprimare și toleranța religioasă. Atunci când
suveranul nu își îndeplinește aceste obligații, revoluția devine mijlocul legitim prin care indivizii
își pot apara drepturile.

Liberalismul și democrația

La început, liberalii urmăreau eliberarea indivizilor de două constrângeri sociale – supunerea

religioasă și privilegiile aristocrației – care au fost menținute și consolidate pe parcursul
diferitelor guvernări. Așadar, obiectivul liberalilor timpurii era să limiteze puterea guvernanților
asupra indivizilor, menținând, totodata, un anume nivel de responsabilitate față de guvernați, de
popor. Acest lucru însemna un sistem de guvernare bazat pe regula majorității, un sistem în care
guvernanții execută voința majorității electoratului. Principalul instrument instituțional prin care
se putea atinge acest obiectiv era organizarea de alegeri prin vot popular.

În privința electoratului, liberalii aveau să hotărască dacă urmează marea tendință de emancipare
generată de revoluții și de celelalte mișcări sociale sau aveau să cadă pradă temerilor clasei de
mijloc conform căruia scrutinul universal va dăuna proprietății private. În cea mai mare parte a
secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, politicienii liberali s-au temut de suveranitatea populară și
prin urmare, sufragiul era limitat doar la proprietari. Abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea
sufragiul a devenit universal pentru bărbații albi, prejudecățile legate de sex sau de rasă
continuând să limiteze drepturile electorale. Eforturile pentru acordarea dreptului de vot femeilor
au rămas fără răspuns până în secolul al XX-lea. Elveția, una dintre țările cu o importantă tradiție
democratică a acordat drept de vot femeilor abia în anul 1971.

Una dintre problemele la care liberalii trebuiau să găsească un raspuns este aceea de a reconcilia
principiul majorității cu nevoia ca puterea majorității să fie limitată și mai mult, de a face acest
lucru într-o manieră compatibilă cu principiile democratice. Separația puterilor. Soluția liberală
la problema limitării puterii unei majorități democratice implică diferite mecanisme. Primul
dintre acestea este separația puterilor, distribuția puterilor între instituții de guvernământ
diferențiate în funcție de rolul lor (legislativ, executiv și judecătoresc). Acest „aranjament” a fost
rapid transpuns în constituțiile unor state ca Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii.

Alegeri periodice

A doua parte a soluției este organizarea de alegeri periodice pentru ca deciziile unor anumite
majorități să devină politicile altor majorități. Astfel, are loc o verificare și o validare periodică a
deciziilor politice.
Drepturi. Din punct de vedere liberal, individul nu este doar un cetățean care împărtășește un
contract social cu semenii săi, ci, de asemenea, o persoană cu drepturi peste care statul nu poate
să intervină în cazul în care dorește ca majoritatea să rămână semnificativă. Un verdict al
majorității este relevant numai în cazul în care indivizii sunt liberi într-o anumită măsură astfel
încât să facă schimb de opiniile lor. Acest lucru implică, dincolo de dreptul de a vorbi și de a
scrie liber, libertatea de a se asocia și de a se organiza și, mai presus de toate, libertatea de a nu
se teme de represalii. Dar individul are, de asemenea, drepturi care nu țin de calitatea sa de
cetățean. Aceste drepturi asigură siguranța lui personală și, prin urmare, protecția lui de arestare
arbitrară și de pedeapsă. Dincolo de aceste drepturi sunt cele care asigură intimitatea individului,
întrucât în democrația liberală sunt aspecte care nu privesc statul. Aceste aspecte sunt legate de
religie, manifestări artistice, educație.

Principii economice

Dacă bazele politice ale liberalismului au fost puse în Marea Britanie, la fel s-a întâmplat și cu
bazele economice.
Deoarece principiile mercantiliste erau foarte răspândite, iar comerțul internațional funcționa ca
un joc de suma zero în care câștigul unei țări însemna pierderea altei țări, guvernele naționale au
intervenit pentru a determina prețul bunurilor și serviciilor, în vederea protejării industriei
naționale de concurență străină și pentru a evita divulgarea informațiilor economice.

În Franța, un grup de gânditori – fiziocrații – a dezvoltat o concepție potrivit căreia cea mai bună
cale către avuție este competiția economică liberă. Filozofia fiziocrată poate fi rezumată cel mai
bine prin dictonul „laissez faire, laissez passer”. Principiile economiei de tip laissez faire au fost
dezvoltate și explicate în lucrarea The Wealth of Nations (Avutia natiunilor, 1776), de către
economistul și filozoful scoțian Adam Smith. Potrivit lui Smith, comerțul liber profita tuturor
părților întrucât concurența determină nu doar creșterea producției de bunuri de calitate, ci și
scăderea prețului acelor bunuri.
Orice sistem economic trebuie să stabilească nu numai ce bunuri vor fi produse, dar și cum vor fi
distribuite acele bunuri. Intr-o economie de piață, aceste lucruri sunt determinate cu ajutorul
prețului, prin funcția sa reglatoare și alegerile teoretic libere ale cumpărătorilor și vânzătorilor
individuali sunt cele care hotărăsc cum vor fi utilizate resursele de tipul: forța de muncă, bunuri,
capital. Se credea că într-o astfel de economie liberă și competitivă, în care nimeni nu este
împiedicat să se angajeze într-o activitate economică, venitul provenit dintr-o astfel de activitate
va reprezenta într-o adevărată măsură valoarea sa pentru societate.

Proprie acestei perioade este și concepția potrivit căreia omul este un animal economic rațional și
direct interesat în minimizarea costurilor și maximizarea beneficiilor. Astfel, din moment ce
fiecare persoană știe cel mai bine ce este și ce nu este în interesul său, intervenția statului în
activitățile sale economice nu ar face decât să contravină intereselor individului.

Concret, economiștii adepți ai liberalismului clasic (Adam Smith, David Ricardo, John Stuart
Mill) au impus câteva schimbări majore în organizarea economiei britanice și, în general, a celei
europene. Prima dintre aceste schimbări a fost abolirea numeroaselor restricții feudale și
mercantiliste impuse manufacturilor și comerțului intern, iar a doua schimbare a fost eliminarea
tarifelor și limitărilor puse de guvern importurilor pentru protejarea producătorilor interni.
Liberalii clasici, deși promovau o intervenție minima a statului, considerau că statul, guvernul
trebuie să asigure educația, sistemul sanitar, aplicarea legii, un sistem postal și alte servicii
publice care ar depăși capacitatea oricărei agenții private. Dar, dincolo de aceste funcții, liberalii
credeau, în general, că statul nu ar trebui să facă ceea ce individul însuși poate face pentru sine.
Liberalism si utilitarism

La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, Jeremy Bentham, James Mill
și James Stuart Mill au aplicat principiile economice clasice sferei politice. Plecând de la
doctrina utilistarista, potrivit căreia un lucru are valoare atunci când este util sau când aduce
fericire, aceștia susțineau că cel mai bun regim politic era democrația reprezentativă întrucât
dispunea de toate mijloacele prin care puteau fi cel mai bine promovate interesele cetățenilor.
Utilitariștii au militat pentru extinderea accesului la educație, vot universal și alegeri periodice și,
cu toate că respingeau ideea de drepturi naturale, considerau garantarea libertăților individuale
fundamentul oricărei democrații moderne.
Rolul utilitarismului a fost acela de a dezvolta baza filozofică a liberalismului politic, dar și de a
le oferi liberalilor un program de reforme pentru modernizarea statului.

LIBERALISMUL SECOLULUI AL XIX-LEA

In timpul secolului al XIX-lea, liberalismul s-a dezvoltat devenind cea mai importantă mișcare
reformatoare din Europa. Trebuie totuși subliniat faptul că aceasta dezvoltare a depins în mare
măsură de puterea coroanei și a aristocrației, de ritmul industrializării și, nu în ultimul rând, de
religie. Spre exemplu, în tările romano-catolice (Franța, Italia, Spania), liberalismul avea tendințe
anticlericale, iar în aceste țări, liberalii promovau și susțineau legislația care restrângea
autoritatea civilă și puterea politică a clerului catolic.
In această perioadă, Marea Britanie a abolit comerțul cu sclavi și apoi și sclavia, în Europa
continentală au fost desființate privilegiile feudale și s-a luptat pentru garantarea drepturilor și a
libertăților fundamentale, iar industrializarea și capitalismul au înlocuit sistemul feudal.

LIBERALISMUL MODERN

Înainte de sfârșitul secolului al XIX-lea, Revoluția industrială din Europa și din America de Nord
a avut o serie de consecințe neașteptate, dar principala problema a fost concentrarea profitului în
mâinile a câtorva industriași și bancheri. Astfel, oamenii nu au putut beneficia de pe urma
câștigurilor înregistrate de fabrici, iar pentru că nu își permiteau să cumpere bunurile produse de
noile fabrici și întreprinderi, au continuat să trăiască în sărăcie. Mai mult, cei care dețineau
mijloacele de producție aveau și foarte multa putere, ceea ce le permitea să influențeze și să
controleze guvernarea astfel încât să limiteze competiția și să obstrucționeze reformele sociale.

Dacă în secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, principalul obstacol în calea

libertății individuale era forța excesivă a statului, spre sfârșitul secolului al XIX-lea aceste puteri
au fost drastic reduse, iar liberalii au fost nevoiți să se confrunte cu un alt tip de obstacole –
sărăcia, boala, ignoranța și discriminarea – ce puteau fi depășite doar cu ajutorul statului. În
acest context s-au pus bazele unui nou program care urmărea înființarea de școli și spitale
publice, asistență socială pentru cei săraci, ameliorarea condițiilor de muncă.

Noile tendințe reformatoare au fost adoptate de majoritatea liberalilor, dar au fost și numeroși
opozanți, adepți ai darwinismului, care condamnau intervenția statului în lupta indivizilor pentru
supraviețuire. Mai mult, aceștia considerau că ajutând săracii și persoanele defavorizate, statul
limitează libertatea individuală și întârzie progresul social ținându-i în urmă pe cei puternici și
capabili, singura responsabilitate a statului fiind protejarea vieții și a proprietății cetățenilor săi.
Așadar, noul program liberal a însemnat o intervenție limitată a statului în economia de piață,
pentru a reglementa folosirea rațională a resurselor și pentru a ajuta la atingerea unui nivel
echitabil al bunăstării și al veniturilor. Muncitorii s-au organizat în sindicate, iar acest lucru a
îmbunătățit capacitatea lor de a negocia cu angajatorii, s-au dezvoltat serviciile sociale, începând
cu învățământ public gratuit, asigurări pentru accidente de muncă, sistem de pensii și de șomaj,
asigurări de sănătate și venit minim garantat.

Dezvoltarea liberalismului în Europa a fost brusc întreruptă de izbucnirea Primului Război

Mondial (1914-1918). Trauma războiului a generat o mare deziluzie legată de idealurile liberale
de progres spre o societate umanizată, iar la aceasta se adaugă și amenințarea comunismului.
După război, s-a creat o alianță strategică între liberali și comuniști pentru a contracara
răspândirea fascismului. În anii de după cel de-al doilea Război Mondial au continuat politicile
sociale, fiind înregistrate importante progrese în primele trei decade care au urmat războiului.
Prin toate aceste măsuri s-a construit un stat modern care asigura protecția socială pentru
cetățenii săi oferindu-le pensii, ajutoare de șomaj, indemnizații, asigurări medicale și burse de
studiu.

Modelul democratic liberal a fost adoptat și în Asia și Africa de majoritatea statelor, dar nu a
avut succes în toate, unele devenind democrații parlamentare, în timp ce altele s-au transformat
în dictaturi militare sau socialiste. După trei decenii de progres și prosperitate, în anii ’70 a
început o lungă perioadă de stagnare, timp în care statele și-au pierdut încrederea în sistemul
neintervenționist deoarece costurile pentru menținerea acestuia erau mai mari decât beneficiile
aduse. Guvernele au continuat să aloce fonduri pentru stimularea creșterii economice, dar
rezultatul nu a fost cel așteptat, crescând inflația și șomajul. În acest context s-a încercat un
reviriment al liberalismul clasic, ideologia căpătând puternice accente conservatoare.
Liberalismul contemporan a ramas concentrat pe programe de reducere a inechităților sociale și
de asistență a celor nevoiași, luptând în continuare pentru respectarea drepturilor și libertăților
individuale și extinderea acestora în noi direcții.

Sursa: Enciclopedia Britannica