Sunteți pe pagina 1din 3

A venit aseară mama

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,


Ca să-l vadă pe feciorul, astăzi domn cu multă carte.
A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag,
Mi s-a umezit privirea, de iubire și de drag.
Sărutîndu-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept sfioasă,
Și întrebând-o câte toate, a intrat apoi în casă.
Înlăuntrul casei mele, câtă brumă am adunat,
Da prilej ca biata mama, să se creadă-ntr-un palat.
Nu-ndrăznește nici să intre, cu opincile-n picioare,
Și cu multă grijă calcă, doar alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama și să calce drept în lege,
Că doar e la fisu-n casă, nu e-n casa vre-unui rege.
Și abia o fac să șadă, pe-un divan cu scoarță nouă,
Mi-era dor de tine maică, ți-am adus vreo zece ouă.
Nițel unt i-a colea-n traistă, niște nuci, vreo două sute,
Și cu ochii plini de lacrimi, prinse iar să mă sărute.
Poate mor că sunt batrână, și-aprins dorul să mă-ndrume,
Să mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume.
Caierul mi-e pe sfârșite, mâine poate-și curmă firul
Și-ntre patru blăni de scânduri, să mă cheme cimitirul.
Jale mi-i de voi măicuță și visez chiar și deșteaptă
Cum pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-așteaptă
Tu cu dorul mamei în urmă, să te-aduni cu frați-acasă
Și să-mparți agoniseala, de pe urma ei rămasă.
Lui Codin să-i dai pământul de la moară și cu via,
Vaca și-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria,
Lui Mitrus să-i dai zăvoiul de răchiți dintre pâraie;
Carul, boii și cu plugul să le dai lui Nicolae.
Iară tu, că mai cu stare decât frații ziși pe nume,
Sa iei casa-n care tie, ti-a fost dat sa vii pe lume
Când si când în miez de vara, sau de Pasti, sa vada satul
Cum îmi vine, ca-n toti anii, la casuta mea, baiatul
Si-având tihna si-odihna, la venire sau plecare
S-aprinzi si la groapa maichii, cât-un pai de lumânare.
A tacut apoi batrâna, si-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poale, se-ntâlneau cu ale mele.

de Vasile Militaru
M-a sunat aseară mama

M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine,


Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine…
M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă,
Dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă…
Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine…
Dar în rest, la ce să vin? cine mă așteaptă, cine?
Așa e… a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat,
Ce frumos astăzi zăpada peste case s-a-nșirat…
Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor,
Dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
– Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă,
Iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.
Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate,
Altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate…
Mama, tristă, a șoptit: Fă cum știi și fă cum poți,
Dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor, și de nepoți…
– Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni,
Când o fi iarbă pe luncă, când bujorul va-nflori…
Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun,
Ți-am trimis bani și mâncare… e cadoul de Crăciun.
– Hai, la revedere, mamă…a zis mama și-a închis,
Parcă-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.
Are lângă ea un câine și mai are și-un motan,
Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an…
O fi poate-o săptămână de când mama nu-a sunat,
Mi-e în grijă, ce e oare? Și-am pornit la drum, spre sat.
Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu,
După-atâta stres și lacrimi am ajuns… în satul meu.
Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu,
Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar aș vrea să fiu…
Am strigat de pe la poartă: Mamă, ce s-a întâmplat?
A ieșit mama în ușă: Telefonul s-a stricat…
Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine….

Versuri: Emilia Plugaru

S-ar putea să vă placă și