Psalmul 353 (după numărul unei celule din închisoare)

Doamne,

Cei care vor din cer să te răstoarne

Ne-au rupt din oase şi ne-au smuls din carne

Ne-au pus obloane grele la fereastră

Să nu vedem zidirea Ta măiastră.

Flămânzi şi goi ne-au aruncat în hrube

Încovoiaţi de boală, roşi de bube

Şi zilnic scurmă în acest gunoi

Să vadă, câţi au mai rămas din noi.

Dar noi, din fund de iad şi de pe brânci

Ne aplecăm pe tainele adânci

Cu sufletul călcăm pe legi şi fire

Şi ne-mbătăm c-un strop de nemurire.

Iar când groparii vin în ţintirim

Noi din morminte le strigăm: "- Trăim"

Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,

Ci cu nădejdea zilelor de mâine.

Şi-asupra lor apasă un blestem:

Ne au în mână şi, tot ei, de noi se tem.

Să tremure! Că noi, cei din morminte,

Vom trece peste ei! Vom merge înainte!