Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este doctor în istorie şi civilizaţie la École des

Hautes Études en Sciences Sociales, Paris (2004) şi doctor în sociologie la

Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti (2012). Cercetător
la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. A predat la Facultatea de Sociologie,
Facultatea de Litere, Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii
din Bucureşti. Colaborator la săptămânalul de cultură Dilema veche.
Scrieri: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti
(1780–1860), Editura Humanitas, 2013; În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexua-
litate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea,
Editura Humanitas, 2004, 2011. Cartea a primit mai multe premii: Premiul
de debut „Prometeus“ al revistei România literară (2004), Premiul „Nicolae
Bălcescu“ al Academiei Române, Premiul Fundaţiei Naţionale de Ştiinţă
şi Artă a Academiei Române (2005), premiul de debut al Uniunii Scriitorilor
din România (2005).
Alte scrieri: Focul amorului: despre dragoste şi sexualitate în societatea
românească (1750–1830), Editura Humanitas, 2006 (trad. germană: Liebes-
glut: Liebe und Sexualität in der rumänischen Gesellschaft, 1750–1830,
Frank&Timme, Berlin, 2011); Evgheniţii, roman, Editura Humanitas, 2006;
Mode et luxe aux Portes de l’Orient. Tradition et modernité dans la société
roumaine, Iniciativa Mercurio, Valadolid, 2011; From Işlic to Top Hat: Fashion
and Luxury at the Gate of the Orient, Iniciativa Mercurio, Valadolid, 2011;
Moda y lujo a las Puertas de Oriente: Tradición y modernidad en la sociedad
rumana, Iniciativa Mercurion, Valadolid, 2011; De la işlic la joben. Modă
şi lux la Porţile Orientului, Peter Pan, Bucureşti, 2013.
Coordonator al volumelor: Penser le XIXe siècle: nouveaux chantiers de
recherche, Editura Universităţii „A.I. Cuza“, Iaşi, 2013 (împreună cu Silvia
Marton); From Traditional Attire to Modern Dress: Modes of Identification,
Modes of Recognition in the Balkans (XVIth–XX th Centuries), Cambridge
Scholars Publishing, 2011; Le corps et ses hypostases en Europe et dans la
société roumaine du Moyen Âge à l’époque contemporaine, NEC, 2010 (îm-
preună cu Alexandru-Florin Platon); Social Behaviour and Family Strategies
in the Balkans (16th–20th Centuries) / Comportements sociaux et stratégies
familiales dans les Balkans (XVIe–XXe siècles), NEC, 2008 (împreună cu
Ionela Băluţă şi Mihai-Răzvan Ungureanu); Spectacolul public între tradiţie
şi modernitate: sărbători, ceremonialuri, pelerinaje şi suplicii (secolele
XIV–XIX), Institutul Cultural Român, 2007 (împreună cu Mária Pakucs
Willcocks); Les bonnes et les mauvaises mœurs dans la société roumaine d’hier
et d’aujourd’hui, EDR, NEC, Bucureşti, 2005 (împreună cu Ionela Băluţă).
Seria „Societate & civilizaţie“
este coordonată de
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu

Redactor: Cătălin Strat

Co­per­ta: Angela Rotaru
Tehnoredactor: Manuela Măxineanu
Corectori: Cecilia Laslo, Andreea Niţă
DTP: Radu Dobreci, Carmen Petrescu

© HUMANITAS, 2015

Ilustrația de pe copertă: Charles Doussault, Doamnă cu fes (1844)

ISBN 978-973-50-5022-1 (pdf )

EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51
www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.ro

Comenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.ro
Comenzi telefonice: 0372.743.382; 0723.684.194
 Cuprins

Abrevieri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Argument . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Izvoarele cotidianităţii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Contextul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17

I. Hrana cea de toate zilele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23

La masa săracului… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
Păresimi şi Câşlegi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
La masa bogatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
La masa călugărului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
Arome şi dresuri. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
La masa orăşeanului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
La masa soldatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
La masa bolnavului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
La masa arestaţilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
Socotelile unei case boiereşti
de la mijlocul secolului al XIX-lea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
„…marfa nu izvorăşte după cum socotiţi dumneavoastră“ . . . . . 65
…şi să fie în oraşul domniei mele îndestulare de pâine… . . . . . . 66
…îmbelşugare de carne… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
Afumat, sărat, proaspăt. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
La ceasul muncii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
Chelăreasa şi gherghirul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
Ploaia de cârnaţi: despre utopia abundenţei . . . . . . . . . . . . . . . . 86
Uleiuri şi grăsimi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
Cartoful – o hrană indezirabilă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
Vinuri bisericeşti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
Vinurile norodului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
Vinuri crăieşti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
Rachiuri şi horinci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102
6 CUPRINS

Despre voioşia chefliului şi despre tristeţea băutorului de apă . . 106

Mâncăruri româneşti, gusturi franţuzeşti . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
Culinare: gugoşele sau mardaline? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110
Gusturile cărţilor de bucate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
Băcănia de la Fundata . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115
Luleaua sub căpătâi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 118
Iarba dracului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 120

II. Civilitatea, ipolipsisul şi jocul social . . . . . . . . . . . . . . . . 123

Lectura . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123
Politie şi ipolipsis. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127
Curtea domnească – un model?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
La masă: reguli de bună-cuviinţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138
Furculiţe, furcuţe, furcoaie…. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140
Sufrageaua şi sufragiul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147
Cafeaua şi dulceaţa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149
Narghileaua şi siesta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 154
A avea sau a nu a avea bună politie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157
Bunul creştin şi bunele năravuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
Reguli de bună purtare în adunare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165
„Să-ţi întreacă limba mintea“:
bunele maniere în conversaţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168

III. „Primineli şi sulimanuri“: despre igiena trupului

şi frumuseţea chipului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
Curăţenia trupului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
„Fiind de proastă stare…“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173
„Cel întâiu giogol din târgul Otacilor“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 175
Telali şi teleloaice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180
Primenelile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 182
Iminei şi papuci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185
Fudul de Paşti… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 187
Goliciunea nopţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
„Lucrurili ce mirgu pi drum“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 190
Ligheanul şi ibricul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 192
Batiste, gevrele, basmale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 193
Apa şi săpunul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 196
Halene şi miresme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 206
Curăţenia trupului – frumuseţea chipului . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209
…văduviţa grasă, rumenă, frumoasă… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 213
E frumos ce-mi place mie… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 216
 CUPRINS 7

„Un pic mai frumos ca dracu’ “: despre frumuseţea bărbaţilor . . 219

Istoria unei peruci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 222
De n-ai da cu suliman/Nu ţi-ar face pielea un ban. . . . . . . . . . . 224
Miresme şi mirosuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 229
Baia şi butoiul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231
Lucrarea curăţeniei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 236
Primeneala aşternutului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 239
…şi să fie lumină… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 243
Lăzi şi boccele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 244
Greieri, purici, păduchi… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 246
Igiena: un moft, sau o necesitate? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 252

IV. Universul cotidian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 256

Apa: nu de la Dumnezeu, ci de la Vodă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 256
Ubicuitatea murdalâcului… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 259
În cuhnie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 264
Mirosuri, duhori, putori…. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 266
La măturat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 271
Epistăşia podurilor şi curăţatul uliţelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 274
De la uliţă la şosea, de la pod la bulevard . . . . . . . . . . . . . . . . . . 280
Un loc pentru trebuinţele firii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 290
Pe uliţă… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 296
Umblătoarea şi politica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 300

V. Sociabilitate şi petrecere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 303

La cafinea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 303
Spaimele nocturne… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 307
Spaimele diurne… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 311
Oameni şi dobitoace. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 316
Prin lumea sonoră a comunităţilor: clopotul şi toaca . . . . . . . . . 319
Larma sărbătorilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 322
La cârciumă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 324
De la trăsură la birjă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 327
Birja lu’ Conaşu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 330
Sindrofii, ziafeturi şi petreceri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 332
Petrecerile din vremurile tulburi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 337
Preumblarea şi priveala . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 342
Pe vremea balurilor… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 343
Petrecerea teatrală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 346
Dulcea sastiseală… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 348
Potecile grădinilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 351
8 CUPRINS

Florăria lui Ianache Kogălniceanu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 354

…şi goana după banalităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 356
Salonul şi seratele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 358
Vizite şi mosafiri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 361
Bufetul din saloane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 364
La vie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 368
Fericirea domesnică şi tihna casei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 370
Odihna norodului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 374
La moşi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 376
Obida sărbătorilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 379
La scaldă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 381
Râsul norodului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 382

VI. Grijile trupului şi maladiile spiritului . . . . . . . . . . . . . . 386

„Cu patima în trup“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 387
„Câţi orbi şi şchiopi, la Sfântul Pantelimon“ . . . . . . . . . . . . . . . . 389
„Câţi nebuni, la Sărindar“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 390
Doftorii şi moaşte… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 395
Duhurile bolilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 399
Bujorul şi tărâmul ielelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 403
Serviciu sanitar… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 406
La spiţer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 413
Pe urmele bolilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 416
Reţete de toate felurile şi pentru toate bolile. . . . . . . . . . . . . . . . . 418
Leacuri şi lipitori… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 422
Cure, băi, diete . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 424

VII. „La locul cel orânduit“: previzibila moarte . . . . . . . . . 430

Ce rămâne…. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 431
…fără aripi… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 434
Spectacolul morţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 436
Moartea la gazetă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 439
„În tinda bisericii, cum intri în dreapta“:
cimitirul din inima oraşului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 441
Sărindare şi pomeni… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 447
…un vis acest foc ce m-a călcat…. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 451
La groapă… cu cioclii… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 452
Moartea ca marfă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 461
Concluzii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 462

Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 467
 Abrevieri

AG Arhiva Genealogică
AIIX Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“
ANIC Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti
AO Arhivele Olteniei
AP Analele Parlamentare ale României
ASUI Analele Ştiinţifice al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“
din Iaşi
AARMIS Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice
CvL Convorbiri literare
CS Călătorii străini despre ţările române
BAR Biblioteca Academiei Române, Bucureşti
BOR Biserica Ortodoxă Română
MA Manualul Administrativ al Principatului Moldovei
RA Revista Arhivelor
RESEE Revue des études sud-est européennes
RI Revista istorică
RIS Revista de istorie socială
RO Regulamentul Organic al Ţării Româneşti
ROM Regulamentul Organic al Moldovei
SJAN Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale
SMOD Studii şi materiale de istorie modernă
U V.A. Urechia, Istoria românilor
Zanne Proverbele românilor
 Argument

Fandasia şi zăbava sunt actorii principali în această poveste

despre viaţa cotidiană a lumii de ieri. Zăbava fandasiei este
titlul unui manuscris găsit deseori printre alte manuscrise păs-
trate în miscelanee. Este mai degrabă o adaptare decât o tradu-
cere după autorul italian Giovan Francesco Loredan (1607–1661).
Cunoaşterea operei acestui veneţian se face prin intermediul
limbii greceşti. De pildă, manuscrisul 2798 are următoarea în-
semnare: „Cartea ce se numeşte Zăbava fandasiei s-au scris
acum prin a mea ostenială, în zilele luminatu şi preaînălţatului
şi oblăduitor a toată Ţara Moldovei, Alexandru Costandin Moruz
voevod“; urmează precizarea: „aflând această cărticică, care
adiveriază de la sineş că iaste facere a oarecărue dintre boerii
Veneţii anume Franghisc Lavredan, întâi alcătuită pe limba
italiniască, iar după aceia pe limba greciască de oarecarele
neguţitor Malasie Castrisie, iar di pe limba greciască pe limba
moldoveniască de medelnicerul Costandin Vârnav“ (f. 2). Titlul
original este Scherzi di Fantasia şi este o culegere de dialoguri
ale anticilor, puşi, prin imaginaţia lui Francesco Loredan, să
rezolve problemele Veneţiei secolului al XVII-lea.
A scrie istoria vieţii cotidiene pare lucru cel mai la înde-
mână. Deşi aşteptat de publicul larg (dar mai puţin de cerce-
tători), subiectul n-a beneficiat de prea multe analize, şi nici
măcar de câteva încercări istoriografice. Cartea lui Vladimir
Diculescu, în ciuda titlului atrăgător (Viaţa cotidiană a Ţării
Româneşti în documente, 1800–1848, Dacia, Cluj-Napoca, 1970),
nu este decât o culegere de documente, nici acelea toate inedite.
12 PATIMĂ ŞI DESFĂTARE

Altminteri, multe subiecte de istorie socială s-au bucurat de

atenţia cercetătorilor din alte domenii, iar lucrările lor mi-au
fost de folos la alcătuirea acestei istorii de viaţă cotidiană.
Contribuţiile lor vor fi amintite, aşa cum o cere buna conduită
academică.
Aş aminti aici numerele tematice propuse de revista Caietele
de antropologie istorică, mai toate abordând subiecte de istorie
socială şi de viaţă cotidiană. Dar, ca în orice revistă, articolele
sunt deseori inegale. Revista de istorie socială a promovat la
rândul său, cât timp a apărut, atât teme de istorie socială, cât
şi documente care ilustrează importanţa acestui domeniu de
cercetare. Dacă istoriografia occidentală a promovat subiectele
de istoria vieţii cotidiene ca subiecte de primă mână, până nu
demult, istoriografia românească le-a considerat prea puţin im-
portante pentru a fi abordate. A funcţionat apoi şi mitul docu-
mentelor puţine sau inexistente, care i-a descurajat pe foarte
mulţi cercetători. Dacă, în parte, acest lucru este adevărat pen-
tru secolele mai vechi, începând cu secolul al XVII-lea, docu-
mentele se înmulţesc, pentru ca mai apoi să devină destul de
însemnate din punct de vedere cantitativ şi să poată oferi astfel
detaliile necesare reconstituirii vieţii de zi cu zi.
Cred că, atât timp cât este tratat cu erudiţie şi dedicaţie,
orice subiect de cercetare are importanţa sa şi poate oferi expli-
caţii pertinente şi interesante despre trecut şi prezent. Prin
Grupul de Reflecţie asupra Istoriei Politice şi Sociale (secolele
XVIII–XIX) – am avut şansa de a cunoaşte foarte mulţi cerce-
tători tineri preocupaţi de subiectele vieţii cotidiene şi sunt
convinsă că foarte curând vor apărea cercetări de foarte bună
calitate, bine scrise şi incitante, care vor acoperi această tempo-
rară necunoaştere.
Aş vrea să mă refer aici la dificultatea alegerii. Aşa cum am
amintit, documentele privitoare la secolul al XVIII-lea şi mai
ales la secolul al XIX-lea devin din ce în ce mai numeroase.
Posibilitatea redusă (din cauza editării restrânse a documen-
telor de arhive) de a alcătui statistici face dificilă urmărirea
manierei în care se repetă anumite comportamente, anumite
 ARGUMENT 13

atitudini faţă de consum sau faţă de anumite produse de igienă.

De pildă, descoperirea unei condici de cheltuieli inedite ne oferă
informaţii zilnice, pentru perioada ianuarie 1848–decembrie
1849, despre consumul şi despre activităţile economice cotidiene
ale unei case boiereşti din Bucureşti. Dar ne îndreptăţeşte oare
această condică să credem că acelaşi lucru se întâmplă şi în
gospodăriile altor boieri din aceeaşi epocă? Nicidecum. Ea nu
este decât o radiografie de moment a acelei case. Condica de
socoteli spune multe despre funcţionarea unei gospodării, de-
spre cheltuielile cotidiene, despre consum. Dar ascunde multe
alte detalii care ar da seama despre rutina vieţii cotidiene de
la 1848. De pildă, autorul acestei condici, chelarul conacului,
nu simte nevoia să se iscălească; nu trece nici numele pe care
îl poartă stăpânul conacului, care e doar „conaşul“. Însemnările,
pe doi ani, oferă prea puţine detalii despre identitatea perso-
najelor de la care istoricul să plece pentru a construi cel puţin
o ipoteză de lucru. Cine e conaşul? Cine e coniţa? Pe cine duce
birja la Măgurele în plină epocă de dezamăgire revoluţionară?
Oare pe Iancu Otetelişanu?
Trecerea timpului ne îndepărtează de lumea de ieri. Cu greu
mai percepem rituri, ritualuri, obiceiuri culinare sau comporta-
mente, cu greu mai reuşim să pătrundem înţelesul acelei lumi.
Modalităţile rapide de a gândi şi de a interpreta lucrurile ne
fac astăzi să nu mai înţelegem lumea de ieri. Dar mult mai trist
mi se pare dezinteresul pentru această lume de ieri, pentru me-
canismele ei de supravieţuire, pentru universul cotidian, pentru
manierele de interpretare a gesturilor şi a comportamentelor
pe care inconştient le-am moştenit, care se regăsesc în fiecare
dintre noi.
Vă puteţi imagina astăzi, cumpărând un covrig de pe Podul
Mogoşoaiei, cum mirosea pe la 1800? Boierii se opreau în drep-
tul simigeriilor şi cereau covrigi, îmbiaţi de mirosul de cocă
proaspăt scoasă din cuptor. Mirosul covrigilor umplea uliţele
mahalalelor, de la prima oră a dimineţii, amestecându-se cu
mirosul pâinii ieşite de prin cuptoarele numeroasele brutării
din oraş, cu mirosurile scăpate prin coşurile plăcintăriilor, cu
14 PATIMĂ ŞI DESFĂTARE

aroma de cafea turnată în filigene la mesele cafenelelor şi mai

ales cu aroma norilor de fum alb de la narghilele ce le însoţeau…
Mirosul de covrigi proaspăt scoşi din cuptor, bine tăvăliţi prin
susan sau prin mac, se estompa spre prânz, când, de prin bucă-
tării, veneau mirosuri de borşuri şi de fripturi sfârâind pe
cărbunii încinşi, de ceapă spartă şi frecată cu sare, de brânză
de burduf şi de măsline, de busuioc topit în unt… Iar miro-
surile se înteţeau în după-amiezile fierbinţi, când spre cer se
ridicau altfel de mirosuri, când soarele persistent şi insistent
trezea la viaţă miasmele, iar vântul fierbinte stârnea duhorile
pestilenţiale.
Bineînţeles că toate cele spuse aici se construiesc doar în
imaginaţia mea (şi poate şi a cititorului!) după lectura atâtor
documente, şi bineînţeles că nu vom şti niciodată adevăratele
mirosuri de pe Podul Mogoşoaiei. Dar asta nu ne împiedică să
încercăm reconstruirea acelei lumi, testând mirosuri, miresme,
savori, sunete, muzici, culori, peisaje, desluşind atitudini, ges-
turi şi posturi în spatele unui vocabular inspirat de miresmele
Orientului. Este ceea ce vă propun prin această carte, dorind
să recompunem scene de viaţă cotidiană din jurul anului 1800,
aşa cum le-am imaginat după lecturi multiple prin labirintul
trecutului. Temele nu sunt aprofundate, în sensul epuizării lor,
nici nu ne dorim acest lucru, nici n-ar fi posibil din raţiuni cât
se poate de obiective: noutatea lor în istoriografia românească
şi marea cantitate de documente rămase inedite. Aprofundarea
unor astfel de teme ar însemna, de fapt, volume imense pentru
fiecare subiect în parte. Îmi propun doar să ofer scene de viaţă
cotidiană, însoţite de importante şi numeroase surse arhivistice,
gândind şi sperând că poate voi împrăştia măcar o parte din
mitul aşezat peste trecutul nostru: acela că „nu există surse“.
Dar a avea surse „din dăstul“, cum se zicea pe vremuri, este
suficient? Mai trebuie ca documentele din aceste arhive să-şi
găsească interpretarea posibilă, imaginaţia utilă, scriitura acce-
sibilă. Căci a descoperi şi a citi o bibliotecă întreagă de surse
inedite nu este suficient pentru a le introduce într-o analiză
coerentă şi plăcută. Nu toţi cei care citesc arhive scriu sinteze,
 ARGUMENT 15

şi nu toţi cei care scriu sinteze citesc arhive. Consider însă că,
oricare ar fi tema de viaţă cotidiană abordată, ea are nevoie
de arhive, mai ales în acest moment al cercetării. Peste ani, când
zeci şi sute de cărţi vor apărea, o sinteză s-ar putea scrie doar
din alte cărţi.

Izvoarele cotidianităţii

Dacă tot am amintit de surse, se cuvine să le introducem

în analiza noastră. Sursele acestei scrieri despre consum şi plă-
cerile cotidiene de altădată constau în documente cărora astăzi
nu li se mai dă prea multă importanţă: catagrafii, inventare,
liste de preţuri (nart), tarife vamale, testamente, foi de zestre,
liste de cheltuieli şi socoteli de prin casele boiereşti şi negusto-
reşti, însemnări răzleţe despre diferite afaceri, probleme gospo-
dăreşti, corespondenţă, lucrări medicale, însemnări de călătorie,
stampe, litografii, portrete şi tablouri, pitace şi nizame domneşti
şi bisericeşti etc. O diversitate mirobolantă, care n-are cum să
nu fie generoasă cu informaţiile despre lumea de ieri. Listele
de preţuri, adică narturile la produsele principale, apar cu regu-
laritate. Aproape an de an, domnia fixează un preţ stabil la măr-
furile care intră în oraş, prin pieţe sau băcănii, prin prăvălii
sau târguri, încercând să asigure „îndestularea“ locuitorilor prin-
tr-un control al vânzării. O astfel de sursă nu ne poate spune
cât se consumă, dar ne oferă informaţii utile despre ce se consu-
mă. De pildă, cartofii sau roşiile nu se află pe astfel de liste, ceea
ce presupune absenţa lor de pe masa târgoveţului; în schimb,
varza, fasolea, napii, pătrunjelul se găsesc pe liste. Nartul este
util şi fiindcă ne arată care sunt aşa-zisele produse de „lux“ care
încep să intre în alimentaţia mahalagiilor. Printre aceste pro-
duse se numără cafeaua, zahărul, confeturile şi zaharicalele,
ceaiul şi citricele. Numai că cititorul trebuie să aibă totdeauna
în minte că printre citadini se află şi un număr însemnat de
boieri şi de negustori, destul de înstăriţi, care sunt de fapt consu-
matorii acestor produse de lux. Astfel de liste dau seama şi
16 PATIMĂ ŞI DESFĂTARE

despre fluctuaţiile belşugului şi ale sărăciei unei populaţii de-

pendente majoritar de agricultură. Cu alte cuvinte, până când
rămân produse de lux cafeaua, zaharicalele, ceaiul, confeturile?
Când are norodul ceva parale pentru a investi în plăcerile
gustului?
Pentru a vorbi de consum şi de societatea de consum din Im-
periul Otoman, în secolul al XVIII-lea, Suraiya Faroqhi foloseşte
modelul taxelor care se colectează şi se coagulează într-un cen-
tru principal, de unde se redistribuie1. Se poate spune astfel
că marile oraşe sunt favorizate, pentru că multele bunuri care
se produc sau se adună în provincii se îndreaptă către capitală.
Asta presupune o oarecare abundenţă ce duce la preţuri accesi-
bile pentru o mare parte din populaţie, de la cei de sus până
la cei de jos. Cu alte cuvinte, Bucureştiul şi Iaşiul beneficiază
de statutul lor de oraşe-capitală, atunci când este vorba de con-
sum, dar nu şi de etalon pentru întreaga ţară. De aici şi limitele
asumate ale acestei cercetări: sursele sunt multe pentru oraşele
mari şi se diminuează pe măsură ce ne îndreptăm către peri-
ferie. Zahărul este accesibil pe piaţa capitalei, dar aproape ne-
cunoscut într-unul din satele ţinutului Neamţ, aşa cum nărem-
zile sau alămâile nu există nici măcar în imaginaţia ţăranilor
şi a robilor ţigani de prin locurile depărtate.
Cu secolul al XIX-lea, sursele se diversifică, făcând şi mai
grea sarcina cercetătorului. Acum problema se învârte în jurul
alegerilor: ce rămâne, ce este mai util pentru exemplificarea
unei idei sau pentru susţinerea unei ipoteze. Ispita este mare;
or, ea trebuie stăpânită, căci prea multe documente transformă
analiza într-o colecţie de arhive publicate şi nu într-un tratat
de viaţă cotidiană. Apariţia şi înmulţirea gazetelor dau infor-
maţii despre mersul civilizaţiei urbane, fiindcă oferă lumii rurale
sfaturi şi modele de urmat. Se înmulţesc apoi memorialiştii,
diariştii, învăţătorii naţiei preocupaţi să scrie manuale pentru

1. Suraiya Faroqhi, „Research on the History of Ottoman Consumption:

A Preliminary Exploration of Sources and Models“, în Donald Quataert
(ed.), Consumption Studies and the Ottoman Empire, 1550–1922. An Intro-
duction, State University of New York Press, New York, 2000, pp. 15–44.
 ARGUMENT 17

toţi şi despre toate. Prefacerea este cât se poate de evidentă

la nivelul vocabularului. Am încercat, pe cât posibil, să mă folo-
sesc de cuvintele epocii pentru a vorbi despre oamenii trecutu-
lui şi despre pasiunile lor, deoarece în spatele acestor cuvinte
se ascund numeroase practici culturale. Mai apoi, cu secolul
al XIX-lea, predilecţia pentru limba franceză modifică obiceiurile
prin maniera de verbalizare. Ziafeturile, sindrofiile, musafirlâ-
curile, egledisirile, taifasurile se preschimbă în saloane, baluri,
valsuri, serate, soarele, conversaţii: o istorie a cuvintelor printre
care, rătăcind, veţi descoperi o lume fascinantă.

Contextul
Hrana se prepară şi se alcătuieşte în funcţie de timpuri. Este
firesc ca diversitatea, abundenţa, apetitul, bunăstarea să fie
vizibile în vremuri de securitate şi de pace, când epidemiile,
războaiele sau invaziile aparţin trecutului. Or, dacă Stephen
Mennell crede că Anglia şi Franţa trec spre o „civilizare a apeti-
tului“ de pe la mijlocul secolului al XVIII-lea1, la noi un astfel
de proces ar fi posibil doar peste o sută de ani. Abia spre mijlocul
secolului al XIX-lea se poate vorbi de o civilizare a apetitului
indusă de stabilitate, de securitate, de reducerea considerabilă
a epidemiilor, de construirea unor drumuri care să permită
transportul mărfurilor de tot felul.
În epoca de care ne ocupăm, ţările române (şi este aici vorba
de Moldova şi de Ţara Românească) nu cunosc mai nimic din
ceea ce înseamnă pacificarea socială. Secolul al XVIII-lea este
unul destul de tulbure, marcat de războaie, epidemii de ciumă,
ani de foamete sau de inundaţii, de cutremure şi de invazii ale
lăcustelor. Paul Cernovodeanu şi Paul Binder au făcut inven-
tarul acestor calamităţi, arătând impactul lor asupra sporului
demografic şi implicit asupra vieţii de zi cu zi2.

1. Stephen Mennell, All Manners of Food. Eating and Taste in England

and France from the Middle Ages to the Present, University of Illinois Press,
1996, p. 22.
2. Paul Cernovodeanu, Paul Binder, Cavalerii Apocalipsului, Silex, Bu-
cureşti, 2001. A se vedea şi Toader Nicoară, Sentimentul de insecuritate
18 PATIMĂ ŞI DESFĂTARE

Secolul al XIX-lea începe cu un mare război, războiul ruso–turc

(1806–1812), cu o răscoală (1821), cu un alt război (1828–1829),
cu epidemii de ciumă şi de holeră. Se poate spune că, abia după
ce se isprăveşte cu toate acestea, ţările române încearcă să-şi
construiască un echilibru, că lucrurile încep să dureze, că pro-
iectele pot fi îndreptate către viitor. Viaţa cotidiană se scurge
sacadat, şerpuind printre toate aceste evenimente umane şi na-
turale. Societatea de consum este încă la începuturile începu-
turilor; mijloacele de producţie sunt destul de limitate şi de
rudimentare, iar nevoile se definesc în funcţie de posibilităţi.
„Nu se poate consuma decât ceea ce se produce“, spune Daniel
Roche când alcătuieşte istoria lucrurilor banale din societatea
franceză a secolelor XVII–XIX1. Cu alte cuvinte, oamenii aleg
ceea ce oferă piaţa, dar piaţa este condiţionată, la rândul ei,
de cerere, o cerere şi o cerinţă mult mai reduse decât cele de
astăzi. De aici şi foametea, identificată de Massimo Montanari,
care se reîntoarce pentru a domina Europa în tot secolul al
XVIII-lea, bântuind încă şi în secolul al XIX-lea. Mai presus de
toate se generalizează, odată cu intrarea în secolul al XIX-lea,
o alimentaţie săracă, săracă în calorii, săracă în diversitate,
săracă în formele ei de exprimare2.
În plus, orice invazie militară rupe echilibrul calendarului
agricol, câmpurile sunt abandonate o vreme, uneori suficient
pentru a compromite o recoltă. Or, pentru o populaţie care tră-
ieşte eminamente din ceea ce produce câmpul, recoltele sunt
esenţiale pentru asigurarea supravieţuirii. Invazia, de orice fel
ar fi, presupune dislocarea populaţiei, abandonarea câmpurilor
şi implicit a muncilor agricole, dar şi devastarea recoltelor. Ja-
furile inerente diminuează o mare parte din economiile gospo-
dăreşti, ceea ce duce inevitabil la foamete şi la cohortele de

în societatea românească la începuturile timpurilor moderne (1600–1830),

I, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2006.
1. Daniel Roche, Histoire des choses banales. Naissance de la consom-
mation, XVIIe–XIXe siècles, Fayard, Paris, 1997, p. 21.
2. Massimo Montanari, Foamea şi abundenţa. O istorie a alimentaţiei
în Europa, Polirom, Iaşi, 2003, pp. 142–143.
 ARGUMENT 19

înfometaţi care colindă câmpurile, adăpostindu-se sub zidurile

oraşului, cutreierând mahalalele în căutare de hrană. Dacă pen-
tru istoricii de astăzi, „revoluţia“ lui Tudor Vladimirescu pare
un eveniment necesar, pentru contemporani, Tudor şi cetele de
panduri violenţi tulbură liniştea comunităţii. Mărturia lui Ioan
Dobrescu despre timpul oprit în loc pentru a fi jefuit este de o
tristeţe tulburătoare: „Cine poate să ia socoteala jafurilor ce
să făcea de dânşii în toate părţile şi batjocurile ce să făcea de
ei în lume, dar mai mult la partea boierească. Că, deacă îi prin-
dea, nu numai că-i jăfuia de-i lăsa în piei, ci pre bărbaţi, pre
unii îi omora, iar pă cocoane şi pre fetele lor le batjocoriia cum
le era voia, mai cu asupra decât turcii, ca câinii, pre amândoă
părţile. Iară cai, arme, pă unde găsea, sau neguţător fie, sau
la boer, le lua. Pivniţi cu buţi cu vin sau rachiu le spărgea. Cât
putea să bea, bea, cât nu să vărsa de sta pivniţele tot pline şi
umbla turbaţi ca câinii pă uliţe de mare beţie, slobozind armele.
Iar găinile şi celelalte păsări de prin curţi, cu totul le lua. Orzuri,
porumburi, fânuri pă unde să găsiia, lua. Cât să mânca de cai,
să mânca, cât nu, să mânca de păsări vărsat. Puşcăriia şi alte
închisori, unde să afla hoţi, pre toţi i-a însoţit cu ei“1.

*
Cercetarea mea încearcă să reclădească crâmpeie din lumea
de ieri care, puse împreună, pot oferi cititorului informaţii, une-
ori detaliate, despre semenii lor din trecut. Dacă defrişarea ar-
hivelor mi s-a părut uşoară, în ciuda scrierii şi a limbajului nu
întotdeauna uşor de descifrat, coroborarea acestor informaţii,
astfel încât alcătuirea să aibă sens, mi s-a părut cel mai greu
lucru. Şi-atunci am purces la lecturi conexe care să mă ajute
şi să mă înveţe cum să interpretez sursele. Dincolo de lecturile
metodologice obligatorii din clasicii străini, Alain Corbin,
Robert Muchembled, Jean-Louis Flandrin, Norbert Elias sau
Donald Quataert, pentru a-i aminti pe doar câţiva dintre ei,

1. „Cronica meşteşugarului Ioan Dobrescu (1802–1830)“, ediţia Ilie Corfus,

în Studii şi articole de istorie, VIII, 1966, p. 352.
20 PATIMĂ ŞI DESFĂTARE

m-am aplecat cu precădere asupra unor lucrări care mi se par

indispensabile în înţelegerea acestei civilizaţii trecute. Mihai
Lupescu, Tudor Pamfile, Artur Gorovei, Ioan Aurel Candrea
sau Iuliu Zanne mi-au arătat cum să îmi apropii această lume
aflată atât de departe de lumea mea de astăzi. Scrierile unor
contemporani mi-au explicat cum să pricep şi să descopăr
diferenţele evidente atunci, mai puţin perceptibile astăzi, între
diferitele categorii sociale. Anton Pann şi Iordache Golescu,
Gheorghe Sion şi Teodor Vârnav, Tache Merişescu şi Dumitrache
Piersiceanu sunt tot atâtea mărturii ale unor vieţi trăite după
reguli şi repere diferite de ale noastre. A trebuit apoi să înţeleg
toată acea lume, înlănţuită într-o credinţă populară care lasă
urme în fiecare gest, în fiecare mod de gândire. Nimic fără
Dumnezeu, dar Dumnezeul lor prinde forme diverse în funcţie
de momentele din zi sau din noapte, în funcţie de starea socială,
de păcatele comise sau de drumurile vieţii.
Pentru a înţelege multe dintre aceste lucruri am deschis de-
seori conversaţii cu prieteni şi colegi, ani la rând, punând între-
bări, cerând detalii sau păreri despre un subiect sau altul. N-am
scăpat nici un prilej de a sâcâi pe unul sau pe altul cu întrebări
despre hrană, igienă sau loisir. Gheorghe Lazăr, Maria Pakucs,
Ovidiu Cristea, Petronel Zahariuc, Constantin Bărbulescu, Si-
mion Câlţia, Silvia Marton, Alin Ciupală, Nicoleta Roman, Sorin
Mitu, Sorin Costreie, Lucian Ancu m-au auzit adesea vorbind
despre lumea mea de altădată. Mulţumirile mele, cu promi-
siunea că voi schimba subiectul cât de curând. Dar poate cele
mai prolifice discuţii le-am avut cu Radu Jude. Oferindu-i con-
sultanţă pentru scenariul filmului Aferim!, m-am trezit cu o
serie de întrebări la care nu mă gândisem niciodată, care mi
se păreau uşurele, dar care, când a trebuit să ofer răspunsuri
pentru ele şi când m-am pierdut în căutări, m-au dus către alte
întrebări. De altminteri, Radu Jude a fost şi primul cititor al
acestui manuscris, dar, de o modestie cuceritoare, s-a oprit doar
la întrebări lămuritoare. Recunoştinţa mea.
La Iaşi, Bucureşti, Braşov sau Râmnicu Vâlcea am lucrat
în arhive cu curiozitate şi pasiune. Deşi starea arhivelor s-a
 ARGUMENT 21

îmbunătăţit considerabil în ultimii ani, au fost însă şi momente

destul de dificile create de neînţelegerile cu colegii mei, arhiviş-
tii, sau de frigul crunt din sala de lectură. Dar, de cele mai multe
ori, am întâlnit oameni minunaţi cărora aş vrea să le mulţu-
mesc aici pentru ajutorul lor dezinteresat. Unii dintre ei m-au
impresionat atât cu buna cunoaştere a arhivelor pe care le
administrează, cât şi cu dedicarea lor în descifrarea acestora.
Bogdan Aleca şi Mihai Mârza sunt doi dintre colegii cărora aş
vrea să le mulţumesc, mărturisindu-le totodată preţuirea mea.
Colegiul Noua Europă mi-a fost, ca întotdeauna, gazdă primi-
toare. Mare parte din această carte a fost scrisă şi rescrisă în
biblioteca minunată a Colegiului, unde am găsit întotdeauna
linişte şi zâmbete. Le mulţumesc tuturor.
Cartea aceasta este o altă poveste pentru Ilinca.
Bucureşti, 20 martie 2015
 CAPITOLUL I

Hrana cea de toate zilele

Când vorbim despre hrana cea de toate zilele a celor mulţi,

trebuie să vedem întotdeauna diferenţele operate la mai multe
niveluri: diferenţele sociale, diferenţele regionale, diferenţele
economice, diferenţele cronologice. Iată două proverbe care sesi-
zează aceste diferenţe: „ţiganu mănâncă când are, românu când
e foame şi boieru când vrea bucătaru“ şi „a mânca (bea) ca în
târg“1. A pregăti orice fel de mâncare înseamnă a investi timp
şi resurse. De la pâine la supe, de la plăcinte la fripturi, hrana
presupune ceva mai mult decât simplele ingrediente. Un timp
pe care boierul îl investeşte în însuşirile unei bucătării alese,
ţăranul doar în astâmpărarea foamei, iar ţiganul în vânarea
unor iluzorii mese îmbelşugate.
Mai întâi de toate, e nevoie de timp pentru preparat, copt,
supravegheat, timp care are o cu totul altă valoare decât cea
de astăzi. Resursele sunt de asemenea limitate şi implică o oare-
care lentoare: cuptorul (sau pirostriile) are nevoie de combus-
tibil (fie că este vorba de lemne sau de balegă uscată, de cocenii
de pe câmp sau de buruieni uscate), gospodina trebuie să aducă
apă (care nu este întotdeauna în apropiere şi care uneori costă),
şi apoi trebuie să investească timp în curăţare, cernere, fră-
mântare, opărire, pigulire, spălare, preparare, coacere, fierbere,
aţâţarea şi menţinerea focului, spumuire etc., tot atâtea ope-
raţiuni care ar presupune îndepărtarea de la timpul muncii.
Carevasăzică, hrana este mult mai puţin lucrată, e mai rapid

1. Iuliu Zanne, Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina,

Ungaria, Istria şi Macedonia, Socec, Bucureşti, 1899, vol. III, pp. 629–631.
24 PATIMĂ ŞI DESFĂTARE

preparată la cei care nu au timp să i-l dedice şi se rafinează pe

măsură ce punga o permite.
O altă diferenţă se leagă de resursele economice. Un ţăran
nu-şi îngăduie să aşeze pe masă douăsprezece feluri de bucate,
de exemplu, în timp ce pentru un boier etalarea unei bucătării
bogate şi diverse ţine de prestigiul social. „Iubeşte totdeauna
a mânca bine“, spune un proverb. Această zicere e mai ales pen-
tru „cei de neam bun, învăţaţi cu un trai ales“ (Zanne, III, 631).
Dacă revenim la „mâncarea din târg“, ea reflectă asumarea unei
etici în care parcimonia ocupă locul principal. Explicaţia ar fi
că târgoveţii sunt „mult mai puţin darnici decât ţăranii“ şi nu
împărtăşesc pe nimeni cu nimic, nici măcar cu de-ale gurii, ci
„te trimit să-ţi cumperi“. Această mentalitate o regăsim şi la
doctorul Ştefan Episcupescu, citadin în sensul cel mai clar al
cuvântului, care spune că hrana trebuie doar să ţină de foame.
Atât!
Există apoi un timp „dulce“ şi un timp „sec“, un timp de săr-
bătoare cu „maţul sătul“, în preajma Crăciunului, şi un alt timp
de sărbătoare, trecut doar cu „curul fudul“, cel din preajma Paş-
telui, care cade în perioada grădinilor pustiite de frigurile iernii.
În funcţie de aceste consideraţii vom încerca să reconstruim
meniurile diferitelor categorii sociale.
Hrana, hrana cea de toate zilele, reprezintă preocuparea
esenţială a tuturor. Săraci şi bogaţi, bolnavi şi puşcăriaşi, şcolari
şi militari, toţi trebuie să se hrănească şi, dacă este posibil, în
fiecare zi. Potrivit schemei propuse de Daniel Roche, bucătăria
epocii moderne se organizează pe trei niveluri: o bucătărie fami-
lială, cotidiană, o bucătărie colectivă specifică spitalelor, pen-
sionatelor, mânăstirilor, armatei, închisorilor, iar mai târziu
hanurilor, cârciumilor, cafenelelor, şi, în cele din urmă, o bucătă-
rie de sărbătoare şi de aparat, care intră în funcţiune doar cu
ocazia anumitor sărbători religioase sau evenimente speciale1.

1. Daniel Roche, op. cit., p. 242.