CUVÎNTUL 2

Despre nădejde

De la credinţă înaintăm la cea de-a doua, nădejdea, care de credinţă fiind

udată aduce roadă - unul treizeci, şi unul şaizeci, şi unul o sută (Mt. 13, 23; Mc.
4, 20), fiindcă nimic nu-i mai presus decît nădejdea bine statornicită. Iar cît
priveşte dragostea, care a treia se numeşte, dar este cea dintîi dintre toate
virtuţile, pe aceasta mai tîrziu o vom desluşi. Enos al lui Sith, drept din drept, a
nădăjduit cel dintîi a chema numele Domnului Dumnezeu (v. Fac. 4, 26), pentru
că cei ce prin nădejdea în Dumnezeu sînt călăuziţi, către Dînsul sînt înălţaţi şi
sînt luminaţi din strălucirea luminii veşnice. Îmbătrînind David împăratul şi
neputîndu-se încălzi cu îndreptăţirile sale, a cerut o fecioară ca să-l încălzească, şi
anume pe Avisac sunamiteanca - iar „sunamiteancă” se tîlcuieşte „cerească”. Dar
nu a cunoscut-o pe dînsa împăratul, adică n-a stricat nădejdea sa cea cereascăI (v.
Împ. 1, 1-4). Iată ce zice Scriptura: De vor dormi amîndoi, le va fi cald lor (Eccl.
4,11). Dacă are nădejde, credinţa are lucrul său şi este caldă pentru cel ce a
cîştigat-o, precum grăiesc Fericitul Petru: Pentru aceea, încingînd mijloacele
cugetului vostru, trezvindu-vă desăvîrşit, nădăjduiţi spre harul ce se aduce vouă,
întru descoperirea lui Iisus Hristos, ca nişte fii ai ascultării (I Pt. 1, 13-14), şi
fiul lui Sirah: Cine s-a încrezut în Domnul şi a fost ruşinat? Sau cine a rămas în
frica Lui, şi Domnul l-a trecut pe el cu vederea? (Înţ. Sir. 2, 11), iar Psalmistul:
Fericit bărbatul căruia numele Domnului este nădejdea lui (Ps. 39, 6), şi:
Veselească-se toţi cei ce nădăjduiesc în Tine (Ps. 5, 13), şi: Spre El a nădăjduit
inima mea, şi am fost ajutorat, şi a înflorit iarăşi trupul meu (Ps. 27, 9-10), şi:
Nădăjduiţi spre El, toată adunarea noroadelor, vărsaţi înaintea Lui inimile
voastre, că Dumnezeu este ajutorul vostru (Ps. 61, 8), şi: Nădăjduieşte spre
Domnul şi fă bunătate (Ps. 36, 3), şi: Descoperă către Domnul calea ta, şi
nădăjduieşte spre El, şi El va face (Ps. 36, 5). Şi Isaia zice: Nădăjduit-am spre
numele Domnului, şi spre pomenirea Lui este pofta noastră (Is. 26, 8), iar Pavel:
Căci prin nădejde ne-am mîntuit, iar nădejdea ce se vede nu este nădejde - că
ceea ce vede cineva cum mai nădăjduieşte? Iar dacă ceea ce nu vedem
nădăjduim, cu răbdare aşteptăm (Rom. 8, 24-25), şi: Tare mîngîiere avem cei ce
am scăpat ane ţine de nădejdea ce este pusă înainte, pe care ca pe o ancoră
negreşită şi adeverită o avem (Evr. 6, 18-19), şi adaugă: Cu nădejde este dator să
are cel ce ară, şi cel ce treieră să treiere cu nădejdea că va avea parte de roade
(I Cor. 9, 10). Şi în Evanghelia după Luca se zice despre Simeon: Era zis lui de
Duhul Sfînt să nu vadă moartea pînă nu va vedea pe Hristosul Domnului (Lc. 2,
26) - şi nu a omorît nădejdea sa, ci a rămas în aşteptarea doritului Răscumpărător
şi Mîntuitor al lumii, şi primindu-L în braţe a zis cu bucurie: „Slobozeşte-mă,
Stăpîne, să plec spre împărăţia Ta, de care am dorit, că am primit ce am nădăjduit
- pe Hristos Domnul, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.”
I
„A cunoaşte” înseamnă aici „a avea legătură trupească”