Sunteți pe pagina 1din 26

Cele mai frumoase 25 castele din

Europa
1. Castelul Neuschwanstein din Germania

Foarte multă lume, care vede pentru prima oară acest castel,
are impresia că acesta le dă un deja vu. Acest lucru se
întâmplă datorită asemănării izbitoare cu castelul Disney din
Florida.

Mulți sunt de părere că cei de la Disney au realizat


construcția după modelul Neuschwanstein. Un singur lucru
este sigur, castelul pur și simplu îți taie respirația. El a fost
construit în 1800 și poate fi găsit în Schwangau, în Alpii
Bavarezi. Peste 1,3 milioane de turiști vizitează în fiecare an
castelul de poveste.

2.Castelul Peleș din România

Cunoscut drept unul dintre cele mai frumoase reședințe


regale din Europa, castelul Peleș se află în Munții Carpați,
lângă orașul Sinaia, România. Există 168 de camere în
castel, însă numai 35 sunt accesibile pentru public. Printre
acestea se numără Holul de Onoare, Sala Mare de Arme,
Sala de Teatru și Salonul Turcesc. Din păcate nu există
acces decât la parterul castelului și la primul etaj. Fosta
reședință de vară a regilor, Castelul Peleș este un loc ce
trebuie neapărat văzut în România. În 2008, familia Regală s-
a întors la Peleș, locuind în Pelișor, însă s-a decis să
păstreze în continuare destinația de muzeu a castelului.

3. Castelul Bojnice din Slovacia

Castelul Bojnice poate fi găsit în localitatea cu același nume


din Slovacia și este într-adevar unul dintre cel mai
încântătoare și romantice castele din Europa. A fost construit
în secolul al XII-lea și găzduiește unul dintre cele mai
faimoase muzee din Slovacia. Castelul are numeroase
atracții, găzduind chiar și festivaluri. O nuntă ca în povești în
acest castel nu ține de domeniul fantasticului, ci este posibilă
pentru cei care își permit (în jur de 350 de euro).
4. Castelul Coca din Spania

Construit în secolul al XV-lea la ordinul Arhiepiscopului


Seviliei, celebrul castel Coca sau Castillo de Coca este
considerat unul dintre cele mai frumoase din Spania. O
excelentă îmbinare a stilului gotic și mudajar, castelul poate fi
găsit în localitatea Coca din provincia Segovia.
5. Castelul Brodick din Scoția .

Situat pe insula Arran din Scoția, el este unul dintre cele mai
vechi castele din lume. Timpul construirii lui ne duce pe
vremea vikingilor, fiind construit ca protecție împotriva
aceastora. Ducele de Hamilton a construit această fortăreață,
iar timp de mai multe generații, aceasta a fost extinsă. În
1957, ultimul urmaș al acestuia a predat castelul în
patrimoniul național și acum poate fi vizitat. Pe lângă colecția
imensă de obiecte de artă, castelul gazduiește cea mai mare
gradină de rododendroni (trandafir de munte), care este
faimoasă în lumea întreagă.
6. Castelul Veliki Tabor din Croația

Construit în secolul al XII-lea și astăzi parte a UNESCO,


castelul Veliki Tabor poate fi găsit în frumoasa regiune
Zagorje din Croația. În trecut castelul a fost proprietatea
familiei Ratkaj și a pictorului Oton Iveković. Astăzi el este în
proprietatea statului și este deschis publicului. De asemenea
aici se organizează și festivaluri și evenimente culturale.
Castelul adăpostește și colecții de săbii, armuri, picturi,
ceramică, automobile.
7. Castelul Ksiaz din Polonia

Cunoscut și drept perla regiunii Silezia de Jos, castelul a fost


construit în secolul al XIII-lea de către Bolko I cel Aspru. A
fost distrus și reconstruit de-a lungul anilor. A fost confiscat de
către naziști și ocupat de către armata sovietică. Castelul
poate fi vizitat primavara și vara între orele 9.00 și 17.00, de
luni până duminică. Pe lângă cele 400 de camere și 200 de
șeminee (care i-au adus denumirea de “Versailles al
Sileziei Inferioare), terasele și grădinile conferă un farmec
aparte acestui castel.
8. Castelul Bran din Romania

Construit de către Ordinul Cavalerilor Teutoni, castelul Bran


este situat chiar la periferia localității Bran, în România.
Castelul este foarte popular datorită legendelor lui Dracula
fiind unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din
România. Chiar dacă turiștii nu îl vor întâlni pe celebrul
personaj la Bran, vor descoperi aici unul dintre cele mai
valoroase monumente de arhitectură medievală din România
dar și peisaje pitorești, obiceiuri și mâncăruri tradiționale
românești.
9. Castelul Lincoln din Anglia

Castelul Lincoln a fost construit în 1068 în orașul


Lincolnshire. Ca toate construcțiile de acest gen, castelul este
învăluit în istorie. Mai mult de atât, Lincoln a reprezentat
locuința împăratului William Cuceritorul (William I al Angliei).
Apoi timp de 900 de ani castelul a folosit drept închisoare și
loc de execuție. Din castel poți avea vederi superbe ale
orașului Lincolnshire și ale peisajului de țară din imprejurimi.
10. Castelul Eltz din Germania

Castelul este situat pe dealurile dintre așezările Koblenz și


Trier din vestul Germaniei. Este unul dintre cele mai bine
păstrate castele medievale din Germania și este în
proprietatea aceleiași familii de peste 800 de ani. Este
deschis vizitelor din aprilie până în noiembrie și poate fi vizitat
între orele 9.30 si 17.30.
11. Mont Saint-Michel din Franta

Castelul Saint-Michele, situat în Normandia, este unul dintre


cele mai impresionante din Franța. Este chiar considerat o
minune a lumii medievale datorită faptului că este construit pe
o insulă de stancă. Insula, situată la 5 km de mal în epoca
medievală, este înconjurată de apă doar de două ori pe lună
în zilele noastre. A fost original o mânăstire benedictină, fiind
un loc de atractie pentru pelerinii din toată lumea. Astăzi este
una dintre cele mai populare atracții din Franța, aflându-se în
patrimoniul UNESCO.
12. Castelul Malbork din Polonia

Considerat una dintre moștenirile umanității, castelul Malbork


a fost construit în Prusia în anul 1274 de către Ordinul
Cavalerilor Teutoni. Astăzi, se poate ajunge la acest castel în
stil gotic printr-o scurtă calatorie de 60 de minute din orașul
Gdansk. Malbork deține atât colecții impresionante de artă,
cât și expoziții temporare sau permanente. Este cel mai mare
castel gotic construit din cărămidă din întreaga lume, fiind de
asemenea în patrimoniul UNESCO.
13. Castelul Frankenstein din Germania

Acest castel este faimos datorită miturilor și poveștilor ce îl


înconjoară. Mai mult decât atât, el are și propria istorie.
Castelul se află în orașelul Darmstadt, la jumatate de oră
distanță de Frankfurt, în regiunea Hesse din Germania.
Construit în secolul X castelul a fost uitat, rămânând o ruină
după 1600. A reînviat însă după anii 1800, prin fascinația
pentru literatura gotică și romantică și publicarea faimosului
roman Frankenstein al autoarei Mary Shelley.
14. Castelul Eger din Ungaria

Castelul Eger este una dintre cele mai populare atracții din
Ungaria și este la numai 90 de minute de Budapesta. A fost
construit în secolul XIII și este faimos pentru că a ținut piept
invaziei turcilor din 1552. Există 4 muzee în interiorul
castelului și multe alte expoziții.
15. Castelul Windsor din Anglia

Situat în regiunea engleză Berkshire, castelul Windsor este


unul dintre cel mai bine păstrate castele din lume. Și aici sunt
prezente gărzile engleze care nu se clintesc, castelul fiind în
continuare una dintre locuințele oficiale ale reginei Marii
Britanii. Printre punctele de atracție din interiorul castelului se
numară apartamentele de stat, capela St. George și Queen
Mary Dolls House (casa de păpuși a Reginei Maria, cea mai
mare casa de păpuși din lume). Complexul ce înconjoară
cladirea este ca un mic orașel unde poți găsi orice ăți poftește
inima.
16. Castelul Trakai din Lituania

Situat în orasul Trakai, castelul este unul dintre cele mai


frumoase construite în stil gotic. De fapt se pot vedea două
castele în zonă, unul pe o insulă și unul pe malul lacului
GalvÄ. El găduiește numeroase exponate și artefacte
lituaniene. Se poate ajunge în Trakai prin orașul Vilnius.
17. Castelul Spis din Slovacia

Construit în secolul XII, deasupra orasului SpiÅ¡ské


Podhradie, castelul Spis este unul dintre cele mai mari din
Europa Centrală. A fost declarat monument național în anul
1961 și astăzi face parte dintre monumentele UNESCO.
18. Castelul Hohensalzburg din Austria

Construit în 1077 de către arhiepiscopul Gebhard, castelul


Hohensalzburg este situat în apropierea orașului Salzburg,
fiind și cea mai populară atracție a acestuia. Masiva
construcție este așezată pe dealul Festungsberg și este unul
dintre cele mai mare castele din Europa. Se pot face vizite cu
traducere în 8 limbi. La castel se poate urca cu funicularul,
însă este recomandat a se urca pe jos (30 de min) în cazul în
care conditia fizică permite, deoarece pe drum se pot admira
peisaje deosebite.
19. Castelul Canterbury din Anglia

Este unul dintre cele mai vechi castele din lume, fiind
construit în secolul III. Localizat în Canterbury, Kent, Marea
Britanie, castelul nu mai este intact dar este încă o minune a
antichității.
20. Castelul Predjama din Slovenia

Construit dintr-o formațiune naturală de rocă, castelul


Predjama este o atracție populară pentru cei din zonă. El a
fost reconstruit de două ori, după ce a suferit daune
considerabile din cauza războaielor și a unui dezastru natural.
Castelul renascentist este o capodoperă având și propriile
legende despre cavalerul a cărui reședință a fost, Erazem
Lueger.
21. Castelul Pembroke din Tara Galilor

Situat pe malul râului Estuary, castelul este renumit pentru


pasajele subterane, tuneluri și scări ascunse. De asemenea
este locul nașterii lui Henry Tudor. Este fără îndoială unul
dintre cele mai bine păstrate castele din lume.
22. Castelul Huniazilor-Hunedoara-România

Este cunoscut ca și castelul spiritelor îndurerate, fiind o


adevarată capodoperă a dinastiei Huniazilor sau Corvinilor.
Construcția magnifică a fost ridicată în secolul XIV, în stil
gotic, aici fiind întemnițat Vlad Țepeș timp de 7 ani. Castelul a
fost reședința celui mai strălucit rege al Ungariei Medievale,
Matyas Corvin.
23. Castelul Versailles din Franța

Castelul a fost construit inițial drept reședință pentru Louis al


XIII-lea pentru zilele de vânătoare. Curând după construcție a
fost extins și a devenit reședință regală. După ce mulți
monarhi au condus țara din acest loc, a devenit locul de
întâlnire al parlamentului francez. Aflat în patrimoniul
UNESCO de peste 30 de ani, castelul este o capodoperă a
artei franceze din secolul XVIII. Sala oglinzilor, apartamentele
grandioase ale regelui, muzeul istoriei franceze, toate se
regăsesc sub acoperișul de la Versailles și dacă te afli în
Paris nu ar trebui să le ratezi. Pe lângă castel se merită să
vezi și Marele Trianon, grădinile și proprietatea Mariei
Antoaneta.
24. Castelul Kyrenia din Cipru

Castelul este construit pe coasta de nord a insulei, la est de


portul original. A suferit de-a lungul anilor câteva asedii și un
război. Astăzi este una dintre atracțiile principale din regiune.
25. Castelul Praga din Cehia
Acest castel este mândria capitalei Cehiei. El este centrul
istoriei pentru întreaga țară și încă reprezintă un simbol
pentru trecutul zbuciumat. Fiind unul dintre cele mai mari din
lume (7 hectare), castelul a fost construit în secolul XIX și
astăzi este intact. Se poate vizita în fiecare zi între orele 9.00
și 17.00.

S-ar putea să vă placă și