Sunteți pe pagina 1din 6

Politeţea noastră cea de toate zilele…

,,Dacă nu putem fi buni, să încercăm măcar să fim politicoşi.”

Nicolae Steinhardt

Societatea modernă, deşi se bucură de toate facilităţile oferite de progresul


ştiinţei şi tehnologiei, de acces necondiţionat la educaţie şi cultură al fiecărui
individ, este un mediu în care intoleranţa se face simţită mai des decât ne-am dori.
Foarte mulţi oameni cred că trăind într-o ţară liberă pot să facă orice doresc.
Văzând aceste lucruri e bine să ne amintim ceea ce spunea filosoful John Stuart
Mill “Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt.”
Una din libertăţile de care se face mereu caz şi de care se profită din plin,
este libertatea de exprimare. Oamenii se cred liberi dacă vorbesc oriunde, oricât şi
orice fără să ţină seama că jignesc, că aduc atingere demnităţii semenilor lor.
Chiar dacă se vorbeşte cu mare uşurinţă despre diverse situaţii şi chiar
persoane, cred că mulţi dintre dumneavoastră aţi constatat că unora dintre semenii
nostri le vine greu să răspundă la salut şi le vine cu mult mai greu să rostească
vorbe ca: te rog, iartă-mă sau, mulţumesc .
Deşi regulile de politeţe datează din cele mai îndepărtate vremuri fiind
transmise din generaţie în generaţie prin educaţia făcută în familie şi mai apoi în
şcoală, punerea lor în practică este deficitară. Observăm adesea că respectul faţă de
cei din jur nu mai este considerat a fi ceva de bun-simţ, iar cei care dau dovadă de
bunăcuviinţă, de comportament civilizat, sunt luaţi în derâdere şi priviţi ca nişte
oameni umili sau chiar slugarnici.
Pentru a elimina aceste neajunsuri din societatea noastră, noi, dascălii,
alături de părinţi , avem datoria de a-i învăţa pe copii ABC-ul bunelor maniere.
Încă de la vârsta de 2-3 ani copilul poate fi învăţat să salute sau să spună
“mulţumesc”. Chiar dacă e prea mic să înţeleagă aceste lucruri, copilul învaţă prin
imitaţie şi astfel reuşeşte să asocieze situaţia cu reacţia aşteptată din partea lui.
După vârsta de 3 ani părintele trebuie să creeze ocazii pentru a-l învăţa pe
copil bunele maniere în situaţii concrete: la masă, la bunici, în vizită, în parc, în
autobuz, etc. .
Până la vârsta de 7 ani copilul trebuie să fie capabil să dialogheze cu un
adult sau să-şi argumenteze punctul de vedere în relaţiile cu ceilalţi copii.
Un copil care “are cei 7 ani de acasă” este receptiv la educaţia oferită în
şcoală şi se integrează cu uşurinţă în colectiv relaţionând cu uşurinţă cu colegii şi
cu dascălii.
La clasă constat cu satisfacţie că buna colaborare cu părinţii dă roade şi
facem paşi mici dar siguri spre ţelul nostru, acela de a forma o generaţie în care
fiecare individ să ştie ce înseamnă respectul pentru muncă şi respectul pentru cei
din jur . La începutul anului şcolar am stabilit împreună cu elevii care sunt regulile
pe care trebuie sale respectăm în clasă pentru a avea condiţii optime de muncă,
precum şi modul în care trebuie să comunicăm cu ceilalţi pentru a avea relaţii
armonioase. Fiecare elev se străduieşte să folosească tot mai des “cuvinte magice”
ca: te rog, iartă-mă, mulţumesc, bună ziua, la revedere, pentru a avea parte de
prietenia, iubirea şi preţuirea celor din jur.
Respectarea regulilor de polite este strict monitorizată cu ajutorul
Semaforului comportamentului. Copiii se bucură să-şi vadă numele pe culoarea
verde a semaforului care-i aşteaptă cu un zâmbet prietenos.
Disciplina Dezvoltare personală ne oferă posibilitatea organizării de
activităţi care să-i conducă pe elevi la autocunoaştere şi la cunoaşterea celor din
jur. Pe parcursul acestor activităţi îi îndrum pe copii să-şi cunoască atât însuşirile
pozitive cât şi însuşirile negative astfel încât să conştientizeze ce trebuie dezvoltat
şi ce trebuie schimbat.
Copiii îşi atribuie cu uşurinţă o listă lungă de însuşiri pozitive dar le este
greu să le recunoască pe cele negative. Situaţia se schimbă atunci când este vorba
despre cei din jur. Dacă nu este vorba despre prieteni, faţă de care sunt foarte
subiectivi, ei sesizează cu uşurinţă însuşirile negative ale celorlalţi.
O bună cunoaştere a celor cu care trebuie să relaţioneze va determina copilul
să adopte comportamentul potrivit şi să menţină dialogul în limitele bunei-cuviinţe.
Să fim politicoşi pare destul de greu şi de incomod, suntem îngrădiţi de
reguli, dar să ne imaginăm cum ar fi să trăim într-o lume fără reguli, într-o lume în
care cei de lângă noi ar face tot ceea ce doresc fără să le pese dacă deranjează cu
vorba sau cu fapta lor pe cineva.
Cred că după ce aţi făcut acest exerciţiu de imaginaţie veţi dori să auziţi şi
să rostiţi mai des “ TE ROG!”, “MULŢUMESC!”, “CU PLĂCERE!”,
“IARTĂ-MĂ!”, “BUNĂ ZIUA!”, “LA REVEDERE!”.

prof. înv. primar Negru Florica Adriana