Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NUMĂR II
Idealuri haretiene
IDEALURI HARETIENE
REVISTA
CENTRUL
DE
DOCUMENTARE
ŞI
INFORMARE
SPIRU HARET
PLOIEŞTI
Redacţia
IDEALURI HARETIENE
La aniversare: Spiru Haret pag. 2
Spiru Haret—mereu contemporan pag. 3
Pag. 4
Pag. 5
Haretismul–un exemplu de urmat pag. 6
Despre Spiru Haret pag. 7
REVISTA
O altfel de bibliotecă școlară pag. 9
CENTRUL
O nouă filă a bibliotecii de azi pag. 10
DE francofon
Itinerariu pedagogic pag. 11
Sirul lui Fibonacci și Triunghiul lui Pascal
DOCUMENTARE pag. 13
ŞI
Transdisciplinaritatea—o nouă abordare Colectiv editorial:
a învățării școlare pag. 16 Profesor Mihai Sandu, director;
INFORMARE
Premii Nobel pentru fizică—2011 pag. 17 Profesor Petre Petrişor, director adjunct;
Profesor Adriana Vlad, consilier educativ;
Rolul T.I.C.
SPIRU în educație
HARET pag. 18
Tablou istoric pag. 20 Colectiv de redacţie:
PLOIEŞTI Minodora Petrişor, redactor şef;
Curiozități matematice pag. 27 Irina Iliaş, redactor adjunct;
Creierele tinere se remodelează mai rapid Daniela Smoleanu, design şi tehnoredactare;
pag. 29
Colaboratori:
Între oglinzi paralele pag. 31 Bibliotecar C.C.D. Mihaela-Oana Niculescu;
Profesor Liliana Creţu;
Unor alți nostalgic pag. 32
Profesor Alina Dinu;
Stabilirea vârstei diferitelor obiecte cu Profesor Cristina Dinu;
ajutorul carbonului—14 pag. 33 Profesor Duţa Dora Laura;
Curiozități pag. 35 Profesor Varzopov Silvia
Elev Alin Ispas;
Am fost cândva licean pag. 36 Elev Cosmin Constantinescu;
Lacrima… de pe obraz… pag. 37 Elev Florin Tătaru;
Elev Ionuţ Prahoveanu;
Vivat, Haret! Elev Marius Tei;
Elev Olga Enache.
2012, ANUL
NUMĂR ANIVERSAR
FEBRUARIE PAGINA 2
Director,
Profesor Mihai Sandu
Bibliotecar C.C.D.,
Mihaela-Oana Niculescu
2012,
PAGINA 9 FEBRUARIE
Biblioteca, locul sfânt al cărţilor prăfuite şi cu miros de praf fin a croit destine,
legându-le parcă prin firul vieţii pentru oameni deosebiţi ce au încercat sa insufle şi
celorlalţi dragostea pentru cărţi. Destinul bibliotecii şcolare a fost Spiru Haret.
Fiecare destin, cu fiecare etapă, cu fiecare timp trecut într-o lume de poveste, a
insemnat trecerea de la înfiinţarea lor, de la cărţi din biografia obligatorie , la … inceperea
şi, sperăm, la terminarea unei baze de date complete, informatizate, cu volume noi, vechi si
mai vechi.
Din amintiri si din povestiri, din cărţile scrie de Spiru Haret sau dedicate lui Spiru
Haret, toate au prezentat “biblioteca” pentru sute de generatii de copii ca loc al iluminării
de la flacăra cititului în cărţi.
Se spune ca biblioteca este vitrina unei comunitaţi. Numărul mare de utilizatori se
datorează nu numai activităţilor efectuate in bibliotecă, ci si ambianţei plăcute, atmosferei
de calm si reculegere.
Plăcerea de a răsfoi o carte este completată de vizionarea unui film educativ sau
specific materialelor studiate.
Biblioteca, azi CDI, este o poartă către o lume iluminată a seculului XXI, care nu se
poate rezuma doar la a da informaţii, ci devine responsabilă de accesul şi crearea de
informaţii şi mai ales de transformarea acestora in modalitaţi de realizare a unui viitor mai
bun.
Centrul de documentare si informare de la Colegiul ―Spiru Haret‖ este locul in care
elevii, cadrele didactice vin cu placere pentru a-si imbogati orizontul stiintific si cultural,
unde se pot dezvolta prin mijloace moderne, unde pot comunica si desfasura activitati
interculturale si de egalizare a sanselor.
Amenajarea unui astfel de spatiu, care preintampina viitorul scolii, este permisa
pregatirea tinerilor prin activitatile pe care le desfasoara de a se informa, fara sa fie
constransi de lipsa calculatorului, a internetului, a enciclopediilor, a dictionarelor si a
cartilor.
In cadrul CDI se desfasoara numeroase activitati pedagogice, culturale, de
comunicare (in interiorul institutiei sau in exterior, cu
partenerii implicati in proiectele educative, cu parintii si
comunitatea locala) si activitati de gestionare a resurselor.
Centrul de documentare si informare este locul in care
elevii proveniti din medii defavorizate au aceleasi sanse ca
si ceilalti elevi in fata viitorului: tineri bine informati,
constienti si autonomi, capabili sa se adapteze la lumea
actuala prin intermediul scolii.
Leonardo Fibonacci s-a născut în jurul anului 1170, tatăl lui fiind
Guglielmo Fibonacci, un negustor italian înstărit. În tinereţe, Leonardo
obişnuia să călătorească cu tatăl său pentru a-l ajuta şi astfel el a învăţat
despre sistemul numeral hindus-arab.
Recunoscând că aritmetica cu ajutorul cifrelor hindu-arabe este mai simplă şi
mai eficientă decât cea cu cifrele romane, Fibonacci a călătorit prin mai toate
ţările de pe ţărmul Mării Mediterane pentru a studia cu profesori de seamă de
origine arabă din acele vremuri. Leonardo s-a întors din călătoriile sale în jurul
anului 1200. În 1202, la vârsta de 32 ani, el a publicat ceea ce a învăţat
în Liber Abaci (Cartea lui Abacus sau Cartea de calcul) şi astfel a introdus
cifrele hindu-arabe în Europa.
În secolul al 19-lea, a fost ridicată o statuie a lui Fibonacci care a fost
dezvelită în oraşul Pisa. Astăzi statuia este găzduită de galeria occidentală
din Camposanto din cimitirul istoric situat în Piazza dei Miracoli.
Blaise Pascal (n. 19 iunie 1623, Clermont-Ferrand, Franţa - d. 19
august 1662, Paris) a fost un matematician, fizician şi filosof francez având
contribuţii în numeroase domenii ale ştiinţei, precum construcţia unor
calculatoare mecanice, consideraţii asupra teoriei probabilităţilor, studiul
fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune şi vid.
În onoarea contribuţiilor sale în ştiinţă, numele Pascal a fost dat unităţii
de măsură a presiunii, precum şi unui limbaj de progra-mare.
Vom urmări în continuare o legătură inedită între studiile acestor doi mari
savanţi:
În anul 1202, Fibonacci cerceta felul în care iepurii se pot înmulţi, dacă ar trai în condiţii ideale
(fără boli, cu hrană potrivită etc). A pornit de la o pereche de iepuri nou-născuti, presupunând că
femela va da naştere unei alte perechi, formată şi ea dintr-o femelă şi un mascul. Presupunând că
toti iepurii traiesc şi că toate femelele produc o pereche de pui în fiecare lună, Fibonacci caută să
afle câte perechi se nasc într-un an.
Evident, în prima lună, ar fi doar prima pereche. In a doua lună, această pereche dă naştere
încă unei perechi (cf. regulii că femela naşte 2 pui, o femelă şi un mascul). La începutul celei de-a
treia luni, vor fi perechea originală, primii lor pui care vor avea şi ei pui şi aşa mai departe.
Schema este redată alături:
Şirul 1,1,2,3,5,8,13,21,...., numit şir al lui
Fibonacci se regăseşte peste tot în natură!
Plecând de la acesta, se poate face o clasificare
a florilor în funcţie de numărul de petale astfel :
-flori cu o petală : cala
-flori cu 2 petale ( sunt foarte rare) : laptele
câinelui
-flori cu 3 petale : crin , iris
-flori cu 5 petale : piciorul cocoşului , trandafir
sălbatic , nemţişor
-flori cu 13 petale : cineraria
-flori cu 21 petale : susanul cu ochii negri, bănuţei
-flori cu 34 petale : bănuţei de câmp
Numerele triunghiulare: 1, 1+2=3, 1+2+3=6, 1+2+3+4=10, etc., sunt şi ele prezente (fig.5) ,
generarea acestora lor fiind dată de formula cunoscută:
Pe diagonala numerelor triunghiulare găsim şi numerele hexagonale (fig.6) construite cu
formula: H(n) = n(2n-1), unde n este număr natural nenul.
Cu puţină imaginaţie se pot descoperi şi alte grupe de cifre care au o legătură interesantă . În
fig.7 am evidenţiat poziţionarea unora sub formă de crosă de hockey: “vârful“ dă mereu suma
cifrelor de pe tijă.
Dar să revenim la geometrie. Aparent banal, triunghiul de numere ascunde inedite conexiuni
ce amintesc de construcţiile cu rigla şi compasul.
Aşezând pe cerc puncte la egală distanţă unele de altele, numărând segmentele determinate,
triunghiurile etc, vom regăsi o jumătate din această construcţie aparent pur algebrică:
Aflând aceste interesante implicaţii ale unui şir şi ale unui binom, nu putem să nu ne
întrebăm ca şi în alte situaţii: oare au putut gândi cei doi mari savanţi că rezultatele căutărilor lor
vor fi atât de prezente
în viaţa cotidiană?
Suntem capabili azi să
facem asemenea
construcţii matematice
pe care viaţa să le
confirme? Dacă
cercetăm cu atenţie, cu
siguranţă vom reuşi!
Premiul Nobel pentru Fizică s-a acordat anul acesta pentru trei persoane, dar
într-un mod diferențiat. Jumătate din parte merge la Saul Perlmutter (Lawrence
Berkeley National Laboratory, Berkeley, CA, USA; University of California, Berkeley,
CA, USA), în timp ce cealaltă jumătate se împarte în mod egal la două
persoane, Brian P. Schmidt (Australian National University, Weston Creek,
Australia) și Adam G. Riess (Johns Hopkins University, Baltimore, MD, USA; Space
Telescope Science Institute, Baltimore, MD, USA). Premiul le este acordat pentru
„descoperirea expansiunii accelerate a Universului prin observații asupra supernovelor
îndepărtate”.
Observațiile au fost făcute în
1998, prin urmare probabil că decizia
de acordare a premiului a fost bine
cântărită de Academia Suedeză.
Noțiunea de expansiune a Universului
ne este cunoscută și o acceptăm încă
din 1929, atunci când englezul Edwin
Hubble a făcut observații astronomice
și și-a enunțat celebra Lege a lui
Hubble. Importanța acestor observații
și a rezultatelor deduse din ele constă
în completarea cunoștințelor noastre în ceea ce privește originea și evoluția
Universului, și ele pot constitui suport pentru anumite teorii deja formulate, pot
infirma altele sau pot duce la nașterea unora noi. Faptul că Universul crește în
prezent într-un ritm accelerat ar trebui să ne sugereze, cu atât mai mult, că undeva
în istoria sa a existat un moment în care a primit impulsul de a face asta, adică un
moment în care a avut strânsă într-un loc toată energia necesară pentru a pune în
mișcare întregul ansamblu de stele, sisteme solare, galaxii, materie și energie
întunecată, și poate multe alte lucruri de care astăzi n-avem habar și care vor fi
descoperite pe parcurs.
Supernovele, adică acele „obiecte” cosmice pe care le-au folosit acești domni
pentru a face observațiile, au fost cândva, în istoria existenței lor, stele care au
suferit reacții nucleare foarte puternice și care posedă energii mai mari decât
„surorile lor mai mici”,novele. Observarea acestor „obiecte” din spațiu ne poate oferi
informații atât asupra felului în care evoluează Universul (așa cum a fost apreciată
acum de Academia Suedeză) dar și despre eventualele considerații calitative
referitoare la reacțiile nucleare care au loc la energii foarte mari, energii care sunt
imposibil de realizat pe Pământ.
Identificarea gradului în
care diverse discipline
beneficiază de avantajele
TIC:
- Marile migraţii -
În anul 418, la îndemnul curţii imperiale romane, vizigoţii au năvălit la sud de Pirinei, sub
conducerea regelui Wallia, pentru a distruge aşezările alanilor şi ale vandalilor acceptaţi ca
federaţi în Spania în 412. Sub presiunea vizigoţilor, vandalii conduşi de Gaiseric (Genseric)
traversează Coloanele lui Hercule în 429 şi întemeiaza un regat în nordul Africii. După ce
desprind tainele navigaţiei, vandalii cuceresc Sicilia, Corsica,
Sardinia şi Balearele. În 455, regele Genseric cucereşte Roma,
printr-un atac surpriză dinspre mare şi o jefuiesc îndelung, cu mai
multă fervoare decât goţii lui Alaric, în 410. În schimbul unui tribut
anual, monarhul vandal va retroceda o parte din Sicilia regelui
germanic din Peninsula Italică, Odoacru, în 476, an în care acesta
din urmă cucereşte Roma, detronându-l pe ultimul împărat roman,
Romulus Augustulus, şi punând capăt existenţei Imperiului Roman
de Apus.
„Atacul lui Genseric asupra Romei” Karl Brulloff
- Evul Mediu -
Bătălia navală de la Ostia, portul cetăţii Roma, a avut loc în anul 849, la trei ani după
jefuirea Basilicii Sf. Petru de către arabi, între piraţii musulmani şi vasele ligii creştine din
care făceau parte papalitatea şi ducatele de Neapole, Amalfi şi Gaetan. Armada creştină a fost
mobilizată în largul portului Ostia şi binecuvântată de Papa Leon IV. În mijlocul confruntării,
o furtună a despărţit cele două flote, vasele creştine reuşind să revină în port. Navele
musulmanilor au fost împrăştiate de furtună, unele dintre ele naufragiind. După ce furia
naturii s-a domolit, rămăşiţele flotei arabe au fost uşor de înfrânt de către
creştini. Prizonierii din această bătălie au fost trimişi să construiască
Zidul Leonid, ce înconjoară dealul Vaticanului. Această bătălie a
consolidat poziţia papalităţii şi a unit forţele creştine din peninsulă
împotriva arabilor, contribuind la alungarea acestora din Italia şi la
refacerea moralului creştinătăţii după atacul din 846.
„Bătălia de la Ostia”, Rafael
- Lupta antiotomană -
„Asediul Belgradului” (pictură maghiară din sec. Asediul Belgradului” „Asediul Belgradului” (miniatură turcească)
al XIX-lea) Hünername, 1584
În anul 1453, după un asediu dramatic de două luni, Mehmed al II-lea (1451 – 1481) a cucerit
Constantinopolul. După căderea Imperiului Bizantin, otomanii s-au considerat succesorii legitimi ai
împăraţilor romani, ceea ce justifica, din punct de vedere ideologic, încercările lor de a cuceri părţi tot
mai importante din Europa. Cheia pătrunderii spre centrul continentului european era cetatea
Belgradului, spre care se îndreaptă atenţia lui Mehmed al II-lea Cuceritorul. În faţa acestei ameninţări,
Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei (1441 – 1456) şi guvernator general al Ungariei (1446 –
1453), a fost însărcinat cu apărarea Belgradului. El a reuşit, în vara anului 1456, să despresoare
cetatea. Datorită acestei victorii, ofensiva otomanilor spre centrul Europei a
fost frânată pentru o jumătate de secol. În august 1456, Iancu de Hunedoara a
murit de ciumă în tabăra de
la Zemun, lângă Belgrad. Pe
piatra sa de mormânt de la
catedrala catolică din Alba
Iulia stă scris: „S-a stins
lumina lumii.”
Tablou istoric
La 7 octombrie 1571, la Lepanto, o flotă a Ligii Sfinte, o coaliţie formată din Spania, Veneţia, Papa
Sf. Pius V, Genova, Ducatul de Savoy, cavlerii ospitalieri şi alţii, a înfrânt în mod decisiv navele de
război ale otomanilor. Bătălia, care a durat cinci ore, s-a desfăşurat în largul coastei vestice a Greciei,
în Golful Patras, unde fortele otomane, navigând dinspre baza navală de la Lepanto, s-au ciocnit cu
flota Ligii Sfinte venind dinspre Messina. Aceasta a fost una dintre ultimele confruntări navale majore
între vase cu vâsle. Galerele veneţienilor erau propulsate de vâslaşi liberi, celelalte, inclusiv ale
turcilor, fiind acţionate prin forţa sclavilor. 212 vase creştine s-au înfrunta cu aproape 300 de vase
otomane, dar avantajul Ligii Sfinte a constat în superioritatea numerică în ceea ce priveşte armele de
foc şi tunurile. Victoria de la Lepanto a conferit Ligii Sfinte controlul vremelnic asupra Mării
Mediterane, a protejat Roma de invazie şi a împiedicat avansul otomanilor în Europa.
– Napoleon Bonaparte –
„Bătălia de la Abukir”
Antoine-Jean Gros „Bătălia de la Trafalgar”
J.M.W. Turner
Tablou istoric
– Istoria românilor –
Tablou istoric
Tablou istoric
- Secolul al XX-lea -
Curiozităţi matematice
Ne-am obișnuit să vedem în matematică o știință exactă, aproape rigidă, care are un domeniu
fix de activitate, dar.... așa să fie?
Stiința în evoluția ei istorică a întâlnit o serie de ciudățenii ce se constituiau în tot atâtea semne de
întrebare. După clarificarea lor, ele erau trecute într-un capitol special de „ curiozități ”.
Ș i matematica are un asemenea capitol, destul de voluminos, care dupa o cunoaștere cît de
căt amănunțită reușește să trezească interesul față de această știință și în același timp reușește să
relaxeze, să descrețească frunțile, să ducă pe un nou făgaș gândurile.
Cine și-ar putea închipui că banalele numere au constituit obiecte de studiu, că de-a lungul anilor o
serie de matematicieni ( numărul lor crescând în progresie geometrică ) s-au consacrat studierii lor,
iar rezultatele au devenit curiozități?
Încă din antichitate se cunoșteau 4 numere perfecte: 6;28;496;8126, iar Euclid a demonstrat
că orice număr de forma este un număr perfect dacă este un număr prim.
Numărul lor a crescut, ajungând la 8 în secolul al XVI-lea și abia la sfârșitul secolului al XIX-lea s-a
găsit și cel de al 9-lea număr format din 37 de cifre.
Nu mai puțin curios este grupul numerelor amiabile. Prin numere amiabile se întelege un șir format
din grupuri a două numere care prezintă particularitatea că fiecare din ele este egal cu suma
divizorilor celuilalt.
Curiozităţi matematice
Numarul e este limita expresiei , când n tinde spre +∞, valoarea lui este de
2, 7182845904523536......
Profesor Ramona Beşleagă
“Între oglinzi paralele şi niciodată identice imaginea obiectului reflectat nu este aceeaşi‖
JURGIS BOLUTIŞAITIS – ―Oglinda‖
Elevii se raportează diferit la disciplinele de învăţământ şi la fiecare profesor în parte, deosebirile
de atitudine ţinând aproape în exclusivitate de metoda şi de arta
comunicării.
O primă constatare este aceea că profesorului i se cere foarte multă flexibilitate în raporturile cu
elevii, calitate care trebuie să se întemeieze pe acceptare şi înţelegere. Profesorul bun este acela care
nu are în minte modelul unic al elevului silitor şi disciplinat, ci acela care descoperă într-o mare
variaţie de comportamente, tipuri felurite de elevi, care prin capacităţile şi calităţile lor se înscriu în
categoria conduitelor exemplare.
Apoi, presupunând că toţi profesorii au baza teoretică necesară asigurării nivelului ştiinţific al
lecţiilor, elevii cred că diferenţele dintre unii şi alţii se fixează exclusiv în planul artei şi măiestriei
comunicării – însuşiri care sunt determinate deopotrivă de rigoarea metodică şi de un anumit har.
Într-o altă ordine de idei, profesorii buni sunt acei pedagogi care, păstrând distanţele impuse de
calitatea şi răspunderea lor, ştiu să se apropie de elevi asemenea unor părinţi, în sensul celor care
sunt legati de aspiraţiile viitoare.
Adesea, elevii simt nevoia să se confeseze profesorilor lor, pentru ca, aflând sfaturile şi
îndrumările cele mai bune, încurajările şi îndrumările autorizate, să se elibereze de anumite obsesii,
îndoieli şi chiar stări de disperare. Strâns legate de acestea, elevii consideră că profesorii trebuie să
realizeze un contact permanent cu familiile lor, astfel încât pretenţiile şi cerinţele acestora să fie pe
deplin armonizate cu exigenţele şcolii, cu analizele şi constatările acesteia.
Însuşirea, care în viziunea elevilor defineşte cel mai bine personalitatea profesorului este
obiectivitatea. Toate marile bucurii sau marile tristeţi ale vieţii şcolare sunt legate indiscutabil de
prezenţa sau absenţa acestei calităţi esenţiale. Un prim mod de manifestare a obiectivităţii ar fi la
variaţiile lui morale, temperamentale. Buna sau proasta dispoziţie, liniştea sau conflictele din familie,
bucuriile sau necazurile profesionale, toate acestea se resimt adeseori în comportamentul profesorilor
şi îndeosebi, în aprecierile acestora. De dorit ar fi ca toate aceste capricii şi inconsecvenţe să fie lăsate
în pragul uşii, iar în clasă profesorii să-şi fundamenteze judecăţile pornind numai şi numai de la
calitatea, precizia şi cantitatea cunoştinţelor. De asemenea, obiectivitatea mai înseamnă ca profesorul
să înţeleagă că există limite superioare diferite până la care se pot ridica eforturile şi performanţele
elevilor, iar diferenţele care apar în clasă şi la răspunsuri pot fi normale, fireşti.
Pornind de aici, profesorul nu trebuie să considere întotdeauna rea voinţă sau încăpăţânare
răspunsurile care nu îi dau satisfacţie şi să admită că uneori şi în spatele acestora se ascunde multă
străduinţă şi multă dorinţă de afirmare. Este preţuit profesorul care acceptă această relaţie şi care o
tratează cu respect şi înţelegere, ştiut fiind că viaţa poate avea criteiile şi ierarhiile sale proprii, care
nu coincid întotdeauna cu cele fixate de şcoală.
Un număr mare de elevi consideră că sunt cu adevărat valoroşi acei profesori care ştiu să-şi
facă îndrăgită materia pe care o predau. „Noi îndrăgim sau nu un obiect de învăţământ în funcţie de
puterea cu care ne convinge de utilitatea lui”.
În ceea ce priveşte climatul general din timpul lecţiilor, elevii sunt de părere că atitudinea cu
adevărat productivă este numai aceea care instituie o atmosferă de relaxare şi de destindere, de
încredere şi de stimulare, condiţii care dau posibilitatea şi elevilor mai timizi să participe la activităţi,
la dezbateri, fără teamă că sunt „taxaţi” pentru eventualele nesiguranţe în răspunsuri.
Concluzia este una singură şi anume aceea că noi, profesorii, avem datoria să ne privim din
când în când în oglinda fără greş a judecăţii elevilor, asigurând unitatea deplină dintre exigenţele
noastre şi doleanţele acestora.
Profesor Constantina Stoean
2012,
PAGINA 33 FEBRUARIE
Radiocarbonul este oxidat la bioxid de carbon, care este amestecat intim cu bioxidul
de carbon deja existent în atmosferă datorită curenţilor de aer. Concentraţia staţionară
de 14C creat în atmosferă de radiaţiile cosmice este de aproximativ un atom 14C la 1012
atomi ce carbon obişnuit. Bioxidul de carbon, atât cel radioactiv, cât şi cel neradioactiv
este absorbit de plante, care fixează carbonul în ţesăturile lor. Animalele care se hrănesc
cu aceste plante fixează câte un atom radioactiv 14C . Atunci când o plantă sau un
animal moare, mărimea radioactivităţii carbonului fixat în ţesături conţine, la fiecare
1012 atomi, câte un atom radioactive 14C , şi această mărime este determinată de
cantitatea prezentă de radiocarbon, care la rândul său, corespunde stării staţionare din
atmosferă.
După trecerea a 570 de ani (timpul de înjumătăţire a radiocarbonului 14 ), jumătate
din atomii de carbon-14 s-a dezintegrat, iar radioactivitatea materialului scade, la
jumătate. După 11520 ani, din radioactivitatea iniţială rămâne numai la un sfert şi aşa
mai departe. Determinând prin urmare, radioactivitatea unei probe de lemn, carne,
cărbune, piele, corn sau a unei alte rămăşiţe a unei plante sau a unui animal, se poate
afla numărul de ani care au trecut de la data când carbonul a fost extras din atmosferă.
Practic, metoda datării cu radiocarbon a anumitor vârste, se aplică astfel: o probă
material, conţinând circa 30 g carbon, este arsă şi transformată în bioxid de carbon:
acesta este redus elementar sub formă de negru de fum. Se determină apoi activitatea B
a carbonului elementar, cu ajutorul unui contor Geiger, care se compară cu activitatea B
a unei probe recente de carbon, care este de 15.3 ± 0.1 dezintegrări pe minut şi pe
gramul de carbon. Vârsta probei se calculează din ecuaţia pentru reacţie de ordinul întâi
unde (A) reprezintă concentaţia moleculei A (în moli * l-1 ), iar d (A) dt este viteza
de descreştere a concentraţiei în timp. K se numeşte constantă de viteză de ordinul întâi.
Metoda a fost verificată prin măsurători asupra inimii unui arbore gigantic de seguaia,
despre care se ştie din numărarea inelelor concentrice din trunchi – că are 2928 ± 50 ani.
Această verificare ca şi altele, făcute de exemplu cu lemnul găsit în morminte egiptene
din prima dinastie, vechi de 4900 ani, a fost foarte satisfăcătoare.
A trecut doi ani de cand am parasit bancile scolii ...doi ani de cand am schimbat viata
de liceu pe cea de facultate, doi ani de cand am schimbat caietul cu patratele pe colile
umplute cu grija de-a lungul unui curs ...Acolo nu mai suna clopotelul, nu mai vezi copii
speriati de cataloagele...acolo frica de diriginte si cearta din ora de dirigentie se transforma in
dorinta de a avea pe cineva sa iti explice pas cu pas ce trebuie sa faci, de cineva care desi te
cearta, te poate ajuta cand ai nevoie ....
Cei mai buni prieteni mi-au fost intai colegi de liceu ... inca mai vorbim cu nostalgie de
primele note primite, de primele peripetii impreuna, de profesorii preferati si cei de care ne era
teama ...Inca avem discutii in contradictoriu despre ce profesor era cel mai bun si care era cel
mai exigent, insa cu totii suntem de parere ca liceul si ceea ce am invatat aici ne-a fost util in
primul an de facultate, ne-a ajutat sa ne maturizam, sa fim siguri pe ce stim, pe ce putem si
ne-a dat incredere indiferent de facultatea pe care am ales-o...
Din punctul meu de vedere liceul a fost cea mai frumoasa perioada a vietii...timiditatea
o lasasem in scoala generala iar responsabilitatea ma astepta la portile facultatii, deci cei
patru ani de liceu au fost prilejul ideal pentru a lega noi prietenii, a-mi fixa personalitatea, a
afla cat mai multe despre mine raportat la oamenii din jurul meu si nu in ultimul rand, de a
acumula noi cunostinte.
As minti sa spun ca am fost pasionata de toate materiile din liceu, as minti sa spun ca
am invatat ora de ora sau ca mi-am petrecut pauzele studiind pentru materia care urma...dar
in acelasi timp as minti sa spun ca nu am fost niciodata interesata de ce se preda la scoala, de
datele in care aveam programate tezele, de temele pe care le aveam .. Gandind la rece,
consider ca am fost un elev mediocru dar acest lucru nu face decat sa ma bucure. Am reusit
sa trec cu bine atat de liceu cat si de examenul de bacalaureat dar am in acelasi timp cele mai
frumoase amintiri; alaturi de o buna parte din colegii mei am reusit sa organizam petreceri de
neuitat, excursii pline de peripetii, plimbari pline de amintiri...
Desi mi se pare ciudata postura din care scriu acest articol cred ca a venit momentul sa
trag si o concluzie .... Acum ca ati intrat in Colegiul ―Spiru Haret‖ cred ca ati fost preveniti de
toti prietenii/rudele/colegii ca acesta chiar este un liceu unde se invata, un liceu in care se
pune accent pe ce stii si pe ce trebuie sa stii ... Majoritatea profesorilor sunt exigenti, ofera
note socante la prima vedere[ un 10 din scoala generala reprezinta un 6, 7 daca ai noroc in
liceu] dar toate aceste ―trucuri‖ nu vor fi folosite decat in favoarea voastra, a elevilor...Si de
toate acestea nu va veti da seama acum doar pentru ca zic eu ca este asa, va veti da seama
cand va veti vedea notele la BAC, sau notele examenelor viitoare si sper ca, la fel ca mine, veti
ajunge sa apreciati profesorii pe care ii judecati pentru notele mici.
N-as vrea nici sa va plictisesc, nici sa va dau prea multe detalii despre viata de liceu
care va asteapta...ca un absolvent insa cred ca e de ―datoria‖ mea sa va spun sa invatati cat
simtiti voi ca este necesar pentru a putea ajunge unde va doriti si sa va bucurati de tot ceea ce
va rezerva anii de liceu.
Alexandra Ungureanu
Absolvent—Promoţia 2010
Lacrima… de pe obraz...
VIVAT, HARET!
Nu vi se pare că timpul trece mai repede de ceva vreme ? Cum că puţinii dintre voi nu sunt conştienţi de asta. Par-
ca nici n-am fi observat că s-a mai scurs un „timp” al vieţii noastre de şcolari. De fapt, la cât de scurtă a fost luna de
când a apărut primul număr al revistei “Idealuri haretiene”, am putea chiar să facem abstracţie de existenţa ei şi să ne
ancorăm mai mult in frumoasele „amintiri” lăsate în paginile celui de-al doilea număr apărut. Doar aşa intelegem gân-
durile şi speranţele, trăirile şi framântările care păstrează în rândurile scrise de voi. Uşa redacţiei vă este deschisă,
spre a vă păstra preocupările vârstei voastre. Şi asta pentru că Spiru Haret înseamnă, mai întai de toate, patronul spi-
ritual al Colegiului nostru, Spiru Haret şi, nu în ultimul rand, iniţialele colegiului.
Şi titlurile revistelor noastre, Glas haretian şi Idealuri haretiene şi-au spus cuvantul! Poartă amprenta spiritului
nostru de iniţiativă, nu degeaba suntem unici prin spiritul haretian! Este atât de frumos să participi la o competiţie şi
să lupti pentru tine şi pentru cei din jur. Este atât de frumos să crezi in ţelul tău şi să-l ştii datorat ţie şi dascălilor
tăi.....
Nu uitaţi să vă afirmaţi, nu uitaţi că vârsta voastră este sinonimă cu bucuria, cu veselia, cu dragostea de oameni
şi vise şi viaţa vă va răsplăti ! Sa omagiem omul, ideile si faptele sale nepieritoare folosite de generatii de romani.
Fiti mereu asa haretienilor!
Minodora Petrişor
Responsabil C.D.I.
IANUARIE