Ca rezultat, se dă bătut prea repede, sau nici măcar nu începe.

Acest tip de
comportament este în contrast cu comportamentul unui copil cu stimă de sine
ridicată ce are iniţiativă, experimentează, perseverează până ce reuşeşte şi iese
învingător în faţă tuturor obstacolelor apărute.

PENTRU A CREŞTE STIMA DE SINE A COPILULUI TĂU ÎŢI PROPUN O

POVESTE:
A fost odată o fetiţă pe nume Rubi, problema ei era … că se simţea mai degrabă,
asemeni unui gunoi decât o fetiţă. Câteodată se simte ca “ceva” pe care îl
găseşti într-un coş de gunoi.
Câteodată se simte că o carpeta pe care oamenii să stea. Copiii la locul de joacă
strigau:
– “ Rubi nu e bună de nimic!”.
Copiii mai mari şi răi strigau după biata fetiţă:
– “ Fată proastă cu păr ciudat” aruncau chiar şi cu îngheţată în capul ei.
Învăţătoarea lui Rubi, doamna Nas Fructat, deseori arăta cu degetul înspre Rubi,
spunându-i că nu stă dreaptă, că nu este suficient de curată şi trebuie să se
străduiască mai mult. Când Rubi a desenat o casă, şi-a spus:

– “ Este o casă bună de aruncat la gunoi”, şi a mâzgălit-o; când Rubi a desenat

un copac, şi-a spus:

– “ Este un copac bun de aruncat la gunoi”, şi la aruncat într-o parte. Când Rubi
se uita la ea în oglindă, ea vede o fată dezagreabilă şi urat mirositoare:

– “ Eşti aşa urâtă”, îşi spune ea.

După ce termina şcoala, lui Rubi îi plăcea să stea în apropierea coşului de gunoi.
Nu înţelegea de ce îi plăcea să facă asta, doar îi făcea plăcere. Câteodată
simţea că ar preferă să intre într-unul din acele coşuri şi să nu mai iasă niciodată.
În fiecare vineri, gunoierul venea să golească coşurile de gunoi şi o saluta pe
Rubi:
– “ Bună, drăguţo” îi spunea gunoierul.

– “ Nu sunt drăguţă”, răspundea Rubi, “ Sunt un nimic”.

În fiecare duminică, se ducea la magazinul de dulciuri pentru a cumpără nişte
bomboane cu aromă de lămâie:
– “ Ai sosit copil minunat”, spune vânzătoarea de la magazinul de dulciuri.

– “ Nu sunt minunată”, răspundea Rubi, “ Sunt un nimic”. În magazin era o fetiţă

care i-a spus:

– “ Îmi place părul tău”.

– “ Este doar un par ciudat”, spunea Rubi.

– “Cum oamenii te înţeleg atât de greşit” spune vânzătoarea.
Într-o zi, mătuşa lui Rubi din Italia i-a trimis o pereche de pantofi roşii, despre
care Rubi credea că sunt minunaţi. Pentru o întreagă după amiază Rubi nu s-a
mai simţit ca un nimic, chiar s-a simţit bine, iar copiii la şcoală îi admirau pantofii.
Problema cu pantofii este că nu te fac să te simţi bine pentru mult timp. Seara
când Rubi îşi făcea temele şi nu putea scrie cuvântul “ cârnat” sau “ spaghete”,
toate au revenit:

– “ Sunt un nimeni care nu poate să facă nimic”, îşi spunea Rubi, “ Sunt doar
Rubi bună de nimic şi asta e tot”. În acel moment, Rubi s-a simţit atât de rău că
s-a dus la culcare şi ar fi vrut să nu se mai trezească niciodată.

Într-o zi la şcoală, era o nouă bucătăreasă pe nume Dot. Ea se mutase într-o

casă pe aceeaşi stradă pe care locuia şi Rubi. În timp ce Rubi îşi aştepta
prânzul, Dot i-a zâmbit lui Rubi. Era un zâmbet minunat şi ceva călduros a simţit
în piept. A fost aşa surprinsă de zâmbetul bucătăresei că i-a scăpat mâncarea pe
jos. Doamna Dot îi spune lui Rubi:

– “ Of dragă, lasă-mă să te ajut”. Rubi a fost aşa surprinsă că bucătăreasă nu i-a

spus că e “ proastă” pentru că a scăpat mâncarea.

– “ Nu contează, draga mea”, spune Dot şi pune mâna pe după umerii lui Rubi
spunându-i “ Este amuzant cum se întâmplă lucrurile câteodată, nu este aşa?”
Rubi a încercat să-i spună lui Dot că nu este deloc o drăguţă, că era un nimic,
dar cuvintele nu i-au putut ieşi din gură pentru că avea un nod în gât şi îi venea
să plângă. În drumul ei spre casă, Rubi a trecut pe lângă casă lui Dot. Această
din urmă stătea în grădina aşezată pe un şezlong.
– “ Rubi am ceva pentru tine”, spune Dot. Surprinsă Rubi se duce să vadă
despre ce este vorba, Dot o desenase pe Rubi cu multe gunoaie ce stăteau pe
capul ei:
– “ Rubi, una din cele mai drăguţe învăţătoare de la şcoală mi-a spus despre
cum tu consideri că nu eşti bună de nimic. Deci cred că ai o problema”. “ Vezi tu,
când unii oameni se simt mici şi slabi, ei încearcă să se simtă mari şi puternici
făcându-i, în schimb, pe cei din jur să se simtă mici şi slabi. Asta fac agresorii”.
– “ Când ei te aleg pe tine, asta te face să te simţi că un nimic.” Dot se încruntă şi
îi spune lui Rubi:
– “ Dacă oamenii nu pot vedea cât de drăguţă şi minunată eşti, este pierderea
lor, nu a ta. “
Rubi nu a înţeles, cu adevărat, la ce se referea doamna Dot, dar a simţit din nou
căldură în piept. În acea noapte Rubi a avut un vis… oamenii o înconjuraseră ca
nişte stâlpi şi puseseră tot felul de gunoaie pe capul ei: resturi de bucăţi de pizza,
peşti urât mirositori, ambalaje. Inota în gunoi şi parcă nefiind suficient, cineva a
luat-o pe Rubi şi a pus-o într-o lada de gunoi. Era îngrozitor. În vis, ceva minunat
s-a întâmplat, Rubi s-a simţit brusc foarte furioasă, şi furia i-a dat putere…aşa că
a turnat tot gunoiul înapoi oamenilor care îl dăduseră.
A două zi la şcoală doamna Nas Fructat a certat-o pe Rubi de mai multe ori. Ted
cel dur a râs de ea că a vărsat sos pe bluza, şi cineva i-a spus că este proastă
pentru că avea șosete de culori diferite. Dintr-o dată Rubi îşi aminteşte de visul
avut. S-a ridicat în picioare şi a spus:

– “ Ascultaţi-mă cu toţii, să fie clar un lucru, de acum înainte, nu sunt un nimic.

De fapt, m-am săturat de oamenii care se simt rău cu ei înşişi încercând în
schimb să mă facă să mă simt rău.”
– “ Şi dacă nu vedeţi cât de minunată sunt, este pierderea voastră, nu a mea.”
Toată lumea aplaudă, mai puţin agresorii, care erau încă uimiţi şi doamna Nas
Fructat care o privea pe Rubi surprinsă.
Rubi o vizita deseori, pe doamna bucătăreasă în grădina ei. Ele au devenit
prietene, împreună grădinăreau, râdeau şi vorbeau. Uneori Rubi simţea că parcă
zburau împreună. Când Dot îi zâmbea lui Rubi sau îi dădea o îmbrăţişare, Rubi
se simţea ca o prinţesă. Ori de câte ori Rubi se simţea că un nimic, Dot o asculta
cu atenţie şi o ajuta să-şi organizeze sentimentele, încât căldură din piept apărea
din nou.

După toate acestea, Rubi şi noii ei prieteni au mers în parcul de la capătul străzii,
unde erau multe flori.

– “ Nu te mai agăţi de gunoi?” întreabă gunoierul care tocmai trecea pe acolo.

– “ Nu, prefer să stau aici acum” spune Rubi,
– “ Este minunat aici” .
– “ Minunat ca şi tine” spune gunoierul,
– “ Da, ca şi mine…”, răspundea Rub