Sunteți pe pagina 1din 17

Discriminare și securitate națională

Dreptul nediscriminării: evoluții și cadrul instituțional

Ţifrea Mădălina
Introducere
Dezvoltarea acerbă a societății umane înregistrată la sfârșitul secolului vitezei, creșterea
numărului de locuitori ai Terrei, generarea unor noi nevoi sau amplificarea celor deja existente
au condus la adâncirea discrepanțelor sociale existente determinând reorganizarea societății
umane. Noul context a condus la schimbări majore pe piața forței de muncă, numeroase regiuni
confruntându-se cu un nivel ridicat al șomajului, identificându-se astfel o nouă tendinţă existentă,
şi anume discriminarea pe piaţa forţei de muncă. 1
Tratamentul unui individ sau a unui grup de indivizi în funcție de apartenența reală sau
percepută la un anumit grup sau categorie socială este un fenomen întâlnit încă din cele mai
vechi tipuri. Acest tip de comportament uman implica modul in care un individ creează o reacție
in grupul inițial și gradul de influența pe care reacția o are in ceea ce privește relațiile individului
cu grupul creându-se restricții în oportunitățile sau privilegiile pe care grupul le are rezultând in
excluderea individului. Acest fenomen este numit „discriminare”, termen apărut la începutul
secolului al XVII-lea2 si conform Cambridge English Dictionary se definește astfel : „tratarea
unei peroane sau a unui grup particular de persoane în mod diferit, mai ales într-un mod mai rău
comparativ cu tratamentul normal al altor persoane datorita culorii pielii, sexului, sexualității,
categoriei sociale, originii, religiei, etc.”3
Din nefericire în secolul XXI orice persoana se poate confrunta ,pe parcursul vietii, cu
situatii de discriminare. Discriminarea este de mai multe feluri și se poate manifesta în diferite
medii și contexte, câteva exemple pot fi la școală, la muncă, în spitale, etc. Aceasta problema
este nocivă pentru relația interumana și în special pentru statele democrate. La nivel global sunt
tot mai multe conflicte armate datorita discriminării, ca urmare ea este interzisa prin legi.
Așa cum am menționat mai sus discriminare poate fi de mai multe feluri iar eu în acest
proiect voi vorbi despre discriminarea etnică deoarece acest tip de discriminare aduce ca
repercusiuni cele mai multe conflicte armate.

Strategia națională de apărare 2015-2019

Obiectivul primordial al acestei strategii este de a avea „O Românei puternică în Europa și


în lume”, iar acest obiectiv poate fi atins prin conectarea permanentă la realitate, evaluarea
continuă a starii de fapt și prin înțelegerea provocărilor actualului context. În cadrul strategiei
este specificat faptul că trebuie acordată mai multă atenție educației, sănătății, protejării
patrimoniului, mediul înconjurător, dar și susținerii domeniilor de excelență.
Strategia este fundamentată pe niște valori, acestea find demnitatea, care este înțeleasă ca
atribut esențial al persoanei umane, coeziunea civică și afirmarea identității naționale ca aspirații
comune ale comunității de cetățeni reuniți în stat, garantarea drepturilor și libertăților
1
Mihaela Hrisanta DOBRE, Analiza discriminării etnice pe piaţa forţei de muncă în condiţiile crizei economice,
Economie teoretica si aplicata, volumul XIX, Bucuresti, 2012, p. 41.
2
Anthony GIDDEND, Mitchell DUNEIER, Richard P. APPELLBAUM, Deborah CARR, Introduction to sociology. 7th
ed., W. W. Norton & Company Inc, New York, 2009, p. 324

3
http://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/discrimination, consultat la data de 01.02.2016

1
fundamentale ale cetățenilor, integritatea statală şi teritorială a României bazată pe loialitatea
cetăţenilor şi instituţiilor publice faţă de suveranitatea naţională. Din perspectiva internă,
obiectivele naționale de securitate vizează :
1. consolidarea capacităţii naţionale de apărare menită să asigure integritatea teritorială,
suveranitatea şi independența României, precum şi securitatea poporului român;
2. promovarea şi asigurarea exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale;
3. buna funcţionare a justiţiei şi asigurarea ordinii de drept;
4. înlăturarea deficienţelor care afectează buna guvernanță, întărirea capacităţii administrative,
protejarea procesului decizional faţă de influenţe şi/sau acţiuni nelegitime sau netransparente;
5. asigurarea eficienţei sistemelor naţionale de prevenire şi gestionare a situaţiilor de criză,
interne şi externe, militare sau de natură civilă;
6. consolidarea securităţii şi protecţiei infrastructurilor critice ‐ energetice, de transport şi
cibernetice ‐, precum şi a securităţii alimentare şi a mediului;
7. dezvoltarea capabilităţilor de combatere a ameninţărilor asimetrice;
8. asigurarea unui mediu economic performant, dinamic şi competitiv, în plan investiţional şi
antreprenorial, precum şi a stabilităţii financiar‐ bugetare a statului;
9. dezvoltarea consolidată, durabilă şi adaptată schimbărilor sociale a marilor siste n me publice
(să ătate, educaţie, protecţie socială);
10. prevenirea reacţiilor şi tendinţelor radicale sau extremiste, prin respectarea pluralismului în
societate și cultivarea toleranţei la nivelul societăţii civile;
11. promovarea identităţii naționale, inclusiv prin prezervarea şi valorificarea patrimoniului
cultural şi natural, precum şi prin încurajarea responsabilă a domeniilor de excelență.4
Din perspectiva politicii externe se urmaresc:
1. consolidarea profilului României în NATO şi Uniunea Europeană, prin contribuţii atât
conceptuale, cât şi operaţionale;
2. respectarea principiilor şi valorilor fundamentale ale Uniunii Europene;
3. consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, inclusiv în domeniul economic şi comercial;
4. asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre;
5. aprofundarea cooperării cu statele vecine şi cu cele din flancul estic al NATO;
6. intensificarea cooperării regionale, inclusiv în domeniul apărării;
7. susținerea parcursului european al Republicii Moldova;
8. promovarea intereselor politice, economice şi de securitate în regiuni de relevanta strategica
pentru ţara noastră.
În ceea ce privește mediul de securitate regională, la nivel regional şi sub-regional, mediul
în care România îşi apară şi promovează valorile, principiile şi interesele se află într‐o nouă faza
de reconfigurare. Dinamica actuala de securitate poate afecta atât direct, cât şi indirect, starea de
securitate a României şi siguranța cetățenilor săi.
Perpetuarea instabilității din Balcanii de Vest generează derapaje populiste, extremiste, radicale
sau chiar fundamentaliste, prin adâncirea unor clivaje istorice şi afectarea drepturilor
comunităților etnice, favorizând criminalitatea organizată şi corupția.

În mod tradițional, amenințările, riscurile şi vulnerabilitățile la adresa apărării şi securității


sunt evaluate prin prisma unor concepte militare, însă mediul actual de securitate necesită o

4
Administrația Prezidențiala, STRATEGIA NAŢIONALĂ DE APĂRARE A ŢĂRII PENTRU PERIOADA 2015 ‐ 2019,
București, 2015, p.9

2
abordare extinsă, în care să se regăsească, pe lângă elementele de natură securitară, şi cele de
natură economică, socială, politică, tehnologică şi de mediu.
Ameninţările reprezintă capacităţi, strategii, intenţii ori planuri ce pot afecta valorile,
interesele şi obiectivele naţionale de securitate.Ca amenințari in strategia națională gasim
terorismul,proliferarea armelor, atacurile cibernetice.
Riscurile reprezintă probabilitatea de manifestare a unui eveniment incert, cu impact direct
sau indirect asupra securităţii naţionale.În strategia naţională de securitate 2015-2019 ne sunt
explicate următoarele riscuri: Instabilitate regională care limitează capacitatea României de
promovare a intereselor strategice, nerealizarea obiectivelor de dezvoltare ale României, riscuri
de natură socială care persistă pe fondul unor tendinţe cum ar fi declinul demografic, emigraţia
populaţiei active, degradarea factorilor de mediu, al deficienţelor din sistemele naţionale de
sănătate, educaţie şi asistenţă socială, dar şi al distorsiunilor pe piața muncii, radicalizarea
entităţilor extremiste prezente pe teritoriul României, criminalitatea transfrontalieră, de la trafic
de droguri, persoane, arme şi bunuri, migraţie ilegală până la criminalitate economico‐financiară,
traficarea ilegală de armament convenţional.
Vulnerabilităţile sunt consecinţe ale unor disfuncţii ori deficienţe sistemice, care pot fi
exploatate sau pot contribui la materializarea unei ameninţări sau a unui risc.Absenţa unei
planificări bugetare multianuale reale, care să determine asumarea şi respectarea unor programe
de investiţii,capabilitatea administraţiei centrale şi locale de a implementa politicile publice
naţionale şi europene,precaritatea resurselor si corupția le regasim in Strategia națională de
apărare ca vulnerabilități ale Romaniei.
Deteriorarea situaţiei de securitate la nivel internaţional, dar mai ales regional impune
cunoaşterea principalelor ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi cu care se confruntă ţară noastră, în
contextul apariţiei şi, posibil, al dezvoltării unor noi forme de influenţare şi constrângere, ca
rezultat al unui mix de componente neconvenţionale şi convenţionale.

Evoluția conceptului de securitate

Singura sursă de legitimare a unui stat este capacitatea de a proteja şi menţine drepturile
cetăţenilor săi şi de a le asigura mediul prielnic satisfacerii tuturor nevoilor. De altfel, piramida
trebuinţelor formulată de Abraham Maslow plasează nevoia de securitate pe al doilea nivel de
importanţă imediat după nevoile fiziologice. Nevoia de securitate sau dreptul imprestriptibil al
omului la linişte şi bunăstare, fără asigurarea căruia, tot ceea ce se construieşte ca sistem juridic
şi institiţional capătă un caracter relativ, uşor schimbător în funcţe de presiunile (riscurile)
politice, economice, militare, ecologice sau de orice altă natură.
Realizarea securitatii reprezintă o chestiune ce ține de strategie, respectiv de fixarea
priorităților fața de un context geopolitic, de resure, de alianțe, dar și de loialitatea fața de aliați,
de planificare și în ultimul rând de managemant. Pentru realizarea strategiei de securitate fiecare
guvern îşi asumă politica de securitate (sistem legislativ, instituţional, resurse materiale şi umane
etc.) capabilă să satisfacă întreaga gamă de probleme din domeniul securităţii naţionale.
Securitatea nu mai poate fi analizată în termeni de alegere politică de capabilități și intenții
ale unui stat, ci vulnerabilitățile, riscurile, pericolele si amenințările la adresa securitații au
capatat acum o semnificație sistematică.
O definire a termenului de securitate ar putea face referire la ansamblul proceselor,
acţiunilor şi măsurilor de natură politică, economică, socială, diplomatică, militară,

3
administrativă, legislativă şi altele, prin care se garantează existenţa naţional-statală, precum şi
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
Arnold Wolfers susține că „Securitatea, în sens obiectiv, înseamnă lipsa ameninţărilor la
adresa valorilor, iar în sens subiectiv absenţa temerii că aceste valori vor fi atacate”5
Sunt mai multe posibile tipuri de amenințări la adresa securității umane .Ele pot fi de tip
economic în care intra sărăcia si șomajul; de tip personal care înglobează violența fizică , crima ,
terorismul , violența în familie , forțarea copiilor la treaba; de tip politic din care face parte
abuzarea drepturilor omului; de tip sănătate și mediu în care intră infecțiile, degradarea mediului
înconjurător, poluarea, mâncarea contaminata, atacurile bioteroriste. 6
Discriminare la nivel internațional dar mai ales la nivel național poate fi alt factor de risc ce
poate pune în pericol scuritea nationala cât și internațională.
Discriminarea reprezintă cea mai generală și frecventă formă de diferențiere între indivizi cu
scopul de a lua decizii cu privire la aceștia. Carta ONU semnată în 1945, fixează ca obiectiv
organizației ONU (Art. 1(3)) „ promovarea și încurajarea respectarii drepturilor și libertaților
fundamentale ale omului pentru toți , fară deosebire de rasă ,sex, limbă sau religie.”7
Discriminarea, ca opus a echitații, este definită ca fiind practica ilegala de a trara mai puțin
favorabil pe unii indivizi in comparatie cu alții, din cauza că sunt difrente de sex, rasă ,religie8
etc.
Discriminarea poate avea un impact negativ asupra victimelor văzând starea socială și
economică , bunăstarea si sănătatea. Discriminarea nu are un efect amenințător doar asupra
victimelor, ci și asupra intregii societăți în general, ducand la disfuncționalități economice și la
subminarea coaziunii sociale9
O alta repercusiune a discriminării este marginalizarea. Marginalizarea este procesul prin
care unui grup sau individ îi este interzis accesul la poziții importante si simboluri ale puterii
economice, religioase sau politice în cadrul unei societăți. Un grup marginal poate constitui, de
fapt, majoritatea numerica , ca în cazul negrilor din Africa de Sud, și trebuie sa fie distins de
grupul minoritar , care poate fi redus ca număr, dar care poate avea acces la putere politică sau
economică.
Marginalizarea socială are consecinţe negative drastice pentru orice societate.
Marginalizarea copiilor are efecte şi mai grave – atât pentru prezent, cât şi pentru viitor.
Stereotipurile negative despre oameni, la care se adaugă prejudecăţile legate de anumite religii şi
adepţii acestora, pot avea un impact negativ asupra coeziunii comunităţii şi a integrării sociale.
Este esenţial ca aceste stereotipuri să fie confruntate cu dovezi bazate pe atitudinile şi

5
Arnold WOLFERS, National Security as an Ambiguous Symbol, Political Science Quarterly, Vol. 67,
No. 4. (Dec., 1952), pp. 481-502;
6
Grigore ALEXANDRSCU, „Amenintari la adresa securitatii ”, Romania, Ministerul Apărării naționale,
Universitatea Națională de Apărare, Centrul de Studii Strategice de Apărare si Securitate, Editura
Universității Naționale de Apărare București, 2004. Pg.9;
7
Fact Sheet NR 8, REV 1, Minority Rights
8
Robert L. Matsih, Panaite C. Nica, Costache Rusu,Managemantul resurselor umane, Ed. Economica,
Bucuresti,1997, Pag 255;
9
Prof. dr. Panaite Nica, conf. dr. Daniela Corodeanu Agheorghiesei, Conflicte şi etică în
managementul resurselor umane. Partea a II-a. Etica în managementul resurselor umane. Suport
de curs destinat cursanţilor de la programele de Studii Aprofundate MRU şi Master MDRU, Facultatea
de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, 2009

4
experienţele reale ale acestor grupuri. 10
În situaţiile în care tinerii s-au confruntat cu discriminare, aceştia au avut o tendinţă mai
accentuată de a exprima sentimente de izolare socială şi înstrăinare de egalii lor. La rândul lor,
membrii grupurilor de tineri delincvenţi care au fost discriminaţi prezintă un risc mai mare de a
sprijini violenţa şi de a adopta un comportament violent.
Terorismul este o marcă a marginalizarii si a discriminarii deoarece societate le
construieşte motivaţiile pentru a aborda atacuri de natură teroristă, vizibile, care sunt în sine
mesaje, comunicarea extrem de puternică a unor nemulţumiri sau efecte secundare majore ale
modului în care este structurată societatea occidentală.11 Atentatorul de la Nisa a căutat pe
internet de la grupuri anarhiste şi naţionaliste la radicalism şi jihadism, pentru a-şi motiva
acţiunea criminală care, pe fond, a fost un suicid, dar un suicid zgomotos în care suicidarul a luat
cu sine foarte multe victime nevinovate. Deci violenţa societăţii, nu neapărat manifestată
explicit, este cea care creează perdanţi, frustraţi şi izolaţi în aceste societăţi, discriminaţi fără
posibilitatea de a ajunge vreodată să-şi îndeplinească aspiraţiile tocmai pentru că sunt izolaţi şi
străini în societatea în care s-au născut, acolo unde părinţii lor s-au integrat pe deplin şi şi-au
acceptat soarta şi viaţa. Nu există indicii că tinerii musulmani ar fi mai mult sau mai puţin
înclinaţi să recurgă la acte efective de violenţă decât cei de alte religii. Discriminarea şi
marginalizarea nu se limitează la tinerii musulmani, iar afilierea religioasă este mai puţin
importantă în determinarea implicării efective a tinerilor în acte de violenţă decât celelalte
caracteristici de grup şi experienţele şi atitudinile lor mai generale. Pentru cetăţenii occidentali
născuţi acolo dar consideraţi străini, precum tunisianul de la Nisa, iranianul din Munchen12, un
asemenea statut şi violenţa societăţii manifestate la şcoală, pe stradă şi acasă i-a marcat decisiv.
Alte exemple de victime ale marginlizarii si discriminarii ce au actionat in mod violent sunt
sirianul refugiat, căruia i s-a refuzat statutul în Germania şi care s-a aruncat în aer în restaurant
sau afganul cu toporul în tren.
În acest context, demografia constituie unul dintre cei mai importanţi factori cu efect asupra
securităţii României, ce poate fi analizat atât prin prisma paradigmei dinamicii populaţiei, cât şi
prin abordarea clasică, aceea a capitalului uman. Cele mai afectate categorii sociale sunt femeile,
tinerii şi cei aflaţi în afara sau la marginea pieţii muncii.
La nivel mondial, se manifestă câteva tendinţe ale căror potenţiale efecte asupra securităţii
naţionale, regionale şi globale sunt semnificative: scăderea ratei fertilităţii în ţările în curs de
dezvoltare, urbanizarea rapidă şi masivă şi, nu în ultimul rând, fluxurile migraţioniste. România
se înscrie şi ea în rândul ţărilor în care aceste tendinţe se dezvoltă.
În acest caz, ceea ce ar trebui să fie subliniat în studiile de securitate este tocmai securitatea
individului sau, aşa cum o denumesc unii specialişti13, securitatea umană. Aceasta include o serie

10
https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/1191-Infosheet-racism-marginalisation_RO.pdf , consultat
la data de 6.07.2016.
11
Simona PONEA,” O lume diferita, o lume la fel”,editura LUMEN, Iasi,2009, pag 66.
12
http://www.evz.ro/terorismul-intern-in-societatile-occidentale-discriminare-izolare-criza-identitara-moda-si-
violenta-calificata-pulsul-planetei.html, consultat la data de 11.07.2016

13
Weissberg, Matthew, Conceptualizing Human Security, în “Swords and Ploughshares. A Journal of International
Affairs” – online version http://www.american.edu, Spring 2003, Volume XIII, No. 1, pp. 3-11 şi Hampson, Fen

5
de drepturi şi libertăţi prevăzute şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: drepturile
individuale (dreptul la viaţă; recunoaşterea în faţa legii; protecţia faţă de formele crude sau
degradante de pedeapsă; protecţia faţă de discriminarea rasială, etnică, sexuală sau religioasă
etc.), drepturile legale (accesul la mijloacele legale de prevenire a violării drepturilor
fundamentale; protecţia faţă de arestul arbitrar, detenţie sau exil etc.), libertăţile civile (libertatea
de gândire, conştiinţă şi religie etc.), drepturile de subzistenţă (dreptul la hrană şi la standardele
fundamentale de sănătate şi bunăstare etc.), drepturile economice (dreptul la muncă, odihnă şi
recreere; securitatea socială etc.) şi drepturile politice (dreptul de a lua parte la alegeri şi de a
participa la guvernare etc.). Mai mult, în funcţie de natura drepturilor şi libertăţilor, pot fi
sistematizate şi tipurile de ameninţări la adresa securităţii umane: individuale (violenţă fizică,
crimă, accidente etc.), comunitare (opresiune, dezintegrare, discriminare etc.), politice
(represiune, tortură, violarea drepturilor fundamentale etc.), economice (sărăcie, foamete, lipsa
condiţiilor de locuire şi de viaţă, în general etc.), sanitare (boli, condiţii insalubre de trai etc.) şi
ecologice (degradarea mediului, poluare, dezastre naturale etc.).
Avand invedere cele anterior mentionate concluzionam ca analiza de securitate ar trebui să
pornească de la securitatea oamenilor, nu a statelor sau a grupărilor de state, întrucât individul
uman este baza tuturor formelor de organizare socială.
Serviciul Romăn de Informații
Responsabilitate socială
Ca parte a activităţii sale de responsabilitate socială, SRI concepe şi implementează campanii de
educare în privinţa riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.
Reprezentanţi ai instituţiei noastre prezintă, în cadrul unor programe destinate publicului larg, cu
precădere tinerilor, materiale de informare, reviste, broşuri, pliante care oferă sfaturi privind
comportamentul adecvat în cazul unor suspiciuni legate de posibile ameninţări la adresa
securităţii naţionale.
Prin efortul voluntar al angajaţilor săi, SRI oferă ocazional sprijin financiar unor persoane
defavorizate aflate în orfelinate sau azile de bătrâni şi se alătură unor campanii naţionale de
ajutorare a oamenilor şi comunităţilor afectate de calamităţi.
O parte însemnată a activităţii noastre de responsabilitate socială se desfăşoară prin intermediul
fundaţiei "Solidaritate, Patrie şi Onoare", care sprijină, prin acoperirea costurilor medicale în
situaţii grave, angajaţii instituţiei şi familiile acestora.
Misiunea SRI este aceea de proteja valorile democratice ale Romaniei, a siguranţei
cetăţenilor, a securităţii economice şi a secretelor de stat; prevenirea şi combaterea acţiunilor de
spionaj, a terorismului şi a criminalităţii organizate ce afectează securitatea naţională;
promovarea intereselor de securitate ale României şi ale aliaţilor săi.
În ceea ce priveşte viziunea serviciilor de informaţii ale României, acestea împărtaşesc
viziunea unui stat democratic, cu securitate durabilă şi economie competitivă. Serviciile de
informaţii acţionează pentru a preveni şi a combate terorismul,a criminalităţii organizate şi a
altor ameninţări la adresa securităţii naţionale, indiferent de tipul acesteia.

Olsen, Madness in the Multitude: Human Security and World Disorder, Ontario, Oxford University Press, 2002,
http://www.oup.com.

6
Valorile SRI sunt patriotismul, onoarea, profesionalismul.
Legislație: LEGEA Nr 51 din 29 iulie 1991( republicata la 18 martie 2014) privind securitatea
national a Romaniei, Cap. I Art. 5 Securitatea naţională se realizează în conformitate cu legile în
vigoare şi cu obligaţiile asumate de România prin convenţiile şi tratatele internaţionale
referitoare la drepturile omului la care este parte.

Riscurile care afecteazănivelul securității naţionale


Natura riscurilor care afectează securitatea naţională poate fi identificată în funcţie de: domenii
de activitate, entităţi comunitare şi religioase; arie geografică, timp, volum, importanţă (interes,
gravitate), probabilitate.
În funcţie de domeniile de activitate:
1. Economice Interne - Subminarea unor ramuri ale economiei naţionale; - - Devalorizarea
monedei naţionale; - Creşterea datoriei publice;
2. Politice Interne - Instabilitate politică; - Proliferarea extremismului; - Criza de autoritate a
instituţiilor puterii; - Lipsa, insuficienţa sau neaplicarea corectă a legislaţiei democratice; Externe
- Tendinţe revizioniste, revendicări teritoriale din partea unor forţe (guverne, grupări politice,
grupuri de interes etc.) din zona noastră de interes strategic; Presiuni externe în problema
minorităţilor;
3. Reinstalarea sferelor de influenţă; - Deteriorarea imaginii României; Lipsa de informaţii;
4. Scăderea producţiei şi creşterea dependenţei şi interdependenţei economice, de unde şi
haosul producţiei, concomitent cu constituirea şi reconstituirea centrilor de putere sau
superputere economică ;. Sociale Interne - Degradarea condiţiei socio-profesionale a cetăţenilor;
- Şomajul; - Exodul de inteligenţă; - Degradarea stării de sănătate; - Migraţia internă; -
Perturbaţiile demografice (îmbătrânirea populaţiei, scăderea ratei natalităţii şi creşterea celei a
mortalităţii, scăderea ratei populaţiei active etc.); - Sărăcirea (procentul din populaţie ce trăieşte
sub pragul de sărăcie); - Nesiguranţa socială. Externe - Emigraţia românilor în vest;
Destabilizarea demografică a regiunii balcanice; - Globalizarea sărăciei (multiplicarea polilor de
sărăcie); - Folosirea teritoriului naţional pentru refugierea unor mari grupuri etnice venite în
mod ilegal din zonele de conflict.
5. Culturale Interne - Multiculturalismul agresiv; - Anticultura; - Etnocentrismul; -
Xenofobiia. Externe, Presiuni culturale (filme, cărţi, cântece etc.); - Substituirea valorilor cu
nonvalori; - Globalizarea culturii; - Proliferarea subculturii, nonculturii şi anticulturii; -
Iredentismul; - Multiculturalismul.
6. Ecologice Interne, Deteriorarea constantă a calităţii mediului; Catastrofe naturale;
Accidente ecologice.
7. Recrudescenţa presiunilor identitare ale unora dintre etnii.
8. Presiuni exercitate de anumite grupuri, în numele unor organisme şi comunităţi, pentru
federalizarea ţării sau pentru acordarea unor autonomii teritoriale etnice maghiare; presiuni
exercitate de Ungaria îndeosebi privind crearea unor privilegii pentru etnia maghiară.

7
9. Religioase Interne Marea majoritate a populaţiei din România este de religie ortodoxă.
Practic, nu există riscuri interne importante în acest domeniu. Există însă unele acţiuni îndreptate
împotriva unor feţe bisericeşti, probabil şi cu scopul de a slăbi încrederea populaţiei în biserică.
Acest lucru nu se întâmplă, deoarece românii sesizează cu uşurinţă adevărul şi nu pot fi induşi în
eroare. Credinţa lor este statornică şi nu poate fi influenţată prin strategiile de imagine. Există,
totuşi, şi aici unele tensiuni: Discuţii între biserici (catolici, greco-catolici, ortodocşi etc.) pe
teme de patrimoniu; Combaterea unora dintre sectele religioase şi prevenirea extremismului
religios.
Etniile au o existenţă istorică. Forţa etniei constă în suportul valoric al etniei, în energia ei
creativă, în forţa pe care o transmite indivizilor, nu în agresivitatea ei, nu în modul în care este
protejată. Nimeni nu poate proteja ceva care nu există, ceva care nu are valoare. Între valoarea
etniei şi impostura etniei există o barieră de netrecut. Impostura naşte totdeauna agresivitate. Nici
o etnie n-a supravieţuit pe această lume prin agresivitate, ci prin înţelepciunea care rezultă
totdeauna din forţa şi energia sistemului de valori. Aşadar, suportul supravieţuirii etniilor îl
reprezintă sistemul de valori al fiecăreia şi nu doar voinţa sau dorinţa unora dintre lideri sau
unora dintre cei care se află în spatele liderilor.
Diferendele etnice sunt o realitate. Ele au cauze complexe, care derivă pe de o parte din
diversitatea etniilor şi tendinţa fiecăreia de a-şi păstra sau lărgi arealul de cele mai multe ori în
defavoarea altora, de obicei a etniei majoritare. În general, confruntarea se duce pentru spaţiu
geografic, care este însă excesiv spiritualizat şi, adesea, mitizat.
Diferendul dintre două etnii trece cu uşurinţă din sfera etnicului în cea a politicului. Fiind o
expresie a confruntării de interese, care, în esenţă, sunt interese de natură economică, politică,
socială şi culturală diferendul etnic este de fapt politic. Ceea ce îl caracterizează este că
preopinenţii nu constituie structuri politice, ci structuri etnice. La fel stau lucrurile şi cu
confruntările între alte tipuri de minorităţi. De îndată ce confruntările au ca motiv principal
interesul, este limpede că nu etnogeneza sau caracteristicile culturale şi sociale ale unei entităţi
(împing la confruntare, ci interesele acestora. Or, interesele intră deja în sfera politicului).
Minoritatea naţională şi minoritatea etnică
Conceptul de minoritate face referire la un status grupal şi desemnează un grup de oameni care
interacţionează unii cu alţii, similari, şi cu grupul majoritar, în termenii apartenenţei lor la in-
group. Membrii grupului minoritar posedă atribute unice, însă se poate vorbi şi despre atribute
generale sintetizate astfel: - tratament diferenţial mai prost decât pentru majoritatea populaţiei; -
membrii grupului trebuie să fie conştienţi de ei înşişi ca membri ai unui grup minoritar; - posedă
calitatea de a fi identificabil – sunt recunoscuţi atât în cadrul ingroup-ului, cât şi în cadrul out-
group-ului şi sunt trataţi corespunzător; - sunt caracterizaţi de putere diferenţială, în sensul
utilizării relativ mai mari a resurselor de către un grup comparativ cu altul; - sunt caracterizaţi de
un sentiment puternic al solidarităţii de grup, ca rezultat al prejudecăţii şi discriminării; -
promovează endogamia, ca mijloc de păstrare a individualităţii culturale. Toate aceste atribute
pot fi folosite şi în cazul analizei fenomenului etnic, ajungându-se la definirea următoarelor
concepte: - minoritate naţională – desemnează o anumită parte a unei naţiuni care trăieşte în
graniţele altui stat naţional, având conştiinţa identităţii naţionale şi un mod de fiinţare propriu
(exemplu: maghiarii din România); - minoritate etnică – este constituită de o parte a unei etnii, a
unui popor lipsit de un stat propriu, constituit şi recunoscut de celelalte state, care trăieşte în
graniţele unuia sau mai multor state naţionale (exemplu: ţiganii din România). În România există
8
mai mult minorităţi naţionale şi nu etnice, însă diferenţierea aceasta este destul de vagă, întrucât,
în limbajul comun, s-a instituit termenul de minoritate etnică, ce desemnează ambele categorii.
Trebuie menţionat faptul că, în România de dinainte de Revoluţia din 1989, sintagma de
minoritate nu exista, fiind vorba despre naţionalităţi conlocuitoare; se încerca astfel enunţarea
unei egalităţi a diferenţelor, fapt contestat chiar de către minorităţi.
Minorităţile etnice pot să difere de majoritate din punct de vedere rasial, religios, lingvistic,
social, economic sau cultural, fiind necesar ca orice clasă de situaţii intergrupale să fie descrisă
în termenii caracteristicilor sale specifice (istorice, sociale, politice, economice sau culturale).
Grupul minoritar posedă un mod de a trăi distinct, iar cultura tocmai acest lucru desemnează - ea
este suma tuturor regulilor, este ghidul care formează comportamentul social, matricea modului
de viaţă al grupului. Etnocentrismul este un alt factor explicativ al diferendelor interetnice. Fiind
definit ca o loialitate intensă şi necritică faţă de propriul grup etnic sau naţional asociată cu
desconsiderarea altor grupuri etnice sau naţionale, etnocentrismul are efecte contrare asupra
indivizilor, grupurilor şi societăţilor. El întăreşte patriotismul şi naţionalismul şi protejează
identitatea etnică, dar, în acelaşi timp, alimentează rasismul, descurajează schimbarea şi
blochează împrumuturile culturale; în anumite condiţii promovează stabilitatea culturală, iar în
altele poate duce la colapsul unei culturi şi la dizolvarea unui grup. Legat de conceptul de
etnocentrism, este acela de xenofobie, ca atitudine de teamă, respingere şi/sau ură faţă de
persoanele străine de grupul etnic din care face parte subiectul. Xenofobia este un fenomen
individual şi colectiv, o componentă a relaţiilor interetnice, o formă particulară extremă de
manifestare a prejudecăţilor şi a discriminărilor etnico-rasiale, a etnocentrismului.
Etniile sunt entităţi culturale. Presiunile împotriva lor sunt foarte mari şi există pericolul ca ele
să fie asimilate nu atât de etniile majoritare din cadrul statelor naţionale (sau federale), cât mai
ales de procesul de mondializare. Este posibil ca, pentru a ieşi din condiţia de minoritar,
individul etnic să caute să devină rapid cetăţean mondial. De aceea, putem estima că, în viitor, va
creşte presiunea etniilor, mai ales a minorităţilor etnice, în două direcţii: - ca modalitate de
diminuare a rolului statelor naţionale şi, respectiv, al naţiunilor-stat; - ca sprijin în grăbirea
procesului de globalizare, bănuind că, prin globalizare, va creşte importanţa factorului etnic
local.
România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. În ţara noastră, alături
de români şi împreună cu ei, trăiesc şi alte etnii care se bucură de aceleaşi drepturi. Cauzele
tensiunilor etnice din România sunt complexe. Fără a nega prezenţa unor nemulţumiri şi a unor
contradicţii care există practic între aproape toate etniile din lume, se poate spune că tensiuni
periculoase se manifestă doar în raporturile etniei maghiare cu cea română. Scăderea drastică, în
ultimii 11 de ani, a PIB creează nesiguranţă, instabilitate şi nemulţumiri în rândul populaţiei.
Etniile din România se află într-un proces de reafirmare a identităţii lor culturale, continuând
dialogul care există aici de sute de ani cu etnia majoritară, dar şi între ele. În anumite zone ale
ţării s-au creat adevărate relaţii de respect şi ajutor reciproc. Participarea etniilor la viaţa politică
a ţării, dialogul cultural existent în România, accesul la valori şi drepturile neîngrădite, în pofida
unei situaţii economice dificile, sunt de natură să armonizeze relaţiile etnice din România.
Conflictete etnice, amenințare la adresa securității naționale
Sfârşitul bipolarităţii şi a competiţiei ideologice între Statele Unite şi Uniunea Sovietică nu au
generat, aşa cum se aştepta, o eră a păcii globale. Crescânda permeabilitate a statului şi scăderea

9
rolului său, apariţia unor actori non-statali din ce în ce mai importanţi au accentuat tendinţele de
fragmentare la nivel global, regional şi chiar local.
Ca un rezultat al acestei fragmentări, conflictele etnice şi procesele secesioniste (Somalia,
Rwanda, Bosnia, Cecenia, Kosovo) devin un fenomen caracteristic al sfârşitului de secol XX. În
statele fostului bloc comunist, în special în federaţiile de state precum Iugoslavia, Uniunea
Sovietică, Cehoslovacia, dar şi în statele unitare pe teritoriul cărora convieţuiau grupuri
minoritare-etnice importante, au început să se facă simţite tendinţe centrifugale generate de noua
dinamică internă şi regională din Centrul şi Estul Europei. În plan intern, aceste tendinţe au fost
favorizate de procesul de modificare a instituţiilor, modificare desfăşurată pe fundalul procesului
de tranziţie de la un regim comunist-totalitar la unul democratic. Instabilitatea politică s-a
suprapus peste o instabilitate economică, generată de procesul de tranziţie spre o economie de
piaţă. În plan regional, tendinţele centrifugale au fost favorizate de apariţia unui vid de securitate
o dată cu desfiinţarea Pactului de la Varşovia şi a CAEN şi de eşecul actorilor internaţionali (UE,
ONU, OSCE, SUA) de a interveni eficient fie pentru a preveni aceste procese fie pentru a le
limita consecinţele negative.
Etnicitatea, ca forţă generatoare de conflicte etnice şi procese secesioniste a fost analizată de
diverse abordări teoretice, în general, fundamentul său ideologic fiind atribuit naţionalismului
modern.
Nu este însă suficient ca un grup etnic să se simtă alienat (să perceapă exploatarea economică de
către un alt grup, declinul legitimităţii regimului politic, frica psihologică de represiune sau
asimilare forţată) pentru a recurge la secesiune. El trebuie să se identifice printr-o ideologie şi
conducere unice. În acest punct al tensiunilor, guvernul central poate opta pentru satisfacerea
doleanţelor grupului etnic sau pentru reprimarea violentă a respectivei mişcări. În primul caz este
vorba despre o secesiune paşnică ce apare prin modificări constituţionale acceptate şi de către
grupul majoritar, doar în cel de-al doilea caz putându-se vorbi despre un conflict etnic.
Discriminarea politică este o condiţie suficientă, dar nu neapărat necesară, pentru ca violenţele
inter-etnice să izbucnească. Alţi factori potenţatori sunt cei de natură economică. Regiunile
subdezvoltate din cadrul unui stat tind să se alinieze la regiunile mai dezvoltate economic iar
bunăstarea încurajează regiunile să se separe. De altfel, dacă ne uităm spre trecutul foarte
apropiat al României, putem observa în stadiu incipient astfel de revendicări secesioniste în
Transilvania, argumentate fie pe o superioaritate economică fie pe un tratament economic
discriminatoriu al Bucureştiului.
Cele două dimensiuni, politică şi economică, pot fi identificate uşor în două procese de secesiune
care au dus la destrămarea a două federaţii pe bătrânul continent. În cazul Cehoslovaciei a contat
foarte mult dimensiunea economică, în timp ce în cazul Iugoslaviei predominantă a fost
dimensiunea politică, deşi se poate vorbi şi de nuanţe de factură economică.
Majoritatea statelor care au experimentat procese de secesiune s-au confruntat simultan cu două
dinamici ce au interacţionat şi au intensificat conflictul etnic: politicieni care au folosit
identitatea etnică ca factor mobilizator pentru a obţine suportul şi a-şi îmbunătăţi poziţia în
cadrul grupului etnic şi teama auto-perpetuantă de insecuritate, sau dilema de securitate a
grupurilor etnice. Procesul de tranziţie de la un regim totalitar şi o economie socialistă la un
regim democratic şi o economie de piaţă intensifică aceste procese competitive deoarece crează

10
oportunităţi pentru politicieni de a se folosi de identităţile etnice pentru câştiguri politice şi
măreşte gradul de pericol resimţit de diversele grupuri etnice.
În cadrul statelor multietnice, identitatea etnică poate servi liderilor anumitor grupuri etnice ca
mijloc de atingere şi menţinere a puterii politice. Deoarece membrii unui grup etnic sunt
interesaţi de acele politici ce afectează direct respectivul grup, liderii acelui grup vor încerca să
dezvolte acele politici ce favorizează grupul, frica de a pierde suport determinându-i să adopte
poziţii din ce în ce mai intransigente în favoarea grupului pe care îl reprezintă, dezvoltându-se un
proces de supralicitare a problemei etnice. Acest proces de “supralicitare etnică” reprezintă o
situaţie în care elite aflate în competiţie încearcă să valorifice cât mai bine interesele unui grup în
defavoarea altora. Competiţia politică pentru suportul unui grup etnic va creşte probabilitatea
unor conflicte etnice. Când un guvern discriminează un anumit grup în favoarea altuia sunt
create condiţiile pentru conflicte etnice şi sentimente separatiste. Când supralicitarea etnică se
dezvoltă printre politicieni ce reprezintă interesele unui grup etnic ce nu se află la putere şi este
subiectul unor discriminări din partea altui grup etnic (ce deţine puterea politică), acest proces de
supralicitare conduce frecvent spre cereri de autonomie sau secesiune.
Dilema de securitate a grupurilor etnice se referă la acea situaţie în care statul nu mai poate
influenţa sau media competiţia pentru putere dintre diversele grupuri etnice, în lipsa acestui rol
fiecare grup dezvoltând strategii proprii pentru a-şi maximiza interesele, într-un context
caracterizat de insecuritatea resimţită de fiecare grup în parte. Dacă statul nu mai poate proteja
interesele tuturor grupurilor etnice, atunci fiecare grup va încerca să controleze statul, diminuând
securitatea economică, fizică sau politică a celorlalte grupuri etnice şi abilitatea statului de a
garanta securitatea pentru oricare grup.
Se poate vorbi, de asemenea, şi despre o dilemă de securitate de factură economică, care apare în
momentul în care între grupurile etnice există diferenţe (legate de venit, şomaj etc) şi se
desfăşoară o competiţie pentru oportunităţi şi resurse economice. Grupul etnic care este mai bine
dezvoltat din punct de vedere economic va considera că este oprit din dezvoltare de celelalte
grupuri, că le subvenţionează bunăstarea, în timp ce grupurile mai slab dezvoltate vor simţi că
sunt defavorizate şi exploatate de către grupul mai dezvoltat. Securitatea fizică a unui grup este
legată de modul în care grupul respectiv percepe intenţiile şi capabilităţile celorlalte grupuri şi de
abilitatea statului de a proteja interesele grupului respectiv. Insecuritatea politică apare în
momentul în care un anumit grup preia controlul statului, când unui grup îi este interzis accesul
la puterea politică sau când statul nu e controlat de un anumit grup, dar celelalte grupuri percep
ca posibilă dominaţia unui grup.
Între etno-politici şi dilema de securitate a grupurilor etnice există o relaţie de dublă cauzalitate.
Mediul de securitate perceput de diversele grupuri etnice în cadrul unui stat depinde de acţiunile
politicienilor, de faptul dacă aceştia formulează sau nu etno-politici care să favorizeze un grup în
detrimentul altuia. Apariţia acestei dileme de securitate va forţa reprezentanţii diverselor grupuri
etnice să adopte la rândul lor etno-politici care favorizează propriul grup în defavoarea altora.
Această spirală de insecuritate va avea ca rezultat accentuarea tensiunilor etnice, creşterea
dorinţei de autonomie şi auto-guvernare, a cărei negare de către autorităţile centrale va genera un
posibil conflict etnic deschis.
Nu în ultimul rând, o variabilă importantă în procesul de luare a deciziei de secesiune o
reprezintă analiza costurilor şi beneficiilor pe care grupul etnic respectiv le-ar putea avea dintr-
un astfel de proces. Cu cât costurile unei astfel de acţiuni (calculate în pierderea unor resurse
11
economice, a unor vieţi omeneşti etc.) sunt mai mici, iar beneficiile sunt mai mari (câştigarea
independenţei şi auto-guvernării, accesul la putere etc.), cu atât este mai probabil ca un conflict
etnic să apară între grupul etnic marginalizat şi cel majoritar.
Aşadar, procesele secesioniste şi conflictele etnice, atunci când apar, sunt determinate şi
întreţinute de o serie de factorişi condiţii precum rolul partizan al statului (ce favorizează un grup
etnic în detrimentul altuia), a unor structuri slabe de mediere a conflictului (statul este controlat
de un singur grup etnic celelalte fiind discriminate), a unor probleme de încredere între diversele
grupuri etnice din interiorul unui stat, a unei dileme de securitate între aceste grupuri
(insecuritate economică, fizică, politică resimţită de un grup etnic), a intervenţiei unor patroni
externi (atraşi în conflict de grupul mai slab pe baza unor motive ideologice, de identitate etnică,
morale).
Conflictele etnice, peste tot pe glob, sunt cauzate de un cerc vicios în care etno-politicile şi
dilema de securitate a grupurilor etnice se influenţează şi se stimulează reciproc. În pofida
aceloraşi mecanisme care stau la baza lor, conflictele etnice au finalităţi diferite (aşa cum se va
demonstra în numărul următor prin analizarea cazului divizării paşnice a Cehoslovaciei şi a
cazului secesiunii violente din fosta Iugoslavie). Diferenţa este dată atât de procesele din
interiorul statului (modul în care guvernul central mediază conflictul, fie prin acceptarea
separării, fie prin încercarea de reprimare a mişcării separatiste, modul în care sunt rezolvate
crizele politice şi constituţionale) cât şi de dinamicile de la nivel regional sau chiar global
(recunoaşterea independenţei Croaţiei şi Sloveniei au avut un efect negativ asupra evenimentelor
din Bosnia, la fel ca şi semnarea acordului de încetare a războiului dintre Croaţia şi Serbia). Nu
în ultimul rând, soluţionarea paşnică sau violentă a acestor conflicte depinde şi de eficienţa
medierii lor de către organismele internaţionale. Ambiguitatea strategiei adoptate de aceste
organisme în cazul Bosniei a avut consecinţe catastrofale arătând că ele nu erau pregătite să se
confrunte cu acest nou tip de conflict specific erei post-Război Rece.(R. M.).
În România, migraţia ilegală constituie cu preeminenţă apanajul unor structuri de
criminalitate organizată specializate care și-au format puncte de sprijin pe teritoriul naţional fie
prin afilierea unor cetăţeni români, fie prin atragerea unor „colaboratori” ocazionali cu rol de
facilitare, călăuzire, transfer sau transport al migranţilor în spaţiile dorite. Cetăţenii români ce pot
fi atrași în astfel de activităţi ilegale provin cu precădere din zonele de frontieră, supuse unor
presiuni migraţioniste, aceștia fiind buni cunoscători ai nivelului de permeabilitate a graniţelor.
În egală măsură, aceștia transferă clandestin migranţi, sub acoperirea derulării unor activităţi de
transport internaţional de persoane sau marfă către state din vestul Europei14.
O analiză mai atentă a fenomenului pune în evidenţă multiplele valenţe și implicaţiile
profunde ale activităţilor circumscrise migraţiei ilegale care generează şi potenţează numeroase
alte acţiuni infracţionale. Astfel, ameninţările la adresa securităţii naţionale generate de
angrenarea cetăţenilor români în traficul de persoane vin dintr-o serie de situaţii şi contexte care
ţin inclusiv de alte activităţi criminale:
-Impulsionarea activităţilor criminale conexe migraţiei ilegale, permiţând comunicarea şi
schimbul de expertiză în mediul infracţional, cu efecte nedorite în planul „profesionalizării”
infractorilor în domenii precum contrabanda și evaziunea fiscală (un „circuit funcţional” de
trecere ilegală a frontierei este exploatat și pentru alte „afaceri”);

14
http://www.sri.ro/fisiere/publicatii/Revista_Intelligence_nr_30.pdf, consultat la data de 25.01.2017

12
- facilitarea prezenţei şi tranzitării teritoriului României de către persoane care prezintă
riscuri teroriste/ criminogene, în contextul în care nu toţi migranţii sunt refugiaţi afectaţi de
conflictele din MENA;
- creșterea pericolului de producere ori răspândire a unor epidemii, precum cea cauzată de
virusul poliomielitei;
-presiuni asupra sistemului social, care pot determina, în cazuri extreme, revolte sociale,
xenofobie sau segregări etnice.
Cetăţenii români sunt în prima linie a activităţilor ilicite, aceștia fiind cei mai expuși și
vulnerabili în faţa măsurilor întreprinse de autorităţi, în momentul în care rolul lor este de simpli
pioni într-o organizaţie de crimă organizată. Faptul că acţionează, la comandă, în anumite etape
ale „lanţului infracţional” nu minimizează rolul activ pe care aceștia îl au și nu îi diferenţiază
semnificativ de ceilalţi membri ai grupărilor de crimă organizată. Lipsa unei strategii unitare la
nivelul Uniunii Europene care să asigure integrarea refugiaţilor în plan economic, cultural, social
ori educaţional, precum și interesele uneori divergente ale statelor afectate de criza migranţilor
asigură un cadru propice pentru perpetuarea activităţilor infracţionale subsumate migraţiei
ilegale, efectele negative, pe termen lung, fiind resimţite la nivelul societăţii civile. Provocările
sociale, umanitare şi de ordine publică reclamă implementarea unei politici active şi transparente
de informare şi consultare a societăţii civile cu privire la politicile şi deciziile adoptate în
contextul migraţiei. Actuala criză a refugiaţilor din Europa reprezintă un test pentru statele
întregului continent, care le pune la încercare solidaritatea, valorile şi le obligă să acţioneze ca un
actor global în plan internaţional, în pofida numeroaselor probleme interne nesoluţionate.
Deși în abordările asupra migraţiei există o dezbatere acerbă asupra factorilor de
migraţie, această discuţie a stimulentelor pro și contra nu a reușit să explice în mod adecvat și să
descrie toate efectele economice, sociale, politice și de securitate ale migraţiei. Bunăstarea
migranţilor depinde foarte mult de existenţa unui cadru socio-politic bine definit cu scopul de a
asigura integrarea acestora în statul gazdă, în special datorită faptului că în momentul actual ne
confruntăm la nivel naţional şi internaţional cu discrminare pe numeroase criterii, în special cele
ce vizează etnia, religia şi naţionalitatea unui individ. Dacă ne raportăm la unltimii 3 ani,
migraţia, în special criza refuciaţior a stârnit controverse şi diferite atacuri teroriste cu motive
ideologice, un exemplu ar fi atacul din iulie 2015 asupra revistei satirice Charlie Hebdo.
În acest caz trebuie să vedem dincolo de perspectivele clasice, conform cărora atacurile
ar putea pleca de la suprapunerea unor clivaje de ordin cultural sau a unor decalaje rezultate din
lipsurile economice pe care un imigrant le-ar putea acuza. „Suburbiile Parisului“ găzduiesc
imigranţi care sunt dezavantajaţi din punct de vedere al accesului la sistemele sanitare,
educaţionale, pe piaţa forţei de muncă și, în consecinţă, la accesul la „bunăstare“. Totodată,
aceste cartiere mărginașe sunt locuite cu precădere de etnici de confesiune musulmană,
preponderent tineri, angrenaţi în sectorul muncii „informale“, al șomajului sau în activităţi slab
remunerate, această realitate nefiind reliefată de recensămintele efectuate în Franţa (stat laic)
care nu scot în evidenţă caracterul religios. Atacul poate fi considerat ca o „îndreptare a unor
abuzuri asupra credinţei“ precum în cazul Charlie Hebdo. Modelul satiric promovat de Charlie
Hebdo, apreciat de occidentul laic, are un impact negativ, chiar jicnitor, pentru credincioșii de
confesiune musulmană, mozaică sau chiar creștină (Charlie Hebdo a publicat și imagini satirice
la adresa creștinilor sau a mozaicilor). Atentatul de la Charlie Hebdo joacă un rol fundamental cu

13
privire la contextualizarea percepţiei și a dezbaterilor asupra imigraţiei, inclusiv în România, și a
modului în care românii percep caricaturile satirice.15
Fluxurile de migranţi sau refugiaţi care vizează Europa și, în subsidiar, România, văzută
preponderent ca spaţiu de tranzit, vor alimenta atât dezbaterile din media, cât și polarizarea unor
opinii la nivel de publicuri, mai mult sau mai puţin informate cu privire la migraţie. În actualul
context de securitate internaţional și regional, România trebuie să facă faţă „provocării migraţiei„
în primul rând cu informaţie și cunoaștere, cu o societate civilă modernă, pregătită să-l accepte
pe „celălalt“ indiferent de religie sau de culoarea pielii, cu un mediu academic care trebuie să
stea la masa dialogului cu mediul guvernamental.
Concluzii
Riscurile, ameninţările, provocările tensiunile sunt foarte greu de identificat, întrucât au
determinaţii complexe şi, mai ales, foarte greu de localizat, de evaluat şi de dezamorsat. Cu toate
acestea, procesul de investigare, cunoaştere şi ameliorare a lor este absolut necesar şi preocupă în
cel mai înalt grad societatea.
Riscurile sunt numeroase şi afectează sau pot afecta, într-o formă sau alta, siguranţa individuală
şi colectivă a oamenilor, securitatea lor economică, socială, culturală, politică, informaţională,
psihologică, ca şi securitatea statelor şi a sistemelor societale.
Riscurile viitoare vor fi cele din sfera entităţilor civilizaţionale, entităţi care se vor identifica din
ce în ce mai mult cu sistemele de valori care le definesc şi cu interesele care le exprimă şi le
stabilesc locul şi rolul în arealul internaţional. Deja această tendinţă se simte şi în interiorul
ţărilor, la nivelul etniilor care devin din ce în ce mai reticente la naţionalismul statal, deşi
acţiunile lor frecvente de individualizare şi chiar de separare de statele de tip naţional sau federal
se înscriu în acelaşi spectru şi au aceleaşi determinaţii naţionaliste.
Sistemele valorilor etniilor se constituie din valorile care ţin de etnogeneză, de cultură, de
obiceiuri şi tradiţii, de limbă, religie, de modul de percepţie şi de reprezentare a spaţiului originar
şi a celui real în situaţia când acestea nu coincid, de modul de trai şi de o anume psihologie
colectivă. Aceste sisteme definesc identitatea fiecărei etnii. Astfel de valori nu pot fi nici eludate,
nici distruse. Ele sunt un dat, sunt imuabile şi definesc vocaţia fiecărei etnii şi ceea ce o
diferenţiază de celelalte, ceea ce o particularizează.
Investigarea sistemelor de valori ale etniilor este foarte importantă, întrucât asigură cunoaşterea
profundă a izvoarelor, identificarea structurilor şi determinaţiilor. Fenomenul diferendelor etnice
este răspândit în aproape toate zonele mari ale lumii şi îndeosebi în cele de confluenţă între
culturi şi între mari unităţi civilizaţionale. El are însă, în prezent, câteva zone active în Africa,
America Latină, în Spania, în Marea Britanie, în Caucaz, în Balcani, în Indonezia şi, într-o
anumită formă, chiar în ţări foarte dezvoltate cum sunt Franţa, Italia şi Statele Unite ale Americii.
Zona Balcanilor şi cea a Caucazului intră în spaţiul strategic de interes imediat pentru România.
Nu există lideri mondiali ai confruntărilor etnice. Există însă o bună comunicare între zonele
conflictuale şi, în acest sens, experienţa dobândită în exercitarea presiunilor asupra statelor
naţionale sau altor etnii este folosită de cei interesaţi.

15
Ibidem.

14
Fenomenul etnic nu este neapărat o reacţie la globalizare. Mai degrabă acesta are o existenţă de
sine stătătoare cu conotaţii complexe: istorice, culturale, dar mai ales economice. Se poate
observa cu uşurinţă că, acolo unde problemele economice şi sociale sunt rezolvate la un nivel
mulţumitor, fenomenul etnic nu are manifestări conflictuale. Dimpotrivă, acesta poate constitui
un „motor” al societăţii integrate naţional, zonal etc. Dar bunăstarea şi rezolvarea problemelor
economice nu reprezintă singura modalitate de prevenire a diferendelor etnice. Buna condiţie
materială poate estompa pentru o vreme tensiunile dintre interesele etniilor sau ale altor grupuri
comunitare, dar nu le poate rezolva. Prevenirea diferendelor presupune un spectru mult mai larg
de acţiuni care nu ţin neapărat de o strategie economică sau de una culturală, de vreme ce astfel
de diferende au, în general, cauze complexe, istorice, culturale, teritoriale, inclusiv politice.
Cauzele diferendelor etnice se află în confruntarea de interese, nu de valori. Interesele etniilor se
sprijină pe aceste sisteme de valori, dar nu rezultă nemijlocit din ele, nu sunt o expresie directă,
intempestivă a acestora. Interesele lor sunt un produs al cerinţelor de a trăi şi a se afirma în
spaţiul geografic unde se află, acceptând, punând la îndoială sau negând formaţia statală în care
sunt integrate sau incluse.
Interesele generale ale etniilor din România se identifică, în marea lor majoritate cu cele ale
statului de drept şi ţin de realizarea şi menţinerea securităţii economice, sociale şi culturale
individuale şi colective, a bunăstării personale a fiecăruia, de prevenirea conflictelor de orice fel.
Interesele individuale nu depăşesc pe cele care ţin de satisfacerea trebuinţelor de viaţă, securitate
personală şi colectivă, informaţie, cultură, educaţie şi personalitate.
Interesele particulare ale etniilor nu ţin numai de păstrarea identităţii etnice a fiecăreia şi
afirmarea, în dialogul social şi în cel al convieţuirii, a valorilor proprii. Particular, pentru etniile
importante ca volum în România, în afară de cea a ţiganilor, este faptul că sunt foarte puternic
susţinute şi permanent influenţate de unele dintre ţările vecine, nu numai în ceea ce priveşte
păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, ci şi în ceea ce priveşte poziţia şi atitudinea acestora în şi
faţă de statul din care fac parte. Aşadar, interesele particulare ale unora dintre etniile din
România nu sunt doar ale lor, ci exprimă, nolens volens, şi o susţinere a intereselor ţării de
origine.
Din analiza problemelor şi intereselor minorităţilor etnice din România, nu rezultă că, pe termen
scurt, ar rezulta riscuri majore cu privire la securitatea naţională. Totuşi, în anumite împrejurări
precum, tensionarea situaţiei în zonă, crearea unor probleme interne economice şi sociale grave
în România, şi deteriorarea imaginii internaţionale a României , este posibil să apară presiuni
mari.
Riscurile care rezultă pentru statul român pot fi, în esenţă, următoarele: - pericolul pierderii
controlului strategic asupra principalelor obiective economice şi asupra resurselor importante;
diminuarea, a rolului cultural şi ştiinţific al românilor, transformarea, în timp, a românilor în
cetăţeni de categoria a 2-a; preluarea puterii confesionale de biserici şi culte, altele decât cea
ortodoxă.
Din datele şi informaţiile de până acum, nu rezultă că ar fi posibilă constituirea unei forţe
paramilitare substanţiale care să pună probleme de genul celor din Kosovo sau din Cecenia, dar
nici nu poate fi exclusă, în anumite împrejurări, această eventualitate

15
Bibliografie:
1. Administrația Prezidențială, Strategia națională de apărare a țării pentru perioada
2015 ‐ 2019, București, 2015;
2. ALEXANDRSCU Grigore, Amenințări la adresa securității, Editura Universității
Naționale de Apărare, București, 2004;
3. DOBRE Mihaela Hrisanta, Analiza discriminării etnice pe piaţa forţei de muncă în
condiţiile crizei economice, Economie teoretică și aplicată, volumul XIX, Academia
de Studii Economice, București, 2012;
4. DOLGHIN Nicolae, SARCINSCHI Alexandra, DINU Mihai-Ştefan, Riscuri şi
ameninţări la adresa securităţii. identificarea, elaborarea şi evaluarea soluţiilor de
rezolvare nonconflictuală a diferendelor interetnice, Universitatea Naţională de
Apărare-Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, Bucureşti, 2004;
5. HAMPSON Fen Olser, DAUDEIN Jean), HEY John B. , REID Holly, MARTING
Todd, Madness in the Multitude: Human Security and World Disorder, Oxford
University Press, Ontario, 2002.
6. GIDDEND Anthony, DUNEIER Mitchell, APPELLBAUM Richard P., CARR
Deborah, Introduction to sociology. 7th ed., W. W. Norton & Company Inc, New
York, 2009;
7. MATSIH Robert L., PANAITE C. Nica, COSTACHE Rusu, Managemantul
resurselor umane, Economică, București, 1997;
8. PANAITE Nica, CORODEANU- AGHIORGHIESEI Daniela, Conflicte şi etică în
managementul resurselor umane. Partea a II-a. Etica în managementul
resurselor umane. Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor -
Universitatea Alexandru Ioan Cuza, București, 2009;
9. PONEA Simona, O lume diferită, o lume la fel , Lumen, Iaşi, 2009;
10. WEISSBERG Matthew, HAMPSON Fen Olser, Swords and Ploughshares. A Journal
of International Affairs, Preston University Press, Washington D.C., 1994;
11. WOLFERS Arnold, National Security as an Ambiguous Symbol, Princeton University
Press, New York, 1997;
Site-uri web:
1. http://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/discrimination, consultat la data de
01.02.2016;
2. https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/1191-Infosheet-racism-
marginalisation_RO.pdf, consultat la data de 6.07.2016;
3. http://www.evz.ro/terorismul-intern-in-societatile-occidentale-discriminare-izolare-criza-
identitara-moda-si-violenta-calificata-pulsul-planetei.html, consultat la data de
11.07.2016;
4. http://www.ohchr.org/Documents/Publications/FactSheet18rev.1en.pdf, consultat la data
de 01.02.2016;
5. http://www.sri.ro/fisiere/publicatii/Revista_Intelligence_nr_30.pdf, consultat la data de
25.01.2017.

16