IMPOZITUL PE PROFIT ŞI IMPOZITUL PE VENIT

ÎN FRANŢA

Popeangă Vasile Nicolae, lect. univ. dr.

Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Tg-Jiu

Abstract: Our research aims to point out the features of the main direct tax from
France, as well as the ones of the benefit tax. A picture of the most important technical
elements is achieved in hope our approach will be a possible model for the national fiscal
system, in expectation of the adhesion to the European Union.

Franţa aplică un sistem de impunere în care deţinătorul de acţiuni este îndreptăţit la

un credit fiscal (avoir fiscale) la o rată variabilă în funcţie de calitatea contribuabilului.
Obligaţia fiscală se poate stabili, fie prin mandat, fie prin opţiune. Principalele entităţi
mandatate să suporte impozitul pe profit sunt: corporaţiile (societăţile anonime),
companiile simplificate pe acţiuni, societăţile cu răspundere limitată şi parteneriatele
limitate pe acţiuni.
În sistemul de impunere francez nu există o definiţie în legătură cu rezidenţa
companiilor. În general, o companie este considerată rezidentă în Franţa dacă are locul
managementului efectiv în această ţară. În opoziţie cu regulile aplicabile în cele mai multe
ţări membre OECD, sistemul de impunere francez se bazează pe principiul teritorialităţii.
Implicit, venitul realizat de contribuabili în afara Franţei nu este luat în calcul pentru
impozitare. Toate tipurile de venit de afaceri intră într-o singură categorie. Impozitul se
aplică asupra venitului net agregat al variatelor surse de venit din afaceri, incluzând
câştigurile de capital din transferul activelor afacerii.
Toate cheltuielile realizate în scopul obţinerii şi menţinerii venitului impozabil sunt
deductibile. Acestea includ: remuneraţia plătită angajaţilor; contribuţiile la asigurări sociale
plătite de angajator; plăţile pentru asigurări de grup. De asemenea, costurile financiare sunt
deductibile limitat. Datoriile la care se renunţă pot fi totodată deduse dacă interesul
companiei este clar demonstrat. În afară de impozitul pe profit în sine şi de suprataxă,
taxele referitoare la activităţile companiei sunt deductibile. Taxele indirecte, mai puţin taxa
pe valoarea adăugată, aferente bunurilor şi serviciilor furnizate companiei pentru a-şi
desfăşura activitatea, sunt deductibile, ca parte a costului de achiziţie.
În general, cheltuielile referitoare la venitul scutit şi cheltuielile de participare nu
sunt deductibile. În completare, cheltuielile de lux, incluzând cheltuielile de distracţie, de
exemplu vânătoarea şi pescuitul şi costurile de achiziţie şi întreţinere a rezidenţelor de lux
şi bărcilor nu sunt deductibile.
Activele sunt evaluate la cel mai mic cost istoric sau la preţul de vânzare curent. Ca
regulă, metoda FIFO trebuie să fie folosită, dar metoda costului mediu este, de asemenea,
acceptată. Deprecierea este, în general, permisă pentru activele tangibile (cu excepţia
pământului) care îşi pierd valoarea şi care nu sunt articole de inventar. Activele intangibile,

533
care nu îşi diminuează ireversibil valoarea (de exemplu fondul de comerţ şi marca) nu sunt
depreciabile, dar un provizion poate fi stabilit pentru ele. Oricum, deprecierea anumitor
active intangibile, cum ar fi patentele, software şi acţiunile în anumite companii este
permisă. Cheltuielile de înfiinţare pot fi fie deduse ca şi cheltuieli operaţionale, fie
depreciate după o perioadă de cinci ani.
Metoda amortizării liniare poate fi aplicată fără nici o restricţie. Ratele sunt
calculate prin împărţirea cheltuielilor pe durata de viaţă estimată a activelor. Contribuabilii
pot opta pentru o altă rată, justificată de anumite circumstanţe specifice. Metoda
amortizării degresive este permisă la o scară mult mai limitată. Nu poate fi aplicată la
activele a căror durată de viaţă este mai mică de trei ani sau la anumite active uzate
(automobile, telefoane, maşini de scris ş.a). În cazul utilizării acestei metode, rata de
amortizare se determină prin înmulţirea ratei liniare cu: 1,25, dacă durata de viaţă a
activului este trei sau patru ani; 1,75, dacă durata de viaţă este cinci sau şase ani şi 2,25,
dacă durata de viaţă depăşeşte şase ani. Deprecierea accelerată, sub forma unei deduceri
iniţiale, este permisă pentru anumite active, într-un procent de 100%, pentru unele active
(software, echipamente pentru prevenirea poluării aerului şi apei ş.a) sau de 50%, pentru
altele (subscrierea de acţiuni în companiile de investiţii financiare etc).
Provizioanele pot fi constituite cu scopul de a acoperi pierderi viitoare, datorii sau
deprecierea anumitor bunuri active, dacă sunt îndeplinite unele condiţionalităţi.
Provizioanele pentru propriile asigurări nu sunt deductibile. Provizioanele pot fi constituite
şi pentru a acoperi scăderea de valoare a activelor care nu se pot amortiza (portofoliul de
acţiuni şi terenul, spre exemplu) cu condiţia ca această scădere de valoare să fie reversibilă.
Autoritatea fiscală poate accepta deductibilitatea unor provizioane pentru riscuri majore.
Companiile rezidente pot stabili un provizion scutit temporar de impunere pentru anumite
categorii de investiţii efectuate în străinătate. Societăţile care înregistrează riscuri la
creditele pe termen mediu, sub anumite condiţii, deduc sumele contabilizate pentru
provizionul (limitat) de risc de credit.
Câştigurile de capital sunt tratate ca şi venituri ordinare şi supuse impunerii la rata
normală de impozitare a profitului, plus suprataxa. Se aplică şi o rată redusă de impozit
pentru anumite câştiguri de capital. Când se aplică acest din urmă sistem, venitul de după
impozitare trebuie să fie contabilizat ca rezervă din câştig de capital pe termen lung.
Pierderile înregistrate se reportează în exerciţiile viitoare pe o perioadă de cinci ani.
Contribuabilii au opţiunea, în anumite limite, să reporteze pierderile şi în exerciţiile
trecute, pentru un interval de trei ani, caz în care sunt îndreptăţiţi la un credit fiscal şi nu la
o rambursare. Acest credit fiscal trebuie folosit în următorii cinci ani, după care se
rambursează.
Profitul companiilor se impozitează la o rată standard de 33,33%. Aceasta este
majorată cu o suprataxă de 3%, în acest caz ajungându-se la o rată medie de impunere de
34,33%. Întreprinderile mici şi mijlocii suportă pentru un profit de până la 38 120 de euro
o rată redusă de 15%. Prin aplicarea suprataxei menţionate, acestea ajung la o rată efectivă
de 15,45%. Marile companii suportă o taxă suplimentară socială de 3,3% şi în cazul lor
rata medie de impunere a profiturilor este de 35,4%. De asemenea, o rată redusă, de 19%,
se aplică asupra câştigurilor de capital pe termen lung şi drepturilor de autor, care prin
combinare cu suprataxa de 3%, atinge în final nivelul de 19,57%. În sistemul francez de
impunere a companiilor poate opera şi un impozit forfetar anual, considerat ca sumă
minimă a obligaţiei fiscale, care este cuprins între 750 şi 30 000 de euro, în funcţie de
nivelul venitului impozabil. Dividendele, dobânzile şi drepturile de autor plătite către
companii rezidente nu se impozitează.
Perioada impozabilă este, fie anul calendaristic, fie anul financiar, dacă acesta nu
coincide cu cel calendaristic.

534
 Impozitul pe profit este calculat pentru veniturile obţinute în ultimul an financiar.
Subiecţii impozitului trebuie să întocmească o declaraţie de impunere în trei luni de la data
încheierii exerciţiului financiar, în care să calculeze cuantumul impozitului datorat după
deducerea plăţilor anticipate.
În contul impozitului anual, contribuabilii trebuie să efectueze plăţi anticipate,
trimestriale până la datele de 20 februarie, 20 mai, 20 august şi 20 noiembrie. Aceste plăţi
sunt determinate prin raportare la impozitul aferent ultimului an financiar încheiat şi
reprezintă 8,33% din valoarea acestuia. Diferenţele de impozit achitate în plus se restituie
contribuabilului în termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei fiscale.
Indivizii rezidenţi sunt subiecţi ai impunerii veniturilor obţinute din întreaga lume.
Impozitul este, în general, aşezat asupra sumei agregate a tuturor categoriilor de venituri, la
rate progresive. Sunt şi unele tipuri de venituri taxate separat. Indivizii rezidenţi sunt
persoane fizice care au locuinţa sau principala reşedinţă în Franţa, prestează activităţi
independente (cu caracter auxiliar) sau sunt salariaţi ori au centrul de interes economic în
această ţară.
Impozitul pe venit este aşezat mai degrabă asupra gospodăriei (căminului) decât
asupra fiecărui soţ separat. Declaraţii separate se fac numai în unele cazuri excepţionale.
Venitul căminului cuprinde veniturile soţilor şi al copilului necăsătorit, până la împlinirea
vârstei de 18 ani.
În principiu, rezidenţii sunt subiecţi ai impunerii asupra veniturilor realizate în
întreaga lume, numai dacă nu se prevede altfel de convenţiile de evitare a dublei impuneri.
Nerezidenţii sunt subiecţi ai impunerii doar pentru veniturile provenite din surse franceze.
În general vorbind, venitul impozabil este suma rezultatelor nete ale fiecărei categorii de
venit realizat de contribuabil. Categoriile de venit sunt: venitul din angajare, incluzând
venitul de la locul principal de angajare; venitul din afaceri; venitul din proprietatea
imobilă; venitul din agricultură; venitul profesional (venitul din activităţi necomerciale, ca
cel din profesiile medicale şi legale şi venituri din activităţi care nu sunt clasificate într-o
altă categorie); venitul provenind din activităţi conduse de anumiţi manageri, respectiv
companii de familie sau parteneriate limitate; venitul din investiţii (din proprietatea
mobilă) şi câştigurile din capital.
Rezultatul net al fiecărei categorii reprezintă venitul brut minus cheltuielile
ocazionate de obţinerea sau menţinerea acestuia. Venitul este, în primul rând, calculat şi
ajustat în funcţie de criteriile proprii ale fiecărei categorii. Rezultatele nete ale tuturor
categoriilor sunt apoi adunate pentru a forma venitul agregat brut. Deducerile personale şi
alocaţiile sunt ulterior aplicate pentru a se ajunge la venitul net agregat. Impozitul pe venit
astfel calculat este redus cu anumite tipuri de credite (scutiri).
Venitul din salariu este impozitat la rate progresive. Contribuţiile de asigurări
sociale sunt, în general, reţinute de către angajator. Venitul salariatului include salariile,
comisioanele şi orice alocaţie în legătură cu angajarea, precum şi stimulentele. Venitul
impozabil se calculează reducând, în primul rând, din venitul total brut al salariatului
contribuţiile sociale deductibile. Contribuabilul poate să diminueze venitul impozabil cu o
deducere de bază şi în completare cu o deducere suplimentară, al căror cuantum este
stabilit, după criterii clare, la un anumit plafon. Venitul rămas după aceste operaţiuni este
redus de contribuţiile la asigurările sociale. Avantajele în natură şi alte remuneraţii primite
de un salariat sunt impuse ca şi venitul salarial..
Venitul din pensii, obiect al impunerii, include: venitul plătit de angajatorii publici
şi privaţi pentru locul de muncă principal; anumite pensii de bătrâneţe şi invaliditate,
plătite după o schemă de asigurări sociale; profiturile din economiile pentru pensionare
efectuate după anumite scheme; pensiile alimentare plătite fostului soţ; cheltuielile de
întreţinere plătite copilului sub o obligaţie legală sau a unei hotărâri judecătoreşti; pensiile

535
de viaţă (primite ca urmare a participării la scheme facultative). Venitul din pensii este
obiect al taxelor sociale. Baza impozabilă este reprezentată de venitul net, determinat prin
scăderea din venitul brut a contribuţiilor de asigurări sociale, a deducerii de bază şi a
deducerii suplimentare (acestea din urmă calculate după aceleaşi principii ca şi în cazul
salariilor, dar plafonate la alte sume, mai mici).
Pensiile de viaţă au un regim special, în sensul că sunt impozitate doar parţial.
Proporţia impusă depinde de vârstă şi de momentul în care s-a făcut prima plată, astfel:
până la 50 de ani – 70%; între 50 şi 59 de ani – 50%; între 60 şi 69 de ani – 40% şi peste
70 de ani – 30%. Din materia impozabilă subiectul nu poate efectua deducerile la care este
îndreptăţit în cazul celorlalte tipuri de pensii.
Cele mai importante venituri din afaceri cuprind veniturile din activităţi industriale,
comerciale şi profesii libere, veniturile din tranzacţiile pe avere şi chiriile din cedarea
folosinţei proprietăţilor rezidenţiale şi sediilor de afaceri. Venitul din afaceri este supus
impunerii prin rate progresive, dar şi taxelor sociale. Cheltuielile efectuate pentru obţinerea
acestor venituri sunt deductibile. Sunt operaţionale alocaţii şi reduceri, cum ar fi cele
pentru investiţiile în întreprinderi noi sau în anumite sectoare. O alocaţie specială egală cu
20% din venitul net, dar plafonată la o sumă dată, se aplică dacă persoana impozabilă este
membru al unui centru oficial de contabilitate, care îi conduce evidenţa în partidă dublă.
Veniturile profesionale includ cele mai importante venituri din profesii liberale,
venituri necomerciale (ale notariatelor) şi venituri din orice categorie care nu este
menţionată expres. Venitul profesional este impozitat progresiv, dar supus şi taxelor
sociale. În general, venitul impozabil se determină, cu referire la diferenţa dintre venituri şi
cheltuieli, pe baza contabilizării veniturilor, numai dacă contribuabilul nu optează pentru
regimul în care venitul impozabil este calculat pe baza datoriilor pe termen scurt. Aceeaşi
alocaţie specială, amintită mai sus la veniturile din afaceri şi în aceleaşi condiţii, se aplică
şi veniturilor profesionale.
Dividendele primite de la o companie rezidentă îndreptăţesc acţionarul la un credit
fiscal (avoir fiscal) egal cu 50% din valoarea distribuţiei. Suma agregată a dividendului şi
creditul fiscal sunt adăugate la venitul impozabil al acţionarului şi supuse global sistemului
progresiv de impunere, dar apoi suma creditului fiscal este scăzută din impozitul astfel
calculat. În cazul în care creditul fiscal este mai mare decât obligaţia calculată
contribuabilul este îndreptăţit la o rambursare. O sumă prestabilită din dividende,
diferenţiată în raport de volumul veniturilor impozabile ale familiei, este scutită de impozit.
Fiind supuse globalizării, veniturile din dividende sunt obiect şi al taxelor sociale.
Dobânzile din surse franceze sunt impozitate progresiv. Există, însă, şi venituri din
dobânzi supuse opţional unei impuneri finale. Când se aplică un astfel de sistem nu sunt
permise deduceri. Ratele utilizate pentru impunerea finală a dobânzilor variază
considerabil, în funcţie de tipul de dobândă şi uneori şi de data de emitere a titlurilor de
valoare. Câteva exemple: 15%, pentru dobânda din obligaţiuni guvernamentale şi ale
corporaţiilor, împrumuturi, depozite, conturi curente şi la termen; între 35% şi 60%, pentru
dobânzile bonurilor de casă şi bonurilor de trezorerie. La aceste rate rezidenţii trebuie să
adauge taxele sociale, care nu sunt deductibile. De asemenea, dacă titlurile de valoare sunt
la purtător şi nu nominative, se mai adaugă o taxă suplimentară de 2%. În funcţie de data
emiterii obligaţiunilor se impozitează unele dobânzi cu o rată finală de 10% sau 12%.
Dobânzile provenite din contracte cu capitalizare se supun impozitării la o rată finală de
17,5%, 25% sau 45% (incluzând şi taxele sociale), aplicabilă în funcţie de termenul pentru
care se încheie contractul.
Drepturile de autor, cu referire la patente, invenţiile patentate sunt tratate ca şi
câştiguri din capital pe termen lung, când sunt primite de indivizii angajaţi în afaceri.
Acelaşi principiu se aplică şi la drepturile de autor asupra software original primite de

536
profesioniştii independenţi. Rata de impunere este de 16% şi se aplică asupra diferenţei
dintre venit şi cheltuielile efectuate pentru obţinerea acestuia. Contribuabilul poate opta şi
pentru impunerea în sistem progresiv, caz în care baza impozabilă se reduce cu 30%. Alte
tipuri de venituri din drepturi de autor, de exemplu marca de comerţ şi drepturile de
”copyright”, sunt obiect al impunerii cu rate progresive, după ce se deduc cheltuielile
contabilizate pentru obţinerea lor. Pentru drepturile de autor privind fondul de comerţ
autorităţile acceptă o reduce a bazei de calcul cu 30%.
Veniturile din proprietatea imobiliară constau în rentele primite direct sau prin
companiile imobiliare. Proprietăţile imobiliare vizate sunt clădirile şi terenurile, atât cele
îmbunătăţite de proprietar, cât şi cele neîmbunătăţite. Venitul provenit din închirierea sau
subînchirierea proprietăţii care e considerată activ de afaceri este impozitat în funcţie de
categoria de venit în care este inclus, respectiv venit din afaceri, venit profesional sau venit
din activităţi agricole. Impozitul pe veniturile din proprietatea imobiliară este aşezat asupra
venitului obţinut, după deducerea tuturor cheltuielilor privind mentenanţa, reparaţiile şi
îmbunătăţirea proprietăţii. De asemenea, dobânzile plătite la credite contractate pentru
achiziţionare şi reparaţii sunt deductibile. Contribuabilul poate opta, totodată, pentru o
deducere la rate variabile, în funcţie de anumite criterii.
Tratamentul fiscal al câştigurilor din capital variază în raport de sursa din care
provin acestea, respectiv din active de afaceri, din proprietate imobilă sau din titluri de
valoare. Câştigurile de capital provenind din active de afaceri şi titluri de valoare pot fi
impozitate, fie separat, cu o rată redusă, fie în întregime sau parţial adăugate la venitul
global. Câştigurile de capital provenite din vânzarea bunurilor de afaceri de către un
individ pot fi impuse în funcţie de criteriul temporal, respectiv dacă sunt câştiguri pe
termen scurt sau pe termen lung. Cele pe termen scurt (vânzarea activelor deţinute sub doi
ani) sunt impozitate ca venituri din afaceri. Cele pe termen lung sunt impozitate la rata
redusă de 16%, dar supuse şi taxelor sociale, iar baza de calcul este diferenţa dintre preţul
de vânzare şi costul de achiziţie. În general, câştigurile de capital din vânzarea bunurilor de
afaceri pe termen lung sunt scutite dacă profitul contribuabilului nu depăşeşte un anumit
plafon şi activitatea este exercitată de cel puţin cinci ani. Câştigul din capital provenit din
transferul proprietăţii imobile este impus în sistem progresiv, prin agregare. Cel provenit
din vânzarea unor proprietăţi deţinute mai puţin de doi ani este diminuat cu o deducere în
sumă fixă de 915 euro. Sarcina fiscală asupra câştigurilor din capital provenite din
transferul proprietăţii imobile deţinute mai mult de doi ani este şi mai mult diminuată prin
intermediul a numeroase ajustări. Cu respectarea unor condiţionalităţi, următoarele
câştiguri de capital sunt scutite de impunere: înstrăinarea proprietăţii imobiliare deţinută
peste 22 de ani, vânzarea rezidenţei principale a contribuabilului, vânzarea unei rezidenţe
secundare către o persoană fizică ce nu deţine locuinţă ş.a. Câştigurile de capital din
titlurile de valoare sunt impozitate diferenţiat, în funcţie de natura titlului. Unele, peste un
anumit cuantum, sunt impuse separat, cu o rată redusă de 16%, majorată de taxele sociale
(cazul acţiunilor, obligaţiunilor şi titlurilor similare), iar altele sunt agregate şi supuse unor
rate progresive.
Din venitul global, contribuabilul poate efectua anumite deduceri, în funcţie de
situaţia sa familială (pensiile alimentare plătite fostului soţ, cheltuielile de întreţinere a
copilului minor plătite prin lege sau hotărâre judecătorească, o sumă fixă în cazul
invalizilor şi persoanelor peste 65 de ani diferenţiată în funcţie de nivelul venitului ş.a).
Legea prevede, de asemenea, acordarea unor deduceri şi independent de situaţia familială.
Cele mai importante deduceri de acest fel care se aplică venitului global includ: unele
pierderi de capital, investiţiile directe efectuate în anumite teritorii străine (French
Overseas Departments), cotizaţiile membrilor uniunilor (asociaţilor) până la o limită dată.

537
 Impozitul pe venitul global este redus de anumite credite fiscale. Cele mai
importante credite fiscale acordate sunt: bonusurile de angajare, subscrierea de acţiuni,
dobânda din ipoteci şi cheltuielile rezidenţei principale, donaţiile şi altele (pentru anumită
educaţie a copiilor, cheltuielile zilnice efectuate cu copilul până la 7 ani ş.a.). Cuantumul
acestor credite fiscale este diferenţiat în funcţie de anumite criterii şi condiţii, precis
reglementate de legea fiscală.
Venitul brut agregat este determinat prin adăugarea rezultatelor tuturor categoriilor
de venit, după ce se aplică măsurile specifice de diminuare (uşurare) a materiei impozabile.
Venitul net agregat este determinat prin aplicarea deducerilor personale şi alocaţiilor.
Acesta este apoi divizat cu un coeficient pentru a obţine venitul net impozabil pe porţiune
de familie. Rata de impunere este apoi aplicată la acest rezultat, iar impozitul astfel calculat
este apoi multiplicat cu acelaşi coeficient pentru a obţine sarcina fiscală brută (această
procedură greoaie poate fi însă înlocuită prin folosirea unei formule de calcul, precizată de
la an la an în legislaţia fiscală). După stabilirea sarcinii fiscale brute se procedează la o
serie de corecţii pentru a se obţine sarcina fiscală netă. Aceste corecţii presupun
parcurgerea următoarelor etape: 1. se verifică dacă coeficienţii limită ai venitului se
respectă; 2. se deduce un credit fiscal, cunoscut în practică sub denumirea „décote”; 3. se
aplică apoi coeficienţii de reducere şi creditele fiscale acordate; 4. se adaugă impozitul
calculat cu ratele reduse asupra câştigurilor de capital, incluzând drepturile de autor şi
dobânzile; 5. se adaugă creditele care nu mai sunt permise (aprobate); 6. se deduc „avoirul
fiscale”, creditele fiscale străine şi prelevările non finale.
Coeficienţii, menţionaţi mai sus, pentru determinarea venitului net impozabil pe
porţiune de familie (quotient familial) se aplică, pentru anumiţi contribuabili, în scopul
reducerii progresivităţii impozitului pe venit şi sunt cuprinşi între 1 (nivel de la care cresc
cu 0,5 de la caz la caz) şi 6,5, diferenţiat în funcţie de situaţia personală a subiectului
impunerii (starea civilă, numărul şi starea fizică a persoanelor aflate în întreţinere ş.a).
Ratele de impunere progresive pe porţiune (cotă) de familie şi tranşele de venit
aferente (în EURO) sunt: până la 4 191: 0%; între 4 191 – 8 2427: 7,05%; între
8 242 – 14 506: 19,74%; între 14 506 – 23 489: 29,14%; între 23 489 – 38 218: 38,54%;
între 38 218 – 47 131: 43,94%; peste 47 131: 49,58%
Perioada impozabilă este, în general, anul calendaristic. Contribuabilii care obţin
venituri din afaceri pot fi evaluaţi pe o perioadă contabilă, care poate fi fixată liber de către
plătitor. Impozitul este colectat pe perioada anului financiar prin plăţi anticipate. Acestea
sunt realizate în două rate, fiecare egală cu o treime din impozitul final încasat al
penultimului an. Data acestor plăţi este 15 februarie şi 15 mai. Diferenţa rămasă de achitat
este plătită în septembrie sau octombrie, când un ordin de plată este emis de autoritatea
fiscală. Alternativ, contribuabilul poate opta pentru plăţi lunare, ultima rată din acestea
fiind noiembrie sau decembrie. Contribuabilii au obligaţia de a depune o declaraţie de
impozit, pentru anul precedent, până la data de 1 martie, cu excepţia celor care obţin
venituri din afaceri, care depun acest document fiscal până la 31 martie. Impozitul este
calculat pe baza acestei declaraţii. Micile afaceri pot fi evaluate opţional pe baze indiciare,
prezumtive.

538