Cum comunicăm?
(o cuvântare) Apoi, dintr-o dată, sec – hotărâm pur și simplu să
Am putea să o luăm cu începutul, iar începutul nu e cum,
ci „ce comunicăm?”.
Așadar,
Emoții sau poate până la emoții am putea vorbi despre
senzații și instincte.
E simplu. Când ne naștem, nu ne cunoaștem așa de bine
corpul însă simțim nevoia, și e natural să o facem, de a
semnala că ne place sau nu un lucru.
E greu de spus ce anume, dar oricum, primele „cuvinte”
pe care le rostim sunt „da” și „nu”, unde da înseamnă
râdem, iară nu vine din plâns.
Ușor- ușor după aceea învățăm și semnele.
Întoarcem capu când nu vrem, lăsăm ochii-n pământ
când ne rușinăm și apucăm tare de mână pe cineva când cum să le folosească în vafoarea sa.
ne e frică.
Mai trece un timp și învățăm cuvintele
adevărate; cu care nu ne batem prea mult capul, dar le
utilizăm pentru a primi reacții. Apoi vin expresiile și cu
asta începem să manipulăm, sau ca să nu fim chiar atât
de duri – să influențăm.
După expresii, vin jocurile care ne ajută să ne afirmăm,
să câștigăm!
Cu cât creștem, începem să ne folosim de
atitudine și tot atât de repede de vestimentație pentru a
ne revolta de-a dreptul sau pt a ne fi mai simplu să ne
recunoaștem.
Apoi începem să comunicăm prin spații, alegându-ne cu
o anumită strategie locurile în care ne petrecem timpul
sau îi întâlnim pe ceilalți.(Skate parcuri, anumite
cafenele, anume zone).
Odată cu iubirea, în ochii căreia vrem să
comunicăm ce-i mai frumos din noi, descoperim și
lumina prielnică pentru diverse mesaje și începem să
folosim lumânările pentru întâlniri romantice,
stroboscopul pentru petreceri debusolante și lumina
soarelui de dimineață pentru cafelele formale.
Și de aici încep să intre-n joc și formele pe care
vrem să le-arătăm sau să le-avem, apoi descoperim
simbolurile și bine-nțeles codurile cu care ne transmitem
sau identificăm. La scurtă vreme vor intra în scenă
mimica și foarte curând ochii.
comunicăm prin prezență. Mă duc dacă îmi place, stau
acasă dacă nu.
Iar în această vreme se-adună ata de multe
forme prin care o putem face, pe ea, comunicarea, încât
ajungem foarte curand sa nu mai știm care metodă și
pentru ce să o folosim.
Uneori folosim prea multe și devenim stridenți, alte ori
nu folosim suficiente forme, dar investim într-una atat
cât să nu înțelegem de ce n-a funcționat și de ce mesajul
nu a fost transmis, iar alte ori avem pur și simplu
senzația că nu folosim nici una și cu toate astea
transmitem așa de multe...
Ne pomenim antisociali într-un târziu sau
neidentificați cu lumea sau inhibați pur și simplu.
Și iată adultul zilelor noastre. Un individ care deține
toate uneltele pentru a comunca, fără a mai ști, însă,
Pare trist, dar e doar un mic pas între a ști și a nu ști.
Încercarea.
Cineva a zis o vorbă înțeleaptă, zilele astea: Diferența
între maestru și elev este aceea că maestrul a eșuat de
mai multe ori decât a încercat elevul.
Cum comunicăm, totuși?
Păi, mai întâi de toate identificând ce simțim; apoi ce
vrem să transmitem; și în final ne alegem formele în
funcție de persoană sau context.
Pare un proces complicat? Poate că da. Dar unde ne
grăbim când e în joc chiar viața noastră și imaginea pe
care noi ne-o formăm în lume?
Avem timp să facem lucuri pe care să le regretăm, să fim
cretini, șă fim bolnavi și supărați; de ce nu ar fi vreme și
pentru a comunica ceea ce vrem?
Comunicarea e o artă. Poate fi chiar un spectacol!
Defapt, orice evenimente, în sine, se bazează pe nevoia
cuiva de a comunica sau exprima ceva: Muzică, Dans,
Principii, Concepte, Filozofii, Credințe.
Apropo de asta, banc:
„Un tip naufragiază pe o insulă cu Angelina Jolie(al cărei
fan era maxim). Prima săptămână nu prea s-au văzut ei,
fiecare pe treaba lui, apoi au decis să se cunoască, în
scurt timp au devenit prieteni și n—a mai trecut mult
până când o relație de toată anvergura a început să
înflorească între ei. Se iubeau zi si noapte,pe stânci, prin
ape și pe plăji, în copaci și prin vulcani...
În orice caz, în primele 2 săptămâni Protagonistul nostru
masculin a fost foarte fericit, însă de la un timp începuse
să fie așa, cam vlăguit, cam supărat, neîmplinit. Angelina,
care prinsese drag de el, ca femeie, vă dați seama, l-a
văzut ea și l-a simțit și s-a învoit să-l întrebe:
- Dragul meu, te-am văzut asa, parcă supărat... Ce
este cu tine? Nu te mai satisfac? Nu-ți mai sunt
pe plac? Îți lipsește ceva?
- Nu draga mea, vai, nu... tu ești minunată. Totul e
minunat... doar că....
- Dragule, oare aș putea să fac ceva pentru tine?
Dacă ar fi ceva, orice! Doar să nu te mai văd așa
posomorât...
- Măi, Angi, dragă, să știi că ar fi o treabă...
- Spune, spune, dragule, orice!
- Uite... mâine dimineață când eu oi dormi, vreau
să te furișezi de lângă mine și să te duci și să te
îmbraci în bărbat, așa, să-ți iei atitudinea de
bărbat și să îți vezi de treaba ta de bărbat pe
plajă până când m-oi trezi eu și-oi veni la tine și
te-oi striga John, și atunci să-mi răspunzi și să-mi
vorbești,
- Da...da... sigur, dragule, așa voi face. (zice
Angelina puțin confuză)
A doua zi dimineața, lucrurile au decurs conform
planului. Angelina s-a transformat în John și l-a
așteptat pe protagonistul nostru pe o stâncă,
pescuind. Când individul s-a trezit, a început să-și
facă toate tabieturile de dimineață, și-a făcut freza și
a iești la o plimbare pe plajă. La un moment dat a
zărit pescărița noastră și a început să o strige:
- John! John! Ce faci frate??(râzând și apropiându-
se s-o ia în brațe)
- Hei, tovarășe, ce să fac frate.. uite, o mai frec și
eu! Mai o vâslă, mai o undiță. Tu ce faaaaci?
- Băi, John... a trecut atâta timp de când nu ne-am
văzut, s-au întâmplat atât de multe de atunci...
Da... BĂ! TU ȘTII CU CINE MĂ FUT EU, MĂ?”
Ăsta poate fi un exemplu bun legat de faptul că
ceea ce ni se întâmplă are mai puțină valoare
dacă nu putem comunica ceea ce simțim, în
contexul potrivit și în forma prielnică.
Defapt, comunicarea este una din principalele noastre
nevoi.
Cum să o facem în așa fel încât ea să fie
percepută și interceptată de ceilalți?
În primul rând fiind sinceri. Ceea ce implică, probabil,
lucrul cel mai greu. Dacă cu ceilalți e poate uneori mai
simplu să spunem adevărul, de cele mai multe ori noi ne
mințim chiar pe noi înșine.
De ce?
Pentru că adesea nu comunicăm cu noi înșine.
Nu ne întrebăm „Bă, tu ce mai faci, mă, frate?”,vorba
vine. Nu ne dăm timp. Pentru noi, pentru a căpăta
răspunsuri de la noi . Suntem obisnuiți a acționa înainte
de a asculta sau a ne asculta cu adevărat.
De multe ori interceptăm mesajul cuiva, care el însuși nu
stie să comunice eficient și reacționăm eronat chiar la o
eroare, supărându-ne și rămânând așa.
Gândește-te numai cât de prost ți-o poți lua
dacă prietenul tău cel mai bun, într-o beție cruntă îți
sărută întâmplător prietena. Vai și amar. Când de fapt,
prietenul tău, e el însuși copleșit de o nevoie cruntă de
afecțiune sau sexualitate și din întâmplare, aflând-o la
îndemână pe iubita ta, care lui îi e apropiată ca
prietenă,dar pe care în acel moment nu o recunoaște ca
fiind iubita ta(necomunicând cu sine), se grăbește să-i
comunice ce are în gând.
Știu, e absurd. E fatal. Dar se poate întâmpla și s-a și
întâmplat de multe ori...
Așadar? Problema e la cel care nu comunică cu el însuși,
lăsându-se doar purtat de „instinct” sau de ce-i vine pe
moment. Ei bine, asta îți poate crea reale probleme...
Ce avantaje ai dacă comunici cu tine constant?
Ei bine, îți poți seta un set de principii, adică de idei care
puse în aplicare te fac să te simți bine și încălcate îți
provoacă discomfort. Și asta nu înseamnă neapărat că
ești principialist, ci că știi cam cine ești la momentul
respectiv. Ce știi și ce vrei.
Evident, și tu te schimbi, d-asta e bine să comunici
constant cu tine și să-ți reîmprospătezi lista de idei
despre lume.
 Cum să comunici cu tine? Așadar?

Sunt câteva reguli sau hai să nu le zicem așa formal; sunt Cum comunicăm eficient?
câțiva pași care trebuiesc făcuți:
Cu răbdare, cu principii, cu idei concrete, cu
1. Dacă vrei să comunici cu tine trebuie să fii dorința de a ne înțelege pe noi și pe restu, cu claritate și
singur. Și asta nu înseamnă că la celălalt capăt al adevăr contemplat.
patului este iubita ta care citește sau sta pe fb
Restul? E tăcere...sau de umplutură...
sau mai știu eu ce... Sau oricine, nu știu dacă e
unn moment bun să comunici cu tine când
aștepți să te cheme mama la masă sau ești
conectat la ceva device care-ți trimite constante Autor: Maria Zametheea
notificări. E bine să-ți alegi un moment în care 25.03.2017
știi că ai răgaz, cel puțin 30 min de tihnă, fără
stres, fără grabă. Trebuie să oprești timpul în loc.

2. Să te adresezi ție ca unui prieten. Eu știu că

lumea zice că ești nebun dacă vorbești singur
sau dacă ai o relație cu tine ești narcisist sau
dacă crezi că ai 2 personalități ești bipolar. Dar
adevărul este că noi avem cel puțin 2
personalități. Un conștient și un
subconștient.Așadar, adresează-te simplu, clar și
la obiect:
- Cum te simți?
- Ce nu-ți convine? De ce:
- Ce ți-ar plăcea acum? De ce?
- Cum poți face asta?
- De ce ai făcut ailaltă?
- Îți place viața ta? Ce-ți place la ea? De ce?
- Te iubești? Te-ai iertat? Cum îți poți răscumpăra
greșeala?
Și tot așa...

3. Notează-ți concluziile pe care le-ai tras în urma

discuției. Primul semn al oricărui om care are o
relație de comunicare cu sine însuși este
existența unui caiet, a unei agende sau a unui
blog(oricum, a ceva care stochează laolaltă toate
notațiile) în viața individului. Nimeni nu ne poate
spune mai bine cât am evoluat sau cât ne-am
schimbat, ca noi înșine, prin dovezile scrise pe
care le-am săvârșit la un moment dat.

4. Acționează în direcția îmbunătățirii propriei vieți

și a vieților celor din jur pornind de la concluziile
tale despre tine.