Nobilii s-au rusificat, dar ţăranul basarabean a rămas român

În ciuda eforturilor depuse de autorităţile ţariste privind omogenizarea etnică a

Imperiului rus, totuşi, la destrămarea acestuia, în 1917, majoritatea localităţilor
basarabene erau populate de români.

Factorii care au contribuit la păstrarea identităţii şi a conştiinţei naţionale româneşti

au fost: familia şi, în special, femeia, care a păstrat căminul familial, tradiţiile şi
obiceiurile româneşti; legătura săteanului cu pământul: dacă nobilii (boierimea,
negustorii, clerul) s-au rusificat, atunci ţăranul basarabean, legat de glie, a rămas
român. În ciuda interdicţiilor severe, românii basarabeni au întreţinut totuşi legături
culturale şi spirituale cu consângenii lor de peste Prut (s-au difuzat cărţi, reviste,
ziare în limba română, s-au organizat turnee ale teatrelor româneşti în Basarabia, s-
au făcut studii în România etc.).

Politica ţarismului de rusificare prin colonizări nu a avut efectul scontat: o parte

dintre colonişti (germanii, de pildă) şi-au păstrat limba şi cultura, au avut instituţii
de învăţământ în limba maternă, biserici protestante, au rămas comunităţi închise.
Alţi colonişti (bulgarii, de exemplu) s-au românizat, păstrându-şi, astfel, propria
cultură şi integrându-se în cultura românilor basarabeni. În privinţa comunităţilor
ruseşti, ucrainene, găgăuze ş.a., doar o mică parte dintre membrii acestora au
însuşit limba şi cultura românească; mare majoritate au păstrat limba şi obiceiurile
proprii, constituindu-se în bază socială a expansionismului rusesc în Balcani;
atunci, dar şi sub alte regimuri aflate la putere la Moscova.