Cuprins

I. Dreptul de proprietate asupra terenurilor.........................................3

I.1 Terenurile proprietate privată .........................................................4
I.2 Terenurile proprietate publică ........................................................4
II. Clasificarea terenurilor din intravilanul localității............................6
III. Regimul juridic al terenurilor din intravilan.....................................7
III.1 Regimul juridic al terenurilor destinate construcțiilor urbane și
rurale.9
III.2 Regimul juridic al terenurilor de uz
public......................................9
III.3 Regimul juridic al terenurilor pentru transporturile rutier,
feroviar, naval, aerian, prin conducte, pentru liniile de telecomunicaţii
şi transport electric, pentru exploatările miniere şi pentru alte
industrii.10
III.4 Regimul juridic al terenurilor împădurite ale orașelor și
satelor.........10
III.5 Regimul juridic al terenurilor cu destinaţie agricolă în oraş şi
sat......10

Bibliografie

2
 1. Dreptul de proprietate asupra terenurilor
Legiuitorul, reglementând relaţiile de proprietate în Codul civil, a pornit de la
faptul că proprietatea este unică şi că nu există mai multe forme juridice ale
dreptului de proprietate, precum dreptul de proprietate privată sau dreptul de
proprietate publică. Acest lucru se poate sesiza uşor în structura titlului III,
„Proprietatea”, din cartea a doua, „Drepturile reale”, care cuprinde următoarele cinci
capitole: „Dispoziţii generale”; „Dobândirea şi încetarea dreptului de proprietate”;
„Proprietatea comună”; „Apărarea dreptului de proprietate”; „Dreptul de vecinătate”.
Structura dreptului de proprietate din Codul civil în vigoare diferă de cea a dreptului
de proprietate cuprinsă în Codul civil din 1964, care avea următoarele forme:
proprietatea de stat; proprietatea organizaţiilor sindicale şi a celorlalte organizaţii
obşteşti; proprietatea personală. Considerăm reuşite (din punct de vedere structural)
reglementările din Codul civil în vigoare privind dreptul de proprietate. Aceste
reglementări impun concluzia că proprietatea este unică şi, prin urmare, nu se poate
vorbi despre existenţa a mai multor forme juridice ale dreptului de proprietate. Fiind
unică, proprietatea poate aparţine diferitelor subiecte: particularilor, ca persoane
fizice sau persoane juridice de drept privat, statului şi unităţilor administrativ-
teritoriale. Oricine ar fi, titularul dreptului de proprietate este proprietar al bunului şi
se bucură de prerogativele pe care le acordă acest drept, în limitele stabilite de lege.
Din punct de vedere juridic, nu se poate vorbi despre divizare a dreptului de
proprietate în: drept de proprietate privată şi drept de proprietate publică. O
asemenea divizare, din punctul de vedere al naturii juridice a dreptului de
proprietate, nu poate fi acceptată. Proprietarul, fie el persoană fizică, fie chiar statul
în calitate de persoană juridică, va apela, întru exercitarea dreptului său de
proprietate, la cele trei atribute ale acestui drept: posesiunea, folosinţa şi dispoziţia.
In concluzie, dreptul de proprietate este unic și nu poate îmbrăca diferite forme
juridice ca: drept de proprietate privata sau drept de proprietate publică. Acest
raţionament nu vine in contradicţie cu Constituţia, care prevede: Proprietatea este
publică şi privată. Din această normă constituţională nu se poate trage concluzia că
proprietatea ar îmbrăca două forme juridice: dreptul de proprietate publică şi
dreptul de proprietate privată. Se poate vorbi despre o divizare a proprietăţii în
proprietate publică şi proprietate privată doar în sens economic, nu în sens juridic.
Pornind de la aceste constatări, urmează să descriem regimul juridic al
bunurilor din domeniul privat şi al celor din domeniul public și anume a terenurilor.
În perioada socialismului, în Republica Moldova, ca şi în alte ţări sovietice,
nu exista proprietate privată. Ea a fost lichidată prin lichidarea „exploatării omului
de către om”. Inexistenţa exploatării era însă o iluzie, fiindcă, deşi nu exista
proprietate privată, omul era exploatat de către stat în mâinile căruia se aflau circa
90% din mijloacele de producţie.

3
 1.1 Terenurile proprietate privată

Proprietatea privată în Republica Moldova a reapărut odată cu intrarea în

vigoare a Legii cu privire la proprietate (1 februarie 1991).
In prezent, proprietatea privată este consfinţită expres în Constituţie (art. 9,
art. 46), îa Codul funciar (art. 12 şi altele). “Există, desigur, acte normative speciale
care reglementează proprietatea privată. Legile nominalizate prevăd doar
reglementările de principiu, de o mare importanţă teoretică şi practică.
Pornind de la art. 296 din Codul civil, se poate spune că bunuri ale domeniului
privat sunt bunurile ce aparţin persoanelor fizice, juridice, statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale asupra cărora titularul exercită atributele dreptului de
proprietate (posesiunea, folosinţa şi dispoziţia) in mod exclusiv şi perpetuu, prin
putere şi în interes propriu, în condiţiile stabilite de lege.
In art. 296, este întărită prezumţia conform căreia bunurile fac parte din
domeniul privat.
Terenurile care fac parte din domeniul privat pot aparţine atât persoanelor
fizice şi persoanelor juridice, cât şi statului şi unităţilor administrativ-teritoriale.
Toate bunurile persoanelor fizice şi ale celor juridice de drept privat sunt bunuri ale
domeniului privat. In schimb, conform aceluiaşi articol alin. (1), bunurile care
aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul
privat dacă, prin lege sau în modul stabilit de lege, nu sînt trecute în domeniul
public.
Referitor la terenurile din domeniul privat, la regimul lor juridic, se poate
spune că se află în circuitul civil, că sunt prescriptibile şi sesizabile.

1.2 Terenurile proprietate publică

În proprietatea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se află atât

terenuri ale domeniului privat, cât şi cele ale domeniului public.
Relativ recent, statul nostru deţinea, ca şi alte state ex- sovietice, circa
90% din toate bunurile. Această centralizare a proprietăţii s-a dovedit a fi
neraţională. Începând cu anul 1991, în temeiul Legii cu privire la privatizare şi
al altor acte normative, în Republica Moldova proprietatea statului se
privatizează, adică se transmite (cu titlu gratuit ori oneros) în proprietate
persoanelor fizice ori persoanelor juridice. Consecinţele privatizării se vor face
simţite. Astăzi se poate constata că în majoritatea ramurilor economiei
naţionale producerea nu este în ascensiune, iar în unele ramuri, chiar descreşte,
având ca rezultat reducerea nivelului de trai a unei mari părţi din populaţie.
Constituţia Republicii Moldova prevede la art. 9, alin. (1): „Proprietatea
este publică şi privată, iar la art. 127, alin. (3): Proprietatea publică aparţine
statului sau unităţilor administrativ- teritoriale”. La rândul său, art. 296 alin. (1)

4
din Codul civil stipulează că din categoria bunurilor domeniului public vor face
parte doar acele bunuri care, prin lege sau în modul stabilit de lege, sunt trecute
în domeniul public. Referitor la terenuri, legea cu privire la renurile
proprietatea publică și delimitarea lor include terenurile ce se află în domeniul
public al statului.
Regimul juridic al bunurilor din domeniul public este determinat şi în alte
acte: Legea cu privire la Guvern, art. 3; Referitor la terenuri, Codul funciar prevede,
la art. 3, că acestea pot fi în proprietate publică şi privată, iar la art. 6 enumeră
atribuţiile statului în relaţiile funciare: Funcţia de atribuire şi înstrăinare a
terenurilor, de autentificare a dreptului deţinătorilor de terenuri îl au numai
organele administraţiei de stat [alin. (1)]. De asemenea, statul sprijină material,
financiar şi organizatoric dezvoltarea eficientă a tuturor formelor de gospodărire
agricolă, tehnologizarea agriculturii în sensul îmbunătăţirii lucrării şi valorificării
terenului cu reducerea corespunzătoare a pierderilor şi deşeurilor poluante,
efectuarea studiilor de impact ecologic, economic care să fundamenteze deciziile de
promovare a noilor investiţii în agricultură, măsurile de protecţie a terenului ca
fundament al dezvoltării durabile a gospodăriilor, asigură folosirea economicoasă a
terenurilor, garantează dreptul de proprietate şi celelalte drepturi ale deţinătorilor de
terenuri.
În literatura de specialitate nu există o definiţie a bunurilor domeniului public.
In schimb, majoritatea specialiştilor definesc dreptul de proprietate publică. Articolul
296 al Codului civil permite a afirma că definiţiile din literatura de specialitate date
proprietăţii publice caracterizează în principiu natura juridică a bunurilor domeniului
public, în virtutea cărui fapt vom apela la aceste definiţii pentru a descrie regimul
juridic al bunurilor din domeniul public.
Aşadar, în literatura de specialitate, dreptul de proprietate publică este definit
ca drept real al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale asupra unor bunuri
mobile şi imobile de interes national sau local. Accentul, în această definiţie, este
pus pe subiectele proprietăţii publice (statul şi unităţile administrativ- teritoriale), pe
atribuţiile acestor subiecte (care, ca toţi titularii dreptului de proprietate, exercită
asupra bunurilor ce le aparţin dreptul de posesiune, folosinţă şi dispoziţie) şi pe
bunurile care se pot afla in proprietate publică (bunuri mobile şi bunuri imobile).
Intr-o altă opinie, dreptul de proprietate publică este dreptul de proprietate
asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional şi din domeniul public de
interes local care aparţin statului şi unităţilor sale administrativ-teritoriale şi care se
exercită în regim ile drept public, fiind inalienabil, imprescriptibil, insesizabil. In
afară de elementele caracteristice primei definiţii, această definiţie enumeră şi
caracterele dreptului de proprietate publică.
In fine, dreptul de proprietate publică este definit ca drept subiectiv de
proprietate ce aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale asupra

5
bunurilor care, fie prin natura lor, fie printr-o dispoziţie specială a legii, sunt de uz şi
de utilitate publică. In sprijinul acestei afirmaţii se spune că cel puţin în privinţa
bunurilor care sunt proprietate publică prin natura lor, nu se poate spune că
titularul lor le stăpâneşte în mod nemijlocit - statul nu posedă plaja mării sau
marea teritorială sau spaţiul aerian etc. - folosinţa aparţine, de regulă, publicului,
fructus nu există şi nu se pune problema exercitării atributului dispoziţiei juridice,
deoarece ele sunt inalienabile.
Deci, sunt ale domeniului public bunurile, atribuite de lege acestei categorii,
precum şi bunurile care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, aparţin
statului şi (sau) unităţilor administrativ-teritoriale, aceste subiecte putând exercita
asupra lor atributele dreptului de proprietate, în limitele stabilite de lege.
Codul civil dispune la art. 296 alin. (4), că bunurile domeniului public sînt
inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor
bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândit de terţi prin uzucapiune.

2. Clasificarea terenurilor din intravilanul localității

Înainte de a ne referi la regimul juridic din intravilanul localităților este
necesar de a menționa care sunt aceste terenuri și în administrarea căror autorități de
stat. Conform articolului 42 din Codul funciar al Republicii Moldova „terenurile din
intravilan se află în administrarea autorităților administrației publice, iar din
municipii - în proprietatea municipală ”.
Teritoriul localității orașului este stabilit și se modifică de către Guvern, pe
când perimetrul celorlalte localități se stabilește și se modifică de autoritățile
administrației publice locale, prin reglementarea regimului proprietății funciare în
conformitate cu planul general și pe baza reglementării tehnico-economice a
dezvoltării orașului și satului/comunei. Perimetru al localității este hotarul
intravilanului, al teritoriului ei, care îl desparte de extravilan.
Din componenţa terenurilor oraşelor şi satelor fac parte:
- terenurile pe care sînt amplasate construcţii şi alte amenajări;
- terenurile de uz public;
- terenurile pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte,
pentru liniile de telecomunicaţii, de transport electric, pentru exploatări miniere
şi pentru alte industrii;
- terenurile împădurite( Terenurile împădurite ale oraşelor şi satelor
(comunelor) servesc ameliorării mediului înconjurător, organizării odihnei,
nevoilor de cultură, apărării teritoriului localităţilor împotriva eroziunii cauzate
de apă şi de vînt);
- terenurile cu destinaţie agricolă şi alte terenuri.

6
 3. Regimul juridic al terenurilor din intravilan

Regimul juridic al terenurilor din intravilan se caracterizeaza prin

alienabilitatea, prescriptibilitatea și sesizabilitatea unora, precum și prin caracterul
inalienabil, impresscriptibil și insesizabil al altora. Pentru a le atribui terenurilor
caracterele respective, este necesar de evidențiat noțiunea fiecărui caracter în parte.
Caracterul alienabil presupune că bunurile se află în circuitul civil, adică pot
face obiectul oricărui act juridic civil, pe când caracterul inalienabil presupune
faptul că bunurile nu pot forma obiectul oricăror acte juridice civile din cauza că
acestea sunt limitate prin lege la libera circulație. Bunurile inalienabile sunt strict
prevăzute în lege.
Caracterul prescriptibil presupune că titularii dreptului de proprietate privată
pot să-şi apere dreptul încălcat prin înaintarea unei acţiuni în justiţie într-o perioadă
strict stabilită de lege. In conformitate cu art. 267 din Codul civil, bunurile
domeniului privat pot fi revendicate în decursul a trei ani pe calea intentării unei
acţiuni în instanţă de judecată. Bunurile domeniului privat sunt prescriptibile atât
extinctiv, cât şi achizitiv. In conformitate cu art. 332-336, bunurile domeniului privat
pot fi dobândite în proprietate prin uzucapiune.
Caracterul sesizabil al bunurilor domeniului privat constă în faptul că ele pot
face obiectul urmăririi din partea creditorilor. In ceea ce priveşte bunurile
domeniului privat ce aparţin persoanelor lîzice, legislaţia conţine reglementări
speciale. Excepţie de la această regulă fac bunurile enumerate în art. 85 din Codul de
executare al Republicii Moldova, ce nu pot fi urmărite pe baza pretenţiilor
creditorilor. Această excepţie se referă, în principiu, la bunurile din proprietatea
persoanelor fizice. Conform prevederilor acestei norme, nu pot fi urmărite pe baza
documentelor de executare forţată un şir de categorii de bunuri şi obiecte, care fac
parte din categoria bunurilor domeniului privat, precum din categoria bunurilor
domeniului public ce aparţin debitorului.

De asemenea, referindu-ne la regimul juridic al terenurilor din intravilanul

localităților, este necesar de a indica acele trei caractere pe care le au terenurile din
domeniul public al statului și anume: inalienabilitatea, insesizabilitatea și
imprescriptibilitatea. Prin regimul juridic al bunurilor se înțelege și circulația
acestor bunuri, se află ori nu în circuitul civil. Astfel, Codul Civil al Republicii
Moldova dispune la art. 296, alin (4) că bunurile domeniului public sunt
inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor
bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândit de terţi prin uzucapiune. Aceste
caractere ale bunurilor din domeniul public le găsim şi în literatura de specialitate.
Terenurile sunt bunuri imobile, principala categorie a bunurilor imobile, deci,
norma respectivă din Codul Civil se referă direct și asupra terenurilor și nu numai

7
din intravilan, dar și din extravilan.
Caracterul inalienabil al bunurilor din domeniul public denotă că ele sunt
scoase din circuitul civil. Prin urmare, aceste bunuri nu pot fî înstrăinate, iar actele
juridice civile care au ca obiect astfel de bunuri sunt lovite de nulitate absolută,
conform Codului civil, art. 217.
Unii autori consideră că inalienabilitatea înseamnă interzicerea nu numai a
înstrăinării, dar şi a dezmembrării proprietăţii. în această opinie, asupra bunurilor ce
formează obiectul dreptului de proprietate publică nu se pot constitui, în principiu,
dezmembrăminte ale dreptului de proprietate: uzufructul, uzul, abitaţia, servitutea
sau superficia. Codul civil român nu răspunde direct la întrebarea: este posibilă o
dezmembrare a proprietăţii în cazurile bunurilor domeniului public? Codul civil al
Republicii Moldova însă interzice ca bunurile din domeniul public să facă obiectul
dezmembrămintelor dreptului de proprietate. Astfel, art. 396 alin. (3) prevede că
obiect al uzufructului poate fi orice bun neconsumptibil care se află în circuit civil,
mobil sau imobil, corporal sau incorporai, inclusiv un patrimoniu sau o parte din el.
Această prevedere, conform art. 427 din Codul civil, se aplica şi in cazul dreptului
de uz şi de abitaţie.
Bunurile din domeniul public vor fi inalienabile atâta timp cât se vor afla în
proprietate publică. De îndată ce, prin hotărâre a Guvernului ele vor fi scoase din
domeniul public al statului, atunci asupra lor va acționa regimul juridic al bunurilor
plasate în circuitul civil.
Bunurile domeniului public sunt imprescriptibile. Acest caracter presupune că
bunurile domeniului public nu pot fi dobândite prin modul de dobândire a dreptului
de proprietate precum este uzucapiunea. Astfel, Codul civil prevede, la art. 296 alin.
(4), că dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public nu poate fi
dobândit de către terţi prin uzucapiune. Uzucapiunea este un mod de dobândire a
proprietăţii sau a unor alte drepturi reale prin posedarea neîntreruptă a unui bun
mobil sau imobil în termenul şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 332, 333). In
literatura de specialitate se afirmă că dreptul de proprietate publică este
imprescriptibil atât extinctiv, cât şi achizitiv. Extinctiv, imprescriptibilitatea
semnifică faptul că acţiunea în revendicare privitoare la un bun al domeniului public
poate fi exercitată oricând, nestingându-se prin neexercitarea ei într-un termen
prevăzut de lege. Achizitiv, imprescriptibilitatea semnifică faptul că acţiunea în
revendicare privitor la un bun din domeniul public nu poate fi paralizată de pârât prin
invocarea dobândirii proprietăţii prin uzucapiune.
Caracterul insesizabil al bunurilor din domeniul public constă în
imposibilitatea urmăririi lor, pe baza pretenţiilor unor creditori. Acest caracter rezultă
dintr-un alt caracter al bunurilor din domeniul public, caracterul inalienabil, pe care
îl şi completează. Dat fiind faptul că nu se află în circuit civil, bunurile domeniului
public nu pot fi înstrăinate, nici urmărite pentru satisfacerea creanţelor, prin urmare

8
sunt insesizabile.
3.1 Regimul juridic al terenurilor destinate construcțiilor urbane și rurale

Terenurile destinate construcţiilor urbane şi rurale cuprind terenurile pe care

sînt amplasate construcţiile şi amenajările şi cele pe care urmează să fie construite
case, clădiri de menire social-culturală, industrială şi cu alte destinaţii, aceste terenuri
se atribuie întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor pentru zidirea şi exploatarea
construcţiilor industriale a caselor, a clădirilor de menire social-culturală, a altor
construcţii şi amenajări, precum şi cetăţenilor pentru construcţia individuală de
locuinţe.
Suprafaţa terenurilor şi condiţiile folosirii lor în scopurile menţionate se
stabilesc conform normelor şi documentaţiei tehnice de proiectare.
Pe terenurile atribuite se interzice începerea lucrărilor de construcţie pînă la
permisiunea dată de către organele de arhitectură şi urbanistică.
În ceea ce privește regimul juridic al terenurilor din intravilan aferente
construcțiilor , terenurile pe care sunt amplasate construcțiile și alte amenajări, ele
sunt alienabile, prescriptibile și sesizabile, atîta timp cît fac parte din domeniul privat
al unităților administrativ-teritoriale, ori cetățenii au dreptul de proprietate asupra lor.
Dacă aceste terenuri se află în domeniul privat al unităților respective, atunci ele pot
fi supuse privatizării, pot forma obiectul actelor translative de proprietate, etc. Dacă
aceste construcții care sunt amplasate pe terenuri sunt publice (Guvernul, pretura,
primăriile) atunci aceste terenuri devin inalienabile, imprescriptibile și insesizabile,
deoarece ele fac parte din domeniul pubic al statului și nu pot fi înstrăinate, ori
urmărite de creditori, precum și nu pot forma obiectul actelor juridice civile.

3.2 Regimul juridic al terenurilor de uz public

Terenurile de uz public din oraşe şi sate (comune) sînt terenurile folosite

pentru căile de comunicaţie (pieţe, străzi, pasaje, drumuri şi altele asemenea), pentru
necesităţile social-culturale ale populaţiei (grădini publice, parcuri, lacuri, plaje,
bulevarde, scuaruri), pentru cimitire şi alte necesităţi ale gospodăriei comunale.
Pe terenurile de uz public se permite amplasarea construcţiilor şi amenajărilor
capitale în conformitate cu destinaţia specială a acestor terenuri, precum şi a
construcţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare (gherete, chioşcuri), fără ca aceasta să
fie în detrimentul terenurilor de uz public.
Terenurile de uz public sunt acele terenuri care servesc la necesitățile social-
culturale ale populației. Odată ce servesc populației, adică sunt de uz public – aceste
terenuri de asemenea sunt inalienabile, imprescriptibile, insesizabile, nu pot fi
dobândite prin uzucapiune.

9
 3.3 Regimul juridic al terenurilor pentru transporturile rutier, feroviar,
naval, aerian, prin conducte, pentru liniile de telecomunicaţii şi transport
electric, pentru exploatările miniere şi pentru alte industrii

Terenuri pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte,

pentru liniile de telecomunicaţii şi transport electric, pentru exploatările miniere şi
pentru alte industrii sînt terenurile atribuite întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor respective pentru realizarea funcţiilor lor.
Amplasarea construcţiilor şi amenajărilor pe aceste terenuri, precum şi
lucrările de amenajare, le efectuează beneficiarii funciari prin hotărîrea autorităţilor
administraţiei publice locale respective.
Ele fac parte din domeniul public al statului, astfel ele nu pot fi înstrăinate, ci
pot fi date numai în administrare, în concesiune, în arendă sau în locaţiune în
condiţiile legii.

3.4 Regimul juridic al terenurilor împădurite ale orașelor și satelor

Terenurile împădurite ale oraşelor şi satelor (comunelor) servesc ameliorării

mediului înconjurător, organizării odihnei, nevoilor de cultură, apărării teritoriului
localităţilor împotriva eroziunii cauzate de apă şi de vînt.
Referitor la terenurile împădurite ale orașelor și satelor – ele la fel sunt supuse
aceluiași regim precum și terenurile de uz public, de interes național, t erenurile
aferente clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea primăria, instituţiile publice de
interes local, cum ar fi: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile,
instituţiile de educaţie şi de învăţămînt, terenurile aferente obiectivelor de menire
social-culturală proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, terenurile
ocupate de pieţe, străzi, pasaje, terenurile folosite pentru căile de comunicaţie,
terenurile ocupate de parcuri, grădini publice, scuaruri, terenurile folosite pentru
cimitire şi pentru alte necesităţi ale gospodăriei comunale locale, terenurile destinate
transportului rutier, feroviar, naval, aerian, transportului prin conducte, liniilor de
telecomunicaţii, liniilor de transport de energie electrică, exploatărilor miniere şi
altor necesităţi industriale ale autorităţilor administraţiei publice locale, enumerate
expres în legea nr. 91 din 05.04.2007 privind terenurile proprietatea publică și
delimitarea lor. Aceste terenuri nu pot fi înstrăinate, ci pot fi date numai în
administrare, în concesiune, în arendă sau în locaţiune în condiţiile legii, nu pot fi
supuse executării silite, asupra lor nu se pot constitui garanţii reale, nu pot fi
dobîndite de terţi prin uzucapiune.

3.5 Regimul juridic al terenurilor cu destinaţie agricolă în oraş şi sat

Terenurile cu destinaţie agricolă în oraş şi sat (comună) sînt terenurile

arabile, plantaţiile multianuale, fîneţele, imaşurile, pepinierele şi altele asemenea.

10
 Terenurile agricole pot fi atribuite în folosinţa întreprinderilor, instituţiilor,
organizaţiilor agricole, precum şi cetăţenilor pentru agricultură, legumicultură,
păşuni şi fîneţe.
Din alte terenuri fac parte rîpele, ravenele, bolovănişurile şi alte terenuri
necultivabile.
Terenurile cu destinaţie agricolă şi alte terenuri ale oraşelor şi satelor sunt
supuse regimului juridic de drept comun, adică pot fi înstrăinate, pot fi supuse
executării silite și asupra lor po fi instituite garanții pentru executarea obligațiilor,
pot fi dobândite de terți prin uzucapiune, adică sunt alienabile, prescriptibile și
sesizabile.
Autorităţile administraţiei publice locale execută complexul necesar de lucrări
pentru amenajarea şi înverzirea teritoriilor oraşelor şi satelor (comunelor).
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii sînt datori, în conformitate cu
regulile aprobate de autorităţile administraţiei publice locale, să păstreze plantaţiile
verzi, să ţină teritoriile, atribuite lor, într-o ordine conform cerinţelor sanitare şi de
protecţie contra incendiilor.

11
Bibliografie
1. Codul Civil al Republicii Moldova, Nr. 1107 din 06.06.2002;
2. Codul funciar al Republicii Moldova, Nr. 828 din 25.12.1991;
3. Legea privind terenurile proprietatea publică și delimitarea lor, Nr. 91 din
05.04.2007;
4. Legea Republicii Moldova privind principiile urbanismului și amenajării
teritoriului nr.835 din 17.05.96;
5. Eugen Chelaru, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Editura
AllBeck, București 2000;
6. Baieș Sergiu, Roșca Nicolae, Drept Civil. Drepturile Reale principale,
Editura Chișinău 2005.

12