Obiectul de studiu al filosofiei: Filozofia este nucleul concepţiei despre lume.

Obiectul filozofiei este

generalul în sistemul “lume – om”. Filozofia este o ştiinţă complexă, care trebuie să dea răspuns la
multe probleme. De aceea în filozofie întră aşa discipline ca ontologia, gnoseologia,antropologia,
sociologia, etica, estetica ş.a. Filozofia este ştiinţa despre cele mai generale însuşiri şi relaţii a
realităţii obiective, legităţi a funcţionării şi dezvoltării ei. Filozofia este un sistem de concepţii asupra
lumii în întregime şi a raportului omului cu această lume. În obiectul filozofiei întră cele mai generale
legităţi a existenţei materiale şi existenţei omului. Filozofia este un sistem de răspunsuri desfăşurate
la problemele conceptuale. Filosofia si-a propus si îşi propune să se pronunţe asupra salvării
umanitatii, a culturii si a valorilor create de om, asupra salvarii omului in fata agresiunii istoriei, a
violentei sale distructive care le ameninta.
Filozofia este una din principalele forme a manifestării spiritului uman, conştiinţei umame. Ea este
teoriadespre lume şi om în unitatea lor dialectică. Denumirea filozofiei provine de la cuvintele din
limba greacă phileo – dragoste şi sophos – înşelepciune, ce înseamnă iubire
de înţelepciune.Concepţia despre lume este totalitatea de idei despre lume în întregime, despre om,
locul lui înaceastă lume, este totalitatea de cunoştinţe despre natură, societate şi om şi raportullui
faţă de aceastălume. Filozofia este nucleul concepţiei despre lume.

a.)Concepţia mitologică este cea mai veche, era caracteristică pentru oamenii din comuna primitivă
caunica formă a conştiinţei sociale. Concepţia mitologică includea în sine diferite cunoştinţe
primitive,credinţe şi mituri nesistematizate.

În concepţia mitologică nu există diferenţiere clară dintre om şi natură,gîndire şi realitate, ideal şi

material, obiectiv şi subiectiv, lipseşte cauzalitatea, era totul contopit, nedezmembrat.
b.)Concepţia religioasă apare pe baza celei mitologice, generalizează diferite mituri şi credinţe
primitive formulînd o teorie integrală despre toată realitatea. Ea reesă din dedublarea lumii în două
părţi: naturală şi supranaturală. Specific pentru această concepţie este că lumea supranaturală este
adevărata lume, că eaeste primordială şi determină lumea naturală şi socială. Lumea supranaturală,
ori divină, dirigează cudezvoltarea naturii, vieţii umane.

c.)Concepţia filozofico-ştiinţifică este generată de mai multe necesităţi umane şi tipuri de activitate.
ecaracteristic demonstrarea logică. Concepţia filozofico- stiinţifică este in acelaşi timp
metodologiatransformării naturii, societăţii şi lumii spirituale a omului. Concepţia filozofică are
obiectul său nu atît lumea ca atare, cît sensul existenţei omului în lume.

Problema fundamentală a filosofiei- raportul dintre gîndire şi existenţă, conştiinţă şi materie.Această

problemă este fundamentală fiindcă fără precizarea raportului dintre material şi spiritual nu poate
exista nici
un fel de filosofare, nici o filosofie adevărată. Toate celelalte probleme (ontologice,gnoseologice,
etice ş.a.) devin filosofice numai dacă le privim prin prisma problemei fundamentale careare două
laturi-ontologică şi gnoseologică. În dependenţă de aceia ce se ia ca factor primordial- materiasau
ideia -toate sistemele filosofice se împart în materialism şi idealism.

Materialismul este un curent filozofic care în explicarea lumii reesă din recunoaşterea
existenţei,materiei ca factor prin şi cauză a realităţii.
Idealismul afirmă primordialitatea spiritualului, raţiunii în raport cu materia, că spiritualul există pînă
lanatură, pînă la lucruri şi este cauza lor. Deosebim două varietăţi a idealismului – obiectiv şi
subiectiv. Idealismul obiectiv (Platon, Hegel) afirmă primordialitatea ratiunii universale, ideei care
există obiectiv(există real şi independent de voinţa omului). Idealismul subiectiv (Berkeley, Hume,
Mach) consideră primar conştiinţa, senzaţiile subiectului, că nu există nici o existenţă, nici materială,
nici spirituală în afarăşi independent de conştiinţa umană, independent de retrăirile subiectului.
Deasemenea este: monism- un început (fie el material ori spiritual),dualism -R.Deacartes
două începuturi –– materială şi spiritual,pluralism- mai multe începuturi (Empedocle,
Pitagora,Anaxagora).
A doua latură a problemei fundamentale se referă la cognoscibilitatea lumii, este problemaidentităţii
gîndirii şi existenţei. De la rezolvarea cărei apar aşa curente ca optimism gnoseologic (aceicare
afirmă cognoscibilitatea lumii), scepticism (care pun la îndoială posibilitatea cunoaşterii) şi
agnosticism(acei care neagă cognoscibilitatea lumii).

Obiectul filozofiei.
Filozofia este nucleul concepţiei despre lume, ea trebuie se deie într -o formă maximal generalizată
tabloul lumii, omului şi interacţiunii lor. Obiectul filozofiei este generalul însistemul ―lume – om‖.
La rîndul său acest sistem este compus din două subsisteme ―lume‖ şi ―om‖.
Fiecare din ele are nivelurile sale, iar interacţiunea laturilor –
patru aspecte: ontologic, gnoseologic, axiologic şi spiritual-practic.

2.
Problema metodei în filosofie. Dialectica şi metafizica. Funcţiile filosofiei. Filosofia, tehnica şi
tehnologiile. Scientismul şi antiscientismul

Fiecare ştiinţă are metodele sale. Însă filozofia este şi ca teorie şi ca metodă.Cunoştinţele filozofice
ca orice cunoştinţe îndeplinesc funcţia teoretică si funcţia metodologică. Metodatrebuie să
corespundă următoarelor cerinţe -să fie productivă, economică, demnă de încredere, lipsită
dearbitrar şi haos, orientată cu un scop bine determinat.
1) metode particular-ştiinţifice, care se folosesc într -o ştiinşă concretă
2) metode general-ştiinţifice, care se folosesc în mai multe ştiinţe (metoda informaţională,
cibernetică,sistemică, analogia);

3) metode universale, filosofice, care se folosesc în toate ştiinţele şi se bazează pe legităţile

universale arealităţii (dialectica şi metafizica).
Dialectica este teoria despre cele mai generale legităţi a dezvoltării existenţei şi cunoaşterii
şitotodată ea este metodă universală de asimilare a realităţii.

Heraclit sub dialectică înţelegea permanenta schimbare şi dezvoltare a lumii, sau dialectica
obiectivă.Socrate şi Platon vedeau în dialectică măiestria discuţiei, dialogului. Reprezentantul
dialecticii idealiste afost Hegel care a creat dialectica ca teorie şi metodă. Dialectica materialistă
-
K.Marx şi F.Engels.
Metafizica are două sensuri: 1. Metodă de gîndire contrară dialecticii care priveşte fenomenele şi
procesele naturii ca ceva separate.2. Acea parte a filosofiei în care se studiau problemele
speculative, ce depăşesc cadrul experienţei (despre Dumnezeu). Noţiunea de metafizică a fost
formulată de urmaşii lui Aristotel pentru a evidenţia operele filosofice a profesorului lor. În lucrările
stagiritului filosofia
ca principii universale a existenţei urma după fizică, teoria despre natură şi semnifica în sensul strict
alcuvîntului aceea ce urmează după fizică (meta ta physica). Capătă o dezvoltare în
operele lui F.Bacon,
I.Loche, R.Descartes, G.Leibnitz, B.Spinoza. neajunsurile: : neînţelegerea esenţei dezvoltării;absolutiz
area stabilităţii ori repetabilităţii, continuităţii ori discontinuităţii, schimbărilor cantitative ori
calitative, unilateralit
atea., ignorarea conexiunii universale; premărirea formei mecanice de mişcare,reducerea formelor
superioare de mişcare la inferioare

Funcţiile filozofiei. : ontologică, gnoseologică, metodologică, antropologică, sociologică,

etică,estetică, axiologică, praxiologică ş.a. Toate aceste funcţii pot fi reduse la prei momente:

Sinteza cunoştinţelor şi crearea tabloului lumii unic ce ar coincide nivelului de dezvoltare aştiinţei,
culturii şi experienţei istorice.

Fundamentarea, justificarea şi analiza concepţiei despre lume.

Formularea metodologiei generale a cunoaşterii şi activităţii omului în lumea înconjurătoare.

Filozofia este instrumentul principal de perfecţionare a omului şi vieţii sociale. Ea se ocupă cu

aşa probleme care se referă la lume în întregime, care ne dau posibilitatea de a înţelege ce prezintă
lumea
.