1. Introducere.

Literatura patristică -al doilea mileniu (caracteristici, reprezentanți, curente

teologice – școli patristice, genuri literare predominante, contribuție teologică)
2. Sf. Simeon Noul Teolog
3. Cuv. Nichita Stethatos
4. Nichifor din Singuratate
5. Cuv. Teolipt al Filadelfiei
6. Sf. Grigorie Sinaitul
7. Sf. Grigorie Palama
8. Sf. Nicolae Cabasilla
9. Sf. Paisie Velicikovski
10. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului

Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022)

Opera Sfântului Simeon se înscrie în tradiția ascetică și duhovnicească răsăriteană,

descriind urcușul duhovnicesc al omului, de la curățirea de patimi și dobândirea virtuților, la
contemplarea rațiunilor duhovnicești și apoi la vederea lui Dumnezeu în lumină și la unirea cu
El. Datorită faptului că el aduce o notă accentuată de trăire și simțire în teologia sa poate fi
considerat un înnoitor în tradiția duhovnicească.

Doctrina.

Învățătura Sf. Simeon se încadrează în tradiția părinților anteriori despre desăvârșire, care
cuprinde trei trepte:
1. curățirea de patimi, dobândirea virtuților și a nepătimirii, ca primă treaptă a urcușului
duhovnicesc;
2. contemplarea nepătimașă a rațiunilor dumnezeiești ale lucrurilor;
3. unirea cu Dumnezeu sau cu Hristos prin Duhul.

Sf. Simeon arată că sunt trei feluri de rugăciuni. Primele două sunt amăgitoare, numai al treilea
este născător de lumină.
Întâlnirea personală cu Hristos, Care Se descoperă în lumină

Vorbind despre lumina dumnezeiască, Sfinţii Părinţi au subînţeles-o totdeauna ca

manifestare a lui Dumnezeu Cel personal sau tripersonal.
Nu vederea luminii în sine constituie momentul central al vieţii mistice, ci întâlnirea
personală cu Hristos, Care Se descoperă în lumină, cunoaşterea mistică a lui Hristos şi unirea
cu El. Şi numai în clipa în care Hristos începe să vorbească cu noi, în inima noastră, prin
Sfântul Duh, dobândim cunoştinţa personală.
Lumina este şi o comunicare a dragostei în mod reciproc, căci harul dumnezeiesc se
revelează ca lumină şi se simte ca iubire revărsată în suflet. Această lumină nefiind nici
materială, nici spirituală, ci divină şi necreată, se comunică omului întreg, făcându-l viu în
comuniune cu Sfânta Treime.
 Cuv. Nichita Stethatos (Pieptosul) (1005-1092)

Învățătura : Pune în lumină legătura dintre:

A) urcușul duhovnicesc al omului și
B) transfigurarea cosmosului (Mânturirea cosmică).

Cel ce are talantul cuvântului este obligat la propăvăduire.

Caracterizare: Se resimte influența Sf. Simeon în opera și gândirea sa, mai ales în ceea ce
privește rolul Sfântului Duh în urcușul duhovnicesc al credinciosului.
Subliniază importanța propovăduirii. Temperament desosebit; iubitor de construcții logice, de
simetrie, de ordine în expunere, raționament.
Nichita redă fidel învățătura părinților; se resimt controversele și disputele din timpul său.
Vederea raiului – doctrina sistemeatică pozitivă despre cosmos a Sf. Grigorie de Nyssa, a Sf.
Maxim Mărturisitorul, a sf. Ioan Damaschinul, despre posibilitatea transfigurării cosmosului prin
eliberarea omului de patimi.

Nichifor Monahul (din Singurătate) 1215/1220 – 1290/1300

Metoda rugăciunii isihaste dezvoltată de Nichifor Monahul este a doua în ordinea vechimii.
Nicodim Aghioritul o numește în Filocalia greacă: Cuvânt despre trezvie și despre paza
inimii (logos peri nepseos kai philakes kardias).

Metoda lui Nichifor pare a duce repede pe cel ce-o îmbrățișează la nepătimire și la vederea
lui Dumnezeu: (metoda : 1.nepătimire și 2. la vederea lui Dumnezeu).
(Metoda)
1.Tu deci șezând și adunându-ți mintea, impinge-o și silește-o pe calea nărilor pe care intră
aerul în inimă, să coboare împreună cu aerul inspirit în inimă.
2. Și intrând acolo, nu-ți vor mai fi fără veselie și fără bucurie cele după aceea.
3. Și precum un bărbat oarecare fiind călătorit de la casa sa, când se întoarce nu mai știe ce
să facă de bucurie că s-a înverdnicit să se întâlnească cu copii și cu nevasta, așa și mintea
când se întâlnește cu sufletul se umple de o bucurie și veselie de negrăit.
4. Drept aceea, frate, obișniuiește-ți inima să nu iasă degrabă de acolo : a) Căci la început e
nepăsătoare, poate, din pricina închiderii înăuntru și a strâmtorării ; b) Dar după ce se
obișnuiește, nu-i mai plac rătăcirile pe afară.

Noutatea metodei lui Nichifor este tocmai această îmbinare de trimitere a minții la
inimă odată cu aerul. Nichifor vorbește de o continua trimitere a minții la inimă, odată cu
inspirarea continua și cu repetarea rugăciunii neîncetate.
 Cuviosul Teolipt al Filadelfiei (1250-1324/5)
Rugăciunea de trei feluri:
1) rugăciunea făcută numai cu buzele, neînsoțită de cugetare;
2) rugăciunea însoțită de cugetare, care rămâne la înțelesul logic al cuvintelor;
3) rugăciunea în care mintea însăși se scufundă în experiența prezenței lui Dumnezeu.
Aceasta e rugăciunea curată, eliberată de înțelesurile logice ale cuvintelor, întrucât cel ce
se roagă s-a întâlnit față în față cu Dumnezeu.

Teolipt este preocupat de raportul dintre minte, cugetare și cuvânt

Teolipt redă în Cuvântul său treptele pe care urcă sufletul care cântă lui Dumnezeu. Ele nu
sunt identice cu cele ale Sf Maxim – adică ale urcușului general al credinciosului : credința,
frica, înfrânarea, răbdarea, nădejdea, nepătimirea, dragostea, ci au un specific aparte – ele
sunt treptele celui ce a ajuns la bucuria cântării (vezi sf, Simeon Noul Teolog – nu poți cânta
(psalmodia) Domnului în pământ străin (în păcate/ în trup pătimaș)

Sf. Grigorie Sinaitul (1255-1346)

Legătura dintre Grigorie Sinaitul și Teolipt - căutau aceeași tugăciune și trezvie a minții
El nu cunoaște învățătura despre deosebirile între ființa și energiile necreate ale lui
Dumnezeu, învățătură care va fi dezvoltată de Grigorie Palama.
Metoda lui Grigorie Sinaitul: Îl pomenește pe Sf. Simeon Noul Teolog și folosește o parte din
metoda lui.

Cât privește rostirea rugăciunii lui Iisus: „unii –zice Sinaitul – recomandă să se spună cu
gura, alții, cu mintea. Eu recomand și una și alta (alternanța).

Regula respirației e doar un mijloc care ajută întoarcerea minții la ea însăși.

Grigorie Sinaitul este primul care recomandă ca rugăciunea lui Iisus trebuie împărțită în
două și fiecare jumătate trebuie spusă mai multă vreme. Spusă întreagă rugăciunea ar sili
atenția la prea multe cuvinte și mintea nu s-ar mai concentra.
 Sf. Grigorie Palama (1296-1359)

Numele său e legat de mișcarea de trezire spirituală ale cărei rădăcini se află în Sfântul
Munte, cunoscută sub numele de „isihasm”.
Foarte curând disputa a trecut de la aspectul metodologic la cel dogmatic și mistic.
Grigorie Palama afirma că este posbilă vederea luminii dumnezeiești, ea fiind numai o lucrare
dumnezeiească, emanată din Dumnezeu și nu identică ființei sale nevăzute.

În anul 1337 va întocmi trei tratate:

1. Despre științe, sau despre cunoaștere sau despre dobândirea înțelepciunii;
2. Despre rugăciune, sau despre desăvârșirea omenească;
3. Despre lumină.
Acestora le-a urmat imediat un alt răspuns în trei tratate scrise în anul 1338:
1. Primul tratat dintre cele dintâi pentru cei de viețuiesc cu sfințenie în isihie. Întrucât
și până la ce grad e folositoare îndeletnicirea cu științele;
2. Al doilea tratat dintre cele dintâi pentru cei ce viețuiesc cu sfințenie în isihie. Pentru
cei ce voiesc să se concentreze asupra lor în isihie nu e fără folos să încerce a-și
ține mintea înlăuntrul trupului;
3. Al trerilea tratat din rândul dintâi pentru cei ce viețuiesc cu sfințenie în isihie. Despre
lumină și luminarea dumnezeiască, despre sfânta fericire și despre desăvârșirea
cea întru Hristos.
Acestora le-a urmat în 1339 alte trei lucrări prin care era apărată practica isihastă.

În anul 1341 conducătorii mănăstirilor din Sfântul Munte vor întocmi Tomosul Aghioritic
aprobat de mitropolitul Iacob de Ierisos, care va fi apoi trimis patriarhului la Constantinopol.

Sf. G. Palama precizează: „dar nu simplu prin această metodă naturală, adică prin
inspirarea aerului, sau prin șederea într-un loc liniștit și întunecos, reușește mintea să ajungă
la rugăciunea curată a unui singur gând în inimă și la chemarea neîmpărtășită a Domnului
Iisus Hristos, ci prin ajutorul harului dumnezeiesc.

Sfântul Nicolae Cabasila (1322/3 -1397/8)

Controversa isihastă aducând cu sine multă neliniște. Cabasila a avut o atitudine pro-
isihastă, fiind împreună cu unchiul său Nil fidel partidei ortodoxe.

„Săvârșirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor în dumnezeiscul Trup și Sânge,
iar ca scop sfințirea credincioșilor, care prin aceasta dobândesc iertarea păcatelor și
moștenirea împărăției cerurilor”.
Cabasila nu poate fi considerat susținătorul spiritualității isihaste, bazate pe rugăciunea
neîncetată sau rugăciunea inimii, dar nici nu combate în lucrările sale contemplația religioasă
și nici metoda isihastă.
Abia acum înțelegem de ce Cabasila concepe și descrie Sf. Liturghie tocmai ca mediu și
mijloc de dezvoltare a vieții religioase spirituale, pusă la dispoziția credincioșilor ca pregătire
pentru marele act al unirii cu Hristos euharistic.
Pentru Cabasila, viața duhovnicească este totuna cu viața noastră întru Hristos, care începe
să se dezvolte aici și acum, „cât timp trăim pe pământ, însă desăvârșirea ei se atinge abia
când vom fi ajuns în ziua aceea”.
Scopul suprem al vieții spirituale după Cabasila nu este unirea cu Divinitatea supra-
ipostatică, nediferențiată în Treimea persoanelor, manifestată sub forma luminii taborice,
unire la care râvneau misticii isihaști, ci unirea cu Dumnezeu Hristos Mântuitorul, cel care
prin întrupare a sfințit firea umană, înălțându-o până la posibilitatea unirii ei cu Dumnezeu.
Deci viața la care râvnesc misticii, în concepția lui Cabasila, este Viața în Hristos.
 Sfântul Paisie Velicikovski (1722-1794)

Sf. Paisie a realizat, cu ajutorul ucenicilor săi, o lucrare impresionantă de receptare și

traducere a textului patristic.
Modul săvârșirii rugăciunii minții

Rugăciunea minții este o lucrare duhovnicească, dar pentru că ea se deprinde în timp,

cu efort deosebit și cu jertfă, ea poate fi considerată și un meșteșug.
Sfântul Paisie insistă pe rolul ascultării ucenicului de părintele duhovnicesc

Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Viața (1692- 25 aprilie 1767)

Sf. Vasile de la Poiana Mărului. Gândirea teologică.

Rugăciunea minții este superioară rugăciunii obișnuite care se săvârșește în general

de către credincioși și chiar și rugăciunii care se săvârșește în cadrul programului liturgic.
Rugăciunea inimii ar trebui lucrată de fiecare monah, întrucât aceasta este misiunea pe care
și-a asumat-o la tunderea sa în monahism.
A rămâne toată viața la nivelul unei rugăciuni rânduite de practica liturgică a Bisericii
nu poate ridica sufletul către frumusețile viețuirii duhovnicești profunde.
Cadrul liturgic este special creat pentru a ușura rugăciunea și urcarea treaptă cu treaptă a
nivelurilor rugăciunii.

O altă ispită care apare în viața duhovnicească este aceea în care cel ce se nevoiește
consideră că poate birui ispitele prin sine însuși

Rugăciunea minții trebuie lucrată de oricine vrea cu adevărat să se mântuiască. Nu trebuie

ca nevoitorul să aștepte să ajungă la vreo treaptă mai înaltă în viața duhovnicească pentru a
pune în lucrare această rugăciune.

Lipsa unui povățuitor care să cunoască meșteșugul rugăciunii inimii nu poate fi

invocată în scopul de a refuza practicarea acestei rugăciuni.

Cel mai important aspect pentru un începător în practica rugăciunii minții este trezvia.
Fără o strădanie îndreptată asupra liniștirii minții de orice fel de gânduri, urcușul în practica
rugăciunii neîncetate este foarte anevoios :„Așadar, dat fiind faptul că simțurile exterioare nu
pot să fixeze mintea de la gânduri, de aceea e neapărat necesar ca la ceasul rugăciunii mintea
să fugă din simțuri înăuntru, spre inimă și să stea acolo surdă și mută de la toate gândurile.
Căci dacă cineva care se depărtează chiar și numai în mod exterior de vedere, auzire și
vorbire, acela dobândește o anumită liniște de patimi și gânduri rele, cu atât mai mult se va
îndulci de odihna de gândurile rele și va gusta bucuria duhovnicească care vine din rugăciunea
minții și atenția la inimă atunci însă când își depărtează mintea de cele cinci simțuri exterioare
zăvorând-o în camera ei [cf. Mt. 6, 6] interioară naturală goală”.