REVRAJIREA LUMII – VIRGILIU GHEORGHE

Descriere

"Omul nou" nu mai urmăreşte idealuri înalte; lui nu-i mai pasă de adevăr, ci doar
de porţia de plăcere şi de iluzia e putere pe care i-o furnizează televiziunea sau
industria divertismentului.

Acest "om nou" despre care vorbeşte autorul este peste tot în jurul nostru. În
portretul cel mai inofensiv, el sau ea are o carieră şi luptă pentru promovare,
acumulează bunuri în numele familiei sau al copilului şi doreşte să se relaxeze...
Aparent, nimic în neregulă...

Doar că "omul nou" a fost şi este simplificat la maximum. Funcţionează cotidian

numai pe cele trei coordonate de mai sus şi orice abatere de la mica normă îl
scoate din rândurile celorlalţi "oameni noi".

Complexitatea unui sentiment îl sperie prea tare, deci îl resping toţi numindu-l
slăbiciune. Responsabilitatea unui adevăr îl îngrozeşte şi, ca urmare, adevărul
este înlocuit cu orice explicaţie convenabilă, pusă la dispoziţie cu generozitate
de formatorii de opinie îndoielnici de care este înconjurat. Încet, încet omul
ajunge propria sa schiţă.

Viaţa de familie şi televizorul

Slăbirea capacităţilor mentale, a puterii de judecată şi a motivaţiei,

deficienţele de atenţie şi concentrare sunt tot mai des întâlnite la copiii şi
tinerii de astăzi. Cercetătorii atrag atenţia asupra pericolului pe care îl
reprezintă tehnologia audio-video şi cultura divertismentului pentru sănătatea
mintală şi pentru viaţa fiecăruia dintre noi, de aceea este foarte important să
cunoaştem ce efecte au aceste mijloace asupra noastră. Biofizicianul Virgiliu
Gheorghe ne oferă în acest sens un rezultat al cercetărilor sale, cuprins în mai
multe cărţi: „Efectele televiziunii asupra minţii umane“, „Revrăjirea lumii
sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor”, „Ştiinţa şi războiul
sfârşitului lumii. Faţa nevăzută a tele-viziunii”. În numărul acesta vă oferim
un fragment despre efectele privitului la televizor în viaţa de familie:

Influenţa negativă a televiziunii în viaţa familiei contemporane se exercită sub

mai multe forme. Forţa distrugătoare a televiziunii se manifestă atât direct, prin
promovarea avortului, a libertinajului sexual, prin limitarea înţelegerii relaţiei de
dragoste la satisfacerea mecanică a plăcerii sexuale, cât şi indirect, prin
promovarea unei vieţi lipsite de griji, comode, cu mult confort şi multă
distracţie, pentru care familia sau copiii ar putea constitui un serios impediment.
În general, întreaga atmosferă a lumii micului ecran este potrivnica unei vieţi
normale de familie. Să urmărim însă ceva mai sistematizat care ar fi principalele
probleme pe care televiziunea le creează familiei din zilele noastre.

1. Timpul petrecut de membrii familiei în jurul televizorului este un

timp mort pentru existenţa acesteia. În loc să se sprijine reciproc, să se
completeze unul pe celălalt în treburile casei, membrii familiei se uită la
televizor. Nu numai că activităţile casnice intră în criză - femeia nu pregăteşte la
timp mâncarea, bărbatul nu repară ceva sau nu face cumpărăturile -, dar membrii
familiei nu mai au nici răgazul de a comunica spre a-şi împărtăşi problemele,
grijile sau împlinirile, de a se sfătui unul cu celălalt, de a găsi sprijin şi
mângâiere.
Masa în familie, eveniment central în existenţa cotidiană a acesteia, un moment
al împăcării, al comuniunii, al comunicării şi al mulţumirii, a fost înlocuită cu
luatul mesei în faţă televizorului. Chiar şi atunci când întreaga familie este
prezentă, uitându-se la aceeaşi emisiune, fiecare se află departe de celălalt, cu
mintea plecată în lumea de pe micul ecran. Nu mai este deplină nici bucuria
femeii că mâncarea pentru care s-a ostenit cu dragoste a plăcut soţului şi
copiilor, nici a bărbatului că se află în mijlocul familiei sale, avându-i pe toţi
împrejur, nici a copiilor că se află alături de părinţi. Masa în faţa televizorului
este cel puţin un motiv de indiferenţă sau de lipsă de respect pentru celălalt, dacă
nu chiar o pricină de irascibilitate, de dezbinare şi ceartă pe marginea
emisiunilor urmărite.

2. Starea de fericire este o realitate subiectivă. Oamenii pot să aibă bani,

bucurii, succes, să fie chiar iubiţi, şi totuşi să se considere nefericiţi. Totodată,
există oameni săraci, cu probleme, cu griji şi chiar lipsiţi de o afecţiune
deosebită care se consideră fericiţi sau, oricum, mai fericiţi decât primii.
Omului nu-i este de ajuns că trăieşte bine, că se simte mulţumit de situaţia în
care se află, sau de oamenii din jurul său, pentru a se considera fericit. El are
nevoie de confirmarea că într-adevăr situaţia pe care o trăieşte este una fericită,
demnă de râvnit. De aceea el compară permanent ceea ce i se întâmplă cu
modelul pe care-l are în minte sau cu ceea ce vede în jur. În acest context,
televiziunea joacă un rol nefast în viaţa oamenilor. Ea devine termenul de
comparaţie pentru cei mai mulţi telespectatori, deoarece pe micul ecran se
configurează modelul de om fericit. Aici începe drama omului contemporan.
Orice ar face, el nu poate realiza în chip desăvârşit prototipul lumii TV. Şi, chiar
dacă se presupune că reuşeşte acest lucru, constată cu amărăciune că încă nu a
ajuns la fericire. Aceasta nu înseamnă însă că va conştientiza faptul că modelul
prezentat la televizor sau cel furnizat de nihilismul culturii de consum nu este
viabil.
Care este oare rezultatul acestei permanente raportări a telespectatorului la
modelul propus de televiziune, care sunt consecinţele acestui fapt pentru viaţă
familiei contemporane? Viaţa de familie apare arareori pe micul ecran, cu
toate că, în realitate, în jurul acesteia se configurează în chip firesc existenţa
majorităţii oamenilor. Familia şi întâmplări legate de viaţă acesteia, prin însăşi
natură lor, sunt socotite subiecte foarte puţin potrivite pentru a fi mediatizate. În
emisiunile de divertisment, sportive, de ştiri, în talk-show-uri sau în programele
politice, familia nu-şi găseşte locul său, chiar dacă este amintită, apare într-o
ipostază senzaţională, electorală sau, oricum, maladivă.
Prezenţa familiei devine sesizabilă, mai cu seamă, în filme, în special în seriale
sau telenovele. Din păcate, nici aici telespectatorilor nu li se oferă posibilitatea
de a cunoaşte o viaţă normală de familie. Familia obişnuită, simplă, nu are nimic
spectaculos, pentru a putea atrage atenţia telespectatorilor. Astfel, chiar şi atunci
când familia apare într-un anumit context pe micul ecran, această nu va avea
decât puţine elemente care să o identifice cu o familie normală.

3. În familia de pe micul ecran, oamenii au mai mult timp liber şi mai mulţi
bani, şi se distrează aproape tot timpul. Trăiesc întâmplări senzaţionale,
fascinante poveşti de dragoste, emoţii puternice. Trăiesc mult mai intens, nu au
timp să se plictisească şi să se uite la televizor, căci trebuie să acţioneze.
Telespectatorii care au această lume drept model când revin la atmosfera
propriei case vor constata izbitoarea diferenţă care există între cele două lumi.
Propria viaţă de familie pare cenuşie, apăsătoare, plictisitoare, cu probleme,
griji, lipsuri şi chiar cu neînţelegerile inerente unei vieţi normale, în comparaţie
cu întâmplările extraordinare, cu viaţă deosebită pe care telespectatorii îşi
închipuie, prin prismă televiziunii, că o duc alţii.
Apare astfel un cerc vicios: problemele se acutizează tot mai mult, proporţional
cu timpul dedicat vizionării, căci viaţa de familie devine tot mai săracă, iar
oamenii se vor simţi din ce în ce mai mult îndreptăţiţi să caute cu jind la ideala
lume ficţională. Comparaţia vieţii personale de familie cu cea strălucitoare, trăită
pe micul ecran, devine astfel o sursă permanenţă de nemulţumire şi frustrare,
cadru prielnic pentru apariţia tensiunii şi neînţelegerilor familiale.

4. Membrii familiilor de pe micul ecran sunt independenţi unul faţă de

celălalt. Activitatea filmului este centrată aproape întotdeauna pe ceea ce îi
individualizează pe aceştia - interesele, cariera, aventurile fiecăruia. De aici
telespectatorul, femeie sau bărbat, învaţă sau îşi însuşeşte acea mentalitate în
care obiectivele şi interesele individuale sunt separate de cele ale familiei.
Această atitudine prin care telespectatorul începe să acorde mai multă
importanţă nevoilor, intereselor şi satisfacţiilor individuale, decât celor comune,
ale familiei, este una dintre principale cauze ale divorţului în lumea modernă.
Fiecare cu cariera lui, cu banii lui, cu preferinţele, cu programul, cu prietenii lui,
cu propriul ego, încât până la urmă soţii se trezesc că au mai multe lucruri care îi
separă decât îi apropie.

5. O altă frustrare pe care o naşte televiziunea este produsă de comparaţia,

uneori chiar inconştientă, pe care telespectatorii o fac între propriii soţi şi
eroii micului ecran. Bărbaţi sau femei, drăguţi, şarmanţi, fermecători, aproape
întotdeauna foarte sexi, bogaţi şi puternici, gata să satisfacă plăcerile
partenerului, îi pun în stare de inferioritate pe bieţii soţi sau pe soţiile care, în
chip firesc, nu pot concura cu un personaj ficţional, interpretat de un actor tânăr,
bine machiat şi retuşat cu ajutorul tehnologiei video, care trăieşte şi se pregăteşte
numai pentru a întruchipa idealul, a forma o imagine cât mai perfectă. Acest
erou ficţional care pătrunde şi ia proporţii în imaginaţia telespectatorului este cel
mai mare duşman al vieţii de familie. Cu el se săvârşeşte prima oară adulterul şi,
adesea, tot el este cel care împinge în viaţă cotidiană persoana respectivă către
adulter.

6. Dorinţele inoculate de televiziune, în special prin publicitate, se transformă

în mintea telespectatorilor în zid despărţitor între bărbat şi femeie sau în pricină
de tensiune şi scandal. Dorinţa de lucruri, bani şi plăceri cultivă în special
instinctul posesiunii, egoismul şi individualismul, şi prin această slăbeşte relaţia
cu celălalt. Omul îşi transferă treptat orizontul de împlinire de la comuniune,
iubire faţă de cel de lângă el, de la bucuria de a fi împreună cu soţul sau cu
copilul, la universul obiectelor şi al plăcerilor egoiste, o realitate care - în
versiunea TV - este vrednică de dorit. Maşinile, hainele scumpe, distracţia,
confortul, luxul de la televizor nu sunt la îndemână oricui. De aici încep să apăra
nemulţumirile şi reproşurile.
7. Televiziunea joacă un rol principal în normalizarea relaţiilor sexuale în
afara căsătoriei, a adulterului, a perversiunilor sexuale şi a divorţului. În
telenovele, spre exemplu, relaţiile sexuale sunt de 24 de ori mai frecvente în
afara căsătoriei decât cele între soţi sau 94% dintre întâmplările erotice se
desfăşoară între persoanele necăsătorite. De asemenea, adulterul şi divorţurile
abundă, depăşind cu mult rata celor din realitate. „De ce să te mai străduieşti să-
ţi păstrezi fidelitatea faţă de soţ sau soţie când plăcerea o poţi obţine şi în altă
parte sau când toată lumea procedează la fel?" sugerează televiziunea prin falsa
realitate pe care o promovează.

8. În condiţiile în care soţul sau soţia îşi vor hrăni simţurile şi imaginaţia prin
vizionarea materialelor erotice sau pornografice, criza familială se va acutiza
extrem de rapid. Vizionarea acestora generează, după numai câteva săptămâni,
mutaţii vizibile în mentalitatea indivizilor. Nemulţumirile sau frustrările privind
persoana celuilalt şi chiar propria persoană, slăbirea fidelităţii, a dorinţei de a
avea copii sau de a întemeia şi a susţine o familie sunt consecinţele directe ale
vizionării materialelor erotice şi pornografice. Plăcerea devine personajul
principal în viaţa oamenilor dependenţi de astfel de mesaje. Dacă pentru o
asemenea persoană plăcerea va putea fi găsită şi în afara căsniciei, o plăcere
lipsită de responsabilităţi, facilă şi seducătoare, atunci această alegere devine
foarte probabilă.

Vocea care ne convinge că „merităm mai mult”

Televizorul este un străin care pătrunde în casele noastre şi care, insinuându-se
în viaţa fiecărui membru al familiei, reuşeşte să-i îndepărteze pe unul de celălalt.
Televiziunea este mai mult decât o persoană: este o lume cu care ne
împrietenim, împreună cu care petrecem adesea mai mult timp, în care investim
mai multă afectivitate decât în cei apropiaţi. Lumea TV ne revendică numai
pentru ea şi permanent ne şopteşte, ne sugerează cu subînţeles că există o altă
viaţă care merită să fie trăită decât cea a monotoniei familiale, iar noi merităm
această fericire.
Procesul de transformare a omului aşezat zilnic câteva ceasuri în faţă
televizorului este unul de natură cvasistatica. Adică suficient de încet pentru ca
în fiecare zi oamenii să apară ca şi neschimbaţi, identici cu ei înşişi. Efectele
mici, cumulate pe parcursul timpului, fac ca după câţiva ani să se ajungă ca
oamenii să nu se mai poată înţelege, să nu se mai recunoască unul pe celălalt. Ei
nu mai sunt ei înşişi cei din trecut, ci un produs al formării sau al alienării
mediatice. Astfel, încet-încet, această voce, care prin toate imaginile ce ne
pătrund în minte devine din ce în ce mai convingătoare, ne va face să ne simţim
tot mai îndreptăţiţi să ne revendicam o viaţă mai comodă, cu mai multe plăceri şi
mai puţin efort.

Divorţ sau violenţă

Celălalt, soţul sau soţia, în măsura în care nu ne poate oferi această viaţă sau
care constituie o piedică în dobândirea „libertăţii" sau a plăcerilor va fi receptat,
chiar dacă numai la nivelul inconştientului, ca un potenţial duşman. Dacă
despărţirea nu este posibilă din cauza copiilor, a mediului social sau din alte
cauze, atunci individul se va simţi îndreptăţit în sufletul său să se poarte urât şi
violent cu cel de lângă el (soţul sau soţia), să se răzbune pe el pentru eşecul,
starea de nefericire indusă, de altfel, prin mass-media. Chiar dacă nu vor divorţa,
viaţa familiei ajunge adesea să fie un adevărat coşmar. Fantasmele plăcerilor
neîmplinite sădite de televiziune în minţile telespectatorilor fideli devin astfel
cei mai mari duşmani ai vieţii de familie şi, în ultima instanţă, ai oamenilor pe
care îi stăpânesc şi îi neliniştesc permanent.
Având în vedere toate acestea, reproşurile, cearta, violenţele verbale şi fizice vor
deveni tot mai frecvente şi mai grave în viaţa familiei configurate în jurul
televizorului şi a valorilor acestuia, mai cu seamă pe fondul irascibilităţii şi
nervozităţii generate de viaţa stresantă a omului contemporan. Acest
comportament se încadrează, de altfel, în atmosfera generală a dramei TV. Prin
acest comportament, telespectatorii au şansa să-şi transforme propria viaţă într-o
scenă, să se simtă pentru câteva clipe eroii propriei telenovele. În astfel de
condiţii, despărţirea poate deveni iminentă, în special în contextul unei
mentalităţi induse tot de televizor, al unor stereotipii de genul: "Dacă relaţia nu
merge, ne despărţim civilizat şi ne refacem fiecare viaţa".

Drumul cel mai sigur către o mentalitate egocentristă

Există o mulţime de aspecte privind forţa disolutivă pe care televiziunea, ca
experienţă prin excelentă nihilistă, o are asupra familiei. Aceasta preia copilul
sau omul matur de la nivelul mentalităţii pe care o are, pentru ca printr-o
succesiune de paşi, printr-o serie de metode, argumente şi justificări -
construcţia şi manipularea situaţiilor de viaţă, a contextelor, a replicilor şi
atitudinilor personajelor de pe micul ecran - să-l conducă pe telespectator către o
mentalitate egocentristă, străină sau chiar polemică vieţii de familie.
Familia fiind principalul duşman al societăţii de consum, este normal ca aceasta,
prin instrumentul ei principal - televiziunea - să lupte împotriva familiei. Cine îşi
asumă riscurile de a deţine un televizor în propria casă trebuie să conştientizeze
toate cele prezentate anterior, căci depinde în primul rând de noi soarta acestui
război.
Virgiliu Gheorghe
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 25 - februarie 2009