In Gradina Ghetsimani

De Vasile Voiculescu

Reprezentant al traditionalismului romanesc prin dimensiunea religioasa a liricii sale, Vasile

Voiculescu publica volumul “Parga” in 1921, volum care include si poezia “In Gradina Ghetsimani”.
Poezia reprezinta o transpunere lirica a unui moment biblic infatisat in Evanghelii, mai ales in Evanghelia
lui Luca si care reprezinta rugaciunea solidara a lui Isus catre divinitate, rostita in “Gradina Ghetsimani”
pe Muntele Maslinilor. In Biblie momentul este cuprins intre Cina cea de Taina si arestarea lui Isus. Isus
stie ca va fi tradat, arestat si crucificat si ca are misiunea divina de a-si asuma pacatele dar este cuprins
de teama si de indoiala deoarece sacrificiul pe care trebuie sa-l faca presupune multa suferinta. Poemul
voiculescian evoca lupta Mantuitorului cu propria soarta si frica lui fireasca de a bea “paharul”
suferintelor omenesti. Astfel Voiculescu prin atentia acordata laturii umane al lui Isus trateaza tema
dualitatii uman-divin si conflictul interior al lui Isus, tema religioasa dublata de o dimensiune morala care
inglobeaza mesajul suferintei purificatoare aspect care inscriu poezia in sfera traditionalismului.Tema
poeziei este de facture biblica, poetul redand suferinta lui Isus inainte de rastignire, conflictul dintre
natura umana si natura divina astfel intregul poem devine o alegorie avand la baza opozitia sacru-profan

Titlul nu fixeaza doar cadrul natural, fizic, ci desemneaza un topos cu valoare simbolica: locul
purificarii lui Isus de patimi, prin virtuti. Gradina evidentiaza un topos propice meditatiei, retragerii in
sine, rugaciunii. Ghetsemani in limba ebraica semnifica “locul in care se strives maslinele” ca sugestie a
zdrobirii fizice si sufletesti a lui Isus.

Alaturi de aceste elemente traditionaliste de continut se afla si structura textului: patru catrene
si respectarea canoanelor prozodice clasice. Primele trei catrene redau la modul simbolic natura duala a
lui Isus :fiinta trupeasca-fiinta spiritual, iar ultima reda imaginea naturii terifiante, amplificand tragismul
viziunii poetice si drama omului destinat sacrificiului. Primul vers sintetizeaza ideea poetica a primei
secvente prin evocarea unui moment de maxima tensiune sufleteasca “Isus lupta cu soarta si nu primea
paharul”. Lupta cu sine si refuzul initial de asi duce la bun sfarsit misiunea evidentiaza frica si indoiala
care pun stapanire pe sufletul Mantuitorului. Verbele la imperfect “nu primea”, “ se-mpotrivea”
contribuie la evocarea momentului de cumpana si refuzul asumarii unui destin implacabil. Contrastul
chromatic alb-rosu, realizat prin metafore pune in evidenta zbuciumul sufletesc si devine symbol al
dualitatii personajului : trupescul, fiinta fizica “sudori de sange” si “chip alb ca varul”- chipul hieratic,
spiritualul.Acesta este “cazut pe branci in iarba” iar vocea sa capata accente dramatice, rugaciunea
avand rezonanta unei “strigari”. Epitetul in inversiune din structura “amarnica-I strigare” reda
intensitatea trairilor lui Isus a carui rugaciune ia proportii cosmice, in ceruri, idee poetica realizata pe
baza metaforei din acelasi vers.

Cea de-a doua strofa se deschide cu imaginea unei divinitati neclintite sugerate de metafora “o
mana neindurerata” care ii intinde lui Isus cupa pacatelor omenirii amintindu-I de misiunea
sa.Pendularea lui Isus intre refuz si accept este reliefata in ultimele doua versuri ale strofei, astfel daca
metafora “o sete uriasa sta sufletul sa-I rupa” transmite dorinta lui Isus de impacare cu sine, refuzul este
evidentiat de forma negative a verbului “nu voia” si de epitetul din structura “infama bautura”

Cea de-a treia strofa creeaza prin antiteze imaginea purificarii prin suferinta. Sacrificiul de sine
este necesar, destinul lui Isus presupune moartea Sa in dimensiunea umana si reinvierea in dimensiunea
absoluta.Antiteza dintre “venin” si “dulceata” sugereaza faptul ca suferinta este calea spre mantuire.
Versul “batandu-se cu moartea, uitase de viata” evidentiaza asumarea destinului: teologii vad in acest
fapt manifestarea suprema a kenozei, supunerea vointei omenesti la cea divina. Isus este coplesit de
slabiciunile omenesti, de limitele pe care le presupune conditia umana, ezitand in asi asuma destinul.

Ultima strofa ilustreaza proiectia suferintei interioare asupras cadrului exterior. Suferinta lui Isus
este preluata de intregul univers printr-o imagine zbuciumata. Maslinii care “se framantau” intr-o
neliniste fara tihna, par ca doresc “sa fuga din loc, sa nu-L mai vada”. Compasiunea maslinilor
personificati fata de soarta lui Isus e sugerata si prin intermediul punctelor de suspensie. Linistea gradinii
este tulburata, devenind “vraiste” iar pe cer isi fac aparitia ulii care vaneaza prada, asa cum adversarii
credintei il pandeau pe Isus ca niste pasari rapitoare. Metafora “treceau batai de aripi” anticipeaza
sfarsitul tragic al celui care are taria umana de a se sacrifica.

Consider ca implicatiile morale si religioase continute de text reflecta viziunea traditionalista a poetului
care abordeaza o tema esentiala a crestinismului. Limbajul artistic si motivele completeaza aceasta
viziune, inscriindu-l pe Vasile Voiculescu in categoria poetilor religiosi