Sunteți pe pagina 1din 189

Fundamentele algebrice ale informaticii

Adelina-Loredana Manea

October 15, 2017

Marius Păun

ii

Cuprins

1 Mulţimi. Relaţii. Funcţii

 

3

1.1 Mulţimi

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

3

1.2 Relaţii

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

8

1.3 Funcţii .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

15

1.4 Exerciţii

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

21

2 Structuri algebrice. Monoid. Grup

 

23

2.1 Legi de compoziţie

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

23

2.2 Monoid

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

24

2.3 Monoidul liber generat de o mulţime

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

27

2.4 Grupuri. Morfisme de grupuri

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

30

2.5 Exemple remarcabile de grupuri

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

39

2.5.1

Grupuri de permutări

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

39

2.5.2

Grupuri diedrale

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

45

2.5.3

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

46

Grupul cuaternionilor .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

2.6 Exerciţii

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

3 Subgrupuri. Teorema lui Lagrange. Teoreme de izomorfism

.

46

49

3.1 Subgrup

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

49

3.2 Subgrup generat de o mulţime

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

56

3.3 Comportarea subgrupurilor la morfisme

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

57

3.4 Grupul factor

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

61

3.5 Teoreme de izomorfism pentru grupuri

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

66

3.6 Exerciţii

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

69

4 Grupuri ciclice. Ordinul unui element

 

71

4.1 Ordinul unui element

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

71

4.2 Grupuri ciclice

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

75

4.3 Subgrupurile unui grup ciclic

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

82

4.4 Grupul (U (Z n ), ·)

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

85

4.5 Logaritmul discret

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

88

4.6 Exerciţii

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

90

iii

iv

CUPRINS

5 Inele şi corpuri

93

5.1 Inel. Corp

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

93

5.2 Subinel, subcorp, ideal

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

99

5.3 Operaţii cu ideale .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

101

5.4 Morfisme de inele şi corpuri

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

105

5.5 Inelul factor .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

109

5.6 Teoreme de izomorfism pentru inele .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

111

5.7 Caracteristica unui inel .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

114

5.8 Exemple remarcabile de inele şi corpuri .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

118

5.8.1 Inel booleean

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

118

5.8.2 Corpul numerelor complexe

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

120

5.8.3 Corpul cuaternionilor

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

120

5.8.4 Corpul de fracţii al unui inel integru

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

121

5.8.5 Inele de matrice .

.

5.9 Exerciţii

.

.

.

.

.

.

.

6 Inele de polinoame

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

122

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

130

135

6.1 Construcţia inelelor de polinoame

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

135

6.2 Elemente inversabile în inele de polinoame

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

140

6.3 Rădăcini ale polinoamelor

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

143

6.3.1

Rădăcini multiple

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

147

6.4 Polinoame cu coeficienţi într-un corp comutativ

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

150

6.4.1 Derivata formală a unui polinom.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

150

6.4.2 Teorema împărţirii cu rest în K[X]

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

155

6.4.3 Polinoame ireductibile

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

157

6.4.4 Corpul de descompunere a unui polinom

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

159

6.5 Criterii de ireductibilitate pentru polinoame

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

161

6.6 Exerciţii

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

164

7 Polinoame în mai multe nedeterminate

 

169

7.1 Polinoame în mai multe nedeterminate

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

169

7.2 Polinoame simetrice

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

172

7.3 Teorema fundamentală a polinoamelor simetrice

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

175

7.4 Exerciţii

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

180

8 Spaţii vectoriale.

Subspaţii.

8.1 Spaţii vectoriale

8.2 Subspaţii vectoriale

8.3 Bază şi dimensiune

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Bază şi dimensiune. . . .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

183

183

185

191

8.4 Produs scalar, ortogonalitate, normă, metrică.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

197

8.4.1

Ortogonalitate

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

199

8.5 Transformări liniare. Matricea unei transformări liniare

 

202

8.5.1

Morfisme liniare

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

202

CUPRINS

v

8.6 Vectori şi valori proprii. Algoritm de diagonalizare a unei matrice.

 

Forme pătratice.

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

206

8.6.1

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

206

9

Vectori şi valori proprii .

.

8.7 Exerciţii

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Introducere în teoria codurilor.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

209

213

9.1 Codificare şi decodificare

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

213

 

9.1.1

Construcţia codurilor instantanee .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

215

9.2 Coduri liniare

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

216

9.3 Matrice de control. Sindromul unui

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

219

9.4 Coduri Hamming

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

220

9.5 Distanţă Hamming. Tabela standard. Corectarea erorilor. Decodare222

vi

CUPRINS

Prefaţă

1

Capitolul 1 Mulţimi. Relaţii. Funcţii

1.1

Mulţimi

Teoria mulţimilor, aşa cum o utilizăm noi astăzi, a fost iniţiată de matemati- cianul Georg Cantor în ultimul sfert al secolului al XIX-lea. Conform lui Cantor, prin mulţime înţelegem orice colecţie de obiecte distincte şi bine definite ale in- tuiţiei şi ale gândirii noastre, considerată ca un întreg. Mai exact, prin mulţime înţelegem o colecţie de obiecte conectate între ele într-un fel neprecizat. Abordarea lui Cantor a condus însă la paradoxuri. Este celebru paradoxul lui Rusell care spune că dacă putem vorbi despre orice fel de mulţimi, atunci putem să considerăm mulţimea tuturor mulţimilor care nu se conţin ca elemente:

A = {X|

X / X}.

De exemplu, într-o bibliotecă sunt cataloage (indexuri) care conţin evidenţa vol- umelor din biblioteca respectivă. La rândul lor, aceste cataloage se găsesc în bibliotecă, deci este posibil ca ele să apară în conţinutul unora dintre cataloage. Adică un catalog poate sau nu să apară ca element al său. Fie A acel catalog care conţine toate cataloagele (şi doar pe acelea) care nu se conţin ca elemente. Existenţa acestei mulţimi conduce la un paradox: dacă A A, conform condiţiei care defineşte A, A / A. Dacă A / A, atunci A nu verifică condiţia de definiţie a sa, deci A A. Contradicţie! Astfel de paradoxuri au dus la abordarea axiomatică a acestei teoriei mulţim- ilor la începutul secolului XX, prin contribuţiile matematicienilor Bertrand Rusell, Ernst Zermelo, Abraham Fraenkel, John von Neumann. Abordarea axiomatică nu face obiectul acestui curs.

3

4

Lecţii de algebră

Îndreptându-ne spre utilitatea matematicii ca model pentru diferite situaţii practice, în ultimii ani s-a dezvoltat o nouă idee, care schimbă percepţia asupra noţiunii de apartenenţă a unui element la o mulţime, mai ales ifin contextul anal- izării unor situaţii a căror cunoaştere nu ne este accesibilă total. În teoria clasică a mulţimilor, un element aparţine sau nu aparţine unei mulţimi, neexistând o altă. Prin contribuţia lui Lotfi Zadeh, apare pe la mijlocul secolului XX ideea de mulţimi nuanţate sau fuzzy sets, în care un element aparţine într-o oarecare măsură (cu o oarecare probabilitate) unei mulţimi. Se introduce o funcţie de apartenenţă, ”fuzzy membership function”, al cărei codomeniu este intervalul [0, 1] şi care generalizează cumva funcţia caracteristică a unei mulţimi. Astfel, considerând X ca o parte a unei mulţimi A, funcţia membru se defineşte astfel:

µ X : A [0, 1],

µ X (x) este măsura în care (sau probabilitatea ca) x aparţine mulţimii X. De exemplu, în teoria clasică a mulţimilor, o persoană este fie săracă, fie bogată din punct de vedere al unui anumit criteriu X, cum ar fi deţinerea unei locuinţe. Dacă nu are o locuinţă, µ X (x) = 0, iar dacă are, µ X (x) = 1. În realitate, orice persoană este într-o oarecare măsură (posibil 0), bogată, relativ la calitatea locuinţei pe care o deţine. Îaceastă abordare putem nuanţa apartenenţa la una dintre categorii (bogat/sărac), în funcţie de valoare locuinţei pe care o are. Noua abordare a relaţiei de aprtenenţă are la bază noţiunea de vag, imprecis, care se pretează uneori mai bine realităţii şi care a fost formulată în 1893 de către Gottlieb Frege. De exemplu, un număr natural este fie par, fie nu este par, ceea ce este o noţiune clară, pe când dacă un tabou este sau nu frumos, este greu de precizat, nefiind o noţiune exactă în absenţa unor criterii care oricum nu ar face decât să trunchieze realitatea. Această idee permite asocierea la o mulţime a unei zone de graniţă formată din elemente pentru care nu pot preciza dacă aparţin sau nu mulţimii. Apare ideea de ”rough set theory”, teoria imprecisă a mulţimilor, unde unei mulţimi X, submulţime a unui univers U , i se asociază aproximări ale sale, relativ la o relaţie de echivalenţă R pe U . Relaţia R se numeşte relaţia de nediscernământ şi descrie lipsa noastră de cunoaştere a universului. Pentru un element a al universului U , notăm R(a) clasa lui de echivalenţă, numită granulă generată de R şi definim:

-cea mai mică aproximare a mulţimii X U , o mulţime formată din ele- mentele a ale mulţimii, pentru care orice element echivalent cu a este tot în X, adică

R X = xU {R(x)|

R(x) X};

Mulţimi. Relaţii. Funcţii

5

-cea mai mare aproximare, mulctimea elmentelor universului ale căror clase de echivalenţă au elemente comune cu X:

R X = xU {R(x)|

R(x) X ̸= Φ};

- regiunea de graniafiă, definită matematic ca fiind R X R X. De remarcat faptul că aceste noi teorii, care devin foarte interesante pentru informaticieni sub aspectul inteligenţei artificiale, nu reprezintă o alternativă a teoriei clasice a mulţimilor, ci sunt parte a acesteia. Toate noile teorii folosesc ca fundamente noţiunile şi rezultatele din teoria clasică. Deoarece acest curs se adresează studenţilor de anul I şi reprezintă fun- damentele albegrice ale informaticii, ne vom referi exclusiv la teoria clasică a mulţimilor în ceea ce urmează. Prin urmare, noţiunea de mulţime trebuie gândită ca una primitivă, suficient de bine înţeleasă intuitiv, care nu este precis definită, dar care poate fi utilizată în definirea altor noţiuni. Aşadar vom considera mulţimile ca fiind colecţii de obiecte numite elementele mulţimii. O mulţime poate fi descrisă prin enumerarea elementelor sale sau prin pre- cizarea unei proprietăţi pe care o au toate elementele sale şi doar ele.

Exemplul 1.1.1. Mulţimea numerelor naturale pare mai mici decât 10 poate fi dată prin enumerare {0, 2, 4, 6, 8} sau prin precizarea proprietăţii descrise,

{x N|x < 10,

2|x}.

, X, Y, Z), iar

, x, y, z). Dacă

elementul a este obiect al mulţimii A vom spune că el aparţine mulţimii A şi vom nota acest fapt prin a A. În caz contrar, vom spune că a nu aparţine mulţimii A şi vom scrie x / A. Dacă toate elementele mulţimii A sunt şi elemente ale mulţimii B, atunci vom spune că mulţimea A este inclusă în mulţimea B şi vom nota acest fapt prin A B. Dacă B are şi alte elemente în afară de cele ale mulţimii A, spunem că A este inclusă strict în mulţimea B şi notăm A B.

Notăm mulţimile cu litere mari ale alfabetului latin (A, B, C, elementele le notăm cu litere mici ale alfabetului latin (a, b, c,

Spunem că două mulţimi sunt egale dacă au aceleaşi elemente. Deci două mulţimi sunt egale dacă fiecare este inclusă în cealaltă. Numărul de elemente al unei mulţimi A îl numim cardinalul mulţimii A şi îl notăm |A|. Mulţimile de cardinal finit se numesc mulţimi finite, iar cele de cardinal infinit se numesc mulţimi infinite. Mulţimea cu 0 elemente se numeşte

6

Lecţii de algebră

mulţimea vidă şi se notează Φ. De remarcat faptul că două mulţimi de cardinale diferite nu pot fi egale.

Date fiind două elemente a, b, numim pereche ordonată notată (a, b) mulţimea {{a}, {a, b}}. Evident, egalitatea (a, b) = (c, d) este posibilă dacă şi numai dacă a = c şi b = d. Date fiind două mulţimi A, B, din ele putem obţine noi mulţimi prin urmă- toarele operaţii cu mulţimi:

1. Intersectia (): A B = {x|x A şi x B}. În cazul în care A B = Φ

spunem că mulţimile A şi B sunt disjuncte.

2. Reuniunea (): A B = {x|x A sau x B}.

3. Diferenţa ():A B = {x|x A şi x / B}.

4. Diferenţa simetrică (): AB = (A B) (B A).

5. Produs cartezian (×): A × B = {(a, b)|a A şi b B}.

Operaţiile cu mulţimi au următoarele proprietăţi a căror verificare o lăsăm în seama cititorului ca exerciţiu. Amintim doar faptul că egalitatea a două mulţimi se demonstrează prin dublă incluziune.

Propoziţia 1.1.1. Fie A, B, C mulţimi. Atunci:

(1)

A (B C) = (A B) C

(asociativitate);

(2)

A B = B A

(comutativitate);

(3)

A A

= A

(idempotenţă);

(4)

A Φ = Φ;

 

(5)

A (B C) = (A B) C

(asociativitate);

(6)

A B = B A

(comutativitate);

(7)

A A

= A

(idempotenţă);

(8)

A Φ = A;

(9)

A A = Φ, A Φ = A, Φ A = Φ;

(10)

A (B C)

= (A B) (A C);

(11)

(A B) C

= (A C) (B C);

(12)

(A B) C

= (A C) B = A (C B);

 

(13)

A × (B

C) = (A × B) (A × C); (B

C) × A

= (B × A) (C × A);

(14)

A × (B

C) = (A × B) (A × C); (B

C) × A = (B × A) (C × A);

(15)

A × (B C) = (A × B) (A × C);

 

(16)

(A B) × (C D) = (A × C) (B × D).

Mulţimi. Relaţii. Funcţii

7

Pentru o mulţime A notăm cu P (A) mulţimea tuturor submulţimilor sale, numită mulţimea părţilor lui A. Au loc egalităţile P(A) P(B) = P(A B); P(A) P(B) P(A B).

Exemplul 1.1.2. Pentru A = {1, 2, 3}, mulţimea P (A) este:

{Φ, {1}, {2}, {3}, {1, 2}, {1, 3}, {2,