Cuprins:

Capitolul I. Aspecte generale privind supravegherea transfrontalieră

1.1. Noţiuni generale privind ASI
1.2. Cadrul normativ şi temeiurile de înfăptuire a măsurilor speciale de invetigaţii
Capitolul II. Metodologia înfăptuirii supravegherii transfrontaliere
2.1. Organizarea şi planificarea înfăptuirii supravegherii transfrontaliere
2.2. Tactica şi metodica realizării supravegherii transfrontaliere
2.3. Cooperarea internaţională în vederea efectuării supravegherii transfrontaliere
Capitolul III. Documentarea şi utilizarea rezultatelor supravegherii
transfrontaliere
3.1. Documentarea rezultatelor obţinute în urma supravegherii transfrontaliere
3.2. Utilizarea datelor obţinute în urma supravegherii transfrontaliere
Concluzii
Bibliografie

Capitolul I. Aspecte generale privind supravegherea transfrontalieră

 1.1. Noţiuni generale privind ASI
Activitatea investigativ-operativă după conţinut constituie un şir de măsuri
investigativ-operative (în continuare MIO). leş slatorul nu oferă o careva definiţie a
măsurii. în Lege ele rd nominalizate în art.6, pct. 1 ca măsuri iar în pct.3 al ..iaşi
articol ca acţiuni. Tratamentul univoc al măsurilor in estigativ-operative are
importanţă pentru organele in estigativ-operative care înfăptuiesc astfel de măsuri
şi. în ib sebi. pentru funcţionarii acestor organe, care realizează Httel de măsuri zi
de zi. In teoria şi practica AIO - măsurile mnrestigativ-operative sunt percepute ca
nişte acţiuni ale Wrganelor investigativ-operative prin intermediul cărora se
meuiizează Activitatea investigativ-operativă. Prin ncerpretarea textului Legii RM
..cu privire la AOI" - -măsurile investigativ-operative pot fi definite ca acţiuni,
yrocedee sau operaţiuni înfăptuite de organele investigativ-operative în
conformitate cu legislaţia în vigoare pentru soluţionarea sarcinilor AIO.
„Înfăptuirea măsurilor investigativ-operative pentru realizarea scopurilor şi
sarcinilor neprevăzute de Legea RM „privind AOI” nu se admite. Persoana, care
consideră că ... ..mile organului ce înfăptuieşte măsuri investigativ- operative au
condus la lezarea drepturilor şi libertăţilor sale poate face un recurs împotriva acestor
acţiuni în organul ierarhic superior, procurorului sau judecătorului de instrucţie (art.
art. 298. 299, 313 CPP al RM).
Pentru a asigura examinarea deplină şi multilaterală a| reclamaţiei persoanei
faţă de care au fost aplicate în mod neîntemeiat măsuri operative de investigaţii,
organele, care le au exercitat sunt obligate, la cererea judecătorului do instrucţie sau
a procurorului, să prezinte acestuia toate actele operative de serviciu, întocmite pe
tot parcursul înfăptuirii măsurilor respective contestate (atacate) în conformitate cu
legislaţia. Datele despre persoanele, care au contribuit în mod confidenţial la
înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii| se prezintă numai la cererea
Procurorului General”.
Caracteristicile măsurilor investigativ-operative.
Măsurile investigativ-operative:
a) posedă un caracter social util, (sunt destinate să apere un grup de relaţii sociale
importante pentru membri societăţii, ceea ce dovedeşte necesitatea şi utilitatea lor
favoarea acestora);
b) se efectuează la decizia organului investigaţie-operativ, (care este prevăzut de art.
11 al Legii RM
..privind AOI”), în persoana unui funcţionar concret al|
acestui organ. înfăptuirea măsurilor investigativ-operativ< este expresia unui acord
volitiv al funcţionarului, care so materializează prin decizia lui;
sunt prevăzute de Legea RM „privind AIO”, listai
cărora este expusă în art.6. fiind exhaustivă (este definiţi1 şi nu se admite
completarea ei decât prin Lege):
trebuie să respecte confidenţialitatea organizării şi tactica desfăşurării lor.
..în procesul efectuării măsurilor investigativ-operative sc face uz de sisteme
informaţionale, de aparate de înregistrare
video, audio. de filmat, de fotografiat şi de alte mijloace
i „56 liiiH' t! imulcrnc
|t,IVi .1 rinele oficiale ale organelor care exercită activitate IŞhiinu de investigaţii
participă personal la organizarea şi nuumM măsurilor operative de investigaţii,
recurgând ■A VA/ la ajutorul persoanelor oficiale şi al specialistelor H ililriiie
domenii de cunoştinţe, precum şi al unor cetăţeni ( i ulaborează benevol, în mod
public sau secret, cu ■Rilc care exercită activitatea operativă de investigaţii'^7.
I i ia măsurilor investigativ-operative şi procedura pfliiiiiii lor poate fi completată şi
modificată numai prin

1.2. Cadrul normativ şi temeiurile de înfăptuire a măsurilor speciale de

investigaţii
Capitolul II. Metodologia înfăptuirii supravegherii transfrontaliere
2.1. Organizarea şi planificarea înfăptuirii supravegherii transfrontaliere
Cu excepţia cazurilor cînd există dispoziţii contrare în tratatul internaţional
aplicabil în relaţia cu un stat străin, reprezentanţii organului de urmărire penală al unui
stat, care, în cadrul unei urmăriri penale, supraveghează pe teritoriul altui stat o persoană
presupusă a fi participant la săvîrşirea unei infracţiuni care permite extrădarea sau o
persoană faţă de care există motive serioase a se crede că poate duce la identificarea sau
localizarea presupusului participant la săvîrşirea infracţiunii, sînt autorizaţi, în baza unei
cereri prealabile de asistenţă juridică, să continue această supraveghere pe teritoriul
Republicii Moldova. La cerere, supravegherea poate fi exercitată de autorităţile
competente ale Republicii Moldova.
Cererea de asistenţă juridică prevăzută la pct. 47 al Regulamentului se
adresează Procuraturii Generale.
/\

In caz de urgenţă, dacă nu poate fi solicitată autorizarea prealabilă a Republicii

Moldova, reprezentanţii organelor de urmărire penală străine ce acţionează în cadrul
urmăririi penale sînt autorizaţi să continue pe teritoriul Republicii Moldova supravegherea
unei persoane bănuite că a comis una din faptele enumerate la pct. 47.4., în următoarele
condiţii:
a) trecerea frontierei va fi comunicată imediat, în timpul supravegherii,
Procuraturii Generale prin intermediul Poliţiei de Frontieră din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne;
b) cererea de asistenţă juridică, prevăzută la pct. 47, în care sînt expuse
motivele ce justifică trecerea frontierei fară autorizaţie prealabilă, va fi transmisă fară
întîrziere.
Supravegherea prevăzută la pct. 47 şi 47.2. poate fi efectuată în următoarele
condiţii:
5

a) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine trebuie să

respecte dispoziţiile legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv ale prezentului articol;
b) în afară de cazurile prevăzute la pct. 47.2, în timpul supravegherii
reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine vor avea asupra lor un
document care să ateste că le-a fost acordată permisiunea;
c) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine trebuie să
justifice calitatea lor oficială;
d) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine pot purta,
în timpul supravegherii, armă de serviciu, a cărei utilizare este interzisă, cu excepţia
cazului de legitimă apărare;
e) pătrunderea în domiciliul unei persoane şi în alte locuri inaccesibile
publicului este interzisă;
f) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine nu pot
reţine sau aresta persoana supravegheată;
g) orice operaţiune va face obiectul unui raport, care va fi prezentat organelor
competente ale Republicii Moldova;
 h) autorităţile statului căruia îi aparţin reprezentanţii observatori ai organelor
de urmărire penală, la cererea autorităţilor Republicii Moldova, contribuie la desfăşurarea
în bune condiţii a urmăririi penale ce urmează operaţiunii la care au participat.
Supravegherea poate avea loc doar în privinţa infracţiunilor considerate drept
grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, conform Codului penal al Republicii
Moldova.

2.2. Tactica şi metodica realizării supravegherii transfrontaliere

2.3. Cooperarea internaţională în vederea efectuării supravegherii
transfrontaliere
În lupta împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei sunt antrenate
instituţiile statului de drept cu responsabilităţi în realizarea, protejarea şi afirmarea
intereselor fundamentale ale Republicii Moldova. Activitatea de prevenire şi
combatere a criminalităţii a impus realizarea unei strategii globale care include
măsuri economice, sociale, tehnico-organizatorice şi legislative referitoare la toate
sferele economico-sociale.
Prezentul articol urmăreşte evidenţierea raportului evolutiv al criminalităţii,
atât în plan naţional, cât şi global şi, de asemenea, reliefarea unor factori contributivi
ai dezvoltării economice globalizate şi ai globalizării criminalităţii.
Evoluţia societăţilor contemporane pune în lumină faptul că deşi s-au
intensificat măsurile şi intervenţiile instituţiilor specializate de control social
împotriva faptelor de delincvenţă şi criminalitate, în multe ţări se constată o
recrudescenţă şi o multiplicare a delictelor comise cu violenţă şi agresivitate,
precum şi a celor din domeniul economic şi financiar-bancar, fraudă, şantaj, mită şi
corupţie.
Reprezentând o problemă socială a cărei modalitate de manifestare şi
soluţionare interesează atât factorii de control social (poliţie, justiţie, administraţie),
cât şi opinia publică, asemenea delicte şi crime comise prin violenţă şi corupţie tind
să devină deosebit de intense şi periculoase pentru stabilitatea şi uritatea instituţiilor,
grupurilor şi indivizilor, fiind asociate de multe ori cele de crimă organizată,
terorism şi violenţă instituţionalizată, specifice, îbculturilor” violenţei şi crimei
profesionalizate.
Deşi cauzele recrudescenţei violenţei şi crimei organizate sunt dificil de mtificat
şi explicat datorită existenţei unor diferenţe sensibile în ceea ce priveşte iploarea şi
intensitatea lor de la o ţară la alta, majoritatea specialiştilor şi 'cetătorilor consideră
că sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor ucturi politice, economice
şi normative deficitare, în menţinerea şi accentuarea icrepanţelor sociale şi
economice dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi :ensificarea conflictelor şi
tensiunilor sociale şi etnice. Dificultăţile întâmpinate definirea actelor şi crimelor
comise prin violenţă sunt determinate atât de rietatea formelor de violenţă şi crimă
violentă întâlnite în diverse societăţi, cât de diferenţele în ceea ce priveşte
sancţionarea şi pedepsirea acestora, mai ales , de multe ori, violenţa acoperă o gamă
largă de comportamente individuale şi ciale ce ţin de propria lor etiologie. Totodată,
aprecierea şi definirea violenţei face în funcţie de anumite criterii istorice, culturale
şi normative, de ordinea cială existentă la un moment dat într-o anumită societate,
de anumite interese ilitice şi sociale, dar şi în funcţie de anumite criterii şi contexte
subiective şi cidentale, care sunt însă relative spaţial şi temporal (atât de la o
societatea la alta, t şi de la o perioadă la alta).
Violenţa nu constituie totuşi un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind râns
legată de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.
Pentru acest motiv unii cercetători şi specialişti consideră că violenţa prezintă o
permanenţă umană, fiind strâns legată de esenţa umană şi de tncţionarea societăţii.
Ea este amplificată în prezent de acte de terorism şi crimă rganizată, comise cu
scopul de a inspira frică, spaimă şi groază în rândul opiniei ablice, dar şi de o serie
de delicte şi crime ce violează drepturile şi libertăţile idividului (omoruri, asasinate,
violuri, jafuri, agresiuni fizice). Pe lângă olenţa primitivă, ocazională, pasională sau
utilitară, se constată amplificarea proliferarea violenţei raţionale, specifică crimei
organizate şi organizaţiilor riminale profesioniste.
Asistăm la o aşa numită „internaţionalizare” a violenţei şi crimei organizate l
nivelul diferitor societăţi, state şi naţiuni prin apariţia şi proliferarea unor oi tipuri
de delicte şi crime, ce transgresează şi interpenetrează noi forme de revenire,
combatere şi neutralizare a violenţei şi crimei organizate la nivel aţional şi
internaţional.
Dezvăluirea cauzelor fenomenului infracţional nu poate fi realizată decât rintr-
o cercetare care să exploateze toate laturile acestui fenomen. Sunt necesare i acest
sens investigaţii cu caracter sociologic, psihologic, juridic, psihiatric, iologic şi
antropologic.
Afirmarea caracterului complex biopsihosociolegal al criminalităţii şi
alăturarea, prin acest concept, a susţinerilor biologizante, psihosociologizante
orespunde realităţii obiective şi reprezintă una din premisele majore necesare
ercetărilor criminologice fundamentale în scopuri profilactice. Odată cu evoluţia i
progresul pe care îl observăm în toate domeniile, lumea în care trăim devine din ce
în ce mai mică, îndeosebi Europa. Noţiunea de „frontieră” nu mai are acel sens.
Frontierele între ţări nu mai sunt bariere de netrecut ce separau o popula de alta.
Astfel, tot ce uşurează viaţa cetăţenilor uşurează şi activitatea infractorili La ora
când restricţiile în călătoriile internaţionale au fost simplificate şi câi mijloacele de
transport şi comunicare sau modernizat, posibilităţile ofer criminalităţii
internaţionale au crescut considerabil. Dezvoltarea economică socială a societăţii
moderne, implementarea elementelor noi de structură desch continuu noi posibilităţi
criminalităţii internaţionale.
Expresia „criminalitate internaţională” nu înseamnă o categorie infracţiuni
delimitate juridic. Ea se aplică totuşi la un număr mare de infracţiui cum ar fi falsul
de monedă, comerţul cu fiinţe umane, proxenetismul, traficul i droguri, care sunt
prevăzute de diverse convenţii internaţionale.
In toate cazurile menţionate, autorii infracţiunilor se dovedesc a fi greu i
identificat şi de reţinut. Numai cooperarea şi conlucrarea internaţională, schimb de
informaţii între autorităţile de poliţie ale ţărilor interesate vor contribui aducerea
infractorilor în faţa justiţiei.
Cooperarea poliţienească internaţională nu este o idee nouă, ea datând îm din
secolul al XlX-lea, deşi interesul pentru realizarea acesteia era unul politic mai puţin
generat de necesitatea reducerii criminalităţii.
 Astfel, au fost dezvoltate instituţii de cooperare organizate în funcţie c
problematica pe care o abordau sau de teritoriul pe care aveau competenţe.
Construcţia politică a unei Europe Unite a avut pe agenda sa de lucru facilitarea
capacităţilor de cooperare poliţienească la nivel european, care, 3 prezent, se
regăsesc într-un concept mai larg: un spaţiu european al libertăţi securităţii şi
justiţiei. Strategia de Securitate a Uniunii Europene, adoptată î decembrie 2003,
prevede o întărire a capacităţilor interne de asigurare a securităţ cetăţenilor din
spaţiul comunitar, prin:
— o mai bună cooperare poliţienească la nivel european;
— colectare centralizată a datelor prin intermediul Sistemului de
Informaţ Schengen;
— o politică transversală de combatere a drogurilor;
— o politică globală de combatere a traficului de fiinţe umane şi migraţie
ilegal;
— management integrat al frontierelor externe ale Uniunii Europene;
— o luptă puternică împotriva terorismului internaţional;
— o strânsă cooperare cu statele nemembre.

Capitolul III. Documentarea şi utilizarea rezultatelor supravegherii

transfrontaliere
3.1. Documentarea rezultatelor obţinute în urma supravegherii
transfrontaliere
3.2. Utilizarea datelor obţinute în urma supravegherii transfrontaliere
Concluzii
Bibliografie