Godina „Cand un om nu poate fi incuiat de o armata de

jurnalisti, in doua ore de asalt, ce poti intelege?”

Godina povesteste ca a avut parte de zeci de reclamatii din partea celor pe care i-a
amendat de-a lungul timpului. „Rar mi-a fost dat sa citesc minciuni mai mari. (…) Ganditi-va
acum la procurorii din cadrul DNA. Oamenii aia lucreaza in dosare cu prejudicii de milioane de
euro, cei carora le fac dosare sunt oameni extrem de influenti, cu averi colosale, cu milioane de
euro, cu relatii la cel mai inalt nivel, politicieni, directori de mari companii etc. Cati ar avea curaj
sa se puna cu asa ceva?”, explica politistul.
„Puscariile vor fi mereu pline de oameni ‘nevinovati’.
Am lucrat vreo 11 ani la Politia Rutiera, timp in care am aplicat mii de sanctiuni, am
retinut sute de permise de conducere si mi-am facut astfel o gramada de ‘prieteni’.
Anii acestia mi-au adus zeci de reclamatii si chiar plangeri penale din partea
contravenientilor nemultumiti si dornici de o mica razbunare. Rar mi-a fost dat sa citesc minciuni
mai mari decat cele pe care le scriau reclamantii in plangeri. La inceput, cand eram proaspat iesit
din bula mea de naivitate si nu stiam ca oamenii pot fi atat de rai si lipsiti de scrupule, am fost
socat sa dau piept cu aceasta latura a firii umane. Apoi, incet-incet, m-am obisnuit si cand le
citeam minciunile abia daca mai schitam un zambet. Pentru ce minteau in halul ala? Pentru ca le
luasem permisul, pentru ca le dadusem vreo amenda sau pentru ca le intocmisem vreun dosar
penal care, in cele mai multe cazuri se finaliza cu o condamnare cu suspendare, stiindu-se ca
infractiunile la regimul rutier au pedepse destul de blande.
Ma intreb ce s-ar intampla daca cineva i-ar aduna pe toti oamenii aceia care m-au
reclamat si s-ar porni o campanie impotriva mea.
Va dati seama ce am auzi?
Eu sunt un simplu functionar public, un agent de politie, iar repercusiunile pe care le-au
suferit „din cauza mea” cei care au incalcat legea sunt niste fleacuri.
Ganditi-va acum la procurorii din cadrul DNA. Oamenii aia lucreaza in dosare cu
prejudicii de milioane de euro, cei carora le fac dosare sunt oameni extrem de influenti, cu averi
colosale, cu milioane de euro, cu relatii la cel mai inalt nivel, politicieni, directori de mari
companii etc. Cati ar avea curaj sa se puna cu asa ceva? Cati dintre noi ar spune ca mai bine si-ar
vedea de treaba lor si nu s-ar baga in asa ceva?
Asa ca de ce mira pe cineva acest festival al inculpatilor, cum bine a fost numita aceasta
campanie puternica de denigrare a procurorilor?
Din cati au fost condamnati definitiv pana acum, pe cati ati auzit sa spuna: ‘da, sunt vinovat.’? Pe
nimeni, asa cum nici eu nu am auzit pe vreunul sa imi spuna ca intr-adevar a trecut pe rosu.
Recunosc ca m-a incantat conferinta de presa de aseara si mi-a intarit niste convingeri pe
care le aveam deja. Cand un om nu poate fi incuiat de o armata de jurnalisti, in doua ore de asalt,
ce poti intelege? Ca minte si ca e corupt?
Tare as vrea sa ii vad pe unii care sa stea sa raspunda doua ore la intrebari, dar aia la care
ma gandesc eu ‘decat’ citesc de pe foi si le-ar trebui cam multe teancuri, iar dupa ce termina de
citit, la partea cu intrebarile nu au curaj sa ramana, asa ca arunca un ‘multumesc’ si isi iau
talpasita”, a scris Godina.
O noutate stilistică pe scena publică
 Andrei Pleşu

N-o cunosc personal pe doamna Laura Codruţa Kövesi. Nu am nici competenţa ultimă să mă
pronunţ pe fondul problemelor tehnice legate de DNA şi dezbătute amplu şi pătimaş în presa de
toate culorile. Mi se pare, totuşi, evident că tabăra anti-DNA e alimentată şi reprezentată
preponderent de inşi cu un statut juridic neclar: fie suspecţi de felurite ilegalităţi, fie dovediţi şi
condamnaţi ca infractori. Carevasăzică hoţul ne fură portofelul, iar „opinia“ publică şi, mai ales,
hoţul însuşi se supără pe cei care l-au reclamat şi pe completul de judecată! Nu exclud ca şi
DNA-ul, ca majoritatea instituţiilor româneşti, să aibă fisuri, inadecvări, derapaje. Dar între un
infractor eficient şi un judecător imperfect, rămîn de partea judecătorului. Cînd aud cuvîntul
„corupţie“ nu la magistraţi mă gîndesc în primul rînd, ci la corupţii înşişi. Nu Justiţia e de blamat
pentru imaginea proastă a ţării în materie de şmecherie lucrativă, ci şmecheria şi şmecherii. Or, la
noi, tunurile sînt puse pe cei care se răfuiesc, mai mult sau mai puţin îndemînatic, cu
delapidatorii. Delapidatorii, mai ales cei aflaţi în funcţii înalte, sînt uimiţi că cineva are tupeul să
se lege de ei. Doamna prim-ministru a spus-o cu o candidă sinceritate: cum e posibil ca pînă şi
un şef de guvern să fie anchetat?! E clar: trebuie făcut ceva! Trebuie să reformăm sistemul
judiciar! Avem, slavă Domnului, oameni capabili să o facă: muncitori şi ingineri cu studii de
Drept la fără frecvenţă, patrioţi gata să se jertfească (şi să-i jertfească şi pe alţii…) ca să nu se
afle pe la curţi străine că ni se cam fură (adică ne cam furăm) izmenele… Revin: nu despre
fondul actualei dezbateri publice vreau să mă pronunţ. S-o facă Inspecţia Judiciară şi oricine (om
sau instituţie) are legitimitate, competenţă şi credibilitate. Adică nu caftangii angajaţi cu ziua pe
la diferite posturi de televiziune, nu psihologi „celebri“, nu cuconiţe nervoase, sigure pe
autoritatea lor, nu exponenţi ai diverselor „familii“ (în sens larg, mafiot, dar şi în sens restrîns,
căci e picant să observi că marii delatori ai momentului sînt tată-fiu-fiică, toţi trei soldaţi fideli,
demnitari ai PSD). Ceea ce mă interesează, în articolul de faţă, este să semnalez o apariţie
publică semnificativă, o croială umană insolită, fără echivalent (pînă acum) printre „vedetele“
comunităţii noastre. Am asistat cu toţii la conferinţa de presă susţinută de doamna Laura Codruţa
Kövesi. Eu, unul, mă declar (plăcut) surprins de ceea ce am văzut. Aveam dinainte un personaj
calm, politicos, răbdător, gata să reacţioneze prompt şi civilizat la zgîndăreala mediocră, cu
fălcile strînse, a unui grup de jurnalişti, care, de fapt, nu aveau de pus întrebări, ci de executat o
misiune (o misiune de partid – sau de partidă –, o misiune de trust, sau ceea ce li se va fi părînd o
nobilă misiune gazetărească: toate executate stîngaci, rudimentar, răguşit). Or, în genere,
conferinţele de presă sînt previzibil anoste şi, stilistic, jenante. Cel întrebat e ori eliptic, evaziv,
bîlbîit, ori băşcălios, agramat şi agresiv, ori solemn şi plat ca un bust de grădină publică. Dl
Dragnea livrează un zîmbet greu de clasat între zglobiu şi sinistru, dl Tăriceanu are o
expresivitate de afiş, dl Codrin Ştefănescu are „farmecul“ plebeu al unui cocălar vînjos, dl Ponta
se poartă, de mulţi ani, ca un puber întîrziat, pe dl Iohannis îl admir cînd e diferit de ceilalţi, dar
am rezerve cînd seamănă prea mult cu el însuşi, de la liberali şi USR nu ţin minte pe aproape
nimeni, pe dl Băsescu nu mai ştiu de unde să-l iau, de vreme ce spune azi inversul a ceea ce
spunea ieri. Pe scurt, nici o prezenţă publică nu mă poate trezi dintr-o somnolenţă depresivă. A
reuşit doamna Kövesi. Avea ţinută, avea stil, avea iradierea normalităţii. Vorbea corect
româneşte, vorbea despre subiect, nu despre ea însăşi, cu alte cuvinte, avea simţul firescului şi
impostaţia comunicării cordiale (fără familiarisme) şi a disponibilităţii politicoase (fără strategii
electorale). Mi-am spus, de îndată, că dacă măcar jumătate din figurile noastre publice ar semăna
cu ea, ţara ar avea alt chip şi altă evoluţie. Nu e cazul. „Marii“ politicieni şi „marii“ gazetari
bombăne. Lor le plac, mai degrabă, „cuminţenia“ anonimă a dnei Carmen Dan, replica fîşneaţă a
dnei Olguţa Vasilescu, nivelul subliceal al dlui Valentin Popa, suficienţa tălîmbă a dlui Şerban
Nicolae, înregimentarea crepusculară, de plastilină, a dlui Adrian Marius Dobre etc. Iar
„analiştii“, adevăraţi dascăli ai naţiunii, fredonează şi ei cam aceeaşi melodie: noi, ăştilalţi,
sîntem cu toţii nişte bieţi elevi corijenţi, într-o clasă la a cărei catedră se perindă, suveran, zi de
zi, mari enciclopedişti, mari repere morale, elite atotştiutoare, uşor plictisite (cînd nu devin
isterice) dinaintea ignoranţei noastre. Încă o dată: nu mă grăbesc să dau verdicte, să distribui
partizan albul şi negrul. Pot doar să presupun că furia dezlănţuită a celor care atîrnă, neobosiţi, de
beregata DNA şi a conducerii sale ar putea fi, între altele, simptomul eficacităţii iritante a
instituţiei. Cei loviţi lovesc. Hoţii strigă „hoţii!“ Dar, oricum, prestaţia de săptămîna trecută a
dnei Laura Codruţa Kövesi e de natură să îmbogăţească niţeluş cromatica mai curînd
descurajantă a momentului. Mai există încă oameni potriviţi la locul potrivit, mai există încă
portrete prizabile, moduri decente de a vorbi, reprezentanţi ai instituţiilor democratice de care nu
ţi se face ruşine. În rest, Dumnezeu cu mila!