Introducere

Unele alimente sunt supuse iradierii, pentru a se menţine mai mult timp proaspete. Iradierea
alimentelor înseamnă tratarea lor cu radiaţii ionizate şi este o metodă veche de conservare
a unor alimente. S-a experimentat iniţial pe legume şi fructe, apoi metoda s-a extins şi la
alte produse, cum sunt condimentele, carnea, făina, cafeaua, etc. În unele ţări, pentru ca
oamenii să ştie ce cumpără, pe alimentele supuse iradierii se aplică un marcaj prin care se
spune acest lucru. La noi în ţară, deşi acest lucru este prevăzut de legislaţia în vigoare,
rareori se aplică. În mod normal, pe alimentele în cauză ar trebui să fie inscripţionate
"iradiat" sau "tratat cu radiaţii ionizante". Dacă se face corect, respectând proporţiile,
iradierea nu dăunează calităţilor nutritive ale alimentelor. Nu de puţine ori, însă, auzim că
oamenii se plâng cum că unele mâncăruri de la fast food nu prea ţin de foame. La fel se
întîmplă şi cu unele alimente din magazine. Arată bine, dar lumea se plânge că sunt fără
gust şi nu se satură cu ele.
Folosirea radiaţiilor ionizante pentru conservarea produselor alimentare a fost sugerată
pentru prima oară în 1916 şi a fost patentată în Statele Unite în 1921 şi în Franta în 1930.
Totuşi, metoda nu a fost folosită imediat la scară comercială, datorită imposibilităţii de a
obţine cantităţile necesare de radiaţie ionizantă la costuri rezonabile. Din anii 50, iradierea
produselor alimentare a constituit un subiect de interes ştiinţific, politic şi public şi a fost
aplicată unui domeniu larg de produse alimentare, incluzând peşte, moluşte, pui, fructe de
mare, cereale, fructe şi legume, nuci şi condimente. În 1981, au fost adoptate principalele
documente privind iradierea alimentelor şi includerea acestui procedeu în Codex
Alimentarius. Comitetul de experiţi convocat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) a
concluzionat că orice aliment iradiat cu o doză medie de cel mult 10 kGy este sănătos
pentru consum şi prin urmare poate fi aprobat fără testări suplimentare. Cercetările din
ultimii 40 de ani au arătat că iradierea poate fi folosită pentru: distrugerea insectelor şi
paraziţilor din cereale, păstăi uscate, fructe şi legume uscate, carne şi fructe de mare,
inhibarea încolţirii la recolte cum ar fi cartofii şi ceapa, întârzierea maturării fructelor şi
legumelor proaspete, scăderea numărului de microorganisme din alimente. Scopurile
acestei procesări sunt prelungirea duratei de păstrare şi comercializare a alimentelor şi
asigurarea unei calităţi microbiologice corespunzătoare (asigurarea securităţii alimentare).
Există însă rezerve în legătură cu acest procedeu, care nu distruge numai organismele
nedorite, dar afectează şi alimentul în sine, concomitent cu distrugerea mecanismelor
interne de reparare. Alte dezavantaje ale metodei includ modificările chimice ale
alimentului, pierderile de vitamine şi imposibilitatea eliminării toxinelor bacterine, chiar dacă
organismul care le-a produs a fost inactivat.
2. Conservarea fructelor şi legumelor prin ionizare
Pieţele din România sunt invadate de ani buni de tot felul de legume şi fructe din import
care par, mai curând, decupate din cărţile cu poveşti.
Ardei graşi imenşi, viu coloraţi, căpşuni uriaşe, mere gigant şi struguri ale căror boabe cât o
prună te fac să-ţi lase gura apă se îngrămădesc pe tarabe la preţuri pe măsură. Proaspete
săptămâni în şir, toate aceste trufandale, multe dintre ele modificate genetic, sunt expuse şi
la radiaţii ionizante pentru a-şi păstra prospeţimea cât mai multă vreme. În România, 99%
din fructele importate sunt iradiate.
Procesul de conservare cu radiaţii ionizante distruge vitaminele, mineralele şi văduveşte
hrana de gust sau miros. Metoda are beneficiul că vegetalele rămân „proaspete" timp
îndelungat.
Alimentele iradiate sau ionizate nu trebuie confundate cu alimentele contaminate. Hrana
contaminată presupune prezenţa nedorită a unor particule radioactive, pe când legumele
sau fructele iradiate sunt supuse deliberat unui tratament destul de periculos cu raze
ionizante pentru a fi conservate.
Acest tratament presupune expunerea alimentului la un flux de raze ionizante ce pot fi
generate de o sursă radioactivă. Efectele obţinute sunt, pe lângă degradarea produsului,
distrugerea microorganismelor şi a insectelor care se strecoară în fructe ori în cereale sau
eliminarea paraziţilor de tot felul.
Primele alimente supuse iradierii au fost fructele şi legumele. Americanii au observat, cu
aproape 80 de ani în urmă că, în urma expunerii la radiaţii ionizante, fructele şi legumele îşi
păstrează prospeţimea timp îndelungat, iar insectele şi microorganismele ce se dezvoltă în
mod natural în ele sunt distruse. Deşi au apărut proteste din partea multor cercetători care
au încercat, şi la vremea aceea, să tragă un semnal de alarmă în legătură cu eventualele
consecinţe nocive asupra sănătăţii, Administraţia alimentelor şi medicamentelor din SUA a
aprobat, în 1963, iradierea alimentelor ca mijloc de conservare.
Ionizarea alimentelor este dăunătoare sănătăţii
Unii dintre specialişti susţin că alimentele iradiate nu sunt periculoase, alţii sunt însă de altă
părere. Alimentele pot fi iradiate cu raze gama sau cu raze X. Tehnologia prin iradiere cu
raze gama foloseşte substanţe radioactive, 60Co sau 137Cs. Un raport dat publicităţii de
către o organizaţie ecologistă internaţională, care se opune iradierii alimentelor, precizează
că studiile efectuate pe termen scurt pe copiii din India, hrăniţi o perioadă cu alimente
iradiate, au indicat distrugeri ale cromozomilor acestora. Testele au fost făcute şi pe un
eşantion de câini care au mâncat, un timp, numai carne de vită iradiată. Veterinarii au
constatat, în urma examenelor clinice, că toţi câinii care primiseră carne iradiată, în
perioada experimentelor ştiinţifice, aveau splina mărită. Cancerul, bolile de rinichi,
imunotoxicitatea nu sunt decât unele dintre bolile deosebit de grave care pot fi declanşate
în urma consumului de alimente tratate cu raze ionizante, mai susţin cercetătorii.