Totul Despre Albine

• Cresterea albinelor •

In Romania, albinaritul a fost favorizat de o clima blanda si de

o natura darnica, un adevarat paradis apicol ce dainuie din martie
pana in octombrie: plante melifere variate, paduri intinse de tei si
salcami, numeroase suprafete cultivate cu pomi fructiferi si floarea-
soarelui.
Nu e de mirare asadar ca in anul 1989 productia de miere a Romaniei
reprezenta 1,4% din totalul mondial si 8,5% din productia Europei,
ceea ce insemna 62,6 kg/1.000 de locuitori, fata de media europeana
de 30,7 kg si 20,6 kg media de pe glob.

Producatorii individuali – in special cei de la sate –

redescopera treptat aceasta indeletnicire, ce s-a dovedit a fi o afacere
foarte
rentabila.
Initial, ea se poate desfasura ca o a doua ocupatie, cu un numar mic de
stupi si multe ore petrecute in preajma unui apicultor cu experienta.
Lucrul cu albinele nu este dificil, dar presupune respectarea anumitor
reguli foarte stricte, pentru a se evita accidentele. Profitul creste
de la an la an, fiind direct proportional cu numarul familiilor de albine,
si este dependent de conditiile meteorologice. In mediul rural,
apicultura poate fi combinata cu cultivarea trifoiului sau a pomilor
fructiferi, obtinandu-se astfel o productivitate sporita a plantelor
respective,
de pana la 5 ori mai mare.

Distributia produselor apicole reprezinta o parte distincta a afacerii,

necesitand o buna organizare, ambalaje corespunzatoare si cunostinte
in domeniul vanzarilor. In cazul celor alergici la polen, dar pasionati de
acest domeniu, infiintarea unui magazin de desfacere a mierii si a
celorlalte produse oferite de albine reprezinta solutia ideala. Fie ca sunt
produse de baza – miere, ceara, laptisor de matca, polen, venin
de albine, apilarnil, propolis sau pastura -, fie ca sunt combinate si
prezentate sub forma de lotiuni sau creme, produsele apicole sunt din
ce in ce mai mult solicitate pe piata romaneasca. Efectele terapeutice
si energovitalizante ale acestora justifica orientarea tot mai puternica
a cumparatorilor, indiferent de varsta, spre produsele naturale.
 Cresterea albinelor se dovedeste astfel o afacere cat se poate
de viabila, cu mari sanse de succes, avand in vedere ca potentialul
melifer al
Romaniei este de aproximativ 1.700.000 de familii de albine, iar in
prezent nu exista mai mult de 800.000.
legume

Informatii pe scurt
Ideea afacerii: cresterea albinelor in vederea obtinerii unor produse
precum mierea sau propolisul.
Capital initial: in cazul achizitionarii unui numar de peste 20 de stupi, a
unui teren si a utilajelor de baza investitia va depasi 100 de milioane
de lei.
Cifra de afaceri: 400 de milioane de lei pe an. Un producator care
porneste afacerea de la zero, abia in al treilea sau al patrulea an poate
ajunge la o productie de 400-500 de kilograme de miere. Cifra de
afaceri depinde de pretul de vanzare (intre 40.000 si 80.000 de lei pe
kilogramul de miere).
Profitul: acesta nu apare mai devreme de doi-trei ani.
Situatia pietei: exista un numar apreciabil de mici producatori, dar
foarte putine firme consacrate si cu cifre de afaceri importante.
Sanse de reusita: fara pasiune si ambitie, oricat de mare ar fi investitia
financiara, afacerea va fi sortita esecului.

Desi este o indeletnicire ancestrala si desi nu exista prea

multi romani care sa nu fi vazut vreun stup de albine, apicultura este
un domeniu
care abia in ultimii ani si-a regasit identitatea si a inceput sa se
dezvolte pe baze moderne. Lipsa unei legislatii foarte coerente,
costurile
destul de ridicate pentru inceperea unei astfel de afaceri,
nepriceperea unor functionari publici, conditiile tot mai stricte de
igiena si de
calitate pe care produsele trebuie sa le indeplineasca au constituit tot
atatea greutati in calea dezvoltarii apiculturii. Totusi, faptul ca in ultima
vreme, cursurile de apicultura organizate de forurile abilitate se tin cu
salile pline reprezinta un semnal pozitiv.

Miere de calitate, consumatori mai putini

Pana in 1989, Romania se afla intre primele tari producatoare de miere.
Atunci, romanii consumau in cantitati mari acest produs, cu toate
ca o mare parte nu corespundea standardelor unui produs sanatos.
Astazi, potrivit autoritatilor, un roman nu consuma, in medie, mai mult
de
100-150 de grame de miere anual, in timp ce in state precum
Germania sau Spania consumul se situeaza intre 15 si 20 de
kilograme/an.
Si aceasta in conditiile in care pretul kilogramului de miere a scazut
destul de mult in ultimii ani.

O explicatie ar putea fi puterea redusa de cumparare si faptul

ca mierea nu mai intra in cosul lunar al romanului, fiind considerata
(pe nedrept)
un produs de lux. O veste buna ar fi iminenta aderare la Uniunea
Europeana, moment in care produsele romanesti ar putea avea acces
la
o piata de desfacere mai larga. Acest lucru se simte deja, un numar
mare de firme private achizitionand tot mai multa miere, atat pentru
piata interna, cat si pentru export. Producatorii pot gasi aceste firme
dand o simpla cautare pe Internet sau la rubricile de mica
publicitate ale ziarelor cu profil agricol. Pretul oferit de aceste firme
este un pic mai mare decat cel oferit de Combinatul Apicol Bucuresti,
pana nu demult singurul colector de produse apicole din tara.

Trebuie mentionat ca exista doua tipuri de producatori:

persoanele fizice, in numar covarsitor, proprietari a pana la 50 de
stupi, desi
cei mai multi se opresc la 10-15. In acest caz, productia se foloseste
doar pentru consum propriu si pentru comertul cu amanuntul.
Dar exista si firme, care produc nu numai miere, ci si polen sau
propolis. Numarul acestora este foarte mic. Ca un semn de
insanatosire
a pietei au aparut, de curand, firme specializate in ambalare si export.

Pariul cu apicultura se castiga dupa ani de munca

Unul dintre producatorii cu state vechi in domeniu si care reuseste sa
obtina profit din aceasta afacere este Robert Satmari, patronul firmei
Iramtas. Dansul ne-a explicat ca a ajuns la aceasta performanta dupa
ani de munca si parcurgand, cu rabdare, toate etapele necesare
pentru a pune pe picioare o afacere de succes.
 “Am intrat in aceasta afacere din intamplare. Intr-o seara, tatal
meu a intrat pe usa si mi-a zis ca vrea sa cumpere stupi. Asta se
intampla
in 2000. Pentru ca nimeni din familie nu se pricepea, m-am sacrificat
eu. M-am hotarat sa urmez un curs de apicultura. Acesta a durat
aproape jumatate de an, din noiembrie pana in aprilie. (Cursul se
organizeaza in fiecare an de catre Asociatia crescatorilor de albine si
este gratuit in limita locurilor disponibile, aproximativ 300 de persoane.
Cursurile se tin in Baneasa, de obicei, joi dupa ora 16.00. La final
se da un examen.) Mai greu a fost primavara, cand a trebuit sa pun in
practica ceea ce invatasem pana atunci.
Am cumparat sapte stupi – cutia si albine (10 rame cu albine si sapte
rame cu puiet). O perioada i-am tinut la vechiul proprietar,
aflat la 30 de kilometri de Bucuresti, ca sa invat de la el si la modul
practic cum se munceste cu albinele. In plus, mi-a luat ceva vreme
sa ingradesc si sa amenajez terenul pe care il aveam la Jilava si unde
tin si in ziua de azi stupii”, spune dl. Satmari.

Etapele dezvoltarii. Cand intri in acest domeniu trebuie sa lasi

iluziile deoparte. Daca pornesti cu ideea ca s-ar putea sa dai lovitura si
dupa un an sau doi, sa ai un castig exceptional, ai pierdut pariul cu
apicultura. “M-am dezvoltat progresiv si pe masura propriilor mele
puteri.
In toamna primului an de activitate ca apicultor am ajuns la 13 stupi,
iar peste un an am mai achizitionat 10, pentru ca in 2003 sa ajung la
peste 40 de stupi. Dezvoltandu-ma in mod progresiv, astazi am ajuns
sa detin 80 de stupi. Toate cele necesare le-am achizitionat in timp.
Intai am luat o centrifuga fara de care nu se poate obtine mierea.
Esentiala este partea de lemnarie – ramele, fagurele, tava, sitele prin
care se strecoara mierea, bidoanele pentru depozitare”, isi aminteste
Robert Satmari.

Terenul si colaboratorii. In cazul de care vorbim, lucrurile au

fost mai simple, deoarece terenul a fost mostenit de la o strabunica, iar
proprietarul a avut ideea ca, imediat dupa 1990, sa planteze pomi
fructiferi. Costul unui teren situat in afara Bucurestiului, dar nu intr-o
zona
rezidentiala, nu este foarte mare. Cu cateva sute de euro se pot
achizitiona usor 800-1.000 mp. Pentru o buna desfasurare a afacerii
mai
trebuie inaltat un mic depozit de 15-20 mp. In cazul in care locul de
depozitare a stupilor este la distanta de propria locuinta, proprietarul
ar trebui sa achizitioneze lacate zdravene si, daca este cazul, sa
sudeze toate recipientele din metal, deoarece pentru hoti tentatia este
maxima.

Oricat de priceput si de dedicat ai fi nu poti razbi de unul

singur in aceasta afacere. Pentru a-ti usura munca exista solutia de
a-ti angaja
oameni cu ziua, dar varianta cea mai fericita – cel putin in prima faza –
o reprezinta implicarea familiei: “Mi-am ales ca si colaboratori
membri ai familiei. Este mai sigur si mai putin costisitor daca procedez
in acest fel. De unul singur nu se poate. Sotia a urmat si ea
cursul de apicultor. La transportul stupilor si la extrasul mierii ai nevoie
de ajutor. Este vorba de extragerea mierii de pe cateva sute de rame.
Cand iti alegi colaboratorii trebuie sa fi sigur ca nu sunt alergici la
intepatura de albina, ca nu fac un soc anafilactic. Un om normal rezista
pana la 500 de intepaturi de albina, dar exista si oameni, putini, care
de la o simpla intepatura intra in stare de soc si pot sa si moara.
De aceea, orice colaborator trebuie sa treaca testul unei intepaturi de
albina. In plus, eu am si un alt serviciu, deci am nevoie de oameni
de incredere care sa imi suplineasca lipsa”, explica dl Satmari.