Albaspină - Alexandru Macedonski

Creştea un stuf de albaspină

Ce înflorea voios la soare,

Umbrind o cruce în ruină

Pe valea Grecii răpitoare!

În drum, trăsura ni s -oprise,

S-apropiindu -ne de cruce,

Din florile ce-mbobocise

Şi ce aveau să se usuce,

Rupsei o ramură-nflorită,

Şi cugetai, că chiar în groapă,

Speranţa de-om nedespărţită

Cu omu-odată nu se -ngroapă,

Că de-nsoțește albaspină

Pe om, şi-n moarte cu constanţă,

Emblema ei de farmec plină

Nu strigă celor vii: "Speranţa?"