29.11.

2017

Mofturile la masa – copilul care nu mananca

Toată familia s-a aşezat în jurul mesei. Mama pune mâncarea în farfurii. Şi
dintr-o dată începe calvarul: cel mic începe să se strâmbe, nu îi place ce i se
serveşte, părinţii se enervează, insistă, copilul se ambiţionează şi mai mult să nu
mănânce, atmosfera devine tensionată şi… vă las pe voi să completaţi în
continuare, pentru că realitatea este că mulţi părinţi trec prin astfel de experienţe.

În multe familii apare îngrijorarea legată de faptul că cei mici nu mănâncă

suficient. Nu e întotdeauna uşor să îţi dai seama de ce copilul tău nu vrea să
mănânce: poate nu îi place mâncarea, poate nu îi este foame sau poate doar se
poartă urât. Există mai multe motive pentru care copiii nu mănâncă bine în timpul
mesei. De obicei, ne straduim să găsim explicaţii complexe şi cu gravitate mare,
însă de cele mai multe ori lucrurile nu stau aşa. Poate că pur şi simplu are chef de
joacă sau scaunul pe care l-am aşezat nu este suficient de confortabil. Poate că i-am
servit cina prea târziu, este obosit şi nu mai are răbdare să stea la masă. Poate că îi
este teamă să nu facă mizerie sau poate i se pare plictisitor să stea singur la masă.
Sau poate că pur şi simplu nu îi place acel fel de mâncare – doar ni se întâmplă şi
nouă, nu?

Pentru a înţelege mai bine ce e cu aceste “mofturi” şi cum putem să le

combatem, trebuie să discutăm despre obiceiurile alimentare. Acestea sunt
determinate de o mulţime de factori şi sunt supuse unor numeroase influenţe.
Unele sunt evidente, altele nu. Este bineştiut că preferinţele, dar şi aversiunile
noastre faţă de alimente se formează în copilărie şi persistă toată viaţa, fiind doar în
măsură moderată influenţate de educaţie. Odată cu înaintarea în vârstă modificarea
atitudinii faţă de alimente devine tot mai dificilă.

Aşa că, dragi părinţi, bateţi fierul cât e cald, pentru că odată ce copilul vostru
creşte, vă va fi tot mai greu să îi imprimaţi un mod de alimentaţie sănătos.

“Şcoala” alimentaţiei este acasă

1
“Cei şapte ani de acasă” reprezintă o dimensiune cu o mulţime de valenţe şi
înţelesuri, printre care îşi găseşte un loc important şi comportamentul alimentar. De
fapt, familia are cea mai mare influenţă în ceea ce priveşte dezvoltarea obiceiurilor
alimentare. Mama, tata, bunicii, fraţii, alte rude apropiate – toţi aceştia sunt
modelele pe care copilul le imită. Este un lucru demonstrat că atitudinea părinţilor
faţă de alimente este un factor predictiv al preferinţelor alimentare de mai târziu ale
copilului.

Înainte de a-ţi certa copilul pentru că nu vrea să mănânce salată de legume,

întreabă-te care este atitudinea membrilor familiei voastre în această privinţă… S-
ar putea să ai o revelaţie.

Prânzul în familie

Pe vremea copilăriei părinţilor mei, prânzul cu toată familia era o regulă. Pe

vremea copilăriei mele, regula începuse să aibă unele excepţii. Pe vremea copiilor
mei, adică acum, regula aceasta este plină de excepţii. Nici nu vreau să mă gândesc
cum va fi în viitor. Atmosfera în jurul mesei joacă şi ea un rol foarte important în
atitudinea alimentară a copilului. Prânzul în familie este un moment perfect pentru
a transmite obiceiurile alimentare corecte, dar şi a celor greşite. Totuşi, studiile au
arătat că preşcolarii, dar şi adolescenţii care iau masa împreună cu familia, au un
regim alimentar mai echilibrat, care se remarcă printr-un consum mai mare de
legume, o cantitate mai redusă de sare şi alimente prăjite.

Momentul mesei în familie trebuie să fie unul relaxat, pozitiv, centrat pe

alimentaţie corectă, dar şi pe întărirea legăturilor de familie. Trebuie evitate
discuţiile contradictorii, tensiunile şi cerinţele exagerate în privinţa “manierelor”.
Cei mici mai greşesc uneori – varsă supa pe masă, nu ţin bine furculiţa, vorbesc cu
gura plină. Şi noi am fost la fel la vârsta lor. E important să îi educăm, însă trebuie
să o facem cu toleranţă şi înţelegere. Uneori se poate naşte o aversiune faţă de un
aliment, sau faţă de un preparat (supa de legume, de exemplu), doar pentru că cel
mic a fost certat aspru pentru o greşeală întâmplătoare ce a avut loc atunci când se
consuma acel fel. Mecanismele psihologice ale unei aversiuni alimentare nu sunt
totdeauna evidente.

Sa nu uit: televizorul nu este un membru al familiei voastre, aşa că nu are ce căuta

la masă cu voi!
2
 Mamelor din lumea-ntreagă
…eu vă dau un singur sfat: gătiţi pentru copiii voştri! În ultimele decenii, structura
familei s-a modificat: trei sferturi dintre mamele copiilor de vârstă şcolară
lucrează, ceea ce înseamnă că în unele situaţii copiii ajung să mănânce altceva
decât ceea ce ar trebui şi aici mă refer în primul rând la semipreparate şi mâncare
tip fast-food. Fără a generaliza, această mâncare este preparată astfel încât să fie
foarte atrăgătoare la nivel senzorial (gust, miros, aspect etc.), însă din punct de
vedere nutritiv nu este aproape niciodată o alegere bună. Spre deosebire de ea,
mâncarea clasică “de acasă” poate că nu este chiar atât de îmbietoare, însă în mod
sigur este mult mai hrănitoare. Dacă îi lăsăm copilului posibilitatea să aleagă, s-ar
putea să pierdem definitiv o bătălie oricum greu de dus.

Televizorul, formator de gusturi

Nu mai este o noutate pentru nimeni că televizorul are o influenţă uriaşă asupra
comportamentului nostru. Copiii îşi petrec o bună parte din timp în faţa
televizorului, deci urmăresc o mulţime de reclame, dintre care aproape jumătate
sunt pentru mâncare (care de cele mai multe ori este bogată în zaharuri, grăsimi şi
prea săracă în fibre). Nu este de mirare că mai devreme sau mai târziu copiii vor
cere acele tipuri de alimente, poate chiar în detrimentul alimentelor “simple”, cum
ar fi fructele, care nu vin ambalate atât de frumos ca nu-ştiu-ce dulciuri, nu au
jucării surpriză ataşate şi nici nu câştigi excursii la Disneyland dacă trimiţi un cod
prin sms.

Iar dacă tot am amintit de televizor, trebuie spus că influenţa acestuia asupra
dezvoltării copiilor atinge şi o altă dimensiune, încurajând inactivitatea fizică şi
petrecerea pasivă a timpului liber, factori care alături de o alimentaţiei dereglată
stau la baza excesului ponderal.

Mofturi împrumutate
Copilul tău creşte, universul lui se lărgeşte şi va avea tot mai multe contacte
sociale. Influenţa celor din jur – colegi, prieteni, se va extinde inclusiv asupra
preferinţelor alimentare. S-ar putea ca la un moment dat să te loveşti de un refuz
subit de a consuma anumite alimente, precum şi dezvoltarea unei preferinţe pentru
un aliment “popular”. Comportamentul de imitare este normal şi poate avea uneori
şi o parte pozitivă, însă este datoria ta ca părinte să supervizezi regimul copilului
tău şi să încerci să limitezi influenţele negative.
3
Ţine cont şi de faptul că de la o anumită vârstă, disputele legate de alimentaţie pot
reprezenta şi o metodă de autoapărare, mijloc de şantaj sau de răzbunare.
Înţelegerea şi armonia în familie sunt esenţiale în astfel de situaţii.

Câteva sfaturi

Relaxează-te şi nu forţa lucrurile! Un copil sănătos mănâncă atunci când îi este

foame şi se opreşte când s-a săturat.
Ţine un jurnal al alimentaţiei. În felul acesta vei vedea cât mănâncă de fapt copilul
tău. Este un instrument util pentru identificarea problemelor şi pentru a găsi căi
pentru îmbunătăţirea lor.
Compară greutatea copilului cu cea din graficele de creştere – doar aşa poţi să vezi
dacă este într-adevăr subponderal sau este doar impresia ta.
Nu transforma mesele în experienţe traumatizante. Mesele în familie trabuie să fie
activităţi plăcute petrecute împreună, chiar dacă uneori refuză să mănânce.
Dacă totuşi ai probleme, ia legătura cu un nutriţionist sau cu medicul pediatru.
Nu întârzia prea mult cu masa şi asigură-i copilului un loc comod la masă
Serveşte mâncarea în farfurii mici, pe măsura copilului
Nu obliga niciodată copilul să mănânce. Îngăduie-i să se oprească atunci când
spune că s-a săturat.
Nu-i da gustări nesănătoase între mese, mai ales în apropierea orelor de masă.
Adoptă o atitudine optimistă şi nu te arăta dezamăgit sau îngrijorat de
comportamentul copilului.

http://nutritionist.info.ro/2012/07/12/cum-luptam-cu-mofturile-copiilor-la-
masa/#ixzz5AB287LBc