CONSIDERAŢII GENERALE

Activitatea de conducere a unui autovehicul este dinamică, complexă şi

presupune existenţa unor aptitudini specifice solicitărilor acesteia. Orientarea în
această profesiune trebuie realizată în conformitate cu anumite criterii
psihologice: selecţia, evaluarea şi examinarea, făcându-se numai potrivit
capacităţilor compatibile cu condiţiile impuse de aceasta.
Calitatea transporturilor de călători şi de mărfuri, depind în mare măsură
de modul de selecţie, de instruire, de perfecţionare şi de consiliere a
absolvenţilor cursurilor şcolilor de profil.
Caracteristicile activităţii de conducere auto sunt uşor variabile, în funcţie
de conţinutul, felul transportului şi de tipul de autovehicul (autocar, microbuz,
autocamion, autoturism etc.)
Omul ca participant activ la actul circulaţiei este de neînlocuit, cu atât mai
mult cu cât el este creatorul acestor autovehicule şi a echipamentelor acestora
care devin din ce în ce mai sofisticate, dar şi performante în ceea ce priveşte
parametrii tehnico-funcţionali. Automobilul are caracteristici utilitare dar şi de
relaxare, sportive, turistice, de recreere etc.; eliminarea elementelor de
disconfort ale postului de comandă, oferă posibilitatea operatorului să acţioneze
şi sa stăpânească automobilul, reducându-se astfel considerabil, riscul de
producere a evenimentelor nedorite. Cu toate acestea nu se poate vorbi de o
superioritate absolută a maşinii, care nu va putea depăşi plasticitatea mentală
umană; fiinţa umană prezintă o mare complexitate, de aceea apar dificultăţi de
abordare a acesteia.
Intre participanţii la trafic se stabilesc interrelaţii de colaborare şi
de dependenţă situaţională, conturându-se astfel o dinamică specifică actului
rutier, sprijinită şi de sistemul de comunicare alcătuit din simboluri vizuale şi
auditive sub forma de panouri de semnalizare. Cultura generală are o importanţă
deosebită, cunoaşterea la un nivel minimal a unor limbi de circulaţie
internaţională, creează un confort psihic corespunzător şi implicit o siguranţă de
sine mai mare, atât de benefică în securitatea rutieră.

DESPRE APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA AUTOMOBILULUI

Cel mai vechi motor din lume, datează de peste 2700 ani, cu asemenea
motor se pare că era echipat carul de foc chinezesc din timpul dinastiei lui Chan.
In „era noastră” în timpul revoluţiei franceze, a fost realizat un al doilea
automobil cu aburi, vehiculul Cngnot, cu tracţiune faţă care atingea 4Km/h.
Exemplul lui Nicolas Cngnot, a fost urmat şi de inginerii englezi care au
echipat diligenţele cu cazane cu aburi.
 Invenţia motorului cu explozie este apreciat ca al doilea moment de
revoluţionare tehnică, în anul 1860, aparţinând inginerului francez Jean Etienne
Lenoir, cu o serie de neajunsuri ca : zgomot, gaze, viteză redusă etc.
Inginerul Beau Rachas, descoperă ciclul funcţional al motorului în 4 timpi
(compresie, explozie, ardere şi evacuare) Siegfried Marcus în 1875 (Germania) a
folosit pentru prima oară benzina drept combustibil alternativ gazului sau
petrolului.
Karl Benz în 1885, a construit un automobil cu trei roţi, având o viteză
de 15Km/h.
In 1880, romanul Dumitru Vasescu, student la Paris, construieşte un
automobil cu aburi.
R.W.Thomson în 1845, inventează pneurile, deci automobilul a avut un
moment foarte important în consacrarea definitivă, mai ales ca în 1888, J.B.
Dunlop utilizează pentru prima oara în lume anvelopa pneumatică.
Toate aceste îmbunătăţiri contribuie la confort şi siguranţă, dar şi la o
viteză mai mare de deplasare, crescând numărul de automobile; de exemplu în
1897, Franţa exportă maşini de cca. 600 000 de franci, iar în 1907 ajung la cca.
150 000 000 de franci.
In S.U.A. „Ford Motor Company”din Detroit în 1912 cca.100.000 de
maşini , iar în 1963 au ajuns la cifra de 60 000 000 .
In tara noastră automobilul îşi face apariţia în anul 1895, prin două
autocamioane cu aburi, de tipul Leou Serpollet, importante din Franţa, pentru
transportul public. In 1900, Gheorghe Assan, aduce primul automobil cu ardere
internă iar în 1904 existau 64 maşini.
Prima cursă de automobile se organizează în ţara noastră, tot în anul 1904,
pe traseul Bucureşti – Giurgiu - Bucureşti cu 12 concurenţi, dar numai 4 dintre
ei au reuşit să se întoarcă la Bucureşti; în 1930 creşte se înregistrează un număr
de 26 500 autoturisme şi 4 500 autocamioane. Industria constructoare de maşini
cunoaşte o creştere remarcabilă după cele două războaie, iar până în prezent a
fost o evoluţie extrem de spectaculoasă.
 ANALIZA ACTIVITĂŢII DE CONDUCERE AUTO

Principalele elemente psihologice :

Reacţia de adecvare se impune a fi caracteristica esenţială a sistemului
conducător auto – autovehicul, în ceea ce priveşte eficienţa şi eliminarea unor
distorsiuni. Devine necesară cunoaşterea solicitărilor senzoriale şi operaţionale,
dar şi cunoaşterea factorilor care le influenţează. Leplat J. In 1965, consideră
aceste condiţii drept cauzele şi momentele de inadaptare ale omului la o formă
de activitate; restricţionarea elementelor de inadecvare este obligatorie pentru ca
previne efectele negative.
Preocupările sînt legate de autori importanţi (1958 A.Ombredane
J.M.Faverge; J.Leplat; B. Guiquet; 1961 P. Jardillier; 1958-1961 V. Ceauşu;
1962 Ghe. Iosif; 1964 A. Anastasi, P. Pufan) care au conturat aspectele analizei
muncii:

1. condiţiile psiho-sociale şi relaţiile interindividuale,

2. condiţiile mediului fizic,
3. numărul solicitărilor senzoriale şi operaţionale,
4. orientarea , selecţia şi pregătirea profesională,

Optimizarea sistemului om – maşina presupune o compatibilitate

între recepţia şi prelucrarea informaţiilor şi decizia pe baza lor a acţiunilor
corecte şi în siguranţă.
Pentru calcularea coeficientului de „rentabilitate” se consideră şi alte
variabile, cum ar fi:
- conducerea îndelungată a unui autovehicul fără reparaţii,
- gradul limitat de uzură a auto vehiculului,
- tonajul transportat,
- manevrări facile,
- respectarea legislaţiei rutiere,
- comunicare corespunzătoare cu ceilalţi participanţi la trafic.
Conducerea auto însă presupune o interdependenţă între factorii
psihologici, fiziologici, tehnici şi naturali, astfel că se poate vorbi de un sistem
mai complex : conducător auto – autovehicul – rută.
Ruta este definită prin caracteristici structurale ale şoselei (configuraţie,
suprafaţa, flux etc.) şi condiţiile meteo, care de fapt asigură „ambianţa” actului
rutier; orice informaţie inadecvată în acest context, minimalizarea lor,
nerespectarea unor reguli, pot genera evenimente negative.
Adaptarea conducătorului auto la aceste condiţii, care sunt atât de
variabile, devine o condiţie obligatorie a activităţii acestuia, astfel ca şoferul va
fi condiţionat, o dată de autovehicul şi în al doilea rând de caracteristicile rutei
care presupun un comportament adecvat.
Deci cea mai importantă verigă din sistemul amintit mai sus este
factorul uman, care are capacitatea de a evalua alternativele, combinând
informaţiile noi cu cele cunoscute, pentru a prelucra corect şi a lua cea mai
corectă decizie în cel puţin trei condiţii: de certitudine, de incertitudine şi de
risc; vor mai interveni şi alte capacităţi psihice cum ar fi operativitatea gândirii,
mai ales flexibilitatea acesteia, pentru că şoferul este pus în situaţia de a înţelege
uşor şi mai ales corect situaţiile din trafic. (Flexibilitatea gândirii este
considerată de Al. Roşca ca cel mai important „factor psihic cognitiv al
creativităţii”).
Se poate spune că baza elaborării deciziei optimale de către participanţii la
traficul rutier, o constituie supleţea şi flexibilitatea dar şi creativitatea în plan
acţional corect.
Eficacitatea deciziei este legată de un „optimum informaţional”,
astfel că cercetătorii în ergonomie şi psihologie sunt preocupaţi în permanenţă
de perfecţionarea elementelor de informaţie rutieră şi a dispozitivelor acestora,
având în vedere culoarea, forma, mărimea.
O analiză psihologică completă trebuie să ţină cont şi de schema dinamică
energetică, care conturează aspectul atitudinal şi caracterial, pentru ca activitatea
de conducere auto, reprezintă un act social cu diverse implicaţii.

Conducătorul auto trebuie să deţină informaţii în legătură cu profesiunile

din acelaşi domeniu (mecanic auto, electrician auto) pentru a interveni într-o
primă instanţă în ceea ce priveşte anumite urgenţe, dar şi pe acelea care se
referă la normele şi legile potrivit cărora se eliberează licenţele de transport şi de
execuţie; se efectuează cursuri de atestare pe tipuri de transport de care
conducătorii auto, marfă, persoane, agabaritic, transport persoane în regim de
taximetrie şi de autorizare şi reautorizare pentru cei care organizează şi conduc
activitatea de transport.
Conducerea auto în deplină siguranţă este condiţionată mai ales de
calităţile fizice, fiziologice, psihice, intelectuale, etc.
Selecţia obiectivă reprezintă cel mai valoros criteriu de apreciere a
capacităţii de conducere auto, permiţând realizarea în acest mod a unei
interdependenţe a particulariţăţilor individuale – aceasta depinde foarte mult de
gradul de solicitare a tipului de transport: mărfuri persoane, transport intern sau
internaţional.
Prin cursurile de atestare pe tip de transport, se poate dezvolta sensibil
capacitatea de anticipare a unor situaţii din rută, dar şi perfecţionarea laturii
atitudinale; de aceea trebuie realizată o comuni-care permanentă între specialiştii
din domeniu; ingineri, lectori, psihologi, specialişti care reprezintă Autoritatea
Rutieră Română, etc.
 Aceste cursuri mai au rolul de a preciza solicitările, în funcţie de
dimensiunile şi tonajul autovehiculelor, de exemplu la automacara sau la alte
tipuri de echipamente suplimentare, la transportul de persoane unde
comunicarea este esenţială; despre viteza ideală de deplasare în siguranţă, dar şi
despre aspectele ergonomice, care au înregistrat progrese remarcabile, prin
echipamente care sporesc atât confortul, dar şi securitatea rutieră.

Evaluarea periodică a celor care participă la actul rutier, depistează atât

deteriorarea eventuală a unor capacităţi fizice, psihice, morale, dar şi influenţa
condiţiilor de activitate, modul în care angajatorul, în cazul conducătorilor auto
profesionişti, respectă reglementările legale, dacă acesta monitorizează
respectarea de către persoanele care se află în curse, a timpului de odihnă,
igiena personală, a mediului şi a alimentaţiei.

Deşi factorul uman este privit într-un context bio-psiho-social, el

acţionând prin reacţii complexe, care includ atât o reacţie simplă dar şi decizii
care reprezintă de fapt motivaţia reacţiei, este necesar să tratăm capacităţile de
ordin medical şi psihologic în mod separat. Stabilirea indicaţiilor şi
contraindicaţiilor medicale se realizează prin examinarea de către medici
specialişti, stabilirea indicilor antropomorfici, probe funcţionale de laborator,
analize, anamneze, observaţii etc.
Un conducător auto trebuie să fie apt medical la toate specialităţile:
interne, neurolologie, psihiatrie, radiologie şi în special la O.R.L. şi
oftalmologie; deci integritatea din acest punct de vedere reprezintă o condiţie
obligatorie.
Unele studii asupra aspectului de mai sus au demonstrat că există
contraindicaţii medicale absolute şi relative, după cum urmează:

Contraindicaţii cardiovasculare absolute :

- insuficienţa cardiacă
- infarctul miocardic repetat sau mai recent de şase luni
- tuburările grave de ritm
- hipertensiunea arterială stad. L II
- anevrismul aortic
- ischemia periferică
- astmul bronşic sever
- restricţia pulmonară

Contraindicaţii relative:

- angina de piept
 - infarctul miocardic
- crize de tahicardie paroxistă, extrasistolia permanentă
- hipertensiunea arterială stabilă
- hipertensiunea arterială cu tulburări funcţionale
- valvulopatiile, miocardiopatiile,
- pericarditele, malformaţiile congenitale, în funcţie de deficitul
funcţional şi alterarea miocardică,
- restricţia pulmonară cu dispnee, tulburări funcţionale ameţeală,
- cardiopatia ischemică cu alterări ECG evidente,
- alţi bolnavi cardiovasculari în condiţii speciale de status clinic sau
tratament (cord operat, pacemaker etc.)

In ceea ce priveşte structura psihologică a activităţii de conducere auto şi

comportamentul la volan, se au în vedere mai mulţi parametri:
- componenta senzorială
- componenta mnezică
- calităţile atenţiei (senzorial, motorie, involuntară, voluntară,
concentrare sau intensitate, volum, stabilitate sau persistenţa,
flexibilitatea sau comutativitatea),
- componenta intelectivă,
- componenta afectiv – emoţională,
- componenta motivaţională,
- componenta volitivă,
- componenta motorie,
- capacitatea de autoreglare şi autocontrol,
- trăsăturile de personalitate,
La fel de importantă este şi selecţia şi instruirea corespunzătoare a
instructorilor auto, pentru că în cadrul activităţii de formare a viitorilor
conducători auto, există un parteneriat între formator şi cursant; cel care îşi
exercită primul rol este formatorul, care spre deosebire de cursant, el cunoaşte
domeniul al cărui purtător este, are o experienţă şi posedă criterii valorice
autentice pentru valorificarea constructivă a situaţiilor specifice.
Aceste caracteristici fac din formator, superiorul cursantului, creându-se
astfel o relaţie de inegalitate; pentru că actul de formare să fie eficient, trebuie
depăşită această inegalitate.
Cerinţa unei relaţii de parteneriat, se poate construi numai pe baza
respectării unei condiţii fundamentale: cunoaşterea personalităţii cursantului, în
vederea abordării celor mai optime procedee pentru a scoate la lumină din
individualitatea acestuia ce are el mai bun, raportând „ceea ce este la ceea ce ar
putea fi, nu numai la ceea ce trebuie să fie”(I. Hoban).
Perceperea cursantului reprezintă un demers extrem de complex,
care presupune identificarea motivaţiilor interne ale acţiunilor sale, stabilirea
legăturilor concrete ale conduitei şi trăsăturile sale generale de personalitate,
organizarea informaţiilor achiziţionate, stabilirea unei ierarhii. Efectul
cunoaşterii cursantului, trebuie să fie unul imediat, prin capacitatea formatorului
de a crea noi modele de influenţă instructiv-educativă.
Factorii caracteriali, în genere componenta atitudinală are rol reglator în
ceea ce priveşte activitatea de conducere auto, deci nu este suficient să prezinţi
ca subiect, un tablou aptitudinal perfect, pentru că tot factorii caracteriali
reprezintă nişte determinanţi principali ai stilului de conducere, al corectitudinii,
al regimului de viteză, al modului de relaţionare cu ceilalţi participanţi, a
atitudinii de respect faţă de rigorile codului rutier. Având în vedere că şi
trăsăturile temperamentale au un rol foarte important, în comportamentul la
volan, este evidentă necesitatea intervenţiei psihologului pentru ameliorarea
unor reacţii, tendinţe, acţiuni s.a ., astfel educaţia rutieră trebuie să devină un
proces continuu.