Sunteți pe pagina 1din 18

DUREREA

Senzaţia neplăcută prezenta sub forma de arsură, înţepătură, crampă, greutate, întindere etc. , de
intensitate şi durata variabile, asociata sau nu cu leziuni tisulare, reale sau potenţiale.

Durerea este provocată de cele mai multe ori de excitarea terminaţii nervoase sensibile la stimulii
dureroşi, prezente în piele şi într-o mai mică măsură în vase, mucoase, oase, tendoane sau organe.

Durere se defineşte după localizarea ei (difuza sau locala), intensitate, periodicitate şi caracterul ei.

Durerea poate fi pulsatilă, batantă, zvâcnitoare (caracteristice unei inflamaţii), ca un fulger (afectare
nervoasa), sub forma unei crampe (afectare musculară) sau de colică (afectare viscerală) etc.

Durere iradiată este durerea resimţită într-o altă parte a corpului decât cea în care se află zona
lezată sau traumatizată.

Durerea acuta este prezenta in cazul unei leziuni tisulare şi are ca rol atentionarea subiectului asupra
unei disfuncţii a organismului său. Ea este asociată cu palpitaţii, cu o creştere a presiunii arteriale, a
nivelurilor unor hormoni (cortizol, catecolamine) şi a frecvenţei ventilaţiei (mişcarea aerului în
plămâni).

O durere cronică este o durere persistentă, peste timpul obişnuit în cazul unei boli acute ori după o
vindecare sau poate fi o durere cauzata de o afectiune cronica.

Care sunt cauzele durerilor de dinti ?

Durerea dentara poate avea mai multe cauze. Printre ele : caria dentara, infectiile pulpare sau
periapicale (abcesul dentar) sau un traumatism dentar. Chiar daca cariile dentare si complicatiile
acestora (pulpite, abces etc.) reprezinta cea mai frecventa cauza a aparitiei durerilor dentare,
acestea nu sunt singurul motiv.

Mai mult, o durere dentara poata sa nu fie cauzata de dinti. De exemplu, durerile dintr-o infectie a
sinusului maxilar sunt deseori resimtite la nivelul dintilor superiori.

Ca regula generala, este indicat sa contactati medicul stomatolog ori de cate ori semnalati o durere
la nivelul cavitatii bucale sau orice alt disconfort. Acest lucru este obligatoriu daca:

 Durerea persista mai mult de doua zile


 Durerea este severa
 Durerea este acompaniata de febra, stare generala alterata sau iradiaza in zonele invecinate
(urechi, gat sau fata)

Daca aveti o durere de dinti, cititi mai departe pentru a va identificata simptomele: veti descoperi
cauzele aparitiei durerii si optiunile de tratament:

 Sensibilitate dentara la cald si rece

Sensibilitatea dentara apare cand smaltul care protejeaza dintii devine prea subtire sau
daca gingia sufera o usoara retractie, descoperind zone sensibile de pe suprafata radacinii
unui dinte.

Sensibilitatea dentara poate fi cauzata de o carie mica sau de o obturatie care a devenit
mobila. O alta cauza poate fi retractia gingivala care descopera mici zone din suprafata
radacinii. Aceste zone sunt acoperite de un strat subtire de cement dentar, si sunt foarte
sensibile la stimuli externi (cald, rece, atingere).

In cazul sensibilitatii dentare, veti resimti usoare dureri la consumul alimentelor calde sau
reci, dar aceste dureri dureaza doar cateva momente. Sensibilitatea dentara nu semnaleaza
de obicei o problema severa.

Ce puteti face

Incercati sa va periati dintii cu o periuta cu peri moi, folosind o pasta cu un continut bogat in
fluor. Exista paste specifice pentru dinti sensibili (de exemplu Sensodyne). Aceste paste ar
putea reduce sensibilitatea in zonele in care radacina dentara este dezgolita.

Daca dupa cateva zile durerea persista sau creste in intensitate, contactati medicul
dumneavoastra stomatolog.

 Dureri sau disconfort dupa tratamente dentare

Anumite tratamente dentare pot produce o inflamatie usoara a pulpei dentare, ceea ce va
provoca o crestere temporara a sensibilitatii dintelui. Asemenea sensibilitate ar trebui sa
dispara dupa cateva zile.
Totusi, daca a fost executata o lucrare dentara sau tratamente endodontice mai complexe,
dintii pot avea nevoie de un timp mai indelungat pentru a-si reveni. Din acest motiv, pacientii
pot resimti dureri usoare la nivelul acestora pentru cateva saptamani.

Un alt motiv ar putea fi o obturatie sau o lucrare dentara care a fost lasata "prea inalta". In
aceste situatii, pacientii vor simti un oarecare disconfort in timpul masticatiei sau dureri la
nivelul muschilor masticatori sau articulatiei.

Ce puteti face

In cele mai multe cazuri, durerile vor disparea treptat in cateva saptamani. In acest timp
puteti apela la analgezice usoare (Algocalmin, Nurofen etc.) pentru a imbunatati situatia.

Daca durerea persista sau creste in intensitate, apelati la medicul stomatolog.

Daca simtiti ca o lucrare dentara sau obturatie este "prea inalta", este de asemenea
important sa contactati medicul dumneavoastra. In aceste situatii, lucrarea va avea nevoie de
o echilibrare ocluzala. Acest procedeu este extrem de simplu dar foarte important pentru
confortul masticator.

 Dureri ascutite cand "muscati" pe dintele respectiv

Pot exista mai multe cauze : o carie adanca, o obturatie care a devenit mobila sau o mica
fractura a dintelui. Este posibila si afectarea pulpei dentare sau a tesutul situat sub dinte,
numit parodontiu apical.

Ce puteti face

Medicul dumneavoastra stomatolog va evalua situatia. Daca pulpa dintelui este afectata, este
nevoie de un tratament endodontic. De obicei, nu este necesara extractia dintelui desi
tratamentul propus poate diferi de la caz la caz.

O fractura dentara poate fi dificil de tratat. Tratamentul propus va depinde de localizarea si


adancimea fracturii precum si de gradul de afectare al pulpei dintelui.

 Dureri acute la consumului de alimente calde sau reci

Daca durerile sunt de intensitate medie sau mare si se prelungesc si dupa ce stimulul a fost
indepartat, pulpa dintelui a fost de cele mai multe ori afectata.

Aceasta tulburare se numeste pulpita dentara. Pulpitele sunt cauzate de microbii aflati la
nivelul unei carii dentare care au penetrat smaltul si dentina ajungand in pulpa dintelui.

Ce puteti face
Este indicat sa contactati medicul stomatolog cat mai repede. Puteti lua anumite calmante,
dar acestea vor imbunatati doar temporar situatia.

In cele mai multe situatii tratamentul va consta in "scoaterea nervului" urmata de obturarea
canalelor radiculare. La final, dintele va fi reconstituit cu o obturatie sau o coroana dentara.

 Dureri constante de intensitate crescuta care se agraveaza la atingerea dintelui

Aceste semne arata ca infectia a patruns din pulpa in tesuturile situate sub dinte (ligamente
periodontale, os alveolar). Daca gingia este umflata in dreptul dintelui, este vorba de
un abces dentar.

Dureri constante intr-o zona a cavitatii bucale, dar dificil de precizat care dinte
cauzeaza problema

Aceste semne pot de asemenea indica o pulpita dentara. "Nervul" din interiorul unui dinte este
infectat sau posibil chiar a murit ca urmare a infectiei.

Pulpitele sunt urmarea unor carii adanci care sunt foarte aproape sau chiar au penetrat pulpa
dintelui.

Dureri sub forma de presiune la nivelul dintilor superiori care pot iradia si in maxilar

Dupa cum am amintit, durerile de dinti pot fi cauzate si de alte afectiuni (in afara celor dentare).
Durerile cauzate de afectiuni ale sinusului maxilar pot fi resimtite in dinti si invers.

Inflamatia sinusurilor maxilare poarta numele de sinuzita maxilara. Durerile apar la nivelul obrajilor
dar foarte frecvent iradiaza in dintii superiori (molari si premolari).

Exista si alte afectiuni care pot provoca dureri resimtite la nivelul dintilor si a fetei. De
exemplu, bruxismul (afectiune caracterizata prin "scrasnirea" excesiva si necontrolata a dintilor in
special in timpul noptii) poate cauza dureri constante si o senzatie de presiune resimtita in dintii
superiori si maxilar.

Ce puteti face

Este necesara apelarea la medicul stomatolog si/sau la chirurgul maxilo-facial. In primul rand, se va
stabili daca durerile au origini dentare sau alte cauze.

Planul de tratament va putea fi elaborat doar dupa o consultatie amanuntita insotita de examinari
complementare (radiografie, tomografie, RMN etc.)

Cauzele durerilor dentare:

1. Cariile - acestea reprezintă cea mai întâlnită cauză a durerilor de dinţi. Cariile se formează atunci
când bacteriile din gură descompun zaharurile în acizi care, în combinaţie cu saliva, dizolvă smalţul
şi dentina. Dacă nu este tratată, caria pătrunde adânc în dinte, până când pulpa dentară este
expusă.

În situaţia în care resturile alimentare rămân în cavităţile mari, toxinele secretate de bacterii
inflamează pulpa. De aceea, este indicate folosirea atei dentare Oral B Satin floss care ajunge in
zonele greu accesibile indepartand resturile alimentare din spatiile interdentare.

Cariile mici se pot obtura, însă cariile profunde necesită un tratament onlay (încrustaţii) sau o
coroană dentară. Dacă pulpa dentară este infectată, este nevoie de o obturaţie de canal sau chiar de
extracţia dintelui.

Pe masură ce penetrează dintele, cariile produc o sensibilitate crescută la dulce, fierbinte sau rece.
În momentul în care ajung la pulpa dentară, durerea este permanentă. Abcesul este însoţit de dureri
înţepătoare, inflamaţie, un gust amărui în gură şi respiraţie urât mirositoare.

2. Boli gingivale – acestea implică inflamarea gingiilor şi deteriorarea osului din jurul dinţilor. Bolile
gingivale apar atunci când placa bacteriană produce toxine ce irită gingia. Un prim simptom al
acestor boli este sângerarea gingivală, aceasta producând în cele din urmă inflamaţii şi infecţii
dureroase.

De un real ajutor in impiedicare depunerii placii bacteriene este si utilizarea periutei potrivite – periuta
de dinti Oral B Pro Flex are doua parti flexibile ce actioneaza individual ajutand la o indepartare mai
eficienta a resturilor ce pot forma placa bacteriana.
Într-o primă etapă, bolile gingivale sunt tratate prin îndepărtarea plăcii bacteriene. În stadii mai
avansate este nevoie de detartraj şi chiuretare subgingivală. În cazurile extreme - când s-a pierdut
mult din os - este necesară extracţia.

3. Sensibilitatea dentară - apare în momentul în care retragerea gingiei produce expunerea


rădăcinii dintelui. Durerea apare la alimente fierbinţi sau reci. Medicul poate trata această afecţiune
cu pastă de dinţi sau gel cu fluor.

Însă dacă este afectată pulpa dentară, este nevoie de obturarea canalului. Pasta de dinti blend-a-
med Pro Expert Sensitive poate fi Solutia perfecta pentru dintii sensibili, asigurand protective
impotriva durerii cauzate de sensibilitatea dentara.

4. Dinte fracturat - traumatismele sau muşcarea unui obiect / aliment dur pot avea ca urmare
fisurarea dinţilor. Utilizarea sau atingerea dinţilor fisurati produce o durere ascuţită. Problema se
poate rezolva cu o coroană dentară, însă dacă pulpa dentară a fost expusă infecţiei, este necesară
obturarea canalului.
5. Obturaţiile - durerea poate apărea şi după obturarea unei cavităţi produse de o carie. Acest fapt
este cauzat de faptul că pupa dentară a fost atinsă şi ea de carie şi, ca urmare, se impune obturarea
canalului. Durerea poate fi cauzată şi de acumularea de fluid cu impurităţi organice între obturaţie şi
dinte. Obturaţiile vechi se pot deteriora, producând durere.

6. Disfuncţia articulaţiei temporomandibulare - aceasta afecţiune reprezintă o inflamaţie


dureroasă în locul în care mandibula este conectată de craniu. Durerea poate fi produsă de o
varietate de factori, inclusiv artrită, traumatisme faciale, bruxism (scrâşnirea dinţilor).

Spasmele musculare din jurul articulatiei temporomandibulare pot crea dificultăţi în deschiderea gurii,
precum şi dureri de cap, gât, maxilar, dinţi şi urechi.
Durerea produsă de disfuncţia articulaţiei temporomandibulare poate fi ameliorată cu medicaţie
antiinflamatorie sau aplicând comprese umede calde, pentru a relaxa muşchii. Benefice sunt şi
reducerea stresului, consumul de alimente moi şi repaosul.

7. Molarii de minte - apariţia molarilor de minte poate produce durere atunci când nu sunt aliniaţi
corect sau când sunt încastraţi în mandibulă şi necesită extracţie chirurgicală.

8. Pierderea dintelui prin traumatism - dacă aţi suferit o lovitură puternică şi v-a căzut un dinte
sau se clatină foarte tare, păstraţi dintele umed (de preferat în gură) şi mergeţi de urgenţă la medic.
Dintele poate fi salvat.

9. Cancer oral - unele cancere orale pot începe cu dureri de maxilar, ce seamănă cu durerea de
dinţi.

Cauzele durerilor dentare şi


prevenirea lor
Durerea de dinţi este o problemă comună, mai ales după mesele copioase din timpul
sărbătorilor, care poate fi prevenită cu o bună igienă orală.

Durerea dentară apare în momentul în care pulpa dintelui este expusă sau inflamată. Pulpa
dentară reprezintă zona internă a dintelui care este acoperită de un strat de dentină şi apoi de un
strat dur, vizibil, numit smalt, care este bogat în minerale. Durerea dentară poate să apară chiar dacă
este deteriorat doar stratul superficial de smalţ, fiind expusă dentina.

Este foarte important să mergeţi la medicul dentist în momentul în care apar durerile dentare, astfel
încât acesta să descopere cauza şi să aplice tratamentul corespunzător pentru uşurarea
disconfortului.

Cauzele durerilor dentare:

1. Cariile - acestea reprezintă cea mai întâlnită cauză a durerilor de dinţi. Cariile se formează atunci
când bacteriile din gură descompun zaharurile în acizi care, în combinaţie cu saliva, dizolvă smalţul
şi dentina. Dacă nu este tratată, caria pătrunde adânc în dinte, până când pulpa dentară este
expusă.

În situaţia în care resturile alimentare rămân în cavităţile mari, toxinele secretate de bacterii
inflamează pulpa. De aceea, este indicate folosirea atei dentare Oral B Satin floss care ajunge in
zonele greu accesibile indepartand resturile alimentare din spatiile interdentare.
Cariile mici se pot obtura, însă cariile profunde necesită un tratament onlay (încrustaţii) sau o
coroană dentară. Dacă pulpa dentară este infectată, este nevoie de o obturaţie de canal sau chiar de
extracţia dintelui.

Pe masură ce penetrează dintele, cariile produc o sensibilitate crescută la dulce, fierbinte sau rece.
În momentul în care ajung la pulpa dentară, durerea este permanentă. Abcesul este însoţit de dureri
înţepătoare, inflamaţie, un gust amărui în gură şi respiraţie urât mirositoare.

2. Boli gingivale – acestea implică inflamarea gingiilor şi deteriorarea osului din jurul dinţilor. Bolile
gingivale apar atunci când placa bacteriană produce toxine ce irită gingia. Un prim simptom al
acestor boli este sângerarea gingivală, aceasta producând în cele din urmă inflamaţii şi infecţii
dureroase.

De un real ajutor in impiedicare depunerii placii bacteriene este si utilizarea periutei potrivite – periuta
de dinti Oral B Pro Flex are doua parti flexibile ce actioneaza individual ajutand la o indepartare mai
eficienta a resturilor ce pot forma placa bacteriana.
Într-o primă etapă, bolile gingivale sunt tratate prin îndepărtarea plăcii bacteriene. În stadii mai
avansate este nevoie de detartraj şi chiuretare subgingivală. În cazurile extreme - când s-a pierdut
mult din os - este necesară extracţia.

3. Sensibilitatea dentară - apare în momentul în care retragerea gingiei produce expunerea


rădăcinii dintelui. Durerea apare la alimente fierbinţi sau reci. Medicul poate trata această afecţiune
cu pastă de dinţi sau gel cu fluor.

Însă dacă este afectată pulpa dentară, este nevoie de obturarea canalului. Pasta de dinti blend-a-
med Pro Expert Sensitive poate fi Solutia perfecta pentru dintii sensibili, asigurand protective
impotriva durerii cauzate de sensibilitatea dentara.

4. Dinte fracturat - traumatismele sau muşcarea unui obiect / aliment dur pot avea ca urmare
fisurarea dinţilor. Utilizarea sau atingerea dinţilor fisurati produce o durere ascuţită. Problema se
poate rezolva cu o coroană dentară, însă dacă pulpa dentară a fost expusă infecţiei, este necesară
obturarea canalului.

5. Obturaţiile - durerea poate apărea şi după obturarea unei cavităţi produse de o carie. Acest fapt
este cauzat de faptul că pupa dentară a fost atinsă şi ea de carie şi, ca urmare, se impune obturarea
canalului. Durerea poate fi cauzată şi de acumularea de fluid cu impurităţi organice între obturaţie şi
dinte. Obturaţiile vechi se pot deteriora, producând durere.
6. Disfuncţia articulaţiei temporomandibulare - aceasta afecţiune reprezintă o inflamaţie
dureroasă în locul în care mandibula este conectată de craniu. Durerea poate fi produsă de o
varietate de factori, inclusiv artrită, traumatisme faciale, bruxism (scrâşnirea dinţilor).

Spasmele musculare din jurul articulatiei temporomandibulare pot crea dificultăţi în deschiderea gurii,
precum şi dureri de cap, gât, maxilar, dinţi şi urechi.
Durerea produsă de disfuncţia articulaţiei temporomandibulare poate fi ameliorată cu medicaţie
antiinflamatorie sau aplicând comprese umede calde, pentru a relaxa muşchii. Benefice sunt şi
reducerea stresului, consumul de alimente moi şi repaosul.

7. Molarii de minte - apariţia molarilor de minte poate produce durere atunci când nu sunt aliniaţi
corect sau când sunt încastraţi în mandibulă şi necesită extracţie chirurgicală.

8. Pierderea dintelui prin traumatism - dacă aţi suferit o lovitură puternică şi v-a căzut un dinte
sau se clatină foarte tare, păstraţi dintele umed (de preferat în gură) şi mergeţi de urgenţă la medic.
Dintele poate fi salvat.

9. Cancer oral - unele cancere orale pot începe cu dureri de maxilar, ce seamănă cu durerea de
dinţi.

Prevenirea durerilor de dinţi :

- Cel mai important lucru în prevenţie este păstrarea unei bune igiene orale. Acest lucru include
periajul dentar de cel puţin două ori pe zi şi utilizarea aţei dentare cel puţin o dată pe zi – ata dentara
Oral B Satin floss are o structura satinata ce ajuta la o mai buna curatare a spatiilor interdentare.
Utile sunt şi apele de gură antiseptice, care ucid bacteriile răspunzătoare pentru respiraţia urât
mirositoare, carii şi gingivită – apa de gura Oral B Pro Expert contine un agent antibacterian ce
reduce semnificativ placa bacteriana.

- Menţinerea unei diete echilibrate, reducând alimentele cu zahăr şi amidon, ce produc carii dentare.

- Evitaţi gustârile dintre mese. Acest obicei predispune dantura la carii, deoarece nu permite
normalizarea acidităţii pH-ului din gură.

- Evitaţi băuturile energizante şi acidulate - acestea conţin acid fosforic, citric şi organic, ce dăunează
dinţilor. Pentru a limita acţiunea acestor băuturi puteţi bea cu un pai.

- Nu fumaţi - pe lângă faptul că pătează dinţii, fumatul afectează gingiile, reducând aportul de
sânge. Alt efect este respiraţia urât mirositoare.

- Mestecaţi gumă fără zahăr - aceasta previne respiraţia urât mirositoare şi stimulează producţia
salivară, ajutând la combaterea plăcii bacteriene.

- Vizitaţi periodic medicul stomatolog, o dată la 3 - 6 luni. Acesta poate observa afecţiunile dentare
din timp, care altfel ar progresa fără simptome.

- Piercing-urile orale (în limba sau în buze) pot produce reacţii alergice, infecţii, lezarea nervilor din
limbă şi boli gingivale.

Tratamentul durerii dentare:

Pâna să ajungeţi la medicul stomatolog, puteţi ameliora durerea clătind gura cu apă călduţă şi
folosind aţa dentară pentru a îndepărta toate resturile alimentare.

Nu folosiţi niciodată un instrument ascuţit pentru a îndepărta resturile blocate între dinţi, acestea pot
produce o durere şi mai mare sau sângerări gingivale.

Puteţi lua un analgezic, dar evitaţi să le puneţi direct pe zona dureroasă - pot arde ţesutul sensibil. În
loc, încercaţi să aplicaţi o compresă rece pe obraz.

Tipuri de pulpita acuta la copii


intensitatea durerii, imagine de ansamblu clinică a bolii determină forma pulpitei, care poate fi:

 acută seroasă;
 purulentă.

formă seroasă foarte asemănătoare cu pulpita focale acute la adulți: primele semne ale bolii apar, de
obicei, pe timp de noapte și în timpul zilei poate experimenta disconfort în timpul manca si a
bea.seroase dintilor de lapte pulpita acută la copii însoțite de o inflamație a țesuturilor parodontale,
ceea ce duce la o lipsă de oxigen la pulpa.Aceasta provoacă umplerea canalelor radacinii lichid
special numit exudat.Durerea poate fi astfel instabilă, iar în cazul în care nu au loc o dată.Cu toate
acestea, în cele mai multe cazuri, etapa seroase deja după 4-7 ore, se transformă în purulentă.Și
atunci căutarea începe dentist.

dinți de foioase de severitatea formelor purulente influențate de următorii factori:

 de performanță privind imunitatea;


 nivelul de formare a dinților primari;Activitatea
 bacteriilor patogene.
Dacă copilul de protecție imunitar este foarte puternic, dintele pulpita de lapte poate curge este
aproape nedureros, deoarece activitatea bacteriilor este frânată de corp și are un orificiu de
evacuare pentru puroi pastă.Dar cel mai adesea boala apare intr-o forma foarte expresivă.
etapa purulentă pulpita la copii seamănă adesea nimic boală similară la adulți și parodontită: începe
febra, acumularea de lichid în canale, există o durere puternică atunci când presiunea este aplicată
dinților afectați.

natura durerii - paroxistice, fiecare episod poate dura destul de mult, alternativ scurt răgaz, având de
multe ori aceste sentimente in timpul manca, în special alimente calde sau reci.Specificați locația
exactă a copiilor nu poate fi întotdeauna: durerea este în măsură să răspundă nu numai la dintele
afectat, dar, de asemenea, în molarilor învecinate în falcă.
Dacă apariția acestor simptome nu se consulte un medic și să înceapă tratamentul dinților de lapte
pulpită la copii la o durere pronunțată se alătură altor simptome neplăcute:

febră

 ;
 redus activitatea;
 refuzul de a mânca și bea;
 tulburare de somn si de tratament;
 gingii inflamat.

procrastinare poate duce nu numai la agravarea stării de copil, dar, de asemenea, apariția unor
complicații, care nu sunt obligate să aștepte mult timp: limfadenita, parodontita, periostita( „fluxul“ al
poporului „).Asta e tot - o stare foarte periculos nu numai pentru sănătate, dar chiar și pentru viața
unui copil, astfel încât recursul pentru asistență medicală la primele simptome de inflamație în
cavitatea orală trebuie să fie de natură urgentă.Pe fondul intoxicației generale și a complicațiilor
bacteriene care unesc consecințele ar putea fi imprevizibile.

metode tradiționale de tratament al copiilor


pulpitei acute
Din cauza riscului de complicații și riscul apariției unor afecțiuni grave care pot provoca amvon la
copii de dinți primari, tratamentul este destinat în primul rând eliminarea unor astfel de
riscuri.Desigur, cel mai simplu mod de a trage doar din dintele afectat, dar o astfel de manipulare nu
poate afecta numai psihicului copilului, dar, de asemenea, să aibă un impact asupra formării unei
ocluzii.
pulpită un copil - ce să fac?

in clinici publice si cabinete stomatologice, și chiar în unele centre comerciale, metoda cea mai
frecvent utilizate pentru amputare non-vitale.Metoda a fost mult timp cunoscute pentru a încerca de
multe ori, este destul de economisesc în ceea ce privește experiența pentru copil, ca un efect direct
asupra sistemului radicular al dintelui nu este prevăzută.Iată cum:

1. în primul rând pe partea de nerv expus( da, întrebarea „de dinti pentru copii nervii?“
Răspunsul este, de asemenea, da) a pus pasta speciala cu arsenic timp de 1-2 zile sau
compoziție devitaliziruyuschy fără arsenic săptămână.
2. In vizita ulterioara a tubulilor pune pasta speciala, care au un efect antimicrobian asupra
pulpei și cum au fost „mumificate“ aceasta, prevenind astfel dezvoltarea în continuare a
procesului purulent.
3. A fost văzut de etanșare capete.

abordare modernă la tratamentul pulpitei la


copii
Pentru copiii care pot sta liniștit pentru o lungă perioadă de timp și care au generat deja sistem de
rădăcină dinte, există două modalități de tratament moderne:

 vitale;
 devitali.
primul lucru care implică tratamentul vital al dintilor primari la copii - eliminarea nervului.O terapie
devitali este expus treptat la pulpă în mai multe etape.Metoda constă în tratarea mecanică riguroasă
a canalelor radiculare și a metodelor medicale pentru crearea in interiorul sterilitatea dinte completă
și fila ulterioară în canalele radiculare ale formulărilor speciale.Aceste paste au acțiune
antiinflamatoare și efect absorbabile, care nu are nici un efect asupra modificării în timp a dinților în
viitor.stomatologi

casa pentru plombe rădăcini preferă tsinkevgenolovuyu paste și specialiști străini respectat parte
Magipex, de asemenea, o mare pentru a se dovedi.Dar din aceste materiale nu depinde numai de
ajutor de moment pentru pastă, dar, de asemenea, viața viitoare a dintelui.Deoarece posibilitatea de
a re-infecție depinde de faptul dacă există un nerv în dinte de lapte, iar pe de tratament cât de bine a
fost efectuat în tratamentul.

stricat dinții unui copil - care este plină de

In ciuda care economisesc „modul“ non-tehnica vitală în tratamentul pulpitei acute, fanii sens invers -
vitale - nu devin mai puțin.El sugerează să nu îndepărtarea completă și parțială: în acest caz, vârful
nervului este îndepărtat și rădăcinile sunt umplute cu medicamente speciale.

medicamente actuale utilizate în stomatologie pediatrică, au un caracter prelungit și antiseptic


antiinflamator marcate, și în care etanșarea se realizează pe un dinte radacina
„excelent“.Compozițiile anterioare întâlnite în mod obișnuit cu eugenol și hidroxid de calciu modificat
la droguri în Elveția( „Pulpotec“) și fabricarea internă( „PulpoDent“).Aceste medicamente nu numai că
se extind în mod semnificativ „durata de viață“ a pulpei, dar, de asemenea, ajuta la reducerea durerii
în procesul de tratament și recuperare.
Spre deosebire de droguri anterioare, paste de curent nu contin coloranti, nu are efecte toxice
asupra organismului unui copil, și poate reduce numărul de vizite la dentist, ceea ce face tratamentul
pulpitei la copii mai eficiente.

Caracteristici ale tratamentului formelor


acute de pulpitei cu sistem de rădăcină
neformată
Când apariția laptelui apexului rădăcinii dintelui rămân deschise, nu spun rădăcini imature.stabilirea
completă de obicei lor are loc pe parcursul mai multor ani.Acesta este motivul pentru specificitatea
de terapie astfel de dinți destul de diferite de metode similare de influență asupra sistemului stabilit.

nu este adecvat posibil să afecteze în totalitate pulpa Atunci când nici un sistem de rădăcină imatur
descris mai sus dintii temporari vitale si metode non-vitale.Hard și prelucrarea canalelor dentare.Prin
urmare, într-un mod optim în stomatologie pediatrică amputare sau tratament biologic aplicat.

Ce se poate face în cazul în care un copil a apărut în pulpita dinte?

metoda biologică este o opțiune conservatoare, vă permite să păstreze pe deplin pulpa.Cu toate
acestea, procesul este destul de complex, are un număr de contraindicații și necesită sterilitate
absolută în tratamentul, ca și în cazul în care durerea dintilor de lapte la copii, după o astfel de
intervenție depinde în mare măsură de calitatea tratamentului aseptice și antiseptice.realizată în
principal cavitatea de purificare capitala tesutului mort si infectate si apoi fie la partea de jos sau pe
medicamente nervoase aplicate neacoperite.

Câteva zile mai târziu, atunci când durerea dispare complet, capacul de etanșare dinte
permanent.Datorită acestui exemplu de realizare, tratamentul formelor acute de pulpita copil, dinte
continuă să primească o nutriție adecvată prin menținerea pulpei, în timp ce metoda amputarea
molarilor neagă această posibilitate.

Cu toate acestea, pentru că un număr mare de complexitate contraindicații suficiente și tratarea


biologică, amputarea simplu folosit mult mai frecvent.Acesta poate fi rulat ca mod convențional
folosind compoziția devitalizat unui arsenic si metoda vitala moderne folosind anestezia locală și
paste bezmyshyachnyh, precum și variații care implică participarea medicamente antibacteriene și
diverși agenți remineralizante.

Și părinții ar trebui să țină cont de faptul că, atunci când doare dintele copil într-un copil, „ce să facă“,
nu se pune problema, este necesar, cât mai curând posibil, pentru a cere ajutor la dentist copiilor.

metode tradiționale de tratament al copiilor


pulpitei acute
Din cauza riscului de complicații și riscul apariției unor afecțiuni grave care pot provoca amvon la
copii de dinți primari, tratamentul este destinat în primul rând eliminarea unor astfel de
riscuri.Desigur, cel mai simplu mod de a trage doar din dintele afectat, dar o astfel de manipulare nu
poate afecta numai psihicului copilului, dar, de asemenea, să aibă un impact asupra formării unei
ocluzii.

in clinici publice si cabinete stomatologice, și chiar în unele centre comerciale, metoda cea mai
frecvent utilizate pentru amputare non-vitale.Metoda a fost mult timp cunoscute pentru a încerca de
multe ori, este destul de economisesc în ceea ce privește experiența pentru copil, ca un efect direct
asupra sistemului radicular al dintelui nu este prevăzută.Iată cum:

1. în primul rând pe partea de nerv expus( da, întrebarea „de dinti pentru copii nervii?“
Răspunsul este, de asemenea, da) a pus pasta speciala cu arsenic timp de 1-2 zile sau
compoziție devitaliziruyuschy fără arsenic săptămână.
2. In vizita ulterioara a tubulilor pune pasta speciala, care au un efect antimicrobian asupra
pulpei și cum au fost „mumificate“ aceasta, prevenind astfel dezvoltarea în continuare a
procesului purulent.
3. A fost văzut de etanșare capete.

abordare modernă la tratamentul pulpitei la


copii
Pentru copiii care pot sta liniștit pentru o lungă perioadă de timp și care au generat deja sistem de
rădăcină dinte, există două modalități de tratament moderne:

 vitale;
 devitali.
primul lucru care implică tratamentul vital al dintilor primari la copii - eliminarea nervului.O terapie
devitali este expus treptat la pulpă în mai multe etape.Metoda constă în tratarea mecanică riguroasă
a canalelor radiculare și a metodelor medicale pentru crearea in interiorul sterilitatea dinte completă
și fila ulterioară în canalele radiculare ale formulărilor speciale.Aceste paste au acțiune
antiinflamatoare și efect absorbabile, care nu are nici un efect asupra modificării în timp a dinților în
viitor.stomatologi

casa pentru plombe rădăcini preferă tsinkevgenolovuyu paste și specialiști străini respectat parte
Magipex, de asemenea, o mare pentru a se dovedi.Dar din aceste materiale nu depinde numai de
ajutor de moment pentru pastă, dar, de asemenea, viața viitoare a dintelui.Deoarece posibilitatea de
a re-infecție depinde de faptul dacă există un nerv în dinte de lapte, iar pe de tratament cât de bine a
fost efectuat în tratamentul.

In ciuda care economisesc „modul“ non-tehnica vitală în tratamentul pulpitei acute, fanii sens invers -
vitale - nu devin mai puțin.El sugerează să nu îndepărtarea completă și parțială: în acest caz, vârful
nervului este îndepărtat și rădăcinile sunt umplute cu medicamente speciale.

medicamente actuale utilizate în stomatologie pediatrică, au un caracter prelungit și antiseptic


antiinflamator marcate, și în care etanșarea se realizează pe un dinte radacina
„excelent“.Compozițiile anterioare întâlnite în mod obișnuit cu eugenol și hidroxid de calciu modificat
la droguri în Elveția( „Pulpotec“) și fabricarea internă( „PulpoDent“).Aceste medicamente nu numai că
se extind în mod semnificativ „durata de viață“ a pulpei, dar, de asemenea, ajuta la reducerea durerii
în procesul de tratament și recuperare.

Caracteristici ale tratamentului formelor


acute de pulpitei cu sistem de rădăcină
neformată
Când apariția laptelui apexului rădăcinii dintelui rămân deschise, nu spun rădăcini imature.stabilirea
completă de obicei lor are loc pe parcursul mai multor ani.Acesta este motivul pentru specificitatea
de terapie astfel de dinți destul de diferite de metode similare de influență asupra sistemului stabilit.

nu este adecvat posibil să afecteze în totalitate pulpa Atunci când nici un sistem de rădăcină imatur
descris mai sus dintii temporari vitale si metode non-vitale.Hard și prelucrarea canalelor dentare.Prin
urmare, într-un mod optim în stomatologie pediatrică amputare sau tratament biologic aplicat.

metoda biologică este o opțiune conservatoare, vă permite să păstreze pe deplin pulpa.Cu toate
acestea, procesul este destul de complex, are un număr de contraindicații și necesită sterilitate
absolută în tratamentul, ca și în cazul în care durerea dintilor de lapte la copii, după o astfel de
intervenție depinde în mare măsură de calitatea tratamentului aseptice și antiseptice.realizată în
principal cavitatea de purificare capitala tesutului mort si infectate si apoi fie la partea de jos sau pe
medicamente nervoase aplicate neacoperite.

Câteva zile mai târziu, atunci când durerea dispare complet, capacul de etanșare dinte
permanent.Datorită acestui exemplu de realizare, tratamentul formelor acute de pulpita copil, dinte
continuă să primească o nutriție adecvată prin menținerea pulpei, în timp ce metoda amputarea
molarilor neagă această posibilitate.
Cu toate acestea, pentru că un număr mare de complexitate contraindicații suficiente și tratarea
biologică, amputarea simplu folosit mult mai frecvent.Acesta poate fi rulat ca mod convențional
folosind compoziția devitalizat unui arsenic si metoda vitala moderne folosind anestezia locală și
paste bezmyshyachnyh, precum și variații care implică participarea medicamente antibacteriene și
diverși agenți remineralizante.

S-ar putea să vă placă și