În antichitate pe teritoriul Republicii Moldova, României (partea central nord-estică)

și Ucrainei (partea sud-vestică) s-a format civilizația Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizații
din Europa. Civilizația a dispărut misterios după migrările popoarelor indo-europene prin spațiul
carpato-danubiano-pontic. Astfel s-a format civilizația dacilor.
Strabon în „Geografia” menționa că geții aveau aceeași limbă cu tracii, iar dacii aceeași limbă cu
geții.[16] Totuși, prima relatare despre geți aparține lui Herodot.[17][18] Cucerirea Daciei de către
romani conduce la contopirea celor două culturi: daco-romanii sunt strămoșii poporului român.
[19]
După ce Dacia a devenit provincie a Imperiul Roman s-au impus elemente de cultură și civilizație
romană, inclusiv latina vulgară care a stat la baza formării limbii române.[20][21][22] Pe baza informațiilor
din inscripția de la Dionysopolis[23][24][25] și de la Iordanes, se știe că sub stăpânirea lui Burebista,
ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac.[26][27] În anul 44 î.Hr., Burebista este
asasinat de unul dintre slujitorii săi.[28] După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în
5 regate.[29]Nucleul statal se menține în zona munților Șureanu, unde domnesc
succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus.[30] Statul centralizat dac va atinge apogeul dezvoltării sale
sub Decebal.[31] În această perioadă se mențin o serie de conflicte cu Imperiul Roman, o partea a
statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian.[32] Între anii 271-275 d.Hr. are loc
retragerea aureliană.[33]

Dacia în timpul lui Constantin cel Mare

Împăratul Constantin cel Mare a construit în 328, podul lui Constantin cel Mare peste Dunăre, în
vederea recuceririi Daciei. În 332 pornește o campanie împotriva vizigoților, îi înfrânge și, ca urmare,
ținuturile de la nord de Dunăre inclusiv sudul Moldovei reintră pentru o perioadă sub stăpânire
romană. Limita de nord din Dacia a imperiului este marcată de Brazda lui Novac[34]. Limesul continua
apoi spre sudul Moldovei (probabil pe râul Buzău) mergând pe la nord de actualul oraș Galați apoi
spre Prut pe la Vadul lui Isac, Cahul si se termina la lacul (limanul) Sasîc, aproape de Nistru, pe
valul de pământ numit uneori și valul lui Athanaric [35] Cu această ocazie, Constantin și-a adăugat și
titlul de Dacicus Maximus.
Situată pe o rută strategică între Asia și Europa, ținuturile Moldovei au fost deseori prădate sau
invadate temporar pe parcursul istoriei antice și medievale de diverse populații sau popoare
migratoare, printre care se pot
aminti: sarmați, goți (germanici), huni (mongolici), gepizi, avari, bulgarii turcofoni (inițial,
apoi slavofoni), varegi, maghiari (ugro-finici), pecenegi și cumani (turcofoni), și tătari.[36]