După anexarea către Imperiul Rus în 1812, Basarabia este colonizată în cursul secolului al XIX-lea

cu ruși, ucraineni, polonezi, germani, evrei, iar populația băștinașă este supusă unui proces de
rusificare și deznaționalizare, astfel în 1867 limba română este interzisă în școlile din Basarabia.[36]
[39]
Dezvoltarea economică a guberniei Basarabia (după dezlipirea de Moldova), sub adminstrația
rusească, s-a efectuat în perspectiva unei economii de export de grâne și vite spre portul Odesa și
în paralel cu un proces de rusificare intensă a acestei regiuni, cum se proceda în toate zonele de
populație ne-rusă din imperiul țarist rus. În acest cadru au fost construite căile ferate și zonele
urbane noi din Chișinău și Bălți, care au devenit (demografic) orașe preponderent rusești în mijlocul
autohtonilor români-moldoveni.
Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratatul de la
Paris din 1856, care încheie războiul Crimeii, i-au restituit Principatului Moldovei trei județe din sudul
Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Ismail. La 24 ianuarie 1859, Principatul Moldovei, prin unirea cu cel al
Țării Românești sub domnia unică a românului moldovean Alexandru Ioan Cuza, a participat la
întemeierea statului național modern român (care cuprindea atunci și sudul Basarabiei). [36]
Prin Tratatul de la Berlin (1878), marile puteri au obligat România să cedeze înapoi Imperiului
Rus cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) în schimbul Dobrogei și a
recunoașterii, de jure, a independenței României față de Imperiul Otoman.[36]