Perioada sovietică[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Odată cu sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial în 1945, Basarabia revine sub ocupație
sovietică, situație în care se va afla până în 1991. Uniunea Sovietică organizează aici Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească care se subordonează autorităților de la Moscova. În perioada
1940 - 1941 și 1944 - 1953, sute de mii de locuitori sunt uciși, închiși în lagăre sau deportați în
Siberia, politica de deznaționalizare continuând și după această dată. [36] În anii 1946 -1947 a avut loc
foametea generată de un complex de cauze: distrugerile din timpul războiului; seceta din anii 1945 și
1946; politica statului prin sechestrarea abuzivă a producției agricole aparținând gospodăriilor
țărănești, colectările de grâu la stat fiind exagerate și necorespunzătoare proporțiilor recoltei. [48]
Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii:

 Între iunie 1940 și iunie 1941, 300.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din
care 57.000 au murit[49];
 Între martie 1944 și mai 1945, 390.000 de de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din
care 51.000 au murit[50];
 Între mai 1945 și decembrie 1953, 1.654.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați,
din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag și pe drum)[51].

Nicolae Ceaușescu și Ivan Bodiul (în dreapta) celebrând la Chișinău, pe 2 august 1976, a 36-a aniversare a
RSS Moldovenești.
În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au
fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost
ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna
aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.
Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King[52], diferența dintre populația teritoriului anexat
la recensămintele din 1938(românesc) și 1959 (sovietic), ținând cont de cei 280.000 de evrei
deportați și uciși în perioada iulie 1941- martie 1944 și de intensa colonizare sovietică după august
1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, populația
băștinașă a românilor moldoveni s-a menținut la fața locului în proporție de 59% (pentru tot teritoriul
anexat, dar fără Transnistria) față de proporția de 74% înainte de război. Procentul de 15% din o
medie de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane. Mulți locuitori
români, ruși albi sau refugiați anticomuniști din Basarabia care nu au reușit să fugă în România când
URSS a preluat controlul asupra acestui teritoriu, au fost capturați de către forțele NKVD sovietice;
un procent ridicat din aceștia au fost împușcați sau deportați [53].
În noile condiții istorice create după 1985 de politica „glasnost”, în RSSM, în 1986 se formează
Mișcarea Democratică din Moldova, devenită ulterior Frontul Popular din Moldova. Acesta
organizează la 27 august 1989 o mare adunare națională care impune adoptarea, la 31
august 1989 a limbii române ca limbă de stat și revenirea la alfabetul latin. La 23 iunie 1990
parlamentul de la Chișinău adoptă declarația suveranității RSS Moldova, iar Mircea Snegur este ales
președinte al republicii. La 23 iunie 1991 este adoptată noua denumire a statului – Republica
Moldova. Iar în partea stângă a Nistrului, la 16 august 1990 este proclamată Republica
Moldovenească Nistreană, cu reședința la Tiraspol, care nu recunoaște apartenența sa la Republica
Moldova.[36]