Găinușa cea moțată de Călin Gruia

Cocoșelul pintenat zise într-o bună zi găinușe moțate:

-Cred că în pădure s-au copt nucile. Hai și noi acolo să ne săturăm. Că dacă nu mergem
acum are să le strângă veveriță pe toate.

-Merg bucuroasă, răspunde găinușa moțată, care era dornică de plimbare.

Și au ieșit din ogradă frumușel, au trecut prin câmpie, apoi au urcat dealul și au ajuns la
pădure.. Ziua era tare frumoasă și nucile tare bune, de-au stat acolo până-n seară. La plecare,
găinușa moțată, deodată, tam nesam, îi spune cocoșelului:

-Eu nu merg acasă decât în trăsură!

-De unde să iau trăsură? întrebă cocoșelul.

-Treaba ta! Altfel rămân aici să mă mănânce vulpile.

Cocoșelul văzând că nu are încotro, se apucă de lucru.

Și cum era el isteț și priceput, făcu o trăsurică mică din crenguțe de alun, cu roțile din coji de
nucă. Găinușa moțată se urcă repede în trăsurică și spune cocoșelului:

-Hai, înhamă-te mai repede că ne apucă noaptea pe aici.

-Deșteaptă-te mai ești, soro! De-aș că mă duc singur acasă, dar nici înhămat nu mă înham,
răspunse cocoșelul tare supărat. Și așa începură a se certa. Și cum se certau ei de zor, numai iaca
trece pe acolo o broască țestoasă.
 -Ei, dar nu-i frumos ce faceți!

-Dar tu ce te amesteci, urâto, spuse găinușa. Broasca se făcu că nu aude și zise:

-Hai, urcă-te și tu, cocoșelului, în trăsurică și dacă vă împăcați, vă duc eu, că tot am treabă
într-acolo. Și broasca se înhămă, iar trăsurica plecă duduind de-ți era mai mare dragul. Merseră ei ce
merseră și se întâlniră cu un drumeț. Era Acul de Cusut. Venea de la un croitor se vede, și-l apucase
noaptea pe drum.

-Luați-mă și pe mine în trăsurică- se rugă acul de Cusut. Că dacă se întunecă mai tare nu mai
pot face un pas și mă pierd prin praf.

-Nu te luăm, nene, spuse găinușa, că mi-i frică să nu mă înțepi.

-Ba urcă-te, drumețule, spuse cocoșelul, că ești slab. Te văd eu că nu prinzi mult loc în
trăsură. Acul de Cusut se urcă și trăsurica plecă mai departe. Și, întunecându-se de-a binelea,
drumeții noștri se opriră la un han, că nu-i bine să mergi noaptea pe drum. Dar pentru că broasca
țestoasă era grăbită îți luă rămas bun și porni spre un pârâu unde avea pesemne niscaiva treabă.

– Îți mulțumim, broscuță, strigară cocoșelul și Acul de Cusut.

-Rămâneți sănătoși, dragii mei, dar fiți cu băgare de seama la hangiu. Și, în adevărat, în fața
hanului ieși hangiul. Și pentru că era îmbrăcat într-un șorț lung și purta ochelari pe nas, drumeții
noștri nu-l cunoscură pe jupânul Vulpoi.

-Poftiți, poftiți, oaspeți vestiți. Ce găinușă frumoasă!

Găinușa moțată prinse a se umfla în pene și pășind țanțoș intră în han. Cocoșul merse după
ea, apoi, Acul de Cusut. În han erau mușterii de tot soiul.

-Cu ce puteți plăti găzduirea? întreabă hangiul.

-Apoi bani nu avem, răspunse cocoșelul, dar dimineața găinușa îți va da un ou.

-E bine și așa, răspunse hangiul. Oul tot cu bani se cumpără.

-Eu pot să-ți cos ceva, spuse Acul.

-Bine, bine, făcu hangiul, văd că sunteți drumeți cumsecade. Și găinușa moțată, cocoșul
pintenat și Acul de Cusut, după ce au stat la masă, s-au dus într-o odaie să se culce.

-Eu am să dorm jos, spuse Acul de Cusut așezându-se mai lângă ușă.

Cocoșelul și găinușa adormiră pe dată. Acul de Cusut nu putea dormi și pace. Pe semne îl
durea urechea de care-l trăsese croitorul.

Hangiul veni nu știu după ce în odaia lor. Și când se aplecă, Acul de Cusut îi văzu
numaidecât coada de vulpoi și mai văzu cum hangiul trage cu ochiul la cei ce dorm. Dar se vede că
hangiul era grăbit, căci ieși repede. Atunci Acul de Cusut se duse la cocoșel, îl înțepă puțin și-l trezi
din somn, apoi o trezi și pe găinușă.
 Găinușa începu să țipe:

-De asta te-am luat noi cu noi în trăsură, ca să mă înțepi, slăbănogule?

-Tăceți din gură, șopti Acul. A fost hangiul p-aici. Hangiul nu este altcineva decât cumătrul
vulpoi și l-am văzut cum vă măsura din ochi.

-Vai ce ne facem? spuse găinușa, făcându-se mică de tot.

– Dacă e așa, spargem geamul, spuse cocoșelul pintenat.

-Lasă că vă scap eu din încurcătură- spuse Acul, care auzise pe un mușteriu ce-i cerea
hangiului un cărbune pentru lulea. Cocoșelul, pune repede oul găinușei aici în vatră. Acoperă-l în
spuză și după aceea nici să nu mișcați.Abia isprăviră treaba când iaca și hangiul intră cu luleaua lui
Moș Martin. Drumeții noștri se făceau că dorm. Hangiul spuse în șoaptă: „Ia să aprind eu luleaua și
pe urmă să vă arăt eu găzduire”. Dar cum căuta el în cenușă un cărbune să-l pună în lulea, oul care
era gata copt, pocni tare, îi umplu ochii de cenușă de nu mai văzu nimic hangiul.

Mușterii din han, auzind pocnetul, o sbughiră pe ușă afară speriați. Cocoșelul și găinușa abia
deschiseră ochii și cum vulpoiul hangiu umbla de colo până colo ștergându-se la ochi, își scăpă
coada din brâu.

Acul de cusut îl înțepă zdravăn în coadă. Vulpoiul crezând că i s-a aprins coada, prinse a
fugi lovindu-se de tot ce întâlnea în cale. Ieși afară și porni spre pădure.

Vreți să știți ce-a fost apoi?

De la hanul cu pricina

Repede fugi cocoșul

Dar mai repede găina!

-Nu fugi, găinușă, strigă râzând Acul, poate vine broasca să te tragă cu trăsurica!

-Mulțumesc, dragă Acule, vorbi de data asta frumos, găinușa. Merg eu și pe jos. Și o-ntinse
voinicește la drum!
A se sublinia:
-Găinușa e mofturoasă.
-Prieteni buni ies în cașe: broasca și acul.
-Găinușa își îndreaptă purtarea în urma întâmplărilor de la han.