Baciu, om bogat și harnic, chibzuit la vorbă și pricepător în ale lui, era cunoscut în toate satele de

dimpregiur. Ar fi putut să trăiască tignit. Știind însă că ochiul stăpânului îngrașă vita, el nu se bizuia în
slugile lui, ci alerga de dimineața până seara, ca toate să le vadă și să le ție în bună rânduială.

Nu o dată, întorcându-se de la lucru, Baciu l-a văzut pe Andrei șezând liniștit pe prispa casei lui. Era
parcă toate bogățiile lumii ar fi ale lui. El era cu toate acestea sărac și mai avea și opt copii.

Sosise iarna, o iarnă geroasă și grea.

Floarea, nevasta lui Andrei, rupea gardul, ca să încălzească casa, și plângea mereu fiindcă n-avea ce să le
pună copiilor pe masă.

Acum, în sfârșit, văzând-o cum plânge azi și plânge mâne, și plânge mereu, el își luă inima-n dinți și plecă
la Baciu, ca să se împrumute de la dânsul până la primăvară cu un sac de porumb.

N-a nimerit însă în ceas bun.

Era mare gălăgie în casa lui Baciu.

Ilie, unul dintre argați, om voinic și harnic, dar pătimaș fără seamăn, scosese un car de gunoi la câmp.
Cum, cum nu, unul dintre boi, juncan pus de curând la jug, a luat câmpii, și Ilie l-a bătut cu furca de l-a
spetit. Astfel, Baciu și-a perdut răbdarea și l-a pălmuit. Lovit, Ilie s-a repezit asupra stăpânului, și numai
Dumnezeu știe ce s-ar mai fi întâmplat dacă n-ar fi intrat tocmai atunci Andrei în curte și n-ar fi sărit și
cellalt argat ca să-i despartă.

Andrei l-a luat apoi pe Baciu cu binele și l-a dus în casă pentru ca să-l domolească.

Ia spus ca sa nu se amarasca cu atita,deoarece nu el a pierdut ci ilie si ca ce dulceata are cu bogatia sa

daca se tot amaraste atit cu ea.

La care baciu ia raspuns intr-un mod cam agresiv ca tot mai bine cum el se necajeste decit sa-si trimata
nevasta ca sa rupa gardurile ca sa faca foc in casa si ca el nu stie cum se aduna si se pastreaza averea.

Auzind acestea Andrei se ridică de pe scaunul pe care se așezase și-i era parcă-i vine un fel de amețeală,
s-a sculat de pe scaun si s-a pornit sa plece.

La care Baciu ca sa indrepte situatia ia propus sa-l ajute cu ceva iarna aceasta ,dar Andrei nu a acceptat
spunind ca a venit doar ca a auzit galagie, si a plecat.

Grea de tot a fost iarna pentru Andrei. Trăia și nu trăia: se legăna pe picioare. Ziua stătea moleșit, īnspre
seară īl apucau un fel de călduri, noaptea nu dormea, dar trăia și nu-l durea nimic. A vāndut ce-i mai
rămăsese pe la casă, s-a īmprumutat pe la oameni de seama lui, dar la Baciu nu s-a mai dus, nici gardul
n-a lăsat-o pe nevastă-sa să-l mai rupă și tot a ieșit cu chiu, cu vai din iarnă.

Īn Săptămāna Patimilor oamenii țin postul, se spovedesc și se cuminecă. Mai nainte de a lua sfānta
cuminecătură, ei se duc și-și cer unii altora iertare, dac-au avut cumva vreo supărare īntre dānșii.Andrei
nu s-a dus la Baciu, fiindcă n-avea nici o supărare-n inima lui, iar Baciu a voit, ce e drept, să meargă la
Andrei, dar apoi tot nu s-a dus.

Noaptea, spre a doua zi de Paști, Andrei, care nu dormea, se ridică deodată, īncet și cam alene, din
culcuș. Era parcă o lumină īn podul casei lui Baciu și ieșea fum prin acoperiș.El deșteptă pe Floare și-i
spuse că arde, pesemne, casa vecinului.Trezită din somn, Floare sări cuprinsă de spaimă īn
picioare.Floare īnsă, femeie ca toate femeile, și-a ieșit din fire cānd a văzut flăcările mari și a īnceput să
țipe și să strige cāt o ținea gura.Au auzit-o dar sătenii, care erau īncă deștepți ori dormeau mai ușor, dar
īn casa lui Baciu lumea s-a trezit abia după ce vecinii au īnceput să spargă poarta, ca să intre la foc.
Baciu, omul cel chibzuit, nu mai știa ce să facă, unde să alerge și ce să scape mai nainte: se īnvārtea de ici
pānă colo, se īnvārtea și se afurisea. Și, fiindcă el īși perduse capul, nu mai era cine să ție buna rānduială,
și alergau toți de-a valma īmpedecāndu-se unii pe alții și scoțānd lucruri de nimica īn curte, īn vreme ce
alte lucruri mai scumpe stăteau uitate prin odăile īn care pătrunsese focul.

Un singur om era liniștit, Andrei, care, intrat īn curtea lui Baciu, pusese cāțiva oameni să scoată caii și
vitele din grajd și număra acum pe casnicii lui Baciu, ca să vadă dacă au scăpat ori nu cu toții.

Lipsea, parcă, unul. Niță, băiatul lui Baciu, un copil de vreo cinci ani, nu era nicăiri.Dupa ce a aflat ca el a
ramas in casa dormind el se avāntă spre casă și se aruncă īn foc.

L-a găsit īn pragul ușii, īntins la pămānt, plin de arsuri și fără de sāmțiri, dar īntreg l-a scos din flăcări și a
īnceput să-l poarte prin curte, legănāndu-l mereu pe brațe și afurisind bogățiile lui Baciu, ca praf și
cenușă să se aleagă de toate.

Puțin īi păsa că arde cămașa īn spinarea lui, căci voia să-i deie copilului și răcoreală, ca să-i vie viața.Viața
īnsă nu se mai ivea. El a īnceput deci să se blesteme pe sine fiindcă n-a alergat fără de īntārziere atunci
cānd a văzut focul.

Baciu era deznădăjduit. Gāndul că-și va perde și copilul l-a făcut să-și piardă rostul: el a īnceput să strige
īn gura mare că vecinul său Andrei i-a pus focul și că numai mustrarea cugetului l-a făcut să se arunce īn
foc ca să scape copilul.

Și mulți dintre cei ce auziseră vorbele lui Andrei erau și ei de un gānd cu Baciu. Īntre aceștia era și
judecătorul din partea locului, care a și dat poruncă să-l lege pe Andrei cot la cot.

Zadarnice au rămas bocetele Floarei și plānsetele copiilor, căci judecătorul trebuia să-și facă datoria, și
īncă noaptea aceea Andrei a fost pus la īnchisoare.Mergānd la īnchisoare, el nu era cātuși de puțin
turburat. Durerea lui cea mare era numai că Niță n-o să-și mai vie, poate, īn fire. Cāt pentru celelalte, el
nu se temea de nimic fiindcă nu se sāmțea vinovat.

Mare era dar ușurarea pe care o sāmțea ziua următoare, cānd Floare a venit să-i spună că Niță s-a
īnfiripat și că doctorul, pe care Baciu īl chemase, are nădejde să-l pună iar īn picioare.

Īși făcea acum gāndul că Baciu, el īnsuși, va veni la judecător și va cere să-i dea drumul. Īn loc de aceasta
īnsă Baciu a făcut o cerere īn care arăta supărările pe care le avusese cu dānsul și temeiurile pe care-l
bănuia de a fi pus focul.Īn mintea lui Andrei nu intra, cu toate acestea, gāndul că poate să fie osāndit și
fără ca să i se fi putut dovedi vina, numai pentru că era bănuit cu oarecare temei și nu se putea
dezvinovăți.

Dus īn fața judecătorului, el dete cu socoteală că un singur om a putut să pună focul, Ilie, pe care Baciu īl
alungase cu rușine de la casa lui. I se spuse īnsă că Ilie a plecat de mult din sat și a dovedit cu martori că
īn noaptea despre a doua zi de Paști se afla la Valea-Rea, cale de trei ceasuri de la Bārsești. Iar Andrei nu
putea să ia de mărturie decāt pe nevastă-sa și pe copiii săi, care nu puteau să arate de ce n-a alergat
īndată ce-a văzut focul.

Țiind dar seamă de toate īmpregiurările, judecătorul l-a socotit vinovat și l-a osāndit.

Īn același timp Gheorghe, feciorul lui, se īntorsese acasă cu bănișori frumoși, adunați para cu para, īn
timp de patru ani, cāt a lipsit de acasă. Aflase īnsă că prin gazete se scrie despre un oarecare Andrei din
satul Bārsești, care i-a pus foc vecinului său Baciu. Știind apoi că acest Andrei nu poate să fie decāt tată-
său, a grăbit cu inima īncleștată la frații și la muma lui. Aflānd cum și īn ce fel s-au petrecut lucrurile,
Gheorghe era nemāngāiat și tare pornit asupra lui Baciu. Dacă nu i-ar fi fost de frățiorii și surioarele sale,
ar fi fost īn stare să ridice parul asupra lui.

Peste vreo doauă săptămāni el scăpă din temniță ca om cinstit și năpăstuit.

Ilie, pătimașul, omorāse īntr-o īncăierare pe un sătean, fusese prins și, luat de scurt, făcuse și
mărturisirea că tot el a pus și focul īn niște cālți din podul casei lui Baciu.

Baciu de aici īnainte nu mai avea odihnă, nici zi tignită, nici somn cu dulceață. Umbla cu ochii īn pămānt
și nu mai cuteza să privească īn fața altora. Jumătate din averea lui ar fi dat-o ca să-l īmpace pe Andrei și
umbla mereu cu gāndul ca să-și vāndă casa și moșia și să plece din sat. E grozav gāndul c-ai năpăstuit pe
omul care ți-a făcut un mare bine, a sărit chiar īn foc pentru tine, și de cāte ori vedea plăgile de arsură pe
fața lui Niță, Baciu se făcea galben ca ceara și gemea ca omul greu chinuit.

Iar Andrei era voios și harnic, īși făcuse gardul la loc și lucra toată vara īn rānd cu zidarii și dulgherii, ca să
ridice casă pentru feciorul său, care era logodit cu una din cele mai bune fete din sat și n-aștepta decāt
ca să fie gata casa pentru ca să facă și nunta.

Era mare bucurie la casa lui Andrei.

Mare e bucuria să ai un fecior voinic, cuminte și harnic, cel dintāi și mai mare dintre feciorii tăi, sprijinul
tău la bătrānețe, și să-l vezi aducāndu-și nevastă bună la casa ridicată din hărnicia lui.

Iar Baciu, bogatul, auzea chiotele și cāntecele și lăutarii din curtea vecină și ședea ascuns īn casa lui cea
noauă și nu voia nici să mănānce, nici să beie, nici să vadă pe nimeni, nici să știe de nimic.

Īn altă parte a casei ședea Ana cu băiatul cel cu fața plină de plăgi și plāngea și nu mai știa ce să facă.

Īntr-un tārziu, ea se ridică țināndu-și capul sus, īși șterse lacrămile și ieși afară ca să īmpartă porunci.

Īnspre amurgul serii intră apoi la Baciu, gătită de sărbătoare și cu o tavă īn mānă.

Pe tavă era un cocoș fript, cel mai frumos dintre cocoșii ei, o plăcintă, o garafă cu vin și, īnipăturate
frumos, altițele ei de borangic cele cusute īn fir și mătase.

Niță, băiatul, stetea și el īn prag, cu o creangă de rosmarin īn māni.

Si ia spus ca sa plece la vecinul Andrei sa-I faca cinste.

Mulțimea adunată īn curtea lui Andrei rămase īncremenită cānd Baciu intră pe poarta deschisă cu
nevastă-sa și cu băiatul. Era parcă morții ar fi ieșit din mormintele lor, ca să ia și dānșii parte la bucuria
obștească, și hora se opri īn loc, lăutarii tăcură, chiotele și vorbele vesele amuțiră.

Andrei, care le vedea și auzea toate, se sculă din capul mesei, unde se afla, ca să vadă ce s-a īntāmplat
afară de s-a făcut liniște așa, deodată. El īnsă n-apucă să-și părăsească locul, cānd Baciu și Ana se iviră cu
copilul lor īn pragul casei.

La care Andrei le-a spus sa se aseze in capul mesei,ca sa fie nunii la cea mai frumoasa nunta.

Baciu și Ana s-au așezat īn fruntea mesei, dar nimic n-au zis: fapta lor spunea prin ea īnsăși ceea ce īn
graiul omenesc nu se poate spune.

Abia tārziu, īn toiul nunții, s-au deschis inimile la căldura bucuriei obștești.