ARGUMENT

Activitatea turisticǎ reprezintǎ cǎlǎtoria de plǎcere, pentru recreere. Aceastǎ notiune a fost
extinsǎ în ultimii ani pentru a include orice cǎlǎtorie în afara zonei în care cineva trǎieste sau
munceste, de la cǎlǎtorii de o zi pânǎ la vacante în strǎinǎtate. Turismul se numarǎ printre cele
câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporanǎ, dezvoltarea sa spectaculoasǎ
constituind o trǎsǎturǎ caracteristicǎ secolelor XX si XXI.

Pentru a-si satisface nevoia de miscare fizica, oamenii doresc sa-si petreaca mai mult timp
liber în mijlocul naturii, în zone cu un cadru natural cât mai pitoresc si cât mai putin poluate.
Aceste zone se gasesc cu precadere în spatiul rural, agroturismul afirmându-se ca o solutie de
evadare a orasenilor din mediul urban deosebit de stresant.

Din 1990, în România a început sa se dezvolte turismul rural (agroturismul). Nucleul

l-a constituit zona Moeciu – Bran. Apoi, încetul cu încetul fenomenul s-a extins în toata tara.
Pe de o parte turistii au început sa prefere linistea si aerul nepoluat din mediul rural în locul
hotelurilor. Pe de alta parte, taranii sunt din ce în ce mai interesati de aceasta noua
îndeletnicire – turismul rural. Turismul rural ofera turistilor straini posibilitatea de a cunoaste
direct traditiile poporului român, ospitalitatea acestuia si bucataria autentica din fiecare zona.
Frumusetea cadrului natural si monumentele istorice de valoare nationala si internationala,
creeaza premisele obtinerii unui important aport economic din sfera turismului rural.
Turismul rural se desfasoarǎ în ariile extraurbane, utilizeaza pensiunile si fermele
agroturistice pentru cazare si servirea mesei, beneficiaza de un mediu nepoluat si de atractiile
turistice naturale sau create de om. Ca forma de „loisir” el se practicǎ pentru odihna si
recreere, cura de aer, sporturi, instructie si educatie, tratament balnear etc.

Date fiind varietatea si valoarea peisagistica a cadrului natural, diversitatea si dispersia în

teritoriu si cu precadere în spatiul rural a patrimoniului cultural-istoric, aceasta forma de
turism cuprinde peste 60% din teritoriul tarii, conducând la deconcentrarea marilor aglomerari
turistice si la evitarea degradarii mediului înconjurator si a resurselor turistice. De aceea,
contribuie la introducerea în circuitul turistic intern si international a unor variate conditii
naturale si la valorificarea tezaurului de cultura traditionala sau contemporana, a întregului
potential cultural-istoric din spatiul rural.

Maramuresul este o arie culturalǎ cu caracteristici specifice bine conturate care, în structurǎ,
se regǎsesc în ceea ce înseamnǎ „spiritualitate româneascǎ”, continând însǎ si multe elemente
de originalitate, de identitate zonalǎ foarte precise. Îndeosebi în preajma sǎrbǎtorilor, în

1
Ajunul Crǎciunului sau de Boboteazǎ, în Maramuresul istoric, pe locurile de leagǎn ale
neamului românesc, basmele devin relitate, tǎranii devin haiduci sau cavaleri si povestile
auzite la gura sobei devin reale. Aici, ca si în tot nordul tǎrii, respectiv Bucovina si Oas,
costumele traditionale, datinile si ritualurile sǎrbǎtorilor se aflǎ la mare pret, multe dintre
acestea rǎmânând neschimbate de sute de ani. Într-un cadru natural de o frumusete
coplesitoare, aceastǎ noblete a traditiei care izbucneste cu bucurie la fiecare sǎrbǎtoare este ca
un ritual strǎvechi, fiecare gest, fiecare întâmplare avându-si rostul ei. Toate acestea, alǎturi
de arhitectura traditionalǎ, au fost create de-a lungul sutelor de ani, poate chiar a mileniilor, si
constituie azi o emanatie unicǎ de frumusete care dezvaluie spiritul oamenilor de aici si al
românilor de pretutindeni.

2
I. CARACTERIZAREA GEOGRAFICĂ A ZONEI

Judetul Maramures este situat în extremitatea de N-NV a României, la granita cu Ucraina,

între 47020’00” si 48000’15” latitudine N si 22052’30” si 25007’30” longitudine E.
Maramuresul are o suprafatǎ de 6 304 km2 adicǎ 2,37% din suprafata tǎrii si o populatie de
535 000 locuitori (2005) si se întinde în partea de nord a Carpatilor Orientali, acolo unde
acestia se desfac în douǎ ramuri: Rodna si Muntii Maramuresului, închizând depresiunea cu
acelasi nume.

Maramureșul - situat în cursul superior al râului Tisa - formează în privința

topohidrografică un teritoriu închis din toate laturile, de dealuri mari și munți înalti, ca o

cetate, având ca poartă locul îngust lânga Hust, unde Tisa părăsește locul sau natal. Râuri

curg din toate marginile până la mijlocul ținutului, unde Tisa le adună, primind din stânga
râurile Mara, Iza și Viseul iar din dreapta Apsa, Tarasul, Talaborul și râul

Neagova. Toate aceste râuri se ramifică în vai și vâlcele de o rară frumusețe naturală.

Descrierea cuprinde întreg spațiul Maramureșului istoric, adicǎ a Ţǎrii Maramureșului, din
care astǎzi mai mult de douǎ treimi se aflǎ în dreapta Tisei, în țară vecinǎ, Ucraina.

Din suprafața totalǎ de 10 354 km cât avea fostul comitat Maramureș înainte de primul rǎzboi
mondial, la sud de Tisa a mai rǎmas o suprafatǎ de 3 381 km, cât reprezintǎ

3
actualul Maramures. Aceastǎ zonǎ este situatǎ în partea de nord a Carpatilor Orientali,

care sunt marcati de masivul Rodna, Carpatii Vulcanici de Nord si respectiv Muntii

Maramuresului. Limita de nord a zonei se suprapune pe granița cu Ucraina, graniță

marcatǎ de râul Tisa începând de la satul Piatra pânǎ la vǎrsarea Vișeului în Tisa. Granița

se continuǎ pe cumpǎna apelor din Munții Maramureșului pânǎ dincolo de Izvorul Cǎțelei

(izvor al Ceremusului). Spre est Maramureșul se învecineazǎ cu Bucovina (actualul judet

Suceava) pânǎ la Bistrita Aurie. La sud, Maramuresul se învecineazǎ cu judetul Bistrita-

Nǎsǎud pe Bistrita Aurie, urcǎ în Pasul Prislop si în continuare pe cumpǎna apelor, peste

Rodna urmeazǎ lantul munților Ţibleșului, Lǎpusului, Gutâiului, Ignisului si Oasului. La

sud-vest se învecineazǎ cu Depresiunea Baia Mare. Poziția geografică și treptele de relief

dictează trăsăturile de ansamblu ale climei.În depresiuni și în masivele vulcanice de moderată
altitudine temperaturile medii anuale se încadrează între 6-8 °C. În schimb în munții Rodnei
sau Țibleșului ele scad la 1-3 °C. Influența oceanică vestică și rolul de baraj orografic
exercitat de munții vulcanici determină precipitații bogate,de peste 800-1000mm anual.Durata
menținerii stratului de zăpadă pe versanții nordici ai masivelor muntoase ajunge la 5 luni ceea
ce favorizează turismul de agrement bazat pe practicarea sporturilor de iarnă.

Rețeaua hidrografică este tributară în exclusivitate Tisei care, pe o lungime de

60km,urmează frontiera nordică a țării.

O importanță majoră pentru economia regiunii o pot avea apele minerale aparținând
extremității nordice a aureolei mofetice a Carpațiilor Orientali,denumite în regiune borcuturi.
Este vorba despre izvoare carbogazoase și bicarbonatate, feruginoase,cu debite variabile care
sunt prezente la Săpânța,Coștiui,Ocna Șugatag,Băile Borșa,Stoiceni,Băile Puturoasa ,Valea
Măriei,Bixad.

4
II. SCURT ISTORIC AL ZONEI

Prima atestare scrisã a Maramureşului dateazã din anul 1199, însã mãrturiile arheologice au
scos la ivealã faptul cã aceste pãmânturi sunt locuite încã din perioada neoliticã.

Dupã ce teritoriul Daciei a fost ocupat de romani, Maramureşul a rãmas un teritoriu

independent, în afara Provinciei Romane.În timpul Evului Mediu, societatea daco-romanã a
fost influenţatã de popoarele migratoare. Aşezãrile feudale şi-au pus bazele între secolele al
IV-lea şi al X-lea şi erau subordonate Bisericii.

În secolul al XIII-lea, conducãtorii maghiari au început lupta pentru cucerirea Transilvaniei.

La sfârşitul secolului al XIV-lea, întreaga Transilvanie, inclusiv Maramureşul se aflau sub
ocupaţie maghiarã. Dovezile scrise despre Maramureş apar mai frecvent începand cu secolul
al XIV-lea. În 1359, dupã rebeliunea împotriva conducãtorilor maghiari, voievodul Bogdan
împreunã cu mai mulţi localnici au trecut Carpaţii pânã în Moldova, s-au luptat cu Balc,
nepotul legendarului voievod Dragoş, şi au retrasat graniţele Moldovei, fãcând din aceasta un
stat independent.

Maramureşul a devenit parte a Principatului Transilvaniei în 1526, apoi parte a Imperiului

Habsburgic în 1687 şi a fost anexat Ungariei în 1703. Dinastia Habsburgicã a luat sfârşit cu
revoluţia din 1848. În 1918, Transilvania, inclusiv Maramureşul s-a unit cu România.

În 1940, Maramureşul şi nordul Transilvaniei au fost date de nemţi Ungariei şi ulterior

returnate în 1945, dupã retragerea trupelor germane şi maghiare.

La începutul anului 1960, majoritatea ţãranilor au fost obligaţi sã-şi dea pãmânturile la
fermele colective create de regimul comunist. În ciuda acestei colectivizãri forţate, tradiţiile şi
arta popularã au continuat sã înfloreascã în Maramureş.

Colectivizarea agriculturii (încheiată în 1962) a avut o amploare redusă în Maramureș, din

cauza condițiilor specifice de relief și climă. Județul Maramureș s-a dezvoltat bine din punct
de vedere economic pe seama intensificării industriei extractive și de prelucrare a minereului,
dar și a exploatărilor forestiere extensive. Turismul a fost și el un domeniu care s-a dezvoltat
promițător, beneficiind de potențialul deosebit al zonei.

5
III. TURISMUL ÎN MARAMUREȘ
Turismul este în expansiune, îndeosebi sub forma turismului rural pentru care regiunea de față
are un potențial de dezvoltare de excepție. Apele minerale, peisajul montan, climatul favorabil
agrementului hivernal, dar mai ales bisericile de lemn din Maramureș și Lăpuș , obiceiurile,
tradițiile, folclorul sunt un cumul de atracții de mare valoare. Stațiunile turistice Izvoare,
Borșa, Cavnic, Luna Șes, Ocna Sugatag, Coștiui reprezintă doar punctul de plecare a
turismului de perspectivă.

Printre cele mai importante obiective turistice din Maramureș, se numără:

 Mânăstirea Săpânța-Peri
Mânăstirea Peri, situată în apropierea localității Săpânța, a fost înființată pe vremea
voievozilor Drăgoșești pe locul unei vechi sihastrii ce purta hramul Sfântul Arhanghel
Mihail. Aici a fost construită cea mai înaltă biserică de lemn din Europa, biserică ce
poartă hramul Sfântul Arhanghel Mihail, înaltă de 78 de metri.

 Mânăstirea Bârsana
Mănăstirea Bârsana este situată în comuna cu același nume din județul Maramureş.

Așezământul a fost construit la mijlocul secolului 16 de către domnii Drăgoşeşti. Folosind

ca sursa de inspirație tradiția locală, toate clădirile din incinta mânăstirii sunt executate din

6
lemn de stejar și pietre de râu, fiind ridicate de meșteri din localitate, asigurand astfel
continuitatea artei cioplirii și îmbinării lemnului.

 Cimitirul Vesel de la Săpânța

Faima localitatii Sapanta se trage de la renumitul sau Cimitir Vesel care a devenit o
importanta atractie turistica. Numele cimitirului vine de la multitudinea de cruci
multicolore si de la poeziile satirice si epitafele care sint inscriptate pe cruci. Cimitirul
dateaza de la mijlocul anilor 1930 si este creatia artistului popular Stan Ion Pătraş,
sculptor, pictor si poet in acelasi timp. Materialul folosit pentru cruci este lemn de stejar.
Dupa ce crucea este sculptata ea este pictata de obicei cu un fundal albastru asa numitul
“Albastru de Săpânţa“. Scenele sint pictate folosind culori vibrante: galben, rosu, alb si
verde. Cronica scrisa, uneori foarte hazlie, a facut ca cimitirul, loc trist, sa devina "vesel",

7
fiind unicat in lume: "Cimitirul Vesel" de la Săpânța.

 Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

Închisoarea din Sighet a fost construită în 1897, funcționând ca închisoare de drept
comun până în 1944, când a devenit lagăr sovietic. Din 1948 a devenit loc de detenție
pentru tinerii intelectuali și pentru țăranii maramureșeni anchetați de Securitate. A
fost lagăr de exterminare pentru elitele țării și în același timp un loc sigur, de unde nu se
putea fugi, frontiera cu Uniunea Sovietica fiind situată la mai puțin de doi kilometri.
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței este cel mai important obiectiv
turistic al orașului (aflat în apropierea Primăriei municipiului). Fosta închisoare,
transformată într-un memorial al durerii, ajunge în anul 1995 sub egida Consiliului
Europei. Primele săli ale muzeului au fost inaugurate în 1997, an în care Memorialul a fost
declarat “ansamblu de interes național”, totodată fiind recunoscut ca cel mai important
proiect dedicat de societatea civilă reconstituirii și analizei trecutului comunist, unic în
țările est-europene.

8
9
 Mocanița Din Vișeu de Sus
Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu
Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural, pe o rută de
aproape 60 kilometri. Din anul 2005 circulă pentru vizitatori vagoane de persoane
conform unui program şi tractate de locomotive cu abur, iar din 2007 Valea Vaserului face
parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“ fiind sub protecţie europeană.

10
 Rezervatia Pietrosu Rodnei
Rezervația naturală ˝Pietrosu Mare˝ se află în imediata vecinătate a orașului Borșa; este
cea mai mare rezervație naturală complexă (geomorfologică, floristică și faunistică) din
nordul țării. Din 1979 ea a fost inclusă in rețeaua mondială de rezervații ale biosferei. In
perimetrul de protecție a fost inclus golul de munte cu vegetație alpină și subalpină,
precum și bradul de pădure din regiune. Culmea principală – între vârful Pietrosu Mare
(2303 m) și vârful Piatra Albă (2061 m) – adăpostește pe versantul nordic trei căldări
glaciare, care prin peisajul lor sălbatic, sunt unice în Carpații Orientali.

11
12
 TRADIȚII, OBICEIURI ȘI MEȘTESUGURI DIN MARAMUREȘ

CRĂCIUNUL: Ajunul de Crăciun este marcat în Maramureș prin două tradiții foarte
răspândite: tăierea porcului și colindatul. Tăierea porcului, obiceiul cu cele mai adânci
rădăcini în cultură românească reprezintă un prilej excelent pentru a strânge toți sătenii
laolaltă și pentru a mai depăna amintiri. Cel de-al doilea obicei, colindatul, este modul
prin care creștinii își urează unul altuia toate cele bune în una dintre cele mai importante
sărbători. Deși în seară de ajun pleacă numai copiii la colindat, după slujba de Crăciun
începe adevăratul spectacol. Referitor la colinde, e bine de știut că aceștia nu intră decât în
casele care au porțile deschise și lumina aprinsă. Aceste două semne dau de veste
colindatorului că gospodarul casei își dorește să primească vestea bună a nașterii lui
Hristos și e mai mult decât bucuros să ii omenească pe colindători cu d-ale gurii.

Odată terminată slujba de Crăciun, se organizează “Viflaimul”, cel mai important și

popular obicei care se practică în Maramureș în preajma Crăciunului. Viflaimul este o
scenetă care prezintă faptele redate de povestirile din biblie și reprezintă punctul
culminant al zilei de Crăciun.

Acasă, pe mesele îmbelșugate ale maramureșenilor, așteaptă în tihna bucate care mai de
care mai delicioase și mai arătoase. De la nelipsitele preparate pe baza de carne de porc
până la cei mai pufoși și aromați cozonaci, toate stau în așteptarea oaspeților.

Obiceiurile și voia bună continuă până de Anul Nou, iar în această perioada, toată suflarea
satului se îmbracă de sărbătoare și petrece cu fiecare ocazie.

PAȘTELE: Potrivit tradiției nu este bine să porți haine colorate în post, iar culoarea roșie este
interzisă. Nimeni nu are voie să îmbrace haine noi, hainele trebuie să fie modeste, oarecum
cernite. Un alt obicei specific zonei este cel de a se oferi pomană pentru sufletele celor trecuți
în neființă. În Joia Mare, maramureșenii de peste deal, împart ouă crude oamenilor săraci și
aprind un foc mare în față casei, astfel, se încalzesc sufletele rudelor trecute la cele veșnice.

În Vinerea Mare, se ține post negru. Nu se manânca și nu se bea apă pâna scăpată soarele. În
această zi mai este interzis și jocul, există chiar și o strigătură referitoare la asta, «Cine joacă
în Postul Mare, joace-i bota pe spinare!».

În Sâmbata Mare spre Duminică Învierii, creștinii merg la biserica pentru a asista la Învierea
Domnului Iisus Hristos, iau lumina și o duc la cimitir, morților din familie, dar și acasă,
pentru a avea lumina tot anul.

13
În Duminica Învierii, dis de dimineata, se pune într-un ibric, apa rece, un ou rosu, un ban de
argint si se spala cu aceasta apa pe fata pentru a fi rosii în obraji ca oul si pentru a avea belsug
restul anului. Toata lumea trebuie sa poarte haine noi.

MEȘTEȘUGURI
Meşterii populari din Maramureş practică meserii considerate „pe cale de diaspariţie”. Aşa
cum era firesc, tehnologia şi industrializare au luat locul vechilor instalaţii din lemn, folosite
din vechime. Totuşi, în unele sate, vechile meşteşuguri se mai practică, însă din ce în ce mai
puţin pentru utilitatea lor, şi tot mai mult ca ”spectacol” pentru turişti.

Meşterii populari fac diferite obiece de uz casnic sau ornamentale folosind cunoştineţele pe
care le moştenesc din bătrâni. Unele dintre ele nu-i mai dovedesc utilitatea, însă păstrătorii
tradiţiilor şi a obiceiurilor duc mai departe aceste obiceiuri, chiar dacă există posibilităţi
tehnologice mut mai avansate. Fără intervenţia vreunei maşinării, meşterii fac diferite obiecte
ornamentale sau de uz practic, folosind doar cunoştinţele pe care le-au moştenit din generaţie
în generaţie. Unele dintre ele vor fi duse mai departe de generaţile viitoare, după ce au înţeles
că pot fi folosite ca atracţii pentru turişti, turismul şi agroturismul fiind o parte a economiei
care s-a dezvoltat mai mult în ultimii ani. Meşterii care lucrează în lemn au un statut aparte în
Maramureş. În schimb, vechiul meşteşug de a face opinci este din ce în ce mai puţin căutat.
Este şi firesc, deoarece opincile se mai poartă doar de artişti, în spectacolele folclorice, foarte
rar fiind purtate de săteni. Opincile completează portul popular tradiţional, iar în trecut se
făceau doar din piele. Astăzi se mai folosesc şi înlocuitori, însă se fac după acelaşi tipar.
Meşterii care mai fac opinci spun că mulţi ani de zile nu s-au mai cerut, însă în utimii ani, au
început să reapară cererile, în special pentru artişti, care au nevoie de ele pentru spectacole.
De asemenea, tineri care vor să organizeze unele evenimente în stil tradiţional, mai solicită
rareori opinci. Ţesutul în război este, de asemenea, un obicei care se mai păstrează. Acesta îşi
mai găseşte utilitatea în gospodăriile din satele maramureşene, în special dacă vorbim despre
lână, ca materie primă. În satele maramureşene se folosesc frecvent cergile din lână care sunt
ţesute în război. Maria Zapca este cunoscută pentru că duce mai departe acest meşteşug. La
fel ca multe alte femei din generaţiile trecute, ea a învăţat de la mama ei să ţeas, încă de când
era foarte mică. Pasiunea pentru acest meşteşug se pare că a urmărit-o toată viaţa, pentru că,
deşi viaţa i-a permis să nu se mai ocupe de acest meşteşug, ea a înţeles repede că e o tradiţie
mult prea valoroasă pentru a o lăsa să se piardă. Astfel, nu doar că foloseşte ţesăturile
realizate de ea, dar participă şi la diferite târguri tradiţonale, reuşind să facă din asta o meserie
şi un mod de viaţă. Maria Zapca speră ca meşteşugul pe care îl practică să îl poată duce mai

14
departe fiica ei, care, deşi nu părea foarte interesată în copilărie, a înţeles cât de important este
să nu lase să se piardă această practică veche. Nici vechile obiceiuri nu au un destin diferit de
cel al mşeşugurilor. Mersul în şezătoare, spre exemplu, era un obicei absolut obişnuit în satele
din Maramureş până pe la jumătatea secolului trecut. Este cunoscut faptul că femeia era
responsabilă cu tot ce însemna ţesătură, de la cultivarea plantei din care se produce firul, până
la ţesut şi, apoi, ornat cu modele cusute, ori împletit. „Şezătorile aveau loc luni, miercuri şi
vineri. Într-o casă mai mare, se adunau cu lucru fetele, începând de la 14-15 ani. Pe cele mai
tinere le însoţeau mamele sau bunicile şi lucrau până pe la 22.00-23.00, apoi plecau acasă.
Fiecare femeie venea fie cu lucruri de cusut – cămăşi sau alte obiecte, fie cu caiere de lână sau
cânepă”, explică etnologul Nicoară Mhali. Dincolo de faptul că la şezătoare fetele şi femeile
îşi îndeplineau una din sarcinile importante, şi anume aceea de a asigura tot ce însemna textile
pentru uzul casnic şi îmbrăcăminte, era şi o ocazie de socializare. Astăzi, şezătorile se mai
organizează mai mult ca spectacol, doar pentru a nu fi dat uitării acest obicei. Acestea sunt
doar câteva din sutele de meşteşuguri şi obiceiuri care făceau, odată, viaţa la ţară
spectaculoasă, viaţa pe care azi doar bătrânii şi-o mai amintesc.

Maria Zapca- țesătură la război

15
Opinci din Maramureș

Șezătoare din Maramureș

16
Prelucrarea lemnului. Mestesugul prelucrǎrii lemnului se justificǎ prin bogǎtia

pǎdurilor de foioase si rǎsinoase, pǎduri care si astǎzi acoperǎ o mare parte a teritoriului.

Viata de azi a impus în Maramures noi tehnici si materiale de constructie. Mestesugarii de

case si porti, prezenti în toate satele zonei, folosesc si astǎzi vechile tehnici

traditionale: cioplitul lemnului cu securea, fǎtuitul cu barda, tǎiatul si crǎpatul lemnului

gros cu fierǎstrǎul si joagǎrul, securirea pentru drǎnitit, rindele, dǎlti, sfredele. În cadrul

Maramuresului, comuna Sǎpânta face o notǎ aparte în privinta artei lemnului. Mesterul

Stan Ion Patras a colorat lemnul sculptat tot de el, în albastru ca fond, iar pentru sublinieri

a folosit galbenul, rosul, albul. Stan Patras a mai lucrat si mobilier tǎrǎnesc, miniaturi,

picturi pe lemn.

17
Olǎritul. Încǎ se mai pǎstreazǎ în casele maramureșenilor piese vechi de ceramicǎ

provenite din zona Sǎcel, Sighet, Ieud. Astǎzi functioneazǎ centrul de ceramicǎ de la

Sǎcel și cel de la Sighet. Centrul de ceramicǎ de la Sǎcel are un specific propriu, absolut

inconfundabil, ceramică de Sǎcel este cunoscutǎ că ceramicǎ de facturǎ dacicǎ, deoarece

prin tehnicile de lucru, dar și prin formă vaselor și prin elementele decorative este foarte

asemǎnǎtoare cu ceramică arheologicǎ din La Țene-ul dacic. Efectul deosebit al ceramicii

de la Sǎcel îl constituie formă și culoarea roșie nesmǎltuitǎ. Armonia între formă vaselor

și simplitatea motivelor decorative, într-o cromaticǎ caldǎ, dǎ notǎ de vechime și

autenticitate pentru aceste obiecte. Ceramică de Sǎcel a avut o largǎ rǎspândire, piese de

mare rafinament artistic pǎtrunzând în colecțiile muzeelor zonale, naționale și în multe

18
colecții particulare. și astǎzi vasele ceramice își gǎsesc rolul lor funcțional (pentru apǎ,

lapte, preparatul hranei), iar pentru călitǎțile lor estetice se folosesc și în decorarea

interiorului.

Maramureșul, sub aspectul creației populare, este o zonă unitarǎ cu caracteristici

specifice de necontestat. Un loc important în domeniul acestei creații îl deține portul

popular. În timp, portul popular, ca de altfel majoritatea categoriilor culturii populare

materiale și spirituale, suferǎ în continuare modificări, care, în ultimii ani, au devenit din
ce în ce mai pregnante. Se renunțǎ cu mare usurințǎ și rapiditate la piesele tradiționale,
preluându-se îmbrǎcǎminte din comerț.

Costumul femeiesc din Maramures, cu multe elemente specifice locale, pe ansamblu, se

integreazǎ în structura generalǎ a portului popular românesc. O mare valoare artisticǎ o au
cǎmǎsile femeiesti, confectionate din pânzǎ albǎ tesutǎ în casǎ. La femeile tinere si fete,
decolteul si mânecile sunt accentuate de ornamente realizate prin cusǎturi de mare migalǎ si
cu fire divers colorate. O cǎmasǎ bogat ornamentatǎ, care astǎzi a devenit frecventǎ în
Maramures, este cǎmasa de Sǎpânta. Croiul acesteia este cel traditional specific zonei, cu

19
mâneca încretitǎ prinsǎ din umǎr si decolteul pǎtrat. Pieptarul femeiesc are în general douǎ
variante: cel din pǎnurǎ de lânǎ si cojocul din blanǎ de miel, brodat cu lânǎ finǎ, divers
coloratǎ. Podoabele femeilor din Maramures sunt putine si sobre. La gât poartǎ si azi
"zgǎrdane" din mǎrgele colorate, însirate si împletite sau "tesute" în motive geometrice.

Costumul bǎrbǎtesc se înscrie în aria portului transilvǎnean, cu elemente comune si pentru

celelalte provincii românesti. Cǎmasa traditionalǎ bǎrbǎteascǎ, confectionatǎ din cânepǎ si in,
astǎzi din bumbac sau în amestec cu in, este tesutǎ în casǎ. Pieptarul, o altǎ piesǎ a costumului
popular bǎrbǎtesc, este confectionat din pǎnurǎ si tivit pe margini cu catifea neagrǎ dar si
albastrǎ, la Sǎpânta, Sarasǎu si Iapa. Încǎltǎmintea traditionalǎ era formatǎ din opinci cu
obicele de lânǎ legate cu curele. Astǎzi se poartǎ cizme sau bocanci. O categorie aparte a
costumului popular o constituie portul pǎcurarilor, piesele sunt tratate cu sânge de ied în
amestec cu unt, cearǎ de albine si rǎsinǎ de brad, în felul acesta devenind impermeabile si
imune la insecte. Se fierb cu scoartǎ de arin si capǎtǎ o culoare neagrǎ. Hainele pǎcurarilor se
numesc smolenci si sunt o marcǎ personalǎ si semn de distinctie. Portul popular este încǎ viu

20
în zonǎ, iar zilele de sǎrbǎtoare devin pentru strǎini o revelatie esteticǎ.

21
22
Gastronomia. Nucleul tradiţiei culinare îl reprezintă lăptăria pastorală mobilă, pe care
păcurarii o instalează vara, în munţi, pe perioada păşunatului turmelor de oi. Maramureşenii
preferă, la mâncarea de dimineaţă (micul dejun) o masă consistentă (coleşe cu brânză, lapte
acru, slănină şi „mâncăruşa” – papară din ouă). Gustarea mică se ia pe la 9.00-10.00, iar
gustarea mare pe la 12.00-14.00. Ujina e programată în jur de 18.00, iar seara - cina.

În subsidiar, ea reprezintă un necesar rit de integrare, fie că ne referim la ospeţele comunitare

(mesele de pomană, la care participă tot satul, în frunte cu preotul), la mesele neamurilor
(botez, nuntă, înmormântare), la masa întregii familii (de Paşti, de Crăciun), la masa
cotidiană, ori la masa oferită unor musafiri", au arătat cei de la CJ Maramureş. Turiştii care
aleg să viziteze Maramureşul trebuie să ştie, înainte de toate că moroşanul îşi pofteşte
oaspetele străin în casă, cu gândul că „i-o fi foame după atâta drum”. Oricine care trece pragul
unei case din Maramureş ştie că întotdeauna oaspetele este poziţionat la masă „la loc de
cinste”

Oricine este interesat de bucătăria tradiţională din Maramureş poate afla pe siteul oficial al CJ
Maramureş că lăptăria pastorală mobilă este instalată vara de către păcurari, departe în munţi,
pe perioada păşunatului turmelor de oi. Baciul sau vătaful este singurul responsabil de întreg
procesul de preparare a laptelui. Proprietarii de oi urcă la stână prin rotaţie, pentru a-şi primi
partea de lapte ce li se cuvine, stabilită la „măsuriş”. Din laptele de oaie, baciul prepară caşul,
urda şi jintiţa. Brânza se prepară în gospodărie cu caşul luat de la stână.

Profesorul Petru Dunca, în cartea sa din 2004, scrie că agricultura s-a axat preponderent pe
culturile de porumb. Făina de mălai a constituit, începând cu secolul al XVII-lea, „principalul
element nutritiv pentru populaţia rurală”. Din acest produs se obţine atât mămăliga (apă, sare
şi făină de mălai), cât şi pâinea cea de toate zilele. Tot Dunca mai scrie în cartea sa că pâinea
de grâu se mânca doar la sărbători mari, iar din făină albă de grâu se preparau prescurele şi
colacii rituali care se folosesc la diferite manifestări. Maramureşenii preferă, la mâncarea de
dimineaţă (micul dejun) o masă consistentă (coleşe cu brânză, lapte acru, slănină şi
„mâncăruşa” – papară din ouă). Gustarea mică se ia pe la 9.00-10.00, iar gustarea mare pe la
12.00-14.00. Ujina e programată în jur de ora 18.00, iar seara - cina. La „gustarea mare” e
obligatorie „zama” (supă sau ciorbă). Dacă horinca nu lipseşte de la masă, balmoşul nu e un
preparat de zi cu zi. Horinca din Maramureş se prepară în general din prune şi se fierbe de

23
două ori. Horinca (sau pălincă) are peste 50 de grade. La sărbătorile mari de genul Crăciun,
Paşti sau Bobotează se îndulceşte cu miere de albină. Reţeta balmoşului este redată de A.
Georgeoni în cartea sa din anul 1936. Şi anume „Se pun două găvane de jintuit în căldăruşe,
apoi un găvan de lapte dulce şi un găvan de apă. Se gustă. Când e prea dulce se adaugă lapte
acru, iar când e prea acru se adaugă lapte dulce. Căldăruşa se pune apoi la foc şi se fierbe în
clocote ½ oră, mestecându-se mereu. Se adaugă la urmă făină de mălai «ca pentru coleşă» şi
se mai fierbe, în clocote, 15 minute; apoi se amestecă în jur cu coleşerul, până ce iese untul de
jintuit, de trece peste balmoş”. Balmoşul încă se mai mănâncă în satele din Maramureş, fiind
un produs extrem de apreciat şi gustos.

Balmoș maramureșean

24
Platou rece tradițional maramureșean

25
IV. OFERTA PENSIUNILOR DIN MARAMUREȘ
Pensiunea Teleptean

Tipologie:Pensiune, Agroturism
Poziție:Munte
Cazare:Cameră
Formule de cazare:
Numai cazare
Locuri:20
Perioada de inchidere:deschis tot timpul

Servicii: Restaurant
Animale acceptate
Loc de joacă pentru copii
Vânzare produse locale
Internet
Gratar in curte
Terasa sau foisor
Spatiu campare/rulote 26

[Cite your source here.]

Facilități cazare: frigider în unitate, fax, transport auto, sanie trasă de cai, se acceptă animale,
parcare, grădina/curte, acces la bucătărie, terasă, fermă proprie, foișor în curte,
grătar/barbeque, livada, loc amenajat de joacă.

Facilități camere: sobe de teracotă, baie cu cadă, baie pe hol, camere cu balcon, încălzire
centrală, baie în cameră, camera cu TV.

Servicii oferite

•plimbări cu căruță

•vizită la stană cu degustat de produse specifice

•seri festive cu ceterași (violoniști locali tradiționali)

•foc de tabăra în livada

•descoperiți viață la fermă: muls, strâns fanul etc.

•turism montan (soft offroad) în zone cu peisaj de basm

•vizitarea variatelor puncte de interes: cabane, cascade, baraje,

Tarife pe noapte:

Cameră matrimonială: 100.00lei

Cameră triplă: 120.00lei

Cameră twin: 100.00lei -prețul se referă la cazarea pe cameră.

27
Cabana Victor

28
Tipologie:Pensiune, Agroturism, Cabană
Poziție:Deal
Cazare:Cameră
Formule de cazare:
Numai cazare
Locuri:16
Perioada de închidere:deschis tot timpul

Servicii: Animale acceptate

Loc de joacă pentru copii
Vânzare produse locale
Grătar în curte
Terasă sau foișor
Spațiu campare/rulote

Cabană Victor cazează clienții în 6 camere, toate cu baie proprie, sobă de teracotă și încalzire.
E locul ideal pentru a petrece o vacanță de neuitat în Maramureșul istoric.

Facilități cazare: frigider în unitate, TV în living, rău în curte, se acceptă animale, parcare,
grădina/curte, foișor în curte, grătar/barbeque, living, șemineu, loc de joacă pentru copii.

Alte facilități:

-plimbări pe dealurile din împrejurimi la cules de ciuperci;

-mâncăruri tradiționale realizate din alimente produse în gospodăria proprie;

-locuri de cazare în camere cu baie proprie, în căsuțe, sau în aer liber (șopron);

-momente de muzică și dans maramureșean cu formații și interpreți locali;

-loc pentru instalarea corturilor.

Tarife pe noapte:

Cameră dublă twin: 80.00lei -prețul se referă la cazarea pe cameră.

29
Pensiune Maramureș

Tipologie:Pensiune, Agroturism, Vila

Poziție:Deal, Campie, Lac
Cazare:Apartament, Cameră
Formule de cazare:
Cazare și mic dejun
Demipensiune
Locuri:20
Perioada de închidere:deschis tot timpul

30
Servicii: Restaurant
Cai
Animale acceptate
Loc de joaca pentru copii
Activităti teambuilding
Vânzare produse locale
Biciclete de închiriat
Internet
Grătar în curte
Terasă sau foisor
Spațiu campare/rulote

“Dispunem de grădina foarte mare, cu pomi fructiferi, aer curat și o priveliște

extraordinară 360 de grade.
Mâncarea noastră este bio, 100% naturală din producție proprie, gătită sănătos de
o bucătăreasă tradițională din Maramureș.
Pensiunea noastră va oferă un spațiu larg în care să va simțiți bine, cu terasă mare și
spații întinse în care să va puteți relaxa în liniște.
Pensiunea este dotată cu terasă, barbeque, leagăn, filigorie, grădina foarte
mare,camping,loc de parcare.
Pentru o atmosfera unică, că în Maramureș, aveți ocazia să îmbrăcați costume
tradiționale care se confecționează numai în zona noastră, să fiți încântați de formații
tradiționale cu cea mai melodioasă muzică folclorică și cele mai frumoase dansuri
Maramureșene.
Oferim mâncăruri tradiționale, pâine de casă, țuică și alte bunătăți tradiționale a
căror gust nu îl veți uită niciodată.
Este foarte apropiată de Stațiunea Ocna Șugatag( 2 km) și de alte obiective
turistice din zona(Săpânța,Bârsana,Mocănița,Mănăstiri Unesco,Părții de Schi
Cavnic,Suior etc) care merită să le vedeți cel puțîn o dată în viață . Pentru orice
informații nu ezitați să ne contactați.”

Tarife pe noapte:

Cameră dublă: Demipensiune 100,00 lei

31
 Cazare și mic dejun 65,00 lei

Cameră triplă: Demipensiune 90,00 lei

Cazare și mic dejun 55,00 lei -prețul se referă la cazarea pe persoană.

32
BIBLIOGRAFIE
Filip Sorin, Pompei Cocean, Geografia Regională a României, Presa Universitară Clujeană,
2008
http://www.visitmaramures.ro
http://www.locuridinromania.ro
http://www.booking.com
http://www.descoperaromania.ro
http://www.turismmaramures.ro

33