NOŢIUNI INTRODUCTIVE

I. ISTORIA NOŢIUNII DE ARTĂ

4. Concepţiile vechi despre artă

Termenul „artă” provine din latinescul ars, însemnând acelaşi lucru cu

grecescul techne. Dar nici unul dintre aceşti termeni nu are semnificaţia
contemporană a noţiunii de artă. Ei desemnau mai degrabă pricepere, iscusinţa de a
lucra un obiect oarecare, precum şi ştiinţa de a comanda o armată, de a măsura un
câmp, de a convinge pe ascultători. Priceperea constă în cunoaşterea regulilor, deci nu
există artă fără reguli, fără prescripţii. Efectuarea unui obiect numai după inspiraţie
sau fantezie, fără a respecta anumite reguli, era contrariul artei. Astfel, poezia, despre
care grecii considerau că e inspirată de muze nu era considerată drept artă. Platon, de
exemplu, în dialogul său Gorgias, scria că „munca iraţională nu se poate numi artă”.
Arta în antichitate, dar şi în Evul Mediu, cuprindea nu numai artele frumoase,
ci şi meseriile şi o parte dintre ştiinţe. Acele arte ce presupuneau un efort intelectual
erau numite liberale, adică libere de orice efort fizic, iar cele ce presupuneau o muncă
fizică erau denumite vulgare, adică obişnuite. În Evul Mediu, acestea din urmă se
numeau mecanice. În ceea ce priveşte aprecierea acestor arte, cele liberale erau
considerate superioare. Pictura şi sculptura presupuneau un efort fizic şi erau
considerate arte vulgare.
În Evul Mediu artele liberale cuprindeau gramatica, retorica, logica, aritmetica,
geometria, astronomia şi muzica. Între artele mecanice se regăsesc arhitectura şi arta
teatrului.

5. Prefacerile din epoca modernă

Şi Renaşterea a păstrat noţiunea clasică a artei, dar a procedat la separarea

artelor frumoase de meserii şi de ştiinţe şi la ataşarea poeziei în sfera artelor.
Marsilia Ficino, îndrumătorul academiei platoniciene din Florenţa, a inclus în
artele liberale arhitectura şi sculptura pornind de la ideea că factorul de legătură între
arte este muzica, deoarece aceasta, în sens larg, se referea la tot ce se afla în slujba
muzelor.
Un alt gânditor, Giovanni Pietro Capriano, în a sa poetică din 1555, Despre
adevărata artă poetică folosea sintagma „arte nobile”. Aici intrau poezia, pictura şi
sculptura pentru că ele se adresează simţurilor noastre cele mai nobile.
În secolul al XVI-lea, Francisco da Hollanda, vorbind despre artele plastice,
folosise întâmplător expresia de „arte frumoase” („boas artes”, în portugheză).
Această expresie, care nouă ni se pare firească, n-a fost acceptată imediat.
În anul 1744, Giambattista Vica propusese denumirea de „arte plăcute” şi în
acelaşi an James Harris propunea pe aceea de „arte elegante”. Denumirea de arte
frumoase apare trei ani mai târziu, în 1747, la Charles Batteux. Acesta enumera cinci
arte frumoase: pictură, sculptură, muzică, poezie şi dans, precum şi două ce le erau
1