INTERFERONUL

Interferonul este o proteina sintetizata in mod normal in unele celule

din organism, avand rolul in special in apararea impotriva infectiilor bacteriene,
virale si parazitare, si cea anticanceroasa. Substanta antivirala sintetizata de
celula gazda sub actiunea unui virus, a unui acid nucleic viral sau, in mod
normal exceptional, chiar a unui acid nucleic normal. Este net diferita de
anticorpi.
Interferonul este o proteina produsa in mod natural de celule sub
actiunea virusurilor. Eliberarea lui in circulatia sangvina determina producerea
unor enzime care contracareaza atacul viral. Din acest motiv, interferonul este
considerat o posibila resursa terapeutica in lupta cu virusurile. Actiunea sa in
organism este antivirala si de modulare imunologica.
Oamenii de stiinta au determinat existenta a trei grupe distincte de
interferon, fiecare cu mai multe tipuri, produse de celule diferite: leucocite,
fibroblasti (celule ale tesutului conjunctiv de forma stelata sau alungita), alte
celule implicate in raspunsul de aparare imuna.
Clasele identificate pana in prezent se numesc alfa, beta si gamma
interferon. Initial s-a considerat ca interferonii sunt specifici fiecarei specii, dar
cercetarile au demonstrat ca unele tipuri de interferon pot fi active si la nivelul
altor specii.
Interferonul, singur sau in combinatie cu ribavirina, face parte din
tratamentul medicamentos in cazul hepatitei virale C, un proces inflamator al
ficatului. Pentru a nu inrautati starea ficatului, medicii recomanda limitarea
consumului de alcool pe perioada tratamentului.
 Substanta a organismului dotata cu proprietati antivirale,
anticanceroase si modulatoare ale functiei imuni tare.
Interferonii fac parte din citokine, proteine mici secretate de diferite tipuri de
celule, care au o actiune regulatoare si stimulatoare a sistemului imunitar. Exista
trei tipuri de interferoni: interferonul alfa, produs de monocite; beta, de catre
fibroblasti; gama, de catre limfocitele T.
Interferonii, obtinuti prin inginerie genetica, sunt utilizati in tratamentul
sarcomului lui Kaposi din cadrul SIDA, in cel al hepatitei cronice si al unor
cancere Ei sunt administrati pe cale subcutanata sau intramusculara.
Efectele lor adverse depind de doza absorbita, dar ele sunt reversibile
Interferonii gama sunt pana la 300 ori mai eficace decat alte tipuri de
interferoni, dar ei reduc productia de anticorpi in organism, favorizand astfel
suprainfectiile.
In schimb, toti interferonii suscita productia de autoanticorpi (anticorpi
indreptati impotriva insusi subiectului).

Exista mai multe tipuri de interferon:

- alfa 1,2 si 4 fiind cele mai utilizate in tratament;

- IFN-beta 2 larg utilizat in tratament;
- IFN-delta;
- IFN-epsilon;
- IFN-gamma -utilizat in tratament in unele situatii;
- IFN-kappa;
- IFN-lambda-1,2,3;
- IFN-omega;
- IFN-tau;
- IFN-zeta.

Interferonul alfa beta si omega sunt incadrate in tipul I de interferoni,

iar interferonul gamma in tipul II, fiind si cele mai utilizate in tratamentul curent
al unor boli.
 Preparatele de interferon care se utilizeaza curent in terapie sunt
urmatoarele:
Interferon …………………………...... Denumite comerciala
- Interferon alfa 2a ………………………..Roferon A;
- Interferon alfa 2b ………………………. Intron A;
- Interferon alfa leucocitar …………….Multiferon;
- Interferon beta 1a lichid ………………Rebif;
- Interferon beta 1a liofilizat ………….Avonex;
- Interferon beta 1b………………………. Betaseron / Betaferon;
- Interferon alfa 2a pegilat …………….Pegasys;
- Interferon alfa 2b pegilat …………….PegIntron;
- Interferon gamma 1b ……………......Actimmune.

Obţinerea interferonilor.

Interferonii sunt produşi de celule specializate pentru lupta

împotriva infecţiilor virale. Ei au fost descoperiţi în 1957 de F.Isaacs şi
I.Lindenmann la Institutul Naţional de Cercetări Medicale de lângă Londra.
Interferonii reprezintă nişte substanţe proteice (din 146-166 de aminoacizi) şi
sunt produşi în cantităţi infime de celula animală sau umană, când un virus
pătrunde în organism.
Există mai multe tipuri de interferoni: interferonul leucocitar (α),
interferonul fibroblastelor (β) şi interferonul limfocitelor T sau interferonul
imun (γ).
Ei pot fi obţinuţi prin tehnici clasice (din celulele sanguine şi din
fibroblaste) şi prin tehnici de recombinare genică.
Pentru a obţine interferon din celulele sanguine sau din fibroblastele
cultivate, acestea sunt infectate cu un virus, iar după 24 de ore prin centrifugare
şi purificare se izolează din mediul de cultură. Dintr-un litru de sânge se poate
extrage până la 1 mkg (10-3 grame) de interferon.
În 1980, savanţii americani W.Gilbert şi C.Weissmann şi japonezul
T.Taniguki au produs interferonul uman cu ajutorul unor colibacili cu genomul
modificat.
Celulele de E. coli nu pot transforma predecesorul interferonului în
interferon activ, de aceea, iniţial, complexul de ADN, format dintr-o regiune
nucleotidică reglatoare şi o regiune ce determină structura interferonului, este
supus acţiunii enzimelor de restricţie, care taie molecula de ADN aproximativ la
frontiera acestor două catene (genei interferonului nu-i ajunge un triplet ATG).
Codonul omis (ATG) este anexat prin sinteză chimică.
Gena interferonului se încadrează în continuare într-un plasmid, care
se transferă în E. coli. Astfel, colibacilii sintetizează interferonul uman. Dintr-un
litru de suspensie de E. coli (circa 1011 celule) se pot extrage până la 5 mg de
interferon (adică de 5000 de ori mai mult decât din 1 litru de sânge).
 Tehnicile de inginerie genică permit obţinerea preparatelor hibride de
interferon cu un spectru larg de acţiune.

Cele mai importante forme de interferon se produc in:

- Leucocite -interferonul alfa;
- Fibroblasti - interferonul beta;
- Limfocite - interferonul gamma.

Efectele interferonului utile pentru tratament:

Cele mai importante actiuni fiziologice (care sun prezente in

organismul normal) sunt:
- Antivirala / antimicrobiana/ antiparazitara;
- Antiproliferativa (anticanceroasa);
- Imunomodulatoare (de control al mecanismelor imune de aparare a
organismului).
Alfa interferonul se foloseste in tratamentul hepatitei C din anul 1991,
cand a primit aprobarea FDA (Federal Drug Administration), precum si in unele
tipuri de leucemie. De asemenea, el este util si in tratamentul hepatitei B, cauza
majora a cirozei si a cancerului hepatic.
Alfa interferonul este prima terapie eficienta (in proportie de 25% din
cazuri) in hepatita C. De asemenea, terapia cu interferon se recomanda si
bolnavilor cu forme moderate de boala, care pot prezenta riscul dezvoltarii
cirozei hepatice.
Aceste persoane trebuie neaparat sa se adreseze specialistilor (gastroenterologi,
hepatologi, medici infectionisti).

Mecanismul de actiune:

Interferonul nu are actiune directa, de omorare a virusurilor, ci de

blocare a inmultirii lor. In acest fel, virusurile deja existente in organism sunt
omorate de mijloacele de aparare a organismului, si altele noi nu se mai produc,
infectia rezolvandu-se.

Bolile in care se foloseste tratamentul cu interferon:

 Interferonul este testat in tratamentul mai multor boli virale,
autoimune sau canceroase, in prezent fiind utilizat pentru urmatoarele boli:
hepatita virala B, C si D, unele boli de sange (leucemia cu celule paroase,
leucemia mieloida cronica, sarcomul Kaposi, mielom multiplu, unele tipuri de
limfom), scleroza multipla, melanoame maligne, condiloame datorata
HPV,cancer cu diferite localizari (hepatic, renal, colon, stomac, esofag, ovar,
palman).

Interferonul gamma 1 b are indicatii in tratamentul: cancerului de

ovar, osteopetrozei, bolilor cronice granulomatoase, fibrozei pulmonare,
complexului Micobacterium avium.

Efecte secundare

Desi este o substanta a organismului si ar trebui sa fie bine tolerata, interferonul

are numeroase efecte secundare. Cu toate acestea, efectele secundare nu sunt
atat de severe incat sa se intrerupa tratamentul.
Cele mai importante efecte secundare sunt:manifestari asemanatoare virozelor
(subfebra, dureri de muschi, secretie nazala, frisoane), depresie, uneori severa
cu risc de sinucidere, irascibilitate, scadere in greutate importanta, scaderea
poftei de mancare, caderea parului (alopecie), diaree, dureri abdominale,
scaderea numarului de leucocite, globule rosii si trombocite, edeme (umflarea
gambelor), insomnie, greturi, dureri la locul de injectare, tulburari ale functiei
tiroidei, decompensarea diabetului zaharat deja existent, dureri osoase, eruptii
cutanate, scaderea capacitatii de munca.

Tratamentul cu interferon

Pentru a urma tratament cu interferon, sunt necesare cel putin doua

conditii:sa existe indicatie pentru acest tratament si sa nu existe contraindicatii
in efectuarea tratamentului.

Administrarea interferonilor in cazul hepatitelor B si C se face de trei

ori pe saptamana, pe cale subcutanata sau intramusculara.
Dar acest regim nu este unul ideal, deoarece, intre administrari,
concentratia de interferoni in sange scade foarte mult, virusul hepatic se poate
inmulti, iar infectia poate reactiva.
Astfel se explica de ce tratamentul cu interferoni standard nu este
foarte eficient. Pentru asigurarea unor concentratii constante de interferoni, cu
perioade de eliminare din organism mai lungi si cu o mai buna toleranta din
partea bolnavului, interferonul standard se combina cu polietilenglicoli.
 Exista unele precautii la initierea tratamentului cu interferon in
urmatoarele situatii: depresii, tentative de sinucidere, anxietate, abuz de alcool
sau droguri, alte tulburari psihiatrice, infectii active cu diferite localizari, boli
de inima (cardiomiopatii dilatative, tulburari de ritm cardiac, infarct de
miocard), boli autoimune (lupus, poliartrita reumatoida, psoriazis, hepatita
autoimuna, tiroidite autoimune, miastenie), diabet zaharat, tratament
imunosupresor, transplant anterior (exclusiv transplantul de ficat), boli cu
depresia maduvei formatoare de sange, boli renale (glomerulonefrite, sindrom
nefrotic), insuficienta hepatica - ciroza, anemii, scaderea leucocitelor sau
trombocitelor care nu pot fi corectate inainte de inceperea tratamentului.

Desi in practica veterinara nu s-a utilizat un timp indelungat

interferonul, recent a aparut pe piata romaneasca și un interferon de uz veterinar
ce poarta numele de Virbagen Omega.
Virbagen Omega este un liofilizat (particule uscate prin îngheţare)
dizolvat într-o suspensie
injectabilă. Conţine ca substanţă activă interferon omega recombinant de origine
felină (de la pisică) în doză de 5 MU/fiolă sau 10 MU/fiolă. Este folosit pentru
câini sau pisici. Pentru ce se utilizează Virbagen Omega?
Este folosit la câini de la vârsta de o lună pentru a scădea decesele si
manifestările clinice datorate parvovirozei (infecţie virală foarte contagioasă la
câini).
Este folosit de asemenea şi pentru tratarea pisicilor infectate cu FeLV
(virusul leucemic felin) şi/sau FIV (virusul imunodeficienţei feline), fără
afecţiune terminală, de la vârsta de 9 săptămâni.
Câini: Suspensia trebuie injectată intravenos (în venă) o dată pe zi, 3 zile
consecutiv. Doza este de 2,5 MU/kg corp.
Pisici: Suspensia trebuie injectată subcutanat (sub piele) o dată pe zi, 5
zile consecutiv. Doza este de 1MU/kg corp. Tratamentul trebuie repetat cu alte
2 cicluri a câte 5 zile consecutiv la 14 şi 60 de zile de la primul ciclu.
Cum acţionează Virbagen Omega?
Produsul conţine ca substanţă activă interferonul omega recombinat.
Interferonii sunt proteine care apar ca răspuns natural la infecţia virală.
Virbagen Omega stimulează răspunsul imun împotriva virusului. Substanţa
activă a Virbagen Omega, interferonul omega, este produsă prin metoda numită
tehnologia recombinantă. Interferonul omega este rezultatul unei celule care a
primit o genă (ADN) prin care devine capabilă să producă interferon omega.
Acest interferon omega acţionează în acelaşi fel cu interferonul omega natural.

Cum a fost studiată eficacitatea Virbagen Omega?

 Produsul a fost studiat la câini (masculi si femele) în vârstă de cel puţin 5
săptămâni care au fost infectaţi cu parvovirus. Virbagen Omega a fost
administrat intravenos în doză de 2, 5 MU/kg pentru 3 zile. Eficacitatea a fost
măsurată în principal prin compararea ratelor de mortalitate la câinii care nu au
fost trataţi. Virbagen Omega a fost de asemenea studiat şi în tratamentul
pisicilor infectate cu FeLV şi/sau FIV, cu sau fără anemie, de la vârsta de 9
săptămâni. Eficacitatea a fost măsurată în principal prin compararea semnelor
clinice după tratament şi a ratelor mortalităţii cu pisicile care nu au fost tratate.

Ce beneficii a prezentat Virbagen Omega demonstrate în timpul studiilor?

Pentru câinii trataţi cu Virbagen Omega rata mortalităţii a fost de 4,4-6,4
ori mai mică decât pentru cei netrataţi.
Tratamentul pisicilor infectate cu FeLV a redus manifestările clinice cu
mai mult de 4 luni şi a scăzut rata mortalităţii. La pisicile cu anemie infectate cu
FeLV rata mortalităţii a scăzut de la 60% la 30%.
La pisicile fără anemie rata mortalităţii (50%) s-a redus cu 20%. În ceea
ce priveşte pisicile infectate cu FIV rata mortalităţii era scăzută (5%) si nu a fost
modificată de tratament. În cazul pisicilor, fie că erau FeLV pozitive, FIV
pozitive sau coinfectate cu ambele virusuri, s-a semnalat o reducere a
manifestărilor clinice în timp, îmbunătăţindu-se astfel calitatea vieţii.

Care sunt riscurile asociate cu Virbagen Omega?

Injectarea acestui produs poate cauza următoarele simptome trecătoare la
câini si pisici:
• hipertermie (temperatura crescută, la 3-6 ore după injecţie)
• vărsături
• scaune semilegate până la diaree uşoară, doar în cazul pisicilor
• oboseală în timpul tratamentului, doar în cazul pisicilor
Se poate constata o scădere uşoara a leucocitelor, trombocitelor şi
hematiilor şi o creştere a alanin aminotransferazei (o enzimă hepatică). Aceste
simptome revin la normal la o săptămână după ultima injecţie.

De ce a fost aprobat Virbagen Omega?

Comitetul pentru produse medicamentoase de uz veterinar (CVMP) a
stabilit că beneficiile Virbagen Omega sunt mai mari decât riscurile în ceea ce
priveşte scăderea mortalităţii şi a manifestărilor clinice la câinii infectaţi cu
parvovirus în vârstă de peste o lună şi la pisicile infectate cu FeLV si/sau FIV
fără afecţiune terminală de la vârsta de 9 săptămâni. Comitetul a recomandat
emiterea unei autorizaţii de comercializare pentru Virbagen Omega.
Informaţii suplimentare despre Virbagen Omega:
Comisia Europeana a acordat Virbac SA o autorizaţie de comercializare pentru
Virbagen Omega, valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene, la data de 6
noiembrie 2006.
 Bibliografie:
1. http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul-de-sanatate/interferonul-ataca-
virusurile-43032.html ;
2. http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/interferon_1268 ;
3. www.despreboli.ro ;
4. http://www.emea.europa.eu/vetdocs/PDFs/EPAR/virbagenomega/
V-061-ro1.pdf .