celași argument care a făcut ca legalizarea căsătoriei între

persoanele de același sex să devină posibilă și acceptată, în

unele state, este folosit acum pentru a legitima relațiile sexuale
dintre adulți și copii.
În lumea academică se aud tot mai multe voci care susțin că a fi atras sexual de un
copil reprezintă o orientare sexuală înnăscută și nu un comportament sexual învățat.
Dacă există o orientare sexuală a oamenilor și ea este înnăscută, ea trebuie acceptată
ca normă și nu trebuie stigmatizată – spune lobby-ul LGBT, pentru a legitima un nou
termen politic corect: minor atractted persons (persoane atrase de minori), folosit deja
în locul cuvântului pedofil.

Unul dintre „sexologii” care încearcă să legitimeze pedofilia prin teoriile sale este James
Cantor, doctor în psihologie, cadru universitar și clinician în cadrul programului de
sănătate mintală (Law and Mental Health Programme) de la Centrul pentru Adicții și
Sănătate Mintală din Toronto (Canada). Cantor afirmă că pedofilii au o anumită „setare
a creierului” (brain wiring) și că 1-5% bărbați sunt predispuși să fie atrași în primul
rând de copii.

Vezi și: VIDEO Educația sexuală și pedofilia: interviu cu dr. Judith Reisman

Într-un articol pe marginea studiilor lui Cantor, publicat în dec. 2013 în New York
Times, jurnalista Laura Kane observă că „pedofilia a fost mult timp considerată o
tulburare psihologică declanșată de o traumă din copilărie”. Totuși, mulți experți
consideră acum că pedofilia este o „condiție biologică înrădăcinată care nu se schimbă,
că este o orientare sexuală, iar această descoperire se datorează studiilor derulate
timp de zece ani de dr. James Cantor”.

Toamna trecută, Asociația Psihologilor Americani (APA) a produs indignare când a

publicat o ediție DSM (clasificarea medicală a bolilor mintale) în care pedofilia era
numită orientare sexuală. Ulterior, APA a dat o erată care revenea parțial asupra
publicării inițiale.

Într-un interviu la canalul TVO Cantor a afirmat că pedofilia nu este o tulburare

psihologică sau ceva care „să aibă legătură cu educația” și că este o tulburare biologică
de parcă „ceva din creierul pedofilului ar fi altfel decât în creierul celor non-pedofili”.
Nimeni nu alege să fie atras de copii și nimeni nu alege să fie atras de adulți, a
continuat Cantor; „fie ești setat pentru așa ceva (wired), fie nu”. El a mai afirmat că
nu toți adulții atrași de copii sunt agresori.

Cantor a mai spus că ”vom putea comunica mai ușor cu asemenea oameni [pedofili]
când le vom spune că știm că nu ei au ales să fie așa, că știm că nu au avut cum să
aleagă de cine să fie atrași și că cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a-i
trata este să știm să le gestionăm interesul sexual”. „Nimeni nu a inventat o terapie
care să schimbe interesul sexual al cuiva”. După Cantor majoritatea pedofililor sunt
bărbați, din care aproape o treime preferă băieții, o treime fetițele, iar ceilalți – ambele
sexe.

A trece în domeniul lucrurilor normale patologia sexuală a fost strategia lui Alfred
Kinsey, alt universitar demonic, după cum demonstrează Dr. Judith Reismann în cartea
sa, Sexual Sabotage. Ea afirmă că

„legile americane nu mai pornesc de la morala iudeo-creștină, ci de la

′morala imorală′ a lui Kinsey: o lume în care domină adulterul, depravarea,
avortul, dependența de pornografie, masturbarea, impotența, sado-
masochismul, comportamentul bisexual, homosexual, exhibiționist și
voyeuristic și abuzul sexual asupra copiilor”.
„Studiile” lui Kinsey au influențat major ce li se predă copiilor la orele de educație
sexuală în școlile publice americane.

Citește și: Alfred Kinsey, părintele „educației sexuale”, pervers și infractor sexual

James Cantor nu este singurul profesor universitar ce scornește „argumente” științifice

pentru a legitima aberații. La conferința din 2011 a B4U-ACT, organizație ce se
pronunță pentru legalizarea pedofiliei, s-a ajuns la concluzia că
stigmatizarea persoanelor atrase de minori va înceta atunci când pedofilia va fi
eliminată din clasificarea tulburărilor mintale (DSM), așa cum s-a procedat cu
homosexualitatea în 1973. Invitații de onoare care au susținut acest punct de vedere
au fost universitarii de la Johns Hopkins