Moara cu noroc

Ioan Slavici

ÎNCADRAREA OPEREI: Opera „Moara cu noroc” ilustrează

trăsăturile nuvelei ca specie epică, cu un singur fir narativ, care prezintă
un conflict puternic redat în manieră obiectivă, între personaje bine
conturate, individualizate prin detalii semnificative. ”Prima mare nuvelă
realistă din literatura română” (N. Manolescu), „Moara cu noroc” se
remarcă prin obiectivitatea perspectivei narative, verosimilitate,
surprinderea relațiilor dintre individ și mediul în care trăiește, stilul
sobru și atenția acordată analizei psihologice. De altfel, „Moara cu
noroc” este prima nuvelă psihologică din literatura română, întrucât
accentul este pus pe conflictul psihologic, motivațional, pe frământările
de conștiință ale personajului principal, iar analiza se realizează prin
tehnici variate de investigație psihologică de la monologul interior
adresat, stilul indirect liber până la scenele dialogate, însoțite de notația
gesticii și mimicii.

TITLUL: Titlul nuvelei indică reperul spațial: moara situată la

răscruce de drumuri. Simbolic, titlul anunță măcinarea sufletească a lui
Ghiță. Faptul că în locul morii care macină bucatele s-a construit o
cârciumă exrpimă o schimbare radicală a ierarhiei valorilor de la cele
pozitive la cele negative, iluzorii, materialiste. De asemenea, titlul are
nuanțe ironice evidente: norocul este expersie a ghinionului. Sintagma
”cu noroc” face referire la motivul ”fortuna labilis”, dezvoltat în toată
nuvela.
 TEMA: Tema principală a nuvelei o reprezintă consecințele
nefaste și dezumanizante ale dorinței de îmbogățire. Este urmărită
transformarea gradată a lui Ghiță dintr-un om robust, harnic, care ține la
valorile familiei într-unul dominat de patima banului, de orgoliu, și de
dorința de putere. Tema poate fi discutată în relație cu tipologia nuvelei.
Din perspectivă socială, se prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba
statutul social și de a asigura familiei un trai îndestulat. Din perspectiva
moralizatoare, nuvela prezintă consecințele nefaste ale dorinței de a avea
bani. Psihologic, nuvela accentuează asupra conflictului interior al
cârciumarului care își pierde încrederea în sine și în familie. Tema
principală este dezvoltată prin tema familiei tradiționale și a destinului
implacabil.

RELAȚIE INCIPIT-FINAL: Incipitul și finalul nuvelei enunță

cunvintele bătrânei, soacra lui Ghiță, conferind textului valoare simetrică
. Incipitul nuvelei este reprezentat de dialogul dintre bătrână și ginerele
ei, pe tema plecării din sat și arendării morii cu noroc. Se observă
diferența între concepția de viață a lui Ghiță, dornic să-și creeze prorpiul
drum în viață și neutralitatea bătrânei, expresie a experienței de viață și a
înțelepciunii populare - ”Omul să fie mulțumit…”. Pentru bătrână e mult
mai importantă împlinirea sufletească oferită de familie, decât
îmbogățirea, în timp ce Ghiță e interesat de foloasele materiale, de
schimbarea statutului social și obțonerea respectului comunității.Replica
bătrânei din final este o referire, pe de o parte, la destinul implacabil, iar,
pe de altă parte, în sens figurat indică faptul că Ghiță și Ana au permis
intruziunea unei persoane străine în relația lor, ceea ce le-a distrus
fericirea.
Astfel, relația dintre incipit și final este simetrică, atât prin
intervențiile bătrânei, cât și prezentarea drumului, care mai întâi duce la
han, ca apoi să se contopească cu drumul vieții: ”Ea luă copiii și plecă
mai departe”.
 INDICII SPAȚIO-TEMPORALI: Relațiile temporale și spațiale
sporesc veridicitatea subiectului. Acțiunea este plasată în Ardeal, în
secolul al XIX-lea și se desfăsoară pe parcursul unui an, delimitat de
două repere creștine: sărbatoarea Sfântului Gheorghe și Paștele.
Spațiul, moara, este descris prin tehnica detaliului semnificativ,
atrăgând atenția: pustietatea locului, dificultatea drumului, cele cinci
cruci, corbii care dau roată morii. Toate acestea prefigurează destinul
tragic al personajelor. Astfel, cele două cruci de piatră semnifică
sfârșitul tragic al Anei și al lui Ghiță, în timp ce crucile de lemn ar putea
însemna numărul personajelor din familie care scapă de moarte(bătrâna
și copiii).

CONFLICTUL CENTRAL: Fiind o nuvelă prishologică,

în „Moara cu noroc” conflictul central este psihologic, interior.
Personajul Ghiță oscilează între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o
parte, și dorința de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte.
Conflictul interior se reflectă în plan exterior, în confruntarea dintre
Ghiță și Lică/ Ghiță și Ana/ Ghiță și Pintea etc. De asemenea, se poate
vorbi de un conflict latent, între concepțiile de viață diferite ale bătrânei
și ale lui Ghiță.

STRUCTURĂ: Nuvela este alcătuită din 17 capitole, primul cu

valoare de prolog, iar ultimul de epilog, astfel încât acțiunea propriu-zisă
se desfășoară în 15 capitole. Complexitatea acțiunii l-a determinat pe
criticul George Călinescu să considere ”Moara cu noroc” o ”nuvelă
solidă cu subiect de roman”. Subiectul se construiește gradat, urmărind
etapele confruntării dintre Ghiță și Lică, precum și modificările
comportamentale, psihologice produse de aceasta.
 REZUMAT: În expozițiune, descrierea drumului care duce la
„Moara cu noroc” la locul în care se află cârciuma fixează cadrul
acțiunii. Ghiță, cizmar sărac, hotărăște să ia în arendă cârciuma de
la Moara cu noroc pentru a câștiga bani mai mulți, pentru a-și deschide
ulterior un atelier de cizmărie. Dacă la început afacerile merg bine, iar
Ghiță e mulțumit de banii câștigați cinstit, odată cu apariția lui Lică
Sămădăul, situația se schimbă.
Vizita lui Lică la han constituie intriga. Lică, șeful porcarilor și al
turmelor de porci din zonă, îi cere lui Ghiță informații despre cine
poposește la cârciumă, tulburându-i echilibrul familiei. Din acest
moment, cârciumarul realizează că nu mai poate rămâne la han fără
acordul Sămădăului.
Desfășurarea acțiunii ilustrează procesul dezumanizării
cârciumarului. Starea lui materială prosperă ca urmare a complicității la
ilegalitățile lui Lică și a primirii de bani furați și de porci. Dornic să facă
avere, Ghiță se îndepartează tot mai mult de Ana, soția lui, și ajunge
chiar să regrete faptul că are familie și copii. Este anchetat de două ori,
acuzat de complicitate în jefuirea arendașului, de unde e eliberat pe
”chezășie” și în uciderea ”femeii în negru și a copilului”. Ghiță își pierde
treptat imaginea de om cinstit pe care o avea în fața oamenilor. Se aliază
cu Pintea, fost tovarăș cu Lică, dar nu e cinstit față de acesta, căci nu îi
spune de banii păstrați din afacerile necurate ale lui Lică.
Punctul culminant ilustrează dezumanizarea la nivelul cel mai
înalt: Ghiță își aruncă soția în brațele Sămadăului, lăsând-o singură la
cârciumă în timp ce el merge sa îl anunțe pe jandarmul Pintea că Lică
are asupra lui bani furați. Planul nu are succes, deoarece Lică pleacă de
la han și o lasă pe Ana singura.
Deznodământul este tragic. Ghiță o ucide pe Ana și la rândul lui
este ucis de Răuț. Sămădăul poruncește oamenilor sa incendieze hanul.
Pentru a nu cădea în mainile lui Pintea, Lică de sinucide, aruncându-se
cu capul într-un copac. A doua zi de Paște, bătrâna și copii se întorc de
la rudele lor și nu mai găsesc nimic decât un morman de oase. Singurele
personaje care supraviețuiesc sunt ființele morale, inocente.
 CARACTERIZAREA LUI GHIȚĂ: Personajul principal, Ghiță,
este cel mai complex din nuvelistica lui Slavici, un personaj ”rotund”,
mobil, care evoluează în plan material, dar involuează spiritual,
suportând un proces de dezumanizare.
Statultul inițial al personajului se află în opoziție cu acel final. Din
punct de vedere social, Ghiță e un cizmar care dorește să se
îmbogățească. Moral, e un om onest, muncind din greu pentru a asigura
un trai mai bun familiei sale, fiind un soț și un tată iubitor. Din punct de
vedere psihologic, inițial e puternic, asumându-și responsabilitatea
familiei. Statutul final îl reprezintă pe Ghiță ca un personaj slab, tragic,
pentru că pierde lupta cu sine, lăsându-se pradă iluziilor. Dintr-un om
cinstit, echilibrat, Ghiță ajunge temător, descurajat, ursuz, ipocrit și în
cele din urmă, criminal.
Ghiță este caracterizat complex, direct și indirect. Portretul fizic
este notat sumar(„înalt și spătos”), naratorul acordând importanță
portretului moral. Dacă la încceput Ghiță e un „om harnic și sârguitor”
pe parcurs devine „tot mai ursuz”, pierzându-și liniștea
sufletului.Împătimit după bani, Ghiță oscilează între cinste și necinste, și
cu toate că ar vrea sa plece de la cârciumă, se răzgândește: ”Nu-l lăsa
inima să părăsească locul în care în scurt timp putea sa se facă om cu
stare”. Ghiță se autocaracterizează folosind o imagine plastica: ”ce să-mi
fac dacă e ceva mai tare decât voința mea! Nici cocoșatul nu e însuși
vinovat că are cocoașe în spinare!”. Personajul conștientizează patima
care îl domină cât și neputința de a-și controla slăbiciunea.
Este caracterizat direct de celelalte personaje, evidențiindu-i alte
trăsături. Bătrâna îl numește ”ginere harnic”, dar îi observă slăbiciunea
pentru bani(„îi râde inima când iși vede sporul”). Lică conșientizează că
Ghiță este ”un om cu multă ură în suflet” și e mândru de tovărășia
legată, de faptul că a reușit să îl schimbe atât de mult. Pintea îl crede pe
Ghiță „om cinstit și vrășmaș al lui Lică”, considerându-l, în mod
exagerat, onest. Ana se îndepărtează tot mai mult de Ghiță, îl
desconsidera numindu-l față de Lică ”muiere îmbrăcată în haine
bărbătești”.
Caracterizarea indirectă relevă faptul că Ghiță este un „Lică în
devenire”(Magdalena Popescu). Împtimit de bani, depune mărturie
mincinoasă la proces, pentru a-l salva pe Lică, e interesat de părerea
colectivității despre el(„oamenii să mă creadă om cinstit și stricat cu
Lică”), se folosește de Ana, fiind capabil să o ucidă cu sânge rece.
În relația cu Ana, Ghiță își dovedește incapacitatea de a rămâne un
soț devotat. Dorința de îmbogățire e mai puternică decât dragostea de
familie, de aceea Ghiță nu ia în considerare avertismentul soției în
legătură cu Lică. Tragismul celor doi pornește și din dorința de a avea
mai mult decât le rezervase soarta.
Relația cu Lică stă sub semnul slăbiciunii, fricii, a raportului
dezechilibrat de forțe, fiecare urmărește să obțină altceva de la celălalt.
Între Ghiță și Lică, raportul de forțe îl avantajează pe cel din urmă. Lică
este mai abil și mai versat decât Ghiță.

CONCLUZIE: Prin particularitățile de realizare a personajelor,

Slavici dovedește finețe în observarea mișcării psihologice, ceea ce îi
asigură nuvelei realiste, obiective statut de capodoperă a literaturii
române: ”Țăranii lui Slavici sunt observați cu acel amestec de bine și de
rău ce se află la oamenii adevărați.”(G. Călinescu)