1.1.

STRUCTURA UNUI CALCULATOR PERSONAL

Calculatorul este o mașină care prelucreaza informațiile. Pentru aceasta trebuie să i se furnizeze datele
pe care trebuie să le prelucreze (datele de intrare) și o listă de instrucțiuni (programul), care să îi indice cum să
prelucreze aceste date. Calculatorul va furniza utilizatorului rezultatele obținute în urma prelucrării (date de
ieșire). În timpul prelucrarii pot să apară și date intermediare.

Din punct de vedere structural, calculatorul are două componente:

1. Hardware :
 ansamblul elementelor fizice cu ajutorul cărora datele se pot culege, verifica, transmite, stoca şi
prelucra;
 suporturile de memorare a datelor/programelor;
 echipamentele de redare a rezultatelor.
2. Software – ansamblul programelor, procedurilor, care controlează funcţionarea corectă şi eficientă a
hard-ului.
Calculatoarele actuale sunt construite pe baza modelului unui calculator de tip John von Neumann. Von
Newmann a stabilit că hardware-ul trebuie să asigure urmatoarele funcții:
1. funcția de memorare;
2. funcția de comandă și control;
3. funcția de prelucrare;
4. funcția de intrare-ieșire.
Funcția de memorare asigură memorarea datelor/programelor și are ca suport memoria internă și memoria
externă.
Funcția de comandă și control asigură:
 extragerea instrucțiunilor din memoria internă;
 analiza instrucțiunilor;
 comanda de executare a unei operații;
 extragerea datelor de intrare din memoria internă;
 aranjarea datelor de ieșire în memoria internă.
Funcția de prelucrare asigură efectuarea operațiilor aritmetice (adunare, scădere, înmulțire și împărțire)
și logice.
Funcția de intrare-ieșire asigură introducerea datelor și a programelor în memoria internă și furnizarea
rezultatelor.
Arhitectura unui sistem de calcul este următoarea:

1. UC (Unitatea Centrală), alcătuită din:

 UM – Unitatea de Memorie internă – este destinată păstrării datelor şi programelor pe durata funcţionării
sistemului de calcul.
  UCP – Unitatea Centrală de Prelucrare – este implementată cu ajutorul microprocesorului, formată din:
 UCC – Unitatea de Comandă şi Control – primeşte instrucţiunile din memoria internă, le interpretează
şi, emite comenzi către UAL şi UM, respectiv comenzi de transfer către SI/O şi ME.
 UAL – Unitatea Aritmetică şi Logică – execută operaţii aritmetice şi logice cu date furnizate de UM şi
redepune în aceasta rezultatul obţinut.
2. S I/O (Sistemul de Intrare/Ieşire):
 Dispozitive periferice – se împart în:
 Dispozitive pentru accesarea mediilor de stocare: sunt unităţile de dischetă (floppy), CD, DVD, ZIP.
 Dispozitive pentru interfaţa cu utilizatorul – reprezintă totalitatea dispozitivelor cu ajutorul cărora este
posibilă introducerea datelor în prelucrare şi furnizarea rezultatelor obţinute. La rândul lor, acestea pot fi:
 Dispozitive periferice de intrare (DPI) – tastatură, mouse, joystick, microfon, scanner;
 Dispozitive periferice de ieşire (DPO) – monitor, imprimantă, boxe, plotter;
 Dispozitive periferice de intrare-iesire (DPI-O) – modem, placa multimedia, camera foto/video digitale,
stick-ul
3. Interfaţa – asigură conexiune între două elemente pentru ca acestea să poată funcționa împreună. Interfeţele
pot fi de mai multe tipuri:
 Paralele – transmit simultan un byte (8 biţi); se folosesc, pentru conectarea imprimantelor;
 Seriale – biţii unui byte se transmit pe rând, sub forma unor impulsuri; sunt utilizate la conectarea la un
modem sau la alt calculator;
 USB (Universal Serial Bus) – pentru conectarea oricărui periferic.
4. ME (Memoria Externă) – este utilizată când se doreşte arhivarea datelor şi programelor, păstrarea acestora
pentru o perioada mai mare de timp (hard-disc, CD, DVD, dischetă (floppy), disc ZIP, stick etc.).
5. Magistrale de transmitere a comenzilor de control, informaţiilor şi instrucţiunilor – asigură funcţionarea
întregului ansamblu, stabilind legătura fizică între componente.

1.2.TIPURI DE CALCULATOARE
Există patru categorii de sisteme de calcul:
 Microcalculatoare
 Minicalculatoare
 Calculatoare mainframe
 Supercalculatoare
Microcalculatoare
 Sunt calculatoare cunoscute sub denumirea de calculatoare personale (Personal Computer – PC):
 au cunoscut o dezvoltare rapidă şi diversificare odată cu apariţia chip-ului;
 construcţia unui PC se bazează pe microprocesor (un cip ce conţine porţiuni din Unitatea Centrală de
Prelucrare – UCP);
 sunt accesibile din punct de vedere al preţului;
 dimensiuni reduse (unele pot fi portabile);
 operarea pe ele se poate învăţa uşor;
 pot fi folosite în orice domeniu;
 lucrează în reţea, putând realiza schimburi de date.
Luând în considerare particularităţile unui PC, din punct de vedere al mărimii (fizice sau ca şi capacitate de
memorare), viteză de lucru, costuri, utilizări specifice, se poate spune că există mai multe tipuri de PC-uri:
Desktop, Tower, Laptop, PalmPC, PDA.
Desktop
 Este calculatorul de tip clasic, la care monitorul este aşezat, în general, pe carcasa unităţii centrale, ce se
află pe birou.

2
Tower
 Carcasa unităţii centrale este mai îngustă dar mai înaltă decât la tipul desktop, fiind aşezată lângă monitor
sau, adesea, sub sau lângă masă.
Laptop
 sunt calculatoare uşor de transportat (3-5 kg), construite pentru a fi folosite în afara biroului;
 au surse independente de alimentare (baterii sau, cel mai adesea, acumulatoare);
 componente uşoare şi mici (de exemplu, afişajul cu cristale lichide, tastatură şi înlocuitor de mouse –
touchpad);
 sunt mai costisitoare decât un PC obişnuit.
Palm PC (Palmtop, Handhold sau Organizer)
 se utilizează ca bloc notes, calculator de buzunar, calendar, agendă telefonică;
 posibilitatea transferului de date prin PC;
 recunoaşterea scrisului de mână;
 acces la Internet;
 procesarea textului este destul de dificilă, din cauza dimensiunilor reduse.
PDA (Personal Digital Assistant)
 asistent digital personal de dimensiuni foarte mici, putând fi purtat în mână;
 combină facilităţi de calcul, telefon,/fax cu cele de reţea;
 sunt pen-based – folosesc un stilou special în locul tastaturii şi, ca urmare, pot recunoaşte scrisul de mână
(unele recunosc şi vocea);
 preţurile sunt mari şi domeniul de aplicaţie este limitat.
Minicalculatoare
 au fost create pentru executarea unor funcţii specializate: aplicaţii multiutilizator, maşini cu control numeric,
automatizări industriale, transmisii de date între sisteme dispersate geografic;
 dimensiuni medii;
 sunt compuse din module structurale cu funcţii precise, uşor de instalat şi utilizat;
 conectarea la reţeaua electrică se face fără restricţii;
 puterea şi capacitatea de stocare sunt mai mari decât la microcalculatoare;
 UCP complexă;
 sistemul I/O foarte dezvoltat, în sensul comunicării prin reţea de periferice în sistem multiutilizator.
Calculatoare mainframe
 constituie o categorie aparte, situată între minicalculatoare şi supercalculatoare;
 viteze de lucru ridicate, cu volum foarte mare de date;
 procesor foarte complex;
 volum mare de stocare în UM;
 sistem I/O complex, orientat pe gestionare de staţii de lucru;
 permit acces multiutilizator;
 necesită instalaţii speciale şi proceduri de menţinere în funcţiune, neputând fi cuplate direct la reţeaua de
alimentare;
 funcţionează, de regulă, fără întrerupere, ceea ce presupune accesul controlat la date şi un sistem de protecţie
adecvat;
 se utilizează în spitale, bănci etc.
Supercalculatoarele
 sunt cele mai puternice, complexe şi scumpe sisteme de calcul;
 viteza poate depăşi 1 miliard de instrucţiuni/s;
 procesorul este format dintr-un număr mare de microprocesoare (de ordinul miilor);
 sunt proiectate pentru calcul paralel;
 costuri şi performanţe foarte ridicate;
3
 sunt utilizate în domenii care necesită prelucrarea complexă a datelor (reactoare nucleare, proiectarea
aeronavelor, seismologie, meteo etc.).

1.3.HARDWARE
1.3.1.Placa de bază (Mainboard sau motherboard)
Placa de bază este principala componentă hard dintr-un calculator. Ea constă dintr-un circuit imprimat pe
care se află diverse sloturi şi conectori pentru ataşarea celorlalte componente ale sistemului.
Cele mai importante sloturi sunt:
1. Slotul procesorului, în care se montează „inima“ calculatorului şi anume procesorul.
2. Sloturile ISA (Industry Standard Architecture) – sunt pe cale de dispariţie şi erau folosite la plăci grafice,
plăci de sunet şi modemurile mai vechi.
3. Sloturile PCI (Peripheral Connection Interface) – pentru conectarea unor plăci care au nevoie de un astfel
de slot, cum ar fi plăcile de sunet, plăcile de reţea, unele plăci video şi, nu în ultimul rând, plăcile modem.
4. Sloturile AGP (Accelerated Graphics Port) – aici se pot conecta doar plăcile video care au o viteză mai
mare de 133 Mhz.
5. Sloturile pentru memorie – folosite la montarea circuitelor de memorie internă.
Fiecare placă de bază are şi conectori, la care se conectează hard-discuri, unităţi de dischetă, de CD, de DVD
etc. Placa de bază mai conţine şi interfeţe pentru memoria RAM şi asemenea memoria de tip ROM (Read-Only
Memory).
Încorporate pe placa de bază mai sunt şi porturile, care pot fi:
 seriale (COM1 şi COM2) – pentru mouse/fax modem extern;
 paralele (LPT) – pentru imprimante/scannere/plottere;
 USB (Universal Serial Bus) –pentru camere video/scannere/aparate foto digitale.

1.3.2.Unitatea centrală de prelucrare (procesorul)

Este un circuit integrat montat în soclul (socket) corespunzător de pe placa de bază. El poate fi considerat
creierul unui calculator. El are următoarele funcţii:
 execută instrucţiuni individuale pentru programe;
 controlează operaţiile efectuate de alte componente ale computerului;
 realizează calculele şi operaţiile logice.
Fiecare procesor este alcătuit din mai multe module interconectate prin intermediul unor căi de
comunicaţie numite magistrale interne, pe care circulă informaţii (date sau instrucţiuni). Viteza magistralelor
depinde de:
 Lăţimea magistralei – numărul de linii de circulaţie; deoarece pe fiecare linie circulă un bit, se poate
vorbi de magistrale de 8, 16, 32, 64 sau 128 de biţi);
 Frecvenţa de tact – numărul de paşi de lucru pe care poate să îi execute procesorul în fiecare secundă;
se măsoară în MegaHerzi (MHz) sau, în GigaHerzi (GHz).

1.3.3.Memoria internă
Este zona de stocare temporară a datelor şi programelor într-un calculator, pe durata execuţiei. Printre
principalele tipuri de memorii apărute:
 SIMM (Single Inline Memory Module) – trebuiau montate în perechi şi se foloseau la procesoarele de la
80286 până la P5 (Pentium MMX – AMD K6, K6-2, K6-3). Timpii de acces erau de 60-70 ns.
 DIMM (Dual Inline Memory Module) sau SDRAM – viteză de 66/100/133 MHz şi 168 de pini; poate fi
instalată în orice slot de memorie, fără a ţine seama de perechi. Timpii de acces erau de 8-10 ns.
 DDR-SDRAM (Double Data Rate – Synchronous Dynamic Random Access Memory) este o memorie
rapidă, folosită în calculatoarele moderne.
Deoarece calculatorul recunoaşte numai două stări, datele supuse prelucrării sunt transformate în şiruri de
cifre binare 0 şi 1. O cifră binară se mai numeşte bit(binary digit – cifră binară) şi reprezintă cea mai mică
4
unitate de măsură a informaţie.
O succesiune de 8 biţi se numeşte byte (prescurtat, B) sau octet. Deoarece datele reprezentate în memorie
ocupă o succesiune de Bytes, acestea sunt exprimate în multipli ai acestuia:
 1 kiloByte 1 kB = 1024 B = 210 B
 1 MegaByte 1 MB = 1024 kB = 210 kB
 1 GigaByte 1GB = 1024 MB = 210 MB
 1 TerraByte 1 TB= 1024 GB = 210 GB
 1 PetaByte 1 PB= 1024 TB = 210 TB
 1 ExaByte 1 EB= 1024 PB = 210 PB
Numărul maxim reprezentabil pe un byte este 111111112, adică 25510, deci o valoare total insuficientă. Din
acest motiv, s-a trecut la reprezentarea datelor/informaţiilor pe:
 cuvinte de memorie: un cuvânt = 2 bytes (16 biţi);
 cuvinte duble: un cuvânt dublu = 4 bytes (32 biţi);
 cuvinte cvadruple: un cuvânt cvadruplu = 8 bytes (64 biţi).
Principala caracteristică de performanţă a unui cip de memorie internă este capacitatea ei, exprimată în puteri
ai lui 2 MB (2, 4, 8, 32, 64, 128, 256, 512 MB, 1GB,etc.).
Tipuri de memorii interne
Din punct de vedere al „volatilităţii“, memoria este de două tipuri:
1. Memoria ROM (Read Only Memory), caracterizată prin următoarele:
 nu îşi pierde conţinutul la oprirea calculatorului;
 nu poate fi „scrisă“ de utilizator (este inscripţionată de producător);
 este de capacitate redusă (până în 2 MB);
 este folosită pentru stocarea informaţiilor despre hardware;
 conţine mici programe esenţiale care se încarcă în memoria internă la pornirea calculatorului
2. Memoria RAM (Random Access Memory):
 este o memorie volatilă (se pierde la oprirea calculatorului);
 poate fi atât citită cât şi modificată;
 este folosită pentru stocarea programelor şi datelor, fiind considerată principala memorie de lucru a
calculatorului.

1.3.4.Memoria externă
Este memoria care foloseşte dispozitive speciale pentru stocarea datelor (hard-disc, CD, dischetă, disc ZIP,
pen-drive, DVD, stick).
Hard-Discul (discul fix)
Este un disc magnetic pe care se pot stoca date şi programe într-un calculator. Marea
majoritate a programelor şi datelor de pe un calculator sunt memorate pe hard-discuri.
La nivel fizic, sunt organizate ca zone circulare concentrice numite piste, fiecare împărţită,
la rândul ei, în câte 12 arce numite sectoare. Memorarea se face prin magnetizarea suprafeţelor
elementare din aceste sectoare într-un sens sau altul, corespunzător lui 0 şi 1 binar.
Hard-diskurile au capacităţi mari, peste 40 GB1 (actualmente, capacităţile uzuale sunt de 80, 120,
160,250,500 GB, dar pot ajunge până la 1 TB).
Caracteristicile tehnice care determină viteza unui hard-disc sunt:
 timpul de acces la date – timpul necesar pentru accesul la un sector (85...65 ms); cu cât viteza de rotaţie
este mai mare, cu atât accesarea datelor se realizează mai rapid;
 viteza de transmisie a datelor – cantitatea de informaţii citite într-o secundă.
În general, hard-diskurile sunt interne, în sensul că sunt nedetaşabile, dar există şi
hard-discuri externe. Un hard-disc extern poate fi conectare prin USB.

1
1 GB de informaţie = informaţia cuprinsă în aprox. 200.000 de pagini tipărite.
5
Un calculator poate avea mai multe hard-discuri. Acestea vor fi desemnate prin literele C: D: etc.
CD-ROM (Compact-Disc Read Only Memory)
Compact discul este un tip de disc optic pe care stocarea si accesarea datelor se realizează prin mijloace
optice (un laser de mică putere ce „sapă“ în suprafaţa activă a discului). CD-urile permit stocarea unor cantităţi
mari de informaţii, capacitatea sa standard fiind de 700 MB.
Unităţile de CD pot fi de două tipuri:
 CD-ROM – care permit doar citirea CD-urilor deja inscripţionate;
 CD-RW – care permit atât citirea CD-urilor cât şi scrierea informaţiilor pe ele.
Din punct de vedere al posibilităţii de refolosire, există două categorii de CD-uri:
 CD-R – imprimabile o singură dată;
 CD-RW – imprimabile de mai multe ori.
Principalele caracteristici de performanţă ale unităţilor de CD sunt:
 timpul de acces – are aceeaşi semnificaţie ca la hard-discuri, dar are valori mai mari decât la acestea
(adesea, în intervalul 100...200 ms);
 viteza de transmitere a datelor –se referă la cantitatea de informaţie ce se transferă într-o secundă şi
poate fi cuprinsă între 150kB/s (la primele tipuri de unităţi de CD) şi 7800 kB/s (la unităţile moderne);
 viteza de lucru –se stabileşte în raport cu primul tip de unitate CD, care lucra cu un transfer de 150kB/s
(1X), actualmente ajungându-se la 52X (7800 kB/s).
Din cauza capacităţii relativ mari, CD-urile sunt cele mai bune medii de stocare2 pentru aplicaţiile
multimedia. Termenul de multimedia desemnează o metodă de prezentare a informaţiei pe un computer,
folosindu-se simultan text, imagini, sunete, imagini video etc.
Aplicaţiile multimedia sunt folosite la:
 Prezentări;
 Materiale pentru instruire pe computer – CBT (Computer Based Training);
 Jocuri;
 Publicitate;
 Aplicaţii pentru afaceri;
 Enciclopedii.
Calculatoarele folosite la aplicaţiile multimedia sunt mai scumpe deoarece trebuie echipate astfel încât să
permită prezentarea de texte, imagini, video, animaţie şi sunet. Ele se numesc PC-multimedia şi permit
folosirea de simboluri grafice, redarea/înregistrarea de sunete şi/sau muzică, rularea unor jocuri.
Sistemele de operare identifică, în general, unitatea de CD prin D:.
DVD
Un DVD este asemănător, din punct de vedere al principiul de imprimare, cu un CD, diferenţa constând în
densitatea de stocare (şi, implicit, capacitatea care, aici, ajunge la 4,7 GB sau chiar 8,5 GB – cele duale3).
Un DVD arată ca un CD obişnuit, dar zonele elementare purtătoare de informaţie binară (0 şi 1) sunt mult
mai mici şi mai apropiate unele de altele.
Pentru a putea citi informaţiile de pe un DVD e nevoie de o unitate de DVD, asemănătoare, din punct de
vedere fizic, cu una de CD. Ca şi la CD-uri, şi aici există unităţi DVD-R şi unităţi DVD-RW.
Pe unităţile de DVD se pot scrie/citi şi CD-uri, dar nu şi invers.
Memoria flash/stick
Este o memorie nevolatilă, externă, care nu are nevoie de sursă de alimentare pentru păstrarea informaţiilor,
se conectează la portul USB al sistemului de calcul.
Capacităţile standard sunt 1, 2, 4, 8,16 GB.
Disc ZIP
Discurile ZIP sunt discuri magnetice detaşabile, de capacităţi 100...300MB, utilizate mai ales la stocarea de

2
În ultimul timp, tendinţa e de a fi înlocuite de DVD-uri, care au o capacitate de stocare mult mai mare.
3
DVD-urile duale pot fi inscripţionate pe ambele feţe.
6
fişiere mari şi la transportarea lor dintr-un loc în altul. Specificaţii tehnice:
 timp mediu de căutare: 29 ms;
 rata de transfer: 0,79...1,40MB/sec;
 dimensiuni: 0,6 cm x 10,2 cm x 10,2 cm (încap într-un buzunar);
 greutatea: 30g.
Disc Jaz
Discurile Jaz sunt discuri magnetice detaşabile, de capacităţi de până la 2GB, utilizate mai ales la stocarea de
fişiere mari, aplicaţii multimedia şi la transportarea lor dintr-un loc în altul.
Discurile Jaz sunt mai rapide decât majoritatea hard-discurilor şi prezintă avantajul
portabilităţii.
Specificaţii tehnice:
 rata medie de transfer: 5,53MB/sec;
 timpul mediu de căutare: 12ms;
 timpul de acces: 17ms;
Discheta (floppy-discul)
Discheta este un disc magnetic flexibil, portabil, cu timp de acces mare şi capacitate mică
(în general, 1,44MB). Dimensiunea fizică e de 3,5" (cele mai vechi aveau diametrul de
5,25"). Ca şi hard-discurile, şi dischetele sunt organizate în piste şi sectoare.
Pentru a putea lucra cu discheta, aceasta trebuie iniţial formatată. Formatarea este
necesară pentru ca discheta să fie compatibilă cu sistemul de operare folosit. Prin formatare, sistemul de operare
şterge toate informaţiile legate de gestiunea suportului, testează şi eventual marchează zonele defecte, astfel
încât acestea să nu mai poată fi folosite pe viitor.
Dezavantaje:
 se defectează foarte uşor;
 au capacitate de stocare redusă.
Sistemele de operare desemnează unitatea de dischetă prin A:.
Memoria cache
Este un mecanism de stocare de mare viteză. Poate fi o secţiune rezervată în memoria principală sau un
dispozitiv independent. Uneori este încorporată în arhitectura procesorului.

1.3.5.Dispozitive de intrare
Sunt dispozitive prin intermediul cărora utilizatorul introduce informaţii în calculator.

Tastatură
Reprezintă principalul periferic de introducere a datelor în calculator, fiind un periferic standard (este inclusă
în cadrul minim de dotare a unui calculator). Cu ajutorul ei se pot introduce în calculator diferite informaţii:
date, comenzi, texte.
Cuprinde 5 categorii de taste, grupate în blocuri:
 Taste de introducere text (blocul alfanumeric);
 Taste funcţionale (F1...F12), cu diverse roluri, ţinând cont de aplicaţia care se execută;
 Taste numerice (Blocul numeric) – utile la introducerea valorilor numerice (ele grupează toate cifrele
sub aceeaşi mână);
 Taste de deplasare a cursorului;
 Taste speciale (Ctrl, Alt, Tab, Shift, Esc, Print Screen, Pause etc.).
La tastaturile mai noi există şi taste de navigare pe Internet. Tastaturile clasice sunt conectate la computer
printr-un cablu dar, mai nou, există şi tastaturi fără cablu (wireless), ce transmit informaţiile spre cutia
calculatorului prin unde radio.

7
Mouse
Este un dispozitiv periferic, parte integrantă a interfeţei grafice, care controlează mişcarea cursorului pe un
ecran de afişare. Este de dimensiune redusă, poate fi deplasat pe o suprafaţă rigidă şi plată şi conţine cel puţin
două butoane cu funcţii diferite, în funcţie de programul care se execută.
Din punct de vedere al principiului de funcţionare, există trei tipuri de bază de mouse:
 Mouse mecanic – are o bilă metalică învelită în cauciuc ce se poate roti în toate direcţiile, mutând
corespunzător indicatorul pe ecran (sensul de mişcare e detectat de senzorii încorporaţi);
 Mouse optic – pentru detectarea direcţiei mişcării se foloseşte un laser; deplasarea mouse-ului se face
folosind o suprafaţă specială, dotată cu o grilă. Acest tip de mouse răspunde mai rapid şi mai precis decât
cele mecanice, dar sunt şi mult mai scumpe.
 Mouse optomecanic – este o combinaţie între mouse-ul optic şi cel mecanic, dar nu necesită suprafeţe
speciale.

Trackball (bila rulantă)

Este un dispozitiv de intrare ce poate fi considerat un mouse aşezat pe spate; mutarea
cursorului pe ecran se poate face prin rotirea bilei cu ajutorul degetelor.
Avantajul principal faţă de mouse este acela că nu necesită o suprafaţă de lucru putând
fi aşezat şi manipulat oriunde pe masa de lucru.

Touchpad
Este o mică suprafaţă sensibilă la atingere şi la deplasarea degetului pe
ea, folosită ca dispozitiv de indicare şi/sau selectare pe unele calculatoare
portabile.
Din punct de vedere al modului de conectare la sistem, există:
 Touchpad-uri interne – incluse în tastatură, de obicei la mijlocul Touchpad extern şi intern
părţii ei inferioare;
 Touchpad-uri externe – conectate la sistem ca periferic separat (ca şi la tastaturi şi mouse, există şi
variante wireless).
Scanner
Este un dispozitiv de intrare care poate parcurge text sau imagini tipărite pe hârtie, transformându-le într-o
formă pe care calculatorul o poate interpreta, stoca (de obicei sub forma unui fişier) şi folosi. Constă dintr-o
platformă de sticlă iluminată din partea inferioară, pe care se aşează hârtia cu imaginea/textul care trebui scanat,
şi un braţ care se plimbă şi culege informaţii despre poziţia, culoarea, luminozitatea, saturaţia fiecărui punct din
imagine.
Principalele caracteristici de performanţă ale unui scanner sunt:
 Rezoluţia – măsurată în dpi (dots per inch), cu alte cuvinte, cu cât scanner-ul va putea culege
informaţii despre mai multe puncte, cu atât informaţiile stocate în fişier vor fi mai aproape de imaginea
originală;
 Adâncimea de culoare – numărul de culori distincte pe care scannerul le poate deosebi pe imaginea
originală;
 Mărime hârtie – dimensiunea maximă a hârtiei pe care scannerul o poate explora ;
 Viteza de scanare – măsurată în numărul de pagini pe minut (ppm) care pot fi scanate.
Joystick
Este un dispozitiv care conţine, o manetă care poate fi mişcată în toate direcţiile, controlând deplasarea
pointerului pe ecran.
Este similar unui mouse, cu deosebirea că la un mouse mişcarea cursorului pe ecran încetează
odată cu deplasarea acestuia pe masă, pe când la joystick cursorul continuă să se deplaseze în
direcţia în care e îndreptată maneta, încetând doar odată cu revenirea acesteia la poziţia iniţială

8
(în centru).
Este folosit mai ales pentru jocurile pe calculator care presupun o anumită viteză de reacţie din partea
utilizatorului (lupte, bătălii, curse de maşini etc.).
Microfon
Este pentru a înregistra diverse sunete pe calculator sau pentru a comunica, pe cale sonoră, cu alte
calculatoare legate într-o reţea.
De obicei este folosit în telefonia prin Internet, dar şi la introducerea verbală a comenzilor (deşi, în acest
ultim caz, calculatorul trebuie dotat cu soft-uri care pot recunoaşte comenzi vocale).
Camera foto şi/sau video
Este o variantă mai evoluată de cameră video sau aparat de fotografiat, la care stocarea informaţiilor nu se
mai face pe film foto sau pe casetă video, ci în format digital, pe un mini hard-disc încorporat.
Ulterior, secvenţele video sau imaginile pot fi stocate pe calculator sub formă de fişiere.
Light-pen (creion cu lumină)
Este un dispozitiv asemănător cu mouse-ul, şi care foloseşte un detector sensibil la lumina
emisă de un ecran, prin punctare directă. Light-pen-uri pot fi conectate la calculator prin
cablu sau prin wireless.

1.3.6.Dispozitive de ieşire
Extragerea datelor din computer se face prin utilizarea unor dispozitive de ieşire specializate, care pot
prezenta rezultatele într-o formă inteligibilă, prin vizualizare directă, pe hârtie sau acustic, după dorinţa
utilizatorului.
Monitorul
Monitorul (VDU – Video Display Unit) este perifericul standard de ieşire, având rolul de a afişa texte sau
imagini.
Din punct de vedere al principiului de funcţionare, există două tipuri de monitoare:
 cu tub catodic (CRT – Cathod Ray Tube) – imaginea se formează în mod asemănător cu cea de pe un
televizor obişnuit.
 cu cristale lichide (LCD –Liquid Crystal Display) – ecranele utilizează două straturi de material
polarizat, cu o soluţie de cristale lichide între ele care, la trecerea unui curent electric, se aşează astfel
încât să oprească/să permită trecerea luminii spre utilizator.
Caracteristici:
 Diagonală – măsurată în inch; există monitoare cu diagonala de 15, 17, 19 până la 42";
 Rezoluţie – măsurată în pixeli (numărul de puncte ce pot fi afişate la un moment dat pe orizontală şi pe
verticală) – are valori standardizate, pornind de la 800x600, ajungând până la 2048x1536 sau chiar mai
mult
 Frecvenţă – măsurată în Hz – arată de câte ori pe secundă se generează, pe ecran, o nouă imagine;
 Aspectul ergonomic – se referă la cantitatea de radiaţii emise de monitor, cunoscându-se faptul că lucrul
mai îndelungat la calculator provoacă disconfort ocular.
Imprimante
Sunt dispozitive de ieşire care afişează pe hârtie texte sau ilustraţii.
Caracteristici:
 Calitatea imprimării, exprimată prin numărul de puncte per inch (dpi – dots per inch)
 Viteza – exprimată prin numărul de caractere tipărite pe secundă sau pe minut (cps/cpm) sau numărul de
pagini tipărite pe minut (ppm)
 Modul de alimentare cu hârtie (automat, manual etc.)
 Zgomotul – exprimat în decibeli (dB)
În funcţie de tehnica de tipărire utilizată, există patru mari tipuri de imprimante:
 Imprimante matriciale (cu pini/ace);

9
  Imprimante cu jet de cerneală;
 Imprimante cu laser;
 Imprimante termice.
1.Imprimante matriciale
Caracterele se obţin prin puncte create prin lovirea unei panglici tuşate de un
anumit număr de ace (pini).
Cu cât numărul de ace este mai mare, cu atât calitatea imaginii obţinute este mai
bună. Există imprimante cu 9, 16, 24 şi 36 de ace.
Avantaje:
 Ieftine
 Consumabilele sunt ieftine
Dezavantaje:
 Calitate slabă a listării
 Listarea se face pe hârtie specială, perforată pe margini
 Listare zgomotoasă
2.Imprimante cu jet de cerneală
Caracterele sunt formate din puncte obţinute prin stropi fini de cerneală, proiectaţi dintr-un cartuş prin duze
speciale.
Avantaje:
 Hârtia de scris e normală
 Costul e rezonabil
 Calitate bună
 Sunt silenţioase
Dezavantaje:
 Listarea e relativ lentă
 Consumabilele sunt scumpe (tuşul)
3.Imprimante cu laser
Folosesc aceeaşi tehnologie ca şi copiatoarele; pentru imprimare utilizează toner şi hârtie normală.
Avantaje:
 Calitate foarte bună
 Listarea se face pe hârtie normală
 Sunt silenţioase
 Sunt rapide
Dezavantaj:
 Sunt scumpe

4.Imprimante termice
Folosesc o hârtie specială sensibilă la căldură pentru a realiza imprimarea. Principalul dezavantaj este că
imprimarea îşi pierde calitatea în timp.
Plotterul
Este un periferic special pentru desenarea pe hârtie a unor planuri şi desene tehnice,
folosind una sau mai multe peniţe.
Constă dintr-o platformă pe care se aşează hârtia pe care se va face desenarea şi un braţ
mobil, dotat cu una sau mai multe peniţe, care se plimbă deasupra hârtiei şi execută
desenul.
Boxe (difuzoare)
Sunt folosite ca dispozitive de ieşire pentru sunet. Sunt legate la placa de sunet (eventual, se pot folosi căşti
în locul lor).

10
Proiector
Este un periferic de ieşire destinat proiectării pe un ecran de pânză/carton a unor imagini care, în mod
normal, ar apărea pe monitorul calculatorului. Se foloseşte, de obicei, în scopuri didactice. Conectarea se face,
uzual, la portul de ieşire al plăcii video.

1.3.7.Dispozitive de intrare/ieşire
Modemul
Este un dispozitiv care permite calculatorului să transmită date prin liniile telefonice. Informaţiile prelucrate
de calculator sunt stocate digital, în timp ce informaţiile ce pot fi transmise prin liniile telefonice sunt transmise
analogic.
Pentru două calculatoare legate într-o reţea există câte un modem pentru fiecare. În funcţie de sensul de
transfer al informaţiilor (de exemplu, la emisie), modemul compune şirul de informaţii binare (0 şi 1) cu o undă
purtătoare, pe care o trimite pe linia telefonică spre calculatorul receptor;4 la calculatorul receptor, un alt
modem elimină unda purtătoare, păstrând „trenul“ de impulsuri de 1 şi 0.5
Din punctul de vedere al modului de conectare la sistem, un modem poate fi:
 Intern – o placă de circuit imprimat, legată în slotul corespunzător din placa de bază;
 Extern – în acest caz, placa de circuit este inclusă într-o carcasă separată.
Principala caracteristică de performanţă a unui modem este viteza teoretică de transfer, măsurată în kb/s
(uzual, 56 kb/s), dar această valoare depinde, din punct de vedere practic, de traficul din reţea.
Touch screen
Este un tip de ecran de afişare, acoperit de o folie transparentă, sensibilă la atingere,
punctarea elementelor făcându-se cu degetele. Acest aspect poate fi considerat ca un
avantaj (interfaţă naturală), dar şi un dezavantaj, punctarea cu acurateţe fiind imposibilă.

4
Procesul se numeşte modulare.
5
Procesul se numeşte demodulare
11
1.4.SOFTWARE
1.4.1.Tipuri de software
Un program constă dintr-o succesiune de instrucţiuni a căror execuţie duce la soluţionarea problemei date.
Există două mari categorii de programe:
 programe de sistem – coordonează funcţionarea sistemului şi acordă asistenţă în funcţionarea
programelor de aplicaţii. Acestea alcătuiesc aşa-zisul software de bază şi constau în programe de nivel jos
(low level) care interacţionează cu calculatorul la nivelul său de bază. Programele de sistem sunt
proiectate astfel încât să faciliteze utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul şi să ofere
instrumente pentru dezvoltarea şi execuţia programelor de aplicaţie. Aceste programe sunt elaborate
pentru anumite tipuri de sisteme de calcul şi nu se pot folosi pe alte tipuri. Ele sunt furnizate de către
producătorii sistemelor de calcul sistemelor de calcul sau de către firme specializate.
 programe de aplicaţii – sunt destinate rezolvării unor probleme specifice unei aplicaţii; totalitatea lor
formează software de aplicaţii. Aceste programe efectuează prelucrări ale datelor, în concordanţă cu
cerinţele informaţionale necesare, fiind realizate în principal de către firme specializate de software.

1.4.2.Sisteme de operare
Sistemul de operare (SO) este un ansamblu de proceduri şi module de program de sistem prin care se
gestionează resursele sistemului de calcul (procesoare, memorie, periferice, informaţii) şi care asigură utilizarea
eficientă a acestor resurse şi care oferă utilizatorului o interfaţă cât mai comodă pentru utilizarea sistemului de
calcul.
Sistemul de operare reprezentă interfaţa dintre utilizator şi componentele hardware. Sistemelor de operare
sunt organizate pe două nivele:
 fizic – mai apropiat de hardware, cu care interferează printr-un sistem de întreruperi;
 logic – mai apropiat de utilizator, interferând printr-un sistem de comenzi, limbaje de programare,
programe utilitare.
Corespunzător acestor două niveluri, sistemele de operare cuprind în general două categorii de programe:
 de comandă şi control (nivelul fizic) – pentru coordonarea şi controlul tuturor funcţiilor (procese de
intrare/ieşire, execuţia întreruperilor etc.);
 de servicii (prelucrări) (nivelul logic) – executate sub supravegherea celor din prima categorie, utilizate
de programator pentru dezvoltarea programelor sale de aplicaţie.
Principalele funcţii ale unui sistem de operare
Principalele funcţii ale unui sistem de operare sunt:
 Gestiunea prelucrărilor – oferă posibilităţi de pregătire şi lansare a programelor de aplicaţie. Pentru
aceasta, sistemul de operare trebuie să dispună, în mod obligatoriu, de:
1. un editor de texte – pentru introducerea şi modificarea unui program sursă (program scris într-un
limbaj de programare);
2. un translator pentru limbajul de programare folosit (asamblor, compilator, interpretor) pentru
traducerea instrucţiunilor din programul sursă într-un limbaj recunoscut de sistemul de calcul
(programul obiect);
 un editor de legături – pentru realizarea de legături între modulele obiect în vederea construirii
structurii pe segmente necesare execuţiei programului (program direct executabil). Acesta se
încarcă în memorie de către o componentă a sistemului de operare numită încărcător (loader) şi,
din acel moment, execuţia poate începe.
 Gestiunea resurselor – identificarea programelor ce se execută, a necesarului de memorie, a
dispozitivelor periferice şi a cerinţelor privind protecţia datelor.
 Gestiunea fişierelor – realizează separarea fişierelor încărcate în memorie şi grupează fişierele pe diferiţi
utilizatori.
 Facilităţi puse la dispoziţia utilizatorului referitor la compresia datelor, sortarea, interclasarea,
catalogarea şi întreţinerea bibliotecilor prin programele utilizator disponibile.
12
  Planificarea execuţiei lucrărilor după anumite criterii (timp de execuţie, priorităţi etc.), astfel încât
unitatea centrală să fie utilizată eficient.
 Coordonarea execuţiei simultane a mai multor programe, prin urmărirea modului de executare a
instrucţiunilor, depistarea şi tratarea erorilor, lansarea în execuţie a operaţiilor de intrare/ieşire.
 Asistarea execuţie programelor de către utilizator, printr-o interfaţă prietenoasă, atât la nivel
hardware, cât şi la nivel software.
 Planificarea execuţiei lucrărilor după anumite criterii (timp de execuţie, priorităţi etc.), astfel încât
unitatea centrală să fie utilizată eficient.
 Coordonarea execuţiei simultane a mai multor programe – prin urmărirea modului de executare a
instrucţiunilor, depistarea şi tratarea erorilor, lansarea în execuţie a operaţiilor de intrare/ieşire.
 Asistarea execuţiei programelor de către utilizator – printr-o interfaţă prietenoasă, atât la nivel
hardware cât şi la nivel software
 Facilităţi puse la dispoziţia utilizatorului – compresia datelor, sortarea, catalogarea şi întreţinerea
bibliotecilor prin programele utilizator disponibile.
Cele mai cunoscute sisteme de operare sunt: Windows,6 Linux, Unix, Novell, Mac Operating System.

1.4.3.Aplicaţii software
Aplicaţiile informatice sunt reprezentate de acele programe ce sunt realizate pentru utilizatori cu scopul de a
folosi calculatorul într-o problemă specifică şi pentru a îndeplini o anumită sarcină (procesare de text, facturare,
aplicaţii grafice). Există diferite programe, fiecare având o funcţie specifică, de exemplu:
 Programe de comunicaţii: – cu ajutorul acestora se pot trimite mesaje şi se poate comunica cu diferite
persoane, indiferent de localizarea geografică a acestora; exemple: Yahoo Messenger, Outlook Express;
 Programe de manipulare şi gestiune a fişierelor: – pentru crearea, ştergerea sau redenumirea fişierelor;
exemple: Windows Explorer, WinCmd, Apple OS 9;
 Programe de navigare pe WEB – pentru accesarea diferitelor pagini de Internet; exemple: Internet
Explorer, Netscape Navigator,Opera, etc.;
 Programe de procesare de text – cu acestea se accesează informaţiile sub formă de text, având
posibilitatea de editare, salvare şi imprimare a documentului; exemple: Word, Notepad;
 Programe de calcul tabelar – pentru manipularea datelor numerice existente în tabelele de calcul;
exemplu: Excel, Lotus 1-2-3, StarOffice Spreadsheet;
 Programele de gestiune a bazelor de date – organizează colecţii mari de date, pentru ca informaţia să
fie disponibilă utilizatorului prin realizarea interogărilor şi a extragerilor de date; exemple: Microsoft
Access, FileMaker Pro, Microsoft Access, Appleworks, Visual FoxPro, etc.;
 Alte programe – folosite în domenii diverse, specializate; exemple: Adobe Illustrator, Windows Media
Player, programe specifice de contabilitate etc.
Interfaţa grafică cu utilizatorul (GUI)
Interfaţa Grafică cu Utilizatorul (GUI – Graphical User Interface) e un program ce utilizează o interfaţă
grafice utilizând, de obicei, un sistem de operare bazat pe ferestre. Acest program afişează în ferestrele de pe
ecran meniuri, simboluri, suprafeţe de lucru şi ferestre de aplicaţii, dispozitive grafice folosite în interacţiunea
cu un computer, pictograme, butoane, casete de dialog etc., iar utilizatorul controlează aceste ferestre cu
ajutorul mouse-ului.
Avantajele folosirii GUI sunt:
 Interacţiune mai uşoară şi mai eficientă a utilizatorului cu calculatorul;
 Simplificarea instrucţiunilor complexe, realizată cu ajutorul pictogramelor şi meniurilor;
 Iniţiere intuitivă a comenzilor către computer;
 Programele şi fişierele sunt mai uşor de mânuit şi organizat.
Componentele de bază ale interfeţei grafice sunt:

6
Cu diverse versiuni: Windows 95, 98, 2000, NT, XP, Vista, Windows 7.
13
  indicator sau punctator (cursor) – în general arată ca o săgeată oblică sau ca o bară verticală;
 dispozitiv de punctare – pentru selectarea obiectelor de pe ecran – mouse, trackball;
 pictograme (icons) – mici desene care reprezintă comenzi, fişiere sau ferestre, ce pot fi activate cu
ajutorul mouse-ului;
 desktop – fereastra de bază (zona de pe ecran pe care se află pictogramele);
 ferestre (windows) – zone ale ecranului în care se pot executa diverse activităţi;
 meniuri (menus) – conţin comenzile care se pot selecta pentru a fi executate.

Etapele realizării aplicaţiilor software

Etapele standard ale realizării unui program:
1. Semnalarea necesităţii programului – studiu de fezabilitate; reprezintă realizarea unui studiu pentru a
vedea cerinţele, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească programul (etapa de analiză);
2. Proiectarea programului (design) – realizarea bazelor de date, stabilirea funcţiilor necesare prelucrărilor;
3. Realizarea programului (programming) – etapa de programare;
4. Testarea programului (testing) – implementarea programului în paralel cu cel deja existent sau testarea lui
în cadrul unei secţii sau a unui departament;
5. Implementarea programului – odată testat şi eventual îmbunătăţit, programul este gata pentru
implementare, de data aceasta în totalitate, fără a mai necesita un alt program în paralel.
6. Verificarea – studierea modului în care programul răspunde cerinţelor beneficiarului;
7. Întreţinere – actualizarea programului în funcţie de schimbarea condiţiilor reale

14
REŢELE INFORMAŢIONALE
Noţiunile de LAN, MAN, WAN, GAN
Reţea (Network) – grup de două sau mai multe calculatoare conectate. Calculatoarele dintr-o reţea sunt
numite noduri.
În funcţie de aria de întindere, reţelele se pot clasifica în:
 Local Area Network (LAN) – reţea locală, în care calculatoarele sunt localizate foarte aproape unele de
altele, în aceeaşi unitate sau clădire;
 Metropolitan Area Network (MAN) – reţea metropolitană, se întinde pe teritoriul unui oraş sau al unui
spaţiu aglomerat;
 Wide Area Network (WAN) – reţea de largă acoperire: sunt conectate calculatoare aflate la mare
distanţă (chiar în altă ţară);
 Global Area Network (GAN) – reţea globală, cuprinde toată lumea; cea mai mare şi renumită reţea
globală este Internetul.
După arhitectura reţelei, acestea pot fi:
 reţele punct la punct (peer to peer) – toate staţiile au capacităţi și responsabilităţi echivalente (fiecare
calculator are acces la resursele, programele, bazele de date aflate pe celelalte calculatoare);
 reţele client/server – fiecare calculator este fie client, fie server; server-ul coordonează activitatea în
reţea şi accesul clienţilor la resursele reţelei.
Din punct de vedere al dotării hardware al fiecărui nod din reţea, acesta poate fi:
 terminal inteligent – deţine capacitate proprie de procesare şi poate prelua o parte din instrucţiunile de
procesare de la server;
 terminal neinteligent – nu deţine capacitate proprie de procesare şi funcţionează ca un mod de accesare
la computerul principal sau la alt echipament.
După topologie (aranjarea geometrică a nodurilor reţelei) reţelele pot fi:
 magistrală (bus) – calculatoarele sunt aşezate analog cu locurile dintr-un autobuz;7
 stea (star) – calculatoarele sunt aşezate sub formă de stea;
 inel (ring) – calculatoarele sunt aşezate în cerc.
 mixte

Reţea magistrală Reţea stea Reţea inel

Protocolul este un set de reguli şi semnale pe care calculatoarele din reţea le folosesc pentru a comunica. Unul
dintre cele mai importante protocoale de reţea este Ethernet.
Avantajele utilizării calculatoarelor în reţea:
 partajarea resurselor hard şi soft, indiferent de localizarea lor fizică;
 accesul programelor aflate la distanţă, utilizatorii având la dispoziţie ultimele versiuni ale acestora;
 accesul bazelor de date aflate la distanţă;
 comunicare mai rapidă între oameni, comunicare ce se poate realiza sub formă de text, sunet sau imagine;
 instruire la distanţă, videoconferinţe;
 posibilitatea de a lucra acasă (teleworking) sau la distanţă, în funcţie de timpul disponibil;
 reducerea costurilor etc.

7
Principalul dezavantaj al reţelelor bus constă în faptul că, la defectarea cablului pe magistrală, toate calculatoarele aflate după
zona defectă nu mai pot comunica cu serverul.
15
Noţiunile de Intranet şi Extranet
Intranet
Intranetul este o reţea privată şi internă a unei companii; ea poate fi conectată la Internet sau poate folosi
Internetul dar, în anumite cazuri, este foarte importantă protecţia sau chiar separarea totală de Internet prin
intermediul unor bariere (firewalls).
Extranet
Extranetul este o extensie a unei reţele Intranet, ce permite comunicarea între anumite instituţii şi persoane,
în cele mai multe cazuri oferind acces limitat la reţelele Intranet ale acestor organizaţii.
Diferenţa dintre Extranet şi Internet constă în faptul că Extranetul este o reţea exterioară corespunzătoare
anumitor firme şi permite accesul (limitat) la reţelele Intranet ale acestor firme, pe când Internetul nu permite
accesul la reţelele Intranet ale firmelor conectate prin Extranet.
Internetul este:
 un sistem cu o dezvoltare foarte rapidă care cuprinde sisteme de calcul interconectate şi care facilitează
serviciile de transfer de date cum ar fi poşta electronică, World Wide Web, transferul de fişiere şi ştiri;
 o reţea globală de computere care conectează guverne, universităţi, companii, utilizatori individuali;
 o reţea globală care conectează milioane de sisteme de calcul.
Spre deosebire de serviciile online care sunt controlate în mod central, Internetul este descentralizat: fiecare
calculator conectat la Internet, numit gazdă (host) este independent.
Cele mai importante servicii oferite de Internet sunt:
 World Wide Web (WWW) – serviciu multimedia, este un sistem de servere Internet care permit lucrul
cu documente formatate special, într-un limbaj numit HTML (Hyper Text Markup Language) ce permite
grafice şi legături hyperlink. Acest serviciu permite accesul la o cantitate imensă de informaţii, ceea ce
impune stabilirea unei metode de căutare a datelor care ne interesează, cerinţă îndeplinită de programe
specializate numite motoare de căutare. Un motor de căutare este un program care permite
utilizatorilor să găsească diverse informaţii pe Internet. În sens mai larg, poate fi definit ca program care
găseşte informaţia căutată într-o bază de date. Cele mai cunoscute motoare de căutare sunt Google,
AltaVista, Yahoo, Infoseek, Hotbot, Lycos, Metacrawler, Excite, WebCrawler, AlltheWeb.
 E-mail – poştă electronică;
 Chat – conversaţie pe Internet, prin tastarea mesajelor pe calculator, eventual pe teme specializate
(muzică, sport, sentimente etc.);
 Newsgroups – ultimele noutăţi pe o anumită temă;
 ftp8 – serviciu pentru copierea fişierelor sau programelor de pe Internet pe calculatorul propriu.
Comunicarea între calculatoare conectate la Internet se realizează prin reţele cablate sau prin satelit, numite
magistrale de date (datahighway).

Utilizarea telefonului fix pentru conectarea la Internet

Pentru conectarea la Internet prin intermediul unei linii telefonice este nevoie de:
 Modem – dispozitiv periferic care transformă informaţiile în semnale electronice care pot fi trimise pe
linie telefonică (modulare) sau invers (demodulare);
 Linie telefonică – prin intermediul ei se transmit / recepţionează informaţiile la/de la firma care oferă
legătura la Internet (Internet Service Provider (ISP) sau Provider de Internet);
 Providerul de Internet – firma care deţine un contract de oferire a serviciilor Internet şi care oferă
posibilitatea utilizării serviciilor Internet cu plata doar până la sediul ei;
 Browser de web – program folosit pentru vizualizarea hypertextelor (paginilor în format html);9
Opţional, se pot folosi şi:
 Un program de poştă electronică – pentru primirea şi trimiterea de mesaje scrise;

8
File Transfer Protocol.
9
Cele mai utilizate browsere sunt Internet Explorer Mozilla, Google Chrome, Opera şi Netscape Navigator.
16
  Un program de telecomunicaţii – utilizat la realizarea teleconferinţelor.
Pentru conectarea la Internet prin cablu telefonic se pot folosi mai multe tipuri de conexiuni:
 PSTN (Public Switched Telephone Network) – reţeaua telefonică; pentru conexiunea calculatorului la
reţeaua PSTN este necesar un modem;
 ISDN (Integrated Services Digital Network) – este un standard mondial pentru transmiterea digitală de
semnal telefonic şi servicii de date de către utilizatori particulari, şcoli, birouri; la acest tip nu mai e
necesar modemul;
 ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line) – linie asimetrică de legătură; viteza de trimitere a datelor
diferă de viteza de primire, fiind rentabil pentru cei care vor mai multa să consulte decât să trimită
informaţii pe Internet. ADSL suportă viteze de până la 1,5 Mbps la primire şi până la 384 kbps la
trimitere.

Semnal analogic, semnal digital, rată de transfer

Semnalul analogic utilizat la sistemele de comunicare este un semnal electric care variază în strânsă
corelaţie cu un semnal produs de un traductor.
Frecvenţa sau amplitudinea semnalului poate varia, de exemplu, în funcţie de schimbările unor fenomene
sau caracteristici cum ar fi sunet, lumină, căldură, presiune etc. (în general vocea se transmite în format
analogic).
Semnalul digital este un semnal care variază doar la intervale regulate de timp şi conţine una sau mai multe
amplitudini pentru fiecare interval de timp. Rata de transfer este viteza de transfer a informaţiilor într-o reţea
şi se măsoară în biţi/secundă (bps).

Poşta electronică
Reprezintă transmiterea mesajelor în format electronic, prin intermediul reţelelor de calculatoare de genul
Internetului sau sistemelor pe linie telefonică.
Motivele pentru care poşta electronică e foarte utilizată sunt:
 Costul redus – este mult mai ieftină trimiterea unui mesaj cu ajutorul poştei electronice decât
modalitatea clasică de corespondenţă;10
 Viteza – transmiterea şi primirea mesajelor se realizează aproape instantaneu, variază în funcţie de
viteza de conectare şi de mărimea mesajului;
 Accesibilităţi – se pot trimite şi primi mesaje, oriunde şi de oriunde, cu condiţia existenţei unui
calculator cu conexiune la Internet.
Folosirea poştei electronice prezintă avantaje şi dezavantaje faţă de poşta.
Avantaje:
 transmitere rapidă a mesajului oriunde în lume;
 mijloc ieftin şi eficient de comunicare;
 permite folosirea unei liste de distribuire a mesajelor;
 foloseşte instrumente de gestiune a mesajelor (distribuirea lor în foldere, copiere, mutare, ştergere,
trimiterea unui răspuns, trimiterea unui mesaj mai multor destinatari etc.).
Dezavantaje:
 Un fişier ataşat poate conţine un virus de computer;
 Cutia poştală se poate umple,11 ceea ce determină fie blocarea recepţionării de mesaje, fie ştergerea
mesajelor mai vechi;
 Se obţin multe mesaje primesc multe mesaje nefolositoare.

10
Trimiterea unei scrisori clasice în străinătate, costul acesteia este de 10 ori mai mare decât trimiterea mesajului cu ajutorul e-
mail-ului, care va costa circa două impulsuri de telefon.
11
Aceasta depinde de capacitatea căsuţei poştale a destinatarului şi de limitările impuse acesteia.
17
Comerţul electronic
Oferă posibilitatea realizării de tranzacţii comerciale, cumpărării şi vânzării de bunuri şi servicii folosind
Internetul sau alte reţele.
Pentru a comanda anumite produse prin intermediul calculatorului, trebuie completat un formular
asemănător celui alăturat. Prin acesta se cer, în general, datele personale ale clientului (nume, prenume, număr
de telefon, adresa, adresa de e-mail etc.).
Dacă, după primirea produselor, acestea nu corespund cu cele dorite, există posibilitatea de a le returna
folosind un procedeu asemănător.
Dezvoltarea sistemelor de plată non-cash, a sistemului electronic, a telefoniei mobile şi, în general, a tuturor
mijloacelor de transmisie de date, care necesită criptare sau autentificare, a condus la crearea unei noi situaţii
juridice. Aceasta a fost rezolvată, într-o serie de state, fie printr-o lege cadru a semnăturii electronice, fie prin
legi specifice, în care este reglementată semnătura electronică într-un anumit domeniu.
Avantajele şi dezavantajele comerţului electronic
Avantaje:
 se pot comanda produsele în orice moment şi de oriunde există o conexiune la Internet;
 pot fi căutate produse din toate domeniile fără deplasare fizică de la un magazin la altul;
 primirea acasă a produselor.
Dezavantaje:
 desocializarea;
 sisteme de plată nesigure;
 calitate nesigură a produselor.

18
SĂNĂTATEA ŞI SIGURANŢA, MEDIUL DE LUCRU
Ergonomie
În această categorie sunt cuprinse acele elemente care duc la crearea unui mediu sănătos de lucru:
 păstrarea unei distanţe optime faţă de monitor (recomandabil 60 cm) şi utilizarea ecranelor de protecţie;
 poziţionare optimă a monitorului, tastaturii şi a mouse-ului;
 utilizarea unor scaune reglabile;
 poziţia adecvată a corpului (distanţă corectă pentru genunchi şi coapse de la biroul sau terminal);
 tastatură ergonomică pentru o poziţionare bună a mâinilor;
 luminozitate şi aerisire bună a încăperii;
 pauze de 10 min după fiecare 50 de min de lucru în faţa calculatorului.
Aspecte legate de sănătate (riscuri)
Folosirea calculatorului necesita realizarea unor mişcări stereotipe (ale coatelor, gâtului, umerilor, coloanei
vertebrale) ce pot duce la afecţiuni ale acestora. Acest concept se numeşte RSI (Repetitive Strain Injury –
Afecţiuni cauzate de mişcări repetate).
Probleme de sănătate cauzate de lucrul la calculator:
 afecţiuni oculare şi slăbirea vederii;
 oboseală;
 probleme cu spatele;
 dureri de umeri, cap, coate etc.
Norme de protecţie
Câteva norme de protecţie care ajută la crearea unui mediu de lucru sănătos pentru utilizatorii de computere:
 Tastatură ergonomică pentru o poziţionare bună a mâinilor;
 Utilizarea unor scaune reglabile, confortabile, cu un spătar comod;
 Folosirea unui suport pentru cabluri;
 Legarea şi protejarea cablurilor; de asemenea, se impune evitarea supraîncărcării prizelor electrice cu
prea mulţi consumatori;
 Genunchii la maxim 70 cm de sol;
 Păstrarea unei distanţe optime faţă de monitor şi utilizarea ecranelor de protecţie;
 Poziţionarea optimă a monitorului, tastaturii şi a mouse-ului;
 Luminozitate şi aerisire bună a încăperii;
 Dotarea ferestrelor cu jaluzele ajustabile pentru evitarea strălucirii sau reflexiei luminii solare;
 Întreruperi frecvente ale lucrului la calculator.
Probleme de siguranţă
Termenul de siguranţă se referă atât la persoana care foloseşte computerul cât şi la datele prelucrate. Astfel,
lucrul la computer presupune respectarea tuturor regulilor ce trebuie luate în considerare ori de câte ori se
lucrează cu aparate şi dispozitive electrice şi electronice: evitarea atingerii surselor de curent, evitarea folosirii
de cabluri neizolate etc.
Este posibil să se întrerupă curentul sau să aibă loc creşteri bruşte de tensiune. Stricăciunile provocare hard-
discurilor şi fişierelor prin asemenea evenimente nedorite pot fi prevenite prin:
 folosirea unei UPS (sursă continuă de curent);
 folosirea unui dispozitiv de avertizare privind variaţiile de tensiune;
 salvarea regulată a fişierelor;
 realizarea regulată a unui backup (copieri) complet.
Mediul de lucru
Mediul de lucru şi mediul înconjurător trebuie protejat prin folosirea sistemelor de calcul şi a dispozitivelor
periferice cu consum redus de energie şi cantitate mică de radiaţii emise, prin reciclarea consumabilelor şi
reducerea utilizării documentelor imprimate. De aceea se recomandă:
 Utilizarea monitoarelor şi imprimantelor care consumă cât mai puţin curent;

19
  Reciclarea hârtiei utilizate la imprimarea diferitelor documente;
 Reciclarea cartuşelor folosite de imprimante, prin reîncărcarea acestora.

SECURITATE
Securitatea informaţiei
Securitatea datelor devine un element cheie când se lucrează cu date importante. Pentru ca aceasta să nu
devină publice, se recomandă existenţa unei proceduri de raportare. Un lucru important este explicarea
consecinţelor angajaţilor firmei, ce trebuie să cunoască atât importanţa datelor cu care lucrează cât şi
responsabilităţile pe care le au în legătură cu aceste date.
Politici de securitate a datelor
Există diferite modalităţi de protejare a datelor, printre care:
 restricţionarea accesului fizic la calculator;
 adoptarea unei politici de parolare corespunzătoare;12
 crearea utilizatorilor cu drepturi distincte, cu stabilirea drepturilor fiecărui utilizator. Astfel, se recomandă
un acces restrictiv la date angajaţilor aflaţi pe o treaptă inferioară şi un acces mai liber celor aflaţi mai
aproape de vârful ierarhiei. Prin acest tip de securizare a informaţiilor se stabileşte, pentru fiecare
utilizator, a unui identificator (User ID), care poate fi cunoscut de oricine şi a unei parole (password),
strict confidenţială. Pentru ca un utilizator să poată intra in sistem, el va trebui să cunoască atât
identificatorul cât şi parola.
 copierea în mod regulat a datelor;
 criptarea fişierelor;
 folosirea programelor antivirus;
 folosirea programelor de securitate de tip firewall;
 crearea de proceduri prin care la calculatorul server se raportează încercările frauduloase de spargere a
securităţii reţelei.
Viruşii calculatoarelor
Viruşii sunt mici programe create cu scopuri distructive ce duc la funcţionarea defectuoasă a sistemului de
calcul şi, eventual, la distrugerea informaţiilor stocate. Ei se multiplică în interiorul sistemului, „infectând“
diverse fişiere sau sectorul de boot13 al discului.
Viruşii sunt foarte diferiţi, de la cei care atacă documente şi fişiere de tip .exe, .bat, până la cei care afectează
componentele hardware ale calculatorului. O dată pătruns în calculator, un virus nu este activ, el activându-se
doar în momentul în care aplicaţia de care e ataşat este lansată în execuţie.
Moduri de transmitere a viruşilor
 descărcarea de pe Internet sau dintr-un LAN/WAN a unor aplicaţii, documente, imagini etc.;
 deschiderea unor mesaje de e-mail care provin de la persoane necunoscute;
 copierea unor fişiere infectate de pe un mediu de stocare (dischete, CD-uri, DVD-uri etc.).
De aceea este recomandată rularea unui program antivirus în momentul ransferului de fişiere.
Protecţia împotriva viruşilor
Pentru a evita infectarea sistemului de calcul sau pentru curăţarea lui de viruşi se recomandă respectarea
următoarelor reguli:
 instalarea un program antivirus performant şi cât mai actual;
 scanarea cu regularitate a tuturor fişierelor;
 actualizarea periodică a programului antivirus utilizat;14

12
Parolele stabilite trebuie concepute astfel încât să fie foarte greu de descoperit de persoanele neautorizate. Pentru aceasta se
recomandă ca aceste parole să nu conţină date personale ale utilizatorului şi să nu se folosească parole generate automat de către
calculator.
13
Este un sector special de pe hard-disc (sectorul 0 de pe pista 0), în care se află instrucţiunile citite de memoria ROM la
încărcarea sistemului de operare.
14
Acest lucru este necesar deoarece, la scanarea sistemului, acesta poate depista doar viruşii despre care există informaţii în baza
de date şi zilnic apar noi viruşi pe care antivirusul nu-i poate depista deoarece nu are informaţii despre ei.
20
  scanarea în prealabil a fişierelor copiate de pe medii de stocare a informaţiei;
 scanarea în prealabil a fişierelor ataşate la mail-uri;
 evitarea executării programelor necunoscute sau a celor care provin de pe calculatoare care ar putea fi
infectate;

UTILIZAREA TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI

Calculatoarele sunt folosite în toate domeniile: la nivel guvernamental, în medicină, în afaceri, în
învăţământ etc.
Utilizarea calculatoarelor în domeniul administrativ
Calculatoarele sunt folosite, aici, în numeroase scopuri:
 diverse evidenţe statistice (recensăminte, înmatricularea vehiculelor etc.);
 colectarea impozitelor şi taxelor, fără a mai fi nevoie să se aştepte în faţa unui ghişeu pentru plată;
 acţiuni decizionale;
 studii de fezabilitate;
 vot electronic – posibilitatea de vot cu ajutorul calculatorului, fără a mai fi nevoie de deplasarea la un
centru de votare.
Utilizarea calculatoarelor în mediul de afaceri
Câteva dintre aplicaţiile software folosite uzual în mediul de afaceri sunt:
 MIS - Management Information Systems – Sisteme Informaţionale de Management;
 EIS - Executive Information Systems – Sisteme Executive Informaţionale;
 Procesoare de text;
 Aplicaţii pentru calcul tabelar;
 Aplicaţii pentru salarii;
 Programe de contabilitate;
 Aplicaţii pentru evidenţe bancare;
 CAD - Computer Aided Design. – Proiectare Asistată de Calculator;
 Aplicaţii de e-mail, navigare pe Internet;
 Asigurări;
 Aviaţie şi transporturi – sisteme de ticketing pentru rezervarea biletelor, evidenţa şi dirijarea traficului etc.
Utilizarea calculatoarelor în domeniul medical
 Baze de date cu pacienţii;
 Urmărirea anesteziilor şi efectuarea cu precizie a unor operaţii chirurgicale (de exemplu cele realizate cu
laser);
 Analize de laborator;
 Determinarea diagnosticului;
 Coordonarea folosirii ambulanţelor astfel încât acestea să răspundă cât mai prompt diverselor cerinţe.
Utilizarea calculatoarelor în domeniul educaţional
Cu ajutorul calculatorului se poate învăţa de acasă, fără a mai fi nevoie de deplasarea la o instituţie de
învăţământ şi fără a mai depinde de un anumit program. Printr-o conexiune la Internet se pot căuta mai multe
cursuri dintr-un anumit domeniu, având astfel de acces la mai multe opinii asupra unei probleme. Învăţământul
cu ajutorul calculatorului se numeşte CBT (Computer Based Training).
Câteva din aplicaţiile folosite în domeniul educaţional sunt:
 Baze de date cu evidenţa studenţilor, profesorilor, situaţia şcolară;
 Realizarea orarului;
 Programe de procesare de text şi calcul tabelar;
 Programe de prezentare sau de desenare;
 Aplicaţii pentru pregătire pe computer;
 Programe pentru baze de date;

21
  Aplicaţii de e-mail, navigare pe web etc.
Avantajele CBT:
 învăţare în ritmul propriu, autoimpus;
 posibilitatea efectuării şi trimiterii temelor/proiectelor prin intermediul Internetului
 materialul didactic poate fi consultat în orice moment şi de oriunde;
 nu este necesară participarea la cursuri.
Dezavantajele CBT:
 lipsa interacţiunii cu alţi elevi;
 comunicare mai dificilă cu profesorul;
 motivarea se face mai greu.
Utilizarea calculatorului în teleworking
Prin teleworking se permite lucrul de acasă, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul firmei pentru
care se lucrează.
Avantaje:
 reducerea spaţiului de lucru şi a necesarului tehnic pentru instituţii/organizaţii;
 existenţa unui program flexibil;
 randament crescut deoarece se ştie că, în cadrul unei firme, apar mereu noi sarcini, astfel încât unele pot fi
ignorate sau amânate.
Dezavantaje:
 reducerea relaţiilor interumane;
 nu se creează o cultură de firmă (lucru foarte important);
 este mai greu de lucrat în echipă.

LEGISLAŢIE

Copyright
Copyright-ul este modalitatea legală de protejare a lucrărilor de orice tip (literare, ştiinţifice, artistice etc.),
publicate sau nepublicate. Indiferent de modul de stocare, creaţia este protejată prin copyright.
La deschiderea unui fişier de tip text, audio, video etc. creat de o anumită persoană, acesta conţine în
Properties data la care a fost creat acel document.
Orice copiere ulterioară sau descărcare de pe Internet a documentelor reprezintă o încălcare a dreptului de
copyright deoarece data la care se realizează aceste operaţii este ulterioară datei creării.
Un alt mod de a data documentele este ataşarea documentului, în momentul creării, la un mesaj de mail,
mesaj care va fi trimis la propria adresă şi care nu va mai fi deschis ulterior.

Termenii de shareware, freeware, licenţă

Shareware – sunt acele aplicaţii care pot fi achiziţionate direct de la cel care le-a creat (de obicei, gratuit sau cu
o taxă minimă), persoană care doreşte distribuirea acestor programe fără intermediari. Programele shareware se
pot copia şi transmite altor utilizatori.
Freeware - sunt programe protejate de dreptul de autor; ele pot fi difuzate gratuit de către autor, dar acesta îşi
păstrează dreptul de autor. Pot fi folosite, dar nu pot fi vândute fără acordul autorului.
Licenţe – sunt programe achiziţionate de la cei care le produc şi pentru care se plăteşte drept de folosire. Acest
drept este valabil doar pentru un singur calculator (dacă se doreşte instalarea programului pe mai multe
calculatoare în cadrul aceleiaşi firme, va trebui cumpărată o licenţă specială care permite instalarea programului
pe mai multe calculatoare). Licenţa acordă dreptul de folosire şi nu drept de comercializare sau distribuţie.

22
Legea privind protejarea informaţiilor
Capitolul 5 Durata protecţiei dreptului de autor
Art. 30
Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator durează tot timpul vieţii autorului, iar după
moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 50 de ani.
Capitolul 9 Programele pentru calculator
Art. 72.
(1)Prin prezenta lege, protecţia programelor pentru calculator include orice expresie a unui program,
programele de aplicaţie si sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-
obiect, materialul de concepţie pregătitor, precum şi manualele.
(2)Ideile, procedeele, metodele de funcţionare, conceptele matematice şi principiile care stau la baza oricărui
element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfeţelor sale, nu sunt
protejate.
Art. 73.
Autorul unui program pentru calculator beneficiază in mod corespunzător de drepturile prevăzute de prezenta
lege, în partea I a prezentului titlu, îndeosebi de dreptul exclusiv de a realiza şi de a autoriza:
a) reproducerea permanentă sau temporară a unui program, integral sau parţial, prin orice mijloc şi sub orice
formă, inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată de încărcarea, afişarea, transmiterea sau
stocarea programului pe calculator;
b) traducerea, adaptarea, aranjarea şi orice alte transformări aduse unui program pentru calculator, precum şi
reproducerea rezultatului acestor operaţiuni, fără a prejudicia drepturile persoanei care transformă programul
pentru calculator;
c) difuzarea originalului sau a copiilor unui program pentru calculator sub orice formă, inclusiv prin închiriere.
Art. 74
În lipsa unei convenţii contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator,
create de unul sau de mai mulţi angajaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau după instrucţiunile celui care
angajează, aparţin acestuia din urmă.
Art. 75
(1)În lipsa unei convenţii contrare, printr-un contract de utilizare a unui program pentru calculator se prezumă
că:
a) utilizatorului i se acordă dreptul neexclusiv de utilizare a programului pentru calculator;
b) utilizatorul nu poate transmite unei alte persoane dreptul de utilizare a programului pentru calculator.
(2)Cesiunea dreptului de utilizare a unui program pentru calculator nu implică şi transferul dreptului de autor
asupra acestuia.
Art. 76
În lipsa unei convenţii contrare, nu sunt supuse autorizării titularului dreptului de autor actele prevăzute la
Art. 73 lit. a) şi b), dacă acestea sunt necesare pentru a permite dobânditorului să utilizeze programul pentru
calculator într-un mod corespunzător destinaţiei sale, inclusiv pentru corectarea erorilor.
Art. 77
(1)Utilizatorul autorizat al unui program pentru calculator poate face, fără autorizarea autorului, o copie de
arhivă sau de siguranţă, în măsura în care aceasta este necesară pentru asigurarea utilizării programului.
(2)Utilizatorul autorizat al copiei unui program pentru calculator poate, fără autorizarea titularului dreptului de
autor, să observe, să studieze sau să testeze funcţionarea acestui program, în scopul de a determina ideile şi
principiile care stau la baza oricărui element al acestuia, cu ocazia efectuării oricăror operaţiuni de încărcare
în memorie, afişare, conversie, transmitere sau stocare a programului, operaţiuni pe care este în drept să le
efectueze.
(3)Dispoziţiile Art. 10 lit. e) din prezenta lege nu se aplică programelor pentru calculator.

23
Art. 78.
Autorizarea titularului dreptului de autor este obligatorie atunci când reproducerea codului sau traducerea
formei acestui cod este indispensabilă pentru obţinerea informaţiilor necesare interoperabilităţii unui program
pentru calculator cu alte programe pentru calculator, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) actele de reproducere şi de traducere sunt îndeplinite de o persoană care deţine dreptul de utilizare a unei
copii a programului sau de o persoană care îndeplineşte aceste acţiuni în numele celei dintâi, fiind
abilitată în acest scop;
b) informaţiile necesare interoperabilităţii nu sunt uşor şi rapid accesibile persoanelor prevăzute la lit. a) a
prezentului articol;
c) actele prevăzute la lit. a) a prezentului articol sunt limitate la părţile de program necesare
interoperabilităţii.
Art. 79
Informaţiile obţinute prin aplicarea Art. 78:
a) nu pot fi utilizate în alte scopuri decât realizarea interoperabilităţii programului pentru calculator, creat
independent;
b) nu pot fi comunicate altor persoane, în afara cazului în care comunicarea se dovedeşte necesară
interoperabilităţii programului pentru calculator, creat independent;
c) nu pot fi utilizate pentru definitivarea, producerea ori comercializarea unui program pentru calculator, a
cărui expresie este fundamental similară, sau pentru orice alt act ce aduce atingere drepturilor autorului.
Art. 80
Dispoziţiile Art. 78 si 79 nu se aplică, dacă se cauzează un prejudiciu titularului dreptului de autor sau
exploatării normale a programului pentru calculator.

24