Exploratorii lumii de mâine (fizica clasica)

Cristian Presura
October 28, 2018

Contents

Contents 1

1 Introducere 4

2 Astronomia 7
2.1 Cum ı̂nvăţăm fizica? 03 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
2.2 Forma Pământului 04 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
2.3 Dimensiunea Pământului 05 . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
2.4 Distanţa până la Lună 06 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
2.5 Distanţa până la Soare 07 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
2.6 Distanţele până la planete 08 . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20

3 Mecanica 25
3.1 Filozofia fenomenelor naturale 02 . . . . . . . . . . . . . . . 26
3.2 Inerţia - primul principiu al mecanicii 03 . . . . . . . . . . . 29
3.3 Forţa - al doilea principiu al mecanicii 04 . . . . . . . . . . . 34
3.4 Act, iunea s, i reacţiunea - al treilea principiu al mecanicii 05 . 36
3.5 Energia 06 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
3.6 Forţa de atracţie gravitaţională 07 . . . . . . . . . . . . . . . 46
3.7 Dependenţa atracţiei gravitaţionale de distanţă 08 . . . . . . 49
4 Termodinamica 54
4.1 Legea lui Arhimede 02 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
4.2 Presiunea apei 03 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
4.3 Oceanul atmosferic 04 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
4.4 Aerul 05 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
4.5 Căldura 06 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
4.6 Viteza moleculelor ı̂n aer 07 . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
4.7 Încălzirea globală 08 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73

5 Electricitatea şi magnetismul 77

5.1 Sarcinile electrice 02 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
5.2 Forţa electrică şi curentul electric 03 . . . . . . . . . . . . . . 81
5.3 Nucleul atomului 04 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
5.4 Generarea forţelor magnetice 05 . . . . . . . . . . . . . . . . 87
5.5 Acţiunea forţelor magnetice 06 . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
5.6 Câmpul electromagnetic 07 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91
5.7 Legile inducţiei 08 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
5.8 Lumina 09 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97

6 Despre univers şi extratereştri 101

6.1 Mărimea Cosmosului 02 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103
6.2 Călătoriile spaţiale 03 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
6.3 Viaţa simplă 04 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110
6.4 În căutarea vieţii 05 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114
6.5 Scala Kardashev 06 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117
6.6 Scala informaţiei 07 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119

7 Teoria relativităţii restrânse 123

7.1 Principiul relativităţii newtoniene 02 . . . . . . . . . . . . . 125
7.2 Relativitatea si electromagnetismul 03 . . . . . . . . . . . . . 129
7.3 Viteza relativa a luminii 04 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
7.4 Contractia spatiului si dilatarea timpului 05 . . . . . . . . . 135
7.5 Deformarea atomilor 06 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140
7.6 Echivalenta dintre masa si energie 07 . . . . . . . . . . . . . 144
7.7 Spatiu-timp 08 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148
7.8 Calatoria in trecut 09 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153

8 Teoria relativitatii generale 159

8.1 Principiul echivalentei 02 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160
8.2 Curbarea razelor de lumina 03 . . . . . . . . . . . . . . . . . 164
 8.3 Confirmarea devierii razelor de lumina 04 . . . . . . . . . . . 167
8.4 Dilatarea timpului 05 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
8.5 Curbura spatiului 06 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 174
8.6 Spatiu-timpul curb 07 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177
8.7 Gravitatia scoate! 08 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180
8.8 Teoria relativitatii generale 09 . . . . . . . . . . . . . . . . . 184

9 Calatorie printre stele 187

9.1 Stele neutronice 02 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188
9.2 Gauri negre stelare 03 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 193
9.3 Unde gravitationale 04 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 203
9.4 Materia intunecata 05 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208
9.5 Materia exotica 06 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 212
9.6 Expansiunea universului 07 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 214
9.7 Inflatia universului 08 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 220
9.8 Nasterea unui univers 09 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 225

10 Constiinta si fizica 229

10.1 Limitele fizicii 02 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231
10.2 Prizonierii propriei cutii craniene 03 . . . . . . . . . . . . . . 234
10.3 Realitatea 04 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 240
10.4 Constiinta 05 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 244
10.5 Call of Duty 06 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 250
Chapter 1

Introducere

De la nasterea civilizatiei umane au trecut cateva milioane de ani. Eu stau

şi sorb un pahar de suc acidulat, pe o terasă interplanetară, având ı̂n faţa
mea două stele neutronice şi zeci de nave spaţiale, gata de plecare.
Nu ı̂mi mai fac reproşuri că sucul m-ar putea ı̂ngrăşa, corpul meu este
diferit de cel al stramosilor mei. Deşi am mâini şi picioare, cap şi creier,
rinichi şi plămâni, toate celulele corpului meu au fost ı̂nlocuite cu unele
bionice. Noile celule ı̂ndeplinesc aceleaşi funcţii, ı̂nsă mult mai bine. Ele sunt
adevărate fabrici ı̂n miniatură, având motoare biologice programabile, senzori
şi microprocesoare integrate. Automat, ı̂mi vor curăţa corpul de tot zahărul
acumulat şi ı̂mi vor elimina orice disconfort fizic.
Nu toţi oamenii de aici au ales să păstreze forma veche a corpului. De ce
ar face-o? Unii au ales să devină păsări ce zboară, alţii ı̂şi construiesc propriul
trup la imprimantele de acasă, iar exploratorii cosmici s-au transferat ı̂n raze
laser, cu care brăzdează marginile universului.
In lumea in care traiesc nu există suferinţă fizică, pentru că orice celulă
este un minimotor reprogramabil. Policlinicile au dispărut; au rămas doar
spitalele de urgenţă. Oricine trăieşte cât vrea, fără să muncească; munca este
voluntară. Poţi să ı̂ntinereşti şi să ı̂mbătrâneşti, la comanda unui buton.
Viaţa se simte ca o vacanţă continuă, plină de călătorii interstelare, care au
devenit un lucru obişnuit. Navele spaţiale folosesc energia aproape nemărginită
a vidului şi pe cea a găurilor negre microscopice. Accelerează până la viteze
apropiate de cea a luminii, neputând-o depăşi, constrânse fiind de legile fizicii.
Călătorii nu simt aproape deloc aceste acceleraţii, datorită materialului
foarte puternic din care sunt construite celulele lor bionice. Nici de timpul
petrecut ı̂n navă nu le pasă. Deşi navele spaţiale fac mii de ani până la stelele
ı̂nvecinate, timpul se dilată ı̂n interiorul rachetei, aşa cum ne spun legile lui
Einstein. În plus, la comanda unui singur buton, procesele neuronale sunt
ı̂ncetinite pe durata drumului. În final, călătorii simt doar câteva zile de
călătorie.
Datorită miilor de ani care separă prietenii lăsaţi ı̂n urmă de călători,
societatea umană a trebuit să se adapteze noului stil de viaţă. Puţin a rămas
din ceea ce noi numeam, ı̂n trecut, familie sau prieteni. Oamenii au ı̂nvăţat că
prietenii sunt colegii de călătorie, iar familia sunt extratereştrii pe care i-au
descoperit ı̂n spaţiu.
Majoritatea elevilor nu merg la şcoală. Informaţia necesară este scrisă
direct ı̂n neuronii bionici ai creierului, sau este accesată, instantaneu, de
oriunde. Şcoala este o alegere doar a acelora care vor să trăiască ceea ce ı̂nvaţă.
Este o vacanţă ecologică pentru cei care vor să trăiască ı̂n natură sau o vacanţă
activă pentru cei care vor să facă surfing pe unde gravitaţionale. A ı̂nvăţa la
şcoală ı̂nseamnă a merge ı̂n vacanţe interplanetare, pentru a descoperi procese
fizice neobişnuite ı̂n jurul găurilor negre. Când ı̂ţi faci temele, călătoreşti cu
nave microscopice ı̂n lumea atomului sau tunelezi cuantic către alte lumi.
Intr-o şcoală care pregăteşte viitorii exploratori spaţiali, eu sunt profesor
de fizica. Cei mai mulţi dintre cursanţi sunt extratereştri, proveniţi din toate
colţurile galaxiei. Când vor termina studiile, vor fi ı̂nscrişi ı̂n raze laser şi
trimişi ı̂n cele mai ı̂ndepărtate margini ale universului observabil pentru a
proba ţesătura realităţii. Unii dintre ei vor tunela cuantic ı̂n microcosmos şi
vor asista la naşterea unor lumi noi.
Am ales sa fiu profesor, pentru ca mă simt diferit faţă de noile generaţii.
Dacă tinerii de aici au ı̂nvăţat să se uite ı̂n special ı̂n viitor, eu meditez la
trecut. De la distanţa milioanelor de de ani trecuţi, ı̂mi imaginez inceputurile
civilizatiei si elevii de atunci.
Ca să scap de gânduri, am scris cartea de faţă. As vrea să o citească,
să ı̂nveţe să gândească şi să fie curioşi cu lumea din jur. Aş vrea să iasă
din obsesia egocentrică a umanităţii, să se ı̂mprietenească cu extraterestrii
s, i să privească Pământul prin ochii lor. Să vadă cum lucrurile ce obsedează
pământenii (lideri politici, premii Nobel, etc.), sunt insignifiante la scară
galactică. S, i să accepte că există viaţă dincolo de galaxiile care se văd pe cer,
descoperind-o s, i pe aceea din adâncul lor.
Chapter 2

Astronomia

Azi am ajuns la şcoala exploratorilor spaţiali, aflată ı̂n apropierea sistemului

solar al Pământului. Am călătorit ca ı̂n vise, purtat de o nava spatiala ce
avea in motorul sau o gaura neagra microscopica.
Elevii de la şcoală provin din toate colţurile universului. Unii vin de pe stele
liniştite, ca Soarele, iar alţii din zone zbuciumate ale spaţiului, unde stelele
neutronice ı̂şi devorează partenerii. O parte vin de pe suprafaţa planetelor, iar
o alta din adâncul lor. Toţi sunt purtaţi de aceeaşi dorinţă: de a fi ı̂nscrişi ı̂n
razele laser, cu care să călătorească către marginile ı̂ndepărtate ale cosmosului,
atunci cand vor deveni exploratori spatiali. Procesul, ar cărui nume tehnic
este de teleportare cuantică, ı̂i va arunca ı̂n măruntaiele cele mai adânci şi
cele mai mici ale spaţiului, acolo unde vor trebui să descopere noi legi ale
cosmosului.
Dintre elevi, ı̂l remarc pe Terek, un extraterestru dintr-o familie de cârtiţe.
Civilizaţia lui s-a dezvoltat complet ı̂n măruntaiele planetei lor; stramosii lui
au ieşit la suprafaţă numai odată ce tehnologia le-a permis. Pentru că au trăit
sub suprafaţa planetei, nu au avut ochi şi nu ştiau de existenţa luminii.
Atunci când au ieşit la suprafaţă, tot nu şi-au dat seama de existenta
luminii, ani la rând. De aceea, nu au vazut steaua ce le lumina planeta, nici
stelele care impodobeau cerul noptii. Au trăit ca orbii, la propriu, neştiind că
există, dincolo de lumea lor, planete, galaxii şi alte lumi ı̂ndepărtate. Dupa
un timp, fizicienii lor au investigat caldura ce o simteau in anumite momente
ale zilei si au presupus ca e produsa de o lumina nevazuta, iar mai apoi au
reusit sa construiasa detectori de siliciu.
După descoperire, impactul a fost uriaş. Lumea stelelor, ce li s-a deschis
brusc ı̂n faţa ochilor, i-a copleşit, ı̂ntr-atât ı̂ncât au hotărât să ı̂şi implanteze o
mulţime de detectori optici ı̂n piele, conectaţi cu neuronii. Au căpătat ochi
artificiali pe tot corpul şi obiceiul de a medita, ı̂n fiecare noapte, la lumina
stelelor.
Azi-noapte l-am urmărit pe Terek, cum privea fascinat cerul de noapte.
M-am dus la el şi i-am explicat că, prin stele, strămoşii mei au descoperit
legile fizice ale universului. Chiar dacă ele par puncte, astronomii au observat
o regularitate ı̂n mişcarea lor, abateri constante şi au fost curioşi de originea
acestor fenomene.
Privind doar cu ochiul, apoi cu telescopul, astronomii pământeni au
descoperit un ceas cosmic aproape perfect, al cărui mecanism le era un mister
şi pe care au ı̂ncercat apoi să ı̂l explice. Cu alte cuvinte, au aplicat doi paşi:
au privit atent lumea din jur şi au dorit să o ı̂nţeleagă. În curând, vom ı̂nvăţa
şi noi metoda lor.

2.1 Cum ı̂nvăţăm fizica? 03

Pe culoarul statiei spatiale, ma intalnesc intamplator cu Terek. Imi este
imposibil sa stiu unde se uita, cu miile de ochi ai lui, montati in toate directiile.
Probabil e curios. Vrea să ştie ce motoare folosesc navele care se văd prin
hublou, sau ce se află pe suprafaţa lunii din departare. Va fi un fizician bun,
ı̂mi spun, numai şi numai pentru faptul că e curios. De ce? Pentru că fizica se
ı̂nvaţă numai din curiozitate; altfel se memorează, ceea ce nu e cazul lui.
Ii spun asta si se bucura. Imi da dreptate: de asta a venit aici, sa-si
satisfaca curiozitatea. Vrea sa stie daca exista lumi in interiorul gaurilor negre
si daca poate calatori in universuri paralele. E interesat sa afle care sunt
caramizile cele mai mici ale materiei si sa calatoreasca la marginea universului,
acolo unde sălăşluiesc cele mai adânci mistere: Ce este realitatea ı̂n care trăim?
Ce se află ı̂n spatele ei?
Ii explica ca startul lui in aceasta cursa este bun: pentru ca este curios,
are antenele cunoasterii deja ridicate. Aşa cum ştim de la copii, curiozitatea
este satisfăcută prin poveşti. Acestea este urmatoarea etapa, ii spun. Dupa
cum atletii isi antreneaza muschii, el trebuie sa isi antreneze mintea sa spuna
povesti.
”Povesti?” imi raspunde Terek. ”Pai asta pot deja să inventez, zi de zi,
ı̂ncepând din momentul ı̂n care ı̂ntârzii la clasă!”. Il fac atent la diferenta:
”Am zis să construiesi poveşti, nu să le inventezi, ceea ce ı̂nseamnă că poveştile
trebuie să fie coerente. Ele trebuie să aibă un dram de logică, altfel cine te va
crede?”.
 Atât curiozitatea cât şi capacitatea de a construi poveşti sunt native, le
avem cu totii, ı̂n măsura ı̂n care nu au fost ı̂năbuşite de sistemul educaţional.
Dacă găsim un os mare pe jos, mintea construieşte povestea unui cal mort ı̂n
deşert, sau a unui mamut decedat cu mii de ani ı̂n urmă. Dacă pe un prieten ı̂l
dor oasele, mintea ı̂şi imaginează povestea unei boli, sau povestea astrologică
a influenţei stelelor asupra sănătăţii sale. Toate aceste povesti pot fi coerente
si logice, insa nu sunt neaparat adevarate.
Calatorii spatiale trebuie să deosebească poveştile adevărate de cele
neadevărate şi trebuie să ştie că astrologia este o pseudoştiinţă. De asta
depinde supravieţuirea lor ı̂n ı̂ndepărtatele necunoscuturi. De aceea, ei ı̂nvaţă
poveştile legilor particulelor elementare şi ale atomilor.
Pentru asta, in primul rand, noi le dezvoltăm curiozitatea şi capacitatea de a
construi poveşti. Mai târziu, curiozitatea se transformă ı̂n observaţie atentă iar
capacitatea de a construi poveşti devine gândire logică. La ı̂nceput, ı̂i ı̂nvăţăm
să se uite cu alţi ochi la lumea din jurul lor, dar atent, şi să remarce acele
lucruri mici care se abat de la regulile cunoscute: un ac magnetic, o scânteie,
o lumină. Apoi, ı̂i ı̂nvăţăm să gândească, folosind inclusiv instrumentul numit
”matematică”. Ce poveste ar putea explica noile observaţii? Ce model s-ar
potrivi cu noua comportare? Pot face nişte calcule estimative?
În felul acesta, le dăm cursanţilor ochi de vulturi şi ı̂i facem atleţi ai
gândirii. De la ı̂nălţimile cunoaşterii, ei vor admira miracolul existenţei. Apoi
vor sparge breşe ı̂n ţesătura realităţii, până la marginea nefiinţei, ducând cele
două ı̂ntrebări adânci care ne macină existenţa: cine suntem şi in ce lume
traim? Cine n-ar vrea să mearga cu ei?

2.2 Forma Pământului 04

După discuţiile introductive, mă ı̂mbarc ı̂mpreună cu extratereştrii pe o
navă spaţială. Câţiva dintre ei se despart de prieteni şi părinţi, fără nici un
fel de dramă sau lacrimi: călătoria interstelară face parte din societate. În
cursul călătoriei vor fi supuşi dilatării timpului, natural şi artificial, iar la
sfârşit nu se ştie care dintre ei vor fi mai tineri, copiii sau părinţii rămăs, i ı̂n
urmă? Nava are pereţii exteriori de sticlă, pentru a admira toată splendoarea
din faţa noastră. Apoi ne ı̂ndreptăm, cu toţii, spre Pământ.
Alegerea am făcut-o din două motive. Pe de o parte, asta mă va apropia
de elevi; vor cunoaşte istoria civilizaţiei mele, slăbiciunile şi eşecurile sale
şi ı̂n felul ăsta vor ı̂nţelege că sunt unul dintre ei. Pe de altă parte, istoria
Figure 2.1: Cala unui vapor indepartat este ascunsă de curbura Pământului.

pământeană a descoperirilor ştiinţifice este un exemplu util pentru metoda

ştiinţei.
Imediat ce aterizăm pe Pământ, mă izbeşte verdele parcurilor sale. Ca
unul dintre leagănele civilizaţiilor, Pământul a fost păstrat ı̂n mare parte
intact. O parte din cartiere sunt ı̂ncă construite din seminţe aruncate ı̂n
pământ: casele cresc precum plantele, ı̂n forma proiectată pe computer şi
impregnată ı̂n ADN-ul seminţei. La suprafaţă mai există câteva trenuri
hyperloop care brăzdează Bărăganul ı̂ntr-un tunel vidat, deasupra fabricilor
complet automatizate, construite ı̂n subteran.
Când ne dăm jos dintr-un astfel de tren, suntem pe malul Marii Negre,
langa un muzeu de vapoare. Imi imaginez inceputurile civilizatiei pamantene.
Pe vremea aceea oamenii abia descoperisera scrisul, numeau stelele pe cer si
se intrebau unde este marginea Pamantului. Unii isi imaginau ca la capatul
Pamantului se afla un ocean imens, altii ca Pamantul este un disc purtat de
spatele unui elefant. Care este forma corecta a Pamantului?
Pe plaja, il rog pe Terek sa descopere forma Pamantului, asa cum ar fi
facut stramosii mei, fara sa se foloseasca de capacitatile sale bionice. Terek imi
raspunde imediat ca Pamantul nu poate fi plat: ”Priveste vapoarele muzeu
din departare, atunci cand se indeparteaza de port. Daca Pamantul era plat,
atunci vapoarele s-ar fi vazut din ce in ce mai mici, dar n-ar fi disparut din
campul vizual. In schimb, pe masura ce un vapor se indeparteaza, ai senzatia
ca el coboara ca un lift in apa si apoi dispare”. Ma uit si vad cum, intr-adevar,
mai intai dispare cala vaporului sub orizontul fasiei de apa, apoi dispar si
catargele, incetul cu incetul. ”Vapoarele nu se scufunda in apa”, imi spune
Terek. ”In schimb, suprafata marii se curbeaza. De aceea, ele dispar inceptul
cu incetul sub orizont si nu se mai vad”.
Daca Pamantul nu e plat, ci curb, ce forma ar putea avea? Seara gasim
raspunsul, urmarind ideile filozofului grec Aristotel. Luna straluceste pe cer,
dar nu pentru mult timp. ”Priveste”, imi spune Terek. ”Luna incepe sa se
Figure 2.2: O eclipsă parţială de Lună. Partea ı̂ntunecată din stânga sus,
demarcata cu o linie intrerupta, este umbra Pământului lăsată pe Lună.

intunece si chiar sa se inroseasca putin”. Intr-adevar, este o eclipsa de Luna,

momentul cand Pământul ı̂şi lasă umbra sa chiar pe Lună şi o ı̂ntunecă. ”Vezi
cum umbra Pamantului este curbata?” continua Terek. ”Pentru că umbra
este curbată, aşa trebuie să fie şi Pământul care o generează. Pământul este,
deci, sferic”.
O astfel de concluzie a fost greu de acceptat pentru stramosii mei. ”Sa ne
gandim”, spuneau ei. ”Oamenii de la Polul Sud sunt un fel de lilieci, care stau
cu capul ı̂n jos. Ar trebui să cadă de pe Pământ. De ce nu cad?”. Altii aveau
alte nedumeriri: ”Dacă Pământul e rotund, atunci de ce nu se scurge apa
oceanelor de la marginea lui? Oceanul de la Polul Sud ar trebui să fie sec!”
Cand l-am intrebat pe tatal meu, mi-a dat raspunsul următor: ”Pământul
este un magnet. Tot aşa cum un magnet atrage o monedă de metal, Pământul
ı̂i atrage pe oamenii de la Polul Sud şi ei nu cad. La fel se ı̂ntâmplă cu oceanele
si ele raman lipite de Pamant. Forta aceasta se numeste gravitatie si o simtim
oricare dintre noi atunci cand mergem pe Pamant, oriunde ne aflam, inclusiv
la Polul Sud”. Cand am ajuns la Polul Sud, am verificat ca avea dreptate:
vedeam Luna de pe cer rotita cu 180 de grade, tocmai pentru ca eu eram ”cu
capul in jos”.
Desigur, dacă Pământul este o sferă, el trebuie să plutească ı̂n spaţiu.
Lucrul acesta l-au ı̂nţeles şi vechii greci, dar nu l-au acceptat us, or. De fapt, nu
l-au acceptat decât unii filozofii. Grecii obis, nuit, i au continuat să-s, i imagineze
Pământul plat. Pentru ei, Soarele era pus de zei să ne da căldură şi lumină,
iar stelele, luminatorii nopţii, nu erau decât nişte lămpi atârnând de cer.
Din când ı̂n când, unele stele cădeau de pe cer. Spre surprinderea lor, cei
care le recuperau rămăs, it, ele nu descopereau lămpi sparte, ci nişte bulgări
ı̂mprăştiaţi pe pământ. Stelele căzătoare erau, de fapt, meteoriţi, un fel de
pietre călătorind prin spaţiu. Observând un astfel de eveniment, un filozof
grec, pe numele lui Anaxagora din Clazomenae, a avut o ideea năstruşnică: el
a presupus că toate obiectele de pe cer sunt bulgări de pământ, chiar şi stelele
care nu cad! Pământul ar fi doar unul dintre ei.
Presupunerea lui Anaxagora a schimbat radical imaginea lumii: pentru
filozofi, stelele au devenit pietre alergând prin spaţiu, unde ar sta suspendat,
ı̂n centru, Pământul sferic. Ei au ı̂nceput să se ı̂ntrebe cât de mari sunt stelele
călătoare şi cât de departe. S-au ı̂ntrebat dacă pot ajunge la ele, dacă le pot
mângâia cu mâna.
În acest fel a ı̂nceput astronomia şi cu ea s-a deschis o fereastră către o
lume mult mai mare decât cea cunoscută. O lume despre care oamenii nu
ştiau ı̂nainte, dar la care au ı̂nceput să viseze. O lume poetică, pentru că şi
fizica este poezie, doar cu ceva matematică printre versuri. O lume ı̂n care,
azi, eu am privilegiul să călătoresc, ı̂mpreună cu Terek.

2.3 Dimensiunea Pământului 05

Mă aflu cu extratereştrii pe plaja de la Costineşti, locul de relaxare al
multor generatii de studenti. Pe vremuri, aici se gasea chiar o epava. După un
milion de ani, nu mai este acolo. Iată, ı̂mi spun, primăria a rezolvat problema,
doar că a luat ceva timp!
Apa ı̂mi udă picioarele şi, mai mult ca niciodată, simt cum mă ating
miliardele sale de molecule. Aşa simte şi Miry, peştele zburător, care se scaldă
fericit ı̂n mediul lui natural. De ce atingerea naturii ne face mai fericiţi, chiar
şi după un milion de ani de evoluţie tehnologică? Iată un lucru la care voi
medita deseară. Până atunci, le dau o provocare tinerilor extratereştri: să
estimeze diametrul Pământului sferic, cu capacităţile reduse ale stramosilor
mei.
Nu trebuie să o ia de la zero, am vazut deja cum curbura Pământului se
vede de la malul marii, privind vapoarele care se indeparteaza. Acesta a fost
primul pas: ı̂ntre fenomenele din jur, le-am căutat pe cele care ne intereseaza.
Am fost curioşi, iar curiozitatea ne-a fost răsplătită. Următorul pas este
povestea care spune cât de curbat este Pământul. O poveste ce include puţină
matematică, pentru ca vrem acum sa calculam dimensiunea Pământului.
Ii explic lui Terek cum fac eu. Mai ı̂ntâi ı̂mi reamintesc observaţia: suntem
la mare şi privim vapoarele ı̂ndepărtate. După aceea, fac un desen al situaţiei,
ca cel alăturat (profesorul meu de matematică ı̂mi spunea că o problemă de
 a=?
B
A

~10 m
10 Km
Pământ
C
Figure 2.3: Consideram arcul AC aproape o linie dreapta si atunci tri-
unghiul ABC este dreptunghic. Figura este o aproximatie, in realitate curbura
suprafetei este de 7,85 metri.

geometrie, care are desenul făcut, este pe jumătate rezolvată). Apoi mă uit la
desen şi identific elementele poveştii: Care este ı̂nclinarea ı̂n desen? Cu ce
literă este notată? Dar lungimea? În final, ca ı̂ntr-un puzzle, ı̂mi aduc aminte
formulele de matematică ı̂nvăţate ı̂n liceu şi dau consistenţă poveştii.
Să ı̂ncepem cu ı̂nclinarea suprafeţei Pământului. Din schit, a alăturată,
vedem că ı̂nclinarea este dată de unghiul α, care face parte din triunghiul
dreptunghic ABC. Ca să aflăm unghiul α trebuie să ştim elementele acelui
triunghi: distanţa până la vapor şi adâncimea sub care se pierde sub apă. Să
vedem.
Cât este distanţa până la vapor, atunci când dispar sub orizont? E vorba
de mulţi kilometri, să zicem 10 kilometri (pentru că estimăm distanţa, nu
ne interesează valori precise). Cât de mult să fi intrat la apă vaporul, dacă,
de la depărtare, i se vede numai puntea? O ı̂nălţime de 10 metri nu poate fi
departe de adevăr.
Avem acum elementele triunghiului dreptunghic şi putem estima unghiul α,
ı̂nclinarea suprafeţei Pământului. Folosind figura alaturata, vedem ca valoarea
unghiului, exprimata in radiani, este cateta opusa impartita la ipotenuza,
adica α ' 10m/10Km = 0, 001 radiani.
Ştiind acum ı̂nclinarea α, vom estima dimensiunea Pământului. Astfel,
pentru a parcurge ı̂ntreaga circumferinţă a Pământului, avem nevoie de un
unghi total de 360 de grade, care in radiani este 2π ' 6, 28. Mai face o schita,
ca cea alaturata.
Conform calculului de mai devreme, orizontul se ı̂nclină cu 0,001 radiani la
fiecare 10 Km. Pentru a ocoli Pământul, trebuie să facem atunci 6, 28/0, 001 '
60000 de drumuri. Fiecare drum are 10 Km, ceea ce ı̂nseamnă că, ı̂n total, sunt
aproape 60000 de Kilometri. Aceasta este circumferinţa Pământului. Daca
 a=0.001 radiani
10
Km

3600=2p
a

Figure 2.4: Pentru a estima perimetrul Pământului trebuie să ne imaginăm

că suprafaţa sa se ı̂nclină cu câte 0.001 radiani, la fiecare 10 kilometri. În
figură, curbura este exagerată.

vrem sa aflam diametrul lui, trebuie sa impartim la π, obtinand o valoare

aproximativa ceva mai mica de 20000 Km. Tobele si trompetele, vă rog!
Desigur, rezultatul este o estimare grosieră, ı̂nsă ordinul de mărime este
corect, atenţie, doar cu observaţiile aproximative făcute cu ochiul liber (val-
oarea corecta este de 12742 km). Aceasta este frumuseţea fizicii, să afli lucruri
aparent imposibil de aflat, din indicii ascunse ı̂n jurul tău, ca ı̂ntr-un joc de
puzzle. Într-un cuvânt, să fii curios şi să construieşti o poveste din lucrul pe
care l-ai observat.
La sfârsitul lect, iei, Terek mă invită la o plimbare pe plaja. Ii povestesc
de exploratorul nostru Cristofor Columb, cel care a vrut să se folosească de
forma sferică a Pământului, pentru a scurta drumul comercial dintre Europa
şi India. Columb a bătut pe la diverse uşi regale pentru a obţine fonduri. El a
fost ı̂nsă refuzat, pentru ca ı̂nvăţaţii acelor ţări erau conştienţi de dimensiunea
mare a Pământului (demonstrată deja de vechii greci) şi socoteau că Columb
nu ar fi supravieţuit unei călătorii as, a de lungi.
Columb, ı̂nsă, credea că Pământul este mai mic decât estimaseră vechii
greci. El a insistat şi l-a convins pe regele Spaniei să ı̂i dea bani pentru călătorie
(regele avea, probabil, consilieri mai puţin pregătiţi), astfel că exploratorul
Columb a plecat ı̂n călătorie. Pentru că vechii greci au avut dreptate, Columb
ar fi trebuit să moară ı̂n călătorie. Din fericire pentru el, a dat peste un
nou continent ı̂n drum şi a fost salvat de băs, tinas, i! Până la sfârşitul vietii
Columb nu şi-a dat seama de greşeală şi a fost convins că noile teritorii sunt
ı̂ndepărtatele Indii. Cât despre recunos, tint, a către băs, tinas, ii care l-au salvat,
este o altă discut, ie...
2.4 Distanţa până la Lună 06
Urmatoarea provocare pentru elevii scolii spatiale este sa afle distanta pana
la Luna ce straluceste pe cer, fără să se folosească de capabilităţile bionice
ale ochilor lor. Îi văd cum caută răspunsul. Unii privesc direct la Lună, alţii
se aruncă ı̂n apă şi o urmăresc de acolo, iar o parte ı̂şi ı̂ntind aripile pentru
a simţi căldura razelor de Luna. Le admir flexibilitatea ı̂n gândire, dar sunt
departe de răspunsul dorit de mine.
La prima vedere, pare imposibil de aflat distanţa până la Lună. Ea poate
fi mare şi mai ı̂ndepărtată, sau mai mică şi mai apropiată; ı̂n ambele cazuri
arată la fel pe cer. Oricine se poate convinge intinzand un deget ı̂n faţa Lunii:
el pare de două ori mai mare decât Luna, deşi degetul este, ı̂n realitate, mult
mai mic. De aceea, toate obiectele de pe cer se măsoară ı̂n unghiul subı̂ntins
de ele pe boltă, iar dimensiunea reală trebuie stabilită prin alte metode. Luna,
de exemplu subintinde un unghi de 0, 5o .
Elevii mei au nevoie de o observaţie noua. Iată una: de cate ori mergem
noaptea, Luna parca se ia dupa noi. De ce? Chiar ne urmăreste ca un spion?
Desigur că nu.
Luna este foarte departe. Şi, cu cât obiectele sunt mai ı̂ndepărtate de noi,
cu atât rămân mai mult ı̂n câmpul nostru vizual, atunci când ne deplasăm.
Pe lângă pietoni, maşina trece ı̂n câteva secunde. Pe lângă o pădure din
depărtare, maşinii ı̂i ia câteva minute. Mai ı̂ntâi, pădurea se vede ı̂n fat, ă, apoi
ı̂n spate, după care dispare din câmpul vizual. Dacă drumul mas, inii trece
pe la baza unui munte, atunci vârful muntelui se vede multe zeci de minute,
pentru că e departe. Mai ı̂ntâi se vede ı̂n fat, ă, apoi lateral s, i la sfârs, it ı̂n
spate.
De aceea, Luna trebuie să fie foarte departe, din moment ce ea se vede,
mereu, ı̂n aceeaşi direcţie, oricât alergam noi. Dacă ı̂nsă mergem mii de
kilometri, ea trebuie să apară dintr-o altă direcţie, ca muntele. Trebuie doar
să mergem! De exemplu, la celălalt capăt al continentului, ı̂n Olanda.
Cu soluţia de mai sus sunt de acord şi extratereştrii mei. De lalelele
Olandei nu au auzit, dar vor afla acum. Nici nu au văzut vreun aparat de
fotografiat, pe care ı̂l primesc de la mine, cu instructajul necesar. Mă privesc
cu interes: li se pare ciudat că obiectul ăsta are butoane şi mai ales că are
o singură funcţie, lucru ce nu s-a mai văzut de sute de mii de ani. Apoi, la
rugămintea mea, o parte pleacă ı̂n Olanda să fotografieze Luna de acolo, iar o
 0,50 0,30

România Olanda

Figure 2.5: Luna fotografiata din România si Olanda, la acelaşi moment de

timp. Diametrul aparent al Lunii este de aproximativ 0,5 grade; acesta este
unghiul pe care il subintinde ea pe cer. După cum se vede, din Olanda, Luna
apare deplasata spre stanga cu aproximativ α = 0, 30 (am folosit steaua din
dreapta jos drept referinta)

parte rămân la Marea Neagra. Peste zece minute, cei din Olanda se ı̂ntorc
ı̂napoi, cu o poză ca cea din partea dreapta a figurii alăturate.
Aici se văd două fotografii ale Lunii, făcute ı̂n acelaşi moment. Cea din
stânga este facută ı̂n Romania, iar cea din dreapta ı̂n Olanda. Ce remarcăm?
Că Luna ı̂şi schimbă puţin poziţia faţă de stelele din fundal! De ce? Pentru
că distanţa dintre Olanda şi România este suficient de mare ca Luna să se
vadă ı̂n direcţii diferite! Iată observaţia de care aveam nevoie. Pe figură, citim
s, i deplasarea aparentă a Lunii; ea este de aproximativ α = 0.3o .
Folosind valoarea de mai sus, putem estima distanţa până la Lună. Cum?
Imaginându-ne ca Pământul este o fiinţă uriaşă, cu doi ochi: unul ı̂n Olanda
şi altul ı̂n România. Ei ar funcţiona ca ochii voştri, estimând distanţa până la
obiecte privind obiectul din stânga, apoi din dreapta. În termeni tehnici, ei
folosesc metoda paralaxei.
Metoda paralaxei este exemplificată ı̂n schita alaturata. Ca să ı̂nţelegem
cum funcţionează, sa punem mai ı̂ntâi degetul arătător ı̂n faţa noastră, apropiat
de nas. Dacă privim numai cu ochiul drept, vom vedea că degetul este ı̂n
partea din stânga, iar dacă privim cu numai ochiul stâng, el va fi ı̂n dreapta.
Diferenţa dintre cele două imagini depinde de cât de aproape sau departe este
degetul de nas. Cu cât este mai ı̂ndepărtat degetul, cu atât este diferenţa
mai mică. Cu alte cuvinte, diferenţa ı̂ntre cele două imagini este o măsură a
distanţei până la deget.
Desigur, dacă ne uităm la Lună, ı̂ntâi cu ochiul stâng, apoi cu cel drept,
nu observăm vreo diferenţă. Distanţa dintre cei doi ochi este prea mică şi
 ochiul ochiul
drept stâng

Figure 2.6: Atunci când ı̂ntindem mâna ı̂n faţă şi privim degetul arătător, el
va apărea diferit pentru ochiul din stânga şi cel din dreapta. Aşa cum explicam
ı̂n text, diferenţa este o măsură a distanţei până la deget.

Olanda
A
a/2 C a
M
Lună
B
Pământ Romania

Figure 2.7: În metoda paralaxei, fotografiem Luna, ı̂n acelaşi moment de timp,
din două locaţii diferite, A şi B. Când ne uităm din A, Luna ne apare ı̂n
pozitia aparenta 2, iar când ne uităm din B, ea apăre ı̂n pozitia 1.

imaginea Lunii, pe fundalul de stele, este aceeaşi pentru ambii ochi. Dacă
ı̂nsă am mări distanţa dintre ochi, la câteva mii de kilometri, vom observa
diferenţa. De aceea am fotografiat Luna, ı̂n acelaşi moment, din Olanda şi
România, aflate la câteva mii de kilometri distanţă. Cele două ţări sunt ”ochii”
noştri.
Avem acum o poveste pentru observaţiile făcute. În pasul următor, facem
o schemă a măsurătorii, ca cea din figura alăturată. Luna este fotografiată
noaptea, de aceea se văd şi câteva stele pe fundal. Din poziţia A, Luna apare
ı̂n dreptul stelei 2 din figură, iar din poziţia B, Luna apare ı̂n faţa stelei 1.
Unghiul α, pe care l-am estimat din poze, este indicat ı̂n figură.
 În continuare, trebuie să piperăm puţin povestea noastră cu ingrediente
matematice, dacă e să punem un număr de kilometri pentru distanţa până la
Lună. Mai intai, transformam unghiul in radiani, sa ne fie mai usor. Unghiul
α = 0, 3o devine aproximativ 0,005 radiani. Apoi privim triunghiul AMC
din figura alaturata, unde avem α/2 = AM/AC (”cateta opusa deimpartita
la ipotenuza”). De aici obtinem relatia AC = AM/(α/2). Distanţa dintre
punctele AB (Olanda şi România) este de aproximativ 2000 de kilometri, deci
AM = 1000Km. Distanta pana la Luna devine AC = (1000 Km)/(0, 0025) '
400000Km
Victorie! Tobele, trompetele! În urma unor măsurători accesibile, am
obţinut ceva remarcabil, distanţa până la Lună. Am reuşit să găsim observaţia
necesară (paralaxa Lunii) şi apoi ne-am folosit gândirea pentru găsi povestea
corespunzătoare. În final am condimentat povestea cu puţină matematică,
pentru a calcula efectiv distanţa. Ne-a ies, it aproape o jumătate de milion de
kilometri.
Într-o călătorie ı̂n Olanda, sau ı̂ntr-o altă ţară, oricine poate face aceleaşi
măsurători. Cu toate acestea, mii de generat, ii de oameni s-au uitat la Lună s, i
nu au s, tiut cât de departe e. Întelegem un lucru adânc: pentru a cunoaşte
poveştile depărtărilor stelare, nu trebuie neapărat să ajungem acolo. De
exemplu, ştiind atât distanţa până la Lună cât şi dimensiunea ei aparentă pe
cer, putem calcula mărimea reală a Lunii. Folosind un creion şi hârtie, oricine
poate ı̂ncerca. Dacă ne iese că Luna este de aproximativ trei ori mai mică
decât Pământul, ı̂nseamnă că am făcut bine.
La sfârs, itul lect, iei, Terek vine către mine, mişcându-şi ı̂ncet coada. Îmi
spune că, pentru el, rezultatul nu este o surpriză. De ce? Pentru că mai există
o metodă de estimare a dimensiunii Lunii, care reiese din discuţia despre
eclipsa parţială de Lună. La eclipsă, Pământul, luminat de Soare, ı̂şi lasă
umbra pe Lună. Dacă presupunem că umbra este cilindrică, atunci mărimea
umbrei pe Lună este o copie identică a mărimii Pământului.
Sa privim si noi poza din din sect, iunea precedentă, acolo Luna este
fotografiată la eclipsă, acoperită part, ial de umbra Pământului. Se vede că
Luna este puţin mai mică decât umbra lăsată de Pământ, de aceea Luna este
de câteva ori mai mică decât Pământul, aşa cum am estimat mai devreme.
Terek a observat bine. Îi spun că, aşa cum sunt mai multe drumuri care
duc la Roma, sunt şi diferite căi de a ajunge la adevărul lumii fizice. Când
voi avea timp, voi scrie o carte despre modalităţile diferite ı̂n care civilizaţiile
extraterestre au descoperit legile cunoscute ale naturii, unele mai ı̂ncet, altele
mai repede, depinzând de calea pe care au luat-o şi de inteligenţa lor naturală.
Până atunci, merg cu Terek şi colegii lui la o terasă, să povestim istoria
Romei şi legătura cu aceste meleaguri. De unde să ı̂ncep?
 partea
luminoasă umbră
S
L
a ~ 0,150
Lună

Soare
~ 89,850

P
Pământ

Figure 2.8: Poziţia Lunii, Pământului şi Soarelui ı̂n primul pătrar. Luna
se vede, de pe Pământ, exact jumătate luminată. Cei trei aştri formează un
triunghi dreptunghic.

2.5 Distanţa până la Soare 07

Saptamana urmatoare m-am trezit de dimineaţă, să prind răsăritul Soarelui
pe suprafaţa mării. Nu am nicio dificultate cu o oră aşa matinală, corpul meu
bionic poate trăi şi o mie de ani fără somn. Dacă dorm, e numai pentru a mă
reı̂ntoarce din cand in cand la amintirile mele.
Luna se vede la apus, luminată pe jumătate de razele Soarelui, iar ı̂n
depărtare străluceşte portul spaţial al Constanţei. Terek mă ı̂ntâmpină cu
câteva ı̂ntrebări despre Decebal, apoi e curios să ştie ce vom face astăzi. Îi
spun că vom estima distanţa până la Soare.
”Aha, din nou metoda paralaxei!”, spune el. ”Nu de data asta”, ı̂i răspund
eu. ”În metoda paralaxei, trebuie să fotografiem Soarele pe un fundal de stele,
aşa cum am făcut cu Luna. Din păcate, nu este posibil, pentru că Soarele
inundă cu lumina lui cerul şi nu se mai vede nicio stea”. ”Şi atunci?”, ı̂ntreabă
Terek. Îl pun să caute alte indicii.
Terek se uită ı̂n jur. La un moment dat privirea ı̂i cade pe Lună. Ea este
la al doilea pătrar şi Soarele luminează exact o jumătate din suprafaţa sa.
Observă cum partea luminoasa a Lunii este indreptata spre Soare, aşa cum e
normal, pentru că de la Soare vine lumina ce cade pe suprafaţa Lunii. Îmi
dau seama că s-a prins. Ca să ı̂mi demostreze, Terek desenează pe nisip o
schit, ă asemănătoare celei alăturate.
 Vedem aici cum Pământul, Luna şi Soarele formează un triunghi drep-
tunghic. Partea de sus a Lunii este luminată de Soare. Pentru că Luna se află
ı̂n unghiul drept, ea se vede, de pe Pământ, luminată exact pe jumătate. Ce
cunoaştem ı̂n triunghiul dreptunghic? Ştim o catetă a sa şi anume distanţa
dintre Pământ şi Lună. Ne mai trebuie un element. Cum suntem pe Pământ,
acesta nu poate fi decât unghiul α dintre Soare şi Lună, pe care ı̂l putem
măsura privind direct pe cer!
Terek cere de la mine aparatul de fotografiat, apoi se miră iar de obiectul
ăsta antic. După aceea face o poză, iar de pe poza măsoară unghiul subı̂ntins
de Lună şi Soare. Obţine o valoare de 89, 850 . Aceasta inseamna ca unghiul α
din figura este 0, 150 adica foarte ascutit. Exprimat in radiani el are valoarea
0,0026. Asa cum am vazut in discutiile precedente, putem folosi definitia
unghiului dintr-un triunghi dreptunghic, exprimat in radiani: α = P L/P S.
De aici, obtinem P S = P L/α. Stiinta distanta PL pana la Luna, inlocuim
valorile pentru a obtine P S = (400000Km)/(0, 0026) ' 150 milioane Km.
Iată cum, cu un simplu aparat de fotografiat, am măsurat distanţa până
la Soare. Masuratoarea este la indemana, oricine o face. De fapt, ea a fost
facuta prima data de grecul Aristarh din Samos.
Pe drum, am folosit câteva relat, ii matematice. Le-am folosit sa exemplifi-
cam metoda fizicii. Dacă ı̂n prima parte suntem curios, i s, i descoperim indicii ı̂n
lumea din jur, ı̂n partea a doua construim o poveste a lor. În final, trebuie să
dăm o formă matematică poves, tii, pentru a extrage numere (distant, e, timpi,
temperaturi, etc.).

2.6 Distanţele până la planete 08

Noaptea, m-am plimbat pe malul mării. Pe cer se vedeau strălucind stelele.
Multe din ele ı̂mi sunt familiare, le privesc cu nostalgie şi cu dor, ca pe nişte
lumi dragi, ı̂n care am trăit şi unde m-am simţit ca acasă. Iesind noaptea de
cateva ori afara, la intervale de cateva ore, este usor de observat ca stelele isi
schimba pozitia pe bolta cereasca. Privind mai cu atentie catre Steaua Polara,
vom remarca ca miscarea stelelor din jur formeaza arcuri de cerc, avand toate
in centru exact Steaua Polara.
Miscarea stelelelor pe bolta cereasca este aparenta. Astfel, Pamantul este
un titirez plutind in spatiul cosmic. Noi ne invartim odata cu el, la fiecare 24
de ore. Axa ”titirezului” este indreptata catre Steaua Polara, de aceea stelele
formeaza, in miscarea lor aparenta, cercuri in jurul stelei polare.
 Nu toate punctele luminoase de pe cer sunt stele. Unele dintre cele mai
stralucitoare sunt planete, aflate mult mai apropiate de noi decât stelele
indepartate. Ele lumineaza pentru ca reflecta razele Soarelui. Generatii
intregi de oameni nu au stiut că cea mai strălucitoare ”stea” de pe cer este, ı̂n
multe nopţi, planeta Jupiter. Nu ştiau că ”steaua” la care se uitau, cu ochiul
liber, era o planetă, că ea are sateliţi şi o atmosferă colorată.
Abia dupa ce Galileo Galilei a dezvoltat telescopul, oamenii au văzut toate
aceste lucruri ı̂n splendoarea lor, cu proprii ochi. Cei care au privit prin
ocularul unui telescop tânjeau la nopţile cu cer senin: de câte ori priveau
planeta Jupiter, ar fi vrut să fie acolo, ı̂n apropierea ei. Planeta ii atrăgea
cu o magie de nedescris. E de inteles, pentru ca civilizatia umana este una
de călători spaţiali, doar ca atunci inca nu stiau asta si erau constrânsi să
locuiască pe Pământ.
Cuvantul ”planeta” inseamna ”calator” in greaca veche. Asta pentru ca,
pe bolta cereasca, planetele nu stau fix fata de celelalte stele, ci se plimba
printre ele. De fapt, ele ocolesc toata bolta cereasca, intr-o miscare ce poate
dura cativa ani. De aceea, la inceput, astronomii pământeni au fost convins, i
ca planetele, ı̂mpreună Soarele, orbitează cu adevarat ı̂n jurul Pământului,
aflat in centru. Soarelui i-ar lua un an, iar multor planete cativa ani (in timpul
asta, ”titirezul” Pamant s-ar invarti zilnic in jurul axei sale).
Părerea astronomilor s-a schimbat la ı̂nceputul anilor 1500, odată cu
studiile astronomului Nicolaus Copernic. Anecdota spune că părinţii i-ar fi
zis, ı̂n copilărie: ”Nicolaus, când o să-ţi dai seama că lumea nu se ı̂nvârte ı̂n
jurul tău?”. Mai târziu, Copernic a demonstrat că, ı̂ntr-adevar, nu Soarele
orbiteaza in jurul Pământului, ci invers, Pamantul orbiteaza ı̂n jurul Soarelui,
impreuna cu celelalte planete. Astfel a fost dezvoltat primul model corect al
sistemului Solar. Cat de departe sunt planetele?
Lângă noi, pe cerul matinal al plajei de la Marea Neagră, străluceşte
planeta Venus, cunoscută şi sub numele de Luceafăr. De multe ori Luceafărul
este aşa de puternic ı̂ncât se vede chiar şi când Soarele a apărut pe cer. Îi rog
pe elevii extratereştri să estimeze distanţa până la planeta Venus, folosind de
data aceasta o copie a unui telescop ca al lui Galileo Galilei. Ei ı̂şi dau repede
seama că metoda este identică cu cea ı̂n care am determinat distanţa până
la Soare. Pentru că ştiu acum distanţa până la Soare, trebuie să fotografieze
planeta Venus atunci când se vede luminată pe jumătate de Soare. În acel
moment Soarele, Venus şi Pământul formează un triunghi dreptunghic, cu
Venus ı̂n unghiul drept, aşa cum este schiţat ı̂n desenul alăturat.
Terek montează cu grijă telescopul. Foloseşte un ocular mai puternic şi
ı̂ndreaptă telescopul spre Venus. După o scurtă focalizare, suprafaţa sa iese la
iveală, luminată pe jumătate de Soare. Momentul este cel potrivit, pentru
 Soare

partea
luminoasă
a

Pământ Venus

Figure 2.9: Planeta Venus este luminată de Soare, exact pe jumătate din
suprafaţa ei. Cei trei aştri formează un triunghi dreptunghic.

Marte

Pământ

Venus

Soare

Figure 2.10: O reprezentare stilistică a legii lui Kepler. Aici, cele trei planete
Venus, Pământ şi Marte ı̂ncep mişcarea ı̂n acelaşi timp. Viteza lor scade pe
măsura depărtării lor de Soare.

că Venus se vede doar pe jumătate luminată. Apoi, cu un alt aparat de

fotografiat, măsoară unghiul subı̂ntins de Venus şi Soare pe cer. Obt, ine o
valoare de aproximativ 45o .
Triunghiul format din Pământ, Venus şi Soare este nu numai dreptunghic,
√
dar şi isoscel (adică laturile mici sunt egale). Latura lui este de 2 ori mai
mică decât ipotenuza. Cum ipotenuza am aproximat-o la 150 de milioane de
kilometri (distanţa până la Soare), latura va fi ı̂n jur de 100 de milioane de
kilometri. Am aflat distanţa până la Venus, care este, ı̂n momentul măsurătorii,
egală cu distanţa la care planeta Venus orbitează ı̂n jurul Soarelui.
 Folosind metode ca cele de mai sus, ı̂i rog pe extrateres, tri să măsoare
razele s, i orbitelor altor planete din Sistemul Solar. Interesant ı̂nsă, raza orbitei
unei planete se poate estima, indirect, din timpul ı̂n care orbitează ı̂n jurul
Soarelui.
Astfel, astronomul Johannes Kepler a descoperit trei legi valabile pentru
toate planetele din sistemul solar. Una din ele ne arată cum perioada de
revoluţie a unei planete, ı̂n jurul Soarelui, creşte pe măsură ce planeta este
mai ı̂ndepărtată de Soare (planetelor le ia mai mult timp sa ocoleasca Soarele).
Asta nu numai pentru că planetele sunt mai ı̂ndepărtate s, i au mai mult de
mers, dar s, i pentru că viteza lor scade pe măsura ce ele sunt mai distante de
Soare. De aceea, planetele mai ı̂ndepărtate (Neptun, Uranus) orbitează mai
ı̂ncet.
Legea a treia a lui Kepler ne spune că, dacă ştim perioada de revoluţie
a planetei (timpul cat ocoleste Soarele), ştim automat s, i cât de departe este
planeta de Soare. Mai precis, patratul perioadei de revolut, ie este proport, ional
cu cubul razei orbitei. Jupiter, de exemplu, are o perioada orbitală de 12 ani
pământes, ti. Pătratul lui 12 este
√ 144. Extragem rădăcina cubică (rădăcina de
3
ordinul trei) a lui 144, adica 144 ' 5, 2. Vedem că Jupiter este de cinci ori
mai ı̂ndepărtată de Soare decât Pământul, care orbiteaza intr-un an.
Terek prives, te suprafat, a planetei Jupiter cu ochii săi artificiali si admira
Marea Pată Ros, ie. ”Fără ochii ăs, tia, nu as, fi văzut lumina stelelor sau a
galaxiilor ı̂ndepărtate. Oare, pe viitor, vom căpăta şi alte tipuri de ochi, cu
care să vedem lucruri ı̂ncă necunoscute acum, cum ar fi universuri paralele?”. Îi
răspund că se va ı̂ntâmpla, pentru că am văzut cum, de fiecare dată, realitatea
bate imaginaţia.
”Ştiţi ce se spune la noi?” adaugă Terek. ”Că dacă ı̂i povesteşti unui
copil, după naştere, despre lumina pe care o va vedea, odată ce primeşte
ochi artificiali, nu te va crede.” Îi spun că şi pe Pământ avem un proverb
asemănător: dacă ı̂i povesteşti unui bebeluş din burta mamei despre minunile
pe care le va descoperi la naştere, tot nu te va crede. Din fericire, sacul cu
ı̂nţelepciune s-a spart peste tot ı̂n Univers!
Chapter 3

Mecanica

Atis este un extraterestru ı̂nalt, cu trei picioare care arată ca nişte tentacule.
Vine de pe o planetă aflată ı̂n centrul galaxiei, foarte apropiată de o gaură
neagră supermasivă care se ascunde acolo. Steaua lui Atis orbitează foarte
aproape de gaura neagră, cu o viteză ameţitoare. Datorită interacţiunilor
gravitaţionale, orbita este instabilă. In trecut, steaua cădea ı̂ncetul cu ı̂ncetul
către gaura neagră. De aceea, civilizaţia lui a crescut sub umbra unui pericol
constant.
De pe planeta sa, noaptea, strămoşii lui Atis obişnuiau să privească pata
ı̂ntunecată ce acoperea o parte din cer. Marginea ei era ı̂nconjurată cu un nimb
de lumină, format din razele de lumină ale stelelor din fundal, contorsionate
de curbura extremă a spaţiului. Din când ı̂n când, explozii puternice luminau
marginea orizontului găurii negre, provocate de diverşi asteroizi care aveau
neşansa să ajungă ı̂n apropiere. Acceleraţi la viteze ameţitoare către marginea
găurii negre, asteroizii se dezintegrau ı̂n cele mai mici bucăţi ale lor, generând
nu numai lumină, dar şi radiatii ucigatoare.
Spectacolul nopţii ar fi fost frumos, dacă locuitorii planetei n-ar fi văzut,
cu proprii ochi, cum pata intunecata creştea pe cer: se apropiau ireversibil de
gaura neagra. Privind soarta asteroizilor ı̂nghiţiţi, şi-au dat seama de sfârşitul
lor.
Momentul acela a fost cel care a definit caracteristicile psihologice ale
speciei lui Atis. Meditând la evenimentul catastrofal ce se apropia, strămoşii
lui Atis şi-au acceptat sfârşitul. Au ı̂nvăţat pe propria piele că o natură ce
creează este ı̂ntotdeauna mai mare decât creaţia sa. In apropierea primejdiei,
strămoşii lui Atis au ı̂nceput să preţuiască simplitatea unei zile obişnuite,
lumina caldă a stelei şi liniştea câmpurilor de dincolo de oraşe.
Peste ani, exploratorii lumii lui Atis au ı̂nvăţat nu numai să observe
mişcările stelelor s, i a petei negre de pe cer, dar şi să ı̂nţeleagă cauzele mis, cărilor.