Ingineria valorii poate fi definită ca o tehnică de analiză a
procesului de realizare, proiectare sau reproiectare a unui
sistem, în scopul identificării componentelor sale cu costuri
antecalculate supradimensionate. Ingineria valorii
reprezintă o tehnică derivată din analiza valorii, al cărei
obiectiv fundamental îl reprezintă amplificarea valorii, prin
243 Informatică şi management îmbunătăţirea funcţiilor şi
calităţii şi reducerea costurilor. Sintetic, relaţia între
conceptele de mai sus se exprimă astfel :
unde :
Pornind de la elementele de mai sus, ingineria valorii
foloseşte două concepte de bază şi anume: funcţia unui
subsistem şi costul acestuia. Funcţiile subsistemului
definesc gradul în care acesta poate cuantifica efectele pe
care le produce, din acest punct de vedere ele împărţindu-
se în :
- funcţii principale care reflectă caracteristicile activităţilor
economice de bază din cadrul subsistemului;
- funcţii secundare care evidenţiază caracteristicile
activităţilor auxiliare din subsistem şi care influenţează
activităţile de bază din cadrul acestuia.
De exemplu, într-un sistem de producţie pot fi identificate
ca funcţii principale, activitatea de programare şi cea de
fabricare a producţiei, iar ca secundare, activitatea de
întreţinere şi funcţionare a utilajelor şi cea de asigurare a
necesarului de combustibil pentru nevoi
tehnologice.
a. funcţii inutile sunt cele care nu reflectă nici o activitate
din cadrul subsistemului, dar fac parte din arhitectura
acestuia;
b. funcţii auxiliare care reflectă ansamblul activităţilor ce nu
fac parte din sistem, dar cu care acesta este în strânsă
intercorelaţie.
Ele asigură folosirea ieşirilor subsistemului ca suport
decizional sau ca intrări în celelalte subsisteme
componente. În ceea ce priveşte metodologia care trebuie
utilizată pentru implementarea şi aplicarea ingineriei valorii
în managementul organizaţiilor, specialiştii consideră că
este necesar să fie urmate următoarele etape :
1. Selectarea sistemului care va fi analizat.
2. Determinarea funcţiilor sistemului şi colectarea
informaţiilor referitoare la cerinţele şi costurile prezente.
3. Stabilirea costului fiecărei funcţii.
4. Determinarea valorii fiecărei funcţii.
5. Stabilirea obiectivelor utilizării ingineriei valorii prin
compararea costului cu valoarea pentru fiecare funcţie.
6. Generarea de idei şi de alternative.
7. Analiza alternativelor prin prisma costurilor şi gradului de
satisfacere a cerinţelor.
8. Testarea şi verificarea alternativelor. Selectarea
alternativei optimale se poate face prin utilizarea unei
metode de fundamentare a deciziilor în condiţii
multicriteriale de certitudine, cum este cazul algoritmului
derivat din teoria mulţimilor fuzzy.
Etapele aplicării ingineriei valorii
În situaţia abordării unor activităţi economice complexe se
recomandă ca alegerea funcţiilor sistemului să fie făcută de
un colectiv format din specialişti care cunosc foarte bine
specificul activităţilor din sistem. În prima etapă a aplicării
metodei, fiecărei funcţii i se asociază un număr de niveluri
de importanţă, influenţat de relaţiile de importanţă în care
se află funcţiile sistemului, unele faţă de celelalte.
Determinarea numărului nivelurilor de importanţă pentru
fiecare funcţie se face printr-o grilă ajutătoare în care se
înscriu pe linii şi pe coloane funcţiile subsistemului şi care
se completează după următoarea regulă:
dacă funcţia i este mai importantă decât funcţia j se înscrie
1 la intersecţia coloanei funcţiei i cu linia funcţiei j şi 0 la
intersecţia coloanei funcţiei j cu linia funcţiei i la intersecţia
liniei şi coloanei aceleiaşi funcţii se înscrie cifra 1.
Numărul nivelurilor de importanţă ale unei funcţii se
determină prin însumarea valorilor înscrise pe coloana
funcţiei respective.
EXEMPLU STUDIU DE CAZ importanţă. Atunci când sistemul proiectat conţine mai
multe subsisteme componente, operaţia este precedată de
Consiliul de administraţie al unei companii a decis
evi-
angajarea unei firme de consultanţă care să coordoneze
denţierea funcţiilor care influenţează fiecare subsistem, de
procesul de reproiectare a sistemului de management al
elaborarea unui tabel ajutător
organizaţiei. După analiza tuturor ofertelor, a fost selectată
firma X, care a solicitat suma de 22.000 euro pentru
reproiectarea sistemului, sumă care a fost defalcată pe
cele 4 subsisteme ale sistemului de management după
cum urmează :
S01 Subsistemul decizional 5.000 euro
S02 Subsistemul informaţional 8.500 euro
S03 Subsistemul organizatoric 6.000 euro
S04 Subsistemul metode şi tehnici de management
2.500 euro
Echipa beneficiarului a analizat sistemul prin prisma
funcţiilor sale şi a identificat un set de 4 funcţii critice pentru
funcţionarea în condiţii de eficienţă a sistemului de
management
Funcţiile principale sunt :
F01 Capacitatea de luare a deciziilor în timp real.
F02 Eficientizarea deciziilor care au la bază exercitarea
atributului de previziune.
F03 Furnizarea de informaţii în timp real.
F04 Existenţa unor diagrame coerente de relaţii între
compartimente.
AM ajuns la concluzia ca:
funcţia F01 este mai importantă decât toate celelalte;
funcţia F02 este mai importantă decât funcţiile F03 şi F04;
funcţia F03 este mai importantă decât F04
Dacă funcţia i influenţează funcţionarea subsistemului j se
înscrie caracterul x la intersecţia liniei subsistemului cu
coloana funcţiei. Pentru un subsistem, dimensionarea
. economică a unei funcţii înseamnă calcularea costului
acesteia prin relaţia:
Matricea nivelurilor de importanţă ale
funcţiilor
Matricea costurilor partiale ale functiilor sistemului de
Valorile nivelurilor de importanţă sunt supuse restricţiei management al organizatiei
următoare: „Mulţimea numărului nivelurilor de importanţă
trebuie să acopere în întregime mulţimea numerelor
naturale din intervalul [l,n]".
În cea de a doua etapă are loc dimensionarea economică a
fiecărei funcţii, care constă în calcularea costurilor acesteia
în funcţie de numărul nivelurilor sale de
--------------------------------------------------------------
Cea de a treia etapă a ingineriei valorii are
drept obiectivi dentificarea şi evidenţierea acelor funcţii şi
implicit acele subsisteme care au costurile nejustificat de
mari din punct de vedere economic.
La baza atingerii acestui obiectiv stă
criteriul proporţionalităţii dintre costul fiecărei funcţii şi
numărul nivelurilor sale de importanţă. Conform acestuia
dacă o funcţie i are de n ori mai multe niveluri de
importanţă decât o funcţie j, atunci între costurile lor trebuie
să existe aceeaşi relaţie. Potrivit acestui criteriu se poate
considera că relaţia dintre costul unei funcţii şi numărul
nivelurilor sale de importanţă este de forma y = a∙x, unde:
y = costul funcţiei;
x = numărul nivelurilor de importanţă;
a = coeficient de regresie.

Pentru un cost antecalculat y al unei funcţii, notăm cu

y* costul său calculat în etapa precedentă.
Y= a * X (68805,6/30 =2293,51) = Suma de X*Y’ / Suma
X*X

Se determină costurile reale ale funcţiilor şi se compară

apoi cu costurile antecalculate ale acestora, în vederea
identificării costurilor supradimensionate. Se va lua în
considereare faptul că între costul real al unei funcţii şi
numărul nivelelor sale de importanţă există o relaţie de
forma y = a ∙ x unde a reprezintă un coeficient de regresie,
calculat pe baza datelor din tabelul următor:
Cunoscând valoarea coeficientului de regresie, se
determină costurile reale ale funcţiilor, aplicând formula
y=a*x :

Funcţiile pentru care costul real este mai mic decât cel
antecalculat (∆<0) sunt supradimensionate

F01 Capacitatea de luare a deciziilor în timp real.

F04 Existenţa unor diagrame coerente de relaţii între
compartimente.

Pe baza acestor informaţii, managementul organizaţiei

poate decide fie renunţarea la reproiectarea sistemului
de management, fie solicitarea redimensionării
economice a funcţiilor cu costuri antecalculate
supradimensionate.