Revenirea Basarabiei în anul 1918 la neamul românesc a asigurat pe parcursul întregii perioade de pînă în

1940 o adevărată renaştere naţională şi spirituală a românilor basarabeni. Anume în 1918-1940 s-a
constituit aici o adevărată intelectualitate naţională.

Pentru prima dată în istoria acestui ţinut, forţele spiritualităţii româneşti, vastele acumulări culturale,
naţionale, umane şi sociale s-au materializat într-un salt calitativ care s-a produs în perioada interbelică.

După 1918 s-au produs schimbări colosale în sistemul învăţămîntului public din Basarabia, a fost lichidat
caracterul lui colonial rusesc. În afară de şcolile ruseşti, evreieşti, nemţeşti, au fost deschise şcoli
naţionale româneşti. Fiecărui elev i s-a oferit posibilitatea de a studia în limba sa maternă. Guvernul
României a înţeles de la bun început necesitatea răspîndirii ştiinţei de carte în mediul basarabenilor drept
condiţie indiscutabilă a progresului general al statului românesc. Nu întîmplător deja în Constituţia
României din 1923 a fost introdus dreptul la învăţătură. Partidul Naţional Moldovenesc încă din martie
1917 a înaintat cerinţa cu privire la naţionalizarea şcolilor, precum şi la crearea şcolilor primare şi medii
româneşti, introducerea limbii române ca limbă oficială în administraţia Basarabiei.

Dupa primul razboi mondial ziarele si revistele literare sporesc la numar.

În contextul patrimoniului nostru spiritual revista „Viaţa Basarabiei” prezintă un interes major prin
faptul că a promovat o literatură realistă, cu un pronunţat specific naţional. Publicaţia a fost o tribună
care, înainte de toate, a propagat spiritul autohton.

In perioada interbelica disputele literare se duc in jurul modernismului si al traditionalismului.

Modernismul denumeste tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a unei literaturi. Acest curent apare in
literatura secolului al XX-lea, opunandu-se traditionalismului si proclamand noi principii creatiei.
Prin traditionalism se intelege continuarea vechilor curente traditionale preluandu-se ideea ca istoria si
folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. La aceste conceptii se adauga de catre
Nechifor Crainic factorul spiritual, credinta religioasa ortodoxa care ar fi elementul esential de structura a
sufletului taranesc.