12/12/2018 Craiova lui Petre Pandrea - de Mircea MOISA

Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR

Articole
Craiova lui Petre Pandrea Nr. 2/2008
Evenimente
Premii de Mircea MOISA De la Uniunea Scriitorilor

Mircea MOISA
Afiseaza articolele autorului
Lumea ca piaţă
Acest an – 2008 – înseamnă, pentru cititorii activi din actualitatea noastră culturală, şi de Nicolae PRELIPCEANU
marcarea a patru decenii de postumitate a lui Petre Pandrea. Invocarea acestui interval
temporal ni se pare cu atât mai revelator, cu cât numărul patruzeci conţine o Craiova lui Petre Pandrea
simbolistică anume şi aparte în textele Vechiului Testament. Reputat jurist, cum s-a de Mircea MOISA
impus încă din prima tinereţe prin scrierile sale cu problematica juridică şi filosofie a
dreptului, dr. Petre Pandrea s-a afirmat şi ca avocat de mare prestigiu. Născut la 26 Din jurnal (1997)
iunie 1904, în Balş-Romanaţi, a decedat la 8 iulie 1968, la Bucureşti. Traiectul existenţei de Gabriel DIMISIANU
sale, anii copilăriei, ai adolescenţei şi tinereţii studioase, inclusiv la Universităţile din
Berlin, în principal, Paris, München, Heidelberg ori Roma, au conturat o personalitate Scrisori siciliene, 1
de Adrian POPESCU
unică în felul ei, polivalentă în tot ceea ce a întreprins şi înfăptuit ca avocat pledant
neobosit, jurnalist şi scriitor. Nu voi insista însă în acest context asupra momentelor
Poeme de Adrian SUCIU
dramatice din existenţa sa dintre anii 1948-1968.
Oameni de ştiinţă şi litere
Deocamdată, voi reaminti doar, fie şi în mod sumar şi extrem de selectiv, câte ceva din
de Marian Victor BUCIU
mulţimea firelor, a faptelor care l-au legat constant, puternic şi adânc, pe Petre Pandrea
de Cetatea Băniei. Poeme de Mihai FIRICĂ
Acestea se pot „extrage” din substanţialele şi impresionantele sale scrieri Un dipsoman devine locomotivă
memorialistice, din care câteva mii de pagini au fost aşternute pe hârtie cu febrilitate, de Gabriel COŞOVEANU
parcă în mod neîntrerupt, între anii 1961-1964, în celula în care era încarcerat ca
deţinut politic de lux, în închisoarea de la Aiud. Miile de pagini scrise între anii 1952- Dulci nimicuri
1958, după prima perioadă de detenţie, confiscate apoi de Securitate la noua arestare de Ioan LASCU
din noiembrie 1958 şi ţinute şi ele în detenţie împreună cu cele scrise în celula de la
Aiud, au fost descarcerate abia la începutul anului 1998, din Arhivele Securităţii O călătorie cu tramvaiul Popescu
regimului totalitar. Datorită strădaniei doamnei Nadia Marcu Pandrea, fiica scriitorului, de Gabriela GHEORGHIŞOR
între anii 2000-2006, o mare parte din aceste manuscrise au constituit substanţa a nouă
impunătoare volume tipărite şi apărute în perioada menţionată. Destul de numeroase Jocul ficţionalizării
pagini, extinse pasaje, ori menţionări în aceste scrieri au ca referenţialitate urbea de Dania-Ariana MOISA
Craiovei, „capitala provinciei mele natale Oltenia”, cum însuşi Petre Pandrea repetă, în
unele contexte, din scrierile sale. Dimensiunea axiologică
de Ovidiu GHIDIRMIC
După amnistierea din 14 aprilie 1964, preocuparea majoră a lui Petre Pandrea a
Discurs „despre esenţă şi gol“
reprezentat-o definitivarea unor manuscrise în vederea publicării unui volum despre
de Florea MIU
viaţa şi opera marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Volumul s-a intitulat chiar „Brâncuşi.
Amintiri şi exegeze” şi-a apărut în 1967, la Editura Meridiane, din Bucureşti. Despre O lume răsturnată sau Jurasicul postcomunist
acest scop suprem al lui Petre Pandrea, unul dintre cei mai vechi şi apropiaţi prieteni ai de Bucur DEMETRIAN
săi, scriitorul Geo Bogza (1908-1993) scrie un pasaj în tableta intitulată „Pandrea”,
publicată în revista „Contemporanul”, vineri, 12 iulie, 1968, pag. 1, pasaj pe care îl Cartea continuă
transcriu: „Pornise pe drumul acesta, avându-l pe Brâncuşi drept primă stea de Paul ARETZU
călăuzitoare, întâmpinând tot felul de dificultăţi, fiindcă nu putea fi o incompatibilitate
mai mare ca între spiritul său arborescent şi fantastic şi acela al redactorilor de editură. FLORINA ILIS: „Nu cred că există reţete ale
L-am văzut zbătându-se, după furtună, ca pe un mare albatros negru, căruia nici pe succesului. Sau, chiar dacă ele există, în orice
stâncile ţărmului nu-i este dată odihna. Eram mâhnit, dar speram un timp, când şi-ar fi caz eu nu le cunosc”
putut desface cu toată lungimea şi ciudăţenia lor, neobişnuitele-i aripi. Acum, cu mult, Un interviu on-line de Horia Gârbea
cu foarte mult timp, înainte de cei optzeci de ani pe care i-i prevedeam, pe care i-i
doream, pe care îi socoteam o necesitate, Petre Pandrea a plecat la strămoşi. Drumul Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de
lui va fi lung, fiindcă unii dintre ei vin, cred, foarte de departe.” gabriel chifu trăită şi tot de el povestită
de Gabriel CHIFU
„Brâncuşi. Amintiri şi exegeze.” este a zecea carte semnată de Petre Pandrea, dar şi
ultima sa carte antumă. „Când vorbesc de mine, vorbesc de alţii oglindiţi în mine”, scria Îngere, vii?
de Gheorghe TRUŢĂ
Pandrea încă din paginile liminare ale acestui volum. Iar referinţele la Craiova, la
momentele şi personalităţile istoriei acestui oraş, „capitala provinciei natale”, la oamenii Caligrafii în nisipul râului
şi viaţa lui sunt substanţiale. Este oraşul în care s-a aflat, între anii 1893-1898, de Gabriel COŞOVEANU
Constantin Brâncuşi, remarcat, stimulat şi sprijinit de câţiva fruntaşi craioveni, oraşul în
care a urmat şi absolvit cu diplomă Şcoala de Arte şi Meserii. Craiova mai este oraşul - Iarna cuvintelor
e potrivit să reamintim - din care C. Brâncuşi pleca cu subsidii (bursă) de la Biserica de Bucur DEMETRIAN
Madona Dudu pentru a studia sculptura Belle-Arte în Bucureşti. Le consemnează toate
acestea în volumul său, din care de la pagina 9, transcriu următorul pasaj: „Constantin Nevoia de adevăr
Brâncuşi, statuar parizian, nu mă intimida, deşi îl aşezam lângă Pârvan şi C. Stere, fiind de Petre CIOBANU
un om din regiunea mea, cu specificul ei. M-am prezentat cu îndrăzneală, cu iubire, cu
reverenţă şi cu drepturi familiare câştigate, graţie oltenismului comun, pentru Tezaurul folcloric „Izvoraşul”
conversaţie şi sociabilitate în anturajul său. În plus mai cunoşteam pe spirtarii craioveni, de Tudor NEDELCEA
foştii săi patroni şi amici. Pravila Olteniei şi a Băniei ne-a fost postamentul convorbirilor.”
Carnet plastic
Şi chiar în inima Parisului, în anii 1927-1928, „El îmi îngăduia să-i spun Neica, apelativ
de Cătălin DAVIDESCU
oltenesc de reverenţă pentru persoane în vârstă dar şi din familie, care au realizat o
gospodărie, au dat o pildă bună, au zidit o fântână pentru călători şi un renume pe Banul Mărăcine- Pierre de Ronsard, un mit
plaiuri. Mă numea „Nepoate” (...), mai scrie Pandrea, la pagina 13, în volumul citat. Căci bicefal
şi astfel de relaţii şi apelative erau în spiritul Pravilei de la Craiova. de Elena VULCĂNESCU
Părintele lui Petre Pandrea, Ion Marcu (1865-1944), vrednic ţăran moşnean şi iscusit Manifestare dedicată lui Mihai Eminescu la
negustor, totodată, din Balş, venea destul de des la Craiova şi în momentele de răgaz, Drobeta Turnu Severin
povestea fiilor săi, despre descinderile, popasurile sale cu diverse treburi în capitala de Ioana DINULESCU
Olteniei. Uneori, în căruţa sa, trasă de cai, cale de 25 km, lua şi pe câte un fiu sau chiar
doi, ca să-l ajute, mai ales la supraveghere în târg. Presupun, fără să fi găsit vreo Scriind despre America
consemnare în scrierile sale memorialistice, că micuţul Petre Marcu, aflat în clasele de Marian BARBU
primare, să-l fi însoţit pe Tata Ion în vreunul din drumurile de la Balş în capitala Olteniei.
E posibil. Există însă referiri despre primele prezenţe la Craiova ale elevului în bogata Osip MANDELSTAM (1891-1938)
operă memorialistică a lui Petre Pandrea. Traducere de Leo BUTNARU

În volumul „Garda de Fier. Jurnal de filozofie politică (memorii penitenciare)”, Editura

Vremea, Bucureşti, 2001, volumul cuprinzând texte scrise în închisoarea de la Aiud,
Petre Pandrea evocă, în paginile 430-439, motivele care l-au determinat, în august
1915, să se înscrie la admiterea pentru liceul militar de la Mănăstirea Dealul
(Târgovişte), examenul desfăşurându-se la Bucureşti. Transcriu pasaje din textul

http://www.revistaramuri.ro/index.php?id=380&editie=21&autor=de%20Mircea%20MOISA 1/3
12/12/2018 Craiova lui Petre Pandrea - de Mircea MOISA
indicat: „Eram însoţit de Nenea, fratele mai mare. (Dumitru, n.n.). Era deştept foc. Avea
şcoala de notari. Se însurase, avea deja doi copii, cum se însoară de tineri oltenii. Era
om matur, deci. Îmi povestea mai târziu că, în aşteptarea certificării actelor, ne-am făcut
de cap. Să-i treacă emoţia. M-a luat de mână afară, unde-l aşteptam deghizat în costum
naţional cu tricolor, ca un ciobănaş de operetă. Aveam acasă şi un costum aproape
nou, haine cumpărate de gata de la Englezu, un negustor evreu care aducea marfă
direct de la Manchester şi Birmingham. Acum purtam cămaşă înflorată, cu bete
multicolore, şi ghete americane de la Englezu craiovean.” Craiovenii mai vârstnici îşi
amintesc şi în prezent că Englezu era un magazin particular de confecţii şi stofe fine de
pe Str. Lipscani din Craiova. Şi tot în textul indicat, Petre Pandrea narează desfăşurarea
examenului de admitere de la Bucureşti, când după ultima probă susţinută la
matematică, profesorul i-a spus: „-Poţi să pleci. Să aştepţi răspunsul prin gazetă. Nu-ţi
trimitem răspunsul acasă, s-o ştii...“

Am plecat dezolat şi am purces spre Craiova. Am dat examen de intrare la Liceul Carol
I şi am reuşit pe locul IV. M-am întors acasă să aştept şi acest rezultat, fiindcă fusese şi
aici înghesuială de candidaţi.

Muica m-a trimis cu vacile la păscut, în zăvoi. Am luat ziarul la subsuoară. Acolo, întins
sub o salcie plângătoare, pe iarba înspicată, deasă, am descoperit rezultatul favorabil
de la Liceul Militar Mănăstirea Dealului.”

După aflarea acestui rezultat, mama celui reuşit la unul din cele mai prestigioase licee
ale ţării intră în febra grijilor pentru pregătirea fiului de 11 ani în vederea plecării la
Târgovişte. Mama Ana, născută Albată (1867-1937), purtase şi purta o grijă
„gospodărească” pentru fiecare din numeroşii copii ai săi. În acelaşi text, Petre Pandrea
evocă ceea ce i-a spus mamei sale prinsă în grija şi febra pregătirilor:

„-Nu-mi pui nimic, nu mai am nevoie. Sunt bursier pe cheltuiala statului. M-am interesat.
Ne dă tot, până la creion, peniţă şi penar.” Ceva mai la vale, în acelaşi context, Pandrea
continuă rememorările din acel moment al anului 1915:

„M-am îmbrăcat în costumul de la Englezu, ghetele îşi stricaseră bombeul lustruit

grijuliu. Nu mai aveam nevoie de parodia costumului naţional. Rugasem ani în şir pe
mama şi pe tata să-mi cumpere opincuţe şi au refuzat. Era lucru de ruşine, ţărani săraci
şi mijlocaşi. Noi eram fruntaşi, negustori, chiaburi.

Neica Ioniţă (Tata Ion, n.n.) s-a îmbrăcat în costum orăşenesc.

El n-a purtat niciodată de când s-a însurat cu fată de socru bogat, costum naţional.
Purtase în copilărie şi în adolescenţă. Opinci n-a purtat.“

În privinţa însoţirii, deşi cel ce urma să devină proaspăt cadet era dispus să plece singur
spre liceul din Valea Voievozilor, cel care a hotărât a fost Tata Ion, iar memorialistul
Petre Pandrea îi reproduce cuvintele în contextul menţionat de noi: „-Ce vă bateţi
capul? Eu am să-l duc. Nu l-am dus eu de mână în clasa I primară? Îl duc de mână şi în
clasa I de liceu. Prima şi ultima oară, pe urmă se descurcă, şi cum îşi aşterne aşa va
dormi!”

Din acelaşi text, reamintesc, scris în închisoarea de la Aiud, reproduc şi pasajul

călătoriei/drumacului moment rememorat după aproape cincizeci de ani de la
petrecerea lui: „Drumul spre Târgovişte, cu Neica Ioniţă, a fost o încântare. De unde ştia
atâtea poveşti, atâtea întâmplări, atâtea proverbe?

Am plâns la despărţire; i-a dat şi lui o lacrimă? M-a luat în braţe şi i-am mângâiat blăniţa
de astrahan de la scurta neagră, m-a sărutat pe frunte şi pe obraji în vipii, m-a dat în
primire ofiţerului de serviciu. A plecat cu paporniţa de mâncare în mână, paporniţă golită
pe drum.

Am intrat în incinta liceului militar ca un condamnat pe şapte ani de muncă grea,

temniţă grea. N-a fost o temniţă.”

Timp de şapte ani, între 1915-1922, cadetul Petre Marcu din Balş a fost un elev de elită,
mereu fruntaş la învăţătură şi disciplină şcolară.

În vara anului 1958, Petre Pandrea aşternea pe hârtia Jurnalului său intim şi aceste
rânduri: „În recentul voiaj craiovean mi-am reînnoit cele mai vechi amintiri, am retrăit
anul 1915-1916, vacanţa de vară, când, mic ostaş cu largă pelerină neagră, la şcoala
de cadeţi, eram «le chevalier servant de ma soeur en divorce, d’avec sont mari».
Domnişoara Crăsnearu. Tanti Mitza. Primul cinema cu Francisca Bertini într-un film
tenebros cu «Cobra Neagră». Apoi, anul final de liceu şi bacalaureat, 1922-1923. Am
trecut pe lângă Biblioteca Aman unde străjuia Elena Farago, denumită şi „catafalcul
liric” în calitate de directoare a muzeului. Tiberiu Iliescu întreba pe Eugen Constant: - Ce
cauţi pe la catafalcul liric în fiecare zi? / - Coane Tiberică, e o cafeluţă în centru! //
Tiberiu Iliescu a apostrofat şi pe Şerban Cioculescu în mica şi confidenţiala lui revistă
«Meridian»: «apostroful virgulei». (vol. Memoriile mandarinului valah, Editura Albatros,
Bucureşti, 2000, pag. 265-266).

În acelaşi volum, tocmai numit la pag. 5, citim următoarele rânduri datând tot din vara
anului 1958: „Când aveam 14 ani, tata reflecta să cumpere o latifundie de o mie de
pogoane.
S-a opus mama pentru a avea lichid pentru şcolile celor opt băieţi rămaşi în fiinţă şi ale
nepoţilor rămaşi orfani după feciorul pierdut în primul război mondial. Nu eram
intelectuali, deşi casa duduia de cărţi şcolare şi străbunicul purtase ochelari, şi mă
aflam la a patra generaţie de „ochelarişti”. Cui aparţineam? Din răscoala de la 1907 am
înţeles târziu că nu făceam parte nici din latifundie, deşi puteam cumpăra o mie de
pogoane, nici din ţărănime, nici dintre mercantili, nici din proletariat, ci din mandarinat.”

Casa de care aminteşte memorialistul a fost cumpărată pentru fiica Teodora, chiar în
acei ani, pe strada Fraţii Goleşti, nr. 33, din Craiova. Ea s-a căsătorit cu C. Frunză şi au
locuit câteva decenii împreună aici, apoi casa în care poposea deseori şi fratele şi
cumnatul Petre, a intrat în posesia urmaşilor şi există şi azi.

Autorul acestui „documentar”, extrem de succint, segmentat, îl consideră ca pe un

preambul, o punere în temă asupra unuia mai amplu, în bună măsură şi inevitabil şi el
parţial cu titlul „Craiova lui Petre Pandrea”. A fost alcătuit într-o formulă extinsă, destinat
să apară ca volum, la una din editurile active din Cetatea Băniei, în preajma împlinirii a
patruzeci de ani de postumitate ai lui Petre Pandrea.
© 2007 Revista Ramuri

http://www.revistaramuri.ro/index.php?id=380&editie=21&autor=de%20Mircea%20MOISA 2/3