CAPITOLUL III: REASIGURĂRILE ÎN PRACTICA

INTERNAȚIONALĂ
3.1. Piața internațională a reasigurărilor
Creșterea și diversificarea activității economice și, implicit, a schimburilor internaționle
de valori au dus la crearea și dezvoltarea unor piețe active și concurente de asigurări și
reasigurări. Asigurările și reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate, prin
existența unei mari diversități de tipuri și categorii de afaceri. De aceea, nu se poate vorbi de o
singură piață a asigurărilor sau a reasigurărilor, ci de piețe ale acestora, fiecare dintre ele fiind
individualizată prin preponderența unor anumite tipuri de tranzacții, prin existența unor
anumite societăți de asigurări și reasigurări.
În același timp, piețele de reasigurări nu pot fi tratate separat, ci în strânsă corelație cu
piețele de asigurări pe care, de altfel, se bazează. Cea mai puternică creștere a acitvității de
reasigurare a avut loc în ultimele decenii, depășind majorarea primelor directe de asigurare
înregistrate în aceeași perioadă.
Această evoluție rapidă a fost influență de o serie de factori ca:
- creșterea economică fără precedent a țărilor industrializate, după cel de-al doilea război
mondial, progresul tehnic și dezvoltarea socio-umană sub toate aspectele, au făcut să
apară noi necesități ce trebuiau satisfăcute. Reasigurarea internațională a fost
considerată ca singura cale ce a generat capacitatea suficientă pentru a asigura
satisfacerea acestor nevoi;
- altă motivație a creșterii volumului reasigurărilor internaționale o constituie
schimbările intervenite în structura piețelor de asigurări în mai multe țări ale lumii, și,
mai ales, în țările în curs de dezvoltare, în care s-au adoptat reglementări a căror menire
era de a exclude sau de a limita activitatea societăților străine de asigurări pe teritoriul
lor, instrituind, practic, monopolul de stat în domeniul asigurărilor;
- un alt factor îl constituie îmbunătățirea climatului în domeniul afacerilor directe, care a
împedicat societățile înternaționale să-și desfășoare activitatea ca asigurători primari pe
piețe internaționale.
Mutațiile produse pe piețele naționale de asigurări prin instituirea unor măsuri
protecționiste sau chiar a monopolului de stat în domeniul asigurărilor, în diferite țări ale lumii,
cu deosebire în țările în curs de dezvoltare, au restrâns capacitatea de angajare a piețelor
naționale. Societățile naționale de asigurare, în mod practic, sunt puse în situația să apeleze la
facilitățile pe care le oferă resigurările internaționale. Climatul afacerilor directe pe piețele
naționale ale asigurărilor își pune amprenta și influențează gradul de deschidere a companiilor
interne de asigurări față de piață reasigurărilor.
Concurența pe piața asigurărilor interne, nivelul redus al veniturilor societăților de
asigurare și alți factori au generat pătrunderea acestora pe piața resigurărilor. Spre finele
deceniului al nouălea al secolului al XX-lea în lume acționau 376 de companii profesionale de
reasigurări, dintre care 75% (3% funcționau în urmă cu 100 de ani) au o vechime mai mică de
25 de ani, 12% au o vechime între 25 și 50 de ani, 8% între 50 și 75 de ani, iar 2% au o vechime
între 75 și 100 de ani. Evoluția și amplificarea pieței reasigurărilor, pe plan internațional, nu a
fost lipsită de dificultăți financiare, de falimente ale unor societăți de reasigurare, de fraude și
scandaluri publice, întârzieri la plata sumelor cuvenite etc.
Cele mai mari piețe internaționale de reasigurare sunt piața Londrei, a Europei
continentale, a SUA și a Japoniei, fiind concentrate în marile centre comerciale financiare ale
lumii. Piața reasigurărilor se caracterizează prin faptul că ea reunește atât societăți de asigurare,
cât și societăți de reasigurare, fapt pentru care o societate poate avea simultan calitatea de
cumpărător și vânzător de reasigurare.
Piața internaționlă a reasigurărilor din Londra este cea mai veche și cea mai mare piață
de reasigurare de pe glob, având o poziție de monopol în raport cu celelalte piețe din lume.
Fiind o piață combinată de asigurări și reasigurări ea cuprinde: subscriptori Loyd’s care acceptă
asigurări directe și reasigurări; companii britanice de asigurări directe și reasigurări; companii
britanice profesionale de reasigurări; reasigurători profesionali din alte țări care acționează prin
filiale și sucursale înregistrate în Marea Britanie; companii generale din alte țări care activează
prin filiale, sucursale de asigurări și reasigurări pe piața Londrei; brokeri specializați de
asigurări și reasigurări.
Piața europeană a reasigurărilor este reprezentativă în Germania, Franța și Elveția. Se
remarcă în mod deosebit pe piețele acestor țări societățile Munich Re, înființată în anul 1880,
Swiss Re, înființată în anul 1864, o serie de societăți de reasigurări profesionale. Alte mari
centre europene de reasigurări se situează în țările scandinave, în Italia și în Olanda.
În SUA piața reasigurărilor se caracterizează prin dimensiunile sale deosebit de mari și
prin sfera de manifestare - prioritar internă. Reprezentativă este piața New York, dar nu este
unica, piețele înființate la Chicago și Miami fiind mai puțin active.
Piața reasigurărilor din Japonia are o capacitate internă maximă pentru toate riscurile și
o mare stabilitate. Sunt reprezentative două companii specializate: Toa pentru reasigurări
generale non-viață și Jisai pentru resigurări de cutremure.
 Se află în proces de dezvoltare, piețe internaționale ale reasigurărilor, în țări ale Americii
Latine și din Africa, dar acestea nu sunt consolidate.1
Ca orice piață, și piața reasigurărilor conține în mod obligatoriu cele două componente:
cererea și oferta de reasigurare, respectiv, cumpărătorii și vânzătorii de reasigurări. În foarte
multe situații, legăturile dintre aceste societăți se fac prin intermediari (brokeri), al căror rol a
crescut neîncetat, devenind practic o componentă organică, indispensabilă a acestor piețe.
Cumpărătorii de reasigurări – în această categorie se includ societățile de asigurare care
cedează riscuri în reasigurare în schimbul plății primelor de reasigurare, devenind reasigurați.
Concret, tipurile de companii întâlnite pe piața reasigurărilor în această calitate sunt:
- Societățile de asigurări directe, apar în prim plan în calitatea de reasigurați, prin faptul
că din volumul de angajamente de asigurări directe (riscuri preluate) cedează în reasigurare o
cotă parte, prin ofertare, mai multor reasigurători, care pot accepta sau pot refuza;
- Societățile captive de asigurări, adică societăți de asigurări sau reasigurări deținute ori
aflate sub controlul altor societăți cu profil diferit de profilul asigurări. Ele au ca obiect
asigurările și reasigurările de bunuri din domeniul specific societății care le generează fluxul
de operațiuni de asigurare și reasigurare. Societățile captive de asigurări sunt constituite, după
caz, ca asociații mutuale sau ca societăți pe acțiuni. Unele își desfășoară activitatea în țara de
origine a companiei de care depind, dar cele mai multe (85%) își desfășoara activitatea pe plan
internațional, ele având sediul în țări considerate ca „paradis fiscal”;
- Reasigurătorii, ca societăți specializate de reasigurare, pot avea și calitatea de cedenți
(de cumpărători de reasigurări) în cazul operațiunilor de retrocesiune, către alți reasigurători,
pentru riscuri grele preluate inițial în tranzacția de reasigurare;
- Societățile de stat de reasigurări apar în calitate de cedenți, deci de cumpărători de
reasigurări, în cazul retrocedării unei părți din riscurile preluate în reasigurare de la societățile
de asigurare;
- Pool-urile de subscriere reprezintă aranjamente organizatorice variate care au loc pe
piața asigurărilor pentru a reduce cererea de reasigurări. Pool-urile pot fi, după caz, naționale
care mobilizează capacitatea de asigurare directă a marilor riscuri sau regionale.
Vânzătorii de reasigurări – grupul vânzătorilor de reasigurare cuprinde societățile de
reasigurare care primesc riscuri în reasigurare în schimbul primelor de reasigurare, devenind

1
Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurori: abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck,
București, 2000, pag 304 – 307.
reasigurători. Societățile care apar pe piața internațională a reasigurărilor în această postură
sunt:
- Societățile profesionale de reasigurări sunt societăți specializate în operațiuni de
reasigurare și dețin ponderea principală în volumul tranzacțiilor ce survin pe piața
reasigurărilor. Mai reprezentative sunt companiile Munich Re (Munchen-Germania), Swiss Re
(Zurich-Elvetia), General Re (Stamford-SUA), Skandia Internațional (Stokholm-Suedia),
Cologne Re (Koln-Germania), Generali (Triest-Italia). În ultima vreme au luat ființă și unele
societăți comune (Joint ventures) de reasigurări, având parteneri din țări diferite, așa fiind
societatea “Europa Reinsurance” - 1990, cu participarea unor firme din Marea Britanie, Olanda,
Germania și Franța;
- Corporația Lloyd’s, ca organizație de subscriptori individuali, structurată în circa 300
sindicate specializate, acționează prin intermediul brokerilor de reasigurare și în calitate de
ofertant sau vânzător de reasigurări, în domeniul asigurărilor maritime, asigurărilor auto,
asigurărilor de aviație, asigurărilor pe termen scurt pentru viață și al asigurărilor generale;
- Companiile de asigurări directe realizează în afara asigurărilor directe, o intensă ofertă
de reasigurări active, comparabilă cu cea a societăților de reasigurări specializate. Unele dispun
de compartimente specializate de (primiri-cedari) reasigurare, altele desfășoară aceste operații
prin agenții de subscriere sau brokeri;
- Agențiile de subscriere sunt specializate în prestarea serviciilor de asigurări. Ele „vând”
sau „cumpără” asigurări și reasigurări pentru clienți - societăți de asigurare și resigurare contra
unor comisioane sau a unei cote din profitul afacerilor;
- Societățile de stat de asigurări și reasigurări apar în calitatea de ofertanți (vânzători)
de reasigurări în multe țări ale lumii, dezvoltate sau în curs de dezvoltare, urmărindu-se
păstrarea rezervelor valutare, provenite din asigurări și reasigurări în țară;
- Pool-urile de asigurări și reasigurări naționale sau regionale se constituie și operează,
evident, și în legătura cu oferta de vânzare a reasigurărilor (primiri în reasigurare) cu deosebire
în țările în curs de dezvoltare. Ele pot conduce la reducerea costului operațiilor de reasigurare
și la dezvoltarea unor piețe zonale în domeniul asigurărilor și reasigurărilor.
Rolul brokerilor în reasigurarea internațională – piața internațională actuală a
asigurărilor și reasigurărilor este, practic, de neconceput fără prezența deosebit de activă a
brokerilor. Existența lor este necesară, datorită ritmului extrem de rapid al modificării
condițiilor economice, sociale și politice în lume, datorită schimbării periodice a legislațiilor
unor țări privind reglementarea activităților de asigurare și reasigurare referitoare la depozitele
de fonduri, restricțiile privind transferurile fondurilor în afara țării. Ei mobilizează o mare parte
din capacitatea mondială de reasigurare și conferă pieței o mare mobilitate și flexibilitate.
Brokerul de reasigurare are următoarele funcții:
- de a acorda asistență companiei cedente (reasiguratului) pentru elaborarea unui
program adecvat de reasigurări și pentur îmbunătățirea programului curent;
- de a contacta reasigurătorii potriviți pentru obținerea unor contracte corespunzătoare pe
termen lung;
- de a negocia termenii contractului de reasigurare și de a pregăti textul acestuia sau de
a-l verifica, dacă textul propus de compania cedentă răspunde procteției optime;
- de a participa la plata primei de reasigurare și la încasarea contravalorii corespunzătoare
a despăgubirii în cazul producerii daunelor;
- de a plăti reînnoirea contractului de reasigurare;
- de a asista reasigurătorul la respectarea clauzelor contractuale.
Rolul brokerilor este de a oferi consultanță competentă clienților săi cu privire la cel mai
bun tip de reasigurare, dimensiunea optimă a reținerilor și capacitatea adecvată bazată pe
experiența și cunoștințele privind piața și de a explica, apoi, programul rezultat pe piețe sigure
și la prețuri și termeni competitivi pentru client. Se poate afirma că brokerii desfășoară o
activitate extrem de importantă și valoroasă pentru clienții lor. Ei sunt mai mult decât agenți
de inițiere, sunt specialiști ce cunosc legislațiile naționale, practicile și condițiile concrete și
acționează ca intermediari înre profesioniști experți.2
3.2. Studiu de caz

În continuare, vom prezenta un exemplu de determinare a reținerii, pornind de la potențialul

finnaciar propriu și de la structura portofoliului asigurătorului.
Să presupunem că o societate de asigurări dispune de:
- Un capital social vărsat 600 000 u.m.
- Rezerve libere constituite 450 000 u.m.
- Rezerve speciale pentru catastrofe deosebit de mari 150 000 u.m.
Total capital + rezerve proprii 1 200 000 u.m.
și desfășoară activități în următoarele ramuri:
 Incendiu: riscuri comerciale și industriale;

2
Marinică Dobrin, Asigurări și reasigurări, Edituara Fundației România de mâine, București, 2000, pag 224 –
228.
  Cargou maritim: mărfurile transportate cu nave martime clasate A1 sunt asigurate
pentru sume de măime medie;
 Auto casco: suma asigurată a unui automobil este de maximum 20 000 u.m.;
 Răspundere civilă auto: suma asigurată este de maximum 50 000 u.m. oe un eveniment;
 Accidente persoane: la asigurarea pentru riscul de deces ca urmare a accidentelor, suma
asigurată medie este de 50 000 u.m.
În momentul considerat, societatea practicp următoarele rețineri:
 Incendiu: 40 000 u.m. sumă asigurată la riscul de cea mai bună calitate;
 Cargou maritim: 20 000 u.m. pentru transporturile efectuate cu nave din clasa 100 A1;
 Automobile – casco și răspundere civilă: 20 000 u.m. pe sinistru;
 Accidente persoane: 20 000 u.m. pe un risc de deces.
Volumul primelor reținute pentru contul propriu al asigurătorului reprezintă:
- Incendiu 400 000 u.m.
- Cargou maritim 80 000 u.m.
- Automobile 600 000 u.m.
- Accidente persoane 80 000 u.m.
Total: 1 160 000 u.m.
La stabilirea reținerilor mai uss arătate, s-au avut în vedere următoarele:
Conducerea societății a hotărât să se încadreze în 2% din fondurile sale proprii (de 1 200 000
u.m.), ceea ce înseamnă o reținere maximă, pe risc și pe sinistru, de 24 000 u.m., rotunjită la
20 000 u.m.