Frânturi de Român

Marea Unire din anul 1918, pagina cea mai sublimă a istoriei românești, a fost
procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în
cuprinsul aceluiași stat național, România. Procesul de făurire a statului național unitar român
a început în 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, a continuat prin unirea
Dobrogei în 1878 în urma Războiului de Independență, a Basarabiei în martie 1918, a
Bucovinei în noiembrie 1918 și a Transilvaniei la 1 decembrie 1918.

Marea Unirea este legată inexorabil de personalitățile regelui Ferdinand, reginei

Maria și omului de stat Ionel Brătianu. Încheiată de facto la 1 decembrie 1918 odată cu unirea
Transilvaniei, recunoașterea diplomatică a acesteia a solicitat eforturi pe parcursul
următorilor ani. Marea Unire a fost recunoscută pe plan internațional prin tratatele semnate la
Trianon (4 iunie 1920) și Saint-Germain-en-Laye (10 septembrie 1919).

Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica,

azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) a fost om politic, inginer, prim-
ministru al României, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, membru de onoare
al Academiei Române. Dominând cu autoritate viaţa politică din România timp de două
decenii, în aceeaşi măsură adulat şi contestat, Ion I. C. Brătianu a fost una dintre cele mai
complexe şi controversate personalităţi politice din istoria României moderne , întreaga clasă
politică a ascultat de vocea sa. Regele Ferdinand I a fost puternic influenţat în deciziile sale de
fruntaşul liberal, pe care îl considera „zodia bună a României”, iar pentru acest lucru şi-a atras
de la opozanţi renumele de „rege neîncoronat”. Ionel Brătianu a avut o traiectorie politică
fulminantă,viaţa sa aproape confundându-se cu aceea a Partidului Naţional Liberal, pe care l-a
condus şi prin care s-a realizat ca om politic. A fost președinte al Consiliului de Miniștri în
momentul intrării României în Primul Război Mondial, conducând țara în momentele dificile
ale retragerii în Moldova și a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 În
1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea,
asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923.După moartea sa , în 1927, a
început declinul Partidului Naţional Liberal.
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen -
d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10
octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand a fost al doilea fiu al prințului Leopold de
Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-
lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a. Ferdinand a devenit rege al Regatului României
la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele
Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de
partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa
Regală de Hohenzollern de către împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.La sfârșitul
războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, idealul secular
al poporului român, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat.
La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat drept rege al României Mari.
 Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia - d. 18
iulie1938, castelul Pelișor-Sinaia, Regatul României) a fost principesă de coroană și a doua
regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior
regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, născută Marie
Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei,
fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Coroana purtată de Regina Maria pe 15
octombrie 1922 la ceremonia de încoronare de la Alba Iulia a fost comandată la Paris, la o
celebră casă de bijuterii – Falize – care a lucrat-o dupa schițele unui pictor român, care s-a
inspirat din stilul bizantin al coroanelor voievodale de la Curtea de Argeș. După război,
Regina Maria s-a alăturat oamenilor de stat români de pe o poziţie neoficială, la convorbirile
de pace de la Paris, pentru a pleda cazul României cu privire la câştigurile teritoriale. Puţini
oameni par a fi conştienţi că actuala dimensiune a României se datorează în mare măsură
eforturilor de lobby depuse de Regina Maria la Paris.

Unirea de la 1 decembrie 1918, evenimentul principal al istoriei

româniei, reprezintă Ziua Națională a României, celebrată anual ca zi națională începând din
anul 1990. Sărbătoarea aniversează Marea Adunare Națională de la Alba Iulia precum și
unirea provinciilor Basarabia, Bucovina,
Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar cu Regatul României.
Alba Iulia fusese aleasă de către Consiliul Național Român Central, care avea sediul la
Arad, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanții poporului românesc din Transilvania
din două motive istorice:la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul își făcuse intrarea triumfală în
Alba Iulia, cetatea fiind capitala domnitorului pe scurta perioadă cât a durat Unirea celor trei
principate (Muntenia, Moldova și Transilvania); in 1784, pe același platou al Cetății, Horia și
Cloșca erau trași pe roată în urma condamnării lor.
Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăți. Ședințele preparatoare din cele
două zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însuflețite. Discutându-se textul
Rezoluției Unirii, redactat de Vasile Goldiș, unii susțineau ca Unirea să se facă pe baza
proclamării autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adăugaseră și delegații sosiți din
Bucovina și Basarabia, susțineau unirea fără condiții. Socialiștii, lucrând sub influența
Budapestei, cereau republica și-și exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al
României. În cele din urmă s-a stabilit o înțelegere, renunțându-se la toate părțile la punctele
de vedere prea intransigente și adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a
explicat că e necesară o epocă de tranziție, deoarece „nu se poate ca într-o singură zi, sau
într-o singură oră, sau într-un moment dat, să punem la o parte o stare de lucruri veche și să
înfăptuim una nouă”. Deci, nu e vorba de a pune condiții la Unire, ci a constata necesitatea
unei epoci de tranziție.

Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferă de sărbătoare. Au venit 1228
de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate
românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor
medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat
Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate
interesele și toate ramurile de activitate românească erau reprezentate. Dar pe lângă delegații
oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular, era afluența poporului.
Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele,
călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table
indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. „Părinții mei, ca atâția
alții, au plecat cu sania, trecând pe la poalele muntelui Vulcan, iar de acolo cu Mocănița, un
tren pe linie îngustă până la Alba Iulia”, își amintește clujeanul Ștefan Hărăguș Peste o sută de
mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei
românilor.a împlinirii visului lor secular.Cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau
drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu coloanele armatei generalului Mackensen care,
umilite și descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania.

Câțiva delegați la Marea Adunare de la Alba Iulia:

 Gheorghe Pop de Băsești, din Sibiu, avocat, a fost memorandist, președinte al PNR,
fondator ASTRA, prezident al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, MSNR
 Alexandru Vaida Voievod ,om politic, medic ,publicist , unul dintre liderii marcanți
ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al PNȚ
 Iuliu Maniu, din Blaj, avocat, a fost președinte al PNR și al Consiliului Dirigent,
MSNR, președinte al PNȚ Ferdinand I, prim-ministru.
 Ioan Suciu, din Boroșineu, avocat, a fost în Consiliul Dirigent, MNSR, senator PNȚ
Ferdinand I, mare ofițer.
 Aurel Lazăr, din Oradea, avocat, a fost în CNRC, Consiliul Dirigent, MNSR, deputat
PNȚ
 Petre Poruțiu, din Bistrița, avocat și profesor, a fost în Consiliul Dirigent Steaua
României, Comandor Coroana României, mare ofițer Ferdinand I, ofițer Răsplata
Muncii
 Dumitru Căpățână, din Brașov, președinte soc Avram Iancu a meseriașilor din Brașov.

Au lipsit de la adunare Vasile Lucaciu și Octavian Goga, aflați în acel moment în

străinătate, precum și Andrei Bârseanu, Gheorghe Dima și Valeriu Braniște, bolnavi.
Odată cu alipirea tuturor teritoriilor românești, populația țării a crescut de la 7,2 milioane
de locuitori la 14,6 milioane. S-a dublat și suprafața noului stat. După reîntregire, țara și-a
mărit suprafața de păduri de 2,5 ori, la fel și căile ferate, și pășunile.
Toți delegații care mai erau în viață în anul 1968, semicentenarul unirii, au fost decorați
cu medalia „Semicentenarul Unirii Transilvaniei cu România”.
Prin înfăptuirea unirii de la Alba Iulia, provinciile româneşti devin un tot unitar, Marea
Românie Unită, un vis şi un ideal implinit al conştiinţei şi al sufletului românesc.