“Nicăieri nu-i ca acasă”

Valurile înspumate ale oceanului scaldă în argintiu malul stâncos al insulei.Din mijlocul ei,
îndreptat spre cer, un deget de piatră încearcă să zgârie seninul necuprins.

Aşezat pe ramura unui palmier,un papagal îmbrăcat într-un penaj multicolor de parcă se
scăldase într-un curcubeu îi povesteşte unui crab abia sosit pe insula despre frumuseţea acesteia:

- Nu ai să mai întâlneşti nicicând un loc mai frumos decât acesta.Splendoarea sălbatică a

stâncilor abrupte,colierul de arbori care o împrejmuieşte şi turcoazul apei în care se scaldă
fac din această insula un paradis.

Neimpresionat,crabul îl priveşte nepăsător şi îi spune:

- Înseamnă că tu nu ai mai văzut şi alte locuri în afară de acesta!Nici nu ştii ce alte insule
minunate mai există…

Însă papagalul nu se arată dezamăgit de vorbele crabului:

- Pentru mine,aceasta este cea mai minunată fâşie de pământ!E cea în care mi-am găsit
adăpost după ce mi-am rănit aripa şi nu am mai putut zbura!Pot exista multe altele mai
frumoase,dar pentru mine e unică şi extraordinară,fiindcă această insula este casa mea!

Crabul a înţeles mesajul papagalului şi l-a admirat pentru devotamentul său, spunându-şi că
“Nicăieri nu e mai frumos ca acasă”.