Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MICROPROCESORUL
MOV BP , SP
Gsysinfo
Gsysinfo este un utilitar conceput pentru interfaţa grafică Gnome şi
urmăreşte utilitatea programului xsysinfo. Gsysinfo este conceput sub
licenţă GNU – GPL (General Public Licence).
Referitor la numele de GNU, acesta provine de la sintagma „GNU
Not UNIX” şi s-a dorit a fi un sistem de operare precum UNIX ce este
distribuit cu codul sursă şi poate fi copiat, modificat şi redistribuit. Proiectul
GNU a fost iniţiat în 1983 de Richard Stallman şi alţii ce au pus bazele
Fundaţiei pentru Software Liber (FSF – Free Software Foundation).
Concepţia lui Stallman este aceea că utilizatorii pot face ce doresc cu
software-ul achiziţionat, putând face cópii ale acestuia pentru prieteni şi
modifica codul sursă redistribuind-ul la un anumit cost. FSF stipulează
termenul copyleft care înseamnă că oricine redistribuie software free trebuie
să lase în continuare libertatea de copiere şi redistribuţie a programului,
asigurându-se în acest fel că nimeni nu va reclama drepturi de proprietate
asupra unor versiuni viitoare şi nu va impune restricţii la utilizarea acestuia.
Microprocesorul
• GNU s-a vrut iniţial să fie o alternativă la versiunile comerciale de UNIX. Acest lucru nu
s-a întâmplat încă, dar Richard Stallman şi alţi programatori muncesc în continuare pentru
acest ideal. Paradoxal este că primele succese înregistrate de GNU au fost aplicaţii
adiţionale sistemelor proprietare UNIX. Componente GNU precum GNU Emacs, GCC
(GNU C Compiler) şi bash (un înlocuitor free pentru Bourne Shell) sunt instalate astăzi
implicit pe majoritatea variantelor de UNIX existente.
Elemente de arhitectură a sistemelor de calcul şi operare
Interfata cu memoria
Magistrala 3
Sumator 4
Magistrala 2 Coada de 3
ES siruri de
octeti de 2
CS instructiuni
1
DS
SS Unitatea de
interfata cu Unitatea de executie
IP magistrala Controlul sistemului
Magistrala 1
AH AL Unitatea
aritmetica logica
BH BL
CH CL
Unitatea de
DH DL interfata cu
magistrala
SP
BP Indicatori de
conditie
SI
DI
de 8086. El poate lucra exact ca un 8086 având însă unele facilităţi în plus.
Începând cu acest microprocesor au fost introduse mecanismele de memorie
virtuală, de multitasking şi de protecţie.
Memoria virtuală
Memoria virtuală reprezintă un tip imaginar de memorie folosit de
unele sisteme de operare, precum Windows (dar nu şi DOS), prin care
deficitul de memorie RAM este suplinit folosindu-se hard disk-ul
calculatorului. Memoria virtuală poate fi considerată ca o mulţime de adrese
Elemente de arhitectură a sistemelor de calcul şi operare
Microprocesorul 80386SL
Versiunea 386SL lansată de Intel era un procesor 386 special ce
îngloba 855.000 de tranzistori (de 3,1 ori mai mult decât la un 386 obişnuit),
fiind proiectat pentru piaţa calculatoarelor notebook, aflată în creştere. Acest
microprocesor dispunea de un sistem de gestionare a consumului (Power
Management), de o memorie cache de 8K, de un controeller DRAM şi era
capabil să funcţioneze la 3,3 volţi. Produsul avea un concurent puternic
Elemente de arhitectură a sistemelor de calcul şi operare
L1 ICache L1 DCache
Instruction pool
U V
ICache pipe pipe
MMX U- pipe
MMX V- pipe
Floating
Point
Bus
Interface DCache
2.4 Coprocesoare
Tabelul 2.6
Tipurile de date cu care lucrează un coprocesor matematic,
numărul de cifre semnificative şi domeniul aproximativ
de definiţie
Tipul de date Numărul Cifre Domeniul aproximativ
de biţi semnificative de definiţie
Întreg tip cuvânt 16 4 -32768 ÷ 32767
Întreg scurt 32 9 -2×109 ÷ 2×109
Întreg lung 64 18 -9×1018 ÷ 9×1018
Zecimal 80 18 -99...99 ÷ 99...99 (18 cifre)
compact
Real simplu 32 7 1.18×10-38< ¦x¦< 3.4×1038
Real dublu 64 15-16 2.23×10-308< ¦x¦< 1.79×10308
Real extins 80 19 3.37×10-4932< ¦x¦<
1.18×104932
Tabelul 2.7
Instrucţiunile coprocesorului matematic
2.6.1 Registrele
de două ori mai mare - în acest caz la 66 MHz faţă de 33 MHz, în timp ce
DX4 înseamnă de fapt triplarea vitezei interne de execuţie a instrucţiunilor
(de la 33 MHZ la 100 MHz) şi nu cvadruplarea lor, cum am fi tentaţi să
credem la prima vedere. De remarcat în ambele situaţii este faptul că
funcţionarea externă a procesorului - comunicarea cu magistralele, memoria,
porturile, discurile etc. nu se modifică, ea este făcută la aceeaşi viteză: 33
MHz.
Vechile PC-uri dispuneau de un ceas de sistem unificat; un singur
ceas ce rula la frecvenţe foarte mici, de genul a 8 KHz, conduceau
microprocesorul, memoria şi magistrala I/O.
Cu timpul, calculatoarele s-au modernizat şi unele dispozitive au
câştigat în viteză faţă de altele; a apărut astfel necesitatea apariţiei de ceasuri
diferite. Un calculator actual are de regulă patru sau cinci ceasuri ce rulează
la viteze diferite (dar corelate). Atunci când se face referirea la "ceasul
sistem", ne referim la viteza magistralei de memorie de pe placa de bază (şi
nu la viteza internă a microprocesorului). Calculatoarele folosesc un singur
circuit generator de tacturi (aflat pe placa de bază) pentru generarea
tacturilor "ceasului sistem" şi apoi sunt folosite ceasuri multiplicatoare sau
divizatoare pentru a crea alte semnale. Tabelul 2.8 de mai jos reflectă
setarea ceasurilor într-un sistem PC Pentium II 266 MHz şi modul în care
acestea sunt corelate.
Se observă din acest tabel că întregul sistem este bazat pe viteza
ceasului sistem, de aceea creşterea vitezei ceasului sistem este mult mai
importantă decât creşterea vitezei interne a microprocesorului; de fapt
procesorul "pierde timp" în aşteptarea informaţiilor venite de la dispozitive
mult mai încete, cum ar fi magistralele de sistem.
Tabelul 2.8
Setarea ceasului la un sistem Pentium II 266 MHz
Ceas Dispozitiv/Magistrală Viteza (MHz) Corelaţie
Microprocesor 266 Ceas sistem * 4
Ceas sistem * 2
Cache de nivel 2 133
(sau Procesor / 2)
Magistrala de sistem 66 -
Magistrale PCI 33 Ceas sistem / 2
Magistrala ISA 8.3 Magistrală PCI / 4
Elemente de arhitectură a sistemelor de calcul şi operare
2.11.1 Introducere
Termenul de procesor RISC (Reduced Instruction Set Computer -
Calculator cu Set Redus de Instrucţiuni) a mai fost folosit pe parcursul
acestui capitol, în comparaţie cu procesoarele CISC (Complex Instruction
Set Computer - Calculator cu Set Complex de Instrucţiuni); a sosit
momentul să dăm mai multe detalii referitoare la acest subiect şi să
explicăm diferenţele dintre procesoarele RISC şi CISC.
Procesoarele RISC, apărute pentru prima oară în anii 80, păreau la
început predestinate să domine industria computerelor în anii 90 şi să facă
uitate vechile arhitecturi de calculatoare. Practic toţi producătorii importanţi
din industria calculatoarelor oferă acum sisteme gen RISC; giganţii IBM şi
Hewlett Packard şi-au dezvoltat propriile procesoare RISC, în timp ce alţi
producători, ca DEC sau Siemens, au preferat să cumpere licenţe ale unor
arhitecturi deja existente pentru a ţine pasul cu concurenţa acerbă din
domeniu.
Elemente de arhitectură a sistemelor de calcul şi operare
tipul NOP (No OPeration) următoare. În acest mod singura modalitate prin
care se întrerupe funcţionarea normală în timpul execuţiei sunt aceste
instrucţiuni NOP controlate software (de compilator), în timp ce partea
hardware nu va bloca de fiecare dată execuţia pipeline. Această
caracteristică reduce cantitatea de componente hardware necesare pentru
manufacturarea procesorului.
Un produs MIPS din anul 1995 a fost MIPS T5 (redenumit apoi
R1000), cu o arhitectură superscalară pe 64 de biţi nouă, compatibilă cu
cipurile mai vechi Rxxx. Arhitectura scalară dispunea de cinci canale, 64 de
registre interne şi o memorie cache internă de 32 KB, utilizându-se o
tehnologie de fabricaţie de 0,35 de microni.
Unele concepte deosebit de interesante cu privire la acest aspect au
fost studiate la Universitatea Stanford cu MIPS-X, un produs derivat al
arhitecturii MIPS ce avea o serie de caracteristici în plus. Multe dintre
acestea au fost mai târziu introduse în procesorul comercial MIPS.
Microprocesorul MIPS R2000 este un procesor pe 32 de biţi cu o memorie
cache de nivel 2, diferenţiată pentru instrucţiuni şi date. O memorie tampon
de scriere ajută la manipularea tututor datelor stocate în memorie. Produsul
R2000 foloseşte o magistrală comună pentru memoria cache externă – o
arhitectură non Harvard (reamintim că arhitectura Harvard presupune
utilizarea de magistrale diferite pentru instrucţiuni şi pentru date).
Construcţia acestui procesor înglobează o arhitectură radicală de coprocesor.
Unitatea de control a întregilor din UCP este separată de aşa numitul
„Coprocesor de control al sistemului” (System Control Coprocessor), care
este, de fapt, un controlor de memorie cache integrat direct pe cip. UCP şi
unitatea de calcul în virgulă mobilă comunică prin intermediul memoriei.
Microprocesorul înglobează 32 de regiştri generali şi 16 regiştri (pe 64 de
biţi) separaţi pentru calcule în virgulă mobilă. Coprocesorul pentru calculul
în virgulă mobilă coţine o unitate pentru adunare, una pentru împărţire şi
una pentru înmulţire. Nu există biţi de testare a condiţiilor (indicatori de
stare, sau flags, cum sunt denumiţi la Intel). Programarea regiştrilor este
controlată software.